Adevěrul, septembrie 1910 (Anul 23, nr. 7537-7566)

1910-09-26 / nr. 7562

Anul al XXill­-lea No. 7562 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA COMCEOMTA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER * Comp. Strada Karageorgevici No. 18.—Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI * București, Strada Sărindar No. W BANI UN NUMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri 5 STATUA LUI CUZA Sestul lui Carol I Regele a binevoit a dona 20.000 de lei pentru monumentul lui Cuza-Vodă. Ges­tul acesta este mai mult decit tardiv. Era unul de făcut acum cinci ani cînd enor. d. Ghica Deleni, i-a expus dorința țărei și i-a arătat măreția inițiativei de la Iași. Regele Carp­­atum însă a tăcut. Nu tot așa au făcut sfetnicii săi cari s’au pornit cu furie contra, amintirei marelui voevod și au fă­cut tot ce le-a stat prin putință,­­pentru a micșora­t murdări amintirea lui Cuza Vodă. Tăcerea succesorului la tron a lui Cuza, abținerea lui de a se pune în capul subscripției naționale, aceasta unită cu a­titudinea oamenilor săi de încredere, a dat drept țărei să creadă că Cuza Vodă, chiar și în bronz și după moartea lui, prin mărimea sa face umbră celor de azi și a dat a înțelege tărei că a subscrie pentru monumentul lui Cuza, este a se pronunța împotriva­­ dualului suveran. Numai c' din comitetul ieșan, știu de cîte greutăți și de cîte infamii s’a lovit no­bila lor inițiativă. Tot ce este slujbaș pu­blic, tot ce depinde de stat, toți acei cari aspiră să mai fie miniștri, toți s’au abți­nut să subscrie ceva pentru monumentul marelui domn. Și cînd știm cît de inco­mensurabil este lichelizmul păturilor noastre conducătoare, cît de mult regele ne-a îngenunchiăt pe­ toți,­ și a desființat toate cart­erele, cînd" știm toate acestea, înțelegem de ce monumentul acesta n’a putut fi ridicat pînă acum și de ce comi­tetul, dela Iași,, se vedea abandonat, fără de fondurile necesare pentru săvîrșirea acestui­­ act de recunoștință națională. Nici un ziar de partid, nu îndrăznit să des­chidă o listă de subscripție, ba atunci cînd noi am făcut aceasta, ni s’au­­ pus bețe în roate și tate furiile piticilor și nemer­nicilor s’au năpustit împotriva noastră. Totuși nimeni n’a disperat, puterea a­­nonim­ă a acestui­­ popor n’a pregetat ca să’și arate valoarea ei, cei mulți și săraci au contribuit cum au putut și astăzi, în centrul Iașilor — se va ridica măreț mo­numentul aceluia care a dezrobit pe ță­răni și a pus temelia Romîniei de astăzi Și cînd totul era gata, cînd monumen­tul lui Cuza-Vodă s’ar fi putut ridica și fără de buna voința succesorului sau, a­­cesta și-a dat seamă că trebue și el să’și dea obolul și astfel a aruncat în pălăria ce i se întinde de mai mult de cinci­­ ani de zile, a aruncat suma de două­zeci de mii de lei. Gestul cum am zis este prea tardiv. El putea chiar să lipsească acum, fiind-că nu cîteva mii de l ei cerea țara de la actu­alul suveran, ci a­sociarea spontanee la o­­pera de recunoștință și de reparare națio­nală pe care o cerea amintirea lui Ale­xandru Ion I. Ar fi fost de dorit ca acela care s’a urcat pe un tron răpit prin nea­gră­­ radare, acela care s’a servit mul­tă vreme de trădători și le-a plătit prețul trădărei lor, acela cel puțin acum cînd ge­nerațiile tinere au uitat cele petrecute în 1866, să se arate în adevăr mare, lipsit de ura neputinței și prin gestul lui nobil să facă să se uite trecutul și odiosul act dela 11 februarie 1866 . Oamenilor mici, însă, nu