Adevěrul, octombrie 1910 (Anul 23, nr. 7567-7596)
1910-10-26 / nr. 7592
5 Abul at XXIIMea No. 7582 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18.—Telefon 8/4 BIROURILE ZIARULUI t București, Strada Sărindar No. ÎL BANI UN NUMĂR Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri Regele și indicațiile electorale . Pentru că regele un angajament cu privire la Carpiști, au dat cuvîntul de ordine presei lor ca nu cumva să mai fixeze data constituirei cabinetului Carp, dar în particular nu se sfiesc să spună că la Crăciun vom avea un guvern Carp. De un an de zile aceasta e singura tactică a carpiștilor: să spună mereu, în fiecare zi, cu oricine vorbesc, partizanilor și adversarilor, că ei vin la guvern și că vin singuri. Nici nu admit o altă discuție de cit asupra acestui punct, că ei vin la guvern. In toate părțile, în saloane, în cafenele, pe stradă, in cancelariile autorităților, pretutindeni unde apare un carpist, el are cea d’întîiu grijă să spună: — Venim ! Lumea a început însă să facă zeflemele pe socoteala acestei tactice a carpiștilor. De vre-o cinci ori pînă acum s’a desmințit venirea la guvern a carpiștilor. Acum e absolut cert că parlamentul se va deschide tot de liberali și că guvernul nu’l deschide pentru a se retrage, ci pentru a rămînea ci va putea mai mult,— de aceasta nu se mai înlopește nimeni. Prin urmare iar nu vin carpiștii șî schimbarea regimului fiind excluisă cel puțin pentru trei-patru luni, profețiile nu mai fac două parale căci nimeni nu știe cum se vor desfășura evenimentele. Rămîn dar încă pentru cîtva timp liberalii, iar carpiștiî se vor consola comemtînd cearta takiștilor din Ploești și discursul d-lui Bădărău, a cărui principală declarație este, că în definitiv, un guvern , Carp tot tributar al partidului liberal va fi sau altfel nu va fi un guvern Carp. 1 *■* Asupra existenței unui angajament al regelui fată de carpiști, nu mai poate fi discuție în nici un cerc politic. D. Nicu Filipescu poate asigura pe agenții electorali de sub comanda d-sale că la Crăciun vom avea un guvern Carp, dar de cînd d. Filipescu e în opoziție a dat o serie de asigurări și a făcut o serie de pronosticuri cari nu s’au realizat și nu se vor realiza. Nu poate să existe un angajament al regelui pentru aducerea d-lui Carp la guvern, fiindcă suveranul e legat de un angajament mult mai puternic pe care nu-l va putea nesocoti un Hohenzolern : regele este angajat de indicațiile corpului electoral peste care, în ziua de azi nu mai poate trece nu numai un suveran constituțional, dar nici chiar un monarh autocrat. Corpul electoral, care a fost așa de fidel politicei regelui, adică timp de 40 ani s’a arătat un corp eminamente guvernamental — ceea ce n’a displăcut suveranului care este cel mai guvernamental ,personaj de la noi — acest corp electoral, de care toți politicianii și-au bătut joc în chipul cel mai mizerabil, așa că ajunsese într’o decădere desgustătoare, nația, aceasta care a primit, în timipul din urmă, cîte-va asigurări pentru o manifestare mai liberă, a făcut un gest frumos, a rezistat la presiunile și violențele celor două partide istorice coalizate și, în mod constant, în toate alegerile parțiale a îmbrățișat cauza noului partid, acela al d-lui Take Ionescu. ^ Ei bine, nu este admisibil ca regele să facă acum o contra manifestație, să pedepsească acest corp electoral care a îndrăznit să se ridice; nu se poate ca regele să intre în conflict cu massele electorale , ținîndu-le acest limbagiu . 