Adevěrul, decembrie 1907 (Anul 20, nr. 6563-6590)
1907-12-08 / nr. 6569
Anul al XIX-lea — .No. 6569 FONDITOR Arex. V. Beldimanu PUBLIIITATEA: 3ONCEDRTI EXCLUS» Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER . Co. București, str. Hsrigeor CRStol II.- Telefon 3/4 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 1i Apare zilnic cu Sîmbătă 8 Decembrie 1907 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE. ARONAMESXEî Un ....... • Lg 16 6 luxit • •■••••» y, 6 3 luni ...••«•• „ A ólma . * . . • . ys l.dO In străinătate îndoit T_IAf~n / Pentru Capitala Mo. 14110 ,eieTOrH „ Provincia și Străin ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Străinătate No. 12<P Regele și islazurile.Angajamentul d-lui Carp Regele și islazurile Articol din care se va vedea că regele a determinat în primul loc acordul dintre guvern și opoziție In chestia islazului Cind s'a rupt acordul în chestia islazului, o mare satisfacție se putea observa pe fețele generoșilor. Generoșii erau consternați de acest acord, nu atît pentru concesiile ce le-a făcut guvernul, ci mai mult pentru că din acest acord elementul care perde enorm politicește este tocmai elementul „generos" din partidul liberal. De aceea cînd a intervenit neînțelegerea asupra imașului ce trebuie dat sătenilor din vecinitatea moșiilor, un adevărat entuziasm a isbucnit în rîndurile tinerime! generoase, —dar, vai!, cum s’a păcălit / Guvernul a făcut tot posibilul să înlăture și această dificultate, să restabilească repede acordul. Guvernul a cedat din nou și, în sfîrșit, de astă dată înțelegerea este făcută asupra islazurilor. Acest acord fără îndoiala că obligă opozițiunea de a vota luarea în considerație a proectului tocmelilor agricole cu toate că nu-1 admite în total. A vota contra luărei în considerație, după ce s’a stabilit de comun acord partea cea mai importantă a proectului, ar fi un non-sens. De aci însă nu rezultă, dacă opoziția va vota luarea în considerație, ca ea a triumfat. N’a triumfat nici guvernul, n’a triumfat nici opoziția, a triumfat și de astă-dată regele. Asupra intervențiunei regelui se vorbesc multe. Cîțîva oameni politici știau cu precisiune că In chestia islazurilor regele va ține seamă de mișcarea marilor proprietari și că guvernul va trebui să renunțe la principiul servituței. Regele într’adevăr n’a așteptat ca mișcarea proprietarilor să ia vreo proporțiune și nicî n’a tolerat ca ea să fie reprimată prin vre un mijloc oarecare. Din contra , regele a dat cea mai mare atențiune acestei mișcări. In cele din urmă guvernul s’a încredințat că soluția sa în chestia islazurilor nu va fi primită de rege și că se impunea un acord între opoziție și guvern. Se vede clar că d. Ionel Brătianu n’a reușit, pe nicî o cale, să convingă pe rege și să-î dobîndească aprobarea pentru soluția dată islazurilor, fără concursul opoziției. Se vede că d. Ionel Brătianu n’a încredințat că regele e chiar în stare să prefere o schimbare de regim, în caz cînd nu s’ar fi ajuns la acordul de azi! Se vede.... Dacă n’ar fi așa, guvernul n’ar fi făcut cele mai largi concesiuni, n’ar fi capitulat pachestii de principii și asupra celor mai importante puncte. De ce a ținut însă regele la acest acord ? Explicația o dau însuși mulți politiciani liberali. Regele s-a arătat totdeana ca cel mai zelos păzitor al Constituției,cel care a jurat că va respecta Constituțiunea. Jurămîntul acesta nu-i putea călca fățiș tocmai pentru a lovi în marea proprietate — pe care s-a sprijinit Tronul în cei 40 ani de domnie,— așa spun unii din statul major liberal. Era clar pierdută cauza