li se pot cere fapte mari. Nici cu această ocaziune, regele Carol n’a știut să ne cîști­ge sufletele, a fă­cut un gest silit și quasi-interesat, așa în­cît­ istoria între alte multe­­ ale sale păcate, va înregistra și pe acesta,­­așa cum­­ a f­ost făcut, în silnicie, fără de­­ spontaneitate și din calcul. CONST. MILLE IDEI SILU HCM ? Dăunăzî, ca și de atîtea ori în atîtea al­­te dăți, noi­­ am scos un strigăt al inimei, prin care arătam că politica de cancanuri innăbușă orice alte preocupări. Cei cu musca pe căciulă au sărit ca prostul­ din leac și ne-au întors acuzația, învinu­indu-ne pe noi că am fi și autorii și­ comentatorii tuturor cancanurilor poli­tice. „ Cum că ,,Adevărul“, numai „Adevă­rul“, și nimeni altul de­cît „Adevărul“ e pricina tuturor calamităților—ăsta e un cîntec pe care lumea îl cunoaște, i­oșne­­tele partidelor istorice îl cântă în fiecare zi cu o răgușeală mereu crescîndă. Cînd o să vie odată rîndul și ideilor, ca sufragiul,­­universal, revizuirea Constitu­ției, impozitul pe venit, monopolul alcoo­lului, se vor găsi flașnete cari să urle că doar „Adevărul“ le-a cerut în această ța­ră și că deci nu trebue ținute în seamă. Așa a­ fost și cînd cu ordinul regelui con­tra bătăii în armată și cînd cu reducerea serviciului militar la doi ani și cînd cu crearea cantinelor și coloniilor școlare și alte utopii îmbrățișate și susținute ani și ani de zile prin ziarul nostru. A! Dar „Adevărul“ nu înțelege să trea­că­ sub tăcere politica de compromisuri și promiscuități, în adevăr hibride și scan­daloase. „Adevărul“, nu înțelege să se prefacă într’o revistă academică, discu­­tînd ceia ce nici nu vor să audă politici­a­­nii și neocupîndu-se de tot ce frăm­întă a­­ceștia ,pe socoteala țărei! Ei, asta e o mare­ nerușinare din partea „Adevărului!“ Și guvernul și opoziția aruncă în dis­cuția publică — nu este așa? — numai i­­dei, numai reforme, numai măsuri de îndreptare a mersului țărei, iar „Adevă­rul“ nu știe nimic despre ele! Presa guvernului a publicat — nu este așa? — proiectul de impozit pe venit al d-lui Costinescu de pildă, și „Adevărul“ nu l’a discutat? Presa carp­istă a publicat —­­îț­­ este așa? — programul imediat pe baza căruia d. Carp cere puterea și „Adevărul“ nu-l discută și nu vrea să știe de el? Presa guvernului și cea carpistă nu trăncănesc de trei luni de zile despre co­laborare“, „împăcare“, ruptură“, „retra­gere“, „alegeri generale“?... Și „Adevă­rul“ ar trebui să vorbească numai de „maximum și minimum“, s­au de marea preocupare a partidelor istorice pentru nevoile cari frământă țărănimea și mun­citorimea orășenească? Cari sunt „ideile“ ce domină în momen­tul de fată lumea noastră politică—daca nu, cît o să se mai cramponeze d. Brătia­­­nu, cît o să mai rabde d. Marghiloman, ce va, face d. Take Ionescu și ce­­ are de gînd sa facă regele? Unde­ se vede în presa partidelor că alte „probleme“ agită pe politician!? Nu este prin urmare o inconștiență și nerușinare fără seamăn să acuzi un or­gan, care zice bogda­proste cînd se ivește prilejul de a discuta o idee sau o reformă, cum că el e de vină că politica e plină de cancanuri? Pe cine voi­m să înșelăm?, Lumea nu vede, nu aude, nu simte? Să dispară cancanurile politice? Dar pentru aceasta ar trebui să vie înnainte de toate sufragiul universal și să măture po­liticianismul cu toată clientela lui — lu­cru de care nici nu vor să audă politicia­­niîî A! Dar ar voi să­­ opereze în culise fără ca „Adevărul“ să-i prindă și să-i