Adevěrul, noiembrie 1913 (Anul 26, nr. 8671-8700)
1913-11-26 / nr. 8696
Anii 9 XXV Mea No. 109 d> îndrumări nouă ! Niciodată, poate, evenimentele viu au adus Romîniei odată cu un spor de teritoriu și de prestigiu, o ccreștere tot atît de mare a îndatoririlor sale. Fiecare simte că nu numai păturile de jos și-au cîștigat dreptul la un traiü mai omenos și la o participare mai directă la viața publică, dar și moravurile politice trebuesc schimbate în sensul asigurărei unei mai bune administrațiuni și a unei alcătuiri a partidelor in jurul ideilor și nu numai a persoanelor. A acuza numai pe oamenii politici de lipsa de idei și de rîvnă pentru interesele generale, ar fi o nedreptate. Felul de dezvoltare a statului nostru, cu centralizarea tuturor inițiativelor în mîinile sale, ia creat, în lipsa unei industrii și a unei agriculturi intensive, o afluență enormă spre slujbe, spre budget. Cei mai bine văzuți dintre oamenii politici și prin urmare cei mai susținuți în dorința lor de a guverna erau acei cari puteau asigura mai multe slujbe aspiranților la funcțiunile publice. A venit însă și momentul cînd, pe de-o parte, a trebuit să se puie oarecare frîft creărea de funcțiuni nouă, iar pe de altă parte s’a simțit nevoia de a se asigura o stabilitate în funcțiuni pentru a se putea obține o organizare mai serioasă a serviciilor publice. Astfel, am văzut pe însuși d-nul Take Ionescu, acuzat atîta că face să se reverse Nilul budgetar, întreducînd, rînd pe rînd, stabilitatea funcționarilor ministerului de finanțe, apoi a funcționarilor ministerului de interne și deschizînd astfel calea spre stabilitate și funcționarilor ministerului de instrucție și a. m. d. Această stabilitate, închizînd putința ca sub fiecare guvern să se poată schimba toți funcționarii publici, a îndrumat, încetul cu încetul, pe vînătorii de slujbterin alte direcțiuni. Pe de altă parte, industria, agricultura, comerțul au început să absoarbă și ele cu mult mai multe elemente autohtone, ademenindu-le și prin asigurarea unor situațiuni mai independente și mai prospere. A început și în Romînia vremea cînd românul nu mai visează numai decît să se nască bursier, să trăiască funcționar și să moară pensionar. Recenta sporire de teritoriu pare a fi simbolul îndrumărilor ce va să vie. In creșterea extensivă și mai ales intensivă a izvoarelor de bogăție și a puterii de muncă stă prosperitatea poporului român și nu în sporirea slujbelor f pînă la secătuirea tuturor resurselor statului. Așa se explică faptul că odată cu problema exproprierea pentru împroprietărirea cât mai întinsă a țăranilor și odată cu problema chemărea la viața cetățenească a unor pături nouă, s’a ridicat și problema stabilitătea tuturor slujbașilor turci — administrativi și judiciari. Cu cît se va înstări mai larg pătura țărănească și cu cit se va lărgi litasia electorală, cu atîta slujbele statului vor putea fi prefăcute din mijloace de influentă politică in mijloace de prosperare a intereselor generale. Nu a fost o întîmplare că d-nul Take Ionescu a fost acela care, în scrisoarea sa adresată dăunări președinților organizațiilor conservator-democrate din țară, a scris aceste cuvinte: cred că a venit timpul ca cunoscuta împărțire a spoliilor să înceteze odată pentru totdeauna. In mintea omului care a contribuit la sporirea teritoriului, resurselor și prestigiului tarei sale era firesc să se nască și ideia de a contribui la inaugurarea unei ere de administrare mai solidă a intereselor generale. „Toți slujbașii statului să se bucure de stabilitate, numirea lor și „înaintarea lor să se facă în afară „de capriciul politic“ — spune d-nul Take Ionescu în citata sa scrisoare. Firește, adversarii d-sale, au exclamat numai decît: „cum, tocmai d-nul Take Ionescu, tocmai omul „Nilului budgetar“ afișează asemenea idei?! Cu cred că tocmai aceasta e caracteristic și pentru vremea în care ne aflăm și pentru evoluția politică a șefului conservatorilor democrați. De ideile pe cari le afișează azi d-nul Take Ionescu se leagă un alt cuvînt al său, pe care l’a spus înnainte de a veni,de astădată la guvern. Popularitatea nu trebue să slujească omului politic pentru ambițiile sale, ci să fie capitalul pe care să’l poată cheltui în slujba tarei. In capitalul "de popularitate al unuiii om politic nu intră întotdeauna numai aur curat. Partea impură a acestui capital e compensată însă cu prisosință atunci cînd capitalul de popularitate e cheltuit pentru mărirea și prosperitatea patriei. Toți oamenii politici — și pretutindeni- datoresc o parte din influenta lor „împărțirea spoliilor“. Principalul e ca la momentul cuvenit, însăși această influență ei să o întrebuințeze spre a pune capăt „împărțirea spoliilor“, atunci cînd au contribuit prin politica lor, ca acei cari trăiau din spoliî, să poată trăi muncind și sporind nu numai avutul lor ci și al tarei. Emil D. Fagure NAZBA TII Fămulat! Directorul „Adevărului“ a primit o strașnică mustrare din partea unui anonim. Nici nu se putea să nu’l mustre, măcar un anonim, pentru campania nedreaptă ce duce împotriva Celor Trei Frați ! Anonimul acesta îi spune cu drept cuvînt că nici Cuza, nici Regele Carol n’au putut mulțumi mai bine pe țărani în cererile lor de pămînt. ca d. Ionel Brătianu în 1907, cînd a dat cite trei coti de pămînt celor 11.000 de țărani! Și te pomenești că se prepară să se mai dea odată la fel!! Pac. Doică contra Ina D. Bogdan-Duică, secretarul Ligei, caută polemică cu d. Iorga și’l „freacă“ rău de tot pe acesta. Și totuși credem că nici cel mai mare adversar al d-lui Iorga nu’î va face nedreptatea de a-l pune în comparație cu d. Bogdan-Duică, nici cel mai mare prieten al acestuia, nu va îndrăzni s’o facă. Și cu toate acestea d. Duică îl „freacă“ pe d. Iorga și ’l va freca cu succes, spunem noi, pentru că e natural ca omul să fie pedepsit pe unde a păcătuit și cînd d. Iorga e pus la zid de d. Duică, își primește numai plata pentru ceia ce a semănat. D. Iorga, care e un învățat cinstit, obicinuit să spuie ceia ce simte și constată, s’a trezit îndată după mobilizare că asupra instinctului d-sale antisemit, a biruit judecata și simțul de dreptate, și a rostit la Academie o cuvîntare, prin care a lăsat să se înțeleagă că poate să vie un caz în care legiuirea noastră contra evreilor să reclame o modificare și că există categorii de 5 Bani Exemplarul evrei sau indivizi evrei cari să merite intrarea în cetatea romina. De aceste declarații ale d-lui Iorga se leagă d. Bogdan Duică și -l strînge cu ușa să se declare dacă mai susține antisemitismul integral, cum îl predică d. Cuza și după d-sa d. Duică, iar înaintea amîndurora toți huliganii... Vom vedea ce va răspunde d. Iorga, dacă va menține adevărul ce ’i s’a impus ca om drept și pe care ’l-a enunțat în fața Academiei Române, sau dacă, biruit de nevoile politice, va retracta, și d-sa, Papă al antisemitismului, va face act de umilință față cu noul contrapapî Arion și Duică. Pină sa vedem aceasta, trebuie să constatăm însă încă odată că d. Iorga nu culege acum de cit ce a semănat. Acuzat că face politică antisemită, d. Iorga a protestat întotdeauna. D-sa a mers pînă la a declara la__Curtea cu jurați sub prestare de jurămînt, că nu e antisemit. Deoarece nu vroim să admitem că d. Iorga a fost în mod conștient sperjur, trebuie să admitem că a fost de bună credință și că s’a înșelat și asupra politicei sale și asupra partidului său. D. Iorga spunea că nu face politică antisemită, ci politică