Adevěrul, septembrie 1907 (Anul 20, nr. 6473-6502)

1907-09-26 / nr. 6498

anul a. AlX-lea.—ISO. 6498-......._ _.........caoi In toata țara FONDATOR Alex. V. Deldimanu PUBLICITATEA: CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER a Co. București, Str. Karageorgevici 18 Telefon 3/4-DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE ABONAMENTE * Dn an . : . . . Lei 16.— 6 luni « • • « • n 8.— 3 luni • i I • í „ 4.— o lună . . . . , „ 1.50 In străinătate îndoit „ Provincie și Străinătate No.12­40 Apare zilnic la ora & seara ca © Ienefie știri ale zilei­­ Biurourile ziarului: Str. Sărindar, și TELEFON­­ Pentru Capitală No. 14j1O m­­cfcuri 26­ septembre sbOT GUVERN­ SE COALIȚIE — Apropos de declarațiile d­ M P. P. Carp — Atitudinea șefului conservatorilor pune, din nou, in discuția cercurilor politice necesitatea formărei unui guvern de coaliție Convorbirea ce a avut-o d. P. P. Carp cu cîțiva parlamentari și pe care am redat-o eri, în mod cît se poate de fidel, a făcut mare impre­sie în cercurile politice. Din declarațiile d-lui Carp reiese că șeful conservatorilor e hotărît să combată cu cea mai mare energie toate acele reforme ale guvernului liberal care ar atinge marea proprie­tate și prin atingerea marei proprie­tăți d. Carp înțelege fixarea maxi­mumului de învoieli și a unui mi­nimum de salariu, exproprierile și modul cum vor să legifereze libe­ralii în chestia trusturilor azehdă­­sești, ba chiar și Casa rurală. Pe acest teren nu poate fi nici o înțelegere între d-sa și liberali, fiindcă d. Carp consideră ca revo­luționară acțiunea de azi a libera­lilor și a cabinetului Sturdza. Ce vrea șeful conservatorilor ? D. Carp o spune verde: vrea d-sa să rezolve chestia țărănească și e gata a lua răspunderea situa­­țianei. Cum va rezolvi această mare și grea chestiune,— iarăși o spune ca­tegoric , o va deslega fără a atinge marea proprietate. Și la obiecțiunea că liberalii nu au să-l lase să facă reforme... reac­ționare, d. Carp răspunde că va cu­ceri acele reforme și va guverna reprin­înd orice mișcare, orice agi­tație violentă,— întîmplă-se orice/ Precum se vede liberalii nu mai au nimic de sperat de la atitudinea d-luî Carp, ea este fixată și cine cu­noaște pe șeeful conservatorilor e în­credințat că nu are să și* *o schimbe. Așa fiind, atît conservatorii cît și liberalii se întreabă dacă guvernul d-lui Sturdza va putea realiza re­formele, dacă va primi lupta cu d. Carp, cu întregul partid conservator, căci e de prevăzut că șeful conser­vatorilor va fi sprijinit în atitudinea sa de întregul partid, cu tot anga­jamentul luat de unii fruntași con­servatori de a da concurs liberalilor la dezlegarea chestiunei țărănești. Se pare că guvernul s’a convins acum că situația e din cele mai grele și că e aproape imposibil să cucerești cu sabia reformele. Ce se impune dar ? Părerea multor oameni politici e că singura soluție ar fi formarea unui guvern de coaliție. Car d. Carp ar fi declarat că nu admite nici guvern de coaliție și că nu va primi, cu nici un preț, să in­tre într’un asemenea cabinet. Dar asupra acestui punct șeful conservatorilor nu ar mai putea că­dea de acord cu toți fruntașii parti­dului conservator, fiindcă sunt mulți partizani ai formării unui minister de coaliție, care nu numai să reali­zeze reformele, dar să guverneze cîtva timp aplicînd legiuirile cele noui. Va fi viabil, va fi durabil un mi­nister