Adevěrul, ianuarie 1908 (Anul 21, nr. 6591-6618)
1908-01-28 / nr. 6615
Anul al XX-lea—No. 6815 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA: CONCEDATA EXCLUSIV ^ PrgendeT de Publicitate CAROL SCHULDER ( Co. BUCREȘTI Mr, Karageorgevict 16—Telelem 8)4 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 ® Iani «•••»»•• » 8 | W l tg 1 Inni *••••••• • 4 wA S .hmi . . ■_1_ • •TELEFON I Pentru Direcțiune No. 14199 , Capitală . 14|10 a Provinciei Străinătate No. 12]40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Luni 28 ianuarie 1908 ^ DIRECTOR POLITIC __ __ CONSTUINE ABONAMENTE I ff^ ‘An 0b tun.........................Ld ii fi Partidele ei conservatorii-democrați. Regele și ruptura conservatare Ruptura și partidele istorice Articol din care se va vedea care este preocuparea partidelor istorice de cînd s’a declarat ruptura conservatoare De 20 de zile nimic nu mai interesează cercurile politice decit ruptura dintre conservatori. După cum spun junimiștii vom mai avea moft vreo două luni pe tapet această chestiune. D. Carp a declarat singur că tocmai peste trei luni va renunța să se mai ocupe de acțiunea d-lui Take Ionescu. E însă de prevăzut că tocmai după trei luni, adică atunci cînd partidul conservator democrat va fi pretutindeni organizat, cînd va intra în acțiune, pe baza noului program ce va fi adus la cunoștință la congresul dela 3 Februarie, tocmai atunci carpiștii vor avea de lucru cu conservatorii democrați. Ceea ce este însă foarte curios, e că și liberalii s’au speriat de organizarea taristă. In primele zile, de la declararea rupturei, liberalii au adoptat o atitudine favorabilă d-lui Take Ionescu urmînd probabil vechia tactică a politicianilor de-a nu sprijini decit pe adversarii cei slabi față de adversarii cei mai tari. Cînd însă au văzut ceea ce a fost în stare să înjghebe în trei zile d. Take Ionescu, cînd s’au încredințat că grosul partidului conservator l’a urmat, cînd au putut constata curentul favorabil acțiunei takiste In toată țara și cînd mai ales au simțit că și în masele liberale, ca și în cercurile lor conducătoare, se manifestă o vădită simpatie pentru întreprinderea, încoronată de succes, a d-lui Take Ionescu, atunci s’a ordonat o repede schimbare a atitudinei liberalilor. Și ca tot ce se ordonă în politică, fără un prealabil consimțimînt, ci în mod ocult, schimbarea aceasta a atitudinei a fost așa de bruscă, iicit toată lumea a simțit imediat că cei slabi, carpiștiî, au făcut un apel disperat la guvernamentali ca să nu-î lase să fie complectamente distruși. Dar nu numai pentru a veni în ajutorul carpiștilor, au îndreptat liberalii bateriile lor contra takiștilor. Se manifestase în rândurile lor oarecari semne că mai mulți fruntași vor trece la d. Take Ionescu. Demisiunea din clubul liberal și din consiliul Capitalei, a unui distins profesor al Capitalei, d. Davidoglu, aderarea sa la partidul conservator-democrat, a speriat pe liberali, mai bine zis pe sectarii partidului și atunci d. Vintilă Brătianu, un fel de șef al statului major de la presa partidului, a ordonat să se facă o campanie contra takiștilor paralelă cu aceea a carpiștilor. D. Vintilă Brătianu a deschis larg coloanele presei liberale d-lor Marghiloman și Filipescu, chiar boerilor bizantini și astfel ambele partide istorice au pornit la luptă înpotriva conservatorilor democrați. Ce efect a avut această bruscă schimbare a atitudinei liberalilor ? In primul moment carpiștii au lansat svonul că d. Take Ionescu își prepară trecerea la liberali. Svonul acesta avea de scop să împiedice trecerea conservatorilor la d. Take Ionescu. Dar atitudinea ostilă chiar dușmănoasă a liberalilor față de takiști, a distrus mica infamie care s’a lansat mai ales de cantacuziniști. Prin urmare atacurile liberalilor au folosit de la început, d-lui Take Ionescu fiindcă au încredințat pe toți conservatorii că nu e vorba decit de o