Adevěrul, noiembrie 1908 (Anul 21, nr. 6886-6915)
1908-11-26 / nr. 6911
Anni. ai XX-le» — No. 6911 FONDATOR lex. V. Beldimanu "UBS CI'AtEA. concepi rd exclusiv Agenție da publicitete CAROL SCHULDER &. Co. M VOl Id.ESTir. »i.ki >%$ % Iu2 J* CoStylo.« 314 Birourile ziarului: Str. Sărindar Mo. 11 Mucuri 26 Noembrie 1«06.INSECTOR POLITIC CONST. MILLE AI CONAUGNTE : Bb »■ ....... . I.et 16 »iBBl « tlnnn i • ,nn*........................ . . 1.50 TELEFONI Pentru Direcțiune No. 14/99 ■ Capitals , 14 10 » Provincie și Străinătate No. 1&/40 maaassBSHramni^^ _____________ __________ Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri din țară și străinătate anon im culisele conservatorilor-Democrați Adesiunele de la Botoșani.—Declarația d-luii Moruzzi.— D. Take Ionescu și propaganda carpiștilor.— Demisia d lui N. Fleva. Takiștii au înregistrat un frumos succes la Botoșani. D. Take Ionescu a găsit organizația conservator-democrată din nordul Moldovei nu numai întărită, dar și numeric sporită. Ca și la congresul takist și de astă dată au luat parte la banchetul și la întrunirea din Botoșani toți, dar absolut toți, foștii reprezentanți ai botoșenenilor din parlamentul conservator. Orice s’ar zice aceasta înseamnă că intro serie de suflete organizațiile conservatoare urmează intacte pe d. Take Ionescu și că în acele județe carpiștii lucrează de abea acum în înjghebarea partidului lor. Dar s’a mai petrecut ceva la Botoșani. Deși carpiștii au alcătuit lista ministerială — pe care au și remaniat-o după cîteva zile, deși șeful lor e un mare boer moldovan și are legături personale cu conservatorii moldoveni, de și d. Carp nu se sfiește să spună tuturor, de cînd s’a declarat ruptura, că regele i-a spus că-l va chema repede la putere,cu toate acestea, organizațiile takiste din Moldova se întăresc și sporesc. La Botoșani au aderat cu ocazia întrunirei de Duminică, și s-au înscris în partidul conservator-democrat, un număr de cetățeni distinși, tineri de talent și apreciați în localitate. Nouile adisiuni au întărit astfel și mai mult organizația conservatordemocrată de la Botoșani și d. Take Ionescu s-a întors în Capitală încîntat că a putut constata, cu ocazia acestei călătorii, că mereu vin elemente noi de luptă în rîndurile partidului sări. * La Botoșani s’a rostit cîteva discursuri foarte interesante. D. Moruzzi, care cunoaște bine hărțuelile din partidul conservator pe cînd se afla la putere, care știe la ce discuțiuni a dat loc în partid propunerea d-lui Take Ionescu de a se face Banca agrară, căci altfel liberalii vor realiza Casa rurală, d. Moruzzi a declarat franc și categoric că dacă s’ar fi urmat sfatul d-lui Take Ionescu și s’ar fi organizat, sub guvernul conservator, acea Bancă agrară propusă atunci de șeful de azi al conservatorilor-democrați, num fi avut acele teribile răscoale țărănești, am fi evitat dar cel mai mare dezastru pe care l’a încercat Romînia modernă. Intr’adevăr mărturisirea aceasta a dlui Moruzzi este reală și foarte întemeiată. D. Take Ionescu agita ideia înființărei unei Băncei agrare mult înainte, cu un an înainte de izbucnirea răcoalelor. Și generalul Lahovary sprijinea cu mai mare căldură, în guvern, ideia aceasta. D. Moruzzi a ținut să releveze, la întrunirea de la Botoșani, imensa greșală și neprevedere a conservatorilor cari au combătut proectul d-lui Take Ionescu, reformă care dacă se realiza ar fi fost o glorie pentru partidul conservator, căci ar fi avut și el o mare instituție creată anume pentru țărănime. * Interesant a fost și discursul d-lui Take Ionescu. Șeful conservatorilor-democrați a fost la largul sau cînd a relevat în ce constă azi propaganda carpiștilor Cînd s’a declarat ruptura, carpiștii cam îngroziți de avîntul takiștilor, spuneau că