Adevěrul, ianuarie 1923 (Anul 36, nr. 11912-11940)

1923-01-15 / nr. 11924

»Ma­rxh I­ V » Legătură regulată dela Bremen prin Southampton, Cherbourg la New-York prin splendidele Vapoare de stat americane United States Lines Cele mai apropiate plecări: President Roosevelt. 17 Ian. 28 Febr. 4 Apr., America......................7 Febr. 11 Apr. 26 Mai President Harding.. . 14 , 21 Mart. 25 Apr. George Washington. 21 Febr. 28 Martie 2 Mai Plecarea de la Southampton şi Cherbourg 1 zi mai târziu Cereţi prospecte ţi liste de navigaţie No. 210 UNITED STATES LINES Reprezentanţa Generală pentru România „Mercur“ Oscar Grünberg Bucureşti, Calea Moşilor No. 51 Avasat­ajele* sunt marii purtaţi focurile şi talpa de cauciuc Cea mai mare instalaţiune de Nichelat, Arămii, Arămii, Bronzai, Argintai, Aurii, Colorat, etc. fabrica fost 0» Bucureşti, Strada Izvor No. 119 a Societăţei Anonime Române de Fiea®ăare.'. Lăcatuşerie de Artă şi Construcţonul de fier Cea mai mare instalaţiune de împletituri de sârmă pentru împrejmuiri, somiere, site, ciururi, etc. 99PATUL" Prima fabrica de Mobile de Merşi Bronz " Societate! Anonime Bornă­ne­n financiara Sfr. Sfinţii Apostolii 40­ 45 Act de mulţumire Onor Societăţei de Asigurare „Vraaia” BUCUREŞTI Vă aduc viile mele mulţumiri de modul prompt cum v’aţi achitat de­­punând imediat la Casa de depuneri şi consemnaţiuni suma de: Lei: 25.000, cu care era asigurată decedata mea , soţie, prin agenţia Dorohoi, în favoarea copilei minore Oct­a­via Mazăre. Cu toată stima, des.­ Alexandru I. Mazăre Avocat, Dorohoi Firma din Solingen cu mare capacitate de producţie în bricege, foarfeci, brice de bărbierit, caută reprezentant cu capital mare, bin­o introdus, contra previzibili Oferte cu indicare de referinţe la Weiss & Grossmann, Solingen, Rei­nerstrasse 115. 0p. It. lancu Fost medic de spital SIFILIS, VENERICE Injecţiuni intravenoase nedureroa1 CONS­­ILT 8—10am. 1—3 4 5— ham. Strada Carol No. 52. Telefon 48$­i i multe! E un copoi de la siguranță. Ce caută aci ? — Apoi păzeşte, împreună cu alţi trei, pe cel închis la castel, răspunse cârciumăroasa. — La castel mai sunt arestaţi ? au întrebat unii din cei prezenţi. — Nu — nu este decât unul sin­gur. Tot satul zice că-i feciorul rege­lui Carol. Sunt patru agenţi de la siguranţa de la Bucureşti, care-l pă­zesc. Nare voie să intre nimene a­­colo. Mâncarea i-o pregătesc agen­ţii, cari vin pe rând de iau ce le trebuie. Diseară o să vedeţi pe un altul şi tot aşa în fiece zi. Până’n astă iarnă era acolo o fe­meie, care pregătea mâncarea. Intr’o zi el a fugit. Să fi văzut ce a fost pe caaipuî agenţilor!­Au alergat la Pia­tra, au telefonat şi telegrafiat la Bu­cureşti, şi când colo bietul om se a­­dăpostise într’o casă din sat. De a­­tumci rru-l mai poate vedea nimenea. — Ciudat! Exclamă d-rul Fulgea­­nu. Soţia mea mi-a apus şi ea dău­­năzi că la Pângăraţi s'ar afla în­chis fiul regelui Carol. Cum dra­cu de a prins legenda asta? (Soţia d-rului Fulgeanu este fiica lui Ior­­dache Sturdza din Bacău şi sora d-lui Eugen Sturdza, avocat din Bu­cureşti). — Şi cel fugit a vorbit cu oame­nii la c­ari se refugiase? Continuă intrigat căpitanul Marica. — Cum de nu, răspunse cârciu­­măreasa. Vorbeşte binişor române­şte. A întrebat unde se află şi a in­­sistat să i se dea haine ţărăneşti. E un om ca de 50 de ani, cu barbă sură, destul de bine la port. Pare, însă, că a suferit mult. Prin sat oa­menii zic că ar fi fiul lui Vodă Ca­rol. Cine