fotogra­fieze spre a-i arăta lumei așa cum sunt. Ei—asta nin se poate și vom continua a-i arăta lumei "așa cum sînt, pînă cînd se vor schimba, dacă nu ei, vremurile. Alfa NAZRITII închiderea discuției! Mizerabilitatea „Adevărului“ n’ re margini! Gazeta asta merită spînzurătoarea! închipu­iți-vă , acum, cînd se fierb, se prăjesc și se coc toate gogoașele simigeriei politice, el, în loc să facă pe placul simigiilor și să tacă din gură, ori să vorbească despre cultura cauciucului în Africa, se încăpățînează și vorbește raman de chestiile la ordinea zilei. E o infamie! Inchideți discuția, d-lor dela­­ Adevărul“, că se prăpădesc toate tratativele și combi­națiile ! Iar voi, cetitori, de voiți să aflați tot ce se petrece în politică, citiți, fără să ador­miți, presa partidelor de guvernămînt! Pac. Incidentele militare Generalul Crăinicean­u s’a încurcat rău de tot cu comunicatele­ sale privitoare la concediul generalului Coandă. Mai întîi se stabilește că ministrul de räzboi, voind să restabilească modul cum a procedat cu acordarea­­ concediului cerut de comandantul corpului al V-lea de armată, afirmă mai multe neexactități. Asupra acestui punct generalul Crăini­­ceanu este obligat, să răspundă,­­căci nu se poate ca un comunicat oficial să rămînă sub învinuirea că ar cuprinde patente ne­adevăruri. Al doilea, ministrul de război, trebue să se lămurească asupra următorului punct: ce a voit să­ înțeleagă că s’a călcat regulamentul, acordîndu-se de rege con­cediul direct sau indirect solicitat de un comandant de corp de armată ? E o dezmințire publică a actului su­veranului, dezavuat de­­ ministrul de raz­boiu ? Privește această călcare de regulament numai pe generalul Coandă și nu pe su­veran care i-a dat concediul ? Atunci de ce a închis ochii ministrul de razboiu, și din moment ce s’a ridicat contra acestei căl­cări de regulament și nu s’a sfiit s’o de­nunțe printr’un­­ comunicat­­ oficial, de ce n’a pedepsit această înfrângere­­ a regula­mentului ? Care a fost dlar rostul acelui comuni­cat ? Incidentul acesta a făcut o penibilă im­presie în cercurile militare. Comunicatul are aerul pe de-o parte să denunțe un... ha­târ­­ al regelui față de generalul Coandă, cu călcarea regulamentului, și pe de altă parte are­­ aerul să blameze pe un coman­dant de corp de armată. Incidentul acesta nu se poate închide cu un simplu­­ ordin de la comănduire. E nevoe ca ministrul de razboiu să se expli­ce ceva mai lămurit, să se descurce .. .ite. Guvernul și voința“ „Voința Națională“’ este încă organul partidului național liberal și in acest mo­ment și al guvernului. E drept că d. Cos­tinescu a spus cîndva că cei cari au scris anume articole la „Voința“ sînt niște i­­dioți; e. iarăși drept că de cînd ziarul ma­­are a scris un Gogu Cantacuzino, un De­­lavrancea și un Nic­olae Xenopol, a încă­put pe mîn­a d-lui Nădejde, nimeni, nici cel mai fanatic liberal nu-1 citește și nu­mai noi, gazetarii sînt­em siliți de meseria noastră s’o facem, dar nicăieri guvernul n’a spus că „Voința“ nu e organ­ul, sau și ucrul acesta poate să-i pricinuiască mari neplăceri. Poate să-i cauzeze neplăceri pentru că ,Voinț­a“ face politică externă și o încurcă din ce în­­ ce mai rau, așa ca să nu se mire diplomații noștri, dacă urzeala lor va fi încurcată de bătătura­ d-lui Nădejde care nu renunță la ideia că pe lângă altele mul­te, d-sa este și un Bismark. D. Vintilă Brătianu ș petrolul Cum s’a întors dela Berlin d. Vintilă Brătianu a ț­inut să dezmintă știrea