Adevěrul, octombrie 1914 (Anul 28, nr. 9898-9927)

1914-10-14 / nr. 9911

i­tul AA-vlllea No. 99 -««•ţi 11 Octomvrie 1914 5 Bani Exemplarul FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV] Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Sir« Karageorgevici, No. 9 Et. I.—Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI, No. 111 București Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii y* _ ♦ ....................... ut i8,­i**S­­*“­ ••••••**...•* , 0,5 ___ Matra străinătate prețul este îndoit. TELEFON: CapHala.................No. 14 io „ n, ■••.«o 34/73 Provincia . . • , _ 14/99 Străinătatea ...» 12/40 «.♦it Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi w#n Ce mal aşteptaţi? .... A Vi • ■ — . Cînd ruşi! eraă pe punctul de a o­­cupa Bucovina—şi ar fi fost foarte bucu­roşî să o ocupăm noi — Ro­mi­nia, stat cuminte şi de ordin in­ O­­rient, care nu umblă după ,given- Karlu, s’a codit, s’a scărpinat la cea­fă, a tăiat firul de păr în patru şi — Bîn aşteptarea hotărîrei celei virile, din parte-ne, ruşii au pus mina pe Bucovina. Astăzi aceiaşi ruşi, văzînd că noi nu sosim, că nu avem nici mă­car ghidul să sosim, ca să nu-şi îm­prăştie zadarnic puteriile, au pard­osit Bucovina. După ce bieţii romînî de acolo au suferit invazia ruseas­­că, grozavă ca ori şi ce invaziime,­­ după ce fatalmente aă căutat să se ţ mă bine cu nouoii stăpînitorî, aş­­zi austriacii şi ungurii reocupă ’lucovina şi trec sub foc şi sabie pe toţi romînii cari nu’au avut prevede­rea ca să se lase să fie trecuţi sub foc şi sabie de către ruşi, declarin­­du-se credincioşi împăratului dela Viena., • • • Şi pe cînd în Bucovina curge din nou­ sînge romînesc, pe cînd tritp­­riaşii romînî sînt puşi la zid şi îns­uşea­ţi, în Transilvania, peste atunţi, nu este maî bine. Patru sute mii de feciori romînî, luaţi la Izboru, cu mincinoasa poveste a Pominiei libere care merge contra isiei, patru sute de mii de fraţi î ai noştri, aă fost aruncaţi nebu­­n­eşte în focul din Gal­ţia şi din eî, •de pe acum, cel puţin jumătate , ' înt datî morţeî ori scoşi din luptă, f fu răni grele şi cari îi vor face ^f.hiilozi pe întreaga viaţa... Iar cei 'Tţ: iaşi acasă, zac sub groaza tribu­­­nalelor marţiale şi a temniţelor de stat, zac îngrozăviţi, neputînd scoate nici o vorbă de protestare. Doar gîndul şi-l îndreaptă sfios spre noi, doar ca în rugăciune ne ijivoacă, scrutează orizontul cu palma la ochi poate, poate vor ve­­dea răsărind oştirile noastre dătă­toare de libertate şi aducătoare — cred ei — de frăţie. • •• r' Visionari incorigibili, eşiţî din somnul „vostru! Zadarnică vă e aş­teptarea. N’am venit încă spre a ,vă rupe lanţurile, nu venim, nu vom veni ! Plecaţi-vă grumazul pe trunchiul călăului rusesc, unguresc ori austriac, primiţi moartea cu re­semnare şi fără de nădejdea unei mai bunre zile de mîine, dacă nu pentru voi, cel puţin, pentru copiii voştri ! Ţara românească nu păşe­şte spre un ideal nou, aşa cum cu­getăm noi ceştilalţi intelectuali, zi­arişti, popor — strada spre care bărbaţii politici, „factorii responsa­­bili privesc cu milă şi cu dispreţ. Idealul naţional ! Mărirea neamu­lui ! O Romînie mare ! fireşte, de­­ sigur, cine n’o vrea, cine n’o visea­ză de aproape un veac ? Dar, pen­tru aceasta trebuie răbdare şi chib­­zuire. Trebuie ca asupra Bucovinei şi a Ardealului să mai treacă oda­tă rusul, apoi să se întoarcă din nou austriacul, ceea ce a rămas de la unul să distrugă celălalt şi cînd, Bucovina va fi în loc de vesela gră­dină, grozava ruină, atunci vom lua­­O hotărîre, dacă va binevoi să ne dea voe să o luăm şi Rusia şi Un­garia şi Austria şi turcul şi bulga­nil, probabil consultînd şi pe Mi­kado japonez. Pină atunci, idealul rămîne intact, ne pregătim, concen­trăm, desconcentrăm, ne jucăm de-a soldaţii, amînăm h­otărîrea supre­mă, pentru săptămîna viitoare, iar săptăminile se fac luni—şi s’ar face şi lunile ani, dacă războiul acesta grozav, nu va lua odată sfîrşit şi —atunci, ne vom duce, alergînd cu pălăria în piînă, ca cerşetorii, să cerem să ne dea şi nouă o bucăţi­că dirt prada de războiu, a unui războiu, la care noi nu am luat parte. , • •• Ce mai aşteptăm dar şi noi ceî din ţară şi mai ales voi cei în afa­­ră din statul român, voi cei robiţi ungurilor, voi cei robiţi nemţilor, voi cei robiţi ruşilor ? Nu-i mai bine , să vă pierdeţi ori şi ce spe­ranţă orice năzuinţă? Răm­îneţî dar unguri, austriaci ori ruşi—nici mă­car nu mai pomeniţi că sunteţi roo­mini, căci această origină este prăpădul vostru. Fiţi dar buni ce­tăţeni maghiari, austriaci ori­­ruşi —fiţi mai ales buni cetăţeni, un­guri, fiindcă în cazul acesta vă aşteaptă buna stare şi onoruri, ega­litate cetăţenească pe care v-o ofe­ră Tisza, şi nu vă cere în schimb de­cît să fiţi cetăţeni unguri, un­guri adevăraţi, cum este Mangra, Burdea şi alţi Seghieştî. Iar noi, noi,ceştia din ţară, ne vom urma calea croită de regele nostru scump, de către factorii noştri răs­punzători, cei înţelepţi şi patrioţi, ne vom apleca după cum bate vân­tul, vom intra din nou­ la stăpân şi când acesta ne va bate, vom săruta m­îna care ne loveşte, vom­ lăsa ne­şters scuipatul cu care vom fi a­­coperiţi şi, zmeriţi şi plecaţi—vom spune stăpînilor noştri că ticăloşi suntem şi că nu le cerem altceva de cit mila şi îngăduirea de a trăi tîrîndu-ne şi sărutînd mina care ne loveşte ! fo­st, MTt­e NAZBITII RETRAGEREA D-l.UI TAKE IO­­NESCU O altă foaie de varză a­ răsărit în grădina de­ zarzavaturi de sezon a legaţu­milor austro-germane din Bu­cureşti. Ea are misiunea de a înjura pe d-l Take Ionescu şi ca să se poată spune că poporul îl înjură, fiţuica a fost botezată „Poporul“. In primul număr anunţă ,,Retra­gerea d-lui Take loneseu din viaţa politică“. Cum ştim că d-1 Take loneseu pri­meşte pînă şi pe gazetarii nemţi, cari î l înjură, ne-am prezentat şi noi aseară in str. Athene 1 25, unde spre marea noastră mirare ni s’a spus că în adevăr d-1 Take loneseu s’a re­tras, nu din viaţa politică, dar la Sinaia. Pînă la alte explicaţii, bănuim că e o retragere..... strategică, după care poate să urmeze un contra-atac. Ceea­­ce e sigur însă este că dacă nemţii s’au retras în Franţa şi în Polonia rusească, d-l Take lonescu are dreptul^sa se retragă de Dumi­nică­ pînă Luni cel puţin de la Bu­cureşti la Sinaia!! Pac. mu