ştie ce-i adevărat ? Ceva trebuie să fie însă. Nu degeaba îl păzesc atâţia de la siguranţă. O EVADARE Cazul nu ne mai preocupă. Soa­rele asfinţise şi, o pronunţată ră­coare se cobora din munţii împrej­muitori. Ne-am strâns din nou la popotă. Ianculescu — mort şi el săr­manul — care fâcea pe popotarul, ne pregătise ţuică caldă. In munţi, toamna-i timpurie şi la 7 Septembrie st. v. avea să ne viscolească la Ca­­lvinnic, dincolo de Broşteni, căci ambulanţa n’a mai mers la Ditro. De la Tulgheş a fost îndreptată spre Neagra Şarului din munţii Sucevei şi ataşată grupului Bistriţa, coman­dat de colonelul Coloni. In timpul cinei, iată, însă, că a­­gentul apare din­ nou. Venise după pâine. Cum la văzut, căpitanul Marica a sărit din loc, şi, după puţine vorbe, împletise din nou o pretinsă veche cunoştinţă. — Nu cumva pentru Cătără­u vă­ ţine aci ? întrebă căpitanul. — Nici pentru Cătărău, nici pen­tru alt Nătărău răspunse necăjit, agentul. De s’ar sfârşi odată. In noaptea mobilizărei, când a sunat clopotul din sat, l’am auzit pe deţi­nut spunând: ' * ' — „Bine că s’a întâmplat. Poate că cel puţin acum vor lua sfârşit suferinţele“. Sufere şi el, dar mai rău e că suferim şi noi. Ne ţine de luni de zile, patru oameni. Este drept, 600 lei pe lună și mâncare — dar o mare pustietate. _Spun oamenii din sat că-i fiul repausatului Vodă, spuse într’adins căpitanul Marica, repetând naiva le-­­gendă din sat. — Asi — e cu totul altceva la mijloc. A fost arestat în București in zori de zi, acum vr’un an și mai bine, pus într’un automobil închis, cu perdelele trase, urmat de noi un alt automobil, şi adus aci, fără ca el să ştie unde anume. — A reu­şit să evadeze astă iarnă? —­ Da ! Ce a fost pe capul nostru! Noi 11 căutam la Piatra-N. şi el era la un ţăran din sat. De atunci i s’a apuit şi cetitul gazetelor. PRIZONIERUL Căpianul Marica a revenit­ şi mai intrigat.­­ „Trebue să vedem ce se petrece pe aci. Mergem, băeţi, dimineaţă în pădure şi eşim­ tocmai în faţa te­rasei castelului. Poate o zărim“. Şi toţi cei prezenţi au admis. Di­mineaţă, pe o splendidă zi de toam­nă, am pornit prin pădure şi am ocolit astfel drumul încât am eşit exact în dreptul terasei de dindărăt, care se află la­ aceiaşi altitudine ca o potecă din pădure. Era pe la orele 10 juni. Prin uşa mare am zărit în sala principală un om cu înfăţişarea­ întocmai ca acea descrisă de cârciumăreasă. O clipă l’am putut vedea și începuse par’că să facă nişte gesturi. In a­cel­aş moment s’a produs însă o mişcare în castel, individul a dis­părut,, şi doi agenţi ne-a­u­ venit în­ faţă. — Nu-i voie aci, d-lor ofiţeri. Vă rugăm să vă retrageţi. — Bar noi ne primblăm prin pă­dure — replică unul din noi. — Liber tot restul pădure­i. Pe aci nu se poate, fu răspunsul hoărât al poliţiştilor. Peste două zile am plecat. Peri­ tate să le reducă la redactări mai concise. In sfârşit o altă serie de modi­ficări privea limba şi stilul pri­melor sale scrieri. La începutul activităţii sale literare Gherea, venit din Rusia, nu stăpânea bine limba ţării. De aceea con­strucţia frazei lui e de multe ori silită şi greoaie iar unele expre­sii nu sunt totdeauna artistice — scădere explicabilă poate şi prin dor­inţa autorului de a fi cât mai popular. In tim­pul din­­ urmă Ghe­rea ajunsese să mânuiască o limbă din cele mai artistice, do­vadă ultimele sale scrieri. De a­­ceea voia să revizuiască „Stu­diile critice“ şi sub acest raport- Ocupaţiile sale multiple dinainte