dată de „Epoca“ că pe cînd directorul Băncei Naționale se afla la Carlsbad, ar fi întoc­mit, împreună cu d-nii Take Pr­otopopes­­cu și C. Alimănișteanu un proect pentru exploatarea terenurilor petrolifere ale sta­tului și că au remis acest proect unui grup de bancheri germani. Ceea ce d. Vintilă Brătianu ține însă să se știe, e că anumite cercuri liberale ur­măresc într’adevăr foarte de aproape ches­tia petrolului. N’avem nici un motiv să punem la în­doială dezmințirea d-lui Vintilă Brătianu și cu atît mai puțin afirmația­­ că­­ anumite cercuri liberale poartă un viu interes ches­tiei petrolifere. Ceea­ ce n’a dezmințit însă d. Vintilă Brătianu e știrea dată de noi că a tratat la Berlin înjghebarea unei societăți pen­tru exploatarea terenurilor de la Moreni. Aceasta n’a dezmințit’o. Dar fiind­că d. Vintilă Brătianu a inter­venit în­­ această chestie, ținem să relevăm un fapt. Directorul Băncei Naționale de­și dez­minte știrea „Epocei“, are aerul să spună că ar­ fi fost în drept să trateze In străină­tate rezolvarea chestiunei petrolului. In Ce­­ calitate ? In calitate de frate al guver­nului ? D. Vintilă­ Brătianu nu e nici ministru­ al industriei, n’are în sf­îrșit nici un rol oficial în stat, afară dacă d-sa crede că mandatul de dep­utat și calitatea sa de di­rector al Băncei Naționale îl indrituesc să trateze rezolvarea tuturor chestiilor econo­mice și financiare din stat. Văzînd scrisoarea d-lui Vintilă Brătia­nu ne așteptam ca, în primul loc, d-sa să declare că n’avea nici o calitate să trateze, fie în țară fie în străinătate, ase­menea chestiuni. Această declarație nu numai că n’a fă­­cut’o, dar din scrisoarea apărută în „In­dependența“ transpiră puterea ocultă a directorului Băncei Nationale și revendi­că pentru­­ anumite cercuri liberale drep­tul de a se interesa de chestiunea petro­lului. Interesul pe care acele anumite cercuri li­berale île arată în afacerile petrolifere, a deșteptat însă toate celelatte cercuri poli­tice cari urmăresc și vor urmări de aproa­pe, foarte, de aproape, toate, mișcările di­nastiei de la guvern în chestia­­ petroliferă. A. Mai­eri „Voința" „divulga“ politica triplei alianțe și inzista asupra comunită­­ței de interese turco-romîne care nu are nevoie de­­ pergamente și­­ pecetii, pen­tru a determina o politică comună. Acum de Nădejde, republicanul de est, s’a pus sfi cînte osanale regelui Bulgariei, cars fii infr­îna poftele naționale ale bul­garilor și ar asigura astfel pacea. Cu a­­ceasta ocaziune însă „Voința“ emite așa fel de vederi asupra politicei noastre externe, —în­cît dacă ar fi ale guvernului, ar tre­bui să credem că nici împrejurările din momentul de față nu i-au deschis ochii ca să vadă realitatea, ceia ce nu ne vine a crede. Cît1 despr­infama afirmațiune a ..Voin­ței“ că noi am atîta la razboiu,—aceasta arată că organul guvernului vrea să furni­­­zeze bulgarilor argumentele cu cari să poată scuza odată gestul nebun la care, noi nu vom înceta să denunțăm, că se gîndesc. Noi ne facem o caritabilă datorie -să dăm „Voinței“ sfatul s’o lase mai do­mol cu politica externă, căci iar are s’o cheme cineva la telefon s’o întrebe ,,cine-î idiotul“ care scrie articolele cu pricina... Partidul democrat prin urmare nu poa­te să se retragă din parlament, fără voia alegătorilor, a imensei majorități­­ a cetă­țenilor, cari l’au trimis în corpurile le­giuitoare. Acești cetățeni consultați, vor răspunde: „Nu v’am trimis în parlament ca să fa­­­ceți jocul junimiștilor, și