gsrmaa de 42 stm. gfesîe e bombardare! unei v­­ie din i­n­vers,străbătut* deoparte și des­ta de obuzul tunului gierten de 42 tîm* ©♦ Adeverut­ul Varşovia la urma retragerea nemţilor, la Varşovia dominte ordinea, iar din­colo de Varşovia dezordinea, fiindcă telegramele spun, că germanii „se retrag în dezordine“. Cerneala Prin doi emisari ai lor, legaţiile a­­ustro-germane din Bucur­eşti “urmă­resc cumpărarea întregeî .cantităţi de cerneală de tipar pe piaţa-'Buc­u­­ri',şi ilor, spre a scăpa astfel de presa rominească. Să nu creadă .’lustro-ugermamiii că cerneala este aceea, care’î înnegreşte! Faptele — nu cerneala! Cnviat fatal! Kaizmnd a spus armatei sale, la izbucnirea, războiului: „Litid jetzt rasch“ („şi acum repede!“)­­ In sfirşi­tul războiului, răniţii vor primi următoarea telejrraifiít: „und jetzt-.. rasî“H 1 ‘■­,M ■ ■■ WH»1 .... Sigoletto .IM jetzt rasch“ „Und jetzt rasch„­ acum re­pede"4, au fost cuvintele pe cari cu mim pe sabie împăratul Wilhelm le-a adresat Reichstagului şi na­­ftunei germane în momientul d­rul d. de Selb­en în nuna d-lui Viviani declaraţia de războiţi a Germaniei-La 9 Septembrie st. n. germanii trebuiau să intre în Paris. Azi e 24 Octombrie st­ n., şi germanii firm-' cafi îndărăt pe tot frontul din Iran­ia stau de trei săptamînî şi­ privesc ca groază cam ii apucă iarna în ţară străină şi nu mai pot recâşti­ga un kilometru. „Und jetzt rasch“ s'a schimbat intr'un „andante sosiemdlo44 şi, fi­reşte nici pe acest mandante44 tot-l mai pot susţine germanii cu aceiaş vigoare pe care au­ arătat-o la în­ceput. Părăsind frontul francez unde vitejia franco-anglir-belgiană opu­nea o rezistenţă îndărătnică grabei Katzeritlin, Wilhelm al Il-lea s'a dus să onoreze cu prezenţa sa fron­tul germano-urs. A fost destul să vie Kaizerul ca gloria lui Hinden­­burg, tine­ lacurile mianh­etle să se prefacă în fuga dein Ivan’gorutt şi retragerea grăbită ■ — und jetzt rasch! — din direcţia Varşoviei. Formidabilă , armata germ­nnijk­­o recunoaşte toată lumea — ilar formidabilă e şi rezistenţa ac­elora cari luptă pentru independenţă, li­bertate şi zdrobirea militarismului heghemorfist. Si — langsam, lang­sam — oi vor zdrobi. Glii va piano, va s-ano, chi va sana.' va lonţano. formula opusă lui „Und jetzt rasch" şi e aceea care va triumfa. S. U. R. I—in ■ in­­ asalt zadarnic IN CE STADIU SE AFLA ACŢIU­NEA NOASTRĂ DIPLOMATICA Diplomaţia austriacă s’a dovedit tot aşa de incapabilă ca şi armata monarhiei vecine. Ilar cu toate a­­cestea la Viena preocuparea zilni­că este şi atitudinea Rominiei. O acţiune diplomaticii austriacă di­rectă, în România, nici n’ar îi bă­gată in seamă la noi. De aceea de la Viena se lucreză prin Berlin şi într’adevăr germanii dau un asalt diplomatic formidabil la Bucureşti, prin toate mijloacele imaginabile. Asaltul acesta este însă absolut zadarnic. S’au schimbat şi miniş­trii pienippotenţiari ai Austriei şi Germaniei,la noi spre a se putea lu­cra cu mai mult succes, dar nu s’a făcut un pas înainte. Dacă d. von dem Busche ar îi un nou Bismark tot nu tir reuşi să readucă România alăturea de Aus­tria şi nici nu va reuşi să ne împie­dice să ieşim