de război împiedicându- l de a face singur această lucrare, mi-o încredinţase mie. îmi amintesc chiar că era foarte zorit, ca şi când ar fi avut de pe atunci pre­­simţimântul apropiatului sfârşit. Am lucrat deci primul volum, fă­când modificări privitoare numai la stil şi la limbă, înlocuind a­peţiile războiului au şters impresia profundă pe care o făcuse asupra noastră misterioasa întâmplare. . In împrejurările actuale, redarea faptelor mi s’a părut de o tristă ac­tualitate, iar cele povestite, sunt si­gur, că vor interesa nu numai prin ciudățenia cazului, perfect exact re­dat, cât mai cu seamă prin conclu­ziile ce se impun din punctul de ve­dere al marei probleme a libert­aţei individuale, astăzi din ntrîi obiect al discuţiunei publice. ARCHIVA P. ŞTIINŢA ŞI REFOR­­MA SOCIALA, anul IV No. 3 începe cu un studiu al d-lui V. Madgearu întitulat Revoluţia agrară şi jo­luţia clasei ţărăneşti, eveniment în ştiinţa socială romînească. Lucrarea nu este numai un simptom bun, ci chiar o realizare, în cel mai a­­devărat înţeles al cuvântului. Ma­terial bibliografic ales cu o stric­tă cenzură, informaţiuni preci­se şi ţinute la zi, — şi, pe de­asupra noutate în concluzii, nu se poate cere mai mult. Aşa zisa „burghezie“ românească se mulţumise până acum să strălu­cească numai prin fapte. Din moti­ve uşor de priceput, nu îşi plătise încă luxul unui teoretician. Dar teo­reticianul şi-a oferit swa­sponte ser­viciile. Din numerile precedente ale acele­­iaşi Archive, o serie de articole şi-au propus să cânte în ditirambi legiti­mitatea situaţiunei economice şi po­litice dela noi, pe motivul ciudat că în Anglia industria s’a înălţat pe ruinele agriculturei. Şi atunci, dat fiind că Marx a analizat aproape nu­mai evenimentele din Marea Brita­­nie, ţara sa de exil, şi apoi a gene­ralizat aceste constatări, noul teo­retician al aşa numitei „burgheziî“ româneşt­i a dovedit că la ngî ..tout, est pom­ le mieux dans Ie meilletur des mondes“. In sfârşit, pentru ca nu cumva să fie acuzat, de reacţio­narism, toată această dovadă a fost făcută cu exagerarea argumentelor marxiste, (ele insite deja destul de exagerate). Ușor, nespus de ușor i-a fost d-lui Madgearu să spulber­e straniile re­zultate ale unei astfel de morgana­tice împărecheri. Nu a avut, decât să ia o hartă,­­perlini a arăta că pro­­ceses­ed de înrâurire a capitalismu­lui asupra agriculturei, aşa­ cum a avut loc in Englitera, nu s'a mai re­produs de atunci nicăieri. In mod general, capitalismul aduce o conso­lidare a proprietăţii ţărăneşti (v. Franţa, mai ales Danemarca, Pru­sia de Vest­, şi chiar, deşi mai încet, întreaga Germanie). In partea­­ constructivă a studiului său, d-l Madgearu explică antago­nismul dintre ţărănime şi clasa ca­pitalistă, şi dovedeşte că, mai pre­sus de alianţe trecătoare cu alte clase, ţărănimea are un singur aliat firesc şi statornic: proletariatul, muncitorimea salariată. In sfârşit, firul roşu care străbate întreaga lucrare este concepţiunea pământului, proprietate de­­­ muncă, iar nu de exploatare a aproapelui Potrivit acestei concepţiuni (va­riantă şi aplicare a teoriei proprie­tăţii funcţiune socială a Solidarişti­­lor) stăpânirea de pământ implică anumite îndatoriri de muncă, poate chiar de muncă într’un anumit, chip şi nu altul,­­şi alte îngrădiri. Le veţi găsi în articolul d-lui Madgearu, pe care orice bun român are datoria să-l citească. Ne vom permite să semnalăm şi un studiu întitulat: Despre