Adevěrul, ianuarie 1909 (Anul 21, nr. 6945-6972)

1909-01-28 / nr. 6969

Anul si XXI'les No. 6.969 FONDATOR Alex. V. Beldimanu PUBLICITATEA. CONCEDIITA EXCLUSIV Agenţiei­ de Publicitate CAROL SCHULDER & Co. BUCUREŞTI ■tr. Karaseorgerlci IS—­ Telefon S14 Birourile îIuT. Str. Sărindar No. 11 Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şî telefonice de la corespondenţii noştri din ţară şi străinătate D. Spiru Haret şi reforma bisericească Mai întiiu se va face alegerea mitropoliţilor, episcopilor şi archiereilor şi apoi va veni d. Haret cu reforma bisericească. E definitiv hotărît ca mai în­­tiiu să fie convocat marele cole­­giu electoral pentru alegerea mitro­­poliţilor şi episcopilor şi apoi să se „depună reforma bisericească. Aceasta s’a impus d-lui Haret chiar de către propriul sau partid căci s’a considerat ca o mrae gre­şeală ca să se pornească mai intiiu lupta cu înalţii prelaţi pentru a se smulge reforma şi apoi să se convoace marele colegiu. O asemenea procedare ar fi pu­tut da loc la bănueli, ba chiar s’au ridicat învinuiri, că guvernul libe­ral vrea să-şi alcătuiască un sinod în majoritate cu clerici cari ar sim­patiza cu partidul liberal. In fine s’a ridicat învinuirea că d. Haret are scopuri politice, ur­măreşte un interes de partid dacă ţine cu ori­ce preţ ca înainte de a convoca marele colegii­ să pro­pună modificarea sinodului. Pentru a se evita o campanie din partea opoziţiei, pe această temă p­e­ntru a se evita ceva mai grav şi anume o tulburare in sinul cle­rului, demisiuni din partea episco­pilor, a învins cealaltă ideie, adică de a se proceda înainte de toate la alegerea mitropoliţilor şi epis­copilor. De altfel însuşi d. Haret s-a în­credinţat, după ce a examinat situ­aţia şi şi-a dat seama de starea spiritelor în cler, că e mai prudent şi chiar mai abil, ca să complec­­teze vacanţele din sinod şi apoi după ce prin diferite combinaţi­­unî, va reuşi să cîştige asentimen­tul înalţilor prelaţi, să depună în parlament reforma bisericească. * Intr’adevăr d. Haret s’a încredin­ţat că nu e suficient să aibă con­­simţimîntul partidelor, admiţînd că-1 va dobîndi, pentru a putea ig­nora atitudinea înalţilor prelaţi. Ministrul cultelor a sondat pe înalţii prelaţi cind a luat hotărî­­rea să proiecteze reforma biseri­cească. Dintr’o convorbire cu mitropoli­tul primat, care a avut loc cu m­ult mai înainte de a muri, d. Haret a rămas cu convingerea că şeful bisericeî române nu e pentru această reformă, de­şi Iosif Gheor­­ghian nu s’a pronunţat categoric, ci a cerut să vadă insă ind­in pro­­ectul guvernului. D. Haret a întîmpinat apoi o vie rezistenţă din partea episcopu­lui de Rimnic şi ’după o convor­bire avută, la Senat, cu acest pre­lat, a mai moderat proectul sǎu. Dar survenimd moartea mitropo­litului primat d. Haret a revenit la primul sǎu proect, căci dispăruse unul din cei mai primejdioși ad­versari ai reformei, poate chiar a­­cel care ar fi împiedicat guvernul să depună proectul. De la moartea mitropolitului primat, d. Haret vede o situaţie mai favorabilă în cler pentru pro­ectul său­. Acel care după Iosif Gheorghian s’a arătat mai ostil reformei, a fost — nu ştim dacă în acest mo­ment mai este — episcopul de Rîm­­nic. Athanasie al Rîmnicului are as­tăzi — aşa se spune — asigurări din partea d-luî Haret că el va fi ales mitropolit primat al Romîniei şi natural că guvernul aşteaptă de la acest prelat ca, în schimb, să nu-i mai facă dificultăţi pentru trecerea reformei. Transacţiile... politice se fac în ziua de azi şi cind