nu vă dăm voie „să fugiți de pe cîmpul de luptă, în mo­­­mentul cînd este a se da ultima bătălie“. Junimiștii sînt datori să se retragă; este chiar chestiune de cinste politică să nu mai voiască să uzeze de mandatele ce au primit de la liberali. După tocmeală, da­tori sînt să le restituie. Să reintre în par­lament pe ușa mare, și atuncea să se poar­te cum le va plăcea. Partidul democrat trebue să stea neclin­tit la postul sau de onoare, pînă la ulti­mul moment. La sfîrșitul misiunei sale parlamentare se va prezenta înnaintea alegătorilor, cu aureola îndeplinirea datoriei pină la ca­păt. Fără șovăieli, Fără compromisuri scîrboase șî­i ui­­tîndu-se bine în față și cu fruntea sus, atît la junimiști cît și la liberali. Veî dinții vor fi siliți să plece ochiț Cel de-al doilea să recunoască: Lealitatea luptei date și Corectitudinea politică a partidului de­mocrat. O. P. astoruzi Deputat al col. 2-lea de Ilfov Düetailissií Gaíl -"Promotorul înălțării unei biserici ro­­mîneștî 'a Budapesta — Iată un om prea puțin cunoscut pe pă­mântul Romîniei libere, dar care cu toate acestea este unul din fiii cei mai de sea­mă ai poporului român din vecinul regat al Ungariei. Om de fapte și căruia nu i-a plăcut nici­odată zgomotul în jurul persoanei sale, doctorul Iosif Gall,­­singurul român laic membru în Camera magnaților din Bu­dapesta, este una din personalitățile cele mai distinse­­ ale fraț­ilor noștri de peste munți. Fost magistrat de carieră, în care a a­­juns membru la Curtea de casație, doc­torul Gali trăește de 25 de ani retras la pensie, dîndu-și partea sa de­­ muncă și sacrificii materiale pentru prosperitatea școalei și bisericei românești de dincolo. Zilele trecute, acest ales fiu al poporu­lui român de peste munți, imitînd frumo­sul exemplu de dărnicie națională a unor oameni ca Gozsdu, M­ocsonyi, Stroescu și alții, a făcut o binefacere prețioasă bi­seri­­cei rüvine din Budapesta. Apreciind chemarea de mîntuire a unui locaș demn de biserică romînească în Ca­pitala Ungariei, doctorul Iosif Gall a dă­ruit mai zilele trecute în acest sc­o­p suma de douăzeci mii de coroane, ca prim fond pentr clădirea unei biserici romînești în Budapesta. Importanța­ acestui act de danie nu v­a scăpa desigur nimănui. Se știe că la Bu­dapesta trăesc sut­e de suflete romînești, cari răspîndite în clocotul uriaș al Capi­talei ungurești, sînt prea ușor expuse is­pitei petrei. Numai înălțarea unui locaș de biserică romînească în Capitala Unga­riei va putea salva aceste suflete de peri­colul distrugerei morale și naționale. Dania de­­ 20.000 coroane pentru zidirea unei biserici­­ ortodoxe ro­m­înești în inima Ungariei este desigur o binefacere mai prețioasă de­cî­t 100.000 dăruiți pentru altă instituție ce ființează în împrejurări mult mai prielnice în ținuturi curai romînești. Lucrul acesta l’a înțeles­­ cel dint­iü oc­togenarul dr. Iosif Gali—și de aceia ges­tul sau național a produs o profundă im­presie în toate inimile în cari licărește o scînteie de simț romînesc. L Rusii Abrudeanu D-l D. P. Moruzzi și retragerea opoziției din Parlament — O scrisoare a deputatului de Ilfov — Vîrful Cîmpului, 22 Septembrie 1910 Domnule redactor. S’a vorbit de retragerea opoziției din parlament și în „Adevărul“ din 22 Sep­­tem­brie vă ocupați de această chestiune, o­bservînd că în corpurile legiuitoare sînt două opozițiuni. Să’mi permiteți să mă ocup de ele. O opozițiune este introdusă de guvernul liberal în corpurile legiuitoare, cu obliga­țiunea