d. Take Ionescu recurge la mijloace demagogice pentru a atrage partizanii, că făgăduește tuturor situațiuni și demnități și că exploatează nemulțumirile și toate nevoile populațiunei nevoiașe. Ce se constată însă acum? Se constată că tocmai această politică o fac carpiștii, că acel care conduce de fapt acțiunea carpistă, adică d. Mieu Filipescu, împarte nu numai portofolii ministeriale, dar toate slujbele și demnitățile la cari aspiră acei cari fac politică pentru a cuceri slujbe, că d. Filipescu a îmbrățișat pe evreiumari, pe meseriași, pe tăbăcari, etc. și le-a făgăduit tocmai ce d. Garp. Le-a refuzat. Această atitudine într’adevăr demagocică, această politică plină de duplicitate, a fost pusă în evidență de d. Take Ionescu prin declarațiunea categorică ce a făcut-o că partidul conservator-democrat nu va mai reînvia o asemenea propagandă care a compromis vechile partide și că niciodată nu va făgădui partizanilor recompense pentru... adesiunea și devotamentul lor, nici în opoziție, nici la guvern. Foarte bine că d. Take Ionescu vorbește astfel acum, în ajunul unor alegeri importante, în luptă fiind cu doi adversari cari îl combat, cam în cartel, cu cele mai neleale arme. Acest limbagiu franc și demn al d-lui Take Ionescu, n’are să-i înstrăineze nici popularitatea și nici simpatiile. „L’Indépendance Roumaine“ califică, în mod destul de trivial, ca... „insipid“ acest discurs al d-lui Take Ionescu de la Botoșani. Discursul d-lui Ionel Brătianu de la R.Vîlcel e... „genial“, pe cînd acel al d-lui Take Ionescu de la Botoșani e... „insipid“, fiindcă brătieniștii atunci cînd nu pot fi leali și să aprobe pur și simplu o atitudine francă a unui adversar, caută să scape cu o... înjurături întorcindu-se de la Botoșani d. Take Ionescu și fruntașii partidului sau, au aflatt o veste bună. Au aflat că d. Neculai Fleva a demisionat irevocabil din demnitatea de ministru plenipotențiar la Roma și că se reîntoarce curînd în țară. D. Fleva reintră în viața politică. Acei cari au văzut dăunărî pe d. Fleva în Capitală, ștm bine de ce sentimente e animat, știți bine că e nerăbdător de a se pune la dreapta d-lui Take Ionescu pentru a-i sprijini acțiunea sa politică. Tribunul, care a dus atîtea lupte strălucite în mijlocul cetățenilor. Capitalei, a avut nevoe, tocmai atunci cînd a intrat o acalmie în viața noastră politică, a avut nevoe să se repauseze, să se reculeagă. S’a repauzat și s’a recules. Acum se întoarce în țară cu puteri noi, cu aceașî inimă caldă, cu același spirit viu și cu mari experiențe, culese din viața și moravurile bune ale lumei politice italiene. Cu siguranță că reintrarea în viața politică a d-lui Fleva va fi un eveniment pentru noi și va preocupa toată suflarea noastră politică care cunoaște ce temperament e tribunul, ce luptător fără pereche în partidele noastre. Știrea pe care am dat-o noi era, despre irevocabila demisiune a tribunului, a produs o adevărată senzație și din gurile tuturor politicianilor nu s’a auzit decit aceste vorbe: — Vine Fleva! Adică vine acel tribun pe care Capitala îl așteaptă de mult și vine să lupte alăturea de d. Take Ionescu în contra căruia s’au coalizat reacționarii din ambele partide istorice. R X. « Adevĕruri Probitate Oficiosul francez al guvernului slăvene (Sa"„un" act de probitate“ declararea vacanțelor parlamentare. Așadar neprobitatea fir», de partea guvernului și partidului, iar d. Pberichi le a salvat.... probitatea! Aferim! ..............Iliuță^ D. Stelian a intervievat pe simpaticul și mucalitul membru al baroului, „maître" Iliuță asupra reformei judecătorești ce prepară. — Nu mă împar cu ideea, inspectorilor judiciari recrutași în afară de magistratură! Ca să-l îmbuneze, ministrul justiției i-ar fi răspuns: — Și tocmai eu, care