Adevěrul, iulie 1922 (Anul 35, nr. 11729-11754)
1922-07-22 / nr. 11750
i i V Ml XXXV. Re. 11750 1 leu Exemplarul In toata tara | lei exemplarul In străinătateV Sâmbătă 2S Iulie 1922 Adevărul ■ ■ / FOUNDATOR. | AL.* BELDIMAN 1883—1897 roMATCHI I CONST. MILLE 1897—1920 / Politica cea nou Despre mest® vorba azi Toţi acei cari au jucat un rol mai mare sau mai mic în politica vechiului regat, nu se pot obicinui du politica cea nouă. Modul cum a venit d. Brătianu la putere şi mai ales modul cum a făcut alegerile — NI combat se’nţelege, în aparenţă, — fiindcă aşa cere manualul bunului opozant. In fond însă sunt încântaţi, pentru că au sentimentul că ne întoarcem iar la vremile arcadei ferice, ale guvernelor numite de rege prin rotaţie, pentru ca să-şi facă majoritatea şi să asigure ţarei guvernarea aşa zisă „liniştită“. Pentru dânşii vot universal, regim parlamentar, luptă de opoziţie, totul se reduce la întrebările: Venim sau nu venim la putere? Sau: cine vine la putere? Sau: când venim la putere? Sau: Dacă venim, cât şi cum strângem şumbul? De aceia îi şi vedem acum , preocupaţi de viitoarele combinaţiuni ministeriale. Pentru dânşii discuţia între punctul de vedere al d-lui Iorga şi cel al partidului naţional, nu are nici o însemnătate. Pentru dânşii aceste deosebiri de păreri iau o formă foarte simplă. Guvern Maniu-Iorga sau guvern Iorga-Maniu? se întreabă ei. Şi răspund : • ori acum va fi, va fi, căci aceşti doi oameni politici, vor trebui să se înţeleagă. * * # Aceasta-i o complectă neînţelegere a politicei noui care trebue să vie "şi va veni în ţara românească. Liberalii au încercat să reînvie şi au reuşit un moment să reînvie metodele vechei noastre politici. Dar ei n’au contat cu oamenii noui, cu partidele noui, cari înţeleg cinstit şi sincer să facă să se respecte în România votul universal, politica cinstit democratică, cea a adevăratului parlamentarism, care face o realitate din principiul că toate puterile emană de la naţiune şi că guvernul nu poate eși decât din sânul majoritasei din Camerele liber alese. Opoziţia democrată nu crede însă că poate servi politica cea nouă altfel decât luptând pentru răsturnarea actualului guvern, pentru ca după alegeri libere, să se poată alcătui un nou minister democratic parlamentar, încă odată partidul naţional s’a pronunţat în această privinţă şi pentru ca să fie bine înţeles a precizat, chiar că dacă în asemenea alegeri libere partidul liberal ar avea majoritatea, el, partidul naţional, ar socoti un guvern liberal ca legal şi ar intra în Parlament, cum se zice înAnglia, ca „prea devotată opoziţie a guvernului Majestăţîi Sale.“ Dar câtă vreme va exista Parlamentul eştt din falsificarea şi violentarea voinţei alegătorilor, partidul naţional socoate că nu are ce căuta într’ânsul, pentru că dacă ar face altfel, ar contribui la menţinerea ficţiunei, a minciunei parlamentare, cum a creat-o cu vremea regimul vechei politici. * * # Aci stă deosebirea dintre d-l t Iorga şi partidul naţional. Atât şeful partidului naţional democrat cât şi partidul naţional sunt de acord că guvernul actual e tot atât de ilegal ca şi Parlamentul pe care se bizue. Ei mai sunt de acord că guvernul trebue răsturnat şi Parlamentul său dizolvat. Dar pe când d-l Iorga crede că lupta contra guvernului şi Parlamentului nu poate şi nu trebie să fie dusă decât chiar în sânul Parlamentului, pe cale parlamentară, partidul naţional declară că consideră o asemenea luptă ca o imoralitate, şi înţelege că contra unui guvern şi a unei Camere ilegale, lupta nu poate fi dusă decât în mod extraparlamentar. Aceasta-i deosebirea între partidul naţional şi d-l Iorga şi nu dacă la sfârşitul luptei va fi un guvern Iorga-Maniu sau un guvern Maniu-Iorga. Această gravă problemă nu preocupă partidul naţional, cum nu preocupă nici pe d-l Iorga, care ori numai, revendica atât de frumos titlul de om nou pentru d-sa, ca unul care n’a înţeles niciodată să facă politică veche.