nouă și puternică organizare conservatoare îndreptată atît înpotriva carpiștilor cit și a liberalilor. Liberalii însă cari au luat-o razna în contra takiștilor, cred că astfel vor împedeca pe acei din rândurile partidului lor cari sunt gata și hotărîți să-i părăsească. Preocuparea takiștilor, în acțiunea lor de organizare, nu este însă să-și completeze organizațiile lor cu elemente noul, cu recrutări și adesiuni din lagărul liberal. "Preocuparea takiștilor, ei singuri o spun, este să aducă in partidul conservator democrat toate elementele din vechia organizare conservatoare, să distrugă cu desăvîrșire gruparea carpistă. Aceasta este deocamdată și încă pentru multă vreme, singura preocupare a takiștilor, bine-ințeles în ce privește organizarea de partid. Ca așa este, e cea mai bună dovadă graba ce au pus-o d-nii Iorgu Cantacuzino și Al. Marghiloman de a se duce la Ploești și Buzău, fiefurile lor, pentru a-și salva organizațiile atît de grav amenințate. Ceea ce este caracteristic e tocmai acest fapt că nici acele județe unde junimiștii și cantacuziniștii s’au crezut inexpugnabili n’au fost cruțate de dureroase defecțiuni. La Buzau ca și la Prahova s’au alcătuit acum puternice organizațiuni takiste de cari se vor isbi In acțiunea lor, zi cu zi d-niî Iorgu Cantacuzino și Al. Marghiloman. De aci furia cea mare în lagărul carpist, de aci acea ploaie de interviewurî solicitate de d niî Filipescu, Marghiloman, Mișu Cantacuzino, etc. Și din aceste intervieviurî, ce reiese ? D mi Marghiloman și Mișu Cantacuzino cari spuneau, mai em, că nu e vorba de „lovituri“ contra d-lui Take Ionescu, ci e vorba numai de o diminuare a takiștilor, — fapt care l’a recunoscut și d. Carp. — spun azi că nu mai poate fi vorba de o împăcare cu d. Take Ionescu, dar că takiștii vor fi primiți cu brațele deschise. Mai mult decît atît, d. Mișu Cantacuzino manifestînd ura cantacuziniștilor contra takiștilor prin interviewul ce l-a acordat unui ziar liberal, începe prin a spune că cei din jurul d-lui Take Ionescu constituesc o clientela și sfirșește prin a declara că deschide brațele takiștilor! S’au încurcat limbile în lagărul carpist, precum s’au zăpăcit și liberalii de teamă că atmosfera favorabilă ce s’a creat partidului conservator democrat, are să slăbească partidul liberal. Daci preocuparea zilnică a ambelor partide istorice de a discredita, prin atacuri violente, noua organizație conservatoare, A. W. D. Haret și catolicii vroind să sprijine politica sa școlară, d. Spiru Karet a crezut numai de cit oa trebuie sa citeze exemple. Și cum exemplele în asemenea materie sînt foarte ușoare de găsit, d. Haret a trebuit să dea unul care se potrivește cu nuca în perete. Uăoi cu nuca în perete se potrivește exemplul cu preoții catolici. Nu cunoaștem o țară, fie ea cît de catolică și în care activitatea extrabisericească a clerului catolic să nu fi deșteptat cele mai mari nemulțumiri și mai violente protestări. Întreaga lui activitate nu e dictată nici d înaltele principii ale eticei creștine, nici de interesele statelor și națiunilor. E 1 formează acea ecclesie militans care peste tot locul amenință libera gîndire, libera desfășurare a inteligenței oamenilor și copiilor, care peste tot locul falsifică patriotismul, punînd mai presus de orice pe Papă și biserica universală catolică. E adevărat că preotul catolic nu stă în biserică, e adevărat că el se bagă pînă și în viața cea mai intimă a familiilor, dar nici un stat n’a tras foloase de pe urma acestei activități. Spania și Portugalia se știe și se vede unde au ajuns mulțumită acestei activități catolice . Franța n’a scăpat de aceeași soartă decît emancipîndu-se de călugării catolici. Germania a luat de mult măsuri în potriva lor, nimeni neapreciind mai mult primejdia decît idealul politicianilor noștri, principele de Bismarck. Așa Hind, ce rost poate avea exemplul citat de d. Haret? Intrucît comparația