Adevěrul, februarie 1923 (Anul 36, nr. 11941-11968)
1923-02-05 / nr. 11945
PArita*s pecuvântaţi „inerenţi timpurilor de zămislire al capitalismului“! D. MIHAIL PHEREKYDE deschidă şedinţa la orele 3.15. Pe banca ministerială d-nii Vasnilă Brătianu şi dr. Angelescu. COMUNICĂRI D. TEODOR MIHALI întreabă pe d. ministru de război ce este cu înaintarea unui număr de colocvii ale căror decrete au fost semnate chiar de rege, şi totuşi n’au fost înaintaţi. EPISCOPUL VARTOLOMEU roagă pe d. ministru aldomeniilor să rezerve terenuri pentru construirea de biserici şi locuinţe pentru preoţi la sate. De asemenea îl roagă să rezerve terenuri pentru cimitire şi case de cultura bisericească. Roagă,apoi pe d-nii miniştri de finanţe şi de culte, să rezolve cât mai urgent chestiunea caselor parohiale. Mai cere indemnitate de chiriepentru cler şi paracliseri. Cere de asemenea să se acorde gradaţii cântăreţilor, bisericeşti. C. VINTILA BRATIANTI răspunde că întrucât depinde de d-sa, nu se Împotriveşte, dacă ministrul de resort îşi va echilibra astfel bugetul, încât să fie satisfăcute aceste cereri, şi Blaj, nici o eparhie unită nu are avere. Nu intru în discuţii detaliate, spune episcopul Hossu, dar nu înţeleg rostul sfâşierilor între cei de acelaş neam. PAR. BORZA: Lăsaţi-vă de unguri. EPISCOPUL HOSSI: N’am avut nimic cu ungurii şi nu avem nimic nici astăzi. Putem dovedi lupta noastră contra lor. Am luptat decenii cu ei pentru a nu ne desfiinţa autonomia. Arată lupta pe care a dus-o sub maghiari, biserica unită, pentru cultura şi şcoala românească din Ardeal. ^Contra oricăror uneltiri noi, uniţii, stăm aici, să luptăm pentru ei ţară. (Aplauze prelungite). PAR. BORZA vrea să vorbească. lornaTM 061,0 îlchidereft discuţii D. M. PHEREKYDE declară discuţia închisă şi la orele 4 ridică şedinţa anunţând-o pe cea viitoare Miercuri 7 Februarie. Liniile de c.d someşene au trecut la stat — ELE SE VOR CONDUCE DUPĂ VECHILE INSTRUCŢIUNI PANA LA UNIFICARE — Se ştie că prin lege s’a hotărit trecerea la Stat a liniilor particulare din Ardeal. Intre acestei linii, cea mai principala este a societăţii someşene care are 400 kim. cu 80 staţiuni. De câteva zile s’au început la Cluj şi la Dej — sediul societăţii — lucrările de trecere a liniei şi personalului ce urmează să fie încadrat In acela al C. F. R. Conform ordinului ministerului comunicaţiilor luarea în posesiune a liniilor someşene s’a făcut pe ziua de 1 Februarie. Delegaţi pentru luarea în primire a liniilor sunt d-nii: ing. Hălăceanu Ioan, Anton Riegler din direcţiunea gen. c. f. r. şi d-nii ingineri Hossu, Urdăreanu, Alexandrescu şi Teodorescu Virgil din direcţia regională Cluj. Lucrările preliminare au început la Dej împreună cu d. Popp, inspectorul general şi Mesaros, directorul general al acestor linii. * După terminarea formelor de luare in exploatare a liniilor someşene a avut loc o mică solemnitate cu prilejul căreia d. director ing. Hălăceanu a mulţumit d-lui Mezaros pentru bunăvoinţa arătată în operaţiunile de trecere a administraţiei. D. director regional Hossu de la Cluj a fost însărcinat cu conducerea liniilor someşene aparţinând azi statului. Db. REPAUZUL DUMINICALIberal se va hotărî să-şi numească un teoretician-sociolog „cu chef". Ca sincer amic şi admirator al partidului liberal, îmi permit a-i povăţui să nu o facă. Adversarii săi sunt infinit mai meşteri în mânuirea condeiului şi în mecanismul gândirei. De ce să nu rămână la vechile arme, unde sunt atât de incontestabil superiori ? îrr.prejurarea că sus zisa capitalizare s’a făcut într’o perioadă când producţia noastră stătea la cel mai jos nivel“, când „comerţul nostru exterior ajunse la un pasiv de cincisprezece miliarde“. Şud. Zeletin explică această acumulare prin furt, jaf, pradă a particularilor cu putere politică asupra avuţiei statului. In acest scop, autoîncheiem. O asemenea teorie nu poate fi decât plăcută partidului liberal, pentru motive uşor de înţeles, la cari mai adăugăm următoarele: i) D-l Zeletin stigmatizează hoţiile exact atât cât trebuie penrul ,numără operaţiunile făcute latru a spune că şi-a făcut datoria ministerul aprovizionărea, schimbul rublelor şi coroanelor, depozitele militare (acelea aşa de amatoare de incendii), şi, în sfârşit, nesfârşitele permise. Aşar dar, acumularea s’a făcut din averea statului în folosul unei anumite categorii de particulari-Până acum nimic mai adevărat, de român. D-sa chiar declară, cu candoare că, fără a fi depăşit încă (sic) limita, ar fi bine să nu o depăşească. 