Adevěrul, iunie 1912 (Anul 25, nr. 8160-8189)
1912-06-10 / nr. 8169
Rmxt al ani?-Î99ț, Ho. 869 FONDATOR ALEX. V. BELDÎMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, fo. S Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI : București, Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: .........................................................*.•* *p.................................................................... 1.rat Iuni.......................................... . 6.Pentru străinătate prețul este îndoit.Șase luni TELEFON: Capitala....................No. 14 10 / 34/73 Provincia ..................... 14/99 Străinătatea . . . .. 12/40 «'♦'* Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi ei♦ ie 5 Bani Exemplarul Duminică 10 Iunie 10X9 Carp pretinde revestirea la guvern, apoi va discuta concentrarea Istoria se repetă. Pe cînd în partidul liberal se răzvrătise un mare număr1 de fruntași în contra directivei politice pe care o da fostul șef d. Dimitrie Sturza, pe cînd • se formase o puternică dizidentă liberală care a dat apoi guvernul Aurelian, atitudinea d-lui Sturza devenise preocuparea zilnică a politicianilor liberali. D. Sturza pusese degetul său magnetic în funcţiune şi ori de cite ori se vorbea cu d-sa asupra situaţiunei politice, respundea: Restitutio in integrum! Adică fostul şef liberal cerea să î să redea intactă şefia, să i se redea guvernul, căci, altfel nu-şi va schimba atitudinea şi se va pune de-a curmezişul tuturor combinaţiilor ce se fac în partid pentru a i se forţa mina. Tactica de odinioară a d-lui Sturza se pare că a adoptat-o azi d. P. P. Carp, cumnatul fostului şef al liberalilor. Şi d. Carp, se zice, cere restitutio in integrum. Cu alte cuvinte şeful junimiştilor cere să i se respecte toate drepturile sale de şef adică să nu trateze nimeni concentrarea decut el şi să i să redea guvernul fiindcă d-sa nu înţelege ca şeful partidului să nu fie şi şef de guvern. * Asupra acestei pretenţiuni a d-lui Carp se discută acum în toate cercurile politice. Unul dintre fruntaşii junimişti care se căzneşte de mult să contribuie şi el la realizarea concentrărei, vorbea era, într'un cerc de avocaţi, la palatul justiţiei, asupra atitudinei şeţului său, făcînd următoarele reflexiuni. — Altele au fost împrejurările sub liberali, altele sub tipi. Sturza a reintrat în drepturile sale de şef de partid şi a revenit la guvern. Dar nu se potriveşte de loc situaţia de atunci cu cea de azi. Sturza nu s’a războit cu regele, ci cu partidul,— iată un punct principal. „Firesc şi bine ar fi ca să putem ajunge la o înţelegere aşa ca şeful nostru să revină la guvern. Dar e oare posibil? De şefia lui Carp, cit va mai fi în stare s'o ţină, nu se va atinge nimeni de ea. Concentrarea nu implică schimbarea şefiei, dar orî ce s’ar zice implică o schimbare în direcţia politică, în guvernarea de pînă acum. „E posibil oare s’o faci cu Carp în capul guvernului? „Dar prin restitutio in integrum Carp înţelege nu numai ca el să reintre în drepturile sale de şef şi să fie deci şi şef de guvern, dar să reia şi politica lui de pînă acum. „In aceste condiţiunî nu se va putea ajunge nicî-odată la concentrarea dorită. „De altfel nici regele, care s’a dedat la extraordinară echilibristică politică şi care a recurs la cele mai savante combinaţiunî pentru a stoarce din organizaţia conservatoare actuală un cabinet Maiorescu, nici regele nu va accepta soluţia ca să readucă pe Carp şi apoi comedia concentrărei să reînceapă din nou. „Dacă vrem şi avem nevoe de reîntregirea