Adevěrul, septembrie 1910 (Anul 23, nr. 7537-7566)
1910-09-26 / nr. 7562
Anul al XXill-lea No. 7562 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA COMCEOMTA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER * Comp. Strada Karageorgevici No. 18.—Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI * București, Strada Sărindar No. W BANI UN NUMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri 5 STATUA LUI CUZA Sestul lui Carol I Regele a binevoit a dona 20.000 de lei pentru monumentul lui Cuza-Vodă. Gestul acesta este mai mult decit tardiv. Era unul de făcut acum cinci ani cînd enor. d. Ghica Deleni, i-a expus dorința țărei și i-a arătat măreția inițiativei de la Iași. Regele Carpatum însă a tăcut. Nu tot așa au făcut sfetnicii săi cari s’au pornit cu furie contra, amintirei marelui voevod și au făcut tot ce le-a stat prin putință,pentru a micșorat murdări amintirea lui Cuza Vodă. Tăcerea succesorului la tron a lui Cuza, abținerea lui de a se pune în capul subscripției naționale, aceasta unită cu atitudinea oamenilor săi de încredere, a dat drept țărei să creadă că Cuza Vodă, chiar și în bronz și după moartea lui, prin mărimea sa face umbră celor de azi și a dat a înțelege tărei că a subscrie pentru monumentul lui Cuza, este a se pronunța împotriva dualului suveran. Numai c' din comitetul ieșan, știu de cîte greutăți și de cîte infamii s’a lovit nobila lor inițiativă. Tot ce este slujbaș public, tot ce depinde de stat, toți acei cari aspiră să mai fie miniștri, toți s’au abținut să subscrie ceva pentru monumentul marelui domn. Și cînd știm cît de incomensurabil este lichelizmul păturilor noastre conducătoare, cît de mult regele ne-a îngenunchiăt pe toți, și a desființat toate carterele, cînd" știm toate acestea, înțelegem de ce monumentul acesta n’a putut fi ridicat pînă acum și de ce comitetul, dela Iași,, se vedea abandonat, fără de fondurile necesare pentru săvîrșirea acestui act de recunoștință națională. Nici un ziar de partid, nu îndrăznit să deschidă o listă de subscripție, ba atunci cînd noi am făcut aceasta, ni s’au pus bețe în roate și tate furiile piticilor și nemernicilor s’au năpustit împotriva noastră. Totuși nimeni n’a disperat, puterea anonimă a acestui popor n’a pregetat ca să’și arate valoarea ei, cei mulți și săraci au contribuit cum au putut și astăzi, în centrul Iașilor — se va ridica măreț monumentul aceluia care a dezrobit pe țărăni și a pus temelia Romîniei de astăzi Și cînd totul era gata, cînd monumentul lui Cuza-Vodă s’ar fi putut ridica și fără de buna voința succesorului sau, acesta și-a dat seamă că trebue și el să’și dea obolul și astfel a aruncat în pălăria ce i se întinde de mai mult de cinci ani de zile, a aruncat suma de douăzeci de mii de lei. Gestul cum am zis este prea tardiv. El putea chiar să lipsească acum, fiind-că nu cîteva mii de l ei cerea țara de la actualul suveran, ci asociarea spontanee la opera de recunoștință și de reparare națională pe care o cerea amintirea lui Alexandru Ion I. Ar fi fost de dorit ca acela care s’a urcat pe un tron răpit prin neagră radare, acela care s’a servit multă vreme de trădători și le-a plătit prețul trădărei lor, acela cel puțin acum cînd generațiile tinere au uitat cele petrecute în 1866, să se arate în adevăr mare, lipsit de ura neputinței și prin gestul lui nobil să facă să se uite trecutul și odiosul act dela 11 februarie 1866 . Oamenilor