2) Schimbul rublelor şi coroanelor, aprovizionarea,, nu au fost făcute de liberali. E deci o ocazie de a acuza pe adversari. Pentru toate aceste motive, este Ceea ce însă va părea curios este probabil că partidul naţional şi cum o asemenea proză poate fi plăcută partidului liberal, autorul atâtor permise şi părintele tutelar al atâtor incendii de registre ? Răspunsul este uşor de dat. Din toate aceste constatări, în aparenţă întunecate şi prăpăstioase, d. Zeletin se face forte a degaja optimismul cel mai roz şi mai neamestecat. Concluzia acestor rele este următoarea : 1) Concluzie reconfortantă când ne gândim că „nu poate fi o mai eloquentă dovadă de vitalitate a poporului român, decât că el a putut suporta un asemenea asalt asupra averii sale“ (d. Zeletin îl evaluează la cel puţin 10 miliarde). Ii mulţumim d-luî Zeletin, în numele poporului român, pentru acest preţios brevet de vitalitate. Decât, poporul român nu are nevoe de asemenea certificate. Suferinţele şi jafurile a căror victime au fost, timp de veacuri, ţăranii noştri nu au asemănare în nici-unadin istoriile marilor suferinţi (decât, poate, în Rusia.) Decât, aceste patimi ale românimei nu îl interesază pe d- Zeletin, şi consideră, cu mult sânge rece, „mizeria rurală“ ca „inerentă timpurilor de zămislire ale capitalismului“. Dar să mergem mai departe. 2) Acest jaf,, el însuşi este vorbit motivul d-luî Zeletin, —inerent, şi el, timpurilor de zămuslire ale capitalismului! Decât — (după fraza-obsesie a d-luî Zeletin urmează totdeauna un : „însă“ sau „de câţ“) - decât ca la noi, în loc ca furtul să se facă asupra unor colonii îndepărtate, se face asupra propriei noastre ţări. Ei bine, suntem convinşi, puternic convinşi, că nu este absolut nici o nevoe să recurgem la coloniile spaniole sau englezeşti ca să explicăm, un fenomen, nu secular, dar milenar, pe care îl găsim pretutindeni,şi anume : jefuirea unei ţări de către un guvernământ rău. Recunoaştem că acesta e un rău inerent societăţilor omeneşti. ^ Dar nu e inerent în înţelesul d-lui Zeletin, care sub acest cuvânt vrea să zică nu numai inevitabil, dar şi iremediabil. *cva mai^Kiult, purtând în sine propria sa justificare, propria sa scuză, şi participând la amoralitatea legilor naturale! Este curios. Ori de câte ori d. V1eletin vede cea mai mică asemănare între vreun eveniment de la noi şi cel din urmă fapt din Istoria vreunei ţări capitaliste înaintate, ne dă semnalul de a încrucişa braţele, pentru că răul e necesar, neînlăturabil, ba chiar salutar, căci samănă cu durerile facerii unei lumi noi, mai bune. Desigur, e uşor a găsi analogii. Fără îndoială, este şi mai uşor a făuri analogii în genul aceleia care identifică jaful din vechile colonii cu abuzurile politice de la noi. (Bine spunea Faguet: „Le plus grand danger qu’on court en cherchant midi â quatorze heures, c’est de le trouver“). 3) Optimismul care se desprinde din spectacolul jafurilor noastre mai este justificat şi de următoarea consideraţiune: Retrocedarea averilor furate este imposibil pentru simplul motiv că hoţii cei noi sunt chemaţi, după d. Zeletin să joace un rol hotărâtor în „revoluţia noastră burgheză“. Lor Ie incumbă faimoasa sarcină de a zămisli capitalismul nostru industrial“; a-i pedepsi, „ar însemna a săpa (în ţara noastră) o iremediabilă rană: pentru a apăra un furt juridic (eventuala expropriere a îmbogăţiţilor), ar trebui să se comită un dezastruos furt economic (adică smulgerea, din sânul ţării noastre a acestui factor immoral, dar indispensabil economiceşte). De altfel, spune d. Zeletin, „morala nu are nimic de împărţit cu acumulările de capital“. Iată de ce îi trebuia d-lui Zeledin exemplul furturilor binefăcătoare din coloniile spaniole şi engleze! Iată ce înseamnă furt economic! înseamnă furtul de hoţi, înseamnă a fura ţării româneşti pe hoţii lorEPISCOPUL VARTOLOMEU se plânge că bisericile sunt goale din pricină că autorităţile şi unii particulari lucrează în acele zile. Roagă pe d. ministru de interne să ordone respectarea repauşiului duminical. Adresându-se d-lui ministru de finanţe, îl roagă să se facă reţineri pentru pensie şi preoţilor de la bisericele cu avere particulară. D. VINTILA BRATIANU răspunde de că ni va avei în vedere la modificarea legii pensiilor, care sie lucrează acum. D. GHIBANESCU întreabă guvernul ce s’a făcut cu documentele şibiectele de artă aparţinând statului român care au