metodă in Istoria Doctrinelor Economice, scris de autorul acestor coloane! Este vorba, atragem bine atenţiunea,­­ nu de metodă în Economia Politică, ci în Istoria Doctrinelor acesteia. Chestiunea a părut până acum că mai merită cinstea de a fi cercetată. Pricina este pe deoparte constatarea oarecum evidentă că într'o Istorie de Doctrine metoda nu poate fi de­cât... istorică; pe de altă parte re­zultatul negativ al faimoasei „gâl­cevi asupra metodei“ (m­etodenstre­it) care a pasionat timp din câteva de­cenii pe economiști. Se ajunsese la concluzia că ambele metode posibile (deductivă și inductivă) sunt legiti­me şi se întregesc una pe alta. Remarcăm însă că, pe deo parte, metoda întrebuinţată de istoricianii doctrinelor economice este mult mai des analitică decât istorică. Istorică e numai tabla de materii. Dar, mai cu seamă, trebue să ob-* serv und că, pe deasupra clasicei Îm­părţiri în metodă deductivă şi induc­tivă, există o serie de procedee me­todologice care sunt specifice Isto­riei doctrinelor economice. Aşa, de pildă, ar poate pune întrebarea dacă este legitimă metoda potrivit căreia o doctrină, oarecare se critică din punctul de vedere al doctrinei pro­­pririi autorului. Sau în ce măsură, poa­te interveni analiza biografiei auto­rului doctrinei studiate? Apoi exista o serie de metod­e decurgând din faptul fundamental al in râuri­loi re­ciproce dintre idei și evenimente, etc. Procedând astfel, am găsit mai mult de douăzeci de procedee meto­­dologice posibile. Concluziunea la care ni sa părut cu­ cale să ne oprim este următoa­rea: Toate metodele pot fi legitime unele expresii near­tis­tic­e şi redu­când câteva repeţiri- M-am con­dus în această lucrare de pro­priile lui indicaţiuni. In primă­vara anului 1916 i-au cetit lu­crarea şi s'a declart mulţumit de ea. A venit însă războiul şi după întoarcerea în Bucureşti l-am revăzut pe Gherea în primăvara anului 1919, când era bolnav în sanatoriu. El n‘a mai putut ve­dea şi celelalte două volume, pe cari le-am revizuit strict în li­mita indicaţiunilor lui şi în bună parte după propriile lui însem­nări. Aceasta e ediţia apărută la „Viaţa Românească“. Pe când era în sanatoriu Ghe­rea s-a arătat foarte preocupat de strângerea scrierilor sale risi­pite şi dăduse preţioase indica­ţiuni d-lui Barbu Lăzăreanu pen­tru aflarea lor şi pentru identifi­carea celor nesemnate. Să nudăj­­luim că mulţămită concursului d-lui Lăzăreanu vom avea în cu­rând ediţia complectă a scrieri­lor lui C. Dobrogean­u-Gherea. Iosif ft&ădejde Informaţiuni Din iniţiativa d-lui. Mitică Dona, s’au colectat de către mai mulţi co­mercianţi, alimente şi bani, în va­loare de opt mii Iei, cari au fost dis­tribuiţi la deţinuţii dela Văcăreşti. Distribuţia sa făcut, de către d. Mitică Dona, secondat de un comi­tet, în­ prezenţa, d-lor Teofanici, şi Ecceniu Manolescu, directorul şi­ grefierul închisoarei Văcăreşti. Au fost ajutaţi trei sute de deţi­nuţi, lipsiţi de mijloace. Biblioteca şi societatea culturală ,petre Ard­encea” din Brăila invi­tă pe toţi membrii săi onorifici la sărbătorirea a 25 ani de la înte­meiere. Această sărbătorire va avea loc în oraşul Brăila î­n ziua de 17 ianua­rie 192­3­­- 4 ianuarie stil vechi. Toţi membrii care iau cunoştinţă de această invitaţie, sunt rugaţi să trimită răspuns scris, anunţând so­sirea sau eventual adeziunea, pen­tru a se pute­a­ organiza găzduirea. Adeziunile şi corespondenţa se vor trimite comitetul — Str. Ro­şie 5 