de coaliție fără d. Carp și partizanii d-sale, un minister de coaliție Sturdza-Take Ionescu? Se crede că, în orice caz, combi­­națiunea aceasta nu va fi combătută de masele partidului conservator. Sunt liberali care cred că se im­pune această soluție tocmai fiind­că d. Carp e intransigent și fiind-că nu trebuia ca guvernul să dezarmeze și să treacă pur și simplu puterea șefului conservatorilor pentru a în­cepe a doua zi în contra d-lui Carp cea m­ai înverșunată opoziție. Ioan Brătianu a procedat la fel, la 1879, cînd a fost pe tapet chestia israelită , a introdus în minister pe Vasile Boerescu și Crețulescu. Chestia țărănească e mult mai gravă și mult mai grea de rezolvit. In chestia israelită părerile nu erau tocmai divizate, în chestia agrară părerile sunt divizate chiar în par­tidul liberal, putem zice chiar în gu­vernul d-lui Sturdza. Cu atît mai mult dar se impune azî să se adopte procedarea lui Ioan Brătianu, care, în vremuri glorioase, a recurs la un guvern de coaliție. O altă procedare s’ar considera, chiar în cercurile liberale, ca gre­șită. Cu agitație, cu tulburări de stradă, —d. Carp nu se va da înapoi de astă dată deja nici o demonstrație,— nu vor fi în stare liberalii să reali­zeze marea operă anunțată prin me­sajul regal. E adevărat că generoșii spun că trebuesc cu ori­ce preț cucerite re­formele făgăduite,—adică, la nevoie, guvernul liberal să reprime toate mișcările care se vor pune la cale de partidul conservator. Se naște însă o întrebare : va mai consimți oare regele, ca pentru a doua oară, liberalii să facă­­­pri­mări și la orașe și să tulbere astfel și satele, căci dacă țăranii vor afla că proprietarii sau resculat, apoi cine știe ce se poate întîmpla ? Probabil că regele se va opune la cucerirea reformelor, cu prețul unor noui tulburări și va înclina pen­tru un guvern de coaliție,o soluție care din ce în el ciștiga mai 111114 partizani în ambele partide istorice, căci politicianii nu văd alt mijloc pentru a se putea rezolvi, în liniște și pace, cea mai mare chestie la or­dinea zilei. RAZEITII n.x. Excomunicarea hahamului Cînd în Romînia „burgheză și infamă“ de acum zece ani, d. doină Nădejde era marele haham-bașa al social-democrației romîne­ internaționale, era destul să nu-i placă ochii cui­va, ori să-i ceară cineva socoteală ce a făcut cu mandatele poș­tale primite dela tovarășul Babe­, pentru ca numai decît acel temerar individ să fie declarat anarh­ist și excomunicat. Ei bine, azi, cîini social-democrații ger­mani cer banii îndărăt dela tovarășul Nă­dej­de, dinsul iar se face haham-bașa so­­cial-democrației române și strigă: „d-ru! Bakowsky va râm­îne anarh­ist sau a­­narho-revoluționar din aceia pe cari so­cial-democrații nu-i primesc la congre­sele lor!“ Cum vedeți, iar îl excomunică! Noi însă am văzut că congresul social democrat din Stuttgart nu numai că nu l-a excomunicat pe d-ral Rakowsky, dar i-a dat mandat să întrebe, in numele lui Bebel, pe d­­rom­ă de la „Violența“ , ce-a făcut cu mandatele trimise de Bebel și să-i ceară banii îndărăt, căci altfel de­vine cu proces de excrocherie ! Să vedem cum se descurcă afacerea ! ” Fii. Siteafia d-lul Nădejde D. Nădejde are o situație foarte deli­cată în aceste momente. Noi i-am mai imputat că a luat bani de la socialiștii germani în special, — și că­­ i-a luat pentru a propaga aci în țară și ajuta la propagarea mișcărei so­­cialdemocrate