1 ■— E .adevărat că indicațiile corpului electoral nu sunt pentru un guvern Carp, dar eu am să aduc pe Carp la guvern și < am să dau voie lui Filipescu să reînvie epoca alegerilor cu ciomagul și cu corupcția ca în viitor să nu mi se mai indice guvernele de către corpul electoral! Așa nu poate proceda și nu va proceda regele, mai ales nu va proceda acum când și la liberali se agită schimbarea regimului electoral. Ar fi o primejdioasă lovitură din partea regelui, la care se va putea răspunde printr’o campanie electorală care să nu o placă de loc suveranului la sfîrșitul domniei sale. Nu e vorba de o campanie antidinastică, nici de una la fel cu acea pornită de a luat pînă acum nici un schimbarea regimului— carpiști cînd au lansat „Protestarea”. Campaniile acestea pentru amenințarea regelui nu-l mai intimidează pe suveran și nici nu mai simt serioase. E vorba de o astfel de manifestare, de un răspuns drastic al corpului electoral la gestul de provocare al regelui -dacă, cumva are să dea guvernul tocmai acelui partid care sistematic a fost respins de corpul electoral, să-i dea adică puterea ca să smulgă aprobarea corpului electoral. Atunci e de prevăzut ceea ce se poate întâmpla și de o asemenea manifestare regele cu siguranță se va feri și va căuta o altă soluție cînd d. Brătianu are să-i pună chestia prezidărei alegerilor generale NAZBITII Cu paharul Eminenții vinari și țuțcari din firma „La trei frați“ au fost denunțați că s’au stabilit cu comerțul lor nu numai en gros, ci și en detail! . Departe de a se face din aceasta un cap de acuzație, declar că este o onoare și o reformă democratică—singura poate, realizată sub regimul actual. Adică de ce să bea boerii cu kilu și cu vadra și să nu bea și poporu cu „pa’aru“. „Pa’ar“ cu “pa’ar“ face litra, litră cu litră face kilu, kilu cu kilu face vadra și astfel, treptat-treptat, ajunge să-și facă chefu și chiar multe chefuri. Unde mai puneți că se apropie alegerile generale și una din singurele arme ale firmei „La trei frați“ va fi desigur că vinde și cu „pa’aru“. Pap. IS KifíÉ É ItilÉÉ In ziua în care publicam articolul nostru prin care lăudam o hotărîre a tribunalului Ilfov într’un proces privitor la un accident de automobil,—s’a întîmplat pe Bulevardul Colțea un alt accident care a pricinuit moartea doamnei colonel Coadă. Cu un fior de groază au cetit desigur amănuntele acestui accident, mai ales aceia ce știu că au zilnic pe drum ființe scumpe bătrîne sau copii, cari nu sunt destul de înarmați pentru a se putea strecura de pe un trotuar pe altul, în orașul acesta al nostru ale căruia străzi sunt socotite ca niște adevărate piste pentru curse de automobil. Pietonul e dator să fie prevăzător cînd traversează o stradă, dar mai prevăzător trebue să fie automobilistul, căci el primejduește viața pietonului și nu viceversa. E aceasta pur și simplu o cestiune de conștiință. Automobilistul trebue să fie cea mai mică viteză posibilă, pentru ca să poată opri la orice moment. Cu mult mai repede decât trăsura cu cai, nu trebuie să umble prin oraș automobilele. Știți că aceasta-i dezagreabil pentru sport și că răpește automobilismului tot farmecul, dar străzile unui oraș nu sunt făcute pentru satisfacerea pasiunilor sportive. Și trebue să meargă automobilele cit mai încet pentru că oricit de prevăzător ar fi pietonul, el nu poate prevedea totul. O trăsură poate să-împedice vrederea și iată-1 intrînd direct sub roțile automobilului. O eroare asupra distanței, o alunecare pe asfaltul străzei, îl poate expune să fie terciuit de greutatea unui automobil în plină cursă. Chiar autorul acestor rînduri era să fie victima unui accident de automobil,cînd scoborînduse din tramvaiul electric un „sportsman“ a găsit ca cale să treacă în plină goană la la cîteva degete de scara vagonului. Dar ceea ce e mai îngrozitor în aceste accidente de automobil, este