voiam să-ți ofer un post de inspector judiciar!.... ____Fleva — De ce nu le place celor de la guvern reîntoarcerea d-lui Fleva? — Fiindcă le e teamă ca tiu cumva alegerile din București să ia caracterul untiî..... ifgiiscit contra guvernului! Rigoletto O COLECTA NATIONALA —Deschidem o listă de subscripție pentru a veni in ajutorul luptei de peste munți— Am rugat pe d. Russu Abrudeanu ca să meargă peste munți și să cerceteze de visu starea lucrurilor de acolo și ceea ce gindesc și simt romînii transilvăneni. D. Russu Abrudeanu la întoarcere mi a făcut o jalnică descriere a situaiunea. Mi-a adus salutul disperat al unui popor care se pregătește să moară luptînd, părăsit de toată lumea și în deosebi de așa zișii săi frați din Romînia liberă... Ungurii nebuniți de patima oarbă și nefiind în stare să-șî vadă chiar propriul lor interes, ungurii se pregătesc să dea cauzei române lovitura de moarte. Austria — perfida Austrie, și de astădată, pentru interesele ei, trădează cauza bunilor, credincioșilor și prea lealilor ei supuși, iar noi, despre noi un gest semnificativ al deputatului român Vaida Voivod a spus mai mult decit multe vorbe și multe rîndurî scrise. Noi? Mizerabili ce suntem, am bătut monedă politică din suferințele celor de un singe și de o limbă cu noi. Am agitat altădată înpreună cu Dinu Sturdza steagul cauzei lor, cînd rîvnea puterea, iar după ce a căpătat-o, a făcut scuzele dela Iași și a împins pe regele Romîniei și orice s’ar zice — regele romînilor, ca să meargă la Buda Pesta și să consfințească cu această vizită, dreptul Ungariei de face să dispară rominizmul. Noi ? Am manifestat zgomotos pe stradă, am agitat steagul unei Dacii viitoare, am dat ungurilor un argument mai mult împotriva romînilor, falsul argument al trădărei de patrie, dar nici măcar fonduri nu le-am procurat atunci cînd din cauza noastră ziarele de peste munți copleșite de amenzi, trebuiau să dispară, cînd sute și mii de inși, pentru a nu fi putut plăti amenzile, zaceau în pușcării, ori trebuiau să se expatrieze și să devie inutili pentru cauza lor națională... Noi ? Dar de ce am mai vorbi, de ticăloșia noastră. Par’că nu ne cunoaștem, par’că nu știm ce am făcut și ce nu am făcut, mai ales — pentru aceia cari s’au zbătut și se zbat în lanțurile de moarte ale oligarhiei ungurești?... * * ...Așa cum stau lucrurile este firesc că fruntașii romînilor de peste munți, să se gîndească cel puțin la o moarte eroică, să-și zică că ceea ce le rămîne este măcar să-și plătească scump peirea lor, dacă nu le este dat să trăiască ca popor cu o aparte individualitate, daca sunt părăsiți de toată lumea și dacă cei din regatul Romîniei, îi lasă să piară, fără a se deștepta din amorțeala și adormirea lor. Astfel cel puțin i-a găsit colegul nostru de redacție d. Ion Rusu Abrudeanu, însuși el de origină de peste munți, din legendara țară a Moților, de unde s’au scoborît în vale, spre a-șî dezrobi pe frați, Horia, Cloșca și Crișan și Avram Iancu. Mă întreb însă, așa trebue să fie ? Dacă Romînia oficială,—cele cîteva sute, ori mii de politician!, cari trăesc în jurul palatului nu mai sînt în stare să cugete și să simtă, deci, așa cum vede, cum simte și gîndește regele Carol I, nădejdea îmi este în cele șase ori șapte milioane de romîni, în cari, nu cred, nu e posibil să cred, nu voisc să cred, că orice simț nobil și patriotic a disparat. Ei bine, către aceștia îndrept privirile și lor le vorbește glasul meu, care deși de multe ori a știm că luând această inițiativă, nu vom fi cruțați chiar și acum de bîrfeli și acuzări. Acesta nu ne va opri de a ne face datoria, cum ne-am făcut totdeauna și după cum ne vom face-o câtă vreme vom putea vorbi și făptui. Și facem această încercare, fiindcă, cu tot pesimismul nostru atît de