sunt in joc chiar chestiile bisericeşti. Dacă prin urmare se va da epis­copului Athanasie Mironescu scau­nul de primat al Romîniei, e de prevăzut că înaltul prelat are să’şi mai modereze... opoziţia ce a fă­cut o, la început, reformei­ d-luî Haret. Despre episcopul Dunărei de jos, nu s’a auzit pînă acum că ar fi contra proectului guvernului, căci de la început a fost desemnat pen­tru scaunul metropolitan de la Iaşi. Iată deci doi, dintre cei mai înalţi şi mai instruiţi episcopi, cîş­­tigaţi pentru reformă, dacă vor fi ridicaţi la rangul de mitropoliţi. # In ce priveşte alegerea episcopi­lor, d. Haret ar dori să se aleagă archiereii Nifon Ploeşteanu şi Ca­­list Botoşeneanul, prelaţi cari au întinse relaţiuni în cler şi care ar putea să potolească o eventuală mişcare în potriva reformei. Ministrul instrucţiunei mai are doi candidaţi pentru archieriei : pe superiorul capelei române din Pa­ris Chessarie Stefano şi pe econo­mul Nazarie, preceptorul prinţului Carol. Pe acesta din urmă d. Haret ţine să-l facă chiar episcop, după ce va intra în vigoare noua reformă. Asemenea e desemnat pentru ar­­chierie şi Evghenie Humulescu de la mitropolia din Capitală. Acestea sînt combinaţiile d-luî Haret pentru a putea potoli clerul şi a cîştiga cercurile conducătoare ale bisericeî în favoarea reformei sale. La început d. Haret a pornit o altfel, a tras sabia şi a voit să smulgă reforma chiar dacă înalţii prelaţi s’ar opune. Cind a simţit însă că se va porni o agitaţie, că se va denunţa reforma ca protestantă — aşa cum a ca­lificat-o Iosif Gheorghian în au­dienţa ce a avut-o la rege cu două zile înainte de a muri, — cind mi­nistrul instrucţiunei a fost averti­zat că sunt doi trei episcopî gata să-şi dea demisiunile in mod de­monstrativ—atunci numai a schim­bat tactica. Şi cind a survenit moartea mitropolitului primat, a dispărut şi piedica cea mai mare, poate aceea care ar fi făcut imposibilă reforma. D. Haret a băgat sabia în teacă şi în loc să discute cu înalţii pre­laţi asupra alcătuirei reformei, a tratat — cu unii din ei — asupra candidaturilor la locurilor vacante. In acest mod s’a încredinţat, se vede, ministrul cultelor că va a­­junge mai repede şi mai uşor la o înţelegere şi va putea să’şi strecoare reforma. R. X. Serbările Unite! încă odată s’a putut vedea ce însemnează puterea opiniei publice chiar într’o ţară în care politicianii sunt atît de atotputernici ca la noi. Cine nu ştie că politicianii au vroit să arunce uitarea asupra a­­cesteî sărbători cu adevărat naţio­nale şi că în tot cazul au vroit să evite ori şi ce manifestaţie pentru memoria lui Cuza ? Discursul atît de înd­lcit pe care l-a rostit d. Brătianu la Cameră, discurs prin care d­e a se pronunţa aşa şi aşa asupra judecăţei istoriei cu privire la Cuza, ne lasă să bă­nuim de ce a fost in intenţia poli­­ticianilor. Ideea monumentului U­­nirei, monument anonim, conce­pută de politician­, ne lămureşte mai bine asupra acestei intenţiuni. Ba pînă şi întunericul în care a lăsat d. Vintilă Brătianu Capitala în seara Unireî, aruncă o vie lu­mină asupra intenţiunilor politi­­cianilor ce ne guvernează şi cari, crezind că vor fi pe placul pala­tului, — au încerca să lase ca semi­centenarul Unireî să treacă fără a fi serbat cu prea multă pompă şi fără ca romînii să’şî reamintească de Vodă Cuza. Dar recunoştinţa rominilor pen­tru Cuza s’a arătat mare şi oficia­litatea a văzut toate planurile ei zădărnicite. Sub presiunea curen­tului ce s’a manifestat in opinia pu­blică sărbătoarea Unireî a devenit sărbătoarea