internaționale. De­oare­ce Nădejde făcea pe șovinistul turbat l-am amintit un incident azi foarte neplăcut din trecutul d-sale po­litic. D. Nădejde a răspuns scăldînd-o, neputînd însă să nu recunoască cum că a luat bani. Și cu logica de fier de care totdeauna a dat dovadă, d. Nădejde declara că dacă a luat d-lul parale de la streini e una, pe cînd e alta dacă d-rul Ra­­kowsky s’a adresat streinătății. Iată însă că acum, socialiștii germani cer socoteală d-lui Nădejde, îi cer să le dea înapoi banii pe care ’i-a luat pentru un scop și­­ i-a cheltuit pentru altul. Și d. Nădejde a ajuns astăzi om mare. D-sa este deputat, este director al unei gazete care încă se pretinde organul o­­ficios al partidului național- liberal Poate el tăcea față cu gravele și cate­goricele acuzațiuni ce d-rul Rakovsky a ridicat contra d-sale? Poate oare rămîne stabilit în fața a 900 de delegați streini, deputați, savanți, muncitori din toate colțurile sumei, că în Romînia poate rămîne deputat și director al gazetei ofi­cioase a guvernului,—un om care a luat bani de la un partid politic străin și­­ i-a folosit pentru alte scopuri decît a­celea pentru cari i-a cerut?.. Rp. ------^Adeverim«»-----­ Coaliție Culmea fuziune! conservatoare ar fi... să iasă un guvern de coaliție! Toți mulțumiți Casația a mulțumit ambele partide is­­orice în chestia recursurilor profeso­rilor la Contencios. La unii le-a dat o diverging, celor­­l­ alțî o respingere și dacă mai era un partid ți dădea ceva... ghemist! Pe politician! trebue să-î mulțumești, chiar cînd ești Casație! Alta cnline O altă culme e, de­sigur, să taci o... Filipică în chestia.... Olympycelor! Rigoletto Necesitatea unui guvern de coaliție.­Casația și recursurile profesorilor Marele nostru preter niponii — Revistele artistice streine se ocupă oolae Ion ©rigorescu — Noi te uităm pe foaie repede. E în fi­rea poporului nostru aceasta. Dar dacă repede uităm răul ce ni se face,și cu a­­ceasta practicăm o mare virtute crești­nească, tot atît de repede uităm și bine­le ce ni se face și aceasta nu-i o virtute. Astfel abia mort, Grigorescu a și fost uitat. Luni de zile după ce Menzel mu­rise, presa germană se mai ocupa de dinsuil, de opera­ sa. Peste tot locul se organizau expoziții de lucrări ale sale. La noi Grigorescu e aproape uitat, o­­pera sa e atît de risipită încît nimeni nu se gîndește să organizeze o expozi­ție și trebue ca în revistele streine a­­micul și apreciatorul lui Grigorescu, cunoscutul critic artistic Wiliam Ritter să vie să ne aducă aminte de dînsul. Și iarăși aflăm despre viața lui, ca însăși o dovadă despre tăria talentului său și biruința geniului sau, care e a­­tît de național, atît de romînesc. Născut în București dintr’o familie numeroasă d­ar săracă, îl vedem copil jucîndu-se prin mahala. "A flacaü apucîndu-se de zugrăveală cu toată dragostea pentru a­­ceastă meserie și pasiunea ce deosebeș­te pe artist de meșteșugar. Il vedem zu­grăvind mănăstirea Agapia, pentru ca Despre Menzel se spune că după ce a intrat în Academia din Berlin, părinții lui au căpătat de la direcția ei un „bi­let albastru“ ceia ce în­semna că băiatul lor n’are talent! Se știe ce ajuns Menzel mai tîrziu. Nici Grigorescu fiu s’a împă­cat cu școala. Luîndu’și tema pentru pic­tura ce trebuia să execute spre a concura la intrarea în Academie, Grigorescu se­ duce la Fontainebleau spre a picta pă­durea după natură