trist documentat, totuși, noi nu desnădăjduim de soarta acestei țări și a acestui popor, pe care-1 socotim numai adormit și ne facem nouă o vină că până acum nu am putut deștepta din somnul lui de moarte. Este acum cel mai nimerit orcpredicat în pustiu, nu a disperat, lor. Se va ști dacă mai este ceva nu a încetat să trîmbițeze cauzele cele drepte și sfinte... Dacă nu putem să zicem că să luăm spada și arma și să intervenim in favoarea celor asupriți. Dacă nu suntem in stare să silim mina guvernului și a Coroanei, ca să intervină pentru cei de o limbă și de un singe, cum a intervenit în Macedonia și să facă aceasta cu autoritate, un chip hotărîtor. Dacă aceasta nu sperăm să putem face, suntem în stare să îndeplinim un singur lucru și unul mare, acela de a da frafiot de peste munți mijloace bănești de luptă... Acolo amenzile curg ca și lunile de închisoare, ziarele naționaliste române răsuflă greu sub povara zecilor de mii coroane de amenzi, acolo pentru a lupta trebue fonduri, căci oameni de jertfă sunt. Țăranii romîni, cari cu o putere de sacrificiu fără pereche, s’au uns înainte în lupta pentru cauza neamului, sunt copleșiți de procese de contravenție și amenzi. Să-i lăsăm pradă răzbunărei maghiare ? Soldaților viteji cari merg la moarte nu le trebue numai curaj, dar și arme și gloanțe și muniții și haine și merinde. Ei bine, acestea cel puțin să le dăm noi și aceasta trebue să o facem sub pedeapsă de a ne numi singuri mișeii mișeilor, ticăloși pe cari îi așteaptă moartea gudurați ca și epurii în gaura lașității și ignominieilor. * * Iată pentru ce Adevărul se crede dator să ia inițiativa unei colecte naționale pentru ajutorarea luptelor rominilor de peste munți. El face apel la toate clasele sociale și la bogați și la săraci și la mici ca și la mari și le cere pri miile cu vîteli de lei din prisosul lor, ori gologanul de cinci rupt din bucata de pîine a celor lipsiți de toate .... Colecta aceasta națională, menită să ajute o luptă sfintă și care este și lupta noastră, mai are și ținta de a arăta oligarhiei ungurești, că mișcarea din Romînia liberă, nu este o simplă înscenare și că pe lingă vorbă vine și fapta să demonstreze că suntem cu trup și cu suflet frați victimelor sălbătăciei lor. Adevărul face apel la toate bunăvoințele și în special nu crede că poate să fie uitată și ocolită această colectă de cei veniți de peste munți cari, aici, a fi făcut stare și cari totuși nu au uitat să simtă romînește.... E momentul ca ei să’șî manifesteze acest sentiment și să facă act efectiv de solidaritate națională.... Adevărul face apel la democrația romînă și îi amintește că, între altele, cauza națională romînă, este azi identică cu acea a democrației, deoarece, ea se întemeiază pe mișcarea liberatoare a votului universal. * * * de sperat, se va ști dacă mai cugetăm și dacă mai simțim, se va face dovada definitivă dacă nu suntem pentru totdeauna osîndiți pietrei. E cel mai bun plebiscit, e cel mai nimerit referendum, acesta pe care îl facem noi... plebiscitul ritalităței noastre naționale. Pentru a face noi începutul, Adeverul se înscrie în capul listei de colectă națională, cu suma de 1000 de lei. Const. Mitle Uii evenimfnte înainte chiar ca d. Fleva să fi sosit în țară, înainte ca partidul conservator-democrat să fi avut timpul de a anunța o aderare a d-lui Fleva la politica sa, un ziar guvernamental se grăbește a judeca, sau mai bine zis, a prejudeca faptul reintrare d-sale în viața politică și găsește că dacă d. Fleva e „o candidatură prezentabilă" (? !) și „un ministeriabil serios" (cită generozitate!), apoi faptul reintrarea sale în viața politică poate fi „ o lovitură", dar nu e un eveniment politic. Dacă e sau nu un eveniment pentru politica partidelor reintrare în