Adevěrul, iunie 1908 (Anul 21, nr. 6735-6764)

1908-06-11 / nr. 6745

Anul al XX-lea—No.­­574) FONDATOR Alex. V. Beldimanw PUBLICITATEA: concediat exclusiv Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Cos BUCUREȘTI Str. Karageorjfe vUI 10-telefea Birourile ziarului: Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate locaturile guvernului Guvernul are o serie de încurcături interne și ex­terne pe cari nu le poate rezolvi și cari împiedeca activitatea sa. — Deși guvernul s’a complectat și­­ a înlăturat, pentru moment, con­flictul dintre d. Sturdza și d. Ionel Brătianu, totuși situația cabinetului e destul de zdruncinată. O serie de încurcături, mici și mari, țin în loc toată activitatea gu­vernului. Aceste încurcături sunt de două­­ categorii: externe și interne. încurcăturile din afară sunt pe ta­ppet de la venirea cabinetului Sturd­­­za la putere. Cîteva sînt moștenite fidela conservatori, cîteva au surve­­­nit în timpul guvernărei liberale. (Nici una nu poate însă fi descurca­tă, ba se poate spune că mai toate s’au complicat și mai rău­. ) Convenția cu Turcia nu e nici pl­ină astăzi ratificată, fiindcă guver­nul otoman a ridicat pretențiuni co­llosale pentru rezolvirea afacerei jraealurilor.­­ Acțiunea d-lui Papiniu la Cons­­­tantinopole a compromis, în cele din­­ urmă, tot ce s-a aranjat cu privire­­ la convenția comercială și consu­lară.­­ Ultimul conflict, ivit din cauza [cererea de extrădare a colonelului­­turc, care s’a refugiat pe vasul ro­­­mînesc ,,împăratul Traian“, de si­­igur că a înăsprit raporturile cu­­ Turcia.­­ A doua încurcătură externă este­­ emanarea, fără termin, a încheerei­i convențiunea cu Austro-Ungaria, a­­amînare care lovește în interese mari­­ economice ale tarei.­­ A treia încurcătură e că Serbia­i caută să rezolve chestiunea liniei A­­­driatice fără avizul Romîniei, ba poate chiar în contra intereselor noastre. In fine a patra încurcătură, moș­tenită de la conservatori, e conflic­tul cu Grecia, care nu se mai apla­nează. Iată o serie de încurcături exter­ne, cu caracter politic și economic, cari nu pot fi aplanate de guvern și unele ne amenință cu complicațiuni destul de grave. Prin urmare politica noastră ex­ternă șchiopătează rou de tot.­­ Pe lîngă aceste încurcături din a­­fară, guvernul are înlăuntru o se­rie de alte complicațiuni mari zilnic, cu cit se amină înlăturarea lor, se creiază mai multe dificultăți și se oprește în loc întreaga activitate a guvernului. Reformele agrare întîmpină mari dificultăți în aplicarea lor. Pregătirile pentru constituirea Ca­sei rurale merg foarte încet. Sunt mari neînțelegeri în guvern asupra numirilor ce sunt de făcut la această instituțiune. Se discută acum, în cercurile con­ducătoare liberale, numirea directo­rului care trebue negreșit să se facă în cursul acestei luni. D. Spiru Haret ezită să primeas­că directoratul Casei rurale, deși mulți fruntași liberali găsesc că cea mai nimerită numire ar fi aceea în persoana ministrului instrucției, nu­­omire care ar ridica, de la început, spre­stigiul acestei instituțiuni.­­ Se vede însă că ministrul instruc­ției nu vrea să părăsească cîmpul­­­ău de activitate și nici politica mi­­­litantă.