romînească, și credea desigur, că partizanii d-sale în frunte cu d. A. C. Guza, îl urmează pentru această politică romînească, pe cînd ei nu’l urmau decît numai pentru partea antisemită a acestei politice. Acum d. Iorga nu are decît să menite punctul său de vedere de la Academie și să-l lămurească și va vedea cu cine merge partidul, cu d-sa sau cu d. Bogdan Duică? Cine va mai fi popular, muncitorul în cîmpul științei, sau cultivatorul conștient al ignoranței și al instinctelor rele de ură și dușmănie care a simțit că și reputația herostratică poate aduce foloase momentane și, nechinuit de scrupule, se repede să le culeagă! Și cînd va vedea aceasta d. Iorga, își va da seamă și de alt efect al propagandei sale, anume că ea a fost o primă de încurajare a indolenței, a ignoranței, a frazeologiei goale! Că ea n’a deșteptat în nimeni setea de ..știință și de adevăr, dorul de lumină, idealismul acela care crează martiri, adorarea ideilor înaintate, cari, chiar cînd sînt greșite, înalță sufletul și moralul, ci a împins tineretul pe calea bătută și sigură a urei, a instinctelor atavice, pe cari toți le aprobă fiindcă le-au la fel și a căror profesare mi implică nici un risc, ci duce deadreptul în mocirla politicianismului. Cînd un om învățat ca d. Iorga, căruia în această privință nici adversarii nu’î refuză respectul, e încolțit de d. Bogdan-Duică și încolțit cu succes, nu moral, dar politic și logic; nu putem decît să-i amintim cuvintele evangelice: „Ale tale, dintru ale tale!“ 8. P. S. Pînă să scriem aceste rîndurî d. Bogdan Duică a biruit. Politicianul a învins pe învățatul în d. Iorga. Adeveruri PLĂCERE D. Dissescu și-a retras demisia. Ce nu face un ministru spre a face pe placul opoziției ?! IMPACARE Ungurii sînt grăbiți să se împace cu romînii de peste Munți. Și totuși era o vreme cînd nu se puteau împăca nici cu gîndul unei împăcări! Tempera multantur!... CE VREA „Epoca“ crede că d. Take Ionescu nu știe ce vrea în politică. Ar putea să spue „Epoca“ însă ce vrea d. Filipescu în politică?... Nu’l vrea pe d. Take Ionescu—asta se știe. Dar altă ceva?! Rigoletto Armata și poporul — Extrase din cîteva discursuri și articole •—- - ------------------------------ Armatele naționale, invenția prusacilor cu care s’au eliberat de jugul napoleonian, — nu este, se’nțelege, astăzi, ce a fost atunci. Pretutindeni există tendința de a se crea caste militare cari se sprijină pe supunerea oarbă ce le datorește soldatul de rînd, adică poporul. De aci rezultă un antagonism între lumea militară și civilă, cea cintim atribuindu-și merite speciale și drepturi speciale, pe cînd lumea civila nu înțelege ca armata să fie altăceva decît un instrument în serviciul ei care formează partea mai mare a țarei și partea mai mare a armatei. Acest antagonism a dus la conflictul dela Zabern și din discuția asupra acestui conflict e bine să extragem cîteva afirmațiuni cari arată ce păreri domnesc în țara cea mai militarista din Europa, asupra relațiunilor dintre armată și popor. Deputatul socialist Peirotes: „Ministrul de războiți răspunde Reichstagului de tot ce se petrece în armată. Nu există lege care să interzică soldaților de a face comunicări în public“. Deputatul Fehrenbach, membru centrului catolic, deci un politician conservator: „Armata este supusă legei și dreptului; ea nu poate să fie ex lex, in alfară de lege; aceasta ar fi reprobabil. Populația civilă nu poate fi sacrificată armatei“. Profesorul de Calker, membru al partidului național liberal: „Avem în armata noastră un instrument important, iubim armata și aș fi cel din urmă ,care să aprobe o jignire a armatei.'Pricep cuvântul regesc că nu trebue să tolerezi nimic ce ar putea păta uniforma; dar nici ofițerul nu