luptă d-lui Fleva, aceasta nu se poate prejudeca; aceasta se va vedea. Numai novicii cu o pretenție de atot-știutori intimpină actiunile ca judecăți categorice. Reintrarea in luptă a unui om de experiența politică a d-lui Fleva, a unui om care a stat peste treizeci de ani in fruntea vieței noastre publice, care știe și ce înseamnă a guverna de la putere și ce înseamnă a guverna din opoziție, nu poate fi tocmai indiferentă, căci pletoră de oameni publici nu prea avem. Gind mai ținem socoteală și de temperamentul de luptător și cunoașterea de oameni a d-luiî Fleva! ceea ce mai cu seamă e prețios în luptele noastre, unde persoanele joacă un rol atît de însemnat, vedem abia că din graba celor de la guvern de a.... afecta oarecum nepăsarea, se trădează indispoziția, ca să nu zicem altfel, a guvernanților de azi teză de reapariția in cîmpul politic a unui om, care, particularmente, cunoaște admirabil părțile vulnerabile ale celor care au acaparat azi partidul liberal. Jumătățile de insinuări au atacuri cu cari această parte a partidului liberal întîmpină pe d. Fleva. Înainte chiar ca acesta să se fi întors în tară, dezvelește o stare de suflet care arată mai bine ca orice dacă reintrarea in politică a d-luî Fleva este saă nu in..... eveniment. Latura NAZBITII Carpiștii vegetarieni Audienta d-lui Carp la rege pare a fi încredințat pe șeful „gogomanilor" —sau dacă voiți al „nebunilor" — cum că perioada de abstinență va mai dura multă vreme, căci, pe cît aflăm, întregul partid carpist e vorba să se aboneze la restaurantul vegetarian, de curînd înființat în Capitală. Un regim de abstinență se impune, deși el durează de vreo 14 ani și a slăbit considerabil pe pacienți. De altfel, pentru niște „grosses legumes" ca cel din gruparea carpistă un regim leguminos e cît se poate de potrivit. Cum i s’ar zice, d. Carp nu are pentru partizanii săi decit ierbivorul dicton .Paște murgule!...“ Pac. „Independența“ și d. Stere „Independența“ ne aduce pe ziua de ori, în chiar primul său articol, o știre de mare însemnătate,—anume, că partidul liberal se convertește din ce în mai mult la poporanismul d-lui Stere. „Articolele d-lui Stere în chestia agrară—zice „Independența“—vor lăsa o urmă adîncă în evoluțiunea rurală a Romînieî, pentru că e o întreagă generațune care gîndește ca dînsul“. Organul oficios al brătiniștilor, adevăratul lor organ oficios, proclamă deci pe d. Stere ca teoretician al partidului liberal. D. Stere va ști să aprecieze sacrificiul ce face prin aceasta d. Vintilă Brătianu ! Ne bucurăm însă și noi de succesul d-lui Stere. Dacă nu sîntem de acord cu concepția d-sale, am fi însă bucuroși dacă ținta d-sale, intențiunile d sale, s’ar realiza. Căcî, d. Stere este în teorie poporanist, — dar nu are grijă ca teoriile d sale să se aplice în practică. Poporanismul se face și el pe cutie la noi, tocmai cum se face democratism, liberalism, naționalism, etc., etc. La fapte nu trece nimeni, nici d. Stere, fiindcă dacă ar trece, nu l-ar trimite amicii d-saie liberali în Siberia, pentru că nu au la îndemînă una, dar ai înscena și amicilor d-sale vreun mic proces de.... escrocherie, cum au înscenat lui Banghereanu, Firșinescu și țăranilor din Teleorman, cari, ca și dînșiî, au crezut să-șî puie idealismul în practică. Ad. CHESTIA ZILEI Ionu Mitiță și politica externi Conu Mitiță (4a Cameră): Așoi fac eu politica externă : eu Aerenthal la dreapta și Frantz Joseph la stingă — facă nu place... Cum m-a tratat și ne tratează grostro-Ungaria? IV, Baronul d’Aehrenthal, amicul bulgarilor ți al Ungurilor, smulge împăratului Francisc Iosif aprobarea proiectului de reformă electorală a contelui Andrassy In ce privește atitudinea Austro-Ungariei față de Romînia. în Însemnata chestiune a Dunărei, am demascat