­­ Numirea d-lui Anton Carp la Ca­rsa rurală — s’a vorbit și de d-sa — Iar fi o soluție, dar ministrul dome­­iniilor e viu combătut în unele cer­curi liberale și apoi e considerat ca Inepr­­AKit pentru a prezida la lan­­­­sarea unei asemenea mari institu­țțiuni­ , , , , „­­ Pe de altă parte d. Anton Carp, dacă ar părăsi guvernul, ar prefera­­ postul de guvernator al Băncii na­ționale, demnitate care nu reclamă­­ nici o muncă, nici o aptitudine spe­cială și care este cea mai bine retri­buită funcțiune în stat. Guvernul e cat în căutarea unui director pentru Casa rurală și din această cauză lucrările pentru con­stituirea acestei instituțiuni stau pe loc. O altă încurcătură mare pentru guvern sunt conflictele militare cari au mîhnit mult pe d. Sturdza, în­credințat că mai mulți politiciani­i liberali, și carpiști, au conspirat și caută și acum să pescuiască din si­tuația tulbure ce s’a creat. O a treia încurcătură internă este și aceea a nemulțumirilor personale­­ ce se accentuiază zilnic printre­­ fruntașii partidului, a curentului pentru o remaniare largă.­­ Din această cauză nu se poate fa­ce nimic pentru organizarea electo­rală a partidului și liberalii simt că vor perde alegerile din Capitală.­­ Toate aceste încurcături, externe și interne, atîrnă ca niște colosale ghiulele de picioarele miniștrilor,— și nu se pot mișca. D. Sturdza se află în special foar­te afectat de modul cum s’au purtat chiar cei din jurul lui, cum s’a pur­tat partidul, în chestiile militare la ordinea zilei și de cîtva timp n’are altă preocupare decit de-a dezlega conflictul militar, de-a apăra pe u­­nicul sau fiu. Situ­ația cabinetului e dar destul de zdruncinată și dacă în cursul va­canței conducătorii liberali nu vor ști să înlăture aceste încurcături, dacă vor intra cu ele și în activita­tea politică parlamentară, apoi nu va mai fi nici o speranță pentru re­­mediarea răului. Unii liberali, din vechile cadre, spun că tocmai pentru acest motiv brătieniștii propun revizuirea con­stituției, sub cuvînt că vor colegiul unic, dar în realitate ei caută un pretext..... onorabil de retragere. Cum insă majoritatea liberalilor tin să ră­mînă la guvern, e de pre­văzut ca va interveni la toamnă, sau chiar mai curind, un pact între ve­chile cadre și brătieniști, pentru menținerea la putere cu sacrificarea marei reforme electorale! I AZ3ITII Liberalii ți lakiamul R. X. Eu mă­­ nebunesc după fasonul cu care foile guvernului judecă atacurile carpiști­­lor. Asta îmî amintește istoria celor doî rușî arestați și pe cari o aștepta cite o porție de cnuturi căzăcești. — Pe tine o să te întindă jos și o să-ți tragă 25, zicea unul către celalt. Ei și?!... Dar pe mine cînd m’o pune jos și mi-o trage, o să mă doară — nu glumă. Așa și cu presa guvernului. Cînd car­­piștii atacă pe „takiștî“, cei dela presa guvernului, exclamă: Eî și? Dar cînd vr’un carpist greșește adresa și atacă pe cei dela guvern, numai decît auzi chelălăind pe cei dela „Violenta“, ori „Dipandant". —. Apoi nu dați, că pe noi ne doare !! Fac. .. Filipescu..»!ragic Va fi meritul „Viitorului“, adică al zia­rului cu acest nume, de a fi descoperit că la Eforie in discursul său contra d-lui Take Ionescu, d. Nicu Filipescu a întrecut pe Alexandru Lahovary, a ajuns cele mai fru­moase pagini ale lui Carlyle și s’a ridicat la înălțimi de un tragism shakesperian. Dar aceste calități gazeta le găsește nu­mai părței din discurs în care era atacat d. Take Ionescu. Aceste atacuri îi plac ga­zetei liberale și e natural să-l placă. Nuan­ța brătienistă a partidului liberal se teme de d. Take Ionescu și-l urăște tot atît de mult cit și d. Filipescu. Dar cînd d. Nicu Filipescu atacă pe li­berali și reformele lor și-i numește „fal­sificatori de monede” — atunci d. Fili­pescu e rece și nu are nici o idee, înțele­gem