și găsește că natura e cea mai bună­ școală, așa că trei ani de zile nu se mai întoarce la Paris. Aci a făcut cunoștința pictorilor de la Barbizon și și-a întărit convingerea ce din capul locului aproape instinctiv o avusese, că o pictură sănătoasă se poate dezvolta numai în contactul intim cu natura. Și în contactul intim cu natura Grigo­rescu a ajuns pictor mare.. William Rit­ter are perfectă dreptate cînd spune că Grigorescu reprezintă pentru Romînia o întreagă școală, și aceasta din două mo­tive. Mai intîi pentru că prin variația o­­perelor și a manierilor sale a lucrat cu mulți artiști de direcții deosebite și al doilea pentru că exemplul sau prețu­­ește pentru pictorii tineri tot atîta cît studiul într’o Academie de bele-arte. Și apoi înainte de toate Grigorescu este marele nostru pictor, pentru că e picto­rul prin excelență național. Nu că Gri­gorescu ar fi un lateral, peisagiile sale din alte țări, se deosebesc esențial de cele din Romînia,­dar aceste sunt abso­lut romînești. Și de aceea ne pare foarte g­raü că ta­blourile lui nu sînt mai răspindite, mai popularizate, ceea ce ar fi acum cu atît mai lesne cu cît ne aflăm în seco­lul cărței poștale ilustrate și al celei mai ideale­­ perfecțiuni în arta repro­ductive. Ne pare rau că de pildă un ta­­­blou cu Lupta de la Smîrdan din sala de ședințe a primăriei Capitalei, nu este cercetat de toți oamenii amatori de artă său pe cari arta ’î-ar putea­ înobila. Este una din cele mai puternice lucrări asu­pra războiului, e—cum a zis criticul pe care de- atîtea ori ’l-am citat—războiul văzut cu ochii soldatului, nu cu ochii comandantului victorios. In sfirșit ne pare rou că Banca­­ Națională n’a acceptat pentru biletele ei, proectul lui Grigo­rescu, atît de național, atit de plin de fantezie și de artă și-a preferat desem­­nul de pe bancnota de astăzi, desen lip­it dezgust,artistic, fără ori­­ce caracter național și care pune hîrtia noastră mo­nedă în rîndul cel mai de jos al­ banc­notelor din țările civilizate ca aparență estetică și complexitate de desemn. Afară de portretul lui Grigorescu, în­soțim acest articol și de două reproduc­tion! după două renumite picturi ale lui­ Sus în fruntea articolului reproducem Șatra țigănească în drum. Peisagiul este românesc,—mulțimea țiganilor, ca­sele lor, ci vi i T, bulendrele,—totul amin­tește pitoreasca descriere despre viața țiganilor a lui Alexandri cu care Gri­gorescu a fost adesea comparat cu drept cuvînt uneori dar nu totdeauna. Căci față cu Alexandri, Grigorescu a fost un talent mult mai nemijlocit, mai—cum să-i zicem—mai natural, mai veritabil. La Alexandri a fost multă artă, dar n’au lipsit nici artificiile, la Grigorescu arti­ficiile au lipsit cu totul. Mai reproducem un alt tablou renumit al lui Grigorescu,Evreul cu gîsca. Acest tablou a fost expus la Paris și München și a făcut acolo mare senzație. Privind acest tablou—scria un critic—au impresia că pe cind ’l-a făcut ceva din spiritul concepția și teh­nici lui Velasquez a tre­cut asupra lui Grigorescu. Dar tablourile lui Grigorescu sînt cu sutele, căci ca toți marii artiști el a fost și un mare muncitor. In ele reapare mereu acea Romînie veche, cu farmecul ei biblic, despre care Grigorescu spunea că n’o mai poți, regăsi nealterată decît în cele mai depărtate și mai puțin cer­cetate văi ale Carpaților. Și istoria ul­timei jumătăți de secol, o poți retrăi în toate