între preotul catolic și ceea ce vroește d sa să fie învățătorul roman ’i ar putea fi favorabilă ? Ori d. Haret a vorbit numai așa, ca să citeze un exemplu și fiind că altul mai apropiat nu avea ? Bp. nerațional atribuit acestui cuvînt de prejudecățile medievale de castă și chiar dacă aplicațiunea practică diferă, aplicațiunea greșită fei nerațională a unui text nu poate avea drept urmare lipsa de aplicațiune a principiilor enunțate mai sus“. Am reprodus act textual cea mai mare parte din considerentele invocate de către d. Balș pentru a motiva hotărirea pe care a dat-o, deoarece sunt menite să aducă o notă nouă în discuțiile cari se fac asupra „Duelului", A. M. MAI BIȚII nuanțele politice Om si în unele privinți cam din topor, dar în politică sîntem plini de... nuanțe. Avem bătrîni liberali și tineri liberali; avem brătieniști, haretiști și sturdziști ; avem generoși și foști drapeliști Avem conservatori și conservatori-democrați ; avem carpiști, cantacuziniști, takiști, filipesciști — numai marghilomaniști nu avem, afară dacă nu socotim pe amatorii de marghilomane. Avem speialiști, sindicaliști, marxiști, poporaniști, adventiști; avem foot-baliști, ariviști, catraminiști, zeflemiști, magiuniști, jemanfutiști, dar cei mai mulți, pînă azi, sînt... sinecuriști/ Pap in ----------- In jurul I duelului Onoarea civilă și Onoarea militară D- M. Balș, președinte de secție al Tribunalului Ilfov, formulează o dreaptă și foarte interesantă teorie asupra duelului și asupra regulelor onoare! In jurul duelului, cel mai sîngeros și ridicol petec care a rămas din vechile moravuri, după calificarea ce i se da mai dăunăzi în incinta Ateneului Român, s’a scris mult, foarte mult chiar, și s'au făcut discuțiuni și mai multe în cercurile intelectuale din marele centru apusene. S’au emis fel de fel de păreri, s’au formulat tot atîtea teorii, pentru a se ajunge la una și aceeași concluzie: duelul e o barbarie, care nu cadrează de loc cu vremurile prin care trecem și care e în vădită contradicție cu acel principiu primordial, care există la baza oricărei societăți civilizate și organizate, că nimeni nu are dreptul să’șî facă dreptate singur. La noi s'a scris prea puțin sau aproape de loc asupra instituției duelului, deși ocaziile n’au lipsit și cu toate că, aproape zilnic, ziarele înregistrează măcar o provocare la duel, care se termină, ce e dreptul, cu cel puțin două procese-verbale, a căror cauză și efect e tot atît de ridicol ca și acei cari le iau în serios. Iată, însă, că unul dintre cei mai buni magistrați de la noi, d. M. Balș, fostul președinte al Tribunalului Ilfov secția III-a și actual președinte al secției comerțului de pe lîngă același tribunal profită de ocaziunea pe care i-o dă un proces ce l’a judecat, pentru a formula una din cele mai frumoase teorii din cite s’au scris pînă acum aspra duelului. Obiectul procesului era acesta: D. C. Polihhroniade, șef de gară, a intentat acțiune civilă contra sublocotenentului Victor Marinescu pentru daune decurgînd din delictul de lovire. Pentru a motiva hotărîrea pe care a dat-o, d. Balș pleacă dela principiul următor: „Un civil, care prin cuvintele sale ofensatoare se expune a fi lovit de un militar, orîcît de vinovat ar fi, vina lui nu justifică agresiunea acestuia, întru cît, într’un stat civilizat și organizat, nici legile, nici regulele de onoare nu autoriză pe nimeni a-șî face dreptate singur, și prin urmare agresorul cată să repare prejudiciul cauzat“. După ce arată că, din punctul de vedere legal și al ordinei sociale, acțiunea violentă a acelui care lovește nu poate să fie justificată, deoarece nerespectarea sistematizată a principiului că nimeni nu-și poate face dreptate singur echivalează cu sistematizarea anarhiei, d. Balș trece la cauza invocată de părît că a lovit pe reclamant, deoarece era obligat să se conformeze „regulelor onoarei“. Aci începe partea cea mai frumoasă a considerentelor invocate de președintele Tribunalului Ilfov, considerente cari echivalează cu o admirabilă teorie, de o logică și de un democratism cum rar se întîlnește.