Adevěrul, decembrie 1910 (Anul 23, nr. 7627-7655)
1910-12-08 / nr. 7634
Anul al XXlii-lea No. 7634 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. » Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI * București, Strada Sărindar No. 115 Bani Exemplarul DIRECTOR POLITIC CONST. MINE Abonamente cu premii. On an......................................................................... Vei 20.. Ș&solan!..................................................... . îl.. trei luni................................................... . G.Pentru străinătate prețul este îndoit. TElEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 v Redacția: cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/93 ” „ Străinătatea „ 12/40 «♦"» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri « ❖ » SMlercur? 8 Decembrie 1910 REGELE NEMILOS — Profeția d-lui P. P. Carp In ultima întrunire pe care conservatorii au ținut-o în sala Eforiei, d. Carp a profetizat că regele va fi nemilos cu d. Take Ionescu. Nu se poate susține că d. Carp a fost autorizat să facă o asemenea declarație. Trebuie clat luat acest eveniment ca o simplă profeție, una mai mult din cîte a făcut d. Carp. Se poate însă ca atunci cînd d. Carp a rostit această profeție să fi obținut deja promisiunea formală a regelui că după retragerea liberalilor va veni d-sa la guvern. Se pare că acesta-i adevărul. Și dacă faptul se va confirma — liberalii au cei dinții interesul de a afla cum i-a operat regele — atunci va rămînea bine stabilit că și în ziua de azi toate se pun la cale, se fac și desfac, în culisele palatului ignorîndu-se cu desăvîrșire nu numai opinia publică, indicațiile electorale dar și toate uzanțele constituționale. Pînă acum un fapt a transpirat: regele avea intenția să concedieze pe liberali încă de anul trecut, la expirarea concediului d-lui Sturdza. Dar l-a surprins lovitura cu proclamarea șefiei d-lui Ionel Brătianu și a trebuit să amîne schimbarea regimului, căci altfel ar fi ridicat împotriva sa pe toți brătieniștii. Carpiștii au perdut atunci trenul, așa că s’au văzut siliți, după un an de răbdare și incertitudine, să amenințe pe rege și se zice că d. Carp l’a amenințat in așa mod încît, regele s’a văzut silit să nu lase pe d. Carp să plece dela palat fără a-și lua angajament formal că-l va aduce la guvern, la dată fixă, că-i va da guvernul în așa condițiune ca să aibă vreme să-și facă toate combinațiunile necesare pentru a putea să se prezinte în alegeri. Dacă se vor adeveri toate acestea, dacă într’adevăr vom avea în 15 Decembrie sau la 10 Ianuarie, un guvern Carp, atunci se va ști odată pentru totdeauna că jocul acesta... constitutional, că schimbarea guvernelor se operează și azi după sistemul rotatiunei portugheze că opinia publică nu prețuește în ochii regelui el, ar prețui de pildă amenințarea „monștrilor“, ca nu vor mai veni la balurile curtei sau la five-ociocnirile da la Cotrogeni, că indicațiile corpului electoral au pentru suverani înțelept și constitutional mai puțină valoare decît indicațiile de la Jockey-Club. Și dacă în trecut opinia publică a înghițit de atîtea ori sfidările de la palat, de astă-dată regele se va încredința că nu mai poate face nimic contra vîntului fără a se expune la demonstrațiunî pe cari ar trebui să se evite cu orice preț la sfîrșitul domniei sale. Regele a reușit pînă azi să se ferească de acte politice cari ar denota că are, în partidele noastre, favoriți și prigoniți. De aceasta i-a fost totdeauna teamă și dacă a avut favoriți și prigoniți, a reușit cel puțin pînă acum să salveze aparențele. Ar