lui Vodă Cuza și rînd pe rind oficialitatea a trebuit să se asocieze entuziasmului public. Pînă și monumentul Unireî pro­­ectat anonim, — a devenit monu­mentul lui Cuza, de vreme ce po­liticianii guvernamentali s’au văzut siliţi să declare că „nu’şî poate în­chipui un monument al Unireî fără ca în fruntea lui să figureze Cuza“. Dar oare aşa a vorbit d. Ionel Brătianu la Cameră ? Astfel poporul român a scăpat de imputarea de ingratitudine ce i s’ar fi putut face dacă şi de astă dată stătea indiferent faţă de pro­cedarea politicianilor. Astfel popo­rul român a consfinţit verdictul is­toriei care, contrar afirmaţiei dela Cameră a d-luî Brătianu, s’a dat în favoarea lui Cuza. Şi acum am vrea să ne spue presa liberală, unde e minoritatea de care a vorbit primul-ministru la Cameră, — și pe care a jignit-o serbarea memoriei lui Cuza. Ad. Unde el Ghenadie? — Convorbire cu d. Vespasian Pelea — Declaraţia senzaţională a regretatului m­itropolit gheorghian Iaşi, 26 ianuarie.— In cercurile politice din localitate, se discută din nou şi cu multă pasiune : ches­tia Ghenadie. Pentru mulţi nu pare exclusă posibilitatea, ca fostul mi­tropolit să revie iarăși la scaunul mitropolitan pe care îl ocupase în­­nainte de a fi surghiunit. In jurul acestei premise, circulă la noi cîteva svonuri pe cari le în­registrăm, sub toată rezerva ce com­portă.­­ Intre altele, iată ce se spune: In cursul lunei Noembrie, aflînd de grava îmbolnăvire a mitropoli­tului primat, d. Dimitrie Sturdza în calitatea sa de prim-ministru, a vizitat pe regretatul Iosif Gheor­ghian. Mitropolitul se simţea slab şi se gindea la obştescul sfîrşit. Şi în a­­cest moment, el spune d-luî Dimi­­trie Sturdza că unica sa dorinţă e de a obţine făgăduinţa că după moartea să, archiereul Ghenadie să fie readus ca mitropolit primat, re­­parîndu-se pe deplin greşala făcută. Regretatul mitropolit Gheorghian ar m­ai fi adăogat, să se proceadă tot astfel, cum s’a procedat cu dinsul, adică, archiereul Ghenadie să fie ales în acelaş timp episcop şi mi­tropolit. Această versiune e aşa de acre­­ditată la noi incit nimeni nu se miră şi pare că fiecare se aşteaptă la o reînviere a chestiei Ghenadie. Fiind vorba de Ghenadie, am crezut interesant să aflu oarecari impresii de la d. Vespasian Pella, directorul Opiniei, care* * * se ştie, a fost singurul ziarist, care încă în noaptea de surghiun, a ştiut să ob­­ţie un interview pentru Adevărul, cu fostul mitropolit Ghenadie. Am profitat de această plăcută o­­caziune pentru a felicita pe d. Pella, pentru succesul obținut acum cu convorbirea avută, tot pentru Ade­vărul cu principesa Elena Cuza şi rog pe d. Pel­la ca la rîndul d-sale să se lase a fi intervievat, comu­­nicîndu mi cîteva amănunte asupra cunoscutului sau interview cu fos­tul mitropolit Ghenadie D. Pella, deşi gata să plece pen­tru Botoşani,­­răspunde totuşi cu multă amabilitate dorinţei mele. Reproduc întocmai acele cîteva impresiuni, cari cred că vor inte­resa pe cititorii noştri. -X- 1 — In viaţa atît de grea a zia­ristului, o ştii ca şi mine, găsim totuşi o mulţumire sufletească în succesele dobîndite în profesiunea noastră. „Partea personală în succesul in­terviewului meu cu fostul mitropo­lit Ghenadie, ca şi cel ce, după cum îmi afirmi, l’aş­ fi obţinut şi cu întrevederea mea ce principesa Cuza, le datoresc d-luî Const. Miile sub al cărui îndemn am putut să le îndeplinesc. „îmi amintesc ca azi cele petre­cute cu surghiunirea mitropolitului Ghenadie. „Ştirea exactă o aflasem de la d. Sărăţeanu, fostul