de a simula jocul constitutional, după cum trei­­ ani de zile junimiștii s-au achitat cu succes, de obligațiunea con­tractată. A doua opozițiune a intrat în Cameră și Senat, după lupte crîncene date numai de democraț, contra liberalilor și juni­miștilor. După trei ani de zile, junimiștii socotin­­du-se achitați de obligațiunile contractate, au ridicat stindardul revoltei, contra na­șilor , lor parlam­ent­ari. S’a vorbit de retragerea opozițiunii din parlament cînd s’a adus în discuțiune, desființarea contenciosului. Atuncea juni­miștii neconsiderîndu-se încă achitați de datoriile lor către guvernul liberal, s’au o­pus la retragere, s­punînd că nu ei vor contribui, la apoteoza operei demo­craților și a lui Bădărău. Astăzi, după trei ani de servilism, ar dori ca democrații, să se retragă cu ei din parlament, contribuind la apoteoza candi­daturilor oficiale pe de o parte, și a pur­tării lor parlamentare dela deschiderea le­­gislațiunii actuale și pînă la finele sesiu­nea a treia. Partidul democrat și-a luat ființa din sinul alegătorilor. Eî l’au înființat. Eî l’au întărit în parlament­. Ei­­ au consfințit pe T­ache Ionescu șef al partidului democrat Păreri și impresii învinșii! Tînărul Emanuel II care s’a urcat pe tro­nul strămoșilor săi, după o dramă sîngeroasă, s’a scoborît de pe dînsul în mijlocul unei a­­semenea drame. Istoria s’o fi repetînd, nu s-o fi repetînd în toate, într’una se repetă însă, cu sînge e scrisă fiecare pagină a ei. Nu e de mirat că Emanuel II, care a văzut sfîrșitul tatălui și fratelui său­, n’a făcut nici măcar o încercare de rezistență contra repu­blicanilor ci s’a decis repede să abdice. Poate că acest suveran a depus cu un răsuflat de ușurare, o coroană care încătușa toate do­rințele și trebuințele de expansiune ale unui tînăr de douăzeci de ani... In tot cazul e si­gur că Emanuel II nu are într’insul stofă de erou­, altfel n’ar fi redus chestiunea plecărei sale la o simplă afacere de bani și nu și-ar fi îndreptat primul gînd spre averea care să-l pue nu numai la adăpostul grijilor, dar și în posibilitate ele a-și satisface acele plă­ceri, cari sînt mai puternice decît omul, dar incompatibile cu coroana. Nu se cunosc încă amănuntele sfîrșitului regalității în Portugalia,­dar și pînă acum o figură se arată măreață, aceia a generalu­lui .Boregas, care s’a sinucis cînd a văzut că nu-șî poate face datoria de a apăra pe rege, a cărui pază îi fusese încredințată, care cu alte cuvinte n’a voit să supraviețuiască re­­galității căreia îi jurase credință.’ Mari vor fi făuritorii revoluției, dacă a­­ceasta va reuși! Numele lor va răm­îne în istorie. Dar alături de dînșii va rămîne și nu­mele generalului Boregas. E un adevăr acesta pe care l’a exprimat atît de frumos marele Shakespeare, cînd a spus că „cine se poate bir­ui pînă’ntr’atît, nicit să păstreze devota­mentul său unui stăpîn­­ căzut, biruește pe ace­a care i-a biruit stăpînul și-și cucerește un loc in istor­ie. Evenimente istorice de mărimea acelora cum sunt transformările formelor de guvern într’un stat,—nu pot fi judecate cu măsura morală a burtăverdelui. Cînd interesul patriei o cere, nu poate conta dreptul sau privilegiul unei persoane, fie ea chiar un rege, — dar e un omagiu adus virtutei omenești cînd cei de altă părere, știți și ei să moară și pentru convingerea lor. ’B. Br. Duminică 26 Septembrie 18î0 DIRECTOR POLITIC CONST.­UNIN­E ABONAMENTE» Las 16.—­­ Trei luni .ist LaS 4L—» 8.— I O lună. . . 