“ Când vedem îndârjirea cu care partidul naţional apără punctul său de vedere, revendicarea unui guvern parlamentar, când vedem francheţa şi claritatea cu care d-l Iorga pune chestiunile de principiu, par’că începem să prindem speranţă că România noastră tot se îndreaptă spre o eră de politică curată şi democrată, speranţă care mărturisim, ni se zdruncinase după ultimele alegeri. Sincerul NAZBATII Politică şi diplomaţie " Politica palatului e plină de diplomaţie. Regele sancţionează la Bucureşti legea prin care se ridică privilegiul bărbei agrare din Ardeal. Regina i se duce să facă băi la Sovata, exploatată, de aceiaşi bancă agrară. Partidul naţional e însă adânc cunoscător al unei astfel de diplomaţii. El a avut vreme s-o cunoască de la fosta monarhie a Habsburghoz, astfel că nu-i mai surprinde nimic în această materia PAC . Marina si portul Constanta Marina noastră este acum preocuparea unor anume cercuri de la noi. Ea se bucură de o deosebită protecţie şi se pare că e vorba de a se dezvolta la noi ambiţiunea ca să intrăm în rândul statelor maritime. Ar fi o mare greşală. In momentul când ţările cari au coastele cele mai interse de apărat, îşi impun restricpuni în programele flotelor de război, trebue să ne atingem numai cu mare băgare de seamă de această cestiune. Avem nevoie de o liotă care să ne facă poliţia de coastă şi de o flotilă pe Dunăre,dar aceasta în proporţii modeste, căci nici nu ne putem gândi la un război ofensiv pe apă şi, pe când azi în Marea Neagră şi pe Dunăre nici nu există flote cu caii ne-am putea război, mâine o Rusie refăcută dacă ar vrea să se înarmeze pe apă, ar putea avea lesne preponderenţa asupra noastră. Am văzut că s’au Îndreptat atacuri violente contra experţilor navali englezi cari sunt la noi. Dacă aceste atacuri sunt provocate de sfaturile lor moderatoare, ele sunt cu totul nejustificate. Nu există nimic mai primaidios politiceşte decât ambiţiuni în materie navală, cari ne-ar împinge dincolo de nevoile şi de interesele noastre, cât şi de resursele noastre financiare. Acestea zise, nu Încape Îndoială că şi noi credem că Întrucât unele vase de războiare sunt Indispensabile, întrucât o marină corespunde nevoilor noastre, ea trebue să fie eficace, vând material şi oameni de, prima calitate şi având şi un port de adăpost amenajat conform cu necesităţile ei. Un asemenea port Insă nu poate fi Constanţa. Pentru scopuri militare, portul Constanţa e prea deschis. Apoi nu se poate stabili portul militar in chiar principalul port comercial, fără al expune pe acesta în mod cu totul inutil, în caz de război. Genua,nia n’a avut portul militar nici la Hamburg, nici la Brema, ci la Ki*.1 Franța nu are nici la Marsilia, nici la Havre, ci la Toulon și la Brest, Anglia nu are nici un port miltar înîr’un port comercial. Vechea Austrie cu mica ei flotă care corespundea unei populapi de 52 milioane locuitori, n’a avut portul de război la Fiume sau Trieste, ci la Pola. CART. Localiti balneare liberale... „Viitorul“ publică o lungă corespondenţă din Călimăneşti, în care se arată starea mizerabilă de murdărie şi de necontrolată exploatare în care se găseşte frumoasa localitate balneară. E ştiut, însă, că ea e dată în exploatarea-monopol a unei societăţi, a cărei culoare politică nu e o taină pentru nimeni. Societatea Govora- Călimăneşti, ca şi Movila-Tekirghiu — unde aceiaşi