trebue să jignească pe soldat care poartă și el uniformă“. ■# Ziegler : „Ofițerul are și rolul de educator... Cine însă întrebuințează înjurături și cuvinte triviale față de aceia pe cari trebue să-i educe (vezi limbagiul în cazărmile noastre Nota Red.), acela e absolut inutilizabil ca educator. Gîndiți-vă că un institutor față de elevii săi, un profesor față de studenții săi, ar întrebuința asemenea cuvinte. Tinerii încredințați ofițerilor pentru a fi educați, nu trebue să fie obicinuiți de aceștia cu expresii brutale și triviale, ci din contra, tinerii cari aduc de afară în cazarmă asemenea expresii să fie dezvățați de ele, prin faptul că ofițerul, om cult, să-i întîmpine cu formele de purtare ale unui asemenea om, forme din care face parte și vorbirea decentă și astfel prin pilda ce le dă să-i facă să se poarte și să vorbească decent. Cine însă se servește de cuvinte triviale în relațiunile ierarhice cu subalternii săi, acela dovedește, nu numai că nu face de educator, ci că el însuși nu e încă educat, și atunci cum poate educa pe alții ?“ Deputatul dr. Haas, liberal progresist : „Nu numai ofițerul, ci și cetățeanul trebue respectat. Și de zece mii de ori trebuesc respectate drepturile poporului german. Uniforma e respectată, cînd cel care o poartă păstrează respect, cînd cel care o poartă merită respect și stimă... Armata există numai prin voința poporului german și numai prin voința poporului german, iar deasupra armatei stau legile și drepturile poporului german“. . . .. Credem că aceste citate se aplică perfect și ultramilitariștilor de la noi, cari dispuși să imite relele de aiurea, ar dori să creeze și în țara noastră, o castă militară privilegiată. . . "«•***** ‘ ' ICS Profesorul Universitar Teobald Loghi Miam D, Virgil Arion e intr’o continuă scădere, așa incit ținînd seamă că nu a fost niciodată un Hercul, ne întrebăm ce o să rămînă din d-sa dacă va continua să scadă în proporția din ultimele luni. S’ar fi putut crede că d-sa are, dacă nu în atitudinea sa politică, cel puțin în literatura sa politică, oarecare preocupare de a apare logic. Or iata, susținînd azi că în ziua în care d. Maiorescu a primit să înlocuiască pe d. Carp, ar fi contractat „față de sine“ obligația de a desface colaborarea. D. Virgil Arion doarme dea’n picioarele, ori vrea să ne adoarmă cu poveștile, d-sale * / * * In ziua cînd d. Maiorescu a primit să înlocuiască pe d. Carp, nu numai că nu a luat obligația de a desface colaborarea, ci abea a dat viață colaborarea și l-a înlocuit pe d. Carp tocmai fiindcă acesta nu admitea colaborarea și nu se putea menține fără de ea. Atunci am voi să știm și noi cum de este obligat să desfacă colaborarea acela care a venit și se menține la guvern tocmai fiindcă a făcut-o ? Noroc că logica d-lui Maiorescu diferă de logica d-lui Virgil Arion. Și mai e un noroc : d. Virgil Arion e d. Virgil Arion, iar d. Maiorescu e șeful guvernului și al partidului conservator. S. Y. R. Sunt tineri! La banchetul simpaticei corporații a viticultorilor, s’a pus în disculțime și chestiunea bătrîneței unor miniștri! "Chestiune foarte delicată, căci miniștrii înainte de a fi conducători aî carului statului, sînt oameni și n’aîi deci de ce fi prea încîntatî carul li se spune că.... „ați fost odatu"! D-niî miniștri "Arion și Dissescu au susținut că sunt încă tineri. Nici nu bănuim că au avut această dulce iluziune numai grațe faptului că erau la un banchet al viticultorilor! Totuși ni se pare că cei doi miniștrii nu și-au pus un dignostic just. Și d-niî Arion și Dissescu ca și toți oamenii noștri politici, sînt bătrinî, foarte bătrinî. Nu se vede, nu se simte, la nici unul din oamenii noștri politici, în ceea ce spune, în ceea ce lucrează pentru