fi dat o colosală greșală ca tocmai acum, cînd opinia publică s’a mai deșteptat, cînd în toate părțile curentele democratice cîștigă și pe suveranii cei mai refractari ideilor moderne cînd lucrurile au ajuns chiar în Germania acolo încît vedem pe liberali în alianță electorală cu socialiștii, ar fi zicem o mare greșală ca regele să dea ocaziei prin instituirea unui guvern personal, ca în alegerile generale, lupta să se dea pe platforma că regele se amestecă în luptele dintre partide, că procesul dintre carpiști și takiști pe care l’ă deslegat corpul electoral într’un fel" regele vrea să-l deslege într’altfel, că regele a luat partea boierilor contra democraților, că a favorizat pe d. Carp și s’a arătat nemilos față de d. Take Ionescu. Aceasta va fi platforma electorală și s’a văzut nota întrunirei takiste de Duminică, s’a văzut cît de agitată dar conștientă a fost mulțimea care a manifestat după întrunire pentru d. Take Ionescu. De altfel, însuși șeful conservatorilor democrați a ținut să răspundă ritos d-lui Carp la amenințarea că regele va fi nemilos cu partidul conservator-democrat. D. Take Ionescu a zis : NU CER MILA REGELUI! Și miile de cetățeni au subliniat aceste cuvinte prin tunete de aplauze și ovațiunî entuziaste. ’ Intr’adevăr takiștii, în toată acțiunea lor, de la întemeierea partidului și pînă cînd, cu voia regelui și cu asentimentul guvernului Brătianu s’a lăsat să se acrediteze că s’a hotărît la dată fixă constituirea guvernului Carp, pînă în acest moment d. Take Ionescu n’a cerut regelui sâ-i dea guvernul, ci continuînd acțiunea sa politică, pe un teren absolut legal și electoral, a cîștigat în favoarea sa factorul constituțional cel mai important pe care nici regele, nici o putere în Stat, nu-1 poate nesocoti. Ar fi dat din partea takiștilor cea mai mare lașitate și ar dovedi că nu mai merită să existe ca partid, dacă nesocotindu-se indicațiile corpului electoral în favoarea d-lui Carp. respins în toate alegerile, partidul takist ar dezarma și n’ar ridica mănușa ce i se aruncă. D. Take Ionescu a declarat însă că pornește un războiu mare. Partidul sau e în picioare. Opinia publică a îmbrățișat noua campanie întreprinsă de takiști. Deci dacă vom avea un guvern Carp,victoria democraților va însemna chemarea la respectul Constituției a majestăteî sale regelui de către majestatea sa poporul. it. X. NAZBITII Politica Prensului Alteța Sa Prensul, viitor ministru al d-lui Carp la noul departament al furajelor a fost însărcinat deocamdată cu politica machiavelîcurilor electorale, mai cu seamă că e popular, ține poporul la el—lucru mare!—așa încît machiavelîcurile din „premsa“ Prensului au și mai înșorit să prindă în onor. P. T. Public!Pe ziua de erf Prensul stabilește la 1200- 1500 numărul celor cari au fost la „Dacia“, iar într’o importantă convorbire asupra situației pe care a avut-o prensul cu un „aghiotant al unui șef de culoare“—„fruntaș“ al cărui nume, bineînțeles, Prensul nu a fost autorizat să-l dea, — fruntașul „aghiotant al șefului de culoare“ a declarat Prensului că „bună ar fi o împăcare“ și că „rău, bine, ar fi să se facă ceva“. Cum se vede,Perfinsul învîrtește o politică personală cu „agîțîotapul șefilor de culori“. Fiecare „tratează“ cu cine poate! Pap. ■——■— Situația „covîrșitoare“ a d-lui I. Brătianu Dacă situațiunea d-lui Carp este că înnainte de a apuca să ia guvernul se află într’o atmosferă ca și cum ar fi la sfîrșitul regimului sau, apoi, desigur că situațiunea d-lui Brătianu nu este mai de invidiat. Trebue să recunoaștem că mult mai onorabil ar fi plecat guvernul d-sale la Aprilie trecut în fața opozițiunei turbulente a carpiștilor nerăbdători, decît concediat de rege la dată fixă. Atunci se înțelegea că pleacă în fața apeipiselor boerilor — fiindcă din nefericire, pentru adevăratele lor păcate, nu pleacă încă guvernele în țara noastră. Dar plecare ca aceea de azi, nu s’a pomenit încă mai umilitoare și mai ridiculă pentru un guvern și un partid. A trebuit să vie „un șef tînăr ..