murdărie şi speculă domină — sunt societăţi categoric liberale. Legi speciale, pe cari „Viitorul“ le-a sprijinit la vreme, le-a dat monopolul exploatării apelor, — cari nu sunt de loc liberale. Şi în loc să fie, prin libera concurenţă a capitalurilor ispitite de viitorul acestor localităţi, adevărate grădini de odihnă şi tămăduire, ele au devenit, cum „Viitorul“ însuş constată, nevoi respingătoare cărora omul se supune fiind că, din cauza valutei nu se poate duce în alte părţi. De ce nu cere sancţiuni ziarul liberal ?. DK. f- Se anunţă consilii de miniştri la Braşov, Făgăraş, Alba-Iulia, etc. De ce nu sar fine unul şi la Chişinău?. a Gravitatea chestiunei confesionale Temerile şefului guvernului finetul acestuia de vedere.Constatârile partidului naţional Am relevat deunăzi, cu ocazia comentariilor ce am făcut lucrărilor comisiunea constituţionale, că problema confesională din Ardeal preocupă în cel mai înalt grad guvernul actual. Am mai subliniat, acum câteva zile, în legătură cu noua orientare politică a partidului naţional ardelenesc, că două probleme preocupă actualmente acest partid . Una este chestiunea Băncei Agrare, şi alta, chestiunea confesională, pe care, crede el, partidul liberal vroieşte s’o ridice. Intr’adevar, raporturile dintre uniţi şi neuniţi, rolul şi acţiunea acestora în ce priveşte politica în general şi politica naţională ardelenească în special ; situaţia lor faţă de autoritatea Statului şi legătura cu Vaticanul iată chestiuni care sunt socotite de actualii guvernanţi ca pline de cel mai viu interes. Căutând să cunoaştem mai în deaproape starea actuală de lucruri, în această mare problemă, am căutat prilejul să ne informăm de la ambele tabere. Partidul liberal şi problema confesională Un membru al guvernului, foarte apropiat de persoana primului ministru, expune astfel chestiunea confesionala : — Problema confesională se prezintă în Ardeal sub o formă serioasă, întrucât după convingerea noastră partidul national are un aspect confesional. Partidul national, aparţine unei confesiuni deosebite de cea a mărci masse a populaţiunei româneşti din Ardeal. Prin mijloace caii se vor cunoaşte la timp — in principal prin acţiunea materială nu spirituală a bisericei unite — acest partid şi-a putut menţine şi asigura preponderenţa şi dominaţia sa. Că sunt şi elemente ortodoxe, cari conlucrează politiceşte cu, uniţii, se poate. Dar cei ce pomenesc despre acest fapt uită raporturile de subordinaţiune materială în care aceşti oameni s’au aflat pururea faţă de biserica imită. Rolul Vaticanului Or, la un partid politic care are a exercita un rol în ce priveşte politica noastră naţională, biserica noastră naţională, legăturile sale cu Vaticanul au o însemnătate considerabilă. Şi ca să-ţi dovedesc importanţa chestiunei îţi voia povesti un fapt. Un episcopat unit din cele mai importante din Ardeal a socotit de cuviinţă să ceară şi să obţină de la Papa autorizaţia ca toate româncele, cari în cursul vremurilor au trecut la catolicism şi cari sunt răspândite prin diversele mănăstiri catolice din întreaga lume, să fie aduse în Transilvania, pentru acţiune propagandistică. Işi poate închipui oricine ce fel de propagandă vor face aceste prosecte, cari au renunţat la religia strămoşească şi sunt rapt de ţară, părinţi şi familie. In afară de aceasta, prin natura raportului intim între partidul politic şi biserica unită, se transplantează în domeniul politicei româneşti acţiuni a căror obârşie trebuie căutată la Roma sau aiurea, în orice caz nu in inima şi sufletul românismului. Cazul de deunăzi, când foaia oficioasă a episcopatului de Blaj predica revoluţia împotriva guvernului de