partidului, trebuie să facem acest mare sacrificiu: să admitem un guvern de concentrare fără Carp, dar cu asentimentul lui, şi să-l lăsăm pe Carp la şefie. Altă soluţie nu este afară dacă preferim să trecem în opoziţie şi să ne refacem, dacă ne vom mai putea reface vreodată. „Soluţia aceasta însă a devenit acum foarte primejdioasă pentru noi. Aveam un moment mai prielnic ca să trecem în opoziţie şi anume atunci cînd ne declarasem bloc şi cînd afacerea tramvaiului de abia se introdusese înaintea justiţiei. Dar azi cîd am admis un cabinet Maiorescu, fără şef şi fără acei fruntaşi cari au provocat aşa zisa situaţie anormală, azi cînd am dat asentimentul nostru unui asemenea guvern, care a tratat sub ochii noştri şi concentrarea, azi cînd afacerea tramvaiului se poate socoti ca terminată în faţa justiţiei, azi să primim soluţia cea extremă, adică să plecăm de la guvern, să recunoaştem că, cele două cabinete conservatoare n’au fost în stare să prelungească guvernarea noastră şi să facem loc unui guvern Take Ionescu pentru ca sub el să se înfăptuiască concentrarea pe care noi n’am putut-o realiza? Ar fi o greşală care ar avea ca urmare o mare debandadă în organizaţia ce am înjghebat-o cu atîta trudă şi sacrificii. „Un guvern Take lonescu n’ar face o complectă concentare." dar ravaje în rîndurile noastre vom avea de înregistrat şi în orice caz mai mult va face Take lonescu pentru a atrage în jurul său elemente conservatoare, de cît a făcut Carp şi ai noştri. Şi va reuşi, căci nu-i putem tăgădui şefului democraţilor acest talent de mare organizator şi nu-i putem tăgădui nici colosala înrîurire ce o exercită în lumea noastră politică. „Toate aceste însuşiri ale lui Take Ionescu vor influenţa şi mai mult din ziua în care regele îl va consacra ca şef de guvern. „Deci dacă ai noştri nu vor înţelege că trebuie să se facă toate sacrificiile pentru a se ajunge la concentrare, dacă vom trece în opoziţie, organizaţia corpistă va înregistra cel mai mare dezastru politic pe care la încercat vreodată la noi, un partid“. Toate acestea se spun în absenta d-lui Carp, dar chiar dacă s’ar găsi vre-unul să vorbească astfel șefului junimiștilor, tot n’are să-l convingă dacă într’adevăr d. Carp. pretinde: restitutio in integrum. .. M AZBIT II In Bizanţ Sub acest titlu, d. Iorga ia apărarea d-lui Bogdan rectorul universitate. D. Iorga îl plînge d-lui Bogdan de milă, că trăind în Bizanţ, d-sa are moravurile unui Catone roman. „Acest om — spune c. Iorga — nu ştie a-şi deschide zece uşi la spate, a-şî menaja pe lături zece ascunzători ,a pîndi cu ochii zece ţinte“. Apoi să ierte d. Iorga, că dacă d. Bogdan nu şi-a deschis zece uşi la spate, trei şi-a deschis cu siguranţă, anume cite una la fiecare partid; iar în ce priveşte, ţintele, nu ştim încă dacă a pîndit zece, dar una a pîndit cu siguranţă, cea de a fi rector. Dacă d. Iorga crede însă că nu merit! a trăi în Bizanţ dacă ţi-aî deschis numai trei uşi la spate şi ai pîndit cu ochii numai o singură ţintă, — atunci d. Bogdan bine a păţit ce a pălit, iar d. Iorga are, ca ‘ntotdeauna dreptate. E mare lucru să fie bizantin, chiar pentru un bizantinist. . . Pac. ----------------■'##—------------ Runwolla I . Şase zile a stat în deliberare, de-acum înainte faimoasa secţie a II-a a Curtei de apel din Bucureşti, şase zile onorabilii şi înalţii magistraţi ai acestei curţi au jucat solemn rolul lor de împărţitori de dreptate, şease zile s’a scremut,magistratura românească, tară s'o pufnească rîsul, ca să facă încă un dar de patru sute de mii de lei