și viguros!“ ca d. Brătianu pentru ca partidul liberal să fie concediat de la putere, cum se concediază un lacheu dela Palat. Nimic nu e mai caraghios decît cînd ne aducem amite de atitudinea d-lui Brătianu la Senat, în Aprilie trecut, cînd l’a interpelat d. Maiorescu. D-sa spunea atunci cu multă emfază că are răspunderea și de ceea ce se va întîmpla după d-sa și că situațiunea sa este covîrșitoare." , O vedem acum această situație „covîrșitoare !“ Nu este liberal care să nu știe că nici odată d. Brătianu n’a voit mai mult ca acum să rămîie la putere. Nu este om politic, nu este parlamentar care să nu fi înțeles aceasta, să n’o fi citit în ochii primului-ministru în tot timpul discusiunei la Mesagiu, cînd s’a făcut procesul succesiune la putere, fără ca cel care o deține să poată contesta că succesiunea nu numai că este deschisă, dar că e și lichidată. D. Brătianu nu numai că pleacă fără voia sa dela guvern, dar pleacă nu numai fiindcă așa vrea regele, dar fiindcă în partidul și guvernul liberal e cineva care astăzi este mai tare ca d-sa. Ed. Costinescu. D. Brătianu n’a crezut de cuviință, acum un an, să lase fn locul sau ministru de interne pe d. Costinescu și l-a adus pentru două luni pe d. Ferechide. El, astăzi d. Costinescu nu crede de cuviință să-l lase prim-ministru pe d. Brătianu și cu tot cuvîntul sau „covârșitor“, d. Brătianu pleacă și pleacă cum nu a plecat încă pînă azi un prim-ministru în țara romînească! Regele i-a dat printr-un decret de președinte de consiliu șefia partidului liberal. Nu e de mirare că suveranul își tratează azi creatura, cum își tratează toți protectorii creaturile lor. Pentru un om cu acrele senioriale ale primului-ministru, un sfîrșit ca acesta e mai mult — lamentabil ! RQ. Adeverim Bustul D. Filipescu a întrebat telegrafic pe amicii săi din Brăila dacă n’ar fi mai nimerit ca bustul pe care vor să i-l ofere, să fie oferit Prefecturei din Vaslui, care și-a dat osteneala ca să’l numească deputat. D. Filipescu e mușcător cu amicii săi din Brăila. „Prima ordine“ Prin foaia Prensului discursul d-lui C. C. Arion este tratat ca „un discurs de prima ordine pare că ar fi vorba de o brînză oarecare. D. Arion ar merita să aibă parte de comentarii... „ceva mai extra“!! Guvern nefixat Cu toate că guvernul d-lui Carp va veni la dată fixă, va fi guvernul cel mai nefixat din cîte au fost pînă azi Rigoletto. Dreptatea la Primăria Capitalei Am denunțat hatîrul ce se practică la Primăria Capitalei cu acordările de reparație a diferitelor șandramale ce amenință să se dărîme chiar în inima Bucureștilor și denunțul nostru n’a îngrijit pe edilii de la Primărie. Se știe că mai acum două săptămîni am protestat prin Adevărul în contra autorizației de reparații radicale a imobilului Greceanu, situat în colțul căei Victoriei cu Bulevardul Academiei, vis-a-vis de Hotel Bulevard, imobil care din cauza vechimei și a diformităței sale este supus de multă vreme retragerii și chiar dărîmării, operație care nu numai că nu s’a efectuat la timp grație toleranței admiațiilor comunale, dar s’a mai amînat în urma unei recente autorizațiuni de reparații acordată de serviciul tehnic