Adevěrul, septembrie 1910 (Anul 23, nr. 7537-7566)

1910-09-19 / nr. 7555

Anul al XXIII-lea No. 7555 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici Wo. 18.— Telefon 3/4 birourile ziarului « București, Strada Sărindar No. 11 5 Duminică 19 SéfifeíníSríe fefif DIRECTOR POLITIC ■Eg-saggi CONST. MINLE ABONAMENTEI On an: TT­: Lei 16.­ I Trei luni ; iill­i Lei §we loni ... . 8.— I O lună ■ . .­­ . „ US Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Direcția ți Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătatea „ 12/40 ------------------­--------------------------­BANI UN NUMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri /DÎN ... NU­MAR BANI Citan­­d-lu­i Ionel Brătianu Primul-ministru simulează o consultare a fruntașilor par­tidului asupra situațiunei . 9. Brătianu pare de cîteva zile cam agi­tat, cel puțin aceasta e impresia frun­tașilor și demnitarilor cari s’au întreținut zilele acestea, cu președintele consiliului Șeful liberalilor e cam dezorientat. Pes­te două luni se deschide parlamentul Cum se va prezenta guvernul: ca un gu­vern în lichidare sau ca un minister ho­tărît să meargă înainte și să prezideze a­legerile generale ? Asupra acestui punct se impune să se ia o hotărîre de pe acum. Dar d. Brătianu n’are curajul nici să se decidă să plece, nici să-și ia răspunderea prezidărei alegerilor. Deocamdată atitudinea aceasta a șefu­lui liberalilor, adică mai bine zis lipsa de ori­ce atitudine, a hotărît pe carpiști să rămînă pentru cîtva timp în expectativă .Și aceasta convine d-lui Brătianu. Părerea celor mai mulți fruntași din partidul liberal este însă ca guvernul să se retragă, dar nu înainte de expirarea mandatului legislativ, adică nu înainte de P februarie. E însă foarte probabil că dacă d. Bră­tianu se va hotărî să plece, nu va aștep­ta sfîrșitul seziunei parlamentare, ci va căuta să clarifice situația în ajunul vacan­ței de Crăciun. Deocamdată însă d. Brătianu sondează în dreapta și în stingă. E un simulacru de anchetă ce face pen­tru a nu i se imputa că nu consultă frun­tașii. Consultarea aceasta o face ca și în timpul trecutei remanieri ministeriale întîlnește cite un fruntaș în­ tren, pe calea Victoriei, pe scările ministerului, sau îl invită în automobil, și, în mod enigma­tic, îi pune cîteva chestiuni, asigurîndu-l în cele din­ urmă că n’a luat încă nici un f­el de hotărîre. Sînt fruntași cari se despart de șeful lor cu impresia că „Ionel e foarte șiret“ și că nu scoți de la el o vorbă, dar sînt și fruntași cari s’au plictisit de această abi­litate, șiretenie sau echilibristică de care a început să abuzeze și care nu poate con­stitui unicul bagaj al unui șef de partid și om de stat. Nici­odată d. Brătiar­u n’a venit fie în Consiliul de miniștri, fie între fruntașii partidului, cu un plan de luptă care să in­dice o directivă serioasă. A venit numai cu o echilibristică politică, cu combina­­țiuni cari nu dezlegau în­ întregime ches­tiunile cari frămîntau partidul. Care este atitudinea de azi a d-lui Bră­tianu ? Deocamdată e încîntat că ambele par­tide de opoziție nu-i fac încă nici o difi­cultate și că sînt oare­cari perspective ca să se încaiere, din nou, carpiștii cu takiș­­tii, căci dacă nu se împacă nu mai încape îndoială că mai aprigă va fi lupta între ei de­cît lupta pe care o vor da contra gu­vernului liberal. Dar situația partidelor de opoziție nu va determina pe d. Brătianu să se decidă dacă se cramponează sau nu la guvern. Situația propriului sau partid are să-i in­dice