mici, însă, nu li se pot cere fapte mari. Nici cu această ocaziune, regele Carol n’a știut să ne cîștige sufletele, a făcut un gest silit și quasi-interesat, așa încît istoria între alte multe ale sale păcate, va înregistra și pe acesta,așa cum a fost făcut, în silnicie, fără de spontaneitate și din calcul. CONST. MILLE IDEI SILU HCM ? Dăunăzî, ca și de atîtea ori în atîtea alte dăți, noi am scos un strigăt al inimei, prin care arătam că politica de cancanuri innăbușă orice alte preocupări. Cei cu musca pe căciulă au sărit ca prostul din leac și ne-au întors acuzația, învinuindu-ne pe noi că am fi și autorii și comentatorii tuturor cancanurilor politice. „ Cum că ,,Adevărul“, numai „Adevărul“, și nimeni altul decît „Adevărul“ e pricina tuturor calamităților—ăsta e un cîntec pe care lumea îl cunoaște, ioșnetele partidelor istorice îl cântă în fiecare zi cu o răgușeală mereu crescîndă. Cînd o să vie odată rîndul și ideilor, ca sufragiul,universal, revizuirea Constituției, impozitul pe venit, monopolul alcoolului, se vor găsi flașnete cari să urle că doar „Adevărul“ le-a cerut în această țară și că deci nu trebue ținute în seamă. Așa a fost și cînd cu ordinul regelui contra bătăii în armată și cînd cu reducerea serviciului militar la doi ani și cînd cu crearea cantinelor și coloniilor școlare și alte utopii îmbrățișate și susținute ani și ani de zile prin ziarul nostru. A! Dar „Adevărul“ nu înțelege să treacă sub tăcere politica de compromisuri și promiscuități, în adevăr hibride și scandaloase. „Adevărul“, nu înțelege să se prefacă într’o revistă academică, discutînd ceia ce nici nu vor să audă politicianii și neocupîndu-se de tot ce frămîntă aceștia ,pe socoteala țărei! Ei, asta e o mare nerușinare din partea „Adevărului!“ Și guvernul și opoziția aruncă în discuția publică — nu este așa? — numai idei, numai reforme, numai măsuri de îndreptare a mersului țărei, iar „Adevărul“ nu știe nimic despre ele! Presa guvernului a publicat — nu este așa? — proiectul de impozit pe venit al d-lui Costinescu de pildă, și „Adevărul“ nu l’a discutat? Presa carpistă a publicat —îț este așa? — programul imediat pe baza căruia d. Carp cere puterea și „Adevărul“ nu-l discută și nu vrea să știe de el? Presa guvernului și cea carpistă nu trăncănesc de trei luni de zile despre colaborare“, „împăcare“, ruptură“, „retragere“, „alegeri generale“?... Și „Adevărul“ ar trebui să vorbească numai de „maximum și minimum“, sau de marea preocupare a partidelor istorice pentru nevoile cari frământă țărănimea și muncitorimea orășenească? Cari sunt „ideile“ ce domină în momentul de fată lumea noastră politică—daca nu, cît o să se mai cramponeze d. Brătianu, cît o să mai rabde d. Marghiloman, ce va, face d. Take Ionescu și ce are de gînd sa facă regele? Unde se vede în presa partidelor că alte „probleme“ agită pe politician!? Nu este prin urmare o inconștiență și nerușinare fără seamăn să acuzi un organ, care zice bogdaproste cînd se ivește prilejul de a discuta o idee sau o reformă, cum că el e de vină că politica e plină de cancanuri? Pe cine voim să înșelăm?, Lumea nu vede, nu aude, nu simte? Să dispară cancanurile politice? Dar pentru aceasta ar trebui să vie înnainte de toate sufragiul universal și să măture politicianismul cu toată clientela lui — lucru de care nici nu vor să audă politicianiîî A! Dar ar voi să opereze în culise fără ca „Adevărul“ să-i prindă și să-i fotografieze