că autorii lor caută să se sustragă răspunderea printr-o fugă nebună, în care amenință viața altor oameni și care constitue un act de adevărată lașitate, pentru că victima e lăsată fără un ajutor, care, nsdat la timp poate adesea să cauzeze moartea. Credem că în asemenea cazuri trebue să se aplice o și mai aspră pedeapsă. Ep. Cine vine la putere? Cea mai vitală problemă a României — Necontestat că în acest moment, cea mai vitală problemă a Romîniei este : cine vine la putere ? Sau cum a spus odată foarte spiritual d. Dim. A. Sturdza : cine va pune mina pe ciomag, ca să-i ciomăgească pe ceilalți ? Noi însă vedem că într’adevăr de la o bucată de vreme, preocuparea țărei întregi, a țărei care gîndește sau mai bine zis ar trebui să gîndească, este : cînd va cădea d. Ionel Brătianu? Și cine va veni în locul d-sale , Take sau Petrakhe ? La aceasta se reduce acum toată politica de la noi — și problema a început să chinuiască după toate aparențele, și pe oamenii cei mai puțin preocupați de politică. Care va să zică nimeni nu poate imputa gazetelor și gazetarilor că publică, ai nu știu cite sutelea articol asupra chestiune! cine va veni la putere și cînd vine. O gazetă nu este decit oglinda fidelă a celor ce se petrec în politica unei țări, ori dacă aceasta politică este... cum să-î zicem? Dacă este așa... cum este, ce pot face gazetarii ? * Dar iasă vodem noi, cam ce se ascunde sub grava chestiune care preocupă atîta spiritele ? De ce adică ar fi atît de greu de găsit răspunsul la ea ? Evident că n’ar fi greu, dacă am fi cu adevărat o țară parlamentară, dacă regimul nostru parlamentar și constiuțional n’ar fi o miniciună. Căci în țările parlamentare, cu adevărat parlamentare, se știe dinainte cine are cele mai multe șanse de a forma un nou guvern, — acela asupra căruia s’a întrunit, mai ales încrederea alegătorilor, care deci întrunește maximul de putere politică. Căci e la mintea omului ca guvernul să treacă asupra partidului celui mai tare, a aceluia care s’a dovedit că posedă mai mult încrederea alegătorilor, singura considerațiune decisivă într’un stat cu adevărat parlamentar. Daca deci noi am fi un stat cu adevărat constituțional și parlamentar, chestiunea : cine va veni la putere, nici nu ar fi posibilă, nici nu ar preocupa pe nimeni. Ceea ce ar preocupa pe toată lumea ar fi ca să dea jos de la cîrmă un guvern, care nu are nici o rațiune de a mai trăi, fiindcă într’însul nu mai are nici o putere morală sau politică, iar din partea alegătorilor, ori de cîte ori i-a chemat să se pronunțe, a avut dovezi indubitabile că nu le mai posedă încrederea. La noi însă, nu numai că continuă discuția că cine va veni la putere, dar nesiguranța ce domnește cu privire la soluția acestei chestiuni, prelungește viața unui guvern, a căruia situațiune reese lămurit din faptul că — oricine o știe și o spune — n’ar putea supraviețui douăzeci ■și patru de ore unirea celor două partide conservatoare.x-Dar cine nu știe că la noi parlamentarismul și constituționalismul există numai cu numele ? Decenii de-a rîndul ele au putut avea o existență măcar aparentă, în ce privește succesiunea la guvern, mulțumită faptului, că nu existau decit două partide , cînd pleca unuul de la putere nici nu se putea altfel, decît ca celalt să-î ia locul. Teoria celor două partide cari trebue să alterneze la cârmă și i să menție astfel echilibrul politic, nu era o teorie constituțională absolută, dovadă că sunt țări cu adevărat constituționale în cari sunt mai multe partide dintre cari capul statului alege guvernul. Nu, această teorie era pentru țara noastră de o deosebită importanță, pentru că înlesnea salvarea aparențelor