1 a L6# Pentru străinătate prețul este tudoit. TELEFON: Direcția și Administrația Redacția: cu Capitala ' » n » No. 14/ia­r 14/10 Provincia „ 14/99 Străinătatea ,, 12/40 . UN /IB 'Ab M­A­R­X? BANI5 Ob ki. : í * Șese m­ai CHESTIA ZILEI Un chiriaș îndărătnic — Mă rog, nu ești dispus să ne spui cînd ai de gînd să te muți ? — In tot cazul, veniți după aspuns în ajunul lui Sf. Gheorghe viitor! V­ANDALII — Tramvaiele comunale — S­f­. de AL. CIURCU Știam că­­ primăria are să înființeze niș­te linii de tramvai, dar nu­­ cunoșteam traseul lor. Gînd am văzut însă pe ce stra­­de sînt înșirate șinele viitoarelor linii am rămas încremenit și m’am întrebat și mă întreb dacă nu mai e nici un inginer la primăria Capitalei. Astfel linia care vine din strada C. A. Rosetti (Clemenței) trece prin piața pala­tului, apucă prin strada Academiei, taie strada Regală în fața hotelului Union, punct în care deja circulaț­iunea e foarte anevoioasă, apoi continuă înainte pe stra­da Academiei, tai­e strada Doamnei — alt punct periculos — și luînd-o pe strada Karagheorghevici ajunge în dreptul lui Durieu, unde strada e zugrumată de coli­via Băncii Nationale. In treacăt fie zis, această colivie se dato­rează răposatului Gh. Triandafil—D-zeu să’l ierte.­­ cînd era primar, Banca ce­ruse voie să construiască acea colivie, iar eu m’am o­pus din toate puterile în consi­­lii, susținînd că se batjocorește strada, care trebuia să meargă în linie dreaptă pînă în Lipscani. N’a fostt însă chip să fac pe fostul primar să cedeze, căci făgăduise lui Carada să-i facă acest hatîr și argu­mentul său cel mai tare era că Banca ofe­rise o mie de lei pentru săracii orașului. Dacă d. Vintilă Brătianu, ca fost părinte al orașului, ține la Capitala țărei, ar face bine, acum ca director al Băncii, să dărî­­m­e acea colivie și să retragă grilajul Băn­cii, ca să îndrepteze strada. Loc are des­tul Banca și chiar Băncii i-ar sta mai bine pe o stradă dreaptă. Dealtmintrelea grila­jul Băncii e exagerat de înalt și strică toa­tă estetica, fiind mai ales dată îngustimea stradelor dimprejur. Cînd prietenul meu Gottereau a­­ construit palatul Casei de de­puneri, i-am zis: „Vezi să nu faci greșea­la care a făcut’o Ban­ca cu grilajul ei me­dieval“. Priviți cît e de cochet grilajul Casei de depuneri și cum scoate în relief frumoasa clădire și închipuiți-vă cum ar fi dacă ar avea în fată un grilaj ca al Băn­cii. Și încă aici strada e largă. Din cauza acestei colivii, linia de tram­vai trebuie să facă aici două curbe. Dar apoi face o curbă din cele mai pronunțate ca să apuce pe strada Lipscani, prin fața Băncei, o altă curbă la fel ca s’o ia din Lipscani în Șelari și imediat altă curbă tot ca celel­ alte ca să apuce prin strada Gabroveni. Astfel de curbe nu sînt admisibile ni­­căiri pentru linii de tramvai. Vor mai fi de­sigur și alte­­ curbe de felul acesta, între altele cînd linia prrmește din strada Epis­copiei în strada Corăbiei, dar abstracțiune făcînd da aceste curbe, cari vor da loc la tot felul de­­ accidente, întreb dacă o linie de tramvai e admisibilă în strade ca Lipscani, Gabroveni, etc. ? Deja astăzi circulația prin strada Lip­scani este la unele ore din zi foarte ane­­­voioasă, mai ales că în această stradă pră­văliile și prăvălioarele ținîndu-se lanț, sînt pe de o parte numeroasele căruțe și camioane cari descarcă mărfuri, iar pe de altă parte trăsurile cu mușterii, ceia ce fa­ce că uneori abia te mai poți strecura cu o trăsură prin această stradă. Partea căru­­țabilă nu are mai