soluția. , In ce privește atitudinea regelui, libe­ralii spun că dacă ar avea numai această grijă, situația lor ar fi splendidă, căci re­gele îi împinge să facă alegerile generale, dar în partid continuă hărțuielile și se poate ca tocmai în timpul propagandei electorale d. Brătianu să înregistreze spăr­turi ireparabile, cum de pildă se anunță de pe acum la Olt. Aceasta e teama cea mare, și mai are d. Brătianu o teamă care-1 stăpînește de mult: vede în cele dinții alegeri generale o victorie mare pentru d. Take Ionescu și de aceea se va feri să procure takiștilor ocazia de a veni prin alegeri la guvern,­ ceea ce poate n’ar conveni nici regelui. Aici e toată încurcătura. Așa s’a născut ideia unei const­ituante. Numai printr’un acord cu partidul d-lui Take Ionescu ar putea d. Brătianu realiza această idee. Dar aceasta e o lo­vitură mare și d. Ionel Brătianu se pierde în combinațiuni mici. D-sa tratează sau se mărginește a trage sforile cînd cu d. Take Ionescu, cînd cu d. Nicu Filipescu Cîtva timp s-a mers bal­an­sind astfel între carpiști și takiști. Acum, preveniți și unii și alții, atât­ d. Take Ionescu cît și d. Fili­pescu cunosc perfect sistemul de echili­bristică al șefului liberalilor și la un mo­ment dat, au să-l prindă la o mare strîm­toare și au să-i dejoace toate planurile. D. Brătianu însă deocamdată face pe deoparte acel simulacru de consultare cu fruntașii partidului sau, pe de altă parte observă, de aproape, toate mișcările d-lor Take­ Ionescu și Filipescu, căci numai mișcările acestora interesează pe șeful li­beralilor, de­oare­ce d. Carp nici nu se mai... mișcă de la Țibănești. Toate combinațiile savante ale d-lui Io­nel Brătianu nu vor putea însă avea efec­tul de a reorganiza electoralicește parti­dul sau și prin urmare fatalmente va tre­bui să se apropie ora în care se va decla­ra criza regimului liberal. Unii cred că acea oră nu-i îndepărtată, dar cei mai bine informați sunt încredin­țați că regele nu va avea ocazie a se pro­nunța asupra crizei de citi în Ianuarie. JSI A­MB I­TII Restitutio in integrum a. n. Sosirea lui comu­titi­ă în țară dă guver­nului d-lui Ionel Brătianu caracterul unui interimat care trebue să înceteze. Se știe că d. Sturdza, nici pînă azi nu se consideră de­cit președinte de consiliu în concediu. Reîntors, conu Miniță e în tot dreptul să ceară restitutio in integram, adică, cum s’ar zice , să ia îndărăt d-lui I. Brătianu și pre­zidenția consiliului și șefia partidului, fiindcă junele s’a cam grăbit să dea iama în postu­rile ocupate de coru Mitiță. Iată de ce aștept ca zilele acestea „Moni­torul“ să publice o notă, cam în următorii termeni: „D. Dimitrie Sturdza, al cărui concediu a „expirat, întorcîndu-se în țară, interimatul pre „zidenției consiliului încetează pe ziua de azi“­ foliilu d-lu­i Take Ionescu Un oficios al guvernului, foarte alarmat de declarațiile d-lor Fleva și Bădărăși cum că guvernul de azi trebue să plece cu­ mai curînd de la putere, se dedă la strașnice abilități. D. Take Ionescu este de plîns că a în­credințat situațiuni însemnate celor douî fruntași mai sus pomeniți și că, mai ales, în ce privește pe d. Fleva, era de prevă­zut că acesta o să-i facă.....buclucuri! Sînt foarte caracteristice aceste lameH­­tațiuni guvernamentale asupra soartei d-lui Take Ionescu. Ele n’au împiedecat însă pe „Independența“ să constate dău­­năzi că șeful conservatorilor-democrați a ajuns un fel de arbitru al situațiunei po­litice. Cum că în special prezența d-lui Fleva în partidul