și aceasta, căci gazetei liberale nu-i pot conveni atacurile contra liberalilor. La ce se reduc deci in fapt constatările „Viitorului“ despre discursul d-lui Nicu Fili­pescu? La următoarele: că e nul cînd e vorba de idei și grandios cînd e vorba de atacuri personale. Dacă ar mai trăi și Alexandru Laho­vary și Carlyle și Shakespeare, ar mulțu­mi gazetei tinerilor liberali pentru compa­rație. Acești oameni s’au servit de formă pentru a înălța sau ataca idei, nu persoa­ne! Și cînd ajungi să lauzi pe un bărbat politic pentru că urăște pe un adversar al său care e și adversarul tău, pentru vio­lența-i brutală și fără de scrupule, care u­­zează in mod conștient de minciună și ca­lomnie, — acel bărbat politic e judecat și condamnat! Și ura d-lui Filipescu nu e mare, pornită din motive înalte, — cum susține „Viito­rul“. Ea este ura neputinciosului, contra celui tare, ura celui fără aptitudini, con­tra talentului necontestat! Și cînd ura a­­ceasta s’a manifestat in diferite ocazii și fată cu diferite persoane, cu aceiași vio­lență nemăsurată și cu aceeași pornire de inconștiență, cind pe urmă ai văzut pe cel ce urăște și din ură insultă, îmbrățișînd pe cel urît și insultat, — cînd pe deasupra vezi pe același personagiu urzind la tot soiul de intrigii fără de succes, — conchizî că e ceva tragic într’un asemenea perso­­­nagiă, dar nu în sensul shakespearean, ci în cel donquijotist. O asemenea deosebire intre voință și pu­tință dă naștere la un conflict, dar la unul tragicomic Act. Revizuirea Constituției E o veche constatare că adevărurile e­­lementare răzbesc mai greu decit părerile greșite. Tot așa ideia că nici o reformă nu­ are la noi șanse de reușită fără o reformă a sistemului nostru­ electoral, a trebuit să fie repetită ani de zile în zadar pentru ca în cele din urmă, după multe experiențe dureroase, să ajungă a fi admisă și de o parte din oamenii noștri politici. E de mirat cum s'am putut găsi oa­meni cari au­ văzut rezultatele ce a dat actualul nostru sistem politic timp de patruzeci de ani și n’au înțeles că dacă vreim să avem alte rezultate, trebue să recurgem la alt sistem. Or, ce stă la­­ baza sistemului nostru politic decît sistemul nostru electoral, care a înlesnit și înlesnește un regim o­ Ugarh­ic ? Pentru ori­ce partizan al unei politice democratice, nu putea să încapă deci îndoială că numai o schimbare a sistemului electoral poate aduce o schim­­b­­,re a sistemului politic ,i­ar. lesni­rea­ f Duelui Sturdza-Cătuneanu Precum am regretat faptul că din capul locului nu s’au curmat conflictele ofițerești, tot așa regretăm rezultatul duelului de erî. de la Craiova. Să sperăm că, din fericire, rana cauzată maiorului Sturdza nu va avea nici o ur­mare serioasă, deși lovitura îndreptată a fost din cele mai primejdioase. Am­steeul nefast al politi­cianismului, care, spre ruși­nea unora, s'a manifestat și în aceste împrejurări, a dat diferendelor ofițerești un ca­racter de patimă și aprin­dere pe care am fi dorit să nu-l vedem în rîndurile ar­matei decit în fața dușmani­lor țarei. Oricare ar fi polemicele a­­supra trebuințelor morale și teh­nici ale oștirei noastre, mai ales cind ele au­ pornit din vădita intențiune de a servi progresele armatei, re­­lațiunile de camaraderie în­tre ofițeri nu pot și nu tre­bue să fie tulburate de o or­bire și înverșunare cari nu numai slăbesc instituția în­săși, dar ating tocmai scopul opus celui urmărit de o parte și de cealaltă. Cu deosebire trebue respin­se, cu hotărîre și