constituționale, înlăturînd cu desăvârșire fondul constituțional, deoarece alegătorii nu indicau cu nimic viitorul guvern, ci erau chemați ulterior să-l consfințească, în ce chip se știe. Deodată însă, a apărut un alt treilea partid. Pornit dintr’un conflict de ierarhie ce s’a produs înăuntrul partidului conservator, el a profitat de o stare sufletească existentă și în scurt timp a devenit o forță, cum n’a fost partidul conservator întreg, în nici un moment al existenței sale. Acesta-i un fapt care nu se explică în de-ajuns nici prin popularitatea d-lui Take Ionescu, nici prin simpatiile de cari se bucură și d-sa și partizanii d-sale, ci numai și numai prin faptul că massa electorală, din ce în ce mai luminată, a început să ceară drept real la viața politică și să caute a-șî validita interesele și aspirațiunile sale. Aceasta e temelia pe care stă partidul d-lui Take Ionescu. Știe el să corespundă încredere ce i s’a arătat . Asta e o întrebare pe care nu vroim s'o discutăm acum,—ceea ce e sigur însă, e că cu această bază nu vedem cum se poate face o împăcare cu partidul carpist, fără a imprima acestuia un program cu totul altul decât cel reacționar agrar al d-lui Carp, — un program care să corespundă mai mult aspirațiunilor și nevoilor alegătorilor. * * * Cu apariția acestui al treilea partid însă, a devenit cu neputință să se mai menție minciuna constituțională de pînă acum. Succesiunea la putere trebue rezolvită în mod franc constituțional, sau trebue să se vădească lămurit că constituționalismul și parlamentarismul nostru sînt o comedie. Momentul acesta psihologic e mai cu deosebire penibil capului statului și de aceia caută să-l amine cit mai mult; ba, pe cit se zvonește, și după argumentația noastră zvonul devine verosimil, capul statului ar stărui mult pentru o înțelegere a celor două partide conservatoare, înțelegere care ar restabili acel statu-quo ante, sub care alegerea nouilor guverne era atât de ușoară și politica partidelor atît de dependentă de voința dispensatorului adevărat și real al puterei. Acesta e adevărul. Și acum, dacă nu putem ști cine va veni la putere, putem însă ști altceva, anume că oricine ar veni, va fi un punct cîștigat politicește. De vor veni carpiștiî se va vădi comedia noastră constituțională și se va da o luptă electorală care pentru întîiași dată va reprezenta o sforțare de a face din poporul electoral factorul politic hotărîtor ce trebue să fie în politică , iar de vor veni takiștii, acest factor se va fi manifestat pentru întîiași dată în mod hotărîtor și vom fi avut un început de constituționalism real. Cum se vede însă din aceasta, chestiunea că cine va veni la putere, are mai mult decit o însemnătate personală. Și abstracție făcînd desimnatii personale, și abstracție făcînd pînă la ce grad partidul d-lui Take Ionescu este democrat cu adevărat, reușita d-sale are o însemnătate pentru democrație, care nu se poate desfășura decit atunci cînd cel puțin în manifestațiile sale superioare, parlamentare, constituționalismul ar deveni o realitate. Junius I—----*-------- 1 ^Adeveruri^ „Cea logică“ „Soluțiunea cea logică“ a descoperit’o în fine „Conservatorul“. Trebue să vie carpiștii la putere. De ce? Foarte logic, fiindcă au căzut in toate alegerile parțiale. E un fel de... „unanimitate“, pe care se bazează această logică! Sf Dumitru Mîine e Sf. Dumitru: onomastica d-lui Sturdza. Ar fi interesant pentru judecarea „caracterelor“ foștilor săi „partizani“ să se compare cîți îl felicitau pe vremuri și cîți îl vor felicita azi! Hypertrofia „hypertrofia“ este după „Independența“ „însuși geniul partidului liberal“. Din hypertrofie dai însă lesne in apoplexie!