din neutralitate, a­­itunci cînd cei cari ne conduc vor hotărî aceasta. Precum nu s’a reuşit la începutul războiului să tri­mitem armata contra Ru­siei, tot aşa putem afirma că nu se va putea menţine mult neutralitatea Romî­­niei. * * * De sigur că de la consiliul de Co­roană încoace guvernul a exami­nat diferitele propuneri cari i s’au făcut şi a îndrumat o acţiune di­plomatică asupra căreia fireşte că iu se vor face cum indiscreţiunî. Această acţiune diplomatică — se declară un personaj politic — fi­­r este că nu se va putea definitiv în­cheia înainte de a se desemna mai areers rezultatul marilor lupte cari se dau pe toate fronturile. Un punct Iar din acţiunea noastră diplomaci­ra va trebui să He în strînsă .i directă legătură cu cele ce se îetrec pe cîmpurile de luptă şi ui­tata ce vom avea anumite indica­­îuîiî, pregătirea noastră diplomáci­ra va fi terminată şi astfel vom pil­ea eşi din neutralitate avind tuate­oate precauţiunile. ___ __A. W Acord italo-romînTradarea Am publicat deunăzi un foarte interesant articol al ziaristului ita­­­­lian Fabio Ranzi piedind pentru în­­cheerea unuii acord italio-rom­în ca­re ar putea, în mormântul de faţă, nu­ numai să grăbească pacea, dar ar permite acestor două ţări latine, legate prin interese identice, să-şi realizeze aspiraţiunile lor naţionale. Aceeaşi idee a fost emisă, nu de mult,, de ziarul „La Roum­anie“. . Faptul că ea este reluată de un zia­rist italian, dovedeşte că identita­tea de interese între Italia şi Ro­­m­ânia d­an şi necesitatea unei acţi­uni comune, apar limpede un am­în­­, două ţările. După confratele italian, prin în­­cheerea acordului între Italia şi Ro­­m­inia, acţiunea la care s’ar înţe­lege s’ar desfăşura întîiu pe teren diplomatic şi numai dacă aceeastă încercare n’ar izbuti, cele două ţări ar trebui atunci să intervie împre­ună m­ilităreşte de partea puterilor cari s’ar angaja formal să înţelea­gă că scopul suprem al acţiune­­lor militare comune, trebue să fie sa­­­­tisfacerea cît mai complect cu pu­tinţă a aspiraţii­lor italiene şi ro­mâne. 1 ■ * Or,­ se ştie că Anglia a declarat din capul locului, prin lordul Chur­chill, că ţinta ei este să se dea Eu­ropei o alcătuire politică bazată pe principiul naţionalităţilor. Locul Ita­­­lieî şi Rom­înieî este deci indicat Şi­­ înţelege din­ cine cit de decisivă ar îi în­'aceste momente încheerea unui acord italo-romîn pentru imediata intrare în acţiune, acord care n’ar avea de efect mimai înfăptuirea as­­piraţiunilor noastre naţionale, dar, prin amestecul­­ Italiei in Balcani, s’ar putea transforma într’im acord italîo-balcanic, care ar putea contri­bui la realizarea în peninsula a unei păci durabile Pan Un erou Căpitanul aviator rus Nestorof, care urmărind un aeroplan austriac și neputîndu-l lovi cu bombele sale s’a animat asupră-i doborîndu­l la pămîirt, dar sacrificind­inse și pe el însuși. In imperiul spînzurătorilor Vin Tu­ y’â! Năvălesc cazacii! Strigătul acesta­­străbate ca re­lamă de oţel în inima unora din popula­­tiv.nile imperiului austro-ungar, cari părăsind agoniseala unei vieţi, în­tregi, fug îngrozite spre locuri mai ferite de copitele