spre a-i arăta lumei așa cum sunt. Ei—asta nin se poate și vom continua a-i arăta lumei "așa cum sînt, pînă cînd se vor schimba, dacă nu ei, vremurile. Alfa NAZRITII închiderea discuției! Mizerabilitatea „Adevărului“ n’ re margini! Gazeta asta merită spînzurătoarea! închipuiți-vă , acum, cînd se fierb, se prăjesc și se coc toate gogoașele simigeriei politice, el, în loc să facă pe placul simigiilor și să tacă din gură, ori să vorbească despre cultura cauciucului în Africa, se încăpățînează și vorbește raman de chestiile la ordinea zilei. E o infamie! Inchideți discuția, d-lor dela Adevărul“, că se prăpădesc toate tratativele și combinațiile ! Iar voi, cetitori, de voiți să aflați tot ce se petrece în politică, citiți, fără să adormiți, presa partidelor de guvernămînt! Pac. Incidentele militare Generalul Crăiniceanu s’a încurcat rău de tot cu comunicatele sale privitoare la concediul generalului Coandă. Mai întîi se stabilește că ministrul de räzboi, voind să restabilească modul cum a procedat cu acordarea concediului cerut de comandantul corpului al V-lea de armată, afirmă mai multe neexactități. Asupra acestui punct generalul Crăiniceanu este obligat, să răspundă,căci nu se poate ca un comunicat oficial să rămînă sub învinuirea că ar cuprinde patente neadevăruri. Al doilea, ministrul de război, trebue să se lămurească asupra următorului punct: ce a voit să înțeleagă că s’a călcat regulamentul, acordîndu-se de rege concediul direct sau indirect solicitat de un comandant de corp de armată ? E o dezmințire publică a actului suveranului, dezavuat de ministrul de razboiu ? Privește această călcare de regulament numai pe generalul Coandă și nu pe suveran care i-a dat concediul ? Atunci de ce a închis ochii ministrul de razboiu, și din moment ce s’a ridicat contra acestei călcări de regulament și nu s’a sfiit s’o denunțe printr’un comunicat oficial, de ce n’a pedepsit această înfrângere a regulamentului ? Care a fost dlar rostul acelui comunicat ? Incidentul acesta a făcut o penibilă impresie în cercurile militare. Comunicatul are aerul pe de-o parte să denunțe un... hatâr al regelui față de generalul Coandă, cu călcarea regulamentului, și pe de altă parte are aerul să blameze pe un comandant de corp de armată. Incidentul acesta nu se poate închide cu un simplu ordin de la comănduire. E nevoe ca ministrul de razboiu să se explice ceva mai lămurit, să se descurce .. .ite. Guvernul și voința“ „Voința Națională“’ este încă organul partidului național liberal și in acest moment și al guvernului. E drept că d. Costinescu a spus cîndva că cei cari au scris anume articole la „Voința“ sînt niște idioți; e. iarăși drept că de cînd ziarul maare a scris un Gogu Cantacuzino, un Delavrancea și un Nicolae Xenopol, a încăput pe mîna d-lui Nădejde, nimeni, nici cel mai fanatic liberal nu-1 citește și numai noi, gazetarii sîntem siliți de meseria noastră s’o facem, dar nicăieri guvernul n’a spus că „Voința“ nu e organul, sau și ucrul acesta poate să-i pricinuiască mari neplăceri. Poate să-i cauzeze neplăceri pentru că ,Voința“ face politică externă și o încurcă din ce în ce mai rau, așa ca să nu se mire diplomații noștri, dacă urzeala lor va fi încurcată de bătătura d-lui Nădejde care nu renunță la ideia că pe lângă altele multe, d-sa este și un Bismark. D. Vintilă Brătianu ș petrolul Cum s’a întors dela Berlin d. Vintilă Brătianu a ținut să dezmintă știrea