pentru liberali, era clar zdruncinată situația d-lui Ionel Brătianu dacă nu știa să cedeze cit mai repede și cit i se va cere. Multe concesiuni nu-î putea pretinde nici d. Carp. Desigur că șeful conservatorilor și tot statul sau major își dădeau perfect seamă că regele nu va aproba zmulgerea reformelor și prin urmare puteau să exploateze aceasta formulînd cu mai multe pretențiunî și asupra fiecărei reforme. Dar nici d. Carp, nici ceilalți fruntași conservatori nu au voit să meargă prea departe, tocmai pentru a evita acum o schimbare de regim. Ar fi fost fatală pentru conservatori o demisiune a cabinetului liberal. Așa cum sunt azi „fuzionați“, conservatorii nu sunt în stare să ia respunderea situațiunei,—aceasta nu o va contesta nicî un om politic serios. Prin urmare d. Carp a procedat cu abilitate și moderațiune, a stabilit, in cele din urmă, un acord asupra celei mai importante legi. a renunțat la acea campanie de resturnare pornită cu atîta zgomot luna trecuta și s’a supus, de voie sau de nevoie, și regelui, satisfăcând bineînțeles și pe liberali prin faptul că acordul ii menține la putere. Acum dacă în dosul acestui acord sînt și oarecare asigurări ale regelui față de opozițiune,— aceasta o bănueac de obicei politicianul,—rămîne ca evenimentele să confirme sau nu bănuiala. R. 2E. MAZBITII Bun pentru doctorat ! Deoarece lașul o să aibă și el doctoratul la facultatea de drept — reforma asta i s’a acordat destul de lesne ! — ținem să recomandăm din vreme pe unul din cel mai apți a fabrica doctori în drept. Cititorii au înțeles, desigur, că nu putem avea alt candidat pentru o catedră la doctoratul în drept dela Iași de cît pe d. A. C. Cuza. Bineî nțeles, la specialitatea d-sale , economia politică. Ce anume va preda d-sa e iarăși lesne de înțeles. Dacă la cursul de economie politică pentru licența în drept, beștelește pe d-nii Carp, Take Ionescu, Cantacuzino ; în mod firesc la catedra dela doctorat va beșteli pe Vodă, prințul moștenitor și tot neamul regesc, fiindcă, de, doctoratul cere ,, „cunoștinți“ mai înnalte! Pl zilele guvernului numărate — Articolul d-lui Pana — Am reprodus articolul d-lui Panu asupra „acordului“ dintre partide. Dat fiind că d sa este și membru în comitetul executiv al partidului de la guvern și vicepreședinte al Camerei și în același timp unul din bărbații politici care ar fi trebuit să facă parte din actualul guvern, ne așteptam ca, în cercurile politicianilor și celor cărora le plac cancanurile, vederile dlui Panu să fie bănuite ca fiind inspirate de cine știe ce motive lăturalnice; să i se spuie că este vădită incompatibilitate între demnitatea de membru in comitetul executiv al partidului și vice-președinte al Camerei și aceea de publicist care critică și slăbește situația guvernului și partidului din care face parte etc. etc. Noi suntem însă departe de a crede că fiind că d. Panu n’a intrat in guvern—ceea ce ar fi folosit mai ales acestuia—de aceea aprecierile sale critice asupra situațiunea guvernului trebue bănuite ca pătimașe. E foarte firesc lucru, ca d. Panu să nu rămîie numai publicist politic, ci să aibă ambițiunea și pretențiunea chiar, de a sluji politica în Cameră și în guvern— și cu toate astea pretențiunea aceasta să nu slăbească întru nimic autoritatea sa de publicist. Cum că se poate ca uneori să aibă și alte ori să nu aibă dreptate în cele ce scrie, aceasta o apreciază cunoștințele și bunul simț al publicului și ale acelor ce se ocupă de politică. Dar a vedea în tot ce scrie d sa referitor la politică, păreri pătimașe și deci incompatibilitate între a fi scriitor