într’un articol precedent ce iritanții partide hrănește baronul d’Aehrenthal, îmi place a crede că această chestiune nu s'a ridicat în untimmi timp prin inițiativa stîngace a diplomației noastre. De altfel singurul bărbat chemat să lumineze mai bine opinia, publică deja noi asupra acestui punct este, bine înțeles, d. Dimitrie Sturdza. Dar oare graba cu care Austro-Ungaria a îmbrățișat cauza bulgarilor nu poate să ne dea loc la bănuieli . Pentru cei inițiați în culisele diplomatice este azi neîndoios că proclamarea independenței Bulgariei, produsă odată cu anexarea Bosniei și Herzegovinei, nu a fost o simplă coincidență, in această direcție sunt în măsură de a afirma că în cursul serbărilor date la Budapesta în onoarea perechei princiare bulgare, baronul d’Aehrenthal a împins pe bătrânul Imparat Francisc sosif să tăgăduiască prințului Ferdinand concursul cel mai cordial al Austro-Ungariei. Așa că proclamarea de la Tîrnova este în parte opera diplomației austriece — și aceasta trebue să ne îngrijească. Într’adevăr, precum am putut să ne temem în trecut de influența prea mare a Rusiei la Sofia, tot astfel trebue să ne temem aal de sporirea prea mare a influenței austro-ungare asupra politicei bulgare. Interesul nostru este de a întreține cu noul regat vecin relațiuni din ce în ce mai strînse, dacă se poate bazate chiar pe o înțelegere formală. Despre necesitatea acestor raporturi voi vorbi într’un articol deosebit. Gîndul nostru, pentru moment, trebue să fie îndreptat în contra tendinței bine accentuate a diplomației austriace, care încearcă să dejoace năzuințele noastre și să bage intrigi pentru a zădărnici stabilirea eventuală a unei alianțe româno-bulgare. In trecut d. N. Mișu, fostul nostru agent diplomatic la Sofia, a știut să împiedice intrigile rusești și să stabilească între București și Sofia relațiuni sincere și cordiale. Să sperăm că și succesorul său, care se zice că va fi d. Duiliu Zamfirescu și despre care sîntem încredințați că este un diplomat plin de tact și de zel, va ști la rîndu-i să dejoace în viitor intrigile austriace. Nu trebue să uităm, că obligațiunea unei recunoștințe eterne către Țarul liberator apasă încă asupra Bulgariei și o va reține de a intra definitiv în orbita politicei austriace. Dar Romînia trebue să aibă de vedere că chiar in lipsa unei înțelegeri efective austrobulgare, poate să existe o concordanță tacită între politica ambelor țări — și baronul d’Aehrenthal este prea bun prieten al ungurilor pentru a nu căuta să facă din bulgari o contra greutate la eventualele noastre întreprinderi în Transilvania și Ungaria. Dealtmte trelea amiciția baronului d’Aehrenthal pentru unguri s’a manifestat acum de curind intr’o altă chestiune din cela mai dureroase pentru neamul romînesc. Era te amunul depunerii în Parlamentul unguresc a proiectului de reformă electorală elaborat de contele Andrassy, supra aurab contele negru—o nouă arară a turipatului șovinism unguresc îndreptară exeresiv de opirtea conaționalilor noștri de peste munțî și a slovacilor. Romîniî, a căror creditară și realism către împărat, nu au putert fi zguduite pîn’acum, cu toate experiențele dureroase dte trecut, spera a hotărît mîntuirea lor dela rezistanța ce vedeau că va opune Francisc Iuddi la acel proiect distrugător. Aceste așteptări ale romoímilor au fost în cele din urmă decepționate de modul cel mai amar, împăratul, care rezistase la început, a sfîrșit prin ceda numai în urma insistențelor asiduele baronului d’Aehrenthal, care i -a smuls consimțimîntul sub cuvîntul că este absolut necesar a se evita în împrejurările actuale greutăți cu Ungaria. Intervenția aceasta a cancelarului austro-ungar a mai avut și o altă țintă: aceea de a se recomanda prin zelul sau bunăvoinței