Adevěrul, ianuarie 1908 (Anul 21, nr. 6591-6618)

1908-01-28 / nr. 6615

Anul al XX-lea—No. 6815 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA: CONCEDATA EXCLUSIV ^ Prgend­eT de Publicitate CAROL SCHULDER ( Co. BUC­REȘTI Mr, Karageorgevict 16—Telelem 8)4 Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 ® Iani «•••»»•• » 8 |­ W l­ tg 1 In­n­i *••••••• • 4 wA­­ S .hmi . . ■_1_­ • •­­TELEFON I Pentru Direcțiune No. 14199 , Capitală . 14|10 a Provincie­­i Străinătate No. 12]40 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate Luni 28 ianuarie 1908 ^ DIRECTOR POLITIC __ __ CONST­­UIN­E ABONAM­ENTE I ff^ ‘An 0b tun.........................Ld ii fi Partidele ei conservatorii-democrați. Regele și ruptura conser­vatare Ruptura și partidele istorice Articol din care se va vedea care este preocu­parea partidelor istorice de cînd s’a declarat ruptura conservatoare De 20 de zile nimic nu mai in­teresează cercurile politice de­cit ruptura dintre conservatori. După cum spun junimiștii vom mai avea m­oft vreo două luni pe tapet această chestiune. D. Carp a declarat sin­gur că tocmai peste trei luni va re­nunța să se mai ocupe de acțiunea d-lui Take Ionescu. E însă de prevăzut că tocmai după trei luni, adică atunci cînd partidul conservator democrat va fi pretutindeni organizat, cînd va in­tra în acțiune, pe baza noului pro­gram ce va fi adus la cunoștință la congresul dela 3 Februarie, tocmai atunci carpiștii vor avea de lucru cu conservatorii democrați. Ceea ce este însă foarte curios, e că și liberalii s’au speriat de orga­nizarea taristă. In primele zile, de la declararea rupturei, liberalii au adoptat o ati­tudine favorabilă d-lui Take Ionescu urmînd probabil vechia tactică a politicianilor de-a nu sprijini de­cit pe adversarii cei slabi față de adver­sarii cei mai tari. Cînd însă au văzut ceea ce a fost în stare să înjghebe în trei zile d. Take Ionescu, cînd s’au încredințat că grosul partidului conservator l’a urmat, cînd au putut constata curentul favorabil acțiunei takiste In toată țara și cînd mai ales au simțit că și în masele liberale, ca și în cercurile lor conducătoare, se manifestă o vădită simpatie pentru întreprinderea, încoronată de succes, a d-lui Take Ionescu, atunci s’a or­donat o repede schimbare a atitu­dinei liberalilor. Și ca tot ce se ordonă în politică, fără un prealabil consimțimînt, ci în mod ocult, schimbarea aceasta a a­­titudinei a fost așa de bruscă, iicit toată lumea a simțit imediat că cei slabi, carpiștiî, au făcut un apel dis­perat la guvernamentali ca să nu-î lase să fie complectamente distruși. Dar nu numai pentru a veni în a­­jutorul carpiștilor, au îndreptat libe­ralii bateriile lor contra takiștilor. Se manifestase în rândurile lor oarecari semne că mai mulți fruntași vor trece la d. Take Ionescu. Demisiunea din clubul liberal și din consiliul Capitalei, a unui distins profesor al Capitalei, d. Da­­vidoglu, aderarea sa la partidul conservator-democrat, a speriat pe liberali, mai bine zis pe sectarii partidului și atunci d. Vintilă Bră­­tianu, un fel de șef al statului ma­jor de la presa partidului, a ordonat să se facă o campanie contra ta­kiștilor paralelă cu aceea a carpiș­tilor. D. Vintilă Brătianu a deschis larg coloanele presei liberale d-lor Mar­ghiloman și Filipescu, chiar boerilor bizantini și astfel ambele partide is­torice au­ pornit la luptă în­potriva conservatorilor democrați.