politic și om politic în același timp—aceasta e tot ce poate fi mai greșit. Cînd d. Pann ajunge la concluzia că e „vai de guvernul sub care o „poziția încetează o agitație în urma „audiențelor la suveran“ și că „cel „ce plătește reintrarea în liniște „este guvernul ale cărui zile sînt „numărate“, apoi—indiferent dacă aceasta se referă și la situațiunea de azi a actualului guvern, acesta este și rămîne un mare adevăr. Căci de ce s’a liniștit opoziția, de ce a făcut un „acord“ cu guvernul ? Și de ce nu l’a făcut decît, anume, după audiențele la suveran ale fruntașilor ei ? Fiindcă nu era vorba să cadă de acord numai cu guvernul asupra unor principii, ci mai ales să cadă de acord cu suveranul asupra faptului că opoziția nu va mai aștepta prea mult pînă să-i vie rîndul la putere, fie ea nu are dreptate cînd spune că guvernul n’are de ce se mîndri cu acest „acord“, căci el e triumful amenințărilor opoziției că va eși din calea legală și va face agitațiuni primejdioase de stradă. Cînd un partid înnaintat, radical ori socialist și-ar permite numai să amenințe cu eșirea din legalitate— deși se știe că la noi îi sînt închise, de fapt, căile legale—capii mișcărei ar merge, desigur, la pușcărie. Cînd însă amenință astfel opoziția unuia din cele două partide, care abuzează de toate legile țării, ea e chemată la Palat și se stabilește un „acord“ făgăduindu - se o cît mai apropiată venire la putere. Sîntem cu totul de părerea d-lui Panu că am căzut jos, jos de tot, din punctul de vedere constituțional și că sînt incalculabile consecințile unei asemenea practici din partea Coroanei și a guvernelor—de a ceda amenințărilor opozițiunilor. Dar întrebăm tot odată , de ce guvernele sînt nevoite a face aceasta ? Fiindcă, precum am spus numai departe decît zilele acestea, parlamentarismul, cu majoritățile de azi, lipsite de autoritatea ce le ar da o bază reală de încredere a națiunei, parlamentarissmul acesta nu poate fi sprijin pentru un guvern, în momente grele, decisive. Dacă ar fi parlamentul puternic și de la el ar emana guvernul, n’ar fi posibilă dictatura anarhică a opozițiunilor. Dar ca să fie parlamentul puternic, el trebue să fie ales de popor, nu de ministrul de interne, prefecți și toate mijloacele corupțiunei electorale. Pînă cînd nu vom ajunge acolo, silele guvernelor vor fi numărate— numărate de opozițiune—și cu atît mai scurtate cu cît va fi mai îndrăzneață și mai anarohică această opozițiune. Alfa. Angajamentul d-lui Carp Cînd d. Carp a anunțat comitetul executiv conservator că acordul s’a stabilit asupra chestiei imașurilor, d. C. Olănescu l-a întrebat: ce se va întîmpla dacă proprietarii vor refuza să ofere pămîntul pentru islazuri ? întrebare naturală pe care am pus-o și noi din capul locului. D. Carp n’a putut răspunde decît că aceasta nu trebue să se întîmple, deoarece onoarea partidului e în joc. Dar onoarea partidului are preț numai pentru membrii săi ! Ce se va face cu marii proprietari cari nu fac politică ? D. Carp a și dat răspunsul: contra lor guvernul liberal va fi in drept să ia orice măsuri va socoti necesare. Acest răspuns e suficient pentru a arăta că acordul nu e un succes al partidului conservator, întrucît el s’a agitat contra dispoziției din proectul guvernamental privitoare la islazuri. Căci pe cînd se agita nu declara că o face în numele marilor proprietari conservatori, ci trecînd chiar peste marii proprietari liberali, declara că luptă pentru marea proprietate amenințată și primejduită. Ge-i drept însă că nici guvernul nu se poate lăuda cu vreun succes. El a trebuit să trateze cu opoziția