d-lui Take Ionescu neliniștește pe cei de la putere, este un fapt care arată cit de „răsuflat“ și „demodat“ e tribunul! Nimic nu-i alarmează pe puternicii de la guvern ca Mișcările d-lui Fleva. O altă curiozitate pentru cei de la pu­tere este faptul că pe lângă d. Take Ioh­es­cu, sunt și alți oameni politici cu situa­­țiuni însemnate în partidul conservator­­democrat. Ne dăm foarte bine seama că aceasta e ceva de neînțeles pentru cei trei frați din capul partidului liberal. In adevăr, cele trei genii ale liberalis­mului au luat toate măsurile ca nu numai nici unul din partizani să nu ajungă la situațiuni mai însemnate în partidul lor, dar a înlăturat și pe toți acei vechi libe­rali cari le-ar fi putut face umbră. Singu­­ul care le mai încurcă socotelile e d. Cos­­tinescu. încolo daurita mediocritate com­pune garda celor trei frați cari n’ar putea suporta o clipă comparațiunea cu elemen­te mai de seamă. Șeful conservatorilor-democrați, din contra, n’are de ce să se teamă în jurul său, de inteligență, talent și activitate. Cel mult­, poate să le stimuleze prin propriile sale însușiri. Și dacă este atîta viață și vioiciune în partidul d-lui Take Ionescu, taina e tocmai în procedarea acestuia, ca­re în loc să depărteze, atrage prin însăși personalitatea sa­ temperamentele politi­ce cele mai fericite. De altfel, vor mai trece cîțiva ani și se va vedea unde o să ajungă cei trei frați de la guvern și unde o să ajungă șeful conservatorilor-democrati. P . C. Pac. Cazul d-rului Uatu Doctorul Uatu a fost reintegrat de Ca­sație în toate drepturile sale: i s’a redat postul de medic de spital pe care și l-a cucerit prin concurs, deci prin muncă și merit și ’i s’a acordat o despăgubire e­­gală cu leafa pe care ar fi trebuit s’o pri­mească pentru timpul cît, fără de lege și dreptate, a fost ținut în afară de func­țiunea sa. Ce-ar fi făcut doctorul Uatu dacă în momentul cînd nedreptatea l-a lovit, nu ar mai fi existat Contenciosul adminis­trativ ?­­ S’ar fi dus să se plîngă la aceia cari i-au făcut nedreptatea ? Ar fi reclamat prin presă? Ar fi petiționat către rege? Cine nu știe că doctorul Sion­ și-a bă­tut joc și de Parlament și de rege, și to­tuși a rămas la locul său ? Cine nu știe că primul ministru al țărei romînești, protectorul d-rului Sion, este el însuși de părere că puterea scuză toate, că mo­ralitatea e o rușine, dreptatea o primej­die în politică? Și iacătă cum un om, a despuiat doțește de dreptul său, acuzat și con­d­amm­nat, fără a fi fost prevenit, fără a fi avut o­­caziune să se apere, în virtutea forței brutale și pe baza unei minciuni neruși­nate, — și-ar fi văzut o muncă cinstită distrusă, viitorul, cariera poate, primej­duite, — fără nici o posibilitate de a’șî­­uceri dreptatea. Mulțumită faptului că a apucat încă Contenciosul în viață, — a putut nu nu­mai recîștiga ce era, pe sfîntă dreptate, al său, dar încă arăta tărei întregi, ce fel de regim este acela prezidat de d. Ionel Brătianu, exercitat de tineri generoși de capa doctorului Sion, sub masca fraze­­or liberale și democratice. A putut țara întreagă, să vadă în mod clar din cazul acesta, că nu pentru a sal­­va Constituția, ci pentru a-și asigura re­gimul de nedreptate­ și fraudă, — actua­­ul guvern a desființat Contenciosul. Conservatorii de orice nuanță însă,­­azi ar veni la guvern, vor trebui să re­­nființeze Contenciosul administrativ, toți au făgăduit-o, și dacă știm că nici ol nu le displace să poată duce atotpu­­ernicia, cînd sunt la guvern bine înțeles, m­ă