fost duse în Rusia. D. DR. ANGELESCU: Crede a şti că tot ce s’a dus în Rusia—afară de tezaur—există. D. GHIBANESCU mai face o Întrebare asupra stadiului lucrărilor pentru ameliorarea circulaţiunei pe linia Crasna-Naşi. INTRE ORTODOCŞI ŞI CATOLICI PAR. PROTOPOP N. BORZA. — Cere să se dea şi bisericeî ortodoxe fonduri şi avem cel puţin tot atâtiea câte are şi biserica unită. Arată necesitatea ca biserica ortodoxă să fie dominantă în stat.In liniştea generală, Episcopul Hossu al Gherlei se urcă, la tribună, şi cu glas puternic, cu multă elocinţă, respinge acuzaţiile nedrepte aduse bisericei unite. EPISCOPUL HOSSU: Asistăm de o vreme la o sfâşiare între cele două biserici, al căror rost nu-l înţeleg. Şi astăzi am auzit glasul de vrajbă. Chiar în Senatul ţării. In trecut sub stăpânirea maghiară, privilegiile bisericei unite cu Roma, au fost ura pe care le-a arătat-o stăpânirea din trecut. . Sunt în Ardeal zeci de biserici unite putrede, de lemn. Afară de eparhiile de Oradea-Mare D. I. SUCHIANU Reportaj parlamentar ------ H Senatul r— „ --•••/ W !b» dela 3 Februarie 1923 TEL ELE E F O A N WOA6TRE Centraîa 6/67 și 46 79 ESirecfsa 57/7*5 SeoreSamsatsaî „4 “ 24/73 /Bdmsssasfcrajia *v * 17/69 Provincia pr- i •i’rf ' Topirea zăpezilor din Ardeal MARI INUNDAŢII IN PERSPECTIVA Braşov, 3. — Zăpada căzută acum două săptămâni In Ardeal continuă să facă ravagii şi să îngrijoreze populaţia din regiunile înzăpezite. Din noapte o ploaie aproape torenţială a început să cadă, încă de cu seară şi până spre ziuă, în judeţele Braşov, Făgăraş şi Târnava- Mare. In clădirile ale căror acoperişuri au fost surpate de cantităţile enorme de zăpadă, ploaia a pătruns în camerile locuitorilor, silindu-i să se refugieze şi pe altele surpându-le din cauza greutăţii lichefiate a zăpezii. Pe drumurile de ţară circulaţie a devenit din nou anevoioasă. Straturile groase de zăpadă de pe aceste drumuri s’au înmuiat din cauza ploilor, înpotmolind drumurile. In cartierele oraşului unde maldările uriaşe de zăpadă zac şi astăzi, apa neavând loc unde să se scurgă, a pătruns prin curţile şi pivniţele locuitorilor făcându-le stricăciuni. Râurile mai mari din judeţele Braşov, Făgăraş şi Târnava-Mare au crescut până la ţărmuri, astfel că o nouă ploaie, le-ar putea revărsa. Populaţia din aceste judeţe este îngrijorată de inundaţiile ce-i ameninţă, în cazul când cantităţile de zăpadă vor fi topite brusc de temperatura care a fost foarte crescută din cele două zile din urmă. Vor. KTf 1GY |'HVt Domnia lui Illdea Vodă ionisimii Din cadrul acestor triste timpuri, se desprinde figura lui Alexandru- Aldea Vodă, pe care d. profesor St. Nicolaescu, II găseşte dormind între anii 1431—1435. " Nicolaescu, îl găseşte domnind între creştini, cei mai viteaz şi ager“, moare în 1418 lăsând în scaun pe fiul său Mihai, pe care de mult şi-l asociase la domnie şi-l oţelise în lupte. Mihai printru a scăpa ţara face Mircea. Luptele încep între ambele tabere, unii susţinuţi de unguri, iar alţii de turci. Când unul, când altul es învingători, dar împotriva, lui Dan se ridica acuma Radu fratele lui Mihai, şi luptele intre fraţi numai sfârşesc. Radu moare ucis cu toţi copiii lui şi iată un alt Dan fiu natural al lui Mircea care se scoală înpotriva vărului său Dan. Acest Dan moare ca un viteaz în lupta cu turcii şi, în locul lui vine acest Alexandru Vodă-Aldea de care ne ocupăm, un alt fiu al lui Mircea Bătrânul şi frate mai mic al lui Radu. Cine este acest domn necunoscut şi nepomenit de cronicile noastre?... Din citirea cărţilor şi hrisoavelor rămase dra la el, reese că este un domn blând şi iubitor de ţară. Aşa într’o carte a sa, adresată „Braşovenilor tuturor“ el îi mustra cu blândeţe... „Dar voi cuvântul meu nu-l ascultaţi, ci de unde a fi hoţ şi tâlhar, la voi aleargă, şi hrăniţi vrăjmaşii mei care mănâncă comoara părintească şi visteria Ţării Româneşti“... Ura lui împotriva turcilor este nestinsă şi aceasta se vede din nenumăratele lui mărturisiri de credinţă pentru creştinătate. Astfel el asigură pe spânul Timişoarei.... „Aşa pe Dumnezeul Meu şi aşa pe credinţa mea; când oastea voastră va sosi, într’acel ceas, cu oastea mea, la o poştă aşa mă voi retrage. De multe ori, Turcii m’au înşelat pe mine; da păi şi eu acuma aşa am să le fac, pe Dumnezeul meu, ca nici urmă să nu mai rămâi ca dintrânşii...