al Primăriei Capitalei. Ceream cu acest prilej d-lor de la Primărie că dacă e vorba de aplicarea strictă a lerilor și regulamentelor comunale, ele să se aplice deopotrivă celor bogați ca și celor săraci, boierilor ca și mitocanilor — căci legea lege trebue să fie pentru toți cetățenii fără deosebire. Faptul că pe un proprietar îl chiamă din întîmplare Greceanu și că e boer, nu înseamnă că el are dreptul să încalce regulamentele comunale, cari se aplică cu toată strășnicia numai mojicilor, ca și cînd legile și„regulamentele ar fi alcătuite numai pentru aceștia, iar nu pentru toate categoriile de cetățeni. Se pare că lucrurile au fost de astă dată înțelese de edilii de la primărie, deoarece nu fără oarecare surprindere am aflat că serviciul tehnic și poliția a oprit pe d. Paul Greceanu, proprietarul șandramalei ce izbește simțul estetic al oricărui trecător pe calea Victoriei, de a mai continua lucrările de reparațiune sub pedeapsa prevăzută de lege în asemenea materie. Măsura luată de primărie, este reintrarea în legalitate, dar nu putem să nu ne exprimăm mirarea că inginerii Primăriei n’au văzut la început, cînd li s’a prezintat cererea de reparații, așa cum văd azi, în urma strigătului și protestării noastre ! Aci d. primar are cuvîntul și sarcina de a protesta. X Rusu-Abrudeanu. mm Mirt Dinastiei D. I.1. Brătianu înaintea Comisiunei de Apel din Rîmnicul-Sărat Ziarul „Semnalul“ din Rîmnicu-Sărat publică următoarele amănunte asupra chipului, de altfel, știut, cum ^vast ia își conduce ,,afacerile ei particulareu ț : „Sîntem in măsura, să dăm amănunte foarte interesante asupra unui apel fiscal judecat dăună zi de către Comisiunea de apel a județului nostru. Apelantul era d. Prim-Ministru Ionel Bratianu, care se plîngea contra procesului-verbal de impunere al Comisiunei de recensămint, prin care se fixase fondera ce d. prim-ministru urma să plătească la moșia sa Zoița, din acest județ. Pentru nouă pogoane ! Primul cap de cerere al acestui interesant apel, era ca Comisiunea să scutească. de fond era o porțiune de teren de vre-o 9 pogoane, pe care se află diferite drumuri și chiar linia ferată Zoița-Boboc. . . Representantul d-lui Brătianu, după ce ♦.expuse .Comisiunei această pretențiune a mandantelui sau, văzînd cît este de ridicolă cererea ce se făcea și simțind că Comisiunea o va respinge din causă că nu era sprijinită cu nicî un act oficial, a bătut în retragere și a declarat formal înaintea Comisiunei că renunță la acest cap de cerere. Interesant este faptul că toată chestiunea se reducea la cîtiva lei pe an ! Al doilea cap de cerere . Renunțînd la scăderea celor 9 pogoane, representantul d-lui Brătianu a cerut, însă, ca Comisiunea să reducă simțitor fonciera moșiei, intru cît comisiunea de recensămînt evaluase la 5 lei venitul pe hectarul de pămînt din numita moșie. • . • Avocatul primului-ministru cerea, nici mai mult nici mai puțin, decît ca Comisiunea de apel să stabilească cum că venitul moșiei este de 30 lei la hectar și nu de 45 după cum, i-l stabilise Comisiunea de recensămînt. De notat și de reținut este faptul că cererea aceasta se făcea, fără a se aduce Comisiunei nicî un act, nici-o normă de apreciere serioasă, ci ,"pentru simplul motiv că moșia Ziiiștea, situată în județul Buzău, și care face trup cu moșia Zoița fusese impusă pe. SO iei venitul la hectar. Or, moșia Ziliștea aparține tot d-lui Prim- Ministru Brătianu și Comisiunea de apel din Buzău, în generositatea ei, a găsit roi venitul la hectar nu poate fi mai mare de SO Iei, deși păm iiturile acestei moșii sunt excelente și