Adevěrul, decembrie 1912 (Anul 25, nr. 8343-8371)

1912-12-04 / nr. 8346

V Anul al. XXV-lea No. 8346 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 EL I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI: București, Strada Sărindar No. 11 Bani Exemplarul «♦<» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la core Presa şi politica externă Ziarele noastre ar fi serbat erî, într’o colegială agapă, întoarcerea redactorului nostru Rosenthal, din misiunea ce a avut-o în Bulgaria. La Sofia întîi şi şi apoi în cartierele generale ale armatei bulgare, acest coleg a cules ştiri şi impresiuni, a legat amiciţii şi relaţiuni cari vor avea urmările lor dincolo de marginile evenimentelor cari ar provocăt activitatea sa. Cu această misiune, „Adevărul“ a continuat mersul său progresiv, de a deveni mai mult decât un ziar de interes local, de a-şi lua un loc în marea presă europeană. ■ * * * Cu aceasta se pune pentru noi întreaga cestiune a rostului presei in politica externă. Am eşit din faza primitivă, în care copiam ştirile altor ziare din Occident, cu mai mult sau mai puţin discernămînt critic, şi am intrat în faza aceea în care ziarul caută să vadă şi să audă tot prin sine însuşi. A patra: putere din stat, o putere cu atît mai mare cu cit cuprinde pămîntul întreg, se ramifică tot mai mult. Şi, în mersul ei progresiv, institue pretutindeni plenipotenţiarii ei, misiunile ei, iar la ocazii extraordinare, misiuni extraordinare. Căci, intre activitatea unui ziarist trimis în misiune de gazeta sa şi aceea a unui diplomat trimis de statul său, nu există decit mici deosebiri : aceea că diplomatul are la spatele său baionete şi tunuri, pe cînd ziaristul numai idei şi opinia publică aţarei sale ; aceea că activitatea diplomatului e secretă, pe cînd a ziaristului publică , aceea că diplomatul e îmbrăţişat de guvernul ţăreî pe lingă care e acreditat şi se bucură într’o mare măsură de inviolabilitatea persoanei sale, pe cînd ziaristule foarte adesea numai tolerat şi nu e acreditat de nici o forţă constituită. Cum se vede, aceste deosebiri sînt toate în favoarea diplomaţilor. încolo însă, activitatea şi a ziaristului şi a diplomatului, în misiune, sînt identice. Amîndoi au de cules informaţiuni, împresiuni, amîndoi au să Ie comunice cit mai repede şi,mai clar, amîndoi, sunt ridicoli dacă se dovedesc că s’ai lăsat păcăliţi şi că nu au aflat lucruri esenţiale. De aceea Bismarck, care pricepea deci ce este diplomaţia, a declarat că nu ştie dacă dintr’un diplomat se poate face un gazetar buni, dar ceea ce ştie din practică este că chiar el a făcut din gazetari excelenţi diplomaţi. Diplomaţia modernă se serveşte in toate chipurile de ziarişti şi unii gazetari ajung să se bucure de atîta încredere pe lingă diplomaţi, încît deţin multe secrete mari de stat, cari îi conduc în cele ce scriu, dar la cari nu fac nici măcar o aluziune. * * Cititorul se obişnueşte pretutindeni cu binele şi s’a obişnuit şi la noi. Rare ori el îşi dă seamă cită alergătură şi muncă este într’o scurtă ştire şi mai rare ori că ea costă mai mult pe ziarist decit cele mai lungi şi mai briliante articole. Inchipuiti-vă un gazetar debarcat pentru întîia dată într’un oraş. El trebuie să se apropie nu de celdintiiu întilnit în cale, ci de conducătorii ţarei aceleia. Trebue să forţeze uşile miniştrilor, să caute a cîştiga simpatia şi încrederea lor, a-î face să vorbească şi aceasta adesea ori pe cînd ziarul ce reprezintă e în conflict cu dînşii. Şi dacă meşteşugul acesta l-a reuşit — şi trebuie să-l reuşească repede, căci în gazetărie ceea ce azi e viu şi de interes, e mort după 24 de ore — dacă e pus în curent, începe pentru dînsul partea cea mai grea a meseriei. El, al cării meşteşug e indiscreţia, trebue să fie discret, — trebue să aleagă ce poate şi ce nu poate da .publicitate?, din cite a auzit, fără a face rău persoanei care i s’a încrezut şifără a se expune unei dezminţiri, ~~ căci mai toate dezminţirile sunt neîntemeiate, dar prăpădesc reputaţia ziaristului, fiindcă îi închid toate uşile, nu. Toate acestea dai o idee de despre greutăţile ce are ziaristul şi cit de merituos e cel care-şî îndeplineşte o misiune cu succes şi fără a se expune la dezagramente pe sine şi pe informatorii săi. La toate acestea se mai adaogă faptul că gazeta are şi ea politica ei, chiar politica ei externă, care e poate în contrazicere cu cea oficială, contrară poate celei preconizate de singurii oameni cari te pot informa. De încredere trebue să le inspire ziaristul pentru ca uşa lor să-î rămînă deschisă, pentru ca ei să-î spuie totuşi ce se petrece şi ce ştii !... Şi toate acestea le face un umil slujitor al condeiului, un om care din palatele somptuoase se întoarce poate pe urmă într’fin domiciliu foarte modest, care contrastează cu strălucirea colegilor săi diplomaţi. Dar nici o amărăciune nu naşte în sufletul său, un zîmbet sceptic se schiţează pe buzele sale, — şi cel mult dacă uneori repetă cunoscutul cuvînt al lui Oxenstiernn : „Doamne, cu cît de puţină minte e guvernată lumea !“ Acum vor înţelege cititorii de ce l’am sărbătorit atîta pe colegul nostru ? B. Br. D. I. ROSENTHAL NAZPITII O supărare gravă! Abia acuma aflaiu că era să pierdem amiciţia Rusiei, dacă nu cumva ne-am fi pomenit că Rusia mobilizează împotriva noastră! In adevăr, cu prilejul vizitei marelui duce Nicolae Michailovici s’a petrecut un incident care putea să aibă cele mai nefaste urmări asupra relaţiilor dintre Romînia şi Imperiul Ţarilor! ‘Lacheul marelui duce fusese decorat cu „Serviciul credincios clasa II-a“‘ Un lacheu ducal nu poate să fie însă un lacheu de clasa II-a, ci negreşit un lacheu de clasa I-a. . Noroc că regele a aflat şi a reparat repede această eroare, care stîrnise o gravă supărare din partea Inaltului Lacheu al Alteţei Sale marelui Duce! I s’a dat numai decît *,,Serviciul credincios clasa La”. Adică de ce nu şi Bene-Merenti clasa l-a? Cui n’au făcut la noi pe lacheu spre a-i obţine? De ree nu s’ar da deci unui veritabil laction?! Pac. Citiţi mîine Marţi 4 Decembre în forţa ziarului Adevărul frumosul roman istoric î Ţarina Elisabeta sau Cruzime şi Amor Dar cu grecii? Linia noastră de conduita im- i pusă de împrejurări, nu este le-a aduce învrăjbiri între noi și popoarele aliate din Balcani. Noul orizont deschis de înfrîngerea Turciei, ne impune datoria de-a lucra, ca în prima îinie, toate cele patru puteri balcanice să fie solidare, pină la sfîrşit, ia opera lor şi să alcătuiască alianţa graţie căreia ele se vor emancipa de jugul marilor puteri. In a doua linie, datoria noastră este de a înlătura pe cît se poate, toate punctele de neînţelegere dintre noi şi cele patru state, pentru ca să fie cu putinţă o alianţă între noi şi ele. Au interes de concursul nostru, noi avem interes ca să le dăm mina, aşa ca o întreagă şi puternică confederaţiune să se formeze dela Carpaţî la marea de Marmara ,şi marea Egee. Am zis acestea, însă trebue să adăugăra că înainte de toate, înainte de marele ideal pe care îl avem în vedere, nu trebue să lăsăm la o parte acele interese imediate cari ne-ar fi lezate. Astfel în prima linie sunt sălbă- teiile grecilor din Macedonia. Prima grijă a armatelor elene triumfătoare a fost ea să măcelărească pe fraţii noştri din făraşele şi satele macedonene cucerite, sa’i măcelărească şi să’î distrugă,—în frunte cu mitropoliţiî greci—şi aceasta pentru faptul că aromîniî au biserica şi şcoala lor aparte. Or, aceasta este odios şi sălbatic, lăsînd la o parte că numai dibăcie politică nu este de-a indispune, fără de folos real, un stat cu care mâine poate, vei da mina, fiindcă interesele tuturor statelor balcanice cer aceasta. •0 4 La strigătele disperate ale romînilor macedoneni, putem sta noi indiferenţi, putem să mai vorbim de pace cu oamenii* aceştia care aduc focul şi sabia ia rândurile nenorociţilor noştri comiţi om .