procuror la Casaţie, cărui îi promisesem să nu’i trec numele în ziar, făgăduinţă de care m’am ţinut atunci. Ştiam dar că a doua zi mitropolitul Ghenadie va fi ridicat şi transportat la Căl­­dăruşanî. Am comunicat faptu d-luî Miile, care m’a îndemnat să fac totul pentru a vedea pe mitro­politul Ghenadie chiar în locaşu său de surghiun. „Am fost martor la scena de la mitropolie, cind jandarmii l’au scos cu forţa din mitropolie, l’au urcat cu forţa într’un cupeu, avînd ala­turea pe prefectul de poliţie Stă­­tescu, care fu înlocuit la barieră prin d. Dobrescu, prefect de Ilfov, şi astfel fu transportat pînă la Căl­­dăruşanî. „Un cupeu mă aştepta şi pe mine şi în noaptea întunecoasă, însoţit şi de soţia mea, am plecat în urma lui Ghenadie la­ Căldăruşanî. „Ajunserăm acolo dimineaţa. Am intîlnit imediat pe prefectul jude­ţului, căruia mă recomandasem ca profesor, care a venit să stea aci cîteva zile cu soţia. Prefectul fu si­lit să se întoarcă imediat la Bu­cureşti. „Eu n’am pierdut timpul şi fă­­cînd sforţările ce le crezusem de cuviinţă, am pătruns la mitropolit, pe care îl găsii dezolat, înecat în lacrămi, hotărît a părăsi ţara pe veci, şi de la care am obţinut in­terviewul ştiut. „Imediat după acea convorbire m’am întors la Bucureşti, şi am a­­juns la ora 12 la redacţia Adevă­rului unde d. Miile luase toate dis­­poziţiunile necesare pentru ca in­­terviewul să apară îndată. „Şi astfel la orele 3 jumătate în toiul marei întruniri publice de la Dacia, pe cind toate ziarele apăru­seră cu întrebarea : „ Unde-i Ghe­nadie ?“ — şi-a făcut apariţia A­­deverul cuprinzînd toate peripe­ţiile detronărea şi ale călătoriei noc­turne şi convorbirea cu mitropoli­tul Ghenadie, ceea ce a provocat o emoţie generală şi care a fost unul din marele şi numeroasele suc­cese ale Adevărului . Ce păcat că trenul se puse în mişcare, şi a trebuit să întrerupem convorbirea noastră, ştiut fiind că e o adevărată plăcere să asculţi pe d. Pella. Dan Fostul Mitropolit GHENADIE PETEESCU NAZBIŢII O propunere In aceste momente cind guvernul a terminat-o cu reformele, în special cu cea ţărănească, şi se pregăteşte să reformeze şi biserica şi­­sinodul, orice propunere in această direcţie este­ bine venită. Aşa­dar va face şi subsemnatul una. De ce să se admită alegerea episco­pilor din clerul mirean numai ? Ar fi o propunere mai largă, mai de­mocratică şi mai... rentabilă , anume, să se aleagă episcopii dintre profani. Politiceşte avantagiile ce ar decurge din aceasta ar fi colosale. Pe cîţi politiciani nemulţumiţi nu i-ar putea guvernul satisface, numin­­du-i mitropoliţi şi episcopî ! Şi dacă deviza politicianilor e­­ totul pentru noi,­­ de ce nu şi ar asigura şi scaunele episcopale ? Şi apoi ce mai locuri pentru mem­brii diferitelor dinastii. Pac. Coriolan Brediceanu Secera morţii a răpit pe unul din cei mai valoroşi şi mai aleşi luptători ai fraţilor noştri din Ungaria, pe Coriolan Brediceanuu, cel mai iubit român din frumoasa şi mănoasa ţară a Banatului. Caracter viu şi combativ, drept şi real bun şi îndatoritor, temperament cald şi puternic in lupta pentru drepturile po­porului sau, pe care îl iubea cu cea mai sinceră şi nefăţărită dragoste, Corio­­lan Brediceanu era considerat ca un a­­devărat tribun al popo­rului romin bă­năţean. De aci vine şi caracteristica zicătoare poporală : cit îi lumea şi măgaru Nu-i Român ca Bănăţanu, Bănăţan ca Lugojanu Lugojan ca Brediceanu... Regretatul Coriolan Brediceanu s’a născut la 1850 in Lugoş, unde după terminarea studiilor juridice, a rămas ca