speculanţilor brătienişti. Hotărîrea Curţeî de apel e aşa de enormă în impudicitatea ei încît, ca toate lucrurile în adevăr mari şi extraordinare, dezarmează critica, bunul simţ, dreapta judecată şi sentimentul acela surd de revoltă care ridică inimile şi frunţile în potriva nedreptăţilor obicinuite. Mărturisesc cinstit că alaltăseară, cînd am aflat cuprinsul hotărîrei Curtei de apel, n'am sehitat un singur gest de revoltă. Te poţi indigna în potriva brutalităţii unui comisar care schingiieşte pe un biet nenorocit. Te poţi revolta în potriva unui judecător care în numele unui articol mort de lege trimite la închisoare pe un flămând care a furat o pîine. Cum să te revolţi însă în potriva ravagiilor holerei, înpotriva ciumei, în potriva ofticei, în potriva tuturor cancerurilor şi puroaelor cari înfloresc pe cărnurile intrate în descompunere? însăşi întinderea şi enormitatea flagelului distramă sentimentul cinstit omenesc de revoltă. Cu această nepăsare resemnată ca în faţa unei fatalităţi şi a unei „necesităţi inexorabile“, am citit alaltăseară hotărîrea Curtei de apel. Apelul ministerului de interne şi al opiniei publice cinstite, respins. Apelul societăţei comunale de tramvai, apelul gheşeftarilor, al oamenilor veroşî de afaceri, al politicianilor arşi zadarnic di fierul roş, admis. O nouă iarna în averea statului. Cinci sute de mii de lei din banii contribuabililor săraci aruncaţi în gurile lacome ale acţionarilor liberali. Şi deasupra hotărîrei, ca un semn de exclamaţie, ca o ironie, ca o sfidare supremă, cuvintele caraghioase: „In numele legei“. Citeam şi reciteam hotărîrea, şi ridicam din umeri, şi nu, nu izbuteam să mă revolt. In contra cui să ridici un braţ răzbunător? Pe cine să biciueştî cu biciu neîndurat de foc? Ce să pălmueştî? Ce să calci în picioare? Şi ce să arzi? Magistratura!? Am impresia că atingîndu-mă de ea aş izbi în gol şi că mi-ar rămîne pe mâini ceva lipicios şi moale. Să nu ne apropiem prea mult. Să fim mulţumiţi că i-am făcut cunoştinţa de departe şi că am simţit de la distanţă mirosul puternic pe care î l exalează, asemenea gurilor de canaturi, conştiinţa înmormântată sub solemnitatea robelor negre. Mai bine decit s’o lovim, să mulţumim cerului că ne-a dat prilejul să vedem la lumina zilei, pe zapisul unei hotărîri de necinste şi de vînzare, putregaiul unei instituţii şi hoitul dreptăţei. O sută, cinci sute de mii, un milion, ori cîte, ce importă, niciodată nu vom plăti îndestul experienţa pe care am făcut-o. Vor putea din afacerea tramvailor să tragă beneficii enorme Brătienii şi emulii lor, vor creşte acţiunile, nu întreit cum au crescut pînă acum, dar de zece, de douăzeci de ori mai mult, vor fi lăsate străzile capitalei în prada unui consorţiu de ciumători implacabili, să nu vă revoltaţi. Sînt cîştiguri morale în lume cari fac mai mult decît toate averile pierdute şi, decît toate dezastrele materiale ale societăţei. Procesul tramvaelor cointeresate a fost dintre acestea. El a desvăluit corpul descompus al magistraturei, el a smuls masca de cinste de pe feţele ipocriziei, judiciare, el ne-a dat posibilitatea să vedem toată întinderea puroiului în care, în numele legei, se înecau aspiraţiile cele mai drepte, sufletele cele mai curate, cauzele cele mai sfinte. Prestigiul fals al justiţiei, cu care se împăuna o magistratură coruptă, a răposat întru Ionel Brătianu. Iar sentinţele ei, lovite de suspiciune şi casabile în faţa conştiinţei publice, neputînd să mai stîrnească revolta noastră, vor muri asfixiate de desgustul nostru şi de propria lor