Brăila. Societatea „Apărătorii Patriei“ a demobilizaţilor din Capitală va da Sâmbătă, 20 Ianuarie 1923 (Sf. Ion) în sala „Dacia“ în mare bal sub patronajul d-lui general Mo­­şoiu, ministrul comunicaţiilor, pentru sporirea fondului Societă­ţii. D-nii membri sunt nigaţi a se prezenta la sediul societăţei pentru a ridica biletul de bal o­­bli­oratoriu. Toţi demobilizaţii cu familiile lor din Capitală sunt rugaţi a nu lipsi de la acest mare bal, care va fi o serbare a improprietăririi. Apele Dunărei cresc la Or­şova, Bechet, Turnu-Magurele până la Galaţi cât şi la Tulcea, scad la T.­Severin şi sunt staţio­­nare la Cetate, Corabia, Călă­raşi, Galaţi, Tsmail, Chilia-Regimentul de Specialităţi Cotro­­ceni, pentru a două oară,, invită o­­fiţerii, funcţionarii P. T. T. şi trupă, căra au luat parte în războiul de în­tregirea neamului 1916—1918—1920, cu fostul batalion de specialităţi, să îşi comunice adresele, urmând a li se trimite brevetele şi medaliile Cru­cea Comemorativă a Războiului. * SCRUTATOR Revista revistelor Marele poet în exil O sută de ani de la exilul lui Al. Pușchin în Basarabia. Umbrei lui A. Bunici cu dragoste de Leon Donic« O seară caldă de Septembrie. A­iC. Negruzzi, pe atunci tânăr, căruia nul 1818, Puşchin îi corecta versurile şi gre-Pe şleahul cel mare, militar, caro­­selile de franţuzeşte, ducea dela Bender (Tighina) spre Chişinău venea* în goană o căruţă poştală cu trei cai, cu clopoţei, ridi­când în urma sa nori de praf. In căruţă stătea un tânăr, oacheş, cu ochii negri şi trişti, învăluit într’o manta neagră de drum, cu pălăria Totul se reduce la a determina­ înaltă, după moda­ acelor vremuri criteriile potrivit cărora va fi a- i dispărute a­plicată când una când alta. Aceste criterii ne vor indica, pentru fiecare metodă: 1) Locul sau în ansamblul cerce­tării. 2) Ordinea lor de succesiune şi în sfârşit. 3) Gradul de importanţă de atri­buit fiecăreia, deci proporţiunea res­pectivă în care va fi pusă la contri­­buţiune în cercetarea unui subiect, dat. In sfârşit, semnalăm o Revistă ge­nerală a ultimelor publicaţiuni so­ciologice in Germania după război şi, do­m-nul Mihai D. Ralea. De acolo cititorul va afla, între altele, că ma­rele sociolog Tönnies a publicat, un Studiu critic asupra opiniunei publi­ce, subiect inedit­, a cărui tratare eminentă, rezervă dela început aces­tei lucrări un loc printre operile cla­sice ale sociologiei. La intrarea in oraş căruţa s’a o­­prit lângă o casă. Firma la uşă glă­­suia că aici e postul de poliţie. De căruţă se apropie un sergent cerând călătorului paşaportul şi peste câteva clipe sub-ofiţerul scria în condica de călătorii cari intră în oraş: — Alexandru Puşchin, fost funcţio­nar la ministerul de externe... so­seşte în Chişinău după înaltul or­din al M. S. împăratul Alexandru I. Peste alte câteva minute căruţa străbătea mahalaua cu căsuţele albe şi mici şi s’a urcat în deal în strada Principele Alexandru cel Bun. Tâ­nărul călător privea casele acestei „ţări străine“ unde pe neaşteptate fu aruncat după porunca împăratu­lui, dată în urma Intrigilor cama­rilei. Puşchin a­ fos ataşat, la cancela­ria guvernatorului Basarabiei, gene­ralul Inzov. In sfârşit căruţa s'a oprit in faţa unei clădiri, de o arhitectură cazo­nă, tânărul călător s’a dat jos şi a intrat în vestibul. Peste câte,va mi­nute ieşi din apartamentele lăuntri­ce un funcţionar şi zise: — Excelenţa sa, d-1 general Inzov nu primeşte acuma. Să veniţi mâi­ne. Tânărul