astăzi e destul de sugestiv. Problema confesională există. Ea se impune atenţiunei, acum mai ales când prin noua Constituţie se vor afişa normele şi raporturile dintre Stat, biserică naţională şi diversele confesiuni. Ea va trebui să fie rezolvită. In ce ne priveşte este neîndoios că vom încerca s’o facem în sensul asigurărei credinţei majorităţei românilor şi o îngrădită biserică naţionale şi a Statului împotriva oricărei atingeri, ori de unde ar veni ea". O grea răspundere Această concepţie a partidului liberal, de care ne-am mai ocupat în ziarul nostru, este cunoscută şi ,par, tiduluî naţional Un fruntaş al acestuia s’a exprimat astfel asupra ei: „O chestiune confesională n’a existat de fapt până acum dincolo de Carpăţi, iar dacă d-l Brătianuu propune s’o aducă în discuţie, trebuie s’o creieze şi prin aceasta va face un imens rău fără in genere şi Ardealului în special. Până acum, faptul că unii români au fost rommo-catolcî iar alţii greco-ortodoxi, n’a influenţat bunele raporturi in ordinea politică şi generală, după cum n’a împiedicat nici măcar buna şi armonica convieţuire în sânul aceleiaşi familii. Cei de dincolo cunosc soţii romano-catolice şi soţi greco-ortodoxi. Există fraţi cari aparţin celor două confesiuni deosebite. Aceasta n'a turburat intru nimica viaţa familiară şi mai puţin viaţa publică. Toată marea luptă naţională pe care am dus-o sub unguri n'a fost turburată de deosebirile confesionale, cari idei n’au fost relevate. Faptul că d-l Julia Manki, actualul preşedinte al partidului naţional, e greco-unit, aceasta e ceva întâmplător, cum întâmplător a fost că şi venerabilul George Pop de Băseşti fostul preşedinte al partidului naţional a fost unit. Dar în întregul comitet al partidului naţional sunt azi numai doi urâţi, toţi ceilalţi, marea majoritate, sunt ortodocşi, printre dânşii Vasile Goldiş, care e unul din factorii cei mai hotărîtori ai biserică ortodoxe de peste munţi. Apoi în trecut, dacă Şaguna a fost ortodox, Barnuţiu a fost unit. Aceasta n’a împiedicat ca, în perfect acord cu mossa românească, de pe vremuri din Ardeal, să facă opere neperitoare naţionale. D-l Brătianu, pornit în război pe viaţă şi moarte împotriva partidului naţional, îşi propime să zgândărească o chestiune care poate însemna un izitor de mari primejdii pentru ţară. De va face ce se anunţă, d-sa îşi asumă o răspundere teribilă. Lupte confesionale, iată ce n’a cunoscut românimea. Să vroiască şeful liberalilor să provoace până şi astfel de motive de vrajbă între fiii acestei ţări ?“ * * * Am înregistrat ce spun ambele părţi Să sperăm că chestiunea nu va intra în domeniul faptelor şi luptelor noastre politice. Căci, cel puţin aşa, credem, pentru realizarea unire!, ■ trebuie căutat ce uneşte pe români şi nu cultivată în mod artificial o chestiune, care nu i-a împedicat să fie uniţi în trecut, dar ,care ar putea să-i dezbine, în viitor. Chestiunea confesională română, trebue să fie un nou me tangere. Scrutator Intelectualii şi proletariatul Colaboratorul nostru Ygrec, a vorbit deunăzi plasarea stratificaţiei noastre sociale. Clasa oropsită, proletară, nu ar mai forma-o muncitorimea de la oraşe şi sate, ci surtucărimea, intelectualii, funcţionarii, etc. Aceştia sunt acum în mizerii, pe când cei dintâi câştigă mult şi trăiesc bine. Pentru ameliorarea soartei intelectualilor trebuie să lupte deci partidele democratice şi drepte. Oricât de frumos este articolul respectiv al colaboratorului nostru şi oricât de strânsă logica lui, nu putem să nu-l contrazicem. Nu stratificarea socială s’a deplasat, ci numai repartiţia salariilor. înainte vreme intelectualii de toate nuanţele erau mai bine