descompunere. I. S. Gossa —---------------------— gi!!!!! !!iiluluilateralii şi muritorii salariat Printre punctele pe cari comitetul executiv liberal le-a socotit că „ar trebii să formeze bazele de discuţiune a modificăreî legei meseriaşilor şi muncitorilor“, găsim şi cîteva cari se referă la lucrătorii meseriaşi şi la muncitorii din fabrici. Astfel punctul privitor la lucrătorii meseriaşi sună: „Se va prevede în lege dispoziţiuni cari să dea posibilitatea lucrătorilor meseriaşi de a avea organizarea şi mijloacele necesare pentru a apăra interesele lor speciale". Iar pactul privitor la muncitorii din fabrici sună astfel: „A se întocmi o legiuire specială pentru a reglementa contractul de muncă şi a da asociaţiilor de muncitori un rol pentru apărarea intereselor profesionale. „Legea va înlesni acestor asociaţii acţiunea pentru a satisface nevoile economice ale membrilor lor". In sfîrşit mai este un punct, care desigur va provoca mare uimire, şi care priveşte pe lucrătorii ocupaţi în serviciile publice. El sună astfel: .Muncitorii din atelierele si întreprinderile cari fac un serviciu public ce nu poate fi suspendat, precum sînt căile ferate, luminatul şi alimentarea cu apă a unui oraş, etc., vor avea un statut care să le înlesnească organizarea în vederea intereselor lor profesionale". Am relevat er, ca un progres că comitetul liberal recunoaşte că există o deosebire între meseriaşi şi muncitorii din fabrici. Mai mare e progresul continui în cele dintîi două puncte citate mai sus, căci printr’însele se recunoaşte deosebirea de interese dintre meseriaşii patroni şi cei salariaţi deoparte şi dintre patronii de fabrici şi lucrătorii lor de alta. Această deosebire de interese care merge adesea pînă la antagonism, face că nici o organizaţie profesioanlă care ar cuprinde la un loc, ca într’un mixtum compositum, toate elementele profesionale, nu poate dura, nu poate avea viaţă, nu poate să dea rod. Dacă însă elaboratorii punctelor aruncate în discuţie de comitetul executiv al partidului liberal au văzut aceste deosebiri, pentru ce au prevăzut mai întîi corporaţia, acest monstru anachronic care aruncă la un loc pe patron şi salariat? Nu era mai bine daca prevedeau organizarea deosebită a patronilor şi deosebită a salariaţilor? Cînd însă pe deoparte vrei să creiezi corporaţia „dîndu-i o autonomie cît mai largă şi făcînd ca acţiunea ei să fie cît mai reală“, cum poţi să creiezi în sînul ei o altă organizaţie, a lucrătorilor meseriaşi, menită să apere interesele „speciale“ ale acestora? E aci la mijloc o confuziune provenită din faptul că s’a îmbrobodit o idee democratică, cu una reacţionară. S’a menţinut principiul corporaţiei vechi, dar s’a vroit să se facă o concesie şi spiritului nou. Din nefericire acestea două nu se împacă. Şi dacă comisiunea va studia într’adevăr punctele şi va face anchetele pe cari îi le recomandă comitetul executiv, ceea ce este de văzut, — apoi cea mai mare bătae de cap, o va avea în găsirea solutiunei cum să împace capra cu varza. * Pentru muncitorii din fabrici, comitetul executiv a prevăzut un punct foarte însemnat. — întocmirea unei „legiuiri speciale pentru a reglementa contractul de muncă şi a da asociaţiilor de muncitori un rol pentru apărarea intereselor lor profesionale“. Asociaţiile de muncitori nu au nevoe de o lege „care să le dea un rol în apărarea intereselor lor profesionale“. Fraza aceasta e cît se poate de nenorocită. Ea seamănă grozav cu o tentativă de a limita dreptul de coaliţiune. înţelegem să se facă o lege care să recunoască