armăsarilor dela Dorj. Dar acelaşi, strigăt pune lumina bucuriei ţi-a nădejdei în ochii altor populaţiuni ale aceluiat bătrîn im­periu. Vin ruşii, vin fraţii liberatori! Şi dacă şi o altă armată inamică, ar­­năvăli, ea ar intu­mpina de­ asemenea şi ură cumplită,­­dar şi braţe des­chise... Germanii intrînd în Belgia, în Franţa, au­ găsit. In­­calea lor nu­mai duşmani,­­ireductibili, neiertă­tori; ruşii au­ găsit duşmani, ş­i nu­mai duşraani, în Prusia; germanii în Rusia. Un suflet, acelaşi, pretutindeni. Numai în imperiul vecin, amestecul pestriţ, şi imoral, face, ca populaţiu­­nea aceluiaşi oraş, aceluiaşi ţinut să­ sufere, cînd de suliţa cazacului, cînd de baioneta honvezului. Spinzurătorile­­ funcţionează, în permanenţă. Azi spinzu­ră ruşii, mii­­ne-spinzură austro-ungarii. Cină­ in­tră ruşii pe o barieră, o parte din po­­pulaţiune le presară flori in cale, iar jumătatea cealaltă fuge prin cea­laltă barieră! Iar ctnd­ se reîntorc austriacii au­ şi el, florile lor, iar fuga locuitorilor se face­ prin bariera o­­pusă! Şi cu asemenea, suflet, alcătuit din frunturi duşmane, vor magnaţii de la Pesta, şi arhiducii de la Viena, să-şi fluture victoria, aripele-i albe deasupra armatelor lor, pe cari sin­gurul ciment puternic ce le lea­gă e poate numai ura, — ura care acum, sub haina militară, mocneşte tăcută, dar care paralizează aventu­­rile şi­ face ca soldatul mu,h­ad, să-şi blestema­ sîngele risipit zadarnic.! Maximin r--— n­­­urrgMBg—n 1 11 - umre-y-—­ Prensului !­ Marele public cititor cunoaşte a t­ în trista ei goliciune trădarea t 1, neam­ comisă de Prensul Origui y Gantacusino, care ăm­iro nemăsi rată sete de aur — ca şi cină nem. ?î rodiul riar ii avut te să mănînci 2. şi-a vindut amtro-germanilo­r duşmanii declaraţi aî neamuki *. nostru, cele două ziare ale sal­e- „Minerva“ şi „Scara". i- Pe mine imul, care in orele-tibet I- m‘am îndeletnicit cu studiul istorii­i­ familiei Cant­acuzi­no, infamia Prei t-­sului rut mă miră insă citust (I puţin- Acest personagiu, ridicol p. \. nă erî şi odios de azi înainte, esi perfect în tradiţie cu unii dinte predecesorii săi de sînge. a Intdadevăr, exceptîtul citeva 1 j guri luminoase din lungul şir­u -j Cantacuzinilor munteni, ca Paste ,O­nurul Constantin şi Spătarul Miha­i Cantacuzino, încolo toţi cronicar­i, de pe vremuri, în cap ca sobrul ,r causticul cronicar Radu Popesci­­ vorbesc despre lăcomia de argin a Cantacuzinilor, ca de o plagă ca­­­re a îngrozit și uimit, tot întinși Munteniei. * Cronicarii din veacul al XVill-le­a ne dau drept prototip al Idee * miei și liotieî cantacuziniste p * Ștefan Vodă Cantacuzino, car pentru a pierde pe marele Constat ,•­tin Vodă Brîncoveanu, cu care er­a rudă apropiată, în scopul interni­­ de a nu ne mina pe averea imens­a şi pe scaunul de domnie ale acestuia ! Va denunţat pur şi simplu turcile că unelteşte aci ca Austria, aci c Rusia în dauna sultanului cărui­a’ i-a înminit toată corespondenţa lu­i Brîncoveanu cu nemţii şi cu ruşii " Rezultatul acestei intrigi mizera­­­bile a lui Ştefan Cantacuzino se cu­­­noaşte azi în istorie sub tragic­ epizod al ducerii lui Constantin Vo­dă Brîncoveanu şi