■’ Avem datoria morală de a’i proteja, de a ma’i abandona, cere respectarea vieţeî şi drepturilor lor, de a interveni fără de şovăire şi cu ultima grabă, fiindcă toate expli- Caţiunile nu vor mai valora nimic, după ce opera de distrugere va fi săvârşită şi desăvârşită. Or, în această privinţă, credem noi, guvernul ţăreî nu’şî face pe deplin datoria. S ’a mulţumit cu simplele protestări aîe guvernului grec, a fost satisfăcut cu vestea că un„înalt funcţionar grec” a fost trimis înadins să cerceteze cazul, iar de atuncî totul a căzut în cea mai lugubră tăcere, nie! o mişcare, nici o acţiune, nie! o ştire de ceea ce a fost, de ceea ce s’a constatat, de satisfacţiunea care ni s’a dat şi de reparaţiile materiale cari s’au acordat victimelor sălbăticiilor armatelor şi preoţilor greci.IM In asemenea cazuri numai procedările drastice au efect mulţumitor. Or, tocmai aceasta n’a făcut guvernul, aşa că în momentele acestea poate, sălbăticiile îşi urmează cursul, iar noi,noi ne mulţumim cu asigurarea guvernului grecesc că „va cerceta“ şi că „va pune bună regulă“. E o crimă ceea ce se face, lăsînd la o parte chestia patriotizmuluî — căci avem oroare de vorbe mari, de cari s’a abuzat atît de mult și pe cari le-a compromis în prima linie d. Iorga— care a făcut un monopol din Patrie și Patrriotizm. Const. Mille r 99 Războiul si... Teatrul — NOTE — Zilele trecute, citeam corespondenta trimisa unui ziar străin de către corespondentul de războifi, iji care mărturisea că, pe cîmpul de luptă, unde. se află, se credea îi ca în culisa unui teatru. Corespondentul, justifică foarte bine comparația fericit găsită. In adevăr — spune corespondentul de război şi — de aci trupele şi comandanţii se pregătesc şi aşteaptă semnalul de intrare în scenă;aci, revin, cînd şi-a fi jucat rolul, cînd s’a terminat actul, cînd sînt aduşi, din tragedia zguduitoare, acoperiţi de răni ca apoi, vindecîndu-te să reiasă iarăşi în scenă. Multă dreptate este în această comparaţie potrivită, în aceste cuvinte. Aşa este. Să ne înfăţişăm o scenă de teatru cu tot complexul ei, pe care se joacă o dramă sîngeroasă. Tot astfel este pe cîntul de bătae, într’o campanie, pe care se joacă o tragedie, în mai multe acte, cu felurite scene sîngeroase, pe diferite decoruri naturale, cu artişti dramatici ce ştiu să moară de moartea vreunui glonţ sail a unui proectil de tun, cu diverse roluri importante, toate ca unul şi unul ca toate, dirijate de generalisimul — directorul scenei — într’un scop unic, ştiut de mai nainte, pentru ca să se poată scrie o pagină, sau nagine, în istoria patriei. După cum îşi învaţă fiecare rolul său, încă din timp de pace, aşa va culege victorie sa fi înfrângere. De aceea sie şi spune în regulamentele militare: nimic nu se va face în tîmp de pace fără a fi de folos la război şi. Cum la o piesă se fac repetiţii înainte de a o reprezenta publicului, tot astfel oştirea — cu tot complexul săfi, —trebue să facă repetiţii şi pregătiri în vederea războiului. Vai de acea armată care nu ’şi pregăteşte toate organele sale, toate ele«etjtate|gaJ^ Tot materialul său,. c| va prezenta pe cîmpul de războifiind va fi chemată. O armată trebue să fie gata, orîdnd, în orice clipă, din zi şi din noapte. Pregătirea ei se face în timp de pace, cînd se munceşte normal, şi se desăvîrşeşte în manevrele de toamnă, iar, la caz de război şi, îşi arată pregătirea sa, îşi arată puterea sa. Pentru ca o piesă de teatru să reuşească, trebue să aibă întreg decorul, toate costumele cerute, şi artiştii să ştie rolul în carte şi în ansamblu, legătura scenelor să fie naturală, să dea iluzia realităţii, să placă publicului, etc. La armată tot astfel se petrece: Fiecare organism, fiecare unitate, fiecare comandant, fiecare soldat, trebue să-şi ştie rolul, să fie bine echipat, bine hrănit, bine administrat, să aibă materialul de război şi complect şi bun, etc. * Un artist, pentru ca să placă, trebue