“ Şi ea să fie crezut, într’o altă carte, se jură Sibienilor, un jurământ de altfel foarte original:... „şi cine va minţi... (urmează o înjurătură extrem de drastică* — N. R.) Eu, şi de m’am dus la turci m’am dus pentru nevoia mea şi am scos trei mii de robi, iar voi grăiţi, că vreau să prad eu turcii, ţara domnului meu, Craiului“... Dar Aldea se vede ameninţat de turci şi atunci el scrie o duioasă carte: „Braşovenilor tutulor şi Ţarei Bârsiei“. „Scrie domnia mea Braşovenilor tuturor pârgorilor şi săracilor şi Ţării Bârsei, multă sănătate şi bucurie, ca la ai mei prieteni şi fraţi. Drept aceia au venit aici fraţii voştri şi au văzut cu ochii traiul meu, pe ce stau eu, ziua şi noaptea, drrept aceea să ştie domnia voastră că stau patru domni mari cu oştile gata la Dârsfor pe Dunăre. Terizbeg şi Tzbuga şi Caracea-bey şi Balagan-bey şi altă oaste stă la Pirgos (Turnul), iar marele împărat Amurat-bey e la trei zile drum de la mine. Drept acea, fraţii mei,eu cu voi pot, dar fără de voi nu pot sta înaintea lor, ci adunaţi-vă şi staţi gata, că în ce ceas vă va ajunge cuvântul domniei-mele, în acel ceas să veniţi. Şi iarăşi, ce vă vor spune fraţii voştri, să-i credeţi. Şi Dumnezeu vă bucure“. Ameninţat de năvala turcilor Aldea, nu slăbeşte cu insistenţele pe Braşoveni şi cei din Ţara Bârsei, căci într’altă parte le scrie: ...şi aşa vă porunceşte domnia mea dacă e să mă ajutaţi veniţi mai iute pentru că turcii se cară de Sâmbătă şi grăbiţi la întrecere, iar hrană vă va veni şi mai la umă. Iar de nu vreţi aveni, apoi voi spuneţi-mi să ştiţi ce fac. Şi Dumnezeu vă bucure . Cum nu apare acest voevod prins în cadrul împrejurărilor de atunci, să lăsăm d-lui St. Nicolaescu dreptul de-al caracteriza: ...„Un tânăr voevod, un domn viteaz, cu totul devotat cauzei creştine şi mai presus naţiunea sale, în acele timpuri de fierbere şi clocotire a vârtejului de la Sud,care schimbase oare şi cum constelaţiunea statelor europene a cărui menire era să subjuge Europa întreagă „Necunoscut multă vreme, căci ştirile externe şi cronicile ţării sunt multe asupra domniei lui, el apare azi ca şi soarele majestos, după o îndelungată lipsă, să ne farmece, să ne minuneze prin calităţile sale războinica, prin poruncile sale nobile. Prin sentimentele sale umanitare“. Acesta este Aldea-Vodă care ca şi străbunicul Vladu Negru Vodă „descălecătorul“ — datorită priceperei şi sârguinţei d-lui St. Nicolaescu este un personaj istoric real care ocupă un loc de cinste în măreaţa galerie a domnilor noştri din dinastia Basarabilor. Am făgăduit cititorilor noştri să pace cu turcii, fapt care nemulţuvorbim intr’un articol viitor despre meşte o parte din boeri şi cari trec Domnia lui Alexandru Aldea-Vodă, Ide partea lui Dan fiul fratelui lui fiul lui Mircea Bătrânul, — o lucrare a d-lui St. Nicolaescu care îmbră■ isează o serie de evenimente ale vremurilor cari s’au scurs între anii 1418 şi 1435. Astea sunt timpurile cele mai neguroase și cele mai turburi din trecutul neamului românesc, Vremuri de grijă şi de veghe când tot românul sta, zi şi noapte cu sabia la şold pentru ca să-şi apere credinţa şi mamul. Pentru înţelegerea acestor vremuri de frământări sguduitoare cari ameninţau însăşi viaţa statului, este nevoie să privim ansamblul întreg al faptelor timpului, în care noi nu reprezentăm decât un singur glas. Aşadar, trebuie să ştim că suntem la sfârşitul unei lumi care agonisa, fiindcă vorba românului, că tot ce are viaţa „şi-a trăit traiul, şi-a mâncat mălaiul“. Privim clar evenimentele din perioada de sfârşit a „Evu- Ini-Mediu“, care istoriceşte se închee cu anul 1453. Suntem în pragul unei epoce noui „Cea Modernă“ ale cărei raze mijesc la răsărit nădejdi noui pentru omenirea obosită şi hărtănită de războae, apărând lumei de atuncea, ca aurora din cântecile lui Homer „cu degete de trandafir“. Revoluţia politică şi socială a Evului Mediu se împlinise. In viaţa politică, puterile centrale luau locul puterilor locale în viaţa socială se desfiinţa servitutea şi se năştea burghezia. Ca tot ce vieţueşte — se naşte, înfloreşte şi se veştejeşte — lumea Evului Mediu, trăise. Ţara Românească oetrigă şi ea din lanţul alcătuirilor europene, trebuia să se resimtă de zbuciumul acestor frământări de transformare. Turcii veneau să dea lovitura de moarte a imperiului bizantin care se prăbuşia ca o înceatăşi lungă agonie, sfâşiat în luptele interne între Paleologi şi Cantacuzini. Puzderia otomanăcească ridicată ca de un viscol înfricoşetor îşi deschisese porţi în Europa învârtejindu-se până în spre ţărmurile Adriaticei, malurile Dunării şi