a familiei sale­­ Constantinopol, unde toţi au­ suferi supliciul teribil al tăerii capului. In schimb, trădătorul Ştefan Can­tacuzino a pu­s mina cuhită cu dom­ni­a ţării român­eşti şi pe însemnat­a avere a lui Constantin Brîncovea­nu, care pe acele vremuri se eva­luă la 30 de milioane. Cam ce fel de om era acest Vod Cantacuzino şi cit de mult ii sea­mană urmaşul său Prensu­l Origuţ, Cantacuzino, se vede din u­miătoa­rea descriere din Condica Bahice­nilor: „Ştefan Vodă era om nestatornt în cuvinte şi în lapte şi în jaiuri iar, cale şi dreptate, aşa că n’a rămas episcop, egumen, călugări, neguţă­tori­, boeri mari şi mici cari să nu fie jefuiţi. .Mai ales pe oamenii lu Constantin Vodă Brîncoveanu i-a stins. Pe zisele lui nu putea să s­eazeme cineva, că cu ceasul îş schimba vorbele şi faptele, iar­ du a lua şi jefui gîndesc că nu ar fi fost altul as«­m­e­nea cu el in ţara românea­scă“. . E de notat că trădătorul Ştefai ’ Vodă Cantacuzino a avut acelaş sfîrşit ca şi martirul Constanţii­n Brîncoveanu. După două ani di­n domnie şi anume la 7 iunie 1716, e­l şi tatăl său stolnicul Const. Canta­cuzim au­ fost sugrumaţi de turc, pe malurile Bosforului. „Se spăr­sese vasul relelor ce umblă după mosafiriice marghiolit“, cum zii vechii cronicari cînd vor să înfăţi­şeze pe vre-un intrigant satt trădă­tor oarecare. Din cronicele vechi se vede lămu­rit cite crime, trădări şi jafuri şi află la baza colosalei averi moşie­,­uită mai era de Prensul Criguţi Cantacuzino dela răposatul săi, părinte Nababul. Şi, lucru curios din trădările înaintaşilor săi, nu lipseşte nici numele Austriei. Nu e de mirare deci că în anuu 1914, fineţa Sa Prensul Cantacu­zino s’a pus in regulă cu tradiţia şi a vindut interesele neamului aus­triecilor şi germanilor pentru su­ma de 3.500.000, lei. Fireşte, la oa­menii cu blazon, predomină intim şi întitit respectul tradiţiei ! Cît este însă de găinăresc acest cult al tradiţiei cantacuziniste so spunem noi verde şi fără înconjur. In cariera sa chinuită de­ antre­prenor de ziare, prensul Griguţă Cantacuzino s’a îndatorat la răpo­satul său părinte, Nababul, pe cînd acesta trăia, cu suma de 1.500.000 lei, care i s’a Urnit în seamă şi i s’a reţinut cu ocazia moştenirei. Ce s'a gîndit insă Prensul, om practic şi mai ales mare patriot ? Un milion şi jumătate sunt bani, nu glumă—şi dacă Papa, ca om cu so­coteli prea exigente, nu m'a şters de pe răbojul datornicilor, de ce n’aşî lăsa eu pe contele Czernin şi baronul von Busche să repare gre­şeala fie­ iertatului....! Şi astfel , zis şi făcut — şi cu chipul acesta, ridicola şi odioasa Sa înălţime, de dragul tradiţiei pe de-o parte, iar pe de alta pentru a repara o eroare părintească, s'a grăbit să încaseze din mîinî necu­rate, vinzindu-și neamul, suma de 3.500.000 iei.» Nu mă indoesc însă că cu toată această infamie, Prensul va conti­nua să se considere și pe viitor drept un mare patriot ! !