treburile publice, siguranța, îndrăzneala, avîntul cari isvorăsc numai dintr’o simțire tînără care poate fi cuprinsă și într’un corp peste care s‘a abătut virsta Psalmistului. Tot ce se spune, tot ce se face e atît de calculat, atît de șters, atît de interesat, încit ar fi o insultă adusă generoaselor comori ale tinereței, dacă ai susține că măcar unul din mandarinii noștri politici, se împărtășește dintr’o asemenea tinerețe. Toți sînt bătrini, vlăguiți in simțirea, în avîntul lor. Căldura banchetelor, produsele viticole pot da tot felul de iluziuni mingăitoare. Realitatea lucrurilor insă dă cea mai implacabilă desmințire acestor iluziuni de o ora, pentru cari, de altfel, avem tot respectul cuvenit, căci sînt atît de omenești! Ml Maximin Marțî 26 Noembrie 1913 CHESTIA ZILEI !~~ La poarta palatului Eu sunt bună mamă, fiul tău dorit Eu și de la oaste mă întorc rănit* Ionel. Am bătut toba ,și nu merge ! Acum bat ca să mi se deschidă! Regula . Nu la poarta din față, ci la portița din dos ! ! Balcanii după pacea de la București sau ce nu trebue să perdem din vedere __x. de C. N BURILEANU. Asupritori și asupriți.— Macedonia îmbucătățita va trebui rechemată la o nouă viață. — Atunci nu mai va putea fi vorba de o alianță balcanică pe baze mai largi Cu altă ocazie am arătat în coloanele acestui ziar cum se vor desfășura luptele de naționalitate între diferitele populațiuni macedonene, în cazul împărțirea Macedoniei. Cîteva cuvinte în ceea ce privește Macedonia sârbească: cum se va comporta Serbia față de populațiunea slavă de aci? Răspunsul nu e greu de dat, de vreme ce Serbia lupta în trecut pe capete ca să serbizeze pe slavii macedoneni, de ce i-ar lăsa sa se bulgarizeze cu toții tocmai acum cînd îi are în mână? Și acești slavi sînt azi în cea mai mare parte bulgari! Se va resemna Bulgaria? Nu e de crezut. Și dacă va face-o, oare bulgarii macedoneni or să vrea să se prefacă în sîrbi de dragul Serbiei ? Dar în afară de aceasta, populațiunile din Macedonia sîrbească dau un mare contingent de grecomani. Va renunța Grecia la ei? Din contră, ne vine vestea că după oarecare greutăți, Grecia a obținut să deschidă școli grecești în Monastir, cu condiția ca limba sîrbească să fie obligatorie. . Și grecii or să vrea desigur multe școli și biserici în Macedonia sîrbească. Romînii grecomani n’or să rămînă nici ei fără școli și fără biserici grecești! Dar ce-o să zică Serbia, Greciei, de grecomanii slavi pe care caii consideră de sîrbi iar Bulgaria de bulgari? Pe de altă parte vor renunța romînii naționaliști să considere de romîni pe grecomanii lor tocmai acum cînd ei naționaliștii se vor bucura de unele drepturi? Unde nu aî punem pe albanezi, pe musulmani, etc..? Iată clar ca lucrurile nu sînt' toc'' mai clare. Rămîne de văzut dacă nu se vor încurca mai rau. Pentru ca să fie posibilă liniștea și pacea, e nevoe de resemnarea celor mai mulți în favorul sîrbo-elenismului, care și așa nu va sta ca doi brazi într’o tulpină Dar cuvîntul resemnare n’a fost pînă acum cunoscut în luptele de naționalitate din Balcani. Și n’are pentru ce îl nici de-acum înainte. Oricum, e vorba de asupritori și asupriți. Asupritorii sînt grecii și sîrbii; asupriții sînt toți ceilalți împreună cu macedonenii noștri. * I Și acum dacă generalizăm cele de pînă aci la întreaga veche Macedonie ținînd socoteală și de influențele exterioare care ar putea determina ici și cele anume curente... pas de nu e de dedus și pentru viitor un vals balcanic sui-generist, care aduce aminte povestea eintetcuilui: ogarul pe grâpe, vulpea pe cocoș etc. • Deci la orice ie putem aștepta în viitor, numai, la vreun bine ivit. Să mai treacă cîtva, și complimentele actuale între amicii de azi sile*biî și grecii, se vor