călător s’a înfuriat. — Transmiteţi excelenţei sale, că eu personal n'am nici o poftă de cunoştinţa d-sale, însă sunt obligat s’o fac conform înaltului ordin al M. S. Imperiale, îndaifi după sosirea mea în Chişinău. — Cine sunteţi ? ’ — Alexandru Puşchin, exilat în Basarabia. Funcţionarul dispăru. Generalul Inzov, bătrân, cărnos şi alb la păr, erou din războaiele Cu­­ turcii şi cu Napoleon, bea ceaia în mijlocul familiei. Auzind raportul funcţionarului asupra sositului și îndrăznelii lui, se gândi că a venit cine știe ce criminal. Luând aer grav, iintră în cabinetul său și porunci ca să fie introdus criminalul. Pușchin intră. — Conform înaltului ordin al M. S. am onoarea să mă prezint înda­tă după sosirea mea In Chișinău. — Documente ! — spuse sever ge­neralul. Pușchin le-a prezintat. — Ce crimă ai făcut că ești exi­lat­ ? — Nici o crimă. Am scris versuri. — Probabil contra persoanei sfin­te a monarhului nostru ? — Nu. Contra ticăloșilor cari o înconjoară.­­ Generalul tăcu o clipă. — Unde ai tras? — Tocmai la dv. — Cum la mine ? — Așa. In document e scris en toute lettres. ..la dispoziția genera­lului Inzov“. Generalul rămase zăpăcit: — Nu. Asta... asta nu se poate. — Și eu așa cred. Dar te rog, dă-mi răspunsul acesta în scris și cu ştampila. — De ce? — Plec îndărăt și voi ruga ca să fiu exilat într'o altă țară. Generalul se gândi câteva clipe. — Iată ce, poţi să dormi aici la comenduire şi mâine să-ţi cauţi ca­meră. — Merci. Am nevoe de odihnă, ori unde va fi ea. Puşchin salută pe general şi eși. Inzov îl întrebă la eşire : — Sergiu Zivovici Puşchin nu e cumva ruda d-tale ? — Tatăl meu. Fața lui Inzov îndată se ilumină. — Doamne, Doamne, unul din cei mai buni prieteni ai mei. Și de ce nu mi-ai spus? — Plec la comenduire. — Cu răs­punsul și Puşchin dispăru. Intorcându-se In sufragerie Inzov a găsit pe şeful său de cabinet Ale­­xeiev, un tânăr dela Petersburg. Alexeiev cunoştea bine cine e Puş­chin și explică lui Inzov, ’că exilul e vremelnic, că Puşchin se va în­toarce la Petersburg și acolo, cu le­găturile lui, va ridica o furtună etc. Inzov s’a speriat: — De ce nu mi-a spus astea de la început ? — Cum era să-ți spue... Alexeiev s'a dus în fugă la comen­duire, l’a văzut pe Puşchin stând de vorbă prieteneşte cu soldaţii de serviciu, s’a prezentat, i-a oferit odaie în casa sa şi Puşchin s’a mu­­t într’o cămăruţă moldo­venească, văruită şi albă ca o mi­reasă, cu covoare, cu mulţime de pe­rine, una peste alta, cu un geam mic — o chilie unde e bine să re­greţi trecutul şi să te gândeşti la viitor...” D. I. Suchianu din Burdujeni Serbarea pomului de Crăciun, —* Sâmbătă 6 col., a avut loc in saloa­nele gărei Burdujeni, serbarea po­mului de Crăciun al orfelinatului de copii C. F. R. „Regina Maria“ di­n localitate de sub conducerea­­d-nelor V. Sigmireanu directoare şi Elena Rickman subdirectoare. Serbarea a început la ora 2 di­n, cu frumoase producţii şcolare. S’a reprezentat cu mult succes piesa: „Fericirea Mulţumire!