dată de „Epoca“ că pe cînd directorul Băncei Naționale se afla la Carlsbad, ar fi întocmit, împreună cu d-nii Take Protopopescu și C. Alimănișteanu un proect pentru exploatarea terenurilor petrolifere ale statului și că au remis acest proect unui grup de bancheri germani. Ceea ce d. Vintilă Brătianu ține însă să se știe, e că anumite cercuri liberale urmăresc într’adevăr foarte de aproape chestia petrolului. N’avem nici un motiv să punem la îndoială dezmințirea d-lui Vintilă Brătianu și cu atît mai puțin afirmația că anumite cercuri liberale poartă un viu interes chestiei petrolifere. Ceea ce n’a dezmințit însă d. Vintilă Brătianu e știrea dată de noi că a tratat la Berlin înjghebarea unei societăți pentru exploatarea terenurilor de la Moreni. Aceasta n’a dezmințit’o. Dar fiindcă d. Vintilă Brătianu a intervenit în această chestie, ținem să relevăm un fapt. Directorul Băncei Naționale deși dezminte știrea „Epocei“, are aerul să spună că ar fi fost în drept să trateze In străinătate rezolvarea chestiunei petrolului. In Ce calitate ? In calitate de frate al guvernului ? D. Vintilă Brătianu nu e nici ministru al industriei, n’are în sfîrșit nici un rol oficial în stat, afară dacă d-sa crede că mandatul de deputat și calitatea sa de director al Băncei Naționale îl indrituesc să trateze rezolvarea tuturor chestiilor economice și financiare din stat. Văzînd scrisoarea d-lui Vintilă Brătianu ne așteptam ca, în primul loc, d-sa să declare că n’avea nici o calitate să trateze, fie în țară fie în străinătate, asemenea chestiuni. Această declarație nu numai că n’a făcut’o, dar din scrisoarea apărută în „Independența“ transpiră puterea ocultă a directorului Băncei Nationale și revendică pentru anumite cercuri liberale dreptul de a se interesa de chestiunea petrolului. Interesul pe care acele anumite cercuri liberale île arată în afacerile petrolifere, a deșteptat însă toate celelatte cercuri politice cari urmăresc și vor urmări de aproape, foarte, de aproape, toate, mișcările dinastiei de la guvern în chestia petroliferă. A. Maieri „Voința" „divulga“ politica triplei alianțe și inzista asupra comunităței de interese turco-romîne care nu are nevoie de pergamente și pecetii, pentru a determina o politică comună. Acum de Nădejde, republicanul de est, s’a pus sfi cînte osanale regelui Bulgariei, cars fii infrîna poftele naționale ale bulgarilor și ar asigura astfel pacea. Cu aceasta ocaziune însă „Voința“ emite așa fel de vederi asupra politicei noastre externe, —încît dacă ar fi ale guvernului, ar trebui să credem că nici împrejurările din momentul de față nu i-au deschis ochii ca să vadă realitatea, ceia ce nu ne vine a crede. Cît1 desprinfama afirmațiune a ..Voinței“ că noi am atîta la razboiu,—aceasta arată că organul guvernului vrea să furnizeze bulgarilor argumentele cu cari să poată scuza odată gestul nebun la care, noi nu vom înceta să denunțăm, că se gîndesc. Noi ne facem o caritabilă datorie -să dăm „Voinței“ sfatul s’o lase mai domol cu politica externă, căci iar are s’o cheme cineva la telefon s’o întrebe ,,cine-î idiotul“ care scrie articolele cu pricina... Partidul democrat prin urmare nu poate să se retragă din parlament, fără voia alegătorilor, a imensei majorități a cetățenilor, cari l’au trimis în corpurile legiuitoare. Acești cetățeni consultați, vor răspunde: „Nu v’am trimis în parlament ca să faceți jocul junimiștilor, și nu vă dăm voie „să fugiți de pe cîmpul de luptă, în momentul cînd este a se da ultima bătălie“. Junimiștii sînt datori să se retragă; este chiar chestiune de cinste politică să nu mai voiască să uzeze de mandatele ce au primit de la liberali. După tocmeală, datori sînt să le restituie. Să reintre în parlament pe ușa mare, și atuncea să se poarte cum le va plăcea. Partidul democrat trebue să stea neclintit la postul sau de onoare, pînă la ultimul moment. La sfîrșitul misiunei sale parlamentare se va prezenta înnaintea alegătorilor, cu aureola îndeplinirea datoriei pină la capăt. Fără șovăieli, Fără compromisuri scîrboase șîi uitîndu-se bine în față și cu fruntea sus, atît la junimiști cît și la liberali. Veî dinții vor fi siliți să plece ochiț Cel de-al doilea să recunoască: Lealitatea luptei date și Corectitudinea politică a partidului democrat. O. P. astoruzi Deputat al col. 2-lea de Ilfov Düetailissií Gaíl -"Promotorul înălțării unei biserici romîneștî 'a Budapesta — Iată un om prea puțin cunoscut pe pământul Romîniei libere, dar care cu toate acestea este unul din fiii cei mai de seamă ai poporului român din vecinul regat al Ungariei. Om de fapte și căruia nu i-a plăcut niciodată zgomotul în jurul persoanei sale, doctorul Iosif Gall,singurul român laic membru în Camera magnaților din Budapesta, este una din personalitățile cele mai distinse ale fraților noștri de peste munți. Fost magistrat de carieră, în care a ajuns membru la Curtea de casație, doctorul Gali trăește de 25 de ani retras la pensie, dîndu-și partea sa de muncă și sacrificii materiale pentru prosperitatea școalei și bisericei românești de dincolo. Zilele trecute, acest ales fiu al poporului român de peste munți, imitînd frumosul exemplu de dărnicie națională a unor oameni ca Gozsdu, Mocsonyi, Stroescu și alții, a făcut o binefacere prețioasă bisericei rüvine din Budapesta. Apreciind chemarea de mîntuire a unui locaș demn de biserică romînească în Capitala Ungariei, doctorul Iosif Gall a dăruit mai zilele trecute în acest scop suma de douăzeci mii de coroane, ca prim fond pentr clădirea unei biserici romînești în Budapesta. Importanța acestui act de danie nu va scăpa desigur nimănui. Se știe că la Budapesta trăesc sute de suflete romînești, cari răspîndite în clocotul uriaș al Capitalei ungurești, sînt prea ușor expuse ispitei petrei. Numai înălțarea unui locaș de biserică romînească în Capitala Ungariei va putea salva aceste suflete de pericolul distrugerei morale și naționale. Dania de 20.000 coroane pentru zidirea unei biserici ortodoxe romînești în inima Ungariei este desigur o binefacere mai prețioasă decît 100.000 dăruiți pentru altă instituție ce ființează în împrejurări mult mai prielnice în ținuturi curai romînești. Lucrul acesta l’a înțeles cel dintiü octogenarul dr. Iosif Gali—și de aceia gestul sau național a produs o profundă impresie în toate inimile în cari licărește o scînteie de simț romînesc. L Rusii Abrudeanu D-l D. P. Moruzzi și retragerea opoziției din Parlament — O scrisoare a deputatului de Ilfov — Vîrful Cîmpului, 22 Septembrie 1910 Domnule redactor. S’a vorbit de retragerea opoziției din parlament și în „Adevărul“ din 22 Septembrie vă ocupați de această chestiune, observînd că în corpurile legiuitoare sînt două opozițiuni. Să’mi permiteți să mă ocup de ele. O opozițiune este introdusă de guvernul liberal în corpurile legiuitoare, cu obligațiunea de a simula jocul