­­ Ce efect a avut această bruscă schimbare a atitudinei liberalilor ? In primul moment carpiștii au lansat svonul că d. Take Ionescu își prepară trecerea la liberali. Svonul acesta avea de scop să împiedice trecerea conservatorilor la d. Take Ionescu. Dar atitudinea ostilă chiar duș­mănoasă a liberalilor față de takiști, a distrus mica infamie care s’a lan­sat mai ales de cantacuziniști. Prin urmare atacurile liberalilor au folosit de la început, d-lui Take Ionescu fiindcă au încredințat pe toți conservatorii că nu e vorba de­cit de o nouă și puternică organi­zare conservatoare îndreptată atît în­potriva carpiștilor cit și a libe­ralilor. Liberalii însă cari au luat-o razna în contra takiștilor, cred că astfel vor împedeca pe acei din rândurile partidului lor cari sunt gata și hotă­­rîți să-i părăsească. Preocuparea takiștilor, în acțiunea lor de organizare, nu este însă să-și comple­teze organizațiile lor cu ele­mente noul, cu recrutări și adesiuni din lagărul liberal. "Preocuparea takiștilor, ei singuri o spun, este să aducă in partidul conservator democrat toate elemen­tele din vechia organizare conser­vatoare, să distrugă cu desăvîrșire gruparea carpistă. Aceasta este deocamdată și încă pentru multă vreme, singura preo­cupare a takiștilor, bine-ințeles în ce privește organizarea de partid. Ca așa este, e cea mai bună do­vadă graba ce au pus-o d-nii Iorgu Cantacuzino și Al. Marghiloman de a se duce la Ploești și Buzău, fief­urile lor, pentru a-și salva organi­zațiile atît de grav amenințate. Ceea ce este caracteristic e tocmai acest fapt că nici acele județe unde junimiștii și cantacuziniștii s’au cre­zut inexpugnabili n’au fost cruțate de dureroase defecțiuni. La Buzau ca și la Prahova s’au alcătuit acum puternice organiza­­țiuni takiste de cari se vor isbi In acțiunea lor, zi cu zi d-niî Iorgu Cantacuzino și Al. Marghiloman. De aci furia cea mare în lagărul carpist, de aci acea ploaie de inter­­viewurî solicitate de d niî Filipescu, Marghiloman, Mișu Cantacuzino, etc. Și din aceste intervieviurî, ce reiese ? D mi Marghiloman și Mișu Can­­tacuzino cari spuneau, mai em­, că nu e vorba de „lovituri“ contra d-lui Take Ionescu, ci e vorba nu­mai de o diminuare a takiștilor, — fapt care l’a recunoscut și d. Carp. — spun azi că nu mai poate fi vorba de o împăcare cu d. Take Ionescu, dar că takiștii vor fi primiți cu brațele deschise. Mai mult de­cît atît, d. Mișu Cantacuzino manifestînd ura canta­­cuziniștilor contra takiștilor prin in­­terviewul ce l-a acordat unui ziar liberal, începe prin a spune că cei din jurul d-lui Take Ionescu consti­­tuesc o clientela și sfirșește prin a declara că deschide brațele takiștilor! S’au încurcat limbile în lagărul carpist, precum s’au zăpăcit și li­beralii de teamă că atmosfera favo­rabilă ce s’a creat partidului con­servator democrat, are să slăbească partidul liberal. Da­­ci preocuparea zilnică a am­belor partide istorice de­ a discre­dita, prin atacuri violente, noua organizație conservatoare, A. W. D. Haret și catolicii vroind să sprijine politica sa șco­lară, d. Spiru Karet a crezut numai de cit oa tr­ebuie sa citeze exemple. Și cum exemplele în asemenea ma­terie sînt foarte ușoare de găsit, d. Haret a trebuit să dea unul care se potrivește cu nuca în perete. Uăoi cu nuca în perete se potri­vește exemplul cu preoții catolici. N­u cunoaștem o țară, fie