cercurilor conducătoare ungurești, cu care de altfel întreține legături de cele mai strînse, soția baronului d’Aehrenthal fiind unguroaică, iar contfidentul său cel mai intim, contele Paul Esaterhály, șef de secție la ministerul afacerilor străine din Viena, fiind unul din membrii cei mai marcanți al aristocrației maghiare. Este de remarcat clar că și de această acțiune a sa, cancelarul austro-ungar nu s’a oprit det un minut la ideea că poate jigni, sentimentul national din Romînia, de care se vede că prea puțin îl pasă. Dte cele expuse postă ad ree se cred, în mod destul de lămurit că și atitudinea baroului d’Aehrenthal ne este tot așa de puțin favorabilă ca și cea a predecesorului să fi contele Goluschoiwsky. Peste tot vedem aceeași idee conducătoare, nesocotirea complectă a intereselor Romîniei, fie ele politice, economice sau naționale. Cronica teatrală Teatrullyrio.— Turneul Sarah Bernhardt. — O piesă a unui poet: „Les Bouffons“, de Miguel Zamaccîs. Săptămîna teatrală trecută a fost stăpînită de evenimentul spectacolelor date de Sarah Bernhardt: în șapte zile nouă spectacole ! In aceeași zi : de la 3 la 1 „l’Aiglon“ și de la 9 în 12 ,,Les bouffons“, sau de la 3 la 7 „Dama cu camelii“ și de la 9 la 12 „Le Passé“. Biografiile arată că Rosine Bernard, zisă Sarah Bernhardt, s-a născut la Paris la 1844 — și după cei mai indulgenți aritmetici, de atunci pînă azi sînt șasezeci și patru de ani. Dar femeile au vîrsta — pentru a o ascunde, cum îșî ascund diplomații cugetarea. Oricit ar avea însă virsta insemnătate, cînd e vorba de a da pe scenă nu numai iluzia morală și psihologică, ci și pe cea fizică — totuși nu numai, din punctul de vedere al iluziunei fizice- poate fi discutabilă arta de azi a Sahrei Bernhardt. Ar fi întrucîtva și o discuțiune penibilă, dacă n’ar urmări decit a pune în evidență un lucru de care oricine își poate da seama pe simplă cale optică. Este însă altăceva. Orice s’ar zice, femeea e mai puțin rezistentă față de dintele vreme și chiar cînd ea e o excepție ca Sarah Bernhardt nu e mai rezistentă ca o exceptiune bărbătească, cum a fost, de pildă, un Trossi, sau cum e un Mounet Sully sau un Baumeister, ori Sonwenthal. Arta consumă o energie extraordinară : anii de teatru, ca și cei de campanie, trebue socotiți îndoițr— și cînd cineva a făcut o campanie ca aceea a Sahtrei Bernhardt, anii trebue socotiți și întreit. Căci dintre toți artiștii în viață, ea e, fără doar aceea care a jucat mai mult. Nu știm dacă posedă o listă exactă a tuturor spectacolelor ce a jucat în cariera sa de peste patrulei și patru fie ani— dar ar rămîne desigur unul din documentele cele mai curioase cu privire la puterea de rezistență a unui artist. Să joci seara la Paris, a doua zi la Londra, iar a treia zi să te îmbarci pentru America pentru a juca iarăși trei luni de zile în fiecare seară și adesea de două ori pe zi, și să revii apoi în Europa spre a relua aceiași existență— aceasta e cu neputință să nu tocească nervii, căci e un abuz și vatămă ca orice abuz. Din nefericire, artistul nu e nici ca un vin bun, nici ca o scripcă bună , nu e cu atît mai gustat cu cît e mai vechi. Teoria creațiunei artistice se opune ea însăși acestui abuz. Arta este o descărcare a unui prisos de energie. Artistul trebue să creeze, cum trebue să dea pomul roade, cum trebue mama să nască. Nici pomilor, nici mamelor nu le poți însă cere să continue la infinit menirea lor !... Dacă în arta dramatică repetarea unei creațiuni artistice poate însemna adesea perfecționarea ei din ce în ce mai mult, nu e însă mai puțin adevărat că de la o virstă oarecare pasiunea, energia, jocul nu mai pot fi aceleași. Nu e rol pe care Sarah Bernhardt să nu-l fi jucat de sute de ori,și sînt unele, ca Dama cu camelii, ca l’Aiglon