trecînd peste propriile sale majorități și să convie la amînarea unei soluțiuni într’o chestie care a fost destule ori amînată. El a mai obținut acordul—după cum foarte judicios observă d. Panu— cu scurtarea propriei sale vieți. Acordul nu e un succes al partidelor, ci un simptom al sfîrșitului lor. Ad arendași, primari și alte albăstrimi ale satului “?... Dar, chiar dacă ar fi să trecem cu vederea toate acestea, dacă am fi dispuși să uităm, apoi putem face noi aceasta, cînd încă sub grea pedeapsă sunt atîtea suflete romînești, aproape tot așa de vinovate, ca și aceia asupra cărora s’a întins amnistia regească ?... Dacă-i vorba să uităm crimele făptuite de autorități, cari sînt mai grozave chiar decit acele făptuite de plebea înfometată și înfuriată și cînd omor este deoparte și asasinat de altă parte, nu avem dreptul să cerem egalitate și pentru unii și pentru alții ? Da, uitare, fie, uitare, să ștergem și deoparte și de alta urmele sîngelui vărsat, să reconstituim ce a fost ars și distrus, dar cerem ca uitarea să fie complectă și din ocnă să se scoată și ultimele victime ale răscoalelor din Martie. Numai întinzînd amnistia asupra tuturor faptelor comise cu ocaziunea răscoalelor, scoțînd din pușcărie și pe aceia osindițî pentru omoruri, uitînd totul, absolut totul, numai astfel se va putea cere, se va putea implora din partea d-lui ministru de interne,uitarea de care are atîta nevoe, uitare care să-î spună că sîngele ’î s’a dus de pe mini, că în conștiință nu î va exista—dacă aceasta poate dispare—remușcarea de a fi suprimat în chip inutil atîtea vieți romîneștî. Uitare, da uitare, dar pentru aceasta roagă și d-ta d-le ministru de interne, pe rege, ca să-ți înlesnească și amnistiarea d-tale amnistiind pe toată lumea, pe vinovați ca și pe nevinovați. CONST. MILE Uitarea Marțea trecută. Curtea de casație a încheiat epilogul răscoalelor sătești, respingînd recursul soldaților din compania căpitanului Mareș, învinuiți că au făcut cauză comună, cu răsculații de la Stănești (Vlașca). Au fost osindiți la munca silnică pe viață, deși din dezbaterile procesului reeșea lămurit că singura lor vină era că și-au pierdut capul întocmai cum și-l pierduse și comandantul lor, că n'au avut o inițiativă de care nu au dat dovadă nici aceia cari erau în fruntea lor. Tot la munca silnică pe viață ori cel puțin la grele pedepse au fost osindiți, pe ici pe colo, săteni din deosebite județe, asupra cărora nu s’a întins amnistia regală, deoarece acuzarea ce li se aducea era că au făptuit omoruri, cu prilejul răscoalelor, ori că cei dați judecăței erau slujbași ai statului ori ai comunelor și deci puși acolo ori ca să mențină ordinea ori să propovăduiască pacea. Oare va să zică amnistia nu* s’a întins cu totul asupra tristelor evenimente din Martie trecut. Totuși cu prilejul cercetărei mesagiului regesc, d. ministru de interne a crezut de cuviință să ceară amnistia, nu pentru cei osindiți la ocnă, ci pentru d-sa și pentru uneltele d-sale oarbe cari au comis orori la sate, cari chemate să restabilească ordinea, au datele în prima linie dovadă de nerespectul legei al vieței și al cinstei cetățenilor acestei țări. D. ministru de interne a implorat ca uitarea să-șî întindă vălul sau de nepătruns, asupra crimelor comise în Martie trecut de către prefecții și comandanții militari, fiindcă și sătenii s’au bucurat de amnistie. Se potrivește una cu alta ? Sătenii au făptuit fapte urîte și pedepsite de lege, au vărsat chiar și singe, dar ei au în favoarea lor, nebunia mulțimei, care le mișorează răspunderea, pe cînd nu tot aceeași scuză pot