ea cît de catolică și în care activitatea extrabisericească a clerului catolic să nu fi deșteptat cele mai mari nemulțumiri și mai violente pro­testări. Întreaga lui activitate nu e dic­tată nici d înaltele principii ale eticei creștine, nici de interesele sta­telor și națiunilor. E 1 formează acea ecclesie militans care peste tot lo­cul amenință libera gîndire, libera desfășurare a inteligenței oameni­lor și copiilor, care peste tot locul falsifică patriotismul, punînd mai presus de ori­ce pe Papă și biserica universală catolică. E adevărat că preotul catolic nu stă în biserică, e adevărat că el se bagă pînă și în viața cea mai in­timă a familiilor, dar nici un stat n’a tras foloase de pe urma acestei activități. Spania și Portugalia se știe și se vede unde au ajuns mulțumită a­­cestei activități catolice . F­­ranța n’a scăpat de aceeași soartă de­cît e­­mancipîndu-se de călugării catolici. Germania a luat de mult măsuri în potriva lor, nimeni neapreciind mai mult primejdia de­cît idealul poli­ticianilor noștri, principele de Bis­marck. Așa Hind, ce rost poate avea ex­emplul citat de d. Haret? Intru­cît comparația între preotul catolic și ceea ce vroește d sa să fie învăță­torul roman ’i ar putea fi favora­bilă ? Ori d. Haret a vorbit numai așa, ca să citeze un exemplu și fiind că altul mai apropiat nu avea ? Bp. nerațional atribuit acestui cuvînt de prejudecățile medievale de cas­tă și chiar dacă aplicațiunea prac­tică diferă, aplicațiunea greșită fei nerațională a unui text nu poate avea drept urmare lipsa de aplica­­țiune a principiilor enunțate mai sus“. Am reprodus act textual cea mai mare parte din considerentele invocate de către d. Balș pentru a motiva hotărirea pe care a dat-o, deoarece sunt menite să aducă o notă nouă în discuțiile cari se fac asupra „Duelului", A. M. MAI BIȚII nuanțele politice Om si în unele privinți cam din topor, dar în politică sîntem plini de... nuanțe. Avem bătrîni liberali și tineri liberali; avem brătieniști, haretiști și sturdziști ; avem generoși și foști drapeliști Avem conservatori și conservatori-democrați ; avem carpiști, cantacuziniști, takiști, fili­­pesciști — numai marghilomaniști nu a­­vem, afară dacă nu socotim pe amatorii de marghilomane. Avem speialiști, sin­dicaliști, marxiști, poporaniști, adventiști; avem foot-baliști, ariviști, catraminiști, zeflemiști, magiun­iști, jemanfutiști, dar cei mai mulți, pînă azi, sînt... sinecuriști/ Pap­ in -----------­ In jurul I duelului Onoarea civilă și Onoarea militară D- M. Balș, președinte de secție al Tribunalului Il­fov, formulează o dreaptă și foarte interesantă teorie asupra duelului și asupra regulelor onoare! In jurul duelului, cel mai sîngeros și ri­dicol petec care a rămas din vechile mo­ravuri, după calificarea ce i se da mai dăunăzi în incinta Ateneului Român, s’a scris mult, foarte mult chiar, și s'au făcut discuțiuni și mai multe în cercurile inte­lectuale din marele centru apusene. S’au emis fel de fel de păreri, s’au formulat tot atîtea teorii, pentru a se ajunge la una și aceeași concluzie: duelul e o barbarie, care nu cadrează de loc cu vremurile prin ca­re trecem și care e în vădită contradicție cu acel principiu primordial, care există la baza oricărei societăți civilizate și or­ganizate, că nimeni nu are dreptul să’șî facă dreptate singur. La noi s'a scris prea puțin sau aproape de loc asupra instituției