energie, a­­mestecurile insolite și atît de lipsite de tact și — de ce n’am spune-o ? — de patriotism, a pescuitorilor în apă turbure. Veștejind încă odată obiceiul barbar al duelului, credem că ar fi timpul ca, mai ales în armată, el să dispară cu o oră mai înainte. Saturn Parchetul nostru Ministrul de justiție care va pune ordine în parchetele noastre, care va stârpi hatârurile și abuzurile, care va goni din „entresorul" palatului de justiție din Capitală și din cabi­netele procurorilor și judecătorilor de instrucție, pe avocații „influenți“, pe avocații-samsari, în Ane toată a­­cea șleahtă de... „intervenționiștî“, ministrul de justiție care va da cea mai mare atenție la numirile și a­­vansările in parchetele noastre, cari va goni toate elementele stricate, cartoforii, berbanții, gomoșii, adică pe acei cari sînt băgați prin par­chete pentru ca să nu se zică că n’au și ei o ocupație, cum și pe acei cari se ridică prin lichelism și prin cel mai ordinar politicianism,—acel ministru de justiție va realiza, la noi, una din cele mai mari reforme de moravuri judiciare. Ceea ce se petrece azi în parche­tele noastre — dacă le-am descrie și trebuie să facem odată această o­­peră de bine—ceea ce se petrece în provincie—și mai ales la centru—e pur și simplu îngrozitor, e cea mai scandaloasă tăgadă de justiție, în sfirșit toate elementele celor mai mari nelegiuiri le vei găsi ade­seori în unele procedări ale parche­telor. Toate acestea trebuesc spuse o­­dată și nu noi ne vom da în­­rapor cînd o polemică s’ar deschide pentru a se ajunge la un rezultat bun și folositor societățeî. Desființarea Contenciosului Guvernul și-a consolidat, se vede, reformele, rezultatele lor miraculoase, pare-se, s’au și manifestat—așa că nu mai rămîne nici o grijă asupra solidităței și aplicărei lor. Era natural ca, odată eficacitatea marelor reforme stabilită, guvernul li­beral să se gîndească la marea mi­siune ce are de a-și realiza făgădue­­lile din opoziție—și se știe că printre ele era și........desființarea Contencio­sului. In adevăr, tăria unui partid po­litic în țara noastră nu se apreciază . Adeverim«»— _ Speranțe iată — după o foaie oficioasă — spe­ranțele guvernului în privința „takiștilor". „In curînd va avea și partidul conserva­tor-democrat nemulțumiții săi, desgustații săi. Și se va întîmpla că acești nemulțu­­mițî, acești desgustațî, vor fi cei mai buni și vrednici de stimă din rîndurile sale”. Concluzie: cei mai buni și cei mai vred­nici din partidul liberal sînt nemulțumiții și desgustații! Luăm act, O adresă Fiindcă „Violența" vorbește de colabo­ratorii din Romînia ai „Buletinului Alian­ței izraelite“ — vrea să-i dăm adresa ce­lui mai asiduă din acești colaboratori? — E­lake Petreanu, zis și Hie Rubin­stein, cu sediul la „Violența națională". ^Apropos . Ar putea să sufle „Violența” un cuvintel și să spue de ce n’a răspuns lecției pe care i-a administrat-o „Secolul"? Aud?, 1 Rigoletto Mie­­n­i 11 Iunie 1908 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE ABOHAlUEftTEl ifV C7n HD •••••••• Kitl 11 ■ / 0 Jani »••••••• I § I\ 3 Ian! I é |\ o lauft ...