avea aceia, cari cu sînge rece, avînd în puterea lor tunurile cu repetiție și arma Manlicbar, și fiind în fața unor oameni dezarmați, după încetarea luptei, au comis faptă de asasinat, executînd cu nepăsare, la marginea satului, pe toți acei desemnați ca fiind vinovați, da către VERSURI POLITICE Compromisul De Compromisa ’ntre partide, Atîta s’a vorbit și scris: Că bietul compromis la urmă. Cu totul, vai,.... s’a compromis. Judecătorii de ocol Mă'ntreb de rostul lor, amice ? In liniștit! E un nobil rol Nu dau ocolului dreptate, In schimb Dreptățe, daui ocol! Talpa Ț&rei! Talpa, talpa e’n pericol ! N’auzî, omule, ce faci? — De-aia, ca s'o dreagă’n pripă, S'au ivit atîți.... cîrpacî-i Broș Roată • —». » «Bw- 1 biective cu cari singuri să-șî poată forma odată, judecata și asupra trecutului istoric, și asupra prezentului viu, și asupra viitorului de dorit. Vorbind dela catedra universitară ca dela o tribună dîntrunire publică, d. Guza aduce cel dinstîiu o lovitură libertăței învățămîntului superior, care se referă la libertatea opiniilor științifice, nu la libertatea vorbelor tari și atacurilor personale, cari n’au ce căuta în universitate. E destul de rău că cu sistemul nostru de învățămînt, care obligă pe student a asculta anume cursuri, el e silit să înghită sub pretext de știință, tot felul de erezii și absurdități, fără de protest și fără putință de a le combate. E înă un abuz incalificabil să îndrepteze tinerimea tot pe calea politicianismului personal și pătimaș, care ne-a păgubit destul pînă acum, pentru ca să nu-l mai dorim și în viitor. Din acest punct de vedere, trebue protestat în modul cel mai energic contra procedărilor dlui Cuza. Slobod e în afară de universitate să facă politică cum va voi, — în universitate are datoria să facă știință impersonală și obiectivă. Gr. Gaza a d-lui A. C. Cuza — Cîteva reflexii asupra libertăței învățămîntului la noi — Avem necontestat la ordinea zilei cazul profesorului A. G. Guza de la universitatea din Iași. Ziarele s'au ridicat împotriva d-sale pentru că a abuzat de tribuna profesorală, — făcînd de pe dînsa politică cum se face la noi: personală și trivială. Lucrul a luat proporții mai mari prin faptul că un număr oarecare de studenți universitari s’au dus în corpore la redacția ziarului „Opinia“ spre a cere satisfacțiune și e necontestat că acum guvernul va trebui să ia oarecari măsuri sau cel puțin că i se va cere așa ceva. Abstracție făcînd de partea de politicianism care înconjoară această afacere. —chestiunea dintr'un punct de vedere mai înalt se pune astfel, pentru știință, libertatea profesorilor de a învăța tot ce cred, tot ce sînt convinși că e adevărat, este o condiție sine qua non. Germania, statul modern în care mai mult ca prî ■unde poliția tulbură în liberul exercițiu al gîndirea lor pe cetățeni, — este totuși patria libertăței învățămîntului universitar. Să presupunem că această libertate există și la universitățile noastre. Proba că nu există nu s’a putut face, fiindcă ne-au lipsit pînă acum profesorii inovatori, uriașii cari se ridică deasupra celor obicinuite și cari se pun în contrazicere cu ideile dominante ale statului. Ne temem că dacă un asemenea genial profesori ar ivi, în actualele împrejurări libertatea învățămîntului superior nu prea ar rezista probei focului. Deoarece însă în teorie și în conformitate cu Constituția noastră libertatea învățămîntului superior există, și deoarece d. Cuza nu e nici un inovator, nicî un înaintat, nicî un dărîmător de teorii vechi, nicî un creator de teorii nouî, —nimeni nu s’a gîndit să-i îngrădească