■ Rusu^Abrudeanu» Ara vorbit întriun alt articol des­pre^ îngâmfarea nemţească, despre obrăznicia cu care modernii teutoni voesc să se declare stăpîniî hunei­, despre beţia amorului lor propriu­, despre pretinsa lor putere nonfrîn­­tă de nimeni, despre credinţa lor nebună că toată omenirea va fi în­­tr’o zi stăpînită de ei. învăţaţii şi filozofii lor n’au forţat numai filo­logia -ca să fie­­arate că toţi oame­nii fauri au fost de origină­­germa­nă, dar au căutat să sil­uiască pînă­ şi acele ştiinţi exacte ca antropolo­gia ca să o forţeze să declare că există în omenire rase curate şi ra­se corcituri. Bine­înţeles că rasa curată, rasa fără nici un alt ame­stec e rasa teutonă, pe cînd rasele celelalte sînt corcituri, sînt ame-­­stecuri a mii de neamuri, a mii de indivizi diferiţi. Nu e nevoie de multă explicaţie pentru ca fiecare să priceapă că germanii stăpîni odată pe o astfel de teorie antropologică să-şî tragă concluziile care se cuvin: „Noi fiind rasa curată, noi sîntem şi aleşii lui D­zeă ca să stapînim păm­întul“. Teoria aceasta a rasei curate ei o propăvăduesc mai ales în contra Angliei. Ei au inventat-o chiar ca s’o poată aplica în luptele lor de i­­dee contra rasei anglo-saxone. „Voi nu sunteţi o rasă curată, zice Trei­­tschke la adresa englezilor, voi sîn­­teţi corcituri- uri ames­tec de celţi­­de saxoni, de danezi, de normanzi, pe cînd­ noi germanii sîntem o na­ţiune­ curată“. Iar în altă parte tot acest savant german spune: „Po­poarele­­mari au dat bunei religiuni mari. Noi germanii am dat pe Lu­ther- Protestanţii se găsesc pe tot pamfinul­­rUnde sunt adepţii biseri­cii engleze? Aţi­ produs voi, engle­zii, un­ singur, teolog de valoare?4 Englezii-nefiind o rasă curată, şi nefiind un popor mare căci n’aît dat nici un teolog, n’au dreptul să fie stăpîniî lumea. Stăpînitorul pămîn­­tu­luî trebue să fie germanul pentru că el este mat ,înainte de toate mili­ , iar pe cifra englezul e negustor. De aceea englezul se şî gîndeşte la pace şi vorbeşte de dezarmare căci nu este­­. militar. ..Cu . ce drept pot vorbi ei de pace, strigă Supărat ■ Treitschke, cînd ei au în mîinî ceea­­ ce ar trebui să avem noi? Despre pa­ , ce se va putea vorbi numai atunci « cînd Germania va împlini mistiv- u nea sa44. Anglia trebuie distrusa şi urma-­­ şiî ei in omenire trebuie să fie nem- ,­ţii. Ei au pentru ei şi rasa şi puterea­­ şi pe Dumnezeu care le-a dat pe­­ Luther.­­ De altfel puterea Angliei începe­­ să se descompue. încă cu mult Ina-­­ inte de războiul acesta, germanii­­ erau convinşi că dacă se va decla-­­ ra un războiu contra Angliei toate­­ coloniile ei se vor revolta. Indienii, scrie acelaş scriitor ger-­i­aan, respectă mai presus de toate c puterea, casta războinicilor şi de c aceea nu se vor­­ putea nici odată s împăca că au de stăpînî pe nişte­­ „negustori“, cari n’aă­­decît o mică [ armată şi aceasta mercenară“. c * F * 8 Dar cea mai bună şi mai des in­ t­­oca­ta dovadă că puterea Angliei ci se descompune, a fost politica paci- r­­ică a acesteia „Englezii vor pace p­­entru că le este frică44.