dreptul la grevă, care să dea asociaţiilor muncitoreşti caracterul persoanelor juridice, care să înlesnească organizarea muncitorilor. Dar o lege care să le dea un rol în apărarea intereselor profesionale, pornește de la ideea că ele nu au un asemenea rol şi că e vorba de a se stabili anume cazurile cînd ’l-ar putea avea. Iată ce nu este admisibil din punct de vedere democratic. In ce privește reglementarea contractului de muncă, pe care comitetul executiv liberal o aruncă în discuţie, — ea pretează la tot felul de combinaţii. Idealul tuturor celor cari luptă pentru îndreptarea stării claselor muncitoare este atingerea contractului colectiv de muncă, contract care să fie încheiat pe baza tratativelor libere şi a libertatii de mişcare pentru lucrători şi patroni, — aşa cum e realizat de exemplu în Germania în industria grafică. Dar o legiuire pentru reglementarea contractului muncei, poate îngrădi libertăţile lucrătorilor, poate fi în defavoarea lor, poate pune în practică metoda numită în Germania a pandişpanuluî şi biciului (Zuckerbrodt und Peitsche), metoda care odată cu cîteva aparente avantagii materiale, atîrnă biciul foamei şi al constrîngerei morale asupra muncitorimei. Sînt foarte puţine modele şi precedente de legiuiri pentru contractul munceî și punctul acesta emis de comitetul executiv al partidului liberal, poate deveni tot așa de bine punctul de pornire al robirei muncitorilor, cît poate să fie punctul de pornire al emancipăreî lor definitive. El trebue bine lămurit, pentru ca să poată fi discutat. Sub forma sa actuală el spune totul şi nimic, poate fi mîntuirea sau prăbuşirea; e un fel de oracol de la Deli, pe care azi însă nimeni nu-1 consultă şi în care nimeni nu crede. In sfîrşit în ultimul punct al directivelor sale, comitetul executiv liberal şi-a adus aminte de o categorie de muncitori din serviciile publice, fată de cari are mari îndatoriri. Se știe că iată de nici un motiv serios, ci numai pentru a complecta seria de vecsatiunî întreprinse contra mișcăreî socialiste, s’a elaborat faimoasa lege, căreia i s’a zis cu drept cuvînt „scelerată“ şi prin care se răpea dreptul de coaliţiune al miilor, de muncitori ocupaţi în serviciile publice. Se ştie ce indignare a provocat la vreme printre muncitori această lege şi se ştie că alături de expulzarea doctorului Rakovski, ea a fost cauza antipatiei, a urei chiar, care a cuprins muncitorimea conştientă fată de partidul liberal de care, dacă realităţile ar corespunde la noi noţiunilor, trebuia sa fie mai aproape. încă pe vremea cînd se discuta legea aceasta, de pe băncile liberale ale parlamentului se spunea, că suprimarea dreptului de coalițiune va fi reparată prin acordarea unui contract favorabil de muncă. Se știe că legea defavorabilă muncitorilor s’a votat, iar cea favorabilă care se făgăduise, apare și acum... făgăduită prin ultimul punct al directivelor celor mai noui date de comitetul executiv liberal. Acest punct conţine numai un lucru pozitiv, acela că partidul liberal nu e hotărît să renunţe la legea scelerată. încolo statutul acela care să înlesnească lucrătorilor în slujba statului organizarea în vederea intereselor lor profesionale, rămîne şi el un rebus cîtă vreme nu i se publică amănuntele spre a se vede ce anume organizaţie creează. Iată ce se poate spune despre punctele de directivă date de comitetul executiv liberal, comisiunei aiese din sînul său pentru a cerceta chestia meseriaşilor şi muncitorilor. Nu e vorba de un program asupra căruia partidul liberal să se angajeze. E vorba