constitutional, după cum trei ani de zile junimiștii s-au achitat cu succes, de obligațiunea contractată. A doua opozițiune a intrat în Cameră și Senat, după lupte crîncene date numai de democraț, contra liberalilor și junimiștilor. După trei ani de zile, junimiștii socotindu-se achitați de obligațiunile contractate, au ridicat stindardul revoltei, contra nașilor , lor parlamentari. S’a vorbit de retragerea opozițiunii din parlament cînd s’a adus în discuțiune, desființarea contenciosului. Atuncea junimiștii neconsiderîndu-se încă achitați de datoriile lor către guvernul liberal, s’au opus la retragere, spunînd că nu ei vor contribui, la apoteoza operei democraților și a lui Bădărău. Astăzi, după trei ani de servilism, ar dori ca democrații, să se retragă cu ei din parlament, contribuind la apoteoza candidaturilor oficiale pe de o parte, și a purtării lor parlamentare dela deschiderea legislațiunii actuale și pînă la finele sesiunea a treia. Partidul democrat și-a luat ființa din sinul alegătorilor. Eî l’au înființat. Eî l’au întărit în parlament. Ei au consfințit pe Tache Ionescu șef al partidului democrat Păreri și impresii învinșii! Tînărul Emanuel II care s’a urcat pe tronul strămoșilor săi, după o dramă sîngeroasă, s’a scoborît de pe dînsul în mijlocul unei asemenea drame. Istoria s’o fi repetînd, nu s-o fi repetînd în toate, într’una se repetă însă, cu sînge e scrisă fiecare pagină a ei. Nu e de mirat că Emanuel II, care a văzut sfîrșitul tatălui și fratelui său, n’a făcut nici măcar o încercare de rezistență contra republicanilor ci s’a decis repede să abdice. Poate că acest suveran a depus cu un răsuflat de ușurare, o coroană care încătușa toate dorințele și trebuințele de expansiune ale unui tînăr de douăzeci de ani... In tot cazul e sigur că Emanuel II nu are într’insul stofă de erou, altfel n’ar fi redus chestiunea plecărei sale la o simplă afacere de bani și nu și-ar fi îndreptat primul gînd spre averea care să-l pue nu numai la adăpostul grijilor, dar și în posibilitate ele a-și satisface acele plăceri, cari sînt mai puternice decît omul, dar incompatibile cu coroana. Nu se cunosc încă amănuntele sfîrșitului regalității în Portugalia,dar și pînă acum o figură se arată măreață, aceia a generalului .Boregas, care s’a sinucis cînd a văzut că nu-șî poate face datoria de a apăra pe rege, a cărui pază îi fusese încredințată, care cu alte cuvinte n’a voit să supraviețuiască regalității căreia îi jurase credință.’ Mari vor fi făuritorii revoluției, dacă aceasta va reuși! Numele lor va rămîne în istorie. Dar alături de dînșii va rămîne și numele generalului Boregas. E un adevăr acesta pe care l’a exprimat atît de frumos marele Shakespeare, cînd a spus că „cine se poate birui pînă’ntr’atît, nicit să păstreze devotamentul său unui stăpîn căzut, biruește pe acea care i-a biruit stăpînul și-și cucerește un loc in istorie. Evenimente istorice de mărimea acelora cum sunt transformările formelor de guvern într’un stat,—nu pot fi judecate cu măsura morală a burtăverdelui. Cînd interesul patriei o cere, nu poate conta dreptul sau privilegiul unei persoane, fie ea chiar un rege, — dar e un omagiu adus virtutei omenești cînd cei de altă părere, știți și ei să moară și pentru convingerea lor. ’B. Br. Duminică 26 Septembrie 18î0 DIRECTOR POLITIC CONST.UNINE ABONAMENTE» Las 16.— Trei luni .ist LaS 4L—» 8.— I O lună. . . 