mult de 6 jum. metri­ dacă linia—­presupun că nu e dublă—va fi prin mijlocul stradei, nu știm ce se va întîmpla cînd tramvaiul se va întâlni cu un camion, iar dacă e pe o lăture a stra­dei va trebui ca o șină să fie așezată p­e lîngă bordura trotuarului. Or­­ trotuarul din strada Lipscani e așa de îngust în­cât în unele puncte cînd se întîlnesc două persoane mai voluminoase față în față, una din ele trebuie să se coboare de pe trotuar pe partea căruț­abilă ca să poată trece înainte. Tot cam așa e și în strada Gabroveni, unde fiind mulți angrosiști, camioanele­­ cu mărfuri, sosesc în mare număr. Nu m-ai dau alte pilde ca să nu mai lun­­gesc vorba. Pe strada Academiei, între Bulevard și strada Doamnei a existat o linie de tram­vai; în mai puțin de o săptămână trei per­soane au fost schilăvite în colțul str. Doam­nei, unde era franzelăria lui Gagel (azi Cinema Volta). Am obținut desființarea a­­celei linii și apoi dărâmarea casei d-lui Petrovicî-Armis, care eșia din aliniere. Și nu numai n’am dat vreo despăgubire, dar am obligat pe d. Petrovicî-Armis prin­ act notarial să dea o mie lei pentru săra­cii orașului. * * * Dacă vom lua orașele mari din Europa, vom vedea că tramvaiele nu sînt permise în stradele stricte, ba nici chiar în unele strade foarte largi cu frecvență mare. Ast­fel bulevardele centrale din Paris, ca B-di des Italiens, etc. sînt mult­­ mai largi de­cît la noi B-d Carol și cu toate­ astea linia de tramvai nu există; în V­iena s’ar per­mite linie de tramvai pe Graben sau pe Kaem­tner­strasse? In Pesta, în Berlin, în­ Bruxelles a văzut cineva linii de tramvai prin strade înguste? Dar în Londra n’am văzut tramvai de­cît în părțile mărginașe ale orașului și ce strade largi are Londra? Strada principală din Amsterdam, care poate fi comparată cu calea Victoriei de la noi, e rezervată exclusiv pedestrașilor, trăsurile neavînd voie să circule pe aceas­tă stradă. Știu că mi se pot cita orașe din Germa­nia­, unde în mod exceptional sînt linii de tramvai chiar în strade foarte înguste. Dar în acele strade circulația trăsurilor e aproape nulă; nu sînt orașe ■ viața in­tensă a unei capitale; ele pot­­ comparate prin analogie cu sf.­Vîlcei sau u Mizilul. Acele orașe îmi aminteau de Brașovul din copilăria mea: cînd vream să iau o birjă mg, duceam la birjar acasă și comandam să-mi înhume caii. Pentru liniile de tramvai se cer­au nu­mai strade largi, dar și drepte și lungi, tocmai ceia ce lipsește orașului nostru. Bucureștii n’are di­cît foarte puține stra­de pe cari liniile de tramvai să fie admi­sibile. E drept­­ că în starea lucrurilor de azi, din cauză neînsemnatei frecvențe a trăsurilor, prin mahalale, tramvaiele pot circula și prin strade mai înguste, mai strîmbe și mai scurte, dar acesta nu e un cuvînt ca să facem acelaș lucru în centru, prin stradele cu o mare circulațiune și să împingem sistemul acesta la exces. Vom­ cerceta ce soluție ar fi fost mai practic să se dea acestei chestiuni. Al. Ciurcu -­Adeverim «!- Știi tu ?... La o petrecere un lăutar cîn­ta vechea ro­manță „Știi tu Un junimist, care era față, ascultînd-o, zise: — Grozav i-aș cînta lui conu Petrache: „Știi tu cînd vom fi la putere Concluzie „Evident că politica nu e geometrie“, con­stată „Independența“ cu un uimitor spirit de descoperire. Atunei ce caută într’insa cei trei ingineri al dinastiei? Altă concluzie Tot „Independența“ declară că „nu numai principiile arată calea de urmat“. Firește. Mai sunt și afacerile! Rigoletto

Next