la călcarea legilor și dreptătei, — am avea grijă să agităm opinia publică, pentru ca Contenciosul, această asigura­­re contra samavolniciei, să fie reinstituit­­u toate drepturile sale din trecut și încă u altele nouă. «d. Conservatorii germani și antisemitismul Pe cînd la noi d-niî Iorga și A. C. Cuza profanând ideia democrației, propagă antisemitismul în numele ei, — în Germania cad ultimele pozițiuni ce mai ocupă această fanatică doctrină tot atît de contrară principiilor evangeli­­ce cît și celor ale civilizațiunei . Intr’adevăr,­­în programul partidului conservator prusac, era trecută și o frază antisemită, care suna astfel: „Comba­tem dizolvanta influență evreiască asu­pra vieței noastre naționale”. Ziarul „Kreuzzeitung“, cel mai important or­gan al partidului conservator prusac, se ridică acum și cere ștergerea acestui pasagiu din program. Mai multe artico­le în acest sens, au și apărut. Intr’unul dintr’însele spune că practi­ca numai justifică acest pasagiu, aceas­ta pentru că nu se mai poate atribui nu­mai evreilor o acțiune dizolvantă Sunt grupuri compuse din germano-creștini, ca cel de la „Simplicisimus” și cari exerci­tă o acțiune mai dizolvantă. Pe de altă parte însă evreii, cari sînt între dînșii tot atît de divizați și de dezbinați ca și germanii, au desfășurat atîtea lucruri bune și demne de laudă, în­cît afirmațiu­­nea că influența evreiască are un efect dizolvant asupra vieței naționale, nu se mai poate menține. Convingeri pa­triotice, soliditate comercială, seriozi­tate religioasă, acțiuni pozitive în știință și artă nu se mai pot contesta în general evreilor și nici programul nostru nu trebuie s-o facă. Un alt articol „Kreuzzeitung” afirmă că o mare majoritate a partidului con­servator, împărtășește aceste convingeri ale sale . E drept că un alt ziar conservator „Deutsche Tageszeitung”, de altfel cu mult mai puțin important și influent de­cît „Kreuzzeitung”, combate părerile a­­cestuia,­­ dar chiar și acest organ al ve­derilor antisemite, conține cuvinte din cari d-niî Iorga și Cuza ar putea să în­vețe ceva. Iată-le : „Lupta contra influenței evreiești, tre­buie continuată, dar se 'ntelege de la si­ne că ea nu trebuie dusă de­cît cu arme intelectuale și legale. Mai mult, cine combate influența evreiască, nu comba­te pe evreu ca individ, nu combate po­pulația evreiască, nu combate mai ales religia evreiască”. Și încheind ziarul antisemit spune: „In ce privește însă antisemitismul de scandal, — această degenerare a anti­semitismului, el e de mult învins” . In legătură cu această cestiune care a dat loc la o vie polemică în presa ger­mană, „Vossische Zeitung” publică o int­e­resan­tă destăinuire : „împăratul Frederic (tatăl actualului împărat și amicul intim al regelui Ca­rol Nota­trad), a condamnat, pe cînd era principe moștenitor, antisemitismul ca o rușine pentru patria germană. Cînd a avut loc adunarea prezidată de Waldersee și Stoecker (adunare antisemită Nota trad.), prințul moștenitor care se afla bolnav la San Remo, a cerut lui „Vos­sische Zeitung” un raport discret asupra impresiei ce a făcut acea adunare. După citirea acestui raport, prințul a trimis numțtei gazetei spre publicare o telegra­mă în care spunea că va arăta u­rcovnici­­lor Jden Mackern­ din Berlin că n’a mu­rit încă. I-a fost dat lui Frederic să aibă numai o scurtă domnie. „Vossische Zei­­t,n? 11 a publicat atunci telegrama, pre­­zi­na ca cu chipul acesta face un serviciu și împăratului și binelui obștesc,­­ dar telegrama e