libertatea de a învăța ce socoate că i bine. Nimeni nu s’a gîndit măcar să-l amintească, cum că profesor însărcinat cu predarea unei științe numită maî bine de germani Național o ponomie decit de noi după francezi economie politică,—se cuvine să predea multă știință economică națională în sensul bun al cuvîntului și nu să facă multă politică „națională“, în sensul cel rău al acestui cuvînt. Nu discutăm dacă opiniile d-lui Cuza despre politicianii noștri sînt sau nu întemeiate; poate că în unele privință am aproba chiar critica și aprecia aprecierile d-sale. Dar în momentul cînd se urcă pe catedră, d. Guza trebue să se simtă în rolul de preot al științei care nu este și nu poate fi personală, și lăsînd toate patimile și repulsiunile afară, să caute a da elevilor săi criteriile o- Afacerea Bossoviei Un fapt extrem de grav a fost denunțat ministrului de interne. Un fost primar liberal, dat în judecată de către administrația conservatoare pentru rea gestiune, este urmărit pentru o sumă de 52.000 mii lei. Procesul acesta este încă pendinte. Mulțumită combinațiunilor locale și desigur și serviciului ce unii prieteni au vroit să-l facă, acest fost primar liberal este readus acum în capul comunei Turnu-Măgurele. Vrem să vorbim de d. C. D. Costovici. Or, procesul lui cu primăria este încă pendinte și primarul acesta face tot ce-i stă m putință ca să amine judecarea procesului său la calendele grecești. Ziarele conservatoare fac caz mare de chestia d-lui Sachelarie, primarul Bacăului, care acum cîțiva ani, în această calitate, a apărut pe un client al sau într’o afacere care ar atinge și un interes al comunei. Credem că afacerea d-lui C. D. Cosimovici este cu mult mai gravă, căci este vorba de un primar în proces cu primăria în capul căreia se află și care-i reclamă, pe cale de justiție, 52.000 lei, ce s’ar fi constatat lipsă la anchetarea gestiunei sale. Suntem curioși să vedem ce hotărîre va lua ministrul de interne față de d. Costovici, în urma denunțărei primite. T o^Adeveruri«s- Acordul Da etnd cu „acordurile“ pe pane Îscale, regele Carol e amenințat să capete în istorie numele de „Marele.... acordoj“! Tot acordat In urma „acordului“, se dă ea sigur că s'a..... acordat guvernului un termen de cel mult încă un an de ședere la putere, după care „de comun acord" puterea va trece în mîinile d-lui Carp. ....Și iar acordul I „Acordul“ a făcut minuni. Diverși opozanți au făcut diverse cereri guvernului, care a trebuit să se execute, privind rezoluția : „Se acordă“! Rigoletto inacțiunea rusă — Generalul Kaulbars guvernator al Finlandei — In străinătate s’a răspîndit zvonul că generalul Kaulbars, fostul guvernator militar al Odesei, va fi numit guvernator general al Finlandei. Confirmarea oficială n’a venit încă și fiecare ezită să creadă că guvernul rusesc, care a fost unanim aprobat ca a luat guvernă, mîntul Odesei acestui călău despotic, protector al bandei negre și organizator al programurilor, se va gîndi ca să-l pue în fruntea marelui ducat finlandez. Un asemenea act ar constitui, în același timp, aprobarea implicită a atrocităților săvîrșite la Odesa după îndemnul sau cu sprijinul generalului Kaulbars și recunoașterea unor intenții vădit ostile față de drepturile constituționale ale finlandezilor. Dacă în adevăr d. Stolypin a hotărît să încredințeze guvernămîntul general al Finlandei generalului Kaulbars, aceasta nu se face, desigur, decît în scopul de a provoca în această provincie, grație unei dominații tiranice, o agitație care să servească drept pretext pentru o represiune sălbatică și pentru suprimarea Constituției