advocat. Naţionalist înflăcărat şi des­­interesat, fiind înzestrat cu un real ta­lent oratoric, Brediceanu fost timp de aproape 80 de ani conducătorul apri­gelor lupte politice duse de Romînii bănăţeni în consiliul Judeţean al comi­tatului Caraş-Severin.. Membru influent in comitetul parti­dului naţional român de peste munţi, Brediceanu şi-a pus în mai multe rin­­duri candidatura la deputăţie reuşind in 1884 să întrunească majoritatea vo­turilor in cercul electoral de la Bogşa romînă. Totuşi in urma samavolnicilor admnistraţiei n’a putut pătrunde în Par­lament La trecutele alegeri parlamen­tare insă, bravii Bănăţeni i-au dat lui Brediceanu cea mai complectă satisfac­ţie, alegindu-l ca deputat în două cer­curi de­odată, la Oraviţa şi Sogşa ro­mînă. Cazul acesta unic pînă acum in analele politice ale Rominilor de peste munţi, dovedeşte imensul ascendent pe care mult regretatul Brediceanu îi­ ciş­­tigase, cu temperamentul şi dragostea sa comunicativă, in sufletul poporului ro­mân din Banat. Pledoariile sale în diferite procese politice şi de presă, ca şi discursurile sale din Parlamentul unguresc, sunt de o remarcabilă valoare politică şi juri­dică. Brediceanu a lucrat cu inimă şi mare zel şi pe terenul cultural şi bisericesc, făcind adevărate sacrificii mai ales pen­tru progresul ţărănimei. Plin de rivnă, pentru a îndemna la încurajarea literaturei româneşti,a scris şi cite­va nuvele nepretenţioase, ca„ Pia­tra credinţei“, şi citeva piese drama­tice. Moartea acestui distins fiu al neamu­lui tocmai in aceste grele vremuri pe cari le străbat fraţii noştri de peste munţi, este o mare pierdere naţională, care îmbracă în doliu toate inimile ro­mineşti atit de dincolo cit şi din Ro­­minia liberă. Singura consolare ce ne rămine este nădejdea pe care o punem cu toţii in hărnicia şi dragostea de neam a­ celor doui aleşi fii ai săi: Tiberiu şi Caius. I. Rusu Abrudeanu Adevăruri 3S­ Lacheism In articolul său de fond Independenţa de aseară nu găseşte pe cine să laude pentru realizarea Unireî de­cît pe d. Dim. Sturdza şi pe d. Ionel Brătianu, pe acesta pentru că — după cum am spus — e... fiul lui Ion Brătianu. Vintilă Petreanu ar avea cuvînt să se plîngă că a fost uitat ! Indignare „Conservatorul“ e indignat că stu­denţii din Iaşi au telegrafist regelui că ţăranii i-ar­ pus pe frunte coroana de oţel. Şi cind te gîndeşti că coroanele de aur ale „premiilor“ tot ţăranii le fău­resc, şi n­u se mai indignează nimeni... Matamorfoze Iată metamorfozele unui vechiu poli­tician : Cuzist, Sturdzist, Brătienist și mai presus de toate., gagist. Rigoletto wo an S leni S lent • Ion» 1.» TELEFONI pentru Direcțiune No. 14/99 s Capitali , 14.10 • Provincie fi Străinătate No. 12/40 JEiercuri 28 Ianuarie 1909 ^ DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE inosiROM. . Lei iS CHESTIA ZILEI Bipă 50 de ani de la Unire Regele Carol I Hai să mă fac și eu că cioplesc, c’altfel prea nu se văd sentimentele ! Scrisori din Iaşi Post festum.— Bucurie şi tristeţi.—Momentul de entusiasm.—Unionist!! fi separatiştii.— Iaşii sub Cuza. — Cultură, artă, publicistică.— Po­pulaţia şi instituţiile.—Avocatura lui Kogălniceanu.—Vodă Cuza chirapleş.— Primul consiliu comunal.— Elevii şi Unirea.— „La guerre en dentelles...“ Iaşi, 25 Ianuarie. Serbările s’au terminat; muzicile au tă­cut; larma a amuţit; laşul a reintrat în tăcerea şi calmul care-i stau atît de bine şi din care numai arareori este întrerupt. Pentru ochiul unui observator era lesne de văzut că în mijlocul bixcuriei sincere şi obşteşti nu lipsea nota de îngîndurare şi de tristeţe, căci cu drept cuvînt şi-ar pu­tea cineva pune întrebarea pe care şi-o punea d. A. D. Xenopol în lucrarea cea mare asupra epoceî lui Cuza: „de Ce şi de unde bucuria?