caracteristică pentru menta­litatea celui de al doilea imperator al nou­lui imperiu german. ---------------------------­ East întoarcerea d-lui Dim. A. Sturdza D. Dim. A. Sturdza, ultimul supravie­țuitor al acelei generațiuni care a pus te­meliile și a văzut ridicîndu-se clădirea Ro­­mîniei moderne, — s’a întors în țară. De­sigur că în sufletul acestui bărbat, care toată viața sa a muncit și luptat, — s’a petrecut ceva ca în sufletul lui Bis­marck care se știe că și-a dorit să-și ispră­vească viața în hamuri, adică muncind. Pe soarta sa însă omul nu e stăpîn și astfel d. Dim. A. Sturdza a trebuit să în­treruptă deodată brusc munca sa și el care nu-șî permitea nici­odată o zi completă de odihnă, să se odihnească cu lunile. Plecat din mijlocul luptelor, d. Dim. A. Sturdza, a suferit pînă în cele din ur­mă atacuri din toate părțile. Cînd însă boala Ta silit să iasă din viața publică,­­ toți au devenit deodată conștienți de ce era acest bătrîn verde, de o putere de muncă fără pereche, de o experiență ofe­­lită în grele încercări și s’au întrebat cu grijă cine-i va lua locul. Natura fericită a d-lui Sturdza a biruit boala și toți citi l’au văzut, spun că se în­toarce sănătos și vioi și, cine știe, poate și dornic de luptă.... ^Sub aparentele de bucurie ale celor cari lichidat cu o grabă râu plasată succe­siunea d-lui Sturdza, se ascunde râu în­curcătura în care-î pune reapariția aces­tui bărbat care le-a arătat în multe rîn­­duri că știe să vroiască. Ad. Adeverind Relativitate In urma cuvântărilor sale din ultimul timp, cei de la guvern încep să declare că „s’au în­șelat asupra bunului simț“ al d-luî Bădărău­, iar carpiștii descopăr­în­d-sa „un om politic plin de bun simț“. Și e foarte posibil ca foarte curînd d. Bă­dărau să fie un „om politic plin de bun simț“ pentru cei dela guvern și „fără pic de bun simț“ pentru carpiști. Tout arrive ! O soluție­ încurcătura în ce privește prezidarea ale­gerilor generale crește zi cu zi. Oferim gratuit Coroanei o soluție : Ce-ar fi dacă le-ar prezida d. Sturdza?! _>Surpriză Se zice că d. Ionel Brătianu, făcînd pe co­pilul răsfățat, a întrebat pe d. Sturdza ce ca­­dou i-a adus din străinătate : — O interpelare pe care o să ți-o anunț în Senat­ ar fi răspuns conu Mitiță, uitîndu-se să vadă mutra primului­ ministru ! Rigoletto ---------------------­ CHESTIA ZILEI Un răspuns al lui conu Miti­ â Primul ministru . Se vede că se simți bine, d-le Sturdza. Conu Mitiță. In tot cazul, mai bine ca guvernul! Cum se face remonta cavaleriei noastre — Nouă dispoziție a ministerului de războiu — Am arătat cauzele pentru cari, cavale­ria noastră, se remontează în Ungaria. Vom­ căuta să expun felul cum se­­ exe­cută și mijloacele de îndreptare. Aust­ro-Ungaria și­ în special Ungaria es­te singura țară în Europa, care, posedînd o întinsă creștere de cai, poate exporta. Ea furnizează, în afară de nevoile arma­tei sale, aproape tot contingentul de cai necesari Turciei, Bulgariei, Serbiei, Gre­ciei și Român­iei, precum și o mare parte din efectivele necesare Italiei și Spaniei. Afară de comisiunile acestor țări, am în­tâlnit adesea ori, comisiuni militare fran­ceze, germane, engleze și ruse, cari re­montau în Ungaria, precum și diferiți cumpărători străini, însărcinați cu cum­părarea cailor necesari tracțiunei trăsuri­lor, birjilor, tramvaelor, omnibuselor etc. S’a crezut un moment că marea desvol­­tare luată de industria automobilă va fi în dauna creștere! cailor, dar din statisti­cile austr­o-ungare publicate în