* Vom reproduce aci aceste considerente, publicate în ultimul număr al revistei juridice „Dreptul". — iată-le: „Considerînd că motivul invocat tras din obligațiunea de a respecta regulele onoarei, nu poate de asemenea înlătura obligațiunea pîrîtului ca să repare prejudiciul cauza prin fapta sa; aceasta nu pentru motivul că ceea ce se numește „regulele onoarei“ nu este menționat în cod, căci este cert că pe lîngă și cîte o dată în afară de principiile legei scrise, există norme de purtare din punctul de vedere individual sau din punctul de vedere social. Insă aceste norme morale sunt bazate pe principii raționale și manifestațiunile lor nu sunt în contradicțiune directă cu deducțiunile unei logici elementare. Or, ficțiunea denumite „regula onoarei“ este negațiunea oricărui raționament. Intr’adevăr, onoarea unui om, orîcît de decăzut ar fi, nu este atinsă decit cînd o opiniune defavorabilă asupra sa este exprimată de o altă persoană și , de altă parte onoarea unui bine orîcît de corect și cinstit ar fi, este atinsă dacă persoana cea mai decăzută se exprimă defavorabil pe socoteala sa;onoarea unui om nu depinde de ceea ce face el, dar de ceea ce îi fac alții; și, în fine, atingerile aduse onoarei sunt reparat prin înțepătura făcută de o spadă sau introducerea unei bucăți de plumb în trupul unuia din litigani; și adesea ori acel insultat este rănit, dar onoarea este satisfăcută, căci acel care de exemplu a fost acuzat că ar fi un escroc, a arătat nu că nu este un escroc, dar că... nu i-ar fi frică de moarte, ca și cum indiferența față cu săvîrșirea din viață ar fi o probă de cinste”. .A“ Continuînd, d. Balș arată că observarea acestor reguli absurde nu au nimic de comun cu adevărata onoare și că, prin urmare, nu pot apăra de responsabilitate pe acel care și-a încovoiat rațiunea înaintea lor. Mai departe, conțină cu cele ce urmează: „Avînd în vedere că intimatul a mai obiectat că calitatea sa de militar îl obligă ca să se conformeze regulelor onoarei și că deci nu poate fi făcut răspunzător dacă s’a purtat într’un mod ce-i era impus de situațiunea ce o ocupă. „Considerînd că după legile în vigoare, toți cetățenii sînt egali înaintea legei, neexistînd nici o deosebire de clasă, și privilegiile de clasă sînt oprite pentru totdeauna în statul român (art. 10 și 12 din constituție): „Considerînd că într’un stat organizat nu se poate concepe ideea ca legile să nu fie aplicabile unui cetățean sau unui grup de cetățeni. „Că faptul că acel cetățean are menirea de a instrui și pregăti pe ceilalți pentru o eventuală apărare a țarei înpotriva agresorilor din afară, nu poate avea ca consecință o situațiune specială în fața legilor, decît dacă excepțiunea va fi stabilită printr’o lege; misiunea de a apăra, nu implică dreptul de a domina; „Considerînd că după nici o lege militarul lezat nu poate repara singur prejudiciul ce i s’a cauzat; și deci din punctul de vedere legal el este exact în situațiunea oricărui alt cetățean. „Considerînd că argumentul tras din art. 18 din legea asupra pozițiunea ofițerilor (acest text prevede că un ofițer poate fi reformat pentru greșeli grave contra onoarei ca militar și ca om) nu poate dărîma cele arătate mai sus, căci din punctul de vedere al legei, cuvîntul „onoare“ nu poate avea altă semnificare decît cea adevărată și înaltă a acestui cuvînt, caracterizată de dreptul roman prin cele trei propozițiuni celebre: „oneste vivere, alterum non laedere, suum quique tribuere“. Nu poate fi vorba nici de cum în ochii unei societăți moderne democratice despre sensul Socialismul la Senat Deși toți pretind că socialismul a fost omorit, nu e discuție la Cameră și Senat care să nu se ocupe de dînsul. Cum s’ar zice : mortul