“, iar micuţele­­ orfane dela grădina de copii de sub conducerea d­-rei Iordăchescu s’au produs cu diferite cântece şi dan­suri, cari deasemenea au avut un deosebit succes. La urmă s’a împăr­ţit elevelor numeroase daruri. A do­ua zi de Crăciun a avut loc serbarea pomului de Crăciun la Dis­pensarul de sugaci „Principele Mi­hai“ din localitate de sub direcţiu­nea d-nei Constanţa D. Manoliu. Şi aci a avut loc o inimoasă ser­bare, după care s-a împărţit micu­ţilor în afară de jucării şi de ale mâncării şi rufărie. D-na Constanţa D. Manoliu a dis­tribuit cu această ocazie un premiu de 200 lei şi patru premii a 150 lei mamelor cari, au frequentat regulat, dispensarul şi cari se ocupă de buna îngrijire a copiilor. Epidemii. — In localitate şi în j­­at la ele com­unele învecinate s’au ivit mai multe cazuri de scarlatina. Organele sanitare de aci sunt rugate să ia de urgenţă măsurile ce se impun. Poşta. — în urma numeroaselor intervenţiuni, Direcţia P. T. T. a a­­probat înfiinţarea în orăşelul nostru a unei agenţii poştale. Agenţia a, început să funcţioneze în ziua de 2 Ianuarie col., în localul ce i s'a cedat, de Primăria locală. N­. M. S. — De la 1 Aprilie a. r. se înfiinţează în localul fostei magazii a staţiei locale, un depozit central cu produsele I. M. S. rare va a­pro­Chişinău! de atunci era un orăşel mic, populat cu fel de fel de naţiuni. Aşa zisa „înalta societate“, se com­punea din familiile greceşti. Cea mai strălucită casă era casa lui Ca­­tacazi, de care Puşchin şi-a bătut viziona întreg judeţul Suceava "Bu­­joc atât­ de aspru şi atât de veninos, eovina) precum şi orăşelul nostru cu aceste produse. Depozitul din oraşul Suceava se desfiinţează la acea dată. Cu această evaziune rugăm Direc­ţia Regiei să aprovizioneze şi locali­tatea­ noastră cu chibrituri, produs, ce lipseşte,cu desăvârşire la noi. I­a­a şi a­­fară de grecii bogaţi, au fost câte­va case de funcţionari ruşi, cu cam­ târziu începură, să vie din Moldova boerii refugiaţi din Iaşi şi alte părţi, terorizaţi de ororile fanarioţilor şi ienicerilor, de remarcat că cel mai intim­­,­­ şi apropiat prieten al lui Puşchin fu II Puşchin nu se împăca, cu viaţa sa de exilat şi mai ales cu viaţa unui om supravegheat, de jandarmi. S’a travestit într'o haină turceas­că, lungă. Purta un fes pe cap şi fiu se despărţia de bastonul de fier, ca­re adeseori ii servia de armă în lup­tele Cu grecii. Bea, petrecea, juca cărţi, dar după o petrecere, in camera lui ardea lu­mina până dimineaţa; el scria prie­tenilor săi de la Petersburg şi Mos­cova, sau reamintea în versurile sale minunate nordul iubit, moşia­­sa de acolo, tot ce-i era drag şi de care fusese despărţit. ...„Mi se pare că cu toţii aţi uitat de mine“... — scrie el către Ginedici (prietenul său şi directorul bibliote­­cei imperiale), într’o altă scrisoare. ....O, cât de greu e pentru mine să trăesc sub cerul străin. Mi-e dor de patrie“... (către prinţul A. Viazem­sky). Basarabia, el o considera ca o străinătate şi suferea de cea mai straşnică boală­.... „nostalgia“. In fiecare zi, seara, apărea în gră­dina publică cu C. Negruzzi şi gre­coaica Calipso, despre care Negruzzi a scris atât de frumos şi atât de mişcător. (A propos: fragmentul a­­cesta, amintirea lui C. Negruzzi n’a fost de­loc cunoscut în fecunda li­teratură critică rusă asupra lui Puş­­ch­in. Tradus de mine la 1920 în ru­seşte — a produs un mare efect). Ecourile acestei epoce se aud mult, mult mai târziu în versurile lui Puş­chin, când el, graţiat, apropiat de tronul lui Nicolae I, acoperit cu dra­gostea împăratului, şi cu deosebita atenţie a tuturor c, se îndrepta cu gândul spre Chişinău şi spre cele trecute. (Regret că a dispărut cores­pondenţa lui Puşchin ca­ Negruzzi. Am moştenit împreună cu arhiva strămoşului meu Doniel, trei scri­sori ale lui Puşchin, publicate de mine la Petrograd, în 1917, Decem­brie în „Monitorul istoric”). III Temperamentul de poet­ îl gonea spre căile necunoscute. într’o zi Puşchin dispare din Chişinău. Bietul general Inzov, care îl iubea ca pe un fiu al său, dă ordin ca să-l găsească pe refugiat. , , In zadar! Unde e Puşchin? Unde a dispă­rut? Nimeni nu ştie. Puşchin însă plecase din Ch­işinău.