superioare chiar celor de pe moșia Zoița. Respingerea apelului Pentru a vedea dacă cererea d-lui Brătianu este întemeiată, Comisiunea de Apel de la noi s’a condus de norma obicinuită în asemenea materie: a cercetat modul cum se făcuse impunerea moșiilor vecine. Or, toți vecinii și anume d-nii Fleva Alexandrescu și ceilali au fost impuși tot pe 45 leî venitul la hectar, după cum fusese impus și Brătianu. In fața acestei constatări, Comisiunea găsind cererea primului ministru ■ neîntemeiată,a respins apelul. Ia „auzul acestei hotărîri, avocatul d-lui Brătianu și administratorul moșiei, au părăsit foarte plouați sala de judecată, profund impresionați de eșecul suferit. Cine a fost advocatul d-lui Brătianu Este interesant să se știe cine a fost avocatul d-lui Prim-Ministru Brătianu în acest ridicol apel fiscal. Ei bine, aflați că d. Brătianu a trimis, ca să l aperi, un funcționar public , și anume pe d. Al. Orăscu, director al loteriei statului și fostul său șef de cabinet. Atît d. Orescu cît și administratorul moșiei d-lu. Brătianu au voiajat pe socoteala statului, ca să vină la R.Sărat pentru a susține interesele particulare ale d-lui prim-ministru într’un apel pe cît de neîntemeiat, pe atît de îndrăzneț și de ridicol. Comentariile publicului . In cercurile locale, pățania d-lui Brătianu la Comisiunea de apel se comentează în modul cel mai vm și astăzi încă. Toată lumea e surprinsă de îndrăzneala cu care primul-ministru al țarei s’a expus a veni înaintea unei Comisiuni de apel cu cereri așa de nedrepte și de ridicole, închipuindu’șî că va reuși și ’naintea Comisiunei locale după cum a reușit, și 'naintea celei de Buzau., Lecția ce i s’a dat, însă, a fost bine-meritată. Amănuntele pe cari ni le dă Semnalul, trebue de pus în concordanță cu cele publicate de Adevărul în numărul său, de Miercuri 1 Decembrie, relative la impunerea moșiei Ziliștea. Avem însă de făcut o simplă rectificare și anume, că avocatul d-lui I. I. Brătianu, credem că a înaintat o inexactitate, cînd a afirmat că comisia de apel din Buzău, a impus moșiei Ziniștea cu 30 lei hectarul, afară dacă aceasta nu o fi o tristă realitate — și o dovadă de independenta și de dreapta judecată a acestei comisiuni. In cazul acesta, d. Brătianu, un perfect părinte de familie, vrednic de Nababul Cantacuzino, a reușit, ca să ia de la țăranii de pe, moșia Ziniștea 54 de lei hectarul, iar statul să nu perceapă impozitul decît la o valoare locativă de „30 de lei“ hectarul — adică o diferență de 24 de lei la hectar — cam sută în sală ! Trebue de observat, că pe cînd d. Alex. Marghiloman era uzufructuarul acestei moșii, nu puteam înregistra asemenea operațiunî în dauna și a statului și a țăranilor. A B. Centenarul Baroul parizian de TOMA DRAGU Architecularul palat al justiției din Paris a fost pînă erî în sărbătoare. Avocații Franței, au serbat înplinirea a o sută de ani de la reînființarea corporației lor. Cei 21 decani ai barourilor respective din întreaga republică și numeroși delegați streini, printre care și d. Antonescu decanul din București, au cinstit cu prezența lor baroul parizian. Timp de două zile, serbarea s-a desfășurat cu un deosebit ceremonial și cu mare pompă. Un banchet final de 1400 tacîmuri, prezidat de însuși președintele republicei, avocatul Farberes, a arătat tuturor ce strînsă solidaritate domnește în acest corp de elită. Șampania a curs ría, iar toasturile și discursurile nu puteau fi, bine înțeles, decît elocvente, elegante și pline de spirit. Și cu drept baroul din Paris a dat atîta strălucire acestei comemorări. Istoricul