momentele ei importante—în lu­crările lui Grigorescu, înțelege ori­cine ri* pe lingă o operă de pietate, organi­zarea unei expoziții cît mai complectă Grigorescu ar fi de cea mai mare im­portanță culturală. Gr­ ii­ele de M* Oare nu e absolut de dorit ca cea m­ai liberă și mai amănunțită discuție 'nu poații urma asupra unor asemenea­ reforme? Oare nu e dimpotrivă alar­mant și pentru țărănime și pentru pro­prietari și arendași acest secret de care se în­cor­­oa­ră guvernul? Intr’adevăr, țărănimea poate să crea­dă că e vorba să fie înșelată, să fie— cum se zice pe r­o mine și e—trasă pe sfoa­ră. Proprietarii și arendașii încă, pot să creadă că guvernul pregătește asemenea măsuri impotrivi­le, în­cît are interes să le ascundă, pentru a le trece repede prin Camere. Ori­cum, mutismul guvernului dă loc la neliniște și ajută chiar pe pescuitorii în apă turbure în încercările lor de a zădărnici opera de reforme. E datoria guvernului să vorbească, Ad. Nicolae Grigorescu Șatra țigpăși&Eea cu banii prinși să se ducă în Apus, toc­mai la Paris unde luptă să intre în școala de belearte. Evreul cun gîsea Doctoratul în drept D. Haret vrea să înființeze doc­toratul pe lingă facultatea de drept Acum șeapte luni d sa a făcut tot ce a putut, s’a pus în capul u­nei greve profesorale și a împiedi­cat pe d. Bissesou da a realiza a­ceasta măsură. Nu face nimic : asta e politica și a căuta rațiune și logica în politică e o naivitate. Așa­dar, acuma d. Haret este par­tizanul convins și grăbit al docto­ratului pe care acum ș­apte luni l-a împiedicat prin cele mai violente mișcări. E o evoluțiune pentru care ținem să felicităm pe ministrul instruc­țiunei și acela care trebue să se fa­licite și să-l felicite mai mult pe d. Haret e d. Bissescu, fostul minis­tru de instrucție. D. Bissescu a și făcut o, se pare, căci citim c’a pro­mis și concursul sau d-lui Haret, dacă acesta primește să facă direct numirile de profesori pentru doc­torat. Ministrul instrucției s’a eschivat însă, opinînd pentru numirile în baza lucrărilor. Vom­ însă cunoaștem foarte mulți tineri cu multe „lucrări“, și foarte puține somități, dar fără „lucrări" sau cu mai puține „lucrări“, dar cu multe cunoștințe în ale dreptului, nu întrebăm dacă cumva „lucrările“ vor aduce ca profesori la doctorat tineri care ar trebui să mai facă ei înșiși lucrări pentru a obține In mod serios doctoratul. Saturn Qventul și reformele . Cu chiu cu vai s’a putut afla care sunt cele nouă proecte de lege ce le pregă­tește guvernul pentru opera de reformă agrară. Se cunosc azi titlurile, ca să zicem așa, ale proectelor. Conținutul însă nu se cunoaște și guvernul continuă a păstra cu privire la dinsul un mutism absolut inexplicabil. Din cercurile d-lui Filipescu se afir­mă că acest mutism se explică prin faptul că guvernul nu are gata nici u­­nul din proectele pe care le are în ve­dere. Că dacă asupra titlurilor s’a fixat, nu e fixat de loc asupra conținutului și e încă în căutarea celor mai bune concepte. Noi nu vroim să credem aceasta. Nu vreim să credem că aceiași oameni care înainte de a veni la putere reclamau re­forme, afirmînd că ale lor le au în bu­zunar,—nu sînt încă nici acum fixați asupra principiilor reformelor pe care le-au făgăduit cu multă siguranță a doua zi după venirea lor la cîrmă,—nici astăzi cu cîteva săptămînî înaintea des­­chiderea Camerelor chemate să se ocupe de aceste reforme. Dar