de puncte de reper pentru elaborarea unui proect de program. Şi dacă un program este o poliţă, a cărei semnătură depinde dacă opinia publică şi cei interesaţi vor s-o onoreze sau nu, cu atît mai mult un ante anteproect de program. Partidul liberal va veni la guvern—atunci să arate prin fapte că înţelege să se îndrumeze pe calea liberalismului şi a democraţiei, cari într’o vreme ’l-au adus la mare putere. Abia atunci va putea cere să fie crezut şi va fi mîntuit. ________ ^ ____ Eorile creiiiiuiilflr Frigurile creaţiunilor îşi continuă ravagiile. Nu e zi de la Dumnezeu să nu se înfiinţeze vre-o Bancă nouă, să nu se urce capitalui vre-unei bănci mai mult sau mai puţin vechi. Am arătat la ce consecinţe trebuie să ducă frigurile acestea. Ceia ce trebuie să îngrijească mai ales pe cei ce privesc cu ochi critici boala aceasta este faptul că tot mereu aceleaşi persoane apar ca fondatoare ale nouilor instituţiuni şi că toate acestea se întemeiază în ultima linie pe creditul unei singure Bănci, al Băncei Româneşti. Aceasta se arată cam nervoasă în urma criticilor ce li se adresează, căci puţini sînt cei cari suportă critica. Dar tocmai nervositatea aceasta atrage şi mai mult atenţiunea. Se cuvine financiarilor să fie calmi şi de obicei ei nu perd calmul decît atunci cînd se simt slabi. Dar chiar dacă faci abstracţie de Banca Românească, dacă consideri toată furia aceasta de creaţiune de bănci, ca un fenomen străin de dînsa, nedeterminat, neajutat, neîncurajat de dînsa, — tot nu poţi să nu fii îngrijit în vederea viitorului. Unul dintre financiarii noştri cei mai de seamă, care are în favoarea sa şi competinţa şi experienţa, un bărbat care a albit în greaua luptă pentru dezvoltarea finanţelor şi creditului în ţara noastră, cine n’a recunoscut sub aceste semne caracteristice pe d. Mauriciu Blank.—s’a pronunţat şi d-sa către un ziarist asupra fenomenului care ne-a alarmat pe noi. Bine a făcut d. Blank pronunţîndu-se. Deşi nu are nici o legătură directă sau indirectă cu furia ce bîntuie pe piaţa noastră, d-sa ar fi luat asupră-şi o grea răspundere, dacă nu profita de o ocaziune spre a ridica autorizatul d-sale glas spre a preveni cît mai e vreme şi a chema la prevedere. Şi ce a spus d. Blank? Cu tactul ce’l caracterizează a găsit o formă aproape impersonală pentru a arăta gravele consecinţe spre cari mergem. „Rezervele — a spus d-sa — caută un plasament profitabil. Omul din fire predispus la joc, crede că fiecare bancă ce se crează , va asigura beneficii mari. Aşa cei cari dispun de numerar şi nu se mulţumesc cu 4 sau 5 la sută, cumpără hîrtiile creaţiunilor noui. Aşa au fost fondate Băncile în anii din urmă. Nu sînt atîtea afaceri în ţară cîte bănci au fost create. Nefiind afaceri suficiente pentru toate băncile ele creează în mod artificial afaceri. De pildă dau bani cu care se cumpără pămînt foarte scump. Negustorilor li se dă o lărgime de credit neobicinuită. Se poate zice că înainte, clienţii veneau la bănci unde se făcea un triaj. Acum sînt bănci cari umblă după clienţi. Această situaţiune poate să meargă ne cîtă vreme nu e criză. Dar la prima criză se va putea constata cari sínt băncile serios așezate. Băncile cari vor rezista atunci vor rămînea mai departe, acele cari nu vor putea rezista sínt menite sa tîiSH pară. în vreme de criză portofoliul acestor din urmă bănci nu va putea fi rescontat, cu cît va veni mai repede această criză cu atît va fi mai bine pentru ţară. Vor răni vne în picioare institutele de credit serioase de pe urma cărora se pot dezvolta şi afaceri