văile Carpaţilor. Asalturi sângeroase se dau celor două puternice cetăţi: Belgradul şi Cetatea- Albă, singurele cari puteau să asigure stăpânirea otomană în Europa. In drumurile lor victorioase —spune Jean Froissart cronicarul francez s'au lovit de rezistenţa „vitejilor Prinţi din văile Dunărei şi ale Carpaţilor’’. Sofia căzuse în Câmpia Mierlei trufia otomană se împiedicase de Miloş Cobilovici. La 1395 Europa înfricoşată ridica o nouă cruciata: Cruciata porneşte sub ordinele contelui de Nevers „Ioan fără Teamă un tânăr de 24 ani, cutezător şi neastâmpărat care în fruntea unei rete de călăreţi francezi — tineri şi bătrâni sroboară în văile Dunărei alături de ostaşii lui Sigismund, de cei ai îmigravului de Nuremberg Frederic al IV-lea Zollern — strămoşul dinastiei noastre de azi, — şi de ostaşii lui Mircea Bătrânul. La Nicopoli francezii vorsă ia ei cei dintâi fruntea luptei şi războiul se perde cu o dezastroasă înfrângere pentru creştini; dar la Rovine pe Ialomiţa Mircea îşi ia singur revanşa, ■ căci povesteşte călugărul oltean Moxa în stilul lui nervos, înflorit şi elegant... „şi tu război care îi luneca, de nu se tredea văzduhul de mulţimea săgeţilor, şi mai perdu Baiazet oastea lui cti totul, iar paşii şi voevozii periră cu toţii, aş„ de se vărsă sânge mult cât erau văile crunte“... Puterea turcilor însă nu slăbeşte die,şi în Albania se loveşte de neîmblânzitul viteaz Gheorghe Castriotul; la Cosova dă piept, cu Ioan Corvin de Huniade, „Le chevalier blanc de Valachie“ cum îl numeşte Phillipe die Comynos cronicarul lui Carol Temerarul şi al lui Ludovic al XHea, „de gintă română... din părţile muntene“ mărturisesc: ungurul Turoţ, popa Vul. II-lea şi Bonific. Alături de el şi de fiu-său Matei Conţin luptă cu îndârjire mda lor, Vlad I Dracul, fiul bătrânului Mircea — Marele Voevod cum îl numesc hrisoavele şi fiul acestuia teribilul Vlad Ţepeş. Astea sunt evenimentele acestor vremuri tulburi, pline de frământări şi de lupte interne şi externe. Urmaţii lui. Mircea se împart, în două ta-)''În vrăjmaşe: Daneştii de-o parte, coborâtori din linia legitimă a tatălui lor, Drăculeştii de alta, coborâtori din linia, fiilor naturali ai lui Mircea. Dăneştii găsesc sprijin printre boerii de peste Olt, patria Basarabilor. Drăculeştii se sprijină pe boeri din Târgovişte, noua capitală a ţarei. Istoria acestor vremuri este povestea luptelor frăţeşti dintre două palate cari se sbat să scape ţara de sub cotropirea păgânească, şi după cum spune poetul, ca o barcă în prada valurilor furioase ţara se lupta cu furtuna ce se deslănţuise... , când de valuri asaltată, când de vânturi aruncată“. _________ NICOLAE ARGEŞ In procesul studenţesc de D. G. COSTAFORU In acelaş moment poşta mi-a ,adus la „Adevĕrul“ două scrisori relative la un articol al meu de mai deunăzi, amândouă iscălite, una de a un student din Iaşi, alta de la un ctolitecmic d’aci. Aceste două scrisori constituesc două pledoarii opuse în procesul care încă pasionează universităţile şi ş coalele noastre. E bine ca publicul să asculte pe amândouă părţile. Reproducem deci aci, în stilul şi ortografia lor originale, ambele scrisori. Domnule Costa Fora Cu o adâncă tristeţe am cetit articolul d-voastre din „Adevărul“ Vineri 20 1923 în care luând partea semiţilor acuzaţi intr’un mod atât de grav pe studenţii ieşeni, cari înflăcăraţi de dorul de patrie şi iubirea de neam, duc o luptă aprigă şi necivilizată, contra, acelora pe cari ei îi văd duşmanii poporului. Fie această luptă dusă cu mijloace drepte sau nu, lucrul nu prezintă mare interes. Scopul ei însă este sfânt, căci poporul nostru, în majoritate ţărani, inculţi sau analfabeţi muncesc din greu pământul şi din sudoarea lor scot hrana noastră a tuturor. Dumneata plângi pe cei zece mii de emigranţi ce vor părăsi ţara, iar eu plâng pe acele câteva milioane de muncitori bruţi a căror muncă este exploatată şi viaţa chinuită de câteva sute de mii de paraziţi ai societăţei, ce o viaţă întreagă au emigrat şi apoi şi-au aşezat cuibul acolo unde se putea mai uşor trăi. Aceştia au făcut negustorii false. Ei au vândut otrăvuri în loc de băuturi şi putregaiuri în loc de stofe şi prin carnete şi falsuri au înşelat astfel pe cei săraci cu duhul dar muncitori cinstiţi cu datine onorabile vechi pe cari tot ei le-au distrus. Exemplele formează aproape regula. Obârşia fiecărui jidov şi situaţia lui mărturisesc. Las la o parte pe acea minoritate ce a muncit cinstit în timp de pace