••••• A 1Ü V -------- * V. i TELEFONI Pentru Direcțiune No. 14199 . Capitală , 14110 . Provincie și Străinătate No. 18140 Desființarea Contenciosului. - încurcăturile guvernului In special parchetele noastre proce­dează cu cea mai mare nepăsare și cu cea mai vinovată ușurință cînd li se adu­­ce o plîngere contra unui escroc, cind părinți nenorociți vin să ceară pedep­sirea vre-unui nemernic care le-a fu­rat copila și a violat-o, cînd un al­tul se plînge că e mereu amenințat, bătut sau urmăr­i de un bandit, etc. Pentru parchet toate aceste fapte sunt fleacuri, fapte prea banale, cari se ivesc zilnic. La cea mai mică in­tervenție, după o superficială cerce­tare, așa de formă, afacerea se re­zolvă repede prin trimiterea actelor la dosar și dacă victimele piicnesc, se intervertesc repede rolurile și vic­timele sunt transformate în pîrîțî, iar escrocii, bandiți­ și violatorii devin acuzatori, etc. Cunoaștem prea multe cazuri, vor­bim în perfectă cunoștință de cauză și avem convingerea că societatea se resimte mult,­mai ales clasele cari nu sunt încă în stare să se apere, în­dură cele mai mari nelegiuri din a­­ceastă stare de lucruri intolerabilă. Chiar zilele acestea a venit la re­dacția noastră o femeie văduvă, bol­navă de mult și a cărei familie tra­­ește in mizerie, așa că oamenii de bine au intervenit la diferite socie­­tățî ca s’o sprijine. Nenorocita a venit cu o copilă de 13 ani și­­­e-a povestit cum a vio­lat-o un funcționar de bancă, cum nemernicul p’a dus repede la politie pentru a preve­ni o plîngere la par­chet, cum la parchet afacerea s’a cercetat fără a se chema pe mijloci­­toarea — vînzătoare de carne vie — fără a se confrunta pe nemernic cu victima, fără a se cerceta acel han unde s’a petrecut faptul și fără a se cerceta bine dacă nu s’au falsificat scrisorile prezentate de violatorul copilei. Mai mult de­cît atît, poliția a chemat apoi pe nenorocita mamă și a prevenit-o să nu se mai plingă prin scrisori la directorul funcționarului nemernic. Iată clar un aparat întreg, parchet și poliție, că sare să scape pe acel mizerabil, socotit probabil de pro­curorii și polițiștii noștri ca un bă­iat nostru, un băiat cu chef, care a pus și el mina, ca mulți alții, pe o fată mare căreia i-a deschis cariera ! Eî bine, aceste nelegiuiri sunt ru­șinea noastră, pun în evidență că sun­tem­ încă un stat semi-barbar, cu mo­ravuri detestabile, aceste nelegiuiri creiază azi o clasă de disperați cari își fi­e singuri dreptate. Alt caz recent, pianistul Buchs, cunoscut bucu­r­ștenilor prin firea lui blajină, om incapabil de un act de violență, a fost urmărit de luni de zile de un bandit, care după ce a fost dat afară din armată pentru tor­turî, a intrat în poliție și numai după o serie de scandaluri fiind dat afară și din poliție, s’a ținut de a­­venturî și s’a hotărît să snopească un bătăi pe bietul Fuchs. In cele din urmă, după ce a fă­cut o serie de reclamațiunî cari toate s’au constatat perfect întemeiate, Fuchs văzîndu-se prins, in stradă, noaptea, de bandit și amenințat de acesta, s’a apărat trăgînd un foc a­­supra banditului. Se poate un caz de legitimă apă­rare mai evident de­cit acesta ? Ei bine, parchetul caută acum să vadă cum s’ar putea stabili că n’a fost legitimă apărare, să stabilească că acest Fuchs este un criminal or­dinar? Asta­ o justiție ? Nu mai inbue să închidem ochii asupra unor astfel de fapte. Trebuie adoptată în­ presă, altă procedare. Tre­buie să deschidem și mai larg co­loanele celor cari nu găsesc dreptate înaintea autorităților noastre, trebuie să anchetăm noi, conștiincios și cu dorința de-a descoperi numai adevă­rul, toate acele cazuri cari revoltă lumea prin nedreptatea ce arată cei chemați a le deslega. Vom urmări dar, in viitor, cu o mai mare atenție acele nelegiuiri. Și asupra acestor două cazuri pe cari le-am relatat aci, avem adunate amănunte așa de precise în­cît spe­răm