pe de altă parte iarăși trebue să te întrebi:dacă guvernul are proecte le­gate de ce im­ie ne­­în­­vileag, de ce nu le aduce la cunoștința mulțimea? Ce mo­tive poate exista care să îndreptățească tăinuirea unor proecte menite să ajun­gă la cunoștința publicului?. Statuia lui Lascar Catargi Pe frumosul bulevard al Colței, stă de aproape un an ridicată o sta­tue. Cine e in curent cu politica știe că acea statue a fost ridicată pentru glorificarea fostului șef al partidului conservator. Necunoscă­torii în ale politice! nu știu însă ce statue s’a ridicat pe bulevardul Col­țea, pentru că o pînză mare și groasă acopere statuia in întregul ei. Din cînd în cînd o mină discretă schimbă acea pînză, pentru a se da impresia că statuia e de curînd ri­dicată-Cine e persoana caritabilă care are grijea să schimbe pînză ce se învechește pe statuia uitată ? Să nu credeți că e vreun mem­bru al partidului condus odinioară de Lascar Catargi: e primăria Ca­pitalei, care face această operație nu în semn de venerație pentru memoria fostului bărbat de stat, ci din motiv estetic, căci cînd pînză de pe statue se învechește devine o treanță și nu-i frumos ca o treanță să acopere o statue așezată pe minunatul bulevard al Colței. Partidul lui Lascar Catargi nu are vreme să se ocupe cu îngrijirea sta­tuei fostului său șef. Acel partid poate forma guverne care să se retragă din cauza neînțelegerilor, poate trece șefia de la unul la altul, poate avea elemente și grupări ce se sfișie și caută să se nimicească reciproc, — partidul conservator nu găsește însă o zi de liniște spre a cinsti memoria lui Lascar Catargi, dezvelindu-i statuia. Și cum va fi nevoit ca pînză ce învelește acea statuie să fie schim­bată încă de multe ori, primăria Ca­pitalei să aibă gaje a prevede in viitorul ei buget un fond special pentru această tristă operație. Presitalia .Soriși — Lupta pentru viitoarea preziden­ție a republicei — O chestiune importantă ocupă actual­mente spiritele în Statele­ Unite. E vor­ba de a ști dacă actualul locuitor al „Casei albe“, Roosevelt, va solicita sau va primi reînoirea mandatului sau pre­zidențial, care expiră peste cîteva luni, sau dacă în 1908 el va dispare de pe scena politică. Chestiunea se prezintă astfel: Temerea ca o putere prea prelungită să nu aducă la un fel de dictatură per­sonală a făcut ca preșidenția republicei să nu fie nici­odată conferită unui băr­bat de stat politic mai mult decît pe două termene consecutive de câte patru ani. Roosevelt, în realitate, nu a exercitat suprema magistratură decit șase ani și­­ riciri­i ,­iî primului s­ău ter­­men complectau mandatul asasinatului președinte Mac Kinley. Dar Roosevelt are aerul de a afișa scrupule că, odată reales, va ocupa zece ani consecutivi locul de președinte, ceea ce ar da doi ani mai mult decit pretinde umagiul. i­n nefastă cauza!luptă aprinsă în sinul partizanilor președintelui și al o­­poziției. Dar se petrece și un lucru cu­­rios- pe cînd prietenii lui Roosvelt combat scrupulul președintelui și sus­țin perfecta regularitate a realegerei sale, în 1908, dușmani­­iui fac și ei cor cu prietenii, dar pentru motive foarte diferite. Iată raționamentul lor: Roosevelt, pune înainte ca succesor, dela 1908 pînă la 1912, pe d. Taft, mini­strul sau de räzboiu. Or, sub preșiden­ția lui Taft, e tot Roosevelt cel care va guverna în culise și cu prilejul nouilor alegeri, pe termenul