ultima de­cenie, se constată că la 1900 s’au exportat 15.000 cai iar în 1909 32.000 de cai. Această desvoltare enormă se datorește pe de-o­ parte, mărirea considerabile a e­­fectivelor cavaleriei (dovadă la noi unde din 16 regime, avem azi 21), iar pe de alta, rasa cailor în peninsula balcanică a dege­nerat, cu desăvîrșire. Starea de fapt expusă mai sus, a antre­nat în mod fatal și urcarea prețurilor și scăderea taliei, de­oare­ce ne mai găsin­du-se numai cai de talie mare, armatele au început să cumpere, spre a-și comple­ta efectivele și cai de la 1 m. 50. Țara noastră, de la începutul organiză­­rei armatei sale, sub domnia regelui Ca­rol, și’a remontat, cavaleria în Ungaria și foarte puțin în Rusia. Această însărcinare de ani de zile, este încredințată direcției cavaleriei din mi­nisterul de războiu, pusă sub conducerea unui colonel de cavalerie, care de la bi­roul său, conduce părțile administrative, financiare și executive ale întregei re­monte * Schwimmer, Sírul etc. cari își­­ făceau a­­facerile, cu toate rigurozitățile caetului de sarcini, dîndu-ne toate gloabele refuzate de alte comisiuni străine. Armata noastră era astfel silită să ac­cepte aceste gloabe, de­oare­ce nu se pre­zentau alți furnizori mai de seamă, din cauza prețului ridicul cu care plăteau a­­ceștî cai, față de prețurile oferite de cele­­l­alte țări. Geambașii executând această nevoe ab­solută a noastră continuau a’șî face aface­rile. De la războiul din Transvaal însă acești negustori ne mai putând găsi cu acest preț nici acele gloabe, au refuzat furnitu­ra, silind astfel ministerul de a mări pre­țurile de la 300 la 500 pentru călărași și de la 500 la 600 pentru permanenți, spre a cumpăra aceiași cai ca în trecut. Peripețiile prin cari au înrecut remonta dela acea dată, nu au importanță; ele în­să au trebuit să fie în dauna negustorilor, căci mare parte din foștii furnizori rui­­nîndu-se au dispărut din circulație. A­­ce­astă împrejurare pune însă în evidență faptul că în acest din urmă timp, cere­rile de cai ale altor țări mărindu-se, caii s’au scumpit din nou, iar micii capitaliști la prima pagubă au sărit. » Dintre toți furnizorii cari s’au perindat pe la noi, numai o casă de asigurare din Budapesta și d. Ardeleanu din Timișoa­­ra, grație probabil puterei capitalului lor, au rezistat pînă anul trecut, cînd din cau­za afacerilor rele ce făceau au renunțat și ei de a mai furniza. 1 Ministerul de rasboi a pus în acea­stă pe­s­nibilă situațiune și mai avînd nevoe de 1000 cai­ de călărași spre a-șî completa efectivul 1910 pe de-o­ parte, iar pe de alta ne putind lua dispozitiuni imediate de mărirea preturilor, de­oare­ce recrutarea călărașilor era făcută și suma de 500 lei vărsată, s-a adresat mai tuturor geamlba­­șilor cunoscuți în Ungaria, invitîndu-i să primească comanda. Parte din acești fur­­nizori au primit comanda, dar neputîn­­d-o efectua, au renunțat, și ministerul s’a găsit cu o lipsă de 800 de cai, de a că­rui vină nu poate fi acuzat nimeni, decit împrejurările. Chestiunea fiind adusă la cunoștință d-lui ministru de către directorul cavale­riei, a fost dată în studiul comitetului ca­valeriei, care cercetând cauzele care au de­terminat starea actuală, după o minuțioa­să anchetă a opinat să se mărească pre­ Cronica teatrală de Emil D. Fagure­ nmnania Davila. — Deschiderea stagiunei de iarnă. Intre CUÜSQ („La Rampe“), piesă în 4 acte de Henri de Rothschild, tradusă de d. Streitman. An cu an stagiunea teatrală de iarnă se­­ deschide mai din vreme — și cred ca nu suntem­ departe de vremea cînd vor dis­pare și scurtele vacanțe tea­tral­e de pri­măvară și toamnă. Bucureștii are ten­dința pronunțată de a deveni una din ca­­spitalele cele mai avide de teatru.