corporației avocaților francezi e dintre cele mai pline de interes și corporația destul de necesară menținerii alcătuirii sociale de azi, pentru ca să meritfe ar fi sărbătorită. ■minul Joy mă vom opri și eu pe scurt aiciirifsînd la o parte peripețiile și strălucirea serbărei Istoricul baroului parizian are două dată capitale : 1790 și 1810. Desființarea și reînoirea corporației. Marea revoluție dărîmînd totul, trebuia să măture, ca un fulg, și „ordinul“ avocaților, care dăinuia de șase secole, de la o ordonanță a lui Ludovic cel Sfînt. Constituanta a hotărît, printr-un simplu decret, ca avocații „să nu mai formeze o corporație", și ca atare „să nu mai poarte un costum aparte, îndeplinînduși funcțiunea lor“. Orice om, fără vre o pregătire juridică, spune decretul, „va avea drept să apere pe cetățeni“ în fața justiției, și să o facă „cu totul gratuit“. Nn consecință, toate facultățile de drept au fost desființate, iar vestiarul baroului a fost ars cu alai în chiar curtea palatului.Avocatul nu mai are să răspundă de aci înainte de purtarea sa în fața unei corporații, ci numai înaintea legei. „S’a dus, striga de bucurie Desmoulins în urma decretului, ordinul care acapara toate cauzele, care monopoliza cuvîntul și exploata toate certurile din regat“. Timp de 20 de ani de la hotărîrea Constituantei, oricine se prezenta la bară și pleda, îndrăznețul ca și ignorantul, imoralul ca și liberalul din închisoare. Scandalul și anarhia nu mai aveau pereche. Așa că Teroarea însăși a fost nevoită se ceară de la toată această turmă de „apărători oficioși“ un ,,certificat de civizm11. Lucrurile au dăinuit, totuși, astfel, pînă la 1810. Generalul neînvins, făuritorul codului civil, omul genial care pe insula Sfînta-Elena, scria: „adevărata mea glorie nu e că am cîștigat 40 de bătălii. Waterloo va șterge faima atîtor biruințe . Codul meu civil singur va trăi veșnic“. —< Napoleon trebuia să reînvieze ordinul avocaților. I-au trebuit, însă, 10 ani pînă să se descidă să facă pasul acesta. De ce ? Impărratul, fire tăcută, ura pe gura unii avocatii. Apoi, tiran cum era, Napoleon nu putea să uite că din 200 avocați cîțî erau atunci la Paris numai trei fuseseră pentru proclamarea lui ca împărat. In sfîrșit, mulțumită meșterilor avocați, multi învinuiti politici fuseseră achitați contrer voinței primului consul. De acea, cînd Cambacérés îi înfățișe un decret pentru reînființarea ordinului avocaților, Napoleon îi trîntește următoarea rezoluție: ,, decret absurd, necuprinszînd nici o îngrădire a puterii acestor urzitori de crime și comploturi. Cît timp vomü purta o sabie la cingătoare, nu-i voiü semna. Vreau ca limba avocatului care se va fi servit de ea contra guvernului să poată fi tăiată". Dar tiranul era, totdeodată, și un organizator genial. Corpul avocaților era necesar aplicărei normale a multiplex și complexei opere legislative ce făurise. Ordinul avocaților fu reînființat. Dar cu cîte îngrădiri înscrierea avocatului era decisă de președintele Curtei de apel și de procurorul general, cu aprobarea ministrului de justiție. Avocatul nu putea pleda în afară de circumscripția sa decît cu învoirea expresă a ministrului. El era obligat să jure supunere constituțiilor imperiale și credință împăratului, în plus să dea distanță de onorariile primite. Consiliul de disciplină și decanul erau aleși de procurorul general. Tribunalele și ministrul de justiție puteau pronunța pedepse disciplinare și ordona radiarea contra avocatului care, pledînd, va fi atacat Constituția, legile și autoritățile. Corporația avocaților fu, așadar, reînviată