e bine sănătos și vă salută... La Senat d-niî Maiorescu și Sturdza au făcut socialismului onoarea unei discuții. D. Maiorescu a făcut o splendidă dizertație asupra socialismului, această mișcare ideală, pornită din mila pentru nespusele mizerii ale omenirii. A terminat însă spunînd că socialismul e bun, frumos și ideal pentru străinătate. Ca literatură socialistă din care d-sa s’ar fi orientat asupra mișcărei, a citat pe Kropotkin și pe d. Henry George care... nu’î socialist, ci un așa zis Bodenreformen un reformist agrar, D. Sturdza Karem a fost mai tare. Despre o mișcare care agită o lume întreaga, despre un curent care agită astăzi știința acolo unde se practică și în pozițiunile ei cele mai tari.—d. Sturdza a declarat că n’a citit și nu citește nici o carte. Și totuși se discută foarte frumos despre socialism ! Pentru că însă d. Sturdza n’a citit nici o carte socialistă, iar d. Maiorescu n’a privit această mișcare de cit din punctul de vedere poetic, din îndoi n’au fost în stare să judece oroarea reală a țărei noastre. Intr’adevăr d. Sturdza a imputat d-lui Maiorescu următoarele : „Dacă d. Maiorescu e atît de mare filosof și le prevede pe toate, de ce n’a prevăzut răscoalele din Martie trecut ?“ Să î răspundem noi de ce. Pentru că n’a citit și n’a studiat scrierile economice și sociale socialiste.Și dacă d. Sturdza le-ar fi citit, n’avea nevoie să aștepte profeții de la filosofii noștri, cari au dat greș, ci vedea chiar d-sa unde ne găsim și încotro mergem și că un cataclism e inevitabil. Poate că dacă citea autorii socialiști, d. Sturdza afla chiar că se pot da din vreme măsuri pentru a evita asemenea cataclisme și mai avea și o plăcută surpriză, anume aceea că teoriile și principiile socialiste, sînt mai aproape de evanghelie decît toate cărțile solide de la cari se inspiră d-sa. Gr. D. S. Balș «Adeveruri Iluminările Eri a fost la Cameră zică luminăritul. Go uiatînta mul iumrea iegei puneru fabricarea luminărilor de ceară. La un moment dat, d. G. Asaan, raportorul proeotului, se făcuse galben ca ceara, pe urmă Insă s’a aprins și a luminat chestia! • I« Acord D. Ion Lahovary a reușit să realizeze „acordul“, un amendament al său la legea luminărilor fiind semnat de d-nil Carp, Filipescu și... Nestor Cincu. Dar viziunea fiind... de ceară, s’a topit repede! a Aipirage. D. Carp a declarat, tot In chestia luminărilor, că n’are aspirații monahale ca conu Mitiță. Cu toate astea, partidul vrea să-l trimeată la mânăstire Rigoletto CHESTIA ZILEI O scenă din raia Ești liber-cugetător și n'o să vezi împărăția cerurilor ! (Conu Mitiță către d. Maiorescu) Conu Mitiță I (la raiü) Eu in locul lui Sf. Petru și ți-am spus încă la Senat că nu te las să intri! / Mergi la Belzebubh ! PAGINI DIN TRECUT Cuza în București Cu prilejul serbărei Unirea Principatelor, în anul acesta mai mult ca oricînd, s’au dat prin ziare notițe și amintiri istorice de mare preț. Credem că va desfăta mult pe cititori și următoarea descriere a intrărei lui Cuza în Capitala la București, în urma alegerei de la 24 ianuarie 1859. Descrierea e făcută de un bun literat al timpului același laș pe oricine să-î ghicească numele dacă poate. lat-o: .......Capitala Romînieî se pregătea să serbeze intrarea Domnitorului Principatelor Unite, alesul dela 2& ianuarie 1859 prin votul unanim al Camerei Elective. ,,Piața Teatrului Național era ornată cu piramide de brazi verzi printre cari erau așezate în formă de mozaic, miriade de candele pline cu pliu de mai multe culori. Ici, colo falnice obelisce egiptene împodobite cu trofee și însemne militare; pe balconul Teatrului sta depus un cadru colosal pe care era zugrăvit preaiubitul nostru Domnitor înconjurat de divinitățile: Justiția, Abondenta și Gloria; iar mai jos acvila și zimbrul încadrate într’un singur spațiu. „Palatele publice erau asemenea frumos împodobite, iar casele particularilor situate pe strada