__________________Rigoletto Cetățeni, nu uitați, că la 1 Noembrie expiră termenul de înscriere în listele electorate. „Meverul“ vă stă la dispoziție. CHESTIA ZILEI IM ÖGtomfirle Î9W» DIRECTOR Phcțiri CONST. •vi* ABONAMENTEI ^ 3a Lei 16.— I Trei inni Sit«liiEDI . . . . 8.— IO Inul * . 3a * . « Uf Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON* Directia si Administrația No. IA/10 WV Redacția: eu Capitala „ IA/ IO Provincia * 14/99 _ „ Străinătatea . 12/40 UN NUMĂR BANI ==30 5 IL^el Canossa! Filipescu. Primește acest buchet făcut cu mult marafet: Bănărău: Nu umbla cu marafeturi, că înțeleg unde bat ! O alianță balcanică Chestia pactului bulgaro-sîrbo-greco-muntenegrean — Observațiile unui ziar turcesc —- ------------- S ! Ziarul „Sabah“ din Constantinopol discută într’un recent număr al său chestia unei alianțe ce s’ar fi pus la cale între Bulgaria, Serbia, Grecia și Muntenegru în urma versiune| încheierea unei alianțe turco-romîne. Articolul prezintînd o importanță reală întrucît arată punctul de vedere turcesc în această chestie, îl dăm aci în întregime. Iată-1: Corespondentul lui „Times“ din Sofia reînoește un zvon, care se ivise acum un an și jumătate și care pe atunci dăduse prilej de multe comentarii în presă. Numitul publicist vorbește despre niște tratative bulgaro-sîrbe în scopul încheierea unei alianțe la care vor participa Muntenegrul și Grecia. Pe înțelesul tuturor, acest zvon se poate preciza: „Să lucrează la o confederație balcanică fără Turcia“. Dar rostul lui nu e numai acesta, ci „crearea uniunei balcanice în contra Turciei“. Care stat simte necesitatea încheerei unei astfel de uniuni—sau mai bine zis, alianțe ? Bulgaria. Și de ce ? Pentru că convențiea militară turco-română — a cărei încheiere o anunță presa străină,— îngrijorează pe vecinii noștri din noul regat. De mai multe ori am spus, că între Turcia și Romînia nu există o convenție militară scrisă, dar că relațiile ambelor țări se potrivesc cu o alianță. Să presupunem că s’a încheiat o alianță între aceste două țări. Această alianță, care ar trebui neapărat să fie defensivă și sub nici un cuvînt ofensivă, prin urmare admisibila de toți, de ce oare să îngrijoreze pe Bulgaria ? A arăta îngrijorare nu însemnează oare a recunoaște că se hrănesc năzuințe contrarii statului-quo ? Dacă — după cum pretinde corespondentul din Sofia al lui „Times“—zvonul despre o apropiere turco-romînă provocă atîta îngrijorare și alarmă la Sofia, pentru Sublima Poartă și cabinetul bucureștean, mai bună avertizare decit asta nu se poate închipui și—în acest caz— devine clar, că politica bulgară urmărește scopuri incompatibile cu era actuală. E clar, pe de altă parte, că atît Turcia cit și Romînia doresc și tind la conservarea statului-quo. Prin urmare luarea de măsuri pentru zădărnicirea aspirațiilor protivnice statului quo devine și mai necesară. Nefiindu-ne cunoscut dacă au sau nu loc tratative bulgaro-sîrbe în zisul sens exprimăm această părere nu către guvernul și presa bulgară, ci pe baza informațiunilor reprezentantului lui „Times“. Fie acest zvon fals, fie adevărat, o examinare a chestiei, dacă e sau nu cu putință o astfel de alianță(bulgaro-sîrbogreco-muntenegreană), nu ne pare lipsită de folos. Fi fie ce oază și în ce scop, va încheia Serbia o alianță cu Bulgaria ? In schimbul serviciului ce-l va preta Bulgariei— presupunîndu-se că grupul de aliați va ajunge la un resultat favorabil — ce interes îi va fi asigurat Serbiei ? Interesele reale ale Serbiei cer să se aștepte a se vedea ce înfățișare va lua acțiunea Europei centrale la păstrarea liniștei. Căci, chiar dacă s-ar presupune că guvernul de la Belgrad urmărește o politică de rasă, cugetătorii