duelului, deși o­­caziile n’au lipsit și cu toate că, aproape zilnic, ziarele înregistrează măcar o pro­vocare la duel, care se termină, ce e drep­tul, cu cel puțin două procese-verbale, a căror cauză și efect e tot atît de ridicol ca și acei cari le iau în serios. Iată, însă, că unul dintre cei mai buni magistrați de la noi, d. M. Balș, fostul pre­ședinte al Tribunalului Ilfov secția III-a și actual președinte al secției comerțului de pe lîngă același tribunal profită de o­­caziunea pe care i-o dă un proces ce l’a judecat, pentru a formula una din cele mai frumoase teorii din cite s’au scris pînă acum aspra duelului. Obiectul procesului era acesta: D. C. Polihhroniade, șef de gară, a in­tentat acțiune civilă contra sublocotenen­tului Victor Marinescu pentru daune de­­curgînd din delictul de lovire. Pentru a motiva hotărîrea pe care a dat-o, d. Balș pleacă dela principiul urmă­tor: „Un civil, care prin cuvintele sale ofen­satoare se expune a fi lovit de un mili­tar, orîcît de vinovat ar fi, vina lui nu jus­tifică agresiunea acestuia, întru cît, în­­tr’un stat civilizat și organizat, nici legile, nici regulele de onoare nu autoriză pe ni­meni a-șî face dreptate singur, și prin ur­mare agresorul cată să repare prejudiciul cauzat“. După ce arată că, din punctul de vedere legal și al ordin­ei sociale, acțiunea vio­lentă a acelui care lovește nu poate să fie justificată, deoarece nerespectarea sistema­tizată a principiului că nimeni nu-și poate face dreptate singur echivalează cu siste­matizarea anarhiei, d. Balș trece la cauza invocată de părît că a lovit pe reclamant, de­oarece era obligat să se conformeze „re­­gulelor onoarei“. Aci începe partea cea mai frumoasă a considerentelor invocate de președintele Tribunalului Ilfov, considerente cari echi­valează cu o admirabilă teorie, de o logică și de un democratism cum rar se întîl­­nește.* Vom reproduce aci aceste considerente, publicate în ultimul număr al revistei ju­ridice „Dreptul". — iată-le: „Considerînd că motivul invocat tras din obligațiunea de a respecta regulele onoarei, nu poate de ase­menea înlătura obligațiunea pîrî­­tului ca să repare prejudiciul cau­za prin fapta sa; aceasta nu pentru motivul că ceea ce se numește „re­gulele onoarei“ nu este menționat în cod, căci este cert că pe lîngă și cîte o dată în afară de principiile legei scrise, există norme de purtare din punctul de vedere individual sau din punctul de vedere social. Insă aceste norme morale sunt ba­zate pe principii raționale și mani­­festațiunile lor nu sunt în contra­­dicțiune directă cu deducțiunile u­nei logici elementare. Or, ficțiunea denumite „regula onoarei“ este ne­gațiunea oricărui raționament. In­­tr’adevăr, onoarea unui om, orîcît de decăzut ar fi, nu este atinsă de­cit cînd o opiniune defavorabilă a­­supra sa este exprimată de o altă persoană și ,­ de altă parte onoa­rea unui bine orîcît de corect și cin­stit ar fi, este atinsă dacă persoana cea mai decăzută se exprimă defa­vorabil pe socoteala sa;onoarea unui om nu depinde de ceea ce face el, dar de ceea ce îi fac alții; și, în fine, atingerile aduse onoarei sunt reparat prin înțepătura făcută de o spadă sau introducerea unei bu­căți de plumb în trupul unuia din litigani­; și adesea ori acel insultat este rănit, dar onoarea este satisfă­cută, căci acel care de exemplu a fost acuzat că ar fi un escroc, a a­­rătat nu că nu este un escroc, dar că... nu i-ar fi frică de moarte, ca și cum indiferența față cu săvîrșirea din viață ar fi o probă de cinste”. .