şi şi-au făcut datoria în timp de război cari merită pentru aceasta toată stima noastră. Dar cei laşi în război şi hoţi în timp de pace şi cei flămânzi sosiţi din Rusia şi Pocuţia după război şi cari şedea trântorii în oraşe trăini numai din speculaţii şi înşelătorii? Cercetaţi numai oraşiele dinspre aceste frontiere (Cernăuţi, Hotin, Sătmar etc.) (Spre nenorocirea noastră aceştia nu-s numai evrei ci toate putregaiurile societăţilor vecine). In situaţia în care sunteţi nu puteţi intra în milocul lor şi deci aveţi dreptul de a nu cunoaşte răul. Pentru clasa de jos răul acesta este însă inerent. Şi când evreii vor reuşi să pue mâna pe slujbe şi dignităţi In stat şi vom ajunge iarăşi ca acum mai bine de un veac (un joc de greci evrei), fereşte atunea Doamne pe toți de furia acestui popor. Ah! Da ar fi astfel, rog numai pe Dumnezu ca cei asupritori să fie tirani in Iaşi şi blânzi şi îşi vor lua attucea plata. Acest rău vor să-l Împiedece aceşti studenţi amintiți pe care oameni maturi şi chibzuiţi îl găsesc fără logică şi injust. GEORGE RADIAN elev ing. şcoala pol. Bucureşti punem „vă rugaţi pentru cei ce vă asupresc" (Luca 28). Iată ce simt, iată ce crez, iată ce facem domnule Costa-Foru. „Aş pleca peste nouă mări şi nouă ţări că caut unde să pot munci şi trăi nesupărat de nimeni pentru origina şi credinţele mele“ spuneţi d-voastră. Aş pleca, aş face cum spuneţi d-voastră că aţi face, dar sunt sărac. Cu ce să plec ? Sufăr, şi mă mângâi cuprescripţiile Sfintei Scripturi. Sufăr şi îndur totul cu resemnare pentru „crima“ de a mă fi născut din părinţi evrei. Primiţi vă rog, consideraţiile mele. LEIBOVICI B. Student in medicină, laş. Tânărului elev inginer ce să-i răspund ? Ştiu că nimic nu-l va elini din lanţurile prejudecăţilor ; decî,„ nici un răspuns. Studentului Leibovici B., can este atât de citit în ale religiei creştine, o reamintire a cunoscutului precept ebraic aflat de fiul regelui Salomon, înţeleptul David : Gam ze favour ! (va trece şi asta)C. G. COSTAFORU Informatiuni La alegerile de azi cari vor avea loc, pentru alegerea decanului baroului de Ilfov d. Istrate Micescu nu va avea nici un contracandidat, dat fiind că d. C. Panaitescu şi-a retras candidatura. D-nii V. Chirculescu, secretarul general al ministerului domeniilor, Niculescu-Dorobanţu, prefectul judeţului Ilfov, Mişu Alexandrescu şi Ioaniţescu, deputaţi de Ilfov, au plecat azi dimineaţă la Olteniţa, unde se face în cursul zilei distribuirea titlurilor definitive de: Împroprietărire. Sâmbătă, 10 Februarie, ora 1 seara, va avea loc în aula Fundaţiei universitare, conferinţa d-lui B. Fundoianu „De ce arta actuală nu are public ?“ ! Grupul „Insula“ va da, după această conferinţă, a doua a şezătoare din anul acesta. .. Briliante Perle, Diamante, Smaragde, Bijuterii cu pietre Fine, Argintărie veche, Platină Antichităţi Aur Cumpără la cel mai mare curs . LEON WEISSBLUTH ! Calea Victoriei 30 (fost 40] „Cercul Avocaţilor“ roagă domnii autori şi editori de lucrări juridice, economice, sociologice şi literare, precum şi pa onor, direcţiuni de ziare şi publicaţiuni periodice, să binevoiască a trimite câte un exemplar bibliotecii acestui cerc: Bucureşti, calica Victoriei colţ cu B-dul Academiei. _ _____ _ P. S. Vă scriu cu o îndrituire atât mai mare cu cât nu am fost şi nu sunt încă amestecat efectiv în aceste lupte. Stimate D-le Costa Foni, Am cetit cu o profundă emoţie articolul d-voastră intitulat „Numai trei!“ din „Adevărul“ No. 11935 Spuneaţi în acel articol că numai „trei studenţi” au fost de părere să fie admişi şi studenţii evrei la cursuri. Vă fac cunoscut că au fost numai trei, nu „studenţi“ ci, studente. Pentru că spuneţi într’un loc „onoare celor trei bravi” vă rog a vedea că au fost „trei brave”. Onoare lor, onoare femeii, onoare studentelor Maria C. Stoica, Parhon şi Buzuca, din anul I de medicină din Iaşi. Onoare lor cu atât mai mult cu cât au avut de suportat privirile ameninţătoare ale colegilor şi colegelor lor creştine. In altă ordine de idei spuneţi, d-le Costa Foru că v-aţi revolta, deatâta stupidă nedreptate, „aţi pleca peste nouă ţări şi nouă mări să căutaţi unde să puteţi munci şi trăi nesupărat de nimeni dacă aţi fi în locul nostru. Da, d-le Costa-Foru, ne revoltăm, dar înăbuşim revolta în suspine, ne doare că suntem nedreptăţiţi şi ne mângâiem. Nu sunt creştin dar cred in filova evangheliei care zice: „Fericiţi sunt cei ce se plâng că aceia se vor mângia”. Summis eliberarea