finlandeze. Aceasta ar fi un joc extrem de periculos. Poporul finlandez, care e foarte inteligent și cu o cultură mult mai înaltă decît poporul rus, n’are de la acesta nici nehotărîrea de caracter, nici fatalismul demoralizator. El a știut să-și apere întotdeauna cu energie independența lui politică și prerogativele sale și orice atingere care s’ar aduce drepturilor sale, ar provoca o răscoală generală, căreia numeroasele simpatii cucerite de finlandezi i-ar asigura ajutoare trainice. Asasinarea generalului Bobricof, guvernatorul mareșal ducat, în Iunie 1904 a arătat că patrioții finlandezi nu s-ar da înapoi din fața nici unui mijloc extrem, pentru a se dezrobi de tiranie. Generalul Kaulbars, care la 11 August 1906 era să cadă la Odesa victima bombei azvîrlite de fiica generalului Frintz, ar putea să aibe soarta predecesorului sau, dacă în adevăr va fi trimis în palatul din Helsingfors, CHESTIA ZILEI Sentinela Constituției D. Nicu Filipescu veghează cu arma în mină asupra șandramale constituționale , oul scandal din Camera austriacă . După părerea președintelui Camerei I vieneze, dr. Weiskirchner, nu a avut loc de la 1897 o scenă mai violentă in această Cameră. Scandalul s-a produs în urma atitudinei președintelui Weiskirchner față de obstrncționismul unora din deputați și de interpelările rutenilor. Chestiunea principală erau scandalurile petrecute la universitatea din Lemberg, rutenii hotărînd ca în discutarea acestei chestiuni să înceapă obstrucționismul. In acest scop ei au hotărît să facă o mulțime de interpelări șî țineau să le citească pe toate încă dela începutul ședinței. Președintele Weiskirchner declară că aceste interpelări vor avea loc la sfârșitul ședinței, deși de ani de zile se obișnuește ca interpelările să aibă loc la începutul ședinței. Cînd rutenii au auzit această hotărîre au început să protesteze cu indignare. Un deputat rutean, ales de curînd, s-a supărat mai mult din toți și a primit declarația președintelui cu țipete. Deputații Frylowski, Baczynski și Starusch, sar de pe scaunele lor, bat cu pumnii în pupitru și strigă către președinte cuvinte neînțelese. Deputatul Frylowski face ceva mai mult, el începe să fluere cu un finer ce-l avea în buzunar. Fluerăturile deputatului spargeau urechile colegilor săi. Alți deputați ruteni începură să bată cu pumnii în pupitre, ținînd tactul. Cu tot zgomotul produs, președintele a dat cuvîntul deputatului creștinsocial Fink, care însă nu putea să aibă un numeros auditor, afară de membrii partidului căruia aparține. Cu toate acestea, creștinii sociali și clubul polonilor, acopereau fiecare cuvînt al oratorului cu salve de aplauze, pentru a covîrși zgomotul produs de deputații ruteni, înscenarea aceasta însă nu reuși. Cuvîntarea deputatului Fink a fost mereu însoțită de fluerăturî și de zgomotul ce-i făceau rutenii pe pupitrele lor. In zadar au căutat unii dintre socialii-creștini să liniștească pe ruteni, aceștia faceau un zgomot din ce în ce mai mare. 41,1’! Printre deputații ruteni, cari erau mai înflăcărați, se găsea deputatul rutean democrat național Leo Baczinski, un tînăr în etate de vreo 35 de ani, care se distinsese cînd cu propaganda ruteană națională în Galiția, dar care pînă acum nu se distinsese prin nimic în Cameră. Acesta lovi cu capacul pupitrului în pupitru așa de tare, încît il făcu în bucăți. Atît el, cît și ceilalți deputați luară apoi cite o bucată de lemn batînd cu ele. Baczynski mai ales batea fără întrerupere, aproape că nicî nu mai știa ce face. De o dată, o bucată de lemn din pupitru zbură din lemnul deputatului