în 1810, dar cu totul robită puterei politice De atunci s’a scurs un secol, iar baroul, cu toată nestatornicia diverselor regimuri politice prin care a trecut Franța, a izbutit să dărîme, una cîte una, îngrădirile lui, puse de decretul napoleonian Azi baroul parizian se guvernează singur, își alege singur consiliul de disciplină și decanul. Singur hotărește asupra înscrierilor și radierilor. Are însemnate atribuțiuni disciplinare și își administrează singur averea. E pe deplin stăpîn în casa lui, deși, de formă, e controlat de Curtea de apel. * Desființat la 1790, reînviat cu îngrădeli la 1810, azi puternic și cu totul liber, baroul parizian avea motive puternice să Palatul de Justiție din Paris  se vedea in pag. NIMV CATALOGUL Riv. 2 al noului nostru abonament rambursat cu premii Din secolul de aur de B. BRANIȘTEANU SI D. G. Vasian este autorul mai multor Scrieri filozofice, de cari m’am ocupat, in diferite rîndurî, în acest ziar. Acum de curând d-sa a scos un volum intitulat: Morala greacă. E o lucrare de un deosebit interes, pentru că reunește, într’un spațiu relativ mic, întreaga etică greacă, insistând asupra vieței, metoadei și teoriilor morale ale celor mai de seamă cugetători greci, începind cu Socrate și isprăvind cu stoicii. D. Aslan face aceasta cu o competință îmbucurătoare, într’un stil distins conform subiectelor ce tratează, într’o formă curată și curgătoare care invită la cetit și face ca odată ce ai luat cartea în mînă, să nu o lași decît după ce ai citit și ultima filă. Pe filozofii greci, deopotrivă de mari prin personalitatea și prin învățăturile lor, d. Aslan hi-î arată în filod plastic și, fără acel pedantism, care a stricat filozofiei mai mult decît toțî adversarii ei și decît toată viața practică și materialismul acaparator de suflete al timpurilor noastre. D. Aslan nu are acel stil greoi și de nepătruns, care pare adîntc unde nu-i decît neclar, ci după modelul filozofilor pe cari îi tratează, ne vorbește într’o limbă care e pe înțelesul tuturor și care se silește să fie cu atât mai lămurită cu cît e mai adîncă problema ce tratează. Și bine a făcut d. Aslan că și-a executat astfel lucrarea. Pentru că cu chipul acesta a dat dovadă că a pătruns pe de-antregul vastul subiect, care ne duce dela începuturile filozofiei grecești pînă acolo unde, după un frumos cuvînt al lui Taine, ea n’a avut decît să-și urmeze dezvoltarea, „simpla și sănătoasa floare a Eladei n’a avut decît să se deschidă, pentru a exhala acel parfum divin“ pe care creștini eui reî, pînă la filozofii stoici adică. Căci filozofia greacă n’a fost, ca cea modernă, rezultatul gîndirei profunde și studiilor grele, ale savantului plecat peste foliante, chinuit ca un al doilea Faust de ignoranța sa și de zădărnicia lucrurilor; ea nu-și cîștiga elementele din volumele nenumărate ale bibliotecilor, ci ea trăgea învățăturile ei din marea carte veșnic deschisă a naturii; ea privea cu ochi ce știaă să vadă, realitatea înconjurătoare și într’un joc grațios al spiritului căuta să afle adevărul și să deducă din viață,regulile vieței. Morala greacă nu era acea colecție de sentințe veșnic discutabile și discutate, după cari se cere zadarnic omului să trăiască; nu morala era arătată drept sorginte a vieței, ci din contra din viață curgea izvorul limpede și înviorător al moralei, dintre însa se trageau preceptele ei — și de aceea nu le era de loc greul marilor filozofi greci să trăiască conform cu învățăturile lor și n’aveau nevoie de proverbul, comun aproape tuturor popoarelor civilizate moderne, ca să faci ce spune popa, nu