­­..­: cu o tabără de ţigani, colinda cu d­­e­­­ţinuturile Basarabiei, îndrăgostit de. "■ o ţigancă Zemfira- Trăia împreună cu dânşii şi suferea tot ce sufereau şi ei, copii liberi sub cerul liber. Inzov înebunea. El fusese obligat să trimită săptămânal rapoarte des­pre Puşchin şi iată că trece o ju­mătate de an şi despre Puşchin nu s’aude nimic. într’o zi de Ianuarie generalul ve­de în vestibul pe un om, îmbrăcat cu cojocul moldovenesc şi cu căciu­­i­­ă, ascuţită la vârf. Era Puşchin. Generalul îndată l’a arestat, însă spre seară l’a vizitat în celulă, i-a tras un discurs părintesc, dar l’a lă­sat­ acolo pentru o săptămână. A doua zi i-a trimes ultimele jur­nale şi reviste franţuzeşti — pentru îndulcirea sufletului. Iar buna d-nă general, pe ascuns, i-a strecurat — ca să nu ştie bărbatul, prăjituri şi dulceţe — pentru îndulcirea corpu­­lui. Dar ce făcea Puşchin? Scria, scria mereu. Scria genialul său poem „Ţiganii”. Ce a trăit el în clipele acele. Cine ştie? Poate a plâns. Poate uneori surâ­­dea. Asta ştie numai amicul lui, A­­lecu Doinei, care a tradus acest poem în româneşte, cu atâta tărie şi cu atâta însufleţire. Aşa e şi cu „Şalul negru”. Cine poate să pătrundă în taina acestor poeţi ? Intr’un album, care aparţinea pe vremuri d-nei Maria Donici — pe a­­tunci o fetiţă de vre-o 16—17 ani —* trei sferturi din pagini sunt împes­triţate de versuri, caricaturi şi cân­tece. (Unde e acest volum —nu ştiu. Poate a fost ars de Jandarmi la 1899 la bunicul meu împreună cu alte documente preţioase). IV 5 Pe atunci se petreceau evenimen­te istorice. Eroic, Tudor Vladimires­­cu s’a ridicat contra duşmanilor ţi-­ rii. Grecii au încercat să-l imiteze. Eteriştii, Ipsilante, etc. In fiecare scrisoare a sa Puşchin comunica prietenilor activitatea lui Vladimirescu, 1l lăuda, îl admira, îi doreşte succes, şi dimpotrivă, dis­­preţueşte pe greci şi în versurile şi în scrisorile sale. Au trecut o sută de ani de atunci. Bătrânul Kronos are dreptate , pe unii îi şterge, pe alţii îi lasă pe lista nemuritorilor. Mă simt fericit, că după o sută de ani, am avut onoarea să reamintesc o figură atât de genială, atât de scli­pitoare, să reamintesc şi să evoc umbrele sfinte ale trecutului. V LEON DONICI Bucureşti, 1922, Octombrie 19. De la’..M. R. A Vaporul „Regele Carol” va pleca Marţi 16 cm din Constanţa la Cons­­tantinopole şi Pireu cu călători şi mărfuri. Vapoarele „Dobrogea“ şi „Constan­ţa“ încarcă la Galaţi cherestea şi petrol pentru Beyruth şi Jaffa „Ci­tez” încarcă la Galaţi cereale pen­tru Occident, , , V Lampa ci® calitate *ine voeşte să economisească, întrebuințează numai ac­eas • H• 1/** "'alt,. A­z E­V 15 . 0­­L Plin Ploeşti PLOEŞTI, 13. — Lucrătorul Wolf Einstein din serviciul d-lui Nae Christodorescu tăbăcar din strada Sf. Apostoli a dispărut după ce a fu­rat mai multe pici în valoare de peste 10 mii lei. Pus în urmărire hoţul a fost a­­restat azi dim. în momentul când vroia să plece spre Braşov. — Cunoscutul scandalagiu Andrei Lucaci luându-se la ceartă a lovit cu un ciocan în cap, pe d. Radu­ Georgescu din str. Municipală 32. Victima a fost transportată la spitalul Schuller din localitate, iar agresorul arestat.

Next