­­ Și de astă dată „Compania Davila , a­­ dat semnalul, deschizînd aseară porțile " Teatrului Modern“ — avantajos modifi­­iat — cu piesa „Intre culise“, trasă din viața de teatru. Rare­ori autorii dramatici au reușit să dei m­ese bune cu subiecte din viața de teatru , o viață cam artificială și a o reda înseamnă a face teatru în teatru, ceea ce e în­totdeauna destul de greu și pentru autor și pentru actor. Romanele din viața de teatru sînt mult mai reușite ca piesele. Cu­ despre actori, nimic nu le reușește mai puțin de­cît a se juca pe ei înșiși — fiind­că, de cînd lumea, nimic nu e mai greu de­cît a te cunoaște pe tine însuți. Cele mai bune piese din viața de tea­tru au rămas încă acelea cari, precum „Kean“, „Sulivan“, văd în actor pe om și nu pe artist și meșteșugar. încolo, în pie­sele de teatru, actorii au fost introduși une­ori cu oare­care humor, ca role episo­dice, nici­odată ca eroi ai dramei. Din acest punct de vedere ori­cît de uzi­tată e introducerea actorilor în piesele de teatru, piesa d-lui de Rothschild prezintă această deosebire că însuși conflictul dra­matic izvorăște dintr’un sentiment pro­priu psih­ologiei artistului în genere și celui dramatic, în special. Tocmai prin aceasta însă autorul arată că a fost atras spre teatru ca amator, mai mult de viața de culise, care are farmecele ei de nou­tate pentru novici și nu de probleme, cari ar fi fost firești pentru un doctor în me­dicină ca autorul piesei „Intre culise“, nici de vre-o vocațiune specială pentru literatura dramatică... * Este o chestiune rezolvată în lumea cu­liselor de teatru, o axiomă pentru actori, cum că însoțirile între artiștii dramatici sunt, în regulă generală, o imposibilitate psih­ologică. Axioma nu e teoretică, ci bazată pe... secole de observațiune. Ex­­cepțiunile sînt rarissime și confirmă și mai mult regula. Asta nu împiedică, bine­înțeles, ca experiențele să se repete la in­finit. Căci nimic nu e mai firesc ca băr­bați și femei, cu temperamente vii, me­reu în contact prin însăși exercitarea me­seriei lor și avînd a-șî spune adesea, în rolurile lor, lucruri cari trezesc sensibili­tatea, să nu se simtă, în cele din­ urmă, atrași unul către altul și adesea în fața prostiei îndeplinite de a se vedea unu­l de-a­ binelea pentru o viață conjugală, ca­re, din fericire, nu durează prea mult —­ mai ales cînd e vorba de două talente­­ reale. Astfel este știut că, odată trecută vîrsta în care tot ce zboară se mănîncă, adesea actorii sînt foarte cum­se­cade soți ai fe­meilor din afară de teatru și artistele foar­te bune gospodine pentru bărbații din a­­fară de teatru Drama d-lui de Rothschild atinge unul din conflictele ce se pot ivi între artiștii soți, sau amanți: gelozia talentului, a producțiunei, a succesului. Intre scriitor și scriitoare, între muzician și muziciană, între pictor și pictoriță, poate izbucni a­­celaș fel de gelozie. Intre actor și actriță izbucnirea poate fi mai violentă, mai cu seamă cînd amîndoui apar pe aceeași scenă. Nu se spunea oare la Paris — pe drept ori pe nedrept — cum că divorțul destul de public și senzațional dintre d. Le Bargy și soția sa Simone s’ar fi datorit marilor succese ale acesteia, deși cei doui soți nu jucau pe aceeași scenă? Cu toate astea, d-na Simone, ex-Le Bar­gy, departe de a se