că vom lumina chiar pe acei de la parchet­uii de râu au procedat. R. R­­ lizarea tuturor acelor reforme economice și sociale, fără de cari mînăm spre o îngrozitoare catastrofă. Mai curînd însă decît liberalii și chiar unii dintre democrații noștri, au înțeles reacționarii că o reformă a sistemului politic se impune. D. Carp, care a avut sinceritatea să spue nu odată că Parla­mentul fiind o ficțiune, Romînia are nevoe de un fel de autocratism luminat, care, fără a ține seamă de ingerințele politicianilor să lucreze după cum ar crede că­ î mai bine,—d. Carp s'a pro­nunțat cel dîntîi pentru o schimbare a sistemului politic. D-sa a înțeles însă prin aceasta în­lăturarea cu totul a Camerelor. Această soluție e în tot cazul mai logică și mai consecventă,—decît cealaltă de a o tîrî cu actualul sistem, care a avut și el vremea lui o eficacitate în bine,— acum însă nu duce decît la neputință și la perpetuarea relelor. Dar această evoluție un progresist, un democrat, nu o poate admite. Ea e nu numai în contra spiri­tului vri­m !Î, dar pune soarta unui popor iarăși în mîna unui singur om. Tineretul liberal, ar fi deci numai lo­gic cu liberalismul și democratismul său, dacă ar porni lupta pentru reforma elec­torală, pentru colegiul unic măcar, dacă nu pentru votul universal. Altă cestiune încă este în ce condițiuni ar putea da această luptă. Asupra acestui punct vom reveni. Ba. nici după numărul partizanilor, nici după succesele electorale, nici după forța sa de legiferare, nici după cea de guvernare, ci mai presus de orice, după forța sa de distrugere a operei adversarilor săi. Poți să nu lași piatră pe piatră din tot ce a făcut predecesorul idă, ești un partid și un guvern tare. Dacă nu poți s’o faci, ești o canti­tate neglijabilă. Așa judecă, in special marele par­tid liberal, care are în simul­­ul tra­diția de a nu permite crearea de in­­stituții și facerea de legi, de­cît pur­­tind pecetea partidului liberal. Se afirmă, că d-nul ministru al justiției proectează desființarea Con­tenciosului administrativ și în acest scop lasă neocupate locurile ce ră­­mîn vacante la Casație pentru ca la desființarea Contenciosului, să poată plasa pe magistrații acestei secțiuni in locurile vacante. Așa de lesne cum și-o inchipue poate guvernul, nu va fi această îndrăzneață încercare, instituția Con­tenciosului, prin excelentele-i rezul­tate, fiind adine intrată în trebuin­țele societăței noastre. Și mai e și împrejurarea că un guvern care are de luptat cu apli­carea unor reforme așa de puțin a­­plicabile ca reformele agrare votate, nu e de măsură a se deda la vitejii ca distrugerea operei adversarilor. B. 7. B. Starea tulbure din Maroc Franța și situația.—Autoritatea lui Abd-el-Azis.—Actul de la Algesiras. Se pare că guvernul francez e­ dispus să ia inițiativa unei noul conferințe interna­ționale. Era de prevăzut că evenimentele, mai ales operațiile militare ale preten­dentului, vor face un curând necesară o a­­semenea conferință. Nu folosește la nimic de a pierde vre­mea cu șicane asupra răspunderilor situa­ției, ele cad asupra puterilor, nu numai a­­supra Franței, singure. După propunerea Germaniei, Europa s-a însărcinat cu introducerea reformelor în imperiul serifian „pe calea acordului inter­național“. Mandatul conferinței dat Franței și Spaniei era strict delimitat și aceste două țări l-au observat cu scrupulozitate. Cit despre Abd-el-Aziz, el luase față de puteri angajamente pe cari nu mai pare în stare să le fie și pentru executarea