de 1912—916, Ro­osevelt se va putea prezintă din nou, căci nici un umagiu nu-i împiedică de a face aceasta. De aceea ei sunt mai bu­curoși ca Roosevelt să se realeagă acum. CHESTI­A ZILEI întoarcerea dela manevre Generalul Averescu, văd și eu pe a d-voastră!! D-Voastră am văzut tactica mea, acum s’o Reorganizarea penitenciarelor — O primă reformă (Fragment de studiu) — Intre primele manifestări are celor ce s’au­ interesat mai de aproape ori mai departe, de o eventuală reformă­ ino­vație în chestia penitenciarelor, a fost, fără îndoială, reclamată în mod uniform, înființarea societăților de patronaj pen­tru condamnații liberați. Negreșit, e un bine, e o necesitate absolută din punct de vedere umanitar și social, înființarea acestor societăți. Chestiunea insă e, dacă nu e precoce reclamarea lor imediată și dacă o altă reformă nu e mai urgentă. Intr’adevăr, societățile acestea își au origina lor în Occidentul Europei, unde penitenciarele sînt altfel organizate și unde de multă vreme puterea lor de acțiune e îndreptată pentru dobîndirea aceluiași scop urmărit de legiuitorul cri­minalist cînd a determinat penalitatea, corijarea delicventului. Acolo își are rațiunea lor de a fi, ele fiind rezultatul unei duble necesități deopotrivă de bine simțită, necesitate din punct de vedere moral cît și material. Mai mult, ele sînt menite a îngrădi eventualele ten­tații cît și a aduce la bun sfirșit măsu­rile de amendare luate în timpul de­tențiune!. Cu părere de rou însă trebue să con­statăm că, la noi în țară, reclamarea lor e prea timpurie, ea necorespun­zînd nevoei reale. Cu desăvîrșire altele sunt lipsurile ce se resimt și, numai cind golurile se vor realiza, numai a­tunci, credem noi, vom putea să ne gîndim a da occidentalei inovațiuni rea­litatea faptului. Pînă atunci, fie­ ne per­mis a inzista asupra uneia din cele mai urgente reforme ce trebue neapărat in­trodusă și care va da rezultate exce­lente, rezultate cari, după cum se va vedea, vor avea un dublu folos, anume unul moral și un altul cultural. * Am avut deja prilejul de a arăta în diferite reviste că, penitenciarele din țară noastră așa cum sînt ele azi, nu corespund menite­­lor, nici cerințelor progresului și nici nevoilor, că din punct de vedere moral, acțiunea lor e dacă nu sub zero, cel puțin egală cu el. Tot în diferite articole, am arătat că, lozinca după care trebue să se re con­­ducă închisorile e să se realizeze prin­cipiul senesian: meliores reddat (a-I da mai buni). A-î da mai buni de cum I­ primești, a reda societatei în locul unui membru ruu și declasat, un altul bun și folosi­­tor, iată scopul, menirea penitenciaru­lui. Din realizarea acestui principiu fun­damental, două sînt măsurile cari se impun: , 1) Obligativitatea învățămîntulu: și al 2) Conferințele morale, religioase și e­­conomice, transformînd penitenciarele din case de corupție morală, în școli forțate de educație. Că din punct de vedere moral nu s’a făcut nimic și nici nu se face, avem probă în rezultatele obținute, rezultate care ușor se pot vedea din statistica închisorilor, formată pe un period de 40 ani din la 1866—1906. Iată, într’ade­­văr, ce găsim la pagina 8 și următoa­rele : In intervalul celor 40 ani au fost în­chiși pentru crime : 36.116 bărbați (ma­jori și minori) și 3 099 femei (maj. și min.). Din aceștia nu știau de loc carte (analfabeți) 15.535 bărbați și 2.109 fe­mei. Au­ învățat