otrăvi cu eroina din „Intre culise“, a găsit că are ceva mai bun de făcut cu talentul sau și și-a conti­nuat cariera. De altfel eu cred că ori­ce talent real, mai cu seamă talent de tea­tru, a cărui condiție de viață e succes, pune talentul mai presus de dragostea pentru cineva. Din acest punct de vedere deznodămîn­­tul­­ piesei d-lui de Rothschild în care eroina se otrăvește, logicește, e mai mult de a­­cord cu originea „mondenă“ a eroinei de cit cu vocațiunea ei artistică pe care o trece lesne pe al doilea plan — ceea ce dovedește că talentul nu era tocmai su­Pînă în anul 1900, noi plăteam 300 lei calul de­­ călăraș și­ 500 lei calul perma­nent. Condițiunile de admisibilitate erau prevăzute într’un caet de sarcini, în care cărturarii veterinari răsfoind întreaga to­pologie, prevăzuse ca­­ anume, caii să aibe toate calități­le și n­ici unul din defectele prevăzute în carte.­ Furniturile de cai e­­rau efectuate de geambașii de mina zecea din Ungaria și se numeau Schwartz,­perior. Și atunci naște întrebarea : de ce gelozia de actor a lui Claude Bourgueil ? Căci — în p­uține cuvinte — acesta e con­flictul dramatic : o femee de societate își părăsește soțul care n’a făcut-o fericită, spre a deveni artistă și amanta unui co­median, care, la rîndu­l lui, o părăsește de îndată ce dînsa obține, într’o piesă un rol și un succes mai însemnat ca al lui. Pentru trebuința conflictului se impu­nea ca Madeleine Grandier să fie o ar­tistă, al cărei talent să poată sta în cum­pănă cu al lui Bourgueil, căci altfel nu se explica gelozia. Dacă însă deznodămbn­tul, prin sinuciderea Madeleinei, o fi mai mișcător, e totuși teatral, factice, tocmai prin faptul că gelozia, între adevăratele talente, e tot atît de puternică la bărbat, ca și la femee. Ceea ce triumfă la Made­­leina este tocmai superioritatea dragostei asupra amorului p­ropriu artistic, superio­ritatea femeiei de lume asupra femeiei de teatru — și atunci le întrebi cum de acest amor n’a putut face jertfa de a se lipsi de scenă și succese, spre a face fer­cirea bărbatului iubit? Viața reală ne a­­rată mai mult de o actriță, care a părăsit­­ scena spre a deveni vrednica gospodină a soțului ei. Nefericitul Kainz, care a mu­rit zilele trecute, a avut o asemenea soție. In piesa d-lui de Rothschild sînt multe observatiuni nostime asupra mediului ac­toricesc, asupra mîndriei impertinente a aristocratelor adultere fată de lumea „ca­botinilor“ ; sunt siluete reușite ca aceea a impresarului Schürmann — pardon, Schatzmann­­ — dar conflictul care, ne­contestat este un izvor dramatic, nu e a­­profundat. Frumusețile psih­ologice sunt sacrificate unui romantism teatral, care mișcă adesea pe spectator, fără să dea în­să emoțiuneî consistența necesară. La Paris, unde personalitatea financiară și „mondenă“ a d-rului Henri de Roth­schild primează pe aceea a dramaturgului, autorul a fost nevoit să audă multe re­flexii puțin juste, dar destul de crude cu privire la incursiunea sa în domeniul li­teraturei dramatice. Critica a făcut justi­ție, punînd în rîndul pieselor acceptabile piesa d-lui de Rothschild. In secolul nostru de... materialism, n’ar fi de mirare însă să se găsească oameni cari să prefere.... piesele d-lui de Rotschild piesei d-saie ! Nu rămîne cineva nepedepsit cînd e archimisionar și tine totuși să cucerească sufragiile celor ce în ziua de azi au ade­sea idei­ sau rime milionare, fără să aibă un­ dejun . La noi piesa „Intre culise“ s’a bucurat aseară de curiozitatea ce manifestă pu-

Next