cărora ni­meni în acest moment nu poate să i se substitue în mod legal. Nenorocitul sultan e mereu la Rabat. El comandă aci provizoriu patru mii de oameni a căror credință nu poate fi la adăpost de bănuială și cari. In nici un caz nu-i sunt îndestulători ca să recucerească teritoriile pierdute. Autoritatea lui asupra porturilor îi asi­gură fără folos încasările vamale și ea nu se exercită de­cât, sub proteguirea trupelor franceze. Materialmente, sultanul recunos­cut de Europa e fără putere; moralmente, el e și mai slab. Aderarea lui la actul de la Algesiras e motivul care cauzează și sporește zilnic nepopularitatea lui. El trece drept „sultan al necredincioșilor", drept complice și a­­sociat al străinului. Anarhia e pretutindeni. Pe cînd Maiei Majid ocupă orașul Fez și își impune domi­nația pe El-Esar, Bu Hamara merge Ia întîmpinarea lui ca să-l răstoarne în folo­sul lui personal. Se mai ridică apoi doi sau trei pretendenți noul. Unele triburi își proclamă independența și cer să aibe de acum înainte o administrație autono­mă. E peste tot dezagregarea imperiului. S’ar putea reproșa plenipotențiarilor de la Algesiras Că n’au prevăzut mai bine dificultățile sarcinei pe care o dădeau Franței și Spaniei, iar Franței că a primit prea ușor mandatul Europei. Niciodată diplomația nu s’a arătat mai puțin înțeleaptă. Astăzi se văd efectele neexperienței ei; dovada e făcută și se cre­de că a sunat ora plăților. .. n CHESTIA ZILEI Regele ș­i conu Petrache Vodă : Tomnule Carp, am auzit că ați vorbit de Coroana electivă pe care mi-ați pus’o pe cap. Fiind­că pentru luniefostră e tot efectivă, poftim : poate că v’o puneți tunefostră pe cap 11 DIn RUSIA Moartea unui erou. — George Brandes și torturile din Rusia. — O mișcare neoslavă *— Moartea unui erou­ Vasile Lebedinzev care trăise și in Ro­ma, cunoscut sub numele de Cirilo, a fost executat săptămâna trecută împreună cu alți șense tovarăși printre cari și două femei—prin ștreang. Pînă în ultimul mo­ment, toți condamnații au dat dovadă de o putere de caracter neîntrlntă. Vasile Lebedinzev era un tînăr foarte vrednic, care a jertfit totul pentru ideia revoluționară: glorie, onoare, familie, stu­diul. Venit în Italia pentru cîtva timp, pen­tru a se întrema, după o lungă și febrilă activitate—el nu se simțea bine în această țară, căci dorul, dorul cel mare al luptăto­rului de­ a fi mereu pe cîmpul de bătălie— l-a împins Înapoi spre Rusia. Și sub mas­ca unui ziarist italian—care­­ sta foarte bine—căci în răstimpul acesta învățase foarte bine limba italiană—el se întoarse la Petersburg. Aici, după o scurtă ședere a fost arestat împreună cu un mare nu­măr de revoluționari, pe cînd așteptați, înarmați cu bombe, trecerea guvernatoru­lui Petersburgului—pentru a împlini sen­tința de moarte dată de partidul revolu­ționar. Se credea la început că va scăpa din ghiarele țarismului. Dar curagios și fără de nici o lacrimă el păși alăturea de tovarășii lui de lu­ptă și soartă spre chilolină, unde Iu mișel ește ucis de călăii sărmanei Rusie. Sprijinitorii actualului regim din Rusia își închipue că prigonind cu în­verșunare pe apostolii libertăței vo r­­euși să-și asigure încă mult timp stăpînirea. Dar în locul celor căzuți pe cîmpul de luptă noi viteji se a­­rată și soarta predecesorilor lor ii întărește și mai mult. Tocmai ur­gia călăilor de azi al Rusiei mărește zelul luptătorilor pentru libertate. Va veni o zi cînd sîngele vărsat pentru liberarea țărei de sub cel mai nefast regim ce s’a văzut