­­A“ Continuînd, d. Balș arată că observarea acestor reguli absurde nu au nimic de co­mun cu adevărata onoare și că, prin ur­mare, nu pot apăra de responsabilitate pe acel care și-a încovoiat rațiunea înaintea lor. Mai departe, conțină cu cele ce urmea­ză: „Avînd în vedere că intimatul a mai obiectat că calitatea sa de militar îl obligă ca să se conforme­ze regulelor onoarei și că deci nu poate fi făcut răspunzător dacă s’a purtat într’un mod ce-i era impus de situațiunea ce o ocupă. „Considerînd că după legile în vigoare, toți cetățenii sînt egali îna­intea legei, neexistînd nici o deose­bire de clasă, și privilegiile de cla­să sînt oprite pentru totdeauna în statul român (art. 10 și 12 din con­stituție): „Considerînd că într’un stat or­ganizat nu se poate concepe ideea ca legile să nu fie aplicabile unui cetățean sau unui grup de cetățeni. „Că faptul că acel cetățean are menirea de a instrui și pregăti pe ceilalți pentru o eventuală apărare a țarei în­potriva agresorilor din a­­fară, nu poate avea ca consecință o situațiune specială în fața legilor, decît dacă excepțiunea va fi stabi­lită printr’o lege; misiunea de a apăra, nu implică dreptul de a do­mina; „Considerînd că după nici o lege militarul lezat nu poate repara sin­gur prejudiciul ce i s’a cauzat; și deci din punctul de vedere legal el este exact în situațiunea oricărui alt cetățean. „Considerînd că argumentul tras din art. 18 din legea asupra pozi­­țiunea ofițerilor (acest text prevede că un ofițer poate fi reformat pen­tru greșeli grave contra onoarei ca militar și ca om) nu poate dărîma cele arătate mai sus, căci din punc­tul de vedere al legei, cuvîntul „o­­noare“ nu poate avea altă semni­ficare decît cea adevărată și înaltă a acestui cuvînt, caracterizată de dreptul roman prin cele trei propo­zițiuni celebre: „oneste vivere, al­terum non laedere, suum quique tribuere“. Nu poate fi vorba nici de cum în ochii unei societăți mo­derne democratice despre sensul Socialismul la Senat Deși toți pretind că socialismul a fost om­orit, nu e discuție la Cameră și Senat care să nu se ocupe de dînsul. Cum s’ar zice : mortul e bine sănătos și vă salută... La Senat d-niî Maiorescu și Sturd­­za au făcut socialismului onoarea u­­nei discuții. D. Maiorescu a făcut o splendidă dizertație asupra socialismului, a­­ceastă mișcare ideală, pornită din mila pentru nespusele mizerii ale omenir­ii. A terminat însă spunînd că socialismul e bun, frumos și ideal pentru străinătate. Ca literatură socialistă din care d-sa s’ar fi orientat asupra mișcărei, a citat pe Kropotkin și pe d. Henry George care... nu’î socialist, ci un așa zis Bodenreformen un reformist agrar, D. Sturdza Karem a fost mai tare. Despre o mișcare care agită o lume întreaga, despre un curent care a­­gită astăzi știința acolo unde se practică și în pozițiunile ei cele mai tari.—d. Sturdza a declarat că n’a citit și nu citește nici o carte. Și totuși se discută foarte frumos despre socialism ! Pentru că însă d. Sturdza n’a ci­tit nici o carte socialistă, iar d. Ma­iorescu n’a privit această mișcare de cit din punctul de vedere poetic, din îndoi n’au fost în stare să judece oroarea reală a țărei noastre. Intr’adevăr d. Sturdza a imputat d-lui Maiorescu următoarele : „Dacă d. Maiorescu e atît de mare filosof și le prevede pe toate, de ce n’a prevăzut răscoalele din Martie trecut ?