pe care le-a jucat, cred, de cîteva mii de ori. In afară de influența anilor, cum voiți ca repetițiunea aceasta să nu fi tocit, prin ea însăși, o asemenea creație ? Fatalmente, răspîndirea gustului de artă, creșterea enormă a publicului, a cererei, care democratisează dar și industrializează artele, în condițiile de trai din zilele noastre, e și una din cauzele cari dau naștere abuzului pe care-1 semnalăm. Dar o rezervă sinceră se impune și criticei care relevă acest lucru. Atît criticii cît și vechii amatori de teatru par a uita un lucru , că dacă pentru dînșiî artiștii nu mai au atîta farmec la sfîrșitul carierei lor, sînt însă tinerele generații cari se mulțumesc și sînt fericite că pot vedea cel puțin apusul acestor cariere.... De altfel, am putut constata la reprezentarea piesei „Bufonii“ că o parte, cel puțin, din lipsa de entuziasm la cei cari au mai văzut jucînd pe Sarah Bernhardt, de pildă, se datorește și împrejurărei că o revăd în aceleași roluri. Cunoașterea piesei scade interesul pentru acțiune și dialog și face ca „meșteșugul“ artistei să apară prea mult—și de îndată ce vezi meșteșugul, dispare emoțiunea estetică. „Bufonii“ însă a fost o noutate pentru noi și Sarah Bernhardt are prilejul de a arăta o lăture mai puțin cunoscută a geniului sau artistic.... Iată un autor care se prezintă cu o piesă în versuri, cu o poveste, mai bine zis, și care totuși cucerește inimile spectatorilor de azi! Miguel Zamacoîs e fiul lui Eduard Zamacos, pictorul spaniol, care a făcut admirația lui Théophile Gauthier cu tablourile sale. „Bufonii în secolul al XVI-lea“, „Șah la rege“, „Bufonii jucînd popicele“, „Favoritul regelui“ și altele. Lumea aceasta a nebunilor de la Curțile regale par a se fi coborît de pe pînzele părintelui în piesa fiului. Se pare că stînd și privind viața mută a tablourilor părintelui sau, Miguel Zamacoîs a găsit graiul pe care trebuia să-l vorbească acești bufoni. Astfel piesa lui e bucată ruptă din picturile părintelui, sau, deși bufonii săi nu sunt nici Triboulet din „Le roi s’amuse“, nici bufonul din „Regele Lear“, ei împrumută chipul și înțeleaptă ironie a nebuniei lor eternului amar. In adevăr, pentru a se introduce pe lângă aceea pe care o adoră, doi gentilomi acceptă stratagema de a se prezenta ca bufoni, cu prilejul unui concurs de nebuni glumeți cari să distreze pe frumoasa Solange Maupré, care pentru dragostea ce are către unul dintre înșii, se preface bolnavă și înlesnește astfel chiemarea bufonilor meniți să-i vindece tristeța. Narcisse e numele de bufon al gentilomului ce slăvește eleganța și frumuseța, ca mijloc de cucerire a inimei femeești. Jacasse e numele de bufon al celuilalt, care ca un alt Esope, cocoșat ca și el, slăvește spiritul, ca singur cuceritor al inimei femeești. Și în adevăr Jacas se triumfă — și cum n’ar triumfa, cind* Miguel Zamaccîs îi pune în gură madrigale și balade și epigrame pline de un avînt atît de spontan, de o însuflețire atît de nobilă și de o ironie atît de duioasă! O influență a lui „Gyrano“ e vizibilă, dar adesea Zamaccîi se înalță pină la frumusețile cele mai alese ale lui Rostando și pare mai puțin „căutat“, mai lesne izvorit și mai simțit lirismul versului său. E o lucrare poetică remarcabilă „Bufonii“ și cunosc pe cineva, rudă bună cu acest lirism, care ne-ar putea da o frumoasă traducere a acestei piese. E poetul nostru Ginemnat Pavelescu. Sarah Bernhardt a pus nespus de mult duh în travestiul bufonului Jacasse și glasul ei care a păstrat dulceața aurie a accentelor sentimentale, a dezmierdat în legănări admirabile ritmul versurilor lui Zamacois. Dintre toate spectacolele ce a dat de astă dată la noi, rolul bufonului Jacasse e desigur acela, căruia i se va păstra o amintire mai dragă. Emil I». ifeguro