serioase“. Cum se vede d. Blank socoate primejdia atît de gravă, încît nu hezita să dorească grăbirea crizei binefăcătoare care să despartă neghina de grîu şi să facă să triumfe partea sănătoasă a organismului. Iarăşi fără patimă, fără ură, am revenit asupra chestiune! pe care am pus-o noi, întreagă, după ce d. dr. Creangă a ridicat-o. Şi dacă revenim mereu asupra ei, este pentru ca cei ce au urechi de auzit, să audă, Vara X 1 P Oman CHESTIA ZILEI Justiţia... oarbă Vintilă: Dacă nu era legat la ochi nu-mi mai dădea punga as, mare ! Hedia parlamentara din Ungaria Modificarea regulamentului Camerei maghiare — Ungaria este, fără îndoială, ţara tuturor minunilor si a năzdrăvăniilor, măi ales în ceea ce priveşte libertatea politică şi parlamentară. Contele Tisza, reprezentantul tipic al oligarchiei maghiare îngîmfate şi reacţionare, a dat zilele trecute o nouă dovadă despre modul cum înţelege el mersul vremii, al oamenilor şi al situaţiilor în mijlocul cărora i-a fost dat să trăiască şi să se afirme ca bărbat politic. Om întreg, dar miop, contele Tisza, preşedintele camerei din Budapesta, duşman iredutabil al democraţiei şi al eternelor legi ale evoluţiei universale, e pe cale de a comite cel mai hidos atentat în contra libertăţii parlamentare. Intr’adevăr, după îndemnul sau, s’a depus zilele trecute pe biroul Parlamentului unguresc cel mai monstruos proiect de lege, menit să transforme în lege ştirbirea dreptului de imunitate al deputaţilor maghiari cari îşi vor mai permite pe viitor să facă opoziţie guvernului. In conformitate cu acest proiect de lege, darea afară cu forţa armată din Cameră a deputaţilor opozanţi nu va mai constitui un act de ilegalitate, iar președintele Camerei nu va mai putea fi acuzat de trădare de patrie cînd va lua cele mai extreme măsuri în contra obstrucțiunei parlamentare. Iată pe scurt în ce consistă dispozițiunile de modificare a paragrafelor 10 și 11 din regulamentul Parlamentului unguresc. Preşedinţii ambelor Camere pot recurge la forţa militară sau poliţienească în caz de nesupunere din partea deputaţilor excluşi de la şedinţe. Dacă deputatul exclus va veni totuşi la şedinţe, împiedicînd prin aceasta mersul normal al desbaterilor, el va fi trimis înnaintea comisiuneî de imunitate, care constatînd nesupunerea lui repetată, va avea dreptul să-î anuleze mandatul primit din partea alegătorilor. Mai mult chiar. Odată mandatul anulat deputatul în chestie va pierde pînă și dreptul de a mai candida în tot timpul sesiuneî parlamentare, în care i s’a anulat mandatul. Iată cum printr’un singur articol de lege reprezentanţii naţiuneî maghiare, ca şi ai naţionalităţilor nemaghiare, pot fi trataţi ca orice muritori de rînd, îndată ce vor îndrăzni pe viitor să facă greutăţi guvernului susţinut de teribilul Tisza. Nici în Duma rusească nu stăpîneşte atîta reacţiune ca în faimosul parlament din Budapesta, pe care numai furia şi progresul democraţiei îl vor mai putea salva din ruşinea în care s’a prăbuşit. Şi într’adevăr chiar şi mameluciî cari au aplaudat başbujiîciile lui Tisza s’a fi revoltat contra acestei legi, care poate fi socotită ca moartă. I. RlISU Alrudsaillt Adeveruri me diat şi luat Intre doi lucrători . — Ai cetit ce vor să dea brătienişti! cînd vor veni la putere ? — Nu, dar ştiu ce au luat cînd au fost la putere, Absurditate Primarul Capitalei n‘a vroit să dea un dosar acasă... Ionel Brătianu şi-a luat patruzeci. Şi pe dosare ! Aluzie „Independenţa“ publică un prim articol intitulat „Piatra de încercare“ — fără de aici o aluzie la, prundişul