ce face popa. Cînd vorbești de filozofia greacă, ru țî vin în minte sălile, de cursuri cu băncile prăfuite și profesorul bătrîn cu spinarea kdusâ-‘și Grivedeirea slăbită de pricina cer palizi de atîtea studii sau din pricina lipsei de aer ce domnește în marile orașe, — citi amintești de cerul albastru al Eladei, de clădirile monumentale ale Atenei, de luncile ei, de Academia, de liceul, de sălile ei de gimnastică, îți aduci aminte de tineri robuști, plini de viață, cari între două exerciții corporale, participă la un exercițiu sufletesc, fii aduci mai ales aminte de Socrate, de acest prototip al filozofului grec, a căruia figură se înalță și se va înălța uriașă de-a lungul secolelor. Pentru Socrate filozofia nu era o meserie aparte, cum începuse să fie pe timpul sau pentru sofiști, contra cărora a dus o înverșunată luptă. A filosofa era după Socrate o datorie in interesul statului, în acelaș timp și o plăcere, tocmai ca și exercițiile fizice. De aceea el zilnic se primbla pe ulițele Atenei, venea pretutindeni acolo unde se aduna lumea, mai ales tineretul, se servea de cel dintâi pretext pentru a provoca o discuțiune și nu înceta pînă cînd nu epuiza subiectul ce atacase și iatgfecte,ce decurgeau dintr’însul.. b ..plăcea iáiecú fi# indiferent dacă fată era urît, avea urechile mari, nasul îi era întors în sus, așa că se preta admirabil la caricatură. Olarii din Atena îi faceau caricatura pe vasele ce fabricau. In viața sa era de o bunătate extraordinară, gata să primească o glumă bună și foarte dispus să spuie el însuși glume. De o simplitate extraordinară, el nu avea decît foarte puține nevoi, pe cari și le satisfăcea, revenind din timp în timp, cînd aceste puține nevoi îl răzbeau, la meseria sa, sculptura. Tot astfel și Spinoza șlefma sticle pentru a putea da omenire uriașul sau sistem de cugetare. Tineretul îl adora pe Socrate. El îl iubia de asemenea și participa la toate petrecerile sale, dovedind adesea că un cap care gîndește mult, poate suporta mult, căci după cum ne povestește Flaton in ospățul sau, Socrate putea atîta să bea, încît după ce-și vedea toți prietenii sub masă, — încă... Dar să-l lăsăm mai bine pe Platon sa ne povestească. „Cocoșii cîntau și Aristomedes văzu că ceilalți parte dormeau, parte plecaseră și numai Agaihon, Aristoleanes și Socrate singuri mai erau trezi și-și treceau un pocal mare unul altuia, pe cînd Socrate disputa cu dînșii. Socrate vroia să nu silească a recunoaște uă p tre, tragedii și comedii și că poetul ,artist tragic e și poetul comic“« .#• * Așa era omul: todeauna vesel, voios, bine dispus, gata se întrerupă filozofatul pentru a-și apăra ca soldat Patria, pentru ca după victorie să reînceapă a filozofă, bun în cea mai înaltă accepție a acestui cuvînt, drept în sensul absolut al cuvîntului, trăind în totul conform principiilor ce recunoștea ca întemeiare, un dascăl nu numai prin vorbele, dar și prin faptele sale. Dar în judecată, pentru că o vașnică acuzare a întunericului contra luminei —pentru că ar fi profanat zeii, apărarea sa este plină de demnitate. Ar fi țutut cu oarecari concesii fată de judecătorii săi, să scape cu viată. Dar aceasta nu intra în caracterul său. In partea a doua a apărarei sale el nu spune decît ce crede că-i adevărat, deși știe bine că aceasta poate , să-l piardă. Judecătorii îl condamnă la moarte și el le repetă că nu-i pare rău de modul demn cum s’a apărat, căci mai bine vrea să moară după o asemenea apărare, decît să trăiască după o apărare de altfel. Celor însă cari și-au dat votul în favoarea sa, se face o filozofie asupra