“ E drept că astăzi faptul Unirii aparţine istoriei şi generaţia de as­tăzi a primit-o, moştenire, ca un mare fapt îndeplinit şi răspunzând unor înalte ce­­rinţi politico-sociale. Entuziasmul relativ de astăzi e psihologic este explicabil, dar cel de-atunci a fost o manifestare a sugestiu­­nei în stil mare, cum numai în marile masse populare se poate observa şi pro­voca. In Iaşi — «scrie un contemporan — bu­curia izbucni puternică şi neoprită; se în­lătură pentru moment cu totu­l perspectiva decădere a oraşului; entuziasmul era­ ne­vă­zut, ne mai­pomenit. Hora unirii se juca, iarna, privi zăpadă în faţa otelului Pet­rea Bacalu...." Dar reacţiunea n'a întîrziat. Semnele de înapoiare şi cădere a laşului coinpidară şi cu semnele de protestare, iar acestea se înmulţiră mai cu seamă din 1862, de la răpirea titlului de „capitală“ a laşului. In casa lui C. Roita, înfocatul unionist de altă dată s’a semnat acea violentă pe­­tiţiune către Adunarea deputaţilor, cerîn­­du-se să înceteze loviturile date Iaşului şi strămutările instituţiilor, — aceasta mai cu seamă în vederea strămutării şcoalei militare. Tot atunci „separatiştii” începură să-şi facă drumul şi în presa străină. Care era înfăţişarea Iaşului în vremea domniei lui Cuza­, — ar fi de­sigur un ca­pitot foarte interesant, dar prea vast. Splendoarea de Capitală i-o dădea mai cu seamă situaţia de oraş al culturii şi dintre instituţiile de pe atunci notăm universita­tea înzestrată cu cursuri de drept, litere, ştiinţă, inaugurată în 1860 în casele lui Rozn­­ovanu, fiind ministru de culte Mihail Kogîllniceanu. S’a înfiinţat apoî o facul­tate d­e teologie. Tot atunci s’a întemeiat conservatorul de muzică şi şcoala de bele­­arts. Cuza adaogă un gimnaziu — Alexan­dru cel Bun — la cel existent, întemeiînd cursul de 7 clase. De asemenea s’a înfiin­ţat sub el Externatul secundar de fete. Iaşul • avea sub domnia lui o pleiadă de scriitori ca Vasilie Alexandri, Const. Ne­­gruzzi, B. P. Hasd­eu — strămutat atunci în Iaşi unde.. a. tipărit ..în atelierul Goldner ,,Steri« rominilor", neobositul Th. Codres­­cu compila documente, iar poeţii mai mici ca la nov. Guşti. Pavlof şi alţii scriau ro­manţe, satire şi ode. Dar cel mai mare om politic­­al lui Cuza era în acelaşi timp un uriaş în literatură: Mihail Kogîlniceanu, — a cărui eloquenţă crea pagini superbe de proză şi a cărui activitate ziaristică nu-şi are perechea, ca abundenţă şi energie, în epoca noastră de astăzi, faptul s­e poate ve­dea şi din scrisorile inedite ale lui Du­mi­­trie . Brăteanu publicate acum în „Viaţa Român­ească" şi în care se vorbeşte de „Steaua Dunării“. Iaşul avea profesori,distinşi în ale ştiin­­ţei.. ca Ştefan Miete şi Cobîlcescu; talentul strălucit ■ de conferenţiar­ aii d-luî Maiores­­cu începuse a­ se impune ; avea medici abili ca bătrînul Russ şi d-rul Ciurel, natura­­liştî ca d-rul Fătup avea avocaţi... Dar şi iaci apare numele lui Kogilnicea­­nu. Puţini ştimi astăzi că în 1862, sub Cuza, marele bărbat politic a­ practicat şi avocatura. La 9 ianuarie 1862 a deschis împreună cu Dim. Cozadim, cu Iancu, Strat şi George Mîrzescu un „birou de advocaţi din Bucureşti şi laşi“ adresînd publicului o înştiinţare: „Spre a înlesni pe împricinaţii domi­ciliaţi în Moldova în urmărirea proceselor ce au la deosebitele instanţe judecătoreşti