plătiţi de cât muncitorii, azi muncitorii sunt mai bine plătiţi — deşi nici asta nu se poate afirma în mod general Dar prin aceasta muncitorimea n’a încetat să formeze proletariatul iar la intelectuali se poate cel mult spune, că dând de greu, au început să simtă, ceia ce cea mai măre parte a lor nega în trecut, că fac și ei parte din proletariat. Dar mai comite amicul Y grec o greșală. Lupta proletariatului pentru ameliorarea salariilor sale, nu constituie raţiunea şi scopul luptei sale politice de clasă. Raţiunea şi scopul acestei lupte, cum am citit şi auzit de atâtea ori, este emanciparea politică a proletariatului, este ca el să aibă conducerea efectivă a statului şi să-şi asigure pe calea legei cât se poate mai exact întregul produs al muncei sale. Caracteristica proletariatului nu este un salariu mai mare sau mai mic, ci pur şi simplu salariul Cantitatea acestuia e ceva cu totul relativ. Şi o caracteristică mai esenţială a proletariatului este că pe el, îl formează muncitorii stăpâni pe munca braţelor lor dar nu şi pe uneltele de muncă aflătoare în mâinile capitaliştilor, de unde urmează că chiar stăpânirea muncei braţe,doctorul lor e numaî relativă, căcî cum să de o deuzezi de această muncă, dacă nu ai uneltele. De aci urmează că scopul suprem al luptei de clasă a proletariatului este exproprierea uneltelor de muncă. Pentru ţărănimea noastră exproprierea s’a făcut de aceia ea şi-a schimbat într’adevăr caracterul social. D-l Vintilă Brătianu propune naţionalizarea subsolului — ar fi încă un pas înainte Cum spune Lenau : după Albigeni, au venit Hussiţii, apoi îînteţi, Lăter, şi aşa mai departe.. . Ilelem şi comunicatele înţelegem foarte bine ambiţia serviciului sanitar de a răpune cât mai grabnic holera. Bucuria de a vesti înlăturarea definitivă a pericolului e foarte legitimă, dar aceasta nu se poate obţine numai prin comunicate... Alaltăeri de dimineaţă, adică Miercuri, un comunicat oficial anunţa precis că epidemia de holeră s’a stins. In seara aceleaşi zile, se anunţau noi cazuri de holeră. Eri dup amiază un nou comunicat oficial anunţa pentru a doua oară că epidemia e înlăturată complect la Crângaşi. Azi de dimineaţă, un nou caz de holeră la Crângaşi se înregistrează. E un joc uşuratec şi periculos. .Graba aceasta a comunicatelor optimiste seamănă cu naivitatea celor cari şi-ascund bolile pentru ca să nu se compromită. E o mentalitate nenorocită pe care tocmai medicii au datoria s’o combată. Contrariu, se fac două pagube: întâi, nimeni nu mai ia în serios ce spune serviciul sanitar şi al doilea, publicul, în loc să rămână morou atent la Împlinirea prescripţiunalor ce se recomandă, se dedă la negli,jenţe şi uitări ce pot fi fatale. Credem că, privindu-se situaţia cu toată gravitatea şi amenințările ce comportă se fac mai mari servicii publicului. Chestia zilei GUVERNUL zre o naivitate să nu intraţi în Parlament domnilor din opoziţia democrată. Poftiţi zău... OPOZIŢIA DEMOCRATĂ: Când îţi ieşi voi, vom intra noi. —unific lăzi ii iile îi iioslavii de N. BACARIa Situaţia poliţiei interni.—concepţii de guvernământ După victoriile aliaţilor şi reinstalarea guvernului sârbesc la Belgrad, d-rul Trumbici, creat de felul său, a fost cel dintâiu ministru de externe al Iugoslaviei unite. Bucurându-se de reputaţia unui diplomat abil, a mai reprezintat Iugoslavia la diferitele congrese din conferinţele interaliate. De aceia, cuvintele acestui bărbat de seamă prezintă o mare însemnătate. Şi de aceia discursul pe care l-a ţinut acum în urmă îm Scupştină a luat proporţile unui eveniment politic, de care presa de la Belgrad continuă a se ocupa şi astăzi. Acest discurs de o asprime