să joace simtit, trebue să joace cu inimă; acel care nu joacă natural, nu este aplaudat, safi acel care joacă prost, este fluerat, scos afară de pe scenă; iar, între culise, directorul ii administrează amenzi, safi îl dă afară. In armată, luptătorul de rînd, sau comandantul, trebue să lupte cu inimă, cu dragoste de ţară. Vai de acea armată care e lipsită de astfel de luptători de elită, —ea nu merită stima şi respectul patriei şi neamului ei. Avem, în chestiune de teatru, artişti buni şi artişti — dacă se poate zice — proşti. Cei dintîiu aduc fală ţării; ceilalţi mor de foame. Dacă privim armatele ce se războesc astăzi, vedem armate cari ’şi-au pregătit rolul, încă din timp de pace, bine, şi, şi-l cunosc la perfecţie, şi armate cari ’şi-a fi petrecut timpul numai în nimicuri. Dela tragedia ce se desfăşoară acolo, în Turcia, avem de tras multe învățăminte. Armată romînă, de la evenimentele ce se deslăntue în Balcani, trebue să fie gata în orice moment, infanteristul cu arma gata de încărcare, tunarul vata să vîre proectilul în tun, iar caii gata să fie înstrunati. M. O. * Imperiul pestrit Spuneam în articolul de 101 că în afară de faptele de arme ale trecutului, de izbînzile cîştigate pe cîmpurile de războaie, un stat îşi poate dovedi vitalitatea cînd idealurile şi aspiraţiile naţionale sînt comune tuturor locuitorilor lui. Dacă armatele germane au putut să învingă imperiul francez la 1870, pentru că îndărătul spiritului de iniţiativă al şefilor supremi, îndărătul gurilor de foc şi al baionetelor celor mai umile, exista conştiinţa naţională a poporului întreg, care tindea spre unitatea rasei şi spre întregirea imperiului. Dacă, mai aproape de noi, armatele mikadoului au putut să îngenuncheze orgoliul turist pe dropiile Manciuriei; dacă armatele înjghebate în pripă ale liberei republice americane, au zdrobit în apele Cubei trufia reacţiunei spaniole ; dacă neînsemnatul popor al burilor a putut să ţină piept luni întregi celui mai puternic imperiu din lume şi chiar învins să impună libertatea cetăţenilor şi autonomia statulu,armatelor cuceritoare, pentru că îndărătul tuturor acestor popoare şi armate victorioase exista aceeaşi, conştiinţă naţională însufleţită de acelaş ideal. In sfîrşit, dacă sub ochii noştri, imperiul turcesc se nărue sub loviturile statelor balcanice, dacă marile puteri europene sînt silite să asziste neputincioase la rezolvarea problemei orientale, fără binevoitorul lor concurs şi peste capetele lor, pentru că încă odată din bubuitul tunurilor şi mai presus de mizeriile trecătoare ale războiului, se ridică în faţa disoluţiei otomane conştiinţa naţională a popoarelor victorioase. La lumina acestor fapte, care este situaţia statului vecin şi aliat, a imperiului austro-ungar? Ce idealuri sunt comune celor cincizeci de milioane de locuitori ai lui. In ce conzistă, din ce anume e plămădită, conştiinţa naţională a acestui vast Babei de neamuri, de rase şi de credinţe ? Ca să răspundem n’avem decît să enumărăm, după înseşi statisticele oficiale austriace, varietatea şi cifra populaţiilor împărţite pe naţionalităţi. Imperiul austro-ungar e compus din 50.000.000 de locuitori. Dintre aceştia , 11.950.000 sunt germani 6.436.000 „ cehi 4.968.000 „ poloni ,3.979.000 „ ruteni 3.273.000 „ sloveni 3.523.000 „ ereifi 1.080.000 „ sîrbi 9.511.000 x „ maghiari 3.135.000 „ romîni 769.000 •„ italieni 948.000 „ div. nation. La un loc, prin urmare, zece naţionalităţi deosebite şi patru rase: germană, latină, maghiară şi slavă, pe aceeaşi bucată de pămînt, sub stăpînirea aceloraşi legi, însufleţiţi de acelaş ideal. Acelaş ideal? Care ar putea să fie idealul comun, al polonilor şi germanilor, de pildă, safi al maghiarilor şi al romînilor? Ce ar putea să unească pe aceste popoare aşa de deosebite între ele, afară de autoritatea statului şi de teama aceleiaşi opresiuni? Cum s’ar putea susţine că armatele austriace ar fi silite să plece