în închisori 494 băr­bați și 132 femei, rămînînd deci fără cultură 15 341 bărbați și 1.077 femei! Dar să tie­cem mai departe. Au fost închiși pentru delicte­, 166.735 be­gi 12.741 f. Nu știau carte în momentul închiderii 68.877 bărbați și 7.164 femei. Au învățat în timpul deten­­țiunea lor în închisori 1.922 bărbați și 4 857 femei, rămîind deci fără cultura: 66.955 bărbați și 9.458 femei ! ! Trebue de notat că, cifrele alfabeților eșiți îl formează majoritatea minorii. Așa­dar afirmațiunea noastră — pe­nitenciarele romînești n’au făcut și nici nu fac nimic pentru a se obține a­­mendarea delicventului, și că totul se rezumă în principial ce și azi e în floare, acela ca deținuții să nu se bată în de ei in timpul detențiune! — a­firmația noastră zicem, din nefericire, e deplin dovedită. >E Departe de noi ideea de a bîrfi, ore a face, ca și Jaques’Dhur în „Le jour­nal“, critică deportărilor in Noua Cale­­donie , noi ne mărginim a constata și semnala răul, propunînd remediul. Para­lel cu prima afirmare­ constatare din al doilea tablou grafic, reese că, contin­gentul alfabeților în criminalitate, față de cel al analfabeților este enorm: 3.196 la 15.535 și 17.225 la 68.877 e, fără îndoială, destul de elocvent. Aceste cifre dovedesc ceea ce a­­firmat și în „Curierul Judiciar“ și în „Viața Nouă“ cum și în alte reviste, că una din cauzele primordiale ale crimi­­nalităței romîne, e lipsa de cultură ele­mentară, ori o cultură rațională. Aceste două constatări făcute, ne in­dică în mod logic leacul. După cum se vede, el nu poate fi decît obligativita­tea invățămintului în penitenciare, con­tribuind în mod puternic la împuțina­rea analfabeților in pătura de jos a ță­­rei și reclasînd în societate elemente ce se considerau declasate. Intr’adevăr, dacă ne gîndim o clipă la numărul liberaților condamnați, 83.334 bărbați și 2755 femei pentru crime și 127.245 bărbați și 10.862 femei pentru delicte, ce s’au eliberat în intervalul celor 40 de ani, ușor ne putem face idee ce însemnătate poate avea obliga­tivitatea învățămîntului și la ce nevoe reală corespunde ea. Că introducerea învățămîntului ușu­rează și grăbește obținerea amendărei.—­ scopul fundamental al pedepsei— n’a­­vem decît să ne uităm și să vedem la ce rezultate admirabile au ajuns ger­manii, belgienii și mai ales america­nii cu faimosul lor sistem (conditional pardon system) introdus în reformato­­ri­ile lor din Elmira, Cincinat, etc. Spațiul acestui articol nu ne îngădue o mai largă documentare. Ne propunem însă a vorbi cu altă ocazie. Revenim deci la subiect.* După cum am spus deja mai sus, re­­mediarea teribilului râu și prima re­formă a penitenciarelor romînești e­­ I. Obligativitatea învățămîntului. II. Conferințe religioase și economice. Realizînd aceste două urgente măsuri și altele (personalul administrației etc.) menite a consolida eficacitatea și execu­­tarea celor de mai sus, ne vom putea permite a ne gîndi la obținerea libertă­­ței condiționale, desființărei observărei polițienești-administrative și înlocuirea ei prin sistemul americano-englez, „mai­­sons de refuge et du travail“ pentru a ajunge la crearea societăților de patro­naj. Părerea noastră e că, în introducerea ori reclamarea unor reforme menite a răsturna actuala tristă stare de lucruri, trebue să ne călăuzim de mult tact pe­dagogic, incopind de la mic și mergînd progresînd pe calea reformelor.

Next