şi în deosebi la Curtea de Casaţiune, cum şi în urmărirea diferitelor reclamaţiunii In ramul administrativ, subs©rişil Mihail Ko­gîlniceanu, Dim. Cozadin, I. Strat­ şi G. Mîrzescu s’au asociat pentru a întemeia un birou de advocaţi..." In cele zece lumi cît a funcţionat biroul cei 4 asociaţi au împărţit între ei suma de 121.269 lei. Cum se vede, daraverile judi­ciare dadeau şi pe atunci mult de lucru a­­vocaţilor. laşul a­vea pe atunci „Curtea de întări­­turi" şi despre unul din membrii acesteia ne povesteşte d. N. Gane — pe atunci membru şi d-sa — o anecdotă hazlie: „Nu pot să uit pe unul din membrii a­­celei Curţi, pe răposatul Baltica, un şăgal­nic cu mult haz şi foarte simpatic tuturor. El avea obiceiul să numească pe tinerii u­­şuratici şi fără ocupaţiune chirapleşi, a­­dică pierde-vară cum am zice noi. Vodă-Cuza înainte de a se alege Domn era şi el u­n fel de pi­erde-vară, şi-i plăcea mult să glumească şi să petreacă cu Balica. Intr’o zi, după înscăunarea sa, Vodă-Cuza îl întu­ni pe stradă şi-i adresă întrebarea: — Bună ziua, moş­ Bailica, ce-ţî maî­ faci chirapleşi!? . — Bau fac, Măria fia, răspunse Balica, lipsește unul dintre dînşii... Această glumă repetată de însuși Vodă- Cuza, l’a făcut celebru pe Balica. * Dac'ar fi să dăm ,crezăanînt statisticei o­­ficiale, Iaşul avea în 1859 o populaţie de 165,745 locuitori. Dar statistica nu prea e sigură şi cifra n­e pare exagerată. Se ştia că înainte de «aplicarea codului civil în­ vi­goare — codrul formează o pagină glorioasă în opera lui Cuza şi Kogîlniceanu — în­scrierile naşterilor, morţiilor, căsătoriilor, divorţurilor se faceau de preoţii bisericilor sau rabinii comunităţiior; puţine biserici aveaui registre în regulă. Abia «la 1 Decem­vrie 1865 se înfiinţează arhiva sităriî ci­vile, — de aci defectele statisticei. Iaşul n’avea monumente publica, «nici clădiri «monumentale. Existau pe atunci un mare «număr de „uliţi", purtînd numiri de familii sau de bresle: uliţa Roznovanului (Universităţii), Mamirul (Procopie), Razoa­­ieî (Primăriei), Mîjilor, B­aibacarieî, Fere*­deuluî turcesc şi multe altele, astăzi d­e nume nouî și modernizate. In 26 Iulie 1864 s’a­­ ales primul consoliat comunal, avînd 17 membri, între cari Di­mitrie Gusti, cunoscutul publicist, Al. Ra­­coviţă, farmacist, T. Tăutu, descendent al fabulistului și mai tirziu primar, Th. Co­­drescu, Scarlat Pastia. Acesta din­ urmă «a lăsat Iaşului 4 clădiri mari, proprietăţile lor, hotelul Trăiau şi teatrul Pastia. El făcut parte din falanga­­politică organi­zată în 1866 în jurul „Voacei Naţionale" şi cuprinzînd junimişti de frunte intraţi în politică: T. Man­olescu, I. Negruzzi, V. Po­gor, Lascar Ciur­ea, N. Culianu şi alţii, afr. Vorbim de trecut şi de lupte,­­ cînd ar trebui să «ne ocupăm de serbări. Dar nici în aceste din urm­ă zile festive n’au lipsit epizoade războinice. Bunăoară, elevii li­ceului din Iaşi au fost opriţi de a depune o coroană pe­­mormîntul lui Cuza. Aceasta ne aminteşte «că puţin­­ timp după „Unire" au avut Ioc în­ Iaşi lupte-... şcolare. După destituirea unor profesori — cari protestaseră pentru înstrăinarea unei «oii — elevii interni ai Academiei Mihăi­­lene se puseră în grevă; miiini­strul Canta­­cuzino veni la Academie şi-i ameninţă, iar un elev, Vasile Gheorghian — frate cu de- Poimime «foiţi Ianuarie­­1900 se va pune în vînzare broşura: Interviewu! cu M. Sa Doamna Elana Cuza de ve». pella — Produsul vînzărei se va vărsa la Sondaj Monumentului lui Cuza şi al Mominilor transilvăneni 25 Mani Exemjilargi

Next