prensului. „Piatra de încercare“ e tramvaiul. Cum Tar zice gheşeftul acesta a fost „pe ‘ncercate“, „ 'îtooletto. wpljiii Bei ARMELE CONSPIRATORILOR REGALIS PORTUL dEZI. -- IUN VAPOR SUSFBC Telegramele noastre ne-au pus in cure cu .o dramă misterioasă petrecută la un t tel din Bruges (Belgia) ,și care e pir s ă ■legătură cu. un complot regalist contra j •publice! portugheze. E o dramă foarte curioasă ale cărei am nunte sunt următoarele: DUBLA SINUCIDERE Vinerea trecută au descins la hotelul S Morte din Bruges un bărbat mal în VÎTs și o femee tînără, ,car! s’au înscris sub n mele de d-na Sid. Paul Canister din Par N’aveau, ca bagaj, de cît un plachet cui ce rutăriî. Anunțară 'că vor pileca adoua zi. Seara o petrecură la uncinematograf, la 11, veniră la hotel şi ocupară camera . Servitoarele te spun că i-au auzit ,certîndu* multă vreme. Pe la dirineaţa, up ver a auzit strigăte de spaimă şi vocea feme care spunea: „Să nu faci asta acuma. L să-mă, lasă-mă!“. A doua zi dimineaţa, pe la 11 şi jumătia proprietarul hotelului bătu la uşa camei lor ,şi, neprimind răspuns, se duse de vei parchetul şi poliţia. Corpurile soţiilor Carusteri fura găsite pat. Îmbrăcate. Un medic constată că d-l Canister i se făcuseră două injecţii Taciurul drept cu o seringă pentru morfină că bărbatul 'avea un semn al aceleeași ringî Ia imîna stingă. Hîrtiî nu i se găsiră asupra lor. Numai făria bărbatului purta, inițialele P. C. O CONSPIRAȚIE (Poate că această draimă misterioasă n' fi provocat atîta emoție, dacă n’ar fi fi complicată cu o ,altă împrejutrare curioai Acum cîteva eutle, um vapor teu numfeTe „Vos Bruges“ a ancorat la Zeebruge. Nu la cupoisIcRit în a cetei portşi nici n’av hirtiUe de navigaţiune lin regulă. Căpitan lui vaporului, Depamp, dare 'sUsţinea că din Bruges, deşi nimeni nu-l cunoştea, dara.se ,că v.aisiu.l ,b,î vine din Liverpool că, după un popas, ise ,va duce la Las iPs mas prin Rotterdam.Sosirea, acestui vapor a coincidatcu. sorea laBruges, la Ostia'ndia, la Beaukenb' gb'e, la Heyst a numeroşi tineri, veniţi se ştie de unde, îmbrăcaţi toţi la fiel şi pi tind. io pălăriede postav moale de o fon şi culoare anumită. .S’a dovedit îndată că sînt portughezi prezenţa lor prinnimic justificată, pnecu şi a vaporului „Vos“, ,a părut suspedtă li pitanul luî de jandarmerie, Hoenaert. «Aceasta cu atît anal mult (ou. cît fu. ştiinţei că trei furgoane încărcate cu, 'li se îndreptau din gară spre Zeebrugge. C pitanul vru, ,să ştie ciî conţin .aceste lăzile deschise. In ele erau puşti, munniţiu, îmbrăcăminte şi matter.i'al de ejampanie pentru patru sute ide oapne.nl. De .aci s’a născut credlimţia ciă e vorba uncomplot regaflist contra iPurtiugall'el. ŞEFUL CONPIRATORILOR Dar ce legătură era între acest câmp şi sinuciderea miilateradaisă dim 'Bruges?E aceasta, Paul Carustar ,şi soţiia luî ,purtase pală la fel cu ideila ale conspiratorilor. Apoi, ca pe şeful mişicăreî contra-revoluţionare potughieze îl chiamă. Paiva Conceiro şi cu iniţiatele de pe r.uifăria imonitudinî coresptu eu acest nume, s’a dedhs că, în realitate indisuH e şeful conspiratorilor. Se crede că tovarăşa car.3 ,?1 însoţea a fi dat pe regalişti! portughezi .şi că Pail Gonceire, văzînd că planul lor nu va izbi şi că faimele lor vorfi confilscate, a hotă, săsuprime pe trădătoarea şi apoi istă se nucidă. Portughezii, cîind ,au aflat confiscarea zillor cu arme, au dispărut. Din Lisabona nearată că poliţia port gheziă e în curent cu toate procedeele cari le întrebuințează conispiiratorii ca . strecoare armania Portiuaa.i'iB.i