Mogoșoaiei se distingeau foarte mult prin ferestrele lor tapetate cu șaluri scumpe, ghirlande de flori și desemnuri mitologice alusive la unirea țărilor și gloria Domnitorului; trăsuri elegante strabäteau calea în toate direcțiunile și prin iuțeala alergării da frumoaselor dame ce se plimbau într’însele, un aspect eroic și încîntător. „Această magică panoramă îmi excita gustul de a face o cursă pe stradele Capitalei. Mă aruncai dar într’o caretă (birjă) publică și ordonai să mă ducă spre bariera orașului. „Acolo văzui un arc de triumf ce semăna cu cel de la Roma, ridicat în onoarea lui Sevtimie Sterpril înaintai spre șosea, privii frumosul foc de ape și pavilionul gătit de Municipalitate ca să primească pe Domnitorul și să-i prezenteze pîine și sare după obiceiul Romînilor. „După ce privi toate acestea cu o bucurie copilărească, mă întorseia iarăși din Piața Teatrului și luai loc pe trotuarul caselor lui Török. Privit de al doilea Piața Teatrului, de astă dată însă era plină de curioși ce se îndesau întocmai ca peștii ca să vază pe prea iubitul nostru Domnitor recomandat cu atîta căldură și patriotism de fostul pe atunci ministru de interne prin circulara sa cea plină de poezie și entuziasm. „Trecură cîteva ore fără ca magica panoramă să ia vr’o schimbare esențială, dar cum se auzi vorba: Principele! Principele! poporul se puse în mișcare, și dacă jandarmii nu i-ar fi temperat furia prin amenințări și cîteodată prin lovituri, desigur că cortegiul princiar ar fi căutat să-și schimbe direcțiunea sau să stea în nemișcare. „In fine careta Domnitorului se arătă în mijlocul unui escadron de cavalerie. Suveranul romînilor mișcat foarte mult de entuziastica primire ce i se făcea, saluta poporul cu un zîmbet plin de bunătate, ridicînd cîteodată capul în sus ca să mulțumească gentilelor doamne ce făcea să plouă în trăsură buchete compuse din cele mai frumoase flori și columbe albe unite prin legături de panglici roșii. „După trăsura Domnitorului veneau miniștrii și mai multe căpetenii militare ce se distinseseră în memorabilele zile dela 23—24 ianuarie. „După aceștia veneau frații tabaci și alți iznavî călări pe casageri și strigînd din timp în timpural să trăiască Măria Sal.... „In urma acestor cavaleri plini de patriotism și de curaj, veneau trăsuri pline de dame și cavaleri. „Pe cînd cortegiul își urma calea încet și cu o gravitate maiestoasă, un june călare pe un cal alb venea despre barieră în fuga cea mai mare a dobitocului său, el se opri pe Piața Teatrului și dînd o privire plină de neastîmpăr, asupra poporului începu a striga: Ura! strigați ura!.... Să mergem la mitropolie fraților, să salutăm pe Măria Sa! Grăbiți fraților! Haideți!.. „Poporul fiind astfel cum s’a creat natura, vanitos, impresionabil, și gata totdeauna a lua parte la demonstrațiuni zgomotoase, cum auzi pe sune strigînd cu atîta entuziasm. Să trăiască Măria Sul începu a se mișca precum se mișcă undele oceanului bătute de vifor, apoi luă calea către Mitropolie avînd în frunte pe faimosul june cu calul aiD . E curios că pe cînd Bolintineanu spune în Viața lui Cuza-Vodă că acesta a intrat în București m O figură tristă, în descrierea ce dăm, cellalt autor al cărui nume v’am lăsat să-l ghiciți și care a fost și el martor ocular, spune că Vodă „avea un zîmbet plin de bunătate“. E un punct nehotărît în istorie. D. T. -------——-—a»-» ew.. — Presa ras! si eveninieM lin Portnplia Este desigur interesant de știut părerile presei rusești asupra atentatului din Portugalia. In linii generale toate reprobează atentatul. „Nevoie Vremea“,, printre altele, arată că vina atentatului este ln mare parte a lui Franco : ,,Dictatura este o armă puternică, dar cu două tăișuri“. Ea trebue încredințată numai oamenilor dotați cu o inteligență superioară. Citiți în pagina IV-a a ziarului „Dimineața“ de astăzi: MOOL JOC AMUZANT. Premii cîștigătorilor pînă la 1000 LEI PE LON1