vre-o dată pe lume, nu va fi curs în zadar; și ziua aceea nu e departe. Ucigînd pe Lebediizev, călăii țarului n’au ucis li­bertatea și justiția. George Braudel și torturile din Rusia . Victimele balaurului țarist apelează la opinia publică europeană. De astă dată, cel mai mare critic din lume, în viață Încă, George Brandes (Danemarca) primeș­te următoarea telegramă din Varșovia: „In Varșovia, tribunalul militar și-a reluat activitatea cu un zel neobicînuit. Dela 30 Mai­ pînă la 11 Iunie vor veni înaintea acestui tribunal 24 procese politice cu 88 acuzați, dintre cari 36 sunt siguri că vor primi sentința­ de moarte. Până acum 16 au primit deja această condamnare. Printre ei se află și o fată de țăran, neștiutoare, de 18 ani. învinuirile ce se aduc în cea mai mare parte acestor delicvente sunt atentate de mult urzite și neizbutite, și alte fapte ne­însemnate, cari au tulburat ordinea publi­că. Orice apărare e zădărnicită. Advocații sunt Sibil ca în cîteva ceasuri să studie­ze un dosar cu sute de acte. Fiece martor în favoarea apârărea e respins. Guverna­torul general nu îngădue recursurile. O mișcare neoslavă S’a constituit la Paris o agenție poloneză a presei, care ne inițiază asupra unei in­teresante mișcări pînă acum rau cunoscute în vestul Europei. E vorba de a strînge pe toți slavii, cei din Austro-Ungaria și din Galiția, pe po­lonezii ruși și chiar pe ruși într’o propa­gandă de neoslavism, care diferă de ve­chiul panslavism, căci ea implică recunoaș­terea revendicărilor naționale ale fiecărei țări în loc de a le confunda într-un singur program. La 24 iunie trebue să aibe loc la Praga o conferință la care vor fi reprezentate toate popoarele slave și care va pregăti funcționarea uniunei neoslave. Intr'o con­ferință anterioară ținută la Petersburg la 24 și 3 Mai a fost expusă și hotărită ideea fundamentală a acestei chestiuni în chip foarte lămurit și în termenii următori: „Toate popoarele slave au un interes vi­tal ca să se apere împotriva­­ penetrațiunei germanice, care le apasă sau le amenință. „Polonezii formînd avantgarda popoarelor slave, trebue să fie susținuți în lupta lor contra Prusiei. Rusia trebue să se dezro­bească de ingerința stăruitoare a Germa­­­niei. „Neoslavismul nu se poate baza de­cît pe respectul absolut al individualitătei na­tionale a fiecărui popor slav. „Prima condiție a oricărei apropieri sla­­­ve e acordarea unei largi măsuri de auto­nomie Poloniei rusești și introducerea lim­­bei poloneze In administrație, In cursurile de justiție, In școli și universități, în schimbul cărora polonezii, privind germa­nismul ca pe principalul lor dușman, vor colabora fără rezervă la mișcare". Partea cea mai curioasă a afacere­ e că cu prilejul acestei prime conferințe neoslave, d. Stolypin, șeful cabinetului rus, a primit pe vreo câți­va delegați slavi și chiar a asistat la o mică serbare dată în onoarea lor de primărie. S’ar putea deduce de aici că guvernul rus nu privește mișcarea în chip nefavo­rabil și acest fapt e de natură să sporească in Germania bănuiala, că apropierea an­­glo-rusă face parte dintr’o tendință noua, care urmărește excluderea înrîuririi germa­ne din imperiul moscovit. La conferința de la Praga, de la 24 iu­­­nie, trebue să se discute, între altele, or­­ganizarea­ unei expoziții slave în 1911, fon­darea unei bănci slave, a unei agenții de presă Slavă, etc. Cereți astăzi No. S-3 din senzaționalul roman: Write Curier din Peking sau Zidul Harților 5 bani fascicola în toată țara

Next