uita. * Ciocnirea dintre ei pentru greoomanii din Macedonia sîrbească vă duce — nu e de mirare — la conlucrarea romînîilor naționaliști cu bulgarii naționaliști. Cît privește grecomanii-romînî, cred că se vom reîntoarce la sentimente naționale romînești pentru aceleași motive pe care le-am arătat în trecut în coloanele „Adevărului“, vorbind de îmbucătățirea Macedoniei.Din toate cele de pînă aci, sîntem induși a crede că sîntem departe Cârți și Reviste -• ------------##--------— „Cum se făcea la noi la 4 artilerie“, de căpitanul T. Voinescu. — „Reprezentarea intereselor în parlament“, de N. I. Philippide. — „Sentimente și pasiuni“, de N. Zaharia.—„Epigrame“, de C. C. Braiescu .— „Cum se făcea la noi la 4 de artilerie, de căpitanul T. Voinescu. — Nimic n’ar fi putut să caracterizeze mai bine lucrarea aceasta decît cele cîteva cuvinte ale lui Gustave Le Bon, puse pe copertă: „L’éducation este Fort de faire passer le conscient dans l’inconscient“. Toată lucrarea, de fapt, nu conține decît o serie de pilde asupra modului cum un instructor militar poate să facă educația recruților, punînd în aplicare principiul luminos al cugetătorului francez. Mărturisesc că am citit cu oarecare uimire cartea căpitanului Voinescu. Nu puteam bănui că există la noi regimente în cari se aplică într’un chip așaf de rațional principii pedagogice a cărora aplicare o socoteam ca un ideal îndepărtat chiar la cele mai multe din școalele noastre,unde rutina și iormaizmui domnesc încă ă totstăpînitoare. Și iată că ni se semnalează instructori militari, cari procedează după cele mai moderne metode pedagogice, stimulend puterile intelectuale ale recruților și conducîndu-le cu dibăcie mintea pe calea înțelegerei noțiunilor ce urmează să li se predea. Faptul acesta surprinzător a fost cu putință mulțumită îndrumărilor date de d. general C. Iliescu, care de mulți ani încă se străduește să introducă în oștire metode pedagogice moderne. Unul din instructorii îndrumați în felul acesta, căpitanul T. Voinescu, notîndu-șî în carnet zi cu zi felul cum a procedat cu recruții, a dat la iveală această carte, care ar fi de dorit să încapă în mina tuturor celor ce au de instruit o trupă. Evident, nu este vorba de un tipic, ci de expunerea unei metode raționale, pe care fiecare să o poată aplica după împrejurări. Nu putem reproduce aici o pildă de procedeele întrebuințate de d. căpitan Voinescu, căci o asemenea pildă și-ar pierde valoarea detașată fiind din sistemul întreg de care se leagă. Pentru a învedera însă spiritul de care sînt călăuziți instructorii formați sub îndrumarea d-lui general Iliescu, reproducem următoarele rînduri din broșură: „Cu cît vorbești maî mult recrutului, cu cît stai în mijlocul lui, șii îngrijești, și’l întrebi de:ce’l doare, și’l cercetezi la infirmerie ori spital, și te vîrî cu el in horă cînd în orele de repaos joacă hora, cu atîta ți-1 apropii mai tare, cu atît face serviciul mai credincios, cu atîta ti se leagă cu dragoste și devotament ; și nu odată mi s’a întâmplat să-mi raporteze dintrînșii că au avut să sufere din pricina vreunui gradat care n’are destulă cultură să fie stăpîn pe nervii lui „cînd d-voastră nici nu înjurați măcar“... i Cartea aceasta — aprobată de altfel de ularaist stat-major 1— este dovada unor încercări serioase de a introduce în oștire un spirit nou, de la care sîntem în drept a aștepta roade excelente. Reprezentarea intereselor in parlament, de N. I. Philippide. — Iată o carte izvorâtă — după cum o arată autorul însuși — din dorința d-lui Philippide, de a-șî îndeplini o datorie către țară, spunîndu-și cu sinceritate și curaj părerea în ceea ce privește ,reforma numită electorală, întocmirea legei electorale este, pentru d. .Philippide — șeful conservatorilor democrați din Covurlu — nu un scop în sine, ci un mijloc spre a ajunge la un scop mai înalt: acela de „a asigura României un viitor de putere, de avuție și de cultură,prin libera ci administrare de sine“. Acest scop nu va putea fi atins decît atunci cînd toate interesele țării vor fi deopotrivă de bine reprezentate în parlament, după importanța lor relativă. Autorul socotește greșită clasificarea alegătorilor după cens. Rezultatul acestei greșeli a fost dezastruos. ..a fost imoralitatea actuală electorală : alegătorii, corupți și dezgustați; aleșii,oameni de afaceri și incapabili; guvernanții, arendași cu termen ; tronul, nepăsător și rece ca luceafărul poetului ; țara, suferă și tace“. In locul acestei clasificări, di Philippide propune o alta, după comunitatea de interese. D-,sa împarte interesele țării în trei mari grupe : interese de ordine politică, interese de ordine materială și interese de ordine morală. Mai departe, izbutește chiar să facă o clasificare a importanței relative a acestor interese, olinr și un tablou de numărul reprezentanților în parlament ai fiecărei profesiuni. Iată, de curiozitate, acest tablou : Oameni politici ar intra în parlament 21 ; muncitori argicoli 42 ; comercianți 39 ; proprietari urbani 15 ; industriași 15 ; meseriași 27 ; exploatatori agricoli 21 ; preoți 21 ; învățători 21 ; institutori 21 ; profesori 15 ; avocați 6; doctori 9 ; ingineri 9 ; arhitecți 6 ; militari 15 ; magistrați 9 ; funcționari 27 ; artiști 9. Cartea d-lui Philippide este destul de interesantă și merită a fi citită " Sentimente și pasiuni, de N. Zaharia. —Cunoscutul numifist, d. N. Zaharia, de scrierile căruia ne am ocupat și altădată, își continuă cu sîrguință cercetările sale de natură psihologică. De data aceasta, întrî un volum de 165 de pagini, ne înfățișează analiza amănunțită a principalelor sentimente și pasiuni cari alcătuesc viața noastră efectivă și anume : bunătatea, răutatea, malițiozitatea, disprețul,resemnarea, afinitatea sufletească, amiciția, lașitatea, timiditatea, gelozia, patriotizmul, sinceritatea. Articolele acestea nu constituesc însă tot atîtea monografii științifice. Avem de a face mai de grabă cu niște causerii, ale căror elemente sînt luate mai ales din observații sau din literatura universală, și redate într’o agreabilă formă literară. Ceea ce le face mai ales interesante, este faptul că autorul nu se mulțumește numai să descrie sentimentele și pasiunile de cari vorbește, ci la anumite atitudini față de ele. Din acest punct de vedere, articolele sale iau uneori un ușor caracter didactic. „Epigrame“ de C. C. Braiesku. —■ Intr’o epigramă dedicată sieșî, d. Braiesku spune : Curios fenomen și cu mine, Anomalie cam ciudată, Cu cît o secetă în pungă 7 Mai mult, am mutră mai plouată ! Nu știm dacă volumul acesta va avea darul să dea autorului o mutră mai puțin plouată, dacă nu mai radioasă ca a d-lui Herz de pildă, despre al căruia „Păianjen“ , Braiesku spune: , Acesta nu mai e păiajen " '“S” e un fenomen, domnil mea..3 Căci el în loc să prindă mușt« La teatru prinde zilnic... lei! Ceea ce știm e că epigramele sale merită să fie citite, căci daca nu sînt cele mai bune din cîte s’au scris la noi, nu sînt nici cele mai g rele, ba chiar la unele din ele găsim toate calitățile cari salvează acest gen literar destul de inferior însine. Iată, de pildă, una cu privire, la zvonul că se va permite în legiunea română cercetarea paternităței: J De cînd aflat-a știrea asta T Un acumaî ferice nu-î: In fine X va ști acuma <!? Ai cui sînt și..., copiii lui 1 Sau alta, Zeiței Themis.. Cum la ochi legată ești De se vede numai barba, Pare că te pregătești Să te joci de-a.. „Baba-oarbii?. . Iosif Nădejdta»