“ Să­ î răspundem noi de ce. Pentru că n’a citit și n’a studiat scrierile economice și sociale socialiste.Și dacă d. Sturdza le-ar fi citit, n’avea ne­voie să aștepte profeții de la filo­sofii noștri, cari au dat greș, ci ve­dea chiar d-sa unde ne găsim și încotro mergem și că un cataclism e inevitabil. P­oate că dacă citea autorii socia­liști, d. Sturdza afla chiar că se pot da din vreme măsuri pentru a e­­vita asemenea cataclisme și mai a­­vea și o plăcută surpriză, anume aceea că teoriile și principiile socia­­liste, sînt mai aproape de evanghe­lie de­cît toate cărțile solide de la cari se inspiră d-sa. Gr. D. S. Balș «Adeveruri Iluminările Eri a fost la Cameră zică luminări­tul. Go uiatînta mul iu­mrea iegei pun­­eru fabricarea luminărilor de ceară. La un moment dat, d. G. Asaan, ra­portorul proeotului, se făcuse galben ca ceara, pe urmă Insă s’a aprins și a luminat chestia! • I« Acord D. Ion Lahovary a reușit să reali­zeze „acordul“, un amendament al său la legea luminărilor fiind semnat de d-nil Carp, Filipescu și... Nestor Cincu. Dar viziunea fiind... de ceară, s’a topit repede!­ a Aipirage. D. Carp a declarat, tot In chestia luminărilor, că n’are aspirații monah­ale ca conu Mitiță. Cu toate astea, partidul vrea să-l trimeată la mânăstire­­ Rigoletto CHESTIA ZILEI O scenă din raia Ești liber-cugetător și n'o să vezi împărăția cerurilor ! (Conu Mitiță către d. Maiorescu) Conu Mitiță I (la raiü) Eu­­ in locul lui Sf. Petru și ți-am spus încă la Senat că nu te las să intri! / Mergi la Belzebubh ! PAGINI DIN TRECUT Cuza în București Cu prilejul serbărei Unirea Prin­cipatelor, în anul acesta mai mult ca ori­cînd, s’au dat prin ziare noti­țe și amintiri istorice de mare preț. Credem că va desfăta mult pe ci­titori și următoarea descriere a in­­trărei lui Cuza în Capitala la Bu­curești, în urma alegerei de la 24 ianuarie 1859. Descrierea e făcută de un bun literat al timpului acela­și laș pe oricine să-î ghicească nu­mele dacă poate. lat-o: .......Capitala Romînieî se pregă­tea să serbeze intrarea Domnitoru­lui Principatelor Unite, alesul dela 2& ianuarie 1859 prin votul unanim al Camerei Elective. ,,Piața Teatrului Național era or­nată cu piramide de brazi verzi printre cari erau așezate în formă de mozaic, miriade de candele pli­ne cu pliu de mai multe culori. Ici, colo falnice obelisce egiptene împo­dobite cu trofee și însemne milita­re; pe balconul Teatrului sta de­pus un cadru colosal pe care era zugrăvit prea­iubitul nostru Domni­tor înconjurat de divinitățile: Jus­tiția, Abondenta și Gloria; iar mai jos acvila și zimbrul încadrate în­­tr’un singur spațiu. „Palatele publice erau asemenea frumos împodobite, iar casele par­ticularilor situate pe strada Mo­­goșoaiei se distingeau foarte mult prin ferestrele lor tapetate cu șa­luri scumpe, ghirlande de flori și desemnuri mitologice alusive la u­­nirea țărilor și gloria Domnitoru­lui; trăsuri elegante strabäteau calea în toate direcțiunile și prin iuțea­la alergării da frumoaselor dame ce se plimbau într’însele, un as­pect eroic și încîntător. „Această magică panoramă îmi excita gustul de a face o cursă pe stradele Capitalei. Mă aruncai dar într’o caretă (birjă) publică și ordo­nai să mă ducă spre bariera orașu­lui. „Acolo văzui un arc de triumf ce semăna cu cel de