1 a L6# Pentru străinătate prețul este tudoit. TELEFON: Direcția și Administrația Redacția: cu Capitala ' » n » No. 14/iar 14/10 Provincia „ 14/99 Străinătatea ,, 12/40 . UN /IB 'Ab MARX? BANI5 Ob ki. : í * Șese mai CHESTIA ZILEI Un chiriaș îndărătnic — Mă rog, nu ești dispus să ne spui cînd ai de gînd să te muți ? — In tot cazul, veniți după aspuns în ajunul lui Sf. Gheorghe viitor! VANDALII — Tramvaiele comunale — Sf. de AL. CIURCU Știam că primăria are să înființeze niște linii de tramvai, dar nu cunoșteam traseul lor. Gînd am văzut însă pe ce strade sînt înșirate șinele viitoarelor linii am rămas încremenit și m’am întrebat și mă întreb dacă nu mai e nici un inginer la primăria Capitalei. Astfel linia care vine din strada C. A. Rosetti (Clemenței) trece prin piața palatului, apucă prin strada Academiei, taie strada Regală în fața hotelului Union, punct în care deja circulațiunea e foarte anevoioasă, apoi continuă înainte pe strada Academiei, taie strada Doamnei — alt punct periculos — și luînd-o pe strada Karagheorghevici ajunge în dreptul lui Durieu, unde strada e zugrumată de colivia Băncii Nationale. In treacăt fie zis, această colivie se datorează răposatului Gh. Triandafil—D-zeu să’l ierte. cînd era primar, Banca ceruse voie să construiască acea colivie, iar eu m’am opus din toate puterile în consilii, susținînd că se batjocorește strada, care trebuia să meargă în linie dreaptă pînă în Lipscani. N’a fostt însă chip să fac pe fostul primar să cedeze, căci făgăduise lui Carada să-i facă acest hatîr și argumentul său cel mai tare era că Banca oferise o mie de lei pentru săracii orașului. Dacă d. Vintilă Brătianu, ca fost părinte al orașului, ține la Capitala țărei, ar face bine, acum ca director al Băncii, să dărîme acea colivie și să retragă grilajul Băncii, ca să îndrepteze strada. Loc are destul Banca și chiar Băncii i-ar sta mai bine pe o stradă dreaptă. Dealtmintrelea grilajul Băncii e exagerat de înalt și strică toată estetica, fiind mai ales dată îngustimea stradelor dimprejur. Cînd prietenul meu Gottereau a construit palatul Casei de depuneri, i-am zis: „Vezi să nu faci greșeala care a făcut’o Banca cu grilajul ei medieval“. Priviți cît e de cochet grilajul Casei de depuneri și cum scoate în relief frumoasa clădire și închipuiți-vă cum ar fi dacă ar avea în fată un grilaj ca al Băncii. Și încă aici strada e largă. Din cauza acestei colivii, linia de tramvai trebuie să facă aici două curbe. Dar apoi face o curbă din cele mai pronunțate ca să apuce pe strada Lipscani, prin fața Băncei, o altă curbă la fel ca s’o ia din Lipscani în Șelari și imediat altă curbă tot ca celel alte ca să apuce prin strada Gabroveni. Astfel de curbe nu sînt admisibile nicăiri pentru linii de tramvai. Vor mai fi desigur și alte curbe de felul acesta, între altele cînd linia prrmește din strada Episcopiei în strada Corăbiei, dar abstracțiune făcînd da aceste curbe, cari vor da loc la tot felul de accidente, întreb dacă o linie de tramvai e admisibilă în strade ca Lipscani, Gabroveni, etc. ? Deja astăzi circulația prin strada Lipscani este la unele ore din zi foarte anevoioasă, mai ales că în această stradă prăvăliile și prăvălioarele ținîndu-se lanț, sînt pe de o parte numeroasele căruțe și camioane cari descarcă mărfuri, iar pe de altă parte trăsurile cu mușterii, ceia ce face că uneori abia te mai poți strecura cu o trăsură prin această stradă. Partea căruțabilă nu are mai mult