într’o bună zi spre graniţele imperiului, fără să ducă în steagurile lor făcute din peticele a zece neamuri deoslbite, ura propriilor lor soldaţi şi germenii tuturor revoltelor şi tuturor înfringerilor! Cum s’ar putea impune la infinit soldatului slav să tragă în fraţii lui din dreapta Dunărei safi din stepele Rusiei; soldatuluî german să tragă în supuşii kaizeruluî fără să se gîndească la o nouă Sadova; safi soldaţilor ardelenî să treacă victorioşi graniţele ţăreî romîneştî. Dacă în tot cursul veacului trecut, armatele austriace au fost pretutindeni înfrînte şi n’au repurtat decît două victorii ridicole, e tocmai pentrucă le-a lipsit coeziunea aceleiaşi conştiinţa naţionale aprinsă la flacăra aceluiaş ideal. Şi ceea ce n’a putut să facă în veacul trecut, cînd principiul naţionalităţilor dibuia încă prin întunerec, va putea oare Austria să facă mîine? Mai poate avea cineva nebunia să spere, în afară de regele nostru interesat şi de camarilele lui slugarnice, că ne-am putea realiza vreodată idealurile naţionale sprijinindu-se pe fala Austriei, în loc să ne ridicăm tocmai împotriva ei? Nu e nevoe de consideraţii sentimentale, nici de o înţelegere prea vie a împrejurărilor, ca să nu ne izbească vanitatea unei asemenea concepţii. Imperiul austro-ungar, pîrîe din toate încheeturile. Armatele lui, bătute pînă acum pe toate câmpurile de luptă, nu vor putea găsi niciodată o conştiinţă naţională cotiturt3 î« sirftpiMer,f‘ţrrfiiiritor şi raselor disparate care’l constituesc. Ar fi o nebunie să ne bizuim pe dînsul, şi ar fi o crimă împotriva ţărei noastre şi împotriva celor patru milioane de români din Transilvania și Bucovina, să-l ajutăm. IS. P. aceea Marți 4 Decembrie 1312 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: »» • ...................................................... CO.© KXES.3. eeeeeaeeee* *« _ Stl n »»*........................................... . Pentru străinătate prețul este îndoit cum — ’ TELEFON: a •‘Capitala..................No. 14 10 „ .................„ 34/73 rovincia . . . . „ 14/99 '.S trăinătatea . . . „ 12/40 gL* enții săi *141» Preocupările Istm O colaborare care scîrţîie Guvernul de colaborare nu merge. Conform condiţiunilor stabilite, operaţiunea divizărei puterei s’a făcut între conservatori şi democraţi, şi s’a crezut că după această operaţiune resentimentele vor mai dispare şi se va putea face coheziunea între cele două partide în colaborare. Unii au crezut că guvernul de colaborare va pregăti fuziunea. Pe momentul acesta fuziunea e mai îndepărtată decît oricînd şi acei cari au dat și au realizat ideia colaborăreî sînt azi cei mai nemult mulfi, gata să desfacă și combinația diri care a ieșit actualul cabinet. D. Take Ionescu şi-a dat seama, încă pe cirul trata fuziunea, că nu mai e posibilă, sub nici o formă, conlucrarea cu partidul conservator, din cauza cîtorva personalităţi politice, cu pretenţiuni absurde şi inadmisibile, cari se cred cu drepturi divine în partidul conservator. * * * Evenimentele externe au surprins insă partidul conservator tocmai cînd se trata tranşarea procesului dintre conservatori şi democraţi, într'un moment cînd regele se afla în imposibilitate să schimbe regimul conservator în favoarea liberalilor., S’a înjghebat dar în grabă guvernul de colaborare, combinaţie in extremis, cu sacrificii dureroase dintr’o parte şi dintralta, cu mefienţă între şefi, cu o criză de şefie în partidul conservator, în fine într’o atmosferă care zilnic dă loc la hărţuieli şi conflicte meschine. Dacă am fi într’o situaţie normală externă, poate că s’ar tranşa acum procesul între cele două partide, fie prin rămînerea la guvern a celui de al treilea partid, fie prin o definitivă despărţire între conservatori şi democraţi. * * Guvernul actual însă are la ordinea zilei chestiuni externe de cea mai mare importanţă, chestiuni de o aşa gravitate încît stăm cu arma la picior, — asta o simte toată