la Roma, ridicat în onoarea lui Sevtimie Sterpr­il înaintai spre șosea, privii frumosul foc de ape și pavilionul gătit de Municipalitate ca să primească pe Domnitorul și să-i prezenteze pîine și sare după obiceiul Romînilor. „După ce privi toate acestea cu o bucurie copilărească, mă întorseia iarăși din Piața Teatrului și luai loc pe trotuarul caselor lui Török. Privit de al doilea Piața Teatrului, de astă dată însă era plină de cu­rioși ce se îndesau întocmai ca peș­tii ca să vază pe prea iubitul nostru Domnitor recomandat cu atîta căl­dură și patriotism de fostul pe a­­tunci ministru de interne prin cir­culara sa cea plină de poezie și en­tuziasm. „Trecură cîteva ore fără ca magi­ca panoramă să ia vr’o schimbare esențială, dar cum se auzi vorba: Principele! Principele! poporul se puse în mișcare, și dacă jandarmii nu i-ar fi temperat furia prin a­menințări și cîteodată prin lovituri, de­sigur că cortegiul princiar ar fi căutat să-și schimbe direcțiunea sau să stea în nemișcare. „In fine careta Domnitorului se arătă în mijlocul unui escadron de cavalerie. Suveranul romînilor mișcat foarte mult de entuziastica primire ce i se făcea, saluta popo­rul cu un zîmbet plin de bunătate, ridicînd cîteodată capul în sus ca să mulțumească gentilelor doamne ce făcea să plouă în trăsură bu­chete compuse din cele mai fru­moase flori și columbe albe unite prin legături de panglici roșii. „După trăsura Domnitorului ve­neau miniștrii și mai multe căpete­nii militare ce se distinseseră în memorabilele zile dela 23—24 ianu­arie. „După aceștia veneau frații ta­baci și alți iznavî călări pe cas­ageri și strigînd din timp în timp­­ural să trăiască Măria Sal.... „In urma acestor cavaleri plini de patriotism și de curaj, veneau trăsuri pline de dame și cavaleri. „Pe cînd cortegiul își urma ca­lea încet și cu o gravitate maiestoa­­să, un june călare pe un cal alb ve­nea despre barieră în fuga cea mai mare a dobitocului său, el se opri pe Piața Teatrului și dînd o pri­vire plină de neastîmpăr, asupra poporului începu a striga: Ura! stri­­gați ura!.... Să mergem la mitro­polie fraților, să salutăm pe Măria Sa! Grăbiți fraților! Haideți!.. „Poporul fiind astfel cum­ s’a creat natura, vanitos, impresiona­bil, și gata totdeauna a lua parte la demonstrațiuni zgomotoase, cum auzi pe sune strigînd cu atîta entu­ziasm. Să trăiască Măria Sul înce­pu­ a se mișca precum se mișcă un­dele oceanului bătute de vifor, apoi luă calea către Mitropolie avînd în frunte pe faimosul june cu calul aiD . E curios că pe cînd Bolintineanu spune în Viața lui Cuza-Vodă că a­­cesta a intrat în București m O fi­gură tristă, în descrierea ce dăm, cel­lalt autor al cărui nume v’am­ lăsat să-l ghiciți și care a fost și el martor ocular, spune că Vodă „a­­vea un zîmbet plin de bunătate“. E un punct nehotărît în istorie. D. T. -------——-—a»-» ew.. — Presa ras! si eveninieM lin Portnplia Este de­sigur interesant de știut pă­rerile presei rusești asupra atentatului din Portugalia. In linii generale toate reprobează atentatul. „Nevoie Vremea“,, printre altele, a­­rată că vina atentatului este ln mare parte a lui Franco : ,,Dictatura este o armă puternică, dar cu două tăișuri“. Ea trebue încredințată numai oameni­lor dotați cu o inteligență superioară. Citiți în pagina IV-a a ziarului „Dimineața“ de astăzi: MOOL JOC AMUZANT. Premii cîștigătorilor pînă la 1000 LEI PE LON1

Next