Baczynski, drept în mjlocul sale unde se aflau adunați mai mulți deputați. Imediat zgomotul încetă ca prin farmec, într’o clipă se făcuse o tăcere mormîntală. Toți deputații priveau spre locul unde se îndreptase bucata de lemn presimțind că s’a întimplat o nenorocire. Cînd deputații cari se aflau in mijlocul sălei se datoră într’o parte, atunci se văzu cine e victima. Era deputatul slovac dr. Bencovici, care era sprijinit de con naționalii săi consilierul de curte Plos și de Togcanik. Lemnul se îndreptase spre d pírtatul slovac Mandic, dar acesta văzând pericolul se aplecase și scăpase. Dr. Bencovici văzuse și el pericolul și se aplecase pentru a nu fi lovit, dar lemnul tot M lovi în frunte, de-asupra ochiului. Pentru un moment, victima a rămas amețită de puterea loviturei și căzu în brațele deputaților din jurul său. Cu greu Boacovici a fost scos pe brațe din sală și dus în camera de toaletă unde a fost așezat pe sofa. Dr. Goldi a dat primele îngrijiri pansîndu-l, legindu-l apoi la cap. In acest timp, în sală, se deslănțuise o mare furtună in contra rutenilor. Creștinii sociali și mai ales deputații Steiner și Mayer și cu ei mai mulți deputați polonezi, se năpustiră spre băncile rutenilor, Steiner și Mayer iuînd scăunașele ce se află de obicei în mijlocul sălei, amenință cu de pe ruteni ca și cum ar fi voit să le arunce la capul lor. După el urmară deputații Prochazka, Kuhn, Sturm, Anderle, Bielohanok și Fink. Nici nu se poate descri împetuositatea cu care toți aceștia se aruncaseră asupra rutenilor. — ,,Unde e banditul care a tăcut aceasta ?“—țipau ei. „Să dăm pe mîna procurorului!“ începu o adevărată luptă, deputatului Mayer i s’a rupt cravata de la gît, deputatul Kuhn s’a ales cu mîna sclintită, deputatul polonez Zygulinski se luă la bătaie cu ruteanul Staruch care se repezise asupra lui Mayer. Unul dintre ruteni a mușcat degetul deputatului Zygulinski. Iată ca se amestecă și socialiștii democrați . — Nu vom lăsa să dărîmați parlamentul — țipafi ei către ruteni. Deputatul Baczynski, căruia îi mai rămăsese încă o bucată de lemn a continuat lupta, pînă ce a fost dezarmat de Prochazka. După ce acest scandal s’a sfîrșit s’a ridicat ședința, care a fost redeschisă pentru a secere pedepsirea lui Rackzynski. Rutenii înseși au dezavuat purtarea lui. Epilogul răscoalelor Mamele soldaților din reg. 5 Vlașca, cari au fost condamnati pentru neexecutarea de ordin, ne trimit să publicăm numele copiilor lor, rugînd autoritățile în drept pentru amnestierea celor condamnați. Iată acest tablou: Delcea Ion, Cristovici Petre, Petre Stoian, Stan Marin, Mina G., Togore Tudor, Sîrbu Ion, Cambero Radu, Văcaru Radu, Buga Ion, Șcheopu Vasile, Duriță Stan, Alcea Oprea, Biște Drague, Ispas Sima, Gociu Doru, Tudorică Ștenfan, Căciulan Marin, Bucur Stan, Anghel Lazăr, Neacșu Ion, Mușat Anghel, Iatan Paraschiv, Spăun Mihai, Dobre Stanciu, Cheamu Andrei, Drăghici Radu, Dărăștean G., Picolici Nicolae, BoL nițiș Florea, Anca Duma, Steorobanea* nu Mihai, Gimbiș G., Gorgoșoi Neacșu, Boșman Petre, Leana Ion, Fieraru Marin, Simion Ștefan, Fieraru C-tin, Motoreanu C-tin, Pașcan Ion, Mănecianu C-tin, Moldoveanu Anghel, Ghizdăreanu Marcu, Nița Marin, Simedie, Stoica, Sin Radu, Castravete Florea, Negrilă Ion, Șuică Stoian, Breazu Ilie, Dogaru Radu, Sîrbu G., Bălțatu Ion, Pitulice D tru, Palangeanu M. G., Sărăcilă Radu, Geantă Petre, Trucu Florea, Palangeanu S. G., Florea Tudor, Florea Șerban Iiie, Dobra Marin, Giurgiuveanu Anton, Ilie Ion Mirea, Poenaru Mihai, Macagolit D tru, Lungu C., Ciobanu D tru, Marinică Ion, Livede Petre, Palangea*. nu Anghel,