neobişnuită la adresa actualului sistem de guvernare şi chiar la adresa poporului sârbesc caracterizează cele două concepţii şi mentalităţi, cari se ciocnesc aşa de violent în Iugoslavia de astăzi. Iată în ce constau ele . Sârbii de baştină înţeleg ca şi Iugoslavia să fie ceea ce a fost mica Serbie de dinaintea războiului, adică un stat unitar-naţional cu tendinţi centraliste şi cu o preponderenţă vădită a elementului sârbesc. Croaţii, slovenii bosniacii, muntenegrenii, etc., luptă cu toată violenţa împotriva acestui sistem. Dintre toţi cei mai îndârjiţi sunt croaţii şi cu aliaţii lor slovenii, catolici şi unii şi ceilalţi. Sârbii le-au făcut câteva concesiuni; ei însă le găsesc absolut nesuficiente. Nu-i mulţumeşte nici chiar faptul că a fost schimbat vechiul nume al statului, inlocuindu-se denumirea de „Serbia“ prin aceia de „Regatul sârbilor, croaţilor şi al slovenilor“ (pentru ca termenul de „Iugoslavia“ nu este un termen oficial). Ei cer ca noul stat să poarte numele de Iugoslavia şi în loc de a fi un stat unitar să fie o confederaţiune în care fiecare provincie, înnălţată la rangul de stat, să se bucure de o autonomie interioară aşa de desăvârşită, încât să aibă chiar dreptul să-şi aleagă — dacă ar vroi — şi o formă de guvernământ republicană. Această alcătuire să fie confederaţiunea tuturor iugoslavilor (adică a slavilor de la sud), decidin ea sa fie adusă a face parte şi Bulgaria. Se înţelege de la sine că locui - torii fiecărui stat confederat se vor bucura de întreaga libertate de a-şi cultiva limba lor naţională şi de a-şi exercita libertatea cultului. Croaţii, cari sunt protagoniştii cei mai zeloşi ai acestei idei, nu-şiascund şi gândul că noua confederaţie iugoslavă are nevoie de ieşire la marea Egee, deci de portul Salonic şi de restul Macedoniei, deţinută astăzi de Grecia. Cu excepţia părţii finale, toate celelalte părţi au fost dezvoltate de Trumbici în discursul de care ara pomenit. • : * Dar partea cea mai drastică a cuvântărei sale, care a provocat furtuni în Scupştină, a fost o şarjă necruţătoare şi foarte violentă ,împotriva sistemului de guvernare şi a poporului sârbesc. Despre sârbi, pe, cari i-a calificat drept popor exclusivist, intolerant, fanatic ortodox, a spus, între altele, că n’au alt criteriu de judecată decât bătaia şi forţa brutală. A relevat inferioritatea lor culturală şi intelectuală faţă de celelalte naţionalităţi, spunând că această inferioritate nu justifică’ pretenţiile lor de a face pe stăpânii şi conducătorii. Dar a fost de o neobişnuităcruzime pentru parlament şi guvern. Aşa, la o întrerupere a unui deputat sârb că cu modul său de a vorbi împinge ţara spre sistemul de guvernare bolşevic, Trumbici a răspuns : „dar situaţia noastră internă e mai rea decât cea din Rusia"; şi miniştrii noştri sunt mai răi decât comisarii poporului de la Moscova“. (Citiţi continuare in pag. II.a) Scrisori din Belgia Bruxelles, 10 Iulie. — Peste opt anci, în 1930, Belgia va serba a suta aniversare a independenţii ei şi cum ţine să facă lucrurile în chip grandios, ea începe pregătirile de pe acum. Va fi cu această ocazie, o expoziţie internaţională a cărei strălucire va întrece tot ce s’a văzut până acum în acest gen. Terenurile pe care se va ridica această expoziţie au o întindere de 275 hectare fără a socoti basinele marelui canal maritim din Bruxelles care vor mărgini expoziţia. Se proectează creiarea unor hall-uri imense pe lângă care acelea din galeria maşinelor din Paris nu vor fi decât miniaturi De pe platoul pe care se va înălţa expoziţia, se vede întreaga Capitală cu numeroasele ei monumente, biserici, clădiri cu 7—8 etaje. Priveliştea este