pe cauţiune a lui Andronescu şeful sub brigăzi şi site îii persecutaţi dar trabuc să ne suguranţei din Calafat care fusese depus pentru că şi-a ucis servitorul cu focuri de revolver. Parchetul făcând apel, camera de punere sub acuzare de aci, a judecat acest fa piei, respingându-1. In consecinţă Andronescu a fost pus în libertate pe o cauţiune de 5 mii Iei. Crima unui şef de siguranţa POLIŢISTUL ELIBERAT PE CAUŢIUNE CRAIOVA, 3. — Judele instructor de pe lângă tribunalul Dolj, a ad eliberarea pe t riot, care vede primejdia şi n'o poate înlătura, adaogă: „E de datoria noastră să formăm o opinie publică, să facem să intre în convingerea tuturor, că învăţământul utilitar este tot atât de onorabil şi în ziua de azi cu 'mirii mai necesar decât cel teoretic''. Şi era de părere că „trebue înfrânt acest curent care împinge tinerimea toată către şcolilede teorie“ (pag. 260). E adevărat, că curentul n’a fost cdoborît de Ilaret, căci „nu se poate suprima fără rezistenţă un curent pornit, susţinut şi încurajat timp de ani“ de însăş autoritatea şcolară. Primejdia dezvoltării prea mari a învăţământului teoretic în dauna celui utilitar, a preocupat şi preocupă şi pe mulţi bărbaţi de seamă din străinătate. încă acum trei sute de ani în Franţa, începuse o campanie împotriva liceului, dusă de cei mai mari oameni ai timpului, ca Descartes, cardinalul Richelieu şi alţii. Iată, de pildă, ce scria cel din urmă: „Studiul literilor este desigur foarte necesar într’un Stat, dar el nu trebue să fie predat indiferent orişicui...; altminteri, studiul literilor ar alunga pe acela al comerţului, care îmbogăţeşte un Stat, şi ar ruina agricultura, adevărata mamă şi hrănitoare a popoarelor. Şi adaogă fără teamă: ,,Mai mare nevoie are un Stat, bine orânduit, de meşteri mecanici decât de meşteri de vorbeai Iar în altă parte scrie: „In mai toate liceele noastre, înfiinţate şi unde nu trebue, se constată două primejdii: primejdia cea mai serioasă este puţina aplecare fireascăpe care o ai pentru învăţătură cei mai mulţi copii pe cari părinţii lor îi împing spre liceu, fără ca cineva să fi cercetat mai întâi capacitatea minţii lor. Şi rezultatul este că elevii cari studiază forţat se aleg cu o mediocră spoială de cunoştinţi, unii fiindcă n’au fost destoinici de ele, alţii fiindcă au fost insuficient pregătiţi“. (Vezi Paquier, l’Enseignement professionnel en France). Cu admirabile cuvinte, cari se potrivesc de minune cu starea de la noi, şi pe cari îmi permit a le supune aprecierii partizanilor învăţăturei teoretice. In 1768, într’un proect prezentat Parlamentului, preşedintele Roland, cerea introducerea meseriilor în liceele publice „unde cei mai mulţi elevi îşi pierd in zadar un timp preţios“. Iar în 1789, în ajunul Revoluţiei, un alt proiect prezentat Statelor generale, susţinea că numărul liceelor e prea mare şi că copiii cari le frecventează „ar fi fost mai la locul lor în comerţ şi in industrie". Dar campania împotriva liceului a devenit şi mai aprigă în Franţa de vreo 20 de ani încoace, de când cu reforma învăţământului secundar din 1902. Consultaţi de ministerul instrucţiunii publice, comităţi literare şi ştiinţifice ale Franţei, ca Jules Lemaître, Hanotaux, Paul Adam, Fouillé, etc., s’au declarat categoric împotriva liceului teoretic şi în favoarea învăţământului utilitar. Aşa, ca să nu citez decât peacademicianul Hanotaux, el se ridică cu energie împotriva liceelor, „la cari Statul şi vanitatea părinţilor, pm .vor să renunţe", „4 non--strânge pe toţi copiii să urmeze liceul şi fără nici un rezultat, scria el, este a se comiteo adevărată crimă faţă de ei şi de viitorul lor“. Din nenorocire, aceste energice constatări ale unor bărbaţi de seamă, fie la noi fie ,felurea, sunt departe de a avea influenţă asupra noastră. Suntem un popor iubitor de lux, luxul ne fascinează. De la izbânda noastră şi până azi învăţământul intelectual a luat la noi un avânt considerabil, aproape fantastic. Să fie fără grijă d-l T. Teodorescu, care cere în „Dimineaţa“ „oricât de multe licee, chiar înzecit decât avem astăzi“. Dorinţa d-sale, ca şi a tuturor părinţilor de copii, s-a împlinit şi se va împlini şi mai mult în viitor. S’au înfiinţat licee paralele, s’au dublat ori triplat altele, s’au transformat în licee gimnaziile din provincie, s’au deschis gimnazii în ungherele cele mai necunoscute ale ţării. Până şi liceele particulare au fost etatizate, adică declarate echivalente cu ale Statului. Şi zilnicu 8 înfiinţează, noi divizionare şi noi oficine de învăţătură teoretică. Ca prin minune, numărul copiilor dornici de a se înscrie în noile licee, dar nu şi dornici de învăţătură, creşte an cu an, zi cu zi. O avalanşă, din ce în ce mai formidabilă, ameninţă să invadeze învăţământul secundar. Şi cine credeţi că sunt educatorii acestor falange de viitori intelectuali? Ne-o spune, în „Adevărul“ d-rulo grec. „S -au mobilizat toţi semidocţii, toţi pensionarii, toţi reformaţii învăţământului, toţi „titraţii“, cam de mult şi-au pierdut, sărmanii, chiar uzul scrierii şi citirii corecte, toate vechiturile analfabete, tuturor li s’au dat catedre!