­­ Nationalizmul german ofensiv s’a s Înșelat insă! Imperiul britanic nu ramat că a găsit în țara sa resurse d­­e oameni ca să facă războiul, dar a tolonîile sale în loc să se revolte ii­­ trimit Metropolei ajutoare. India e singură a trimis 70­ 000 de oameni. Toţi radjiî şi maharadjiî indieni s’afi oferit să lupte alături de sol­daţii englezi. Şi nu o să,fie mică e­­m­oţia la Berlin ctndi pe Unter den Linden vor trece alături de arma­tele aliate cavaleria din Bengal, teie uitate cavaleria din Bengal. * * fr Toate aceste sforţări germane de a găsi o explicare a conduite­­lor de supremaţie şi de îngenuchiare a altor popoare, toată această goana după dovezi antropologice, filolo­gice, teologice că ei sunt rasa pură, că ei au dat Uimei pe toţi oamenii de seamă că ei au dat adevărata religie; îmi aduce aminte de o fru­moasă pagină din Posedaţii lui Dostoewski care e intitulată „răz­boiul franco-german14 şi în care e descrisă o scenă cu pianul. ..A în­ceput cu accentele teribile ale Mar­­siliezei zice Dostoetvski: „OtiTm- sang impur abreuve aos sillonş“. Se auzea provocarea curagioasă, beţia vitoarelor victorii. Dar deo­dată cu accentele admirabil de va­riate ale imnului, unde­va, de de­­supt, la o parte, dar undeva foarte aproape de tot se auzi Mein lieber Augustin. Marsaieza nu-i băga în seamă, era în cel mai înalt grad al maiestătei sale, dar Augustin se întărea, Augustin era tot mai obraz­nic, și iată că de la o vreme tactul lui Augustin începu să se acompa­nieze cu tactul Marsiliezei. Aceasta par’că începuse să se supere; ea observă în cele din unna pe Au­gustin, voi să-l zvîrie ca pe o muscă obraznică care nu-i da pace, dar Mein lieber Augustin se înţepenise bine; el devenise vesel “şi obraznic, iar Marsilieza începea­­să se pro­stească, ea nu-şi ascunde revolta şi desgustul; sínt ţipetele de prote­state, sínt lacrimi, sínt jurăminte către Providenţă: „Pas un pouce de notre terrain, pas tine pierre de nos fortresses"4. ...Ea se linişteşte în cele din ur­mă cu desăvârşire. Dar Augustin s’a aprins : s’aud accente pu­ternice, * se simte beţia abondena­tă de bere, o turbată m­ulţumire de sine, trebuinţa de miliarde; cereri de ţigări fine şi de contribuţii, Au­­gustin s’a transformat imr’un urlet­ac nedescris“. . Această pagină a lui Dostoev­ski descrie mai bine ,decît orice, aceea ce au devenit nemţii, după 1871. Toţi savanţii şi scriitorii lor şovini au voit sa transforme în doctrina de neofensivul Lieber Augustin. Pa­­ruzeci de ani „de beţie abondenta de bere, de turbata mulţumire de v­one, de trebuinţa de miliarde“ s’a prefăcut într’o sistemă economică, politică şi filosofică. Acest Lieber Augustin care înu­me de 1871 era un fel de linge bil­ie pe la toate curţile imperiale, care nu făcea decît intrigi, şi care mierea umiliri şi trăia din­ mila alt­ora, şi căruia ca în descrierea lui Jostoewski abea îi se auzea glasul, După 1871 de Lieber Augustin nu le toţi scăpa, el a devenit un urlet, o groază. El vrea să oprească în mersul ei­oată civilizaţia, toată cultura. El distruge oraşele, monumentele isto­­rce, bibliotecile şi cu un surîs de m care a băut prea multă bere şi turbat de mulţumirea de sine în­­­şi spune : — Da am distrus, am ars, am înc­ât comori de artă, de cultură. Dar rta, cultura aceasta nu sunt gtrr­­tane, nu sunt ale unui popor de rasa urată- Ce vă trebuie să pastrăm Der Lieber Augustin de Dp. 1. DUSCIAN Kaizerul în caricatura Napoleon . după The Schetch

Next