superbă şi, desigur, cea mai frumoasă din toate. Din toate punctele oraşului se va putea cuprinde întreaga expoziţie cu turnurile şi clădirile ei şi se va putea chiar urmări cu binoclu serbările de noapte şi focurie de artificii. Pe această întindere care aparţine statului sunt deja numeroase monumente clădite de regele Leopold II, astfel un turn japonez adus din ţara sa de origină şi reconstruit pe loc. Mai este şi un mare magazin chinezesc unde s’a adunat tot ce produce China mai admirabil, stofe de mătase, vase, etc. E sigur că această expoziţie va constitui un eveniment artistic de aşa importanţă încât " lumea întreagă va veni' să viziteze Bruxelul ■ cu această ocazie. Va fi pentru mulţi români momentul de a petrece câteva săptămâni în Belgia, şi să-şi dea seama ei singuri, că nimic nu este exagerat când se spune că această ţară este cea mai frumoasă din lume. Dacă se consideră ansamblul binefacerile cu care Dumnezeu a dăruit Belgia, se poate spune, după cum scria eri un ziar de aici, că nu avem nimic de invidiat din nici o altă ţară. * * # Belgia nu are de cât un singur cusur — nu este însă responsabilă de el — plouă tot timpul De la 10 Iunie, deci de o lună de zile, n’am avut o rem puţin soare din România, unde este prea mult De ce Belgia Orientului şi sora sa din Occident nu pot face acest schimb de bune procedeuri ? Agricultura noastră se resimte de această umezeală persistentă şi dacă luna August nu ne va da puţină căldură va fi un dezastru pentru ţăranii noştri. Bineînţeles acest dezastru nu se poate compara cu acel din anii proşti din România, fiindcă marea cultură nu există în Belgia. Totuşi câmpurile de grâu, fân, secară sunt foarte numeroase acum, îndoit de mult decât înainte de războiu. Şi acest lucru este uşor de înţeles. Grâul e rar acum, deoarece nu ne mai putem sprijini pe România care ne furniza toată pâinea noastră înainte de 1914 și nici pe Rusia care va produce abea destul pentru nevoile ei. Numeroase pământuri de pășunat au devenit astfel câmpuri de cereale, ceea ce, dacă anul e bun, va da un profit mai mare cultivatorului decât creşterea vitelor. * * * Sunt în România o mulţime de lucruri pe care belgianul nu le înţelege. Dar este în Belgia un singur lucru pe care nici un român nu va reuşi niciodată nici el să-l înţeleagă. Cine nu-şi aminteşte de curagioasa atitudine a singură zi fără ploaie. Astfel contrar „ României care cere mereu anănoi ce- cardinalului Mercier ? Numele sau era cunoscut în toată lumea în timpul războiului. Cu o îndrăzneală uimitoare, el a ţinut piept tuturor autorităţilor germane. A luptat pentru drepturile belgienilor, a scris scrisori făcute publice pentru a sfătui ţara să se supună regimului nedrept al ocupantului, findcă ziua victoriei va veni şi va goni pe german la el în ţară. Cardinalul s’a revoltat contra calomniilor răspândite în contra Belgiei de episcopii germani şi i-a invitat să vină la faţa locului pentru a-şi da seama de odiosul regim la care erau supuşi belgienii. Poporul belgian i-a păstrat o profundă recunoştinţă şi o vie simpatie. Ori, consiliul provincial din Brabarti a fost chemat acum opt zile să voteze un credit pentru a mobila în mod convenabil palatul arhiepiscopuluî. Ei bine, dacă e cu putinţă să cizî, s’a găsit o majoritate pentru a refuza cei 4000 fr. ceruţi. Această majoritate este compusă din oameni ostili religiei, care-şi fac o glorie să joace această festă cardinalului Mercier. Ziarul „Libre Belgique“ indignat că cea mai mare parte a belgienilor, de acest vot sectar, a deschis o subscripţie pentru a strânge cei 4000 franci şi din prima zi mai multe sute de franci au fost subscrise. —, ——i ■ ^ G. 1.1