de 6 jum. metri dacă linia—presupun că nu e dublă—va fi prin mijlocul stradei, nu știm ce se va întîmpla cînd tramvaiul se va întâlni cu un camion, iar dacă e pe o lăture a stradei va trebui ca o șină să fie așezată pe lîngă bordura trotuarului. Or trotuarul din strada Lipscani e așa de îngust încât în unele puncte cînd se întîlnesc două persoane mai voluminoase față în față, una din ele trebuie să se coboare de pe trotuar pe partea căruțabilă ca să poată trece înainte. Tot cam așa e și în strada Gabroveni, unde fiind mulți angrosiști, camioanele cu mărfuri, sosesc în mare număr. Nu m-ai dau alte pilde ca să nu mai lungesc vorba. Pe strada Academiei, între Bulevard și strada Doamnei a existat o linie de tramvai; în mai puțin de o săptămână trei persoane au fost schilăvite în colțul str. Doamnei, unde era franzelăria lui Gagel (azi Cinema Volta). Am obținut desființarea acelei linii și apoi dărâmarea casei d-lui Petrovicî-Armis, care eșia din aliniere. Și nu numai n’am dat vreo despăgubire, dar am obligat pe d. Petrovicî-Armis prin act notarial să dea o mie lei pentru săracii orașului. * * * Dacă vom lua orașele mari din Europa, vom vedea că tramvaiele nu sînt permise în stradele stricte, ba nici chiar în unele strade foarte largi cu frecvență mare. Astfel bulevardele centrale din Paris, ca B-di des Italiens, etc. sînt mult mai largi decît la noi B-d Carol și cu toate astea linia de tramvai nu există; în Viena s’ar permite linie de tramvai pe Graben sau pe Kaemtnerstrasse? In Pesta, în Berlin, în Bruxelles a văzut cineva linii de tramvai prin strade înguste? Dar în Londra n’am văzut tramvai decît în părțile mărginașe ale orașului și ce strade largi are Londra? Strada principală din Amsterdam, care poate fi comparată cu calea Victoriei de la noi, e rezervată exclusiv pedestrașilor, trăsurile neavînd voie să circule pe această stradă. Știu că mi se pot cita orașe din Germania, unde în mod exceptional sînt linii de tramvai chiar în strade foarte înguste. Dar în acele strade circulația trăsurilor e aproape nulă; nu sînt orașe ■ viața intensă a unei capitale; ele pot comparate prin analogie cu sf.Vîlcei sau u Mizilul. Acele orașe îmi aminteau de Brașovul din copilăria mea: cînd vream să iau o birjă mg, duceam la birjar acasă și comandam să-mi înhume caii. Pentru liniile de tramvai se cerau numai strade largi, dar și drepte și lungi, tocmai ceia ce lipsește orașului nostru. Bucureștii n’are dicît foarte puține strade pe cari liniile de tramvai să fie admisibile. E drept că în starea lucrurilor de azi, din cauză neînsemnatei frecvențe a trăsurilor, prin mahalale, tramvaiele pot circula și prin strade mai înguste, mai strîmbe și mai scurte, dar acesta nu e un cuvînt ca să facem acelaș lucru în centru, prin stradele cu o mare circulațiune și să împingem sistemul acesta la exces. Vom cerceta ce soluție ar fi fost mai practic să se dea acestei chestiuni. Al. Ciurcu -Adeverim «!- Știi tu ?... La o petrecere un lăutar cînta vechea romanță „Știi tu Un junimist, care era față, ascultînd-o, zise: — Grozav i-aș cînta lui conu Petrache: „Știi tu cînd vom fi la putere Concluzie „Evident că politica nu e geometrie“, constată „Independența“ cu un uimitor spirit de descoperire. Atunei ce caută într’insa cei trei ingineri al dinastiei? Altă concluzie Tot „Independența“ declară că „nu numai principiile arată calea de urmat“. Firește. Mai sunt și afacerile! Rigoletto