sirbi nu pot uita că populațiunea otomană de naționalitate sîrbă e în cantitate mică, fără importanță. Marea majoritate a sîrbilor se găsește aiurea. Această aserțiune e în vigoare, bine înțeles, și pentru Muntenegru. Mai trebue luat în seamă și faptul că, după ce au întreprins de mai multe ori demersuri spre o înțelegere directă și n’au reușit niciodată, Serbia și Muntenegru prin intermediul Bulgariei, ajunge-vor acuma la aceasta? Și întru cit se potrivește cu interesele Serbiei și Muntenegrului aflarea acestor state sub efectele mijlocirei bulgărești ? Esassiadyimasü •EaGscopJ.sjL'fc.i. de COMST. MILLE Duminică D. Rubin de la ziarul „L’Indépendance Roumaine“, a împlinit douăzeci și cinci de ani de cînd este în redacția acestui organ de publicitate și colegii d-sale se pregătesc să-l sărbătorească. Un banchet la Capșa, discursuri și un condeiu de aur sînt lucruri de rigoare. S’ar putea crede că vom profita de ocaziune ca să spui lucruri neplăcute acestui dușman al condeiului. Nu. Ba chiar îmi pare rou, că au fost cazuri cînd l’am atacat personal și pe nedrept. Zic pe nedrept, fiindcă în soiul de ziaristică pe care a făcut-o totdeauna cel ce-și sărbătoește un sfert de veac de gazetărie, cel ce prie nuî decît o uneltă, un ecou. Eu de pildă, ceea ce am, am cu Dinastia Brătanu. Aceasta are în slujba ei, oameni ai condeiului, întocmai cum are oameni de paie, administratori, băeți de prăvălie. E natural ca acești domni cari au de făcut lucruri vorba vine, mai importante decit să scrie, e natural, ca atunci cînd este vorba să se apere și să atace, să întrebuințeze pe ziariștii ei.. Ce sunt însă aceștia de vină ? Sînt plătiți ca să-și apere stăpînul și ei îl apără, cum pot, cu mai mult sau mai puțin talent, după cum sînt înzestrați de la natură. De ce aș fi eu oare supărat contra lor? Recunosc car că am fost nedrept, de multe ori cu d. Rubin, cînd l’am lovit personal și poate cu atît mai dureros a fost impresionat, cu cît d-sa era perfect de opinia mea și totuși a trebuit să scrie altfel: — Bine, domnule Miile, mi-ar fi putut cu drept cuvînt, răspunde între patru ochi, cel atacat, bine, ce-au cu noi? Suntem puși aici, ca să nu avem ideile noastre, ca sentimentele ce nutrim să le înăbușim, să dăm talent și aureolă altora; noi facem lumină pentru alții, încălzim pe alții cu talentul ce ne-a dat Dumnezeu ori natura și d-ta în loc să ne plîngî, să ne compătimești, ne îndoești durerea și ne mai faci și de pomină. Sîntem ca acei scriitori de talent, cari sînt nevoiți să facă opere pe cari alții le iscălesc, ca pictorii cari lucrează pentru celebrități, — sîntem robii moderni ai condeiului, pe cari d-ta, cel puțin nu ne lași să trăim în obscuritate, ci ne dai stamba și fie «coti la lumina zilei ! Luni D. Rubin, nu e un ziarist lipsit de talent — un talent special de altfel, de bonne ă tout faire în gazetărie. E o anume specie de ziariști, din care face parte și cel ce a împlinit douăzeci și cinci de ani la acelaș ziar. Această specie anumită este de a fi la un ziar de partid. Acolo ți se cere un talent după cum am zis absolut special. E vorba întotdeauna să știi să faci dori să știi să vorbești, fără să faci vreun bucluc. De obicei, oamenii politici se ocupă puțin de presa lor. Totuși, ziaristul trebue să vorbească în fiecare zi, și să-și spună părerea. Se întâmplă însă că nici inspiratorii nu știu ce atitudine să ia în cutare chestiune, dânșii sunt uneori prea leneși și prea ocupați, sunt în concediu ori sunt invizibili. Ce te faci tu, care trebue să iei o atitudine ? Ziaristul de partid fără de talent, se mărginește să tacă pur și simplu ori să se ocupe, cînd satul arde, de Guba, de Madaswwó, de organizațiunea