“ Cu asemenea educatori, câtă exceptăm pe adevăraţii profesori de carieră,şi cu asemenea elevi neselecţionaţi, va izbuti oare liceul să formeze „acele elite intelectuale, acei tineri culţi, dotaţi cu spirit critic şi capabili de a cântări valoarea argumentelor, etc.“, la cari se aşteaptă adepţii înfocaţi ai învăţământului teoretic obligatoriu pentru toţi ! In asemenea condiţii, a voi cu tot dinadinsul să atragi numai spre liceu, spre învăţământul pur intelectual, toate forţele variate ale naţiunii — deşi majoritatea lor nu e aptă pentru acest învăţământ — este a se comite, cum am zis, o mare greşală: pe de oparte vor spori în mod considerabil pseudo-intelectualii cari vor deveni o sarcină grea pentru umerii Statului şi o primejdie pentru societate, iar pe de altă parte vlaga naţiunii se va istovi prin pierderea atâtor elemente de muncă, cari, în direcţiile utilitare, ar fi contribuit desigur la intensificarea ei. Rămâne acum de văzut dacă măcar ciclul I, din noua reformă a învăţământului secundar, corespunde unei necesităţi reale, şi dacă într’adevăr el poate servi ca punte de trecere la învăţământul utilitar. Despre aceasta, cât şi despre felul cum cred eu că trebue să fie organizat acest ciclu, într’un număr viitor. Const. Şăineanui Profesor la liceul Şincai București Januarie 1920 * * Universitatea populară N. E. P. (STR. MIRCEA VODĂ 20) Programul cursurilor şi conferinţelor săptămânei viitoare 1 Luni 5 Februarie, orele 8 seara: Limba germană (Dr. Beck); la 9 seara Stenografia (d-na Stahl); Marţi 6 Febr., 8 jum.: Limba franceză (d. Paves); 9 jum. d. dr. Ghelerter: Igienă socială; Miercuri 7 jum. d. dr. Cobin Teoria lui Einstein. Joi 8 Febr. 8 jum.: Stenografia: 9 jum.: d. Ion Teodorescu: Infinitul mare şi Infinitul mic; Vineri 8 jumătate: d. Barbu Lăzăreanu: Alexandru Macedonski; 9 jum.: d. C Graur: Revoluţia de la 48; Sâmbătă 8 jum.: Limba franceză, 9 jum. d. A. de Herz: Din literatura framceza. Palatu Justiţiei PROCESUL SUCCESIUNII „AHIRA" Cunoaşteţi îndeajuns procesul succesiunii Amira, ale cărui desba-,teri au ocupat şedinţe întregi şi und® au pledat cei mai de seamă avocaţi ai baroului. Se ştie că în faţa tribunalului au câştigat dreptul la succesiune, rudele de sânge. Lupta în contra acestor rude de sânge ale defunctului, o dădeau ministerul de culte, respectiv, azilul Elena Doamna, care pretindea că întreaga avere a fost lăsată de către Amira acestei instituţiuni, şi că testamentul original a fost dus împreună cu întregul tezaur la Moscova. Alături de minister îşi apăra, drepturile sale şi soţia defunctului Amira, căreia îi lăsase prin acel testament, uzufructul din o parte a averii. Judecându-se chestiunea din nou la Curtea de apel, secţia a IlI-a, după lungi dezbateri şi o şi mai lungă deliberare, Curtea a admis apelul ministerului, considerând că testamentul care există în copie aci, şi în original la Moscova, este valabil. In chipul acesta averea a fost dată conform testamentului, azilului Elena Doamna şi uzufructul unei părţi din avere, soţiei defunctului. ABUZ DE ÎNCREDERE La cabinetul V de instrucţie se cercetează cazul unui agent Mişu Grunberg, care a fost în serviciul casei Margulius şi care incasa sume însemnate pentru această casă. In loc, însă, să le verse în cassă, el şi le însuşea, reţinându-şi astfel 148.000 lei. Fiind reclamat, el a fost arestat de d. judecător Radovan. Mandatul va veni Luni la confirmare. IN CAZUL D-LUI NICOLAE BELITOREANU Se știe că d. N. Belitoreanu a fost arestat, și confirmat pentru că, a luat mită de 15.000 lei de la ziarul Universul, ca să facă un raport favorabil în vederea impunerii, la comisia pentru judecarea apelurilor de la primărie. Anunțasem că la confirmare va pleda d. avocat I. Oncescu. Acesta ne roagă că arătăm că nu a primit ta uledezit în acest proces.