lumea politică. Deci şefii cari conduc guvernul de colaborare şi cele două partide, ar trebui să aibă concentrată toată atenţiunea, toată inteligenţa, asupra evenimentelor externe şi a acţiunei noastre diplomatice. Se fac declaraţiunî dintr’o parte şi dintralta că nu există altă preocupare în guvern decît evenimentele externe. In realitate lucrurile se petrec altfel: zilnic se ivesc conflicte în aşa zisa politică internă, chestiuni meschine de bucătărie electorală şi de partid, cari tulbură minţile şi sufletele acelora cari au azi toată răspunderea gravei situaţiuni. In această atmosferă se deliberează şi se rezolvă cele mai gingaşe şi mai vitale probleme de Stat. * * * O asemenea colaborare e pur şi simplu un supliciu şi dacă nu se va pune repede capăt hărţuielilor dintre colaboratori, pentru ca guvernul să poată lucra în perfectă armonie, cu elan, cu cea mai desăvîrşită abnegatiune, cine ştie la ce încurcături se va expune tara. Acest adevăr trebuie spus mereu, nu trebuie ascuns. i. y. tigniiiii ispitiiei Municipalitatea Bucureştilor îşi construeşte un Palat de mai multe milioane, să şi’l clădească sănătoasă. Dar locuitorii Capitalei ai dreptul să ceară să se facă şi pentru ei ceva, căci prea puţin se face pentru ei de un şir de ani încoace. Intre altele iluminatul Capitale! este încă într’o stare din cele maî primitive. Afară de bulevardul Carol-Elisabetha, care şi dînsul fi destul de sărăcăcios luminat, tot restul Capitalei e cu mult în urma multora din oraşele şi orăşelele din provincie. Starea aceasta de lucruri a ajuns o ruşine, fără a maî pune cit de dăunătoare este circulaţiei, comerţului şi valorii terenurilor şi imobilelor. Calea Victoriei — artera principală a Capitalei regatului—e scufundată întro beznă care’i dă aspectul unei uliţi laterale de pe la Giurgiu. Piaţa Carol, piaţa Sărindar inspiră temeri celor ce trebue să le străbată noaptea. Şi fiindcă lumea s’a obicinuit să tacă, Primăria Capitalei păstrează meref ăceiaş stare de lucruri. Şi curios lucru. Astăzi comuna Bucureşti, graţie întinderea gazului aerian şi electricitate la particulari, a ajuns să încaseze, ca redevenţă, peste o jumătate de milion anual — aşa că iluminatul Capitalei îi revine gratuit, pe lingă cele opt milioane încasate la încheierea convenţiei. Cu toate acestea, Primăria nu crede de cuviinţă să îmbunătăţească iluminatul stradelor. Mai mult, societatea de gaz şi electricitate, văzînd sporul de clienţi particulari şi înţelegînd că sporul acesta ar deveni şi mai considerabil, ar fi voit să reducă preţul luminei. Primăria insă temîndu-se să nu-i scadă redevenţa, deşi ar fi putut fi numai o mică şi repede trecătoare scădere spre a merge apoi spre continue urcări, s’a opus la eftinirea lumineî, aşa încît pe lîngă că contribuabilul care plăteşte dări comunei, îî maî plăteşte şi un impozit indirect sub forma redevenţei, apoi e si împiedicat de Comună de a avea lumină maî eftină şi maî multă în casă după ce nu i-o dă nici pe stradă. Incura aceasta trebue să înceteze și acum, în ajunul alegerilor comunale cari vor instala o nouă Primărie, trebue, între altele, agitată și această chestiune a iluminatului Capitalei, P.B. ♦# Adeveruri Răcire şi încălziră O gazetă brătâenistă vrea să ştie că s’au „răcit” relaţiile între d-niî Take Ionescu şi Marghiloman. Nouă ne vine a crede că au început să se încălzească relaţiile între d. Filipescu şi d. Vintilă Brătianu!... P. T. T. . D. Cosăcescu. noUl director al P. T. T. este un revoluţionar periculos. D-sa a dat o circulară interzicând prezentarea de scrisori de recomandaţie funcţionarilor ce vor să înainteze. Cu alte cuvinte, sub d-sa vor avea curs numai scrisorile recomandate, nu şi cele de recomandaţie!! Absent D. Filipescu s’a abţinut de la consfătuirea majorităţilor. A înţeles poate şi d-sa că nu mergea să-şî repeţi© discursul de la Club! Rigoletto CHESTIA ZILEI IN APEL! ItsSparpI. r/Mcmmh '• Grecule, festeli