meseriilor din Australia. Cel de talent, caută să scape cum poate, concretizează pe cît este cu putința a ceea ce î nebulos în capul patronilor, se încearcă de multe ori să concilieze ceea ce j ■ spune cutare ministru, față de ceea ce I spune cu totul contrariu altul, în sfârșit, i scapă cum poate din încurcătură. Dacă n’a putut eși bine la văpsea, atunci el este der vină, el înghite observațiunile -Și adesea nici el nu știe pe cine să împace, deoarece are zece indicațiuni, toate imperioase și în cele mai multe cazuri, toate Kalandala. Acesta este ziaristul de partid, căruia îi trebue fără de îndoială mult mai mult talent, decât altora cari scriu ceea ce cred, care-și exprimă la ziar numai părerile lor fiindcă i-au ales acel organ de publicitate care corespunde uleielor, , sentimentelor și firei lor. Acolo este o plăriere să fii redactor pe cînd aiurea este o veșnică tortură, o veșnică umilire, o morstificațiune continuă, deoarece ți se daui însărcinări cari îți repugnă și totuși tribue să le execuți, tu să iei cu mina ta, murdăriile de tot soiul și să te războești cu oameni pe cari îi stimezi, să-i batjocorești, să pierzi prieteni scumpi—să fii soldatul disciplinat care este dator să-și ucidă pe mama sa, pe tatăl sau. Marți Ziaristul de partid, trebue să se înființeze în fiecare dimineață acasă la stăpînul sau, să facă anticameră, pînă cînd trec prefecții și politicianii de provincie. De multe ori este primit în halat, i se dictează articolul și el face pe scriitorul, i se dau indicațiuni ori ordine de executat, face chiar servicii inevitabile, căci este însărcinat cu roluri de polițist, de a urmări viața intimă a cutărui adversar, de a-l ataca în viața lui privată și ne deasupra de a-și lua el răspunderea tuturor acestor nevrednicii. Trebue pentru toate acestea stomah și mult talent de a-ți încovoia șira sipinăre.Dar unde pui dezmințirile umilitoare, pe cari ești silit să ți le dai, ție însuși—căci tu ești paravanul patronilor ? E natural, că cu timpul deprinderea devine, a doua natura,,că nu te mai revoltă nimic, că găsești totul natural, că meseria îți pare cu totul în conformitate cu demnitatea, zgarda nu te mai roade, te identifici cu stăpînul, la ori prin obiceiu. Dar pînă cînd ai ajuns la acest stadiu de nesimțire, câtă durere, cită muncă ca să te adaptezi mediului, cită revoltă inutilă, de cîte ori nu-țî blestemi ceasul în care ai îmbrățișat acest meșteșug, care nici cel puțin nu te face bogat. O nu ! Stăpânii tăi, fac cu tine întocmai cum fac și cu țăranii lor. Dacă ar deveni bogați, ar scăpa de robia lor. Ii țin în întuneric și în lanțuri economice pentru ca să-i exploateze cît mai mult. Tot așa și cu ziaristul de partid. El trăește în sărăcie și în umbră. N’au scos pe nimeni la iveală, aproape nici un ziarist, nu a putut pătrunde în parlament — ci că ,acolo poate, să-i vină gustul de a avea idei proprii, succesul tribunei îl poate înbăta, și de ar pierde un slujbaș docil și fără prea multe pretențiuni, nici morale, nici materiale. Marcuri D. Rubin în această privință este tipul ziaristului de partid, al scriitorului fără de voință și fără de personalitate, proprie. D-sn ce-i dreptul a aparținut aceluiaș ziar timp de un sfert de veac, dar nu a imprimat întru nimic acestui organ de publicitate, ideile, sentimentele, ființa sa. In adevăr, a putut perfect scrie sub Alexandru... Giurcu, a făcut consertatoritim sub George Lahovary — și era foarte mult apreciat de către patronul d-sale. Mai mult încă, se spune că chiar articolul pentru care acesta a fost ucis de către d. N. Filipescu, ar fi fost opera actualului prim-redactor, de fapt director al ziarului „Londénendance Roumaine“