Adevěrul, februarie 1923 (Anul 36, nr. 11941-11968)

1923-02-05 / nr. 11945

PArita*­s pecuvântaţi „inerenţi timpurilor de zămislire al capitalismului“! D. MIHAIL PHEREKYDE deschi­dă şedinţa la orele 3.15. Pe banca ministerială d-nii Vasnilă Brătianu şi dr. Angelescu. COMUNICĂRI D. TEODOR MIHALI întreabă pe d. ministru de război ce este cu înain­tarea unui număr de colocvii ale că­ror decrete au fost semnate chiar de rege, şi totuşi n’au fost înaintaţi. EPISCOPUL VARTOLOMEU roa­gă pe d. ministru al­­domeniilor să rezerve terenuri pentru construirea de biserici şi locuinţe pentru preoţi la sate. D­e asemenea îl roagă să re­zerve terenuri pentru cimitire şi case de cultura bisericească. Roagă,­­apoi pe d-nii miniştri de fi­nanţe şi de culte, să rezolve cât mai urgent chestiunea caselor parohiale. Mai cere indemnitate de chirie­­pen­tru cler şi paracliseri. Cere de aseme­nea să se acorde gradaţii cântăreţi­lor, bisericeşti. C. VINTILA BRATIANTI răspun­de­ că întrucât­ depinde de d-sa, nu se Împotriveşte, dacă ministrul de r­esort îşi va echilibra astfel bugetul, încât să fie satisfăcute aceste cereri, şi Blaj, nici o eparhie unită nu are avere. Nu intru în discuţii detaliate, spu­ne episcopul Hossu, dar nu înţeleg rostul sfâşierilor între cei de acelaş neam. PAR. BORZA: Lăsaţi-vă de unguri. EPISCOPUL HOSSI: N’am avut nimic cu ungurii şi nu avem nimic nici astăzi. Putem dovedi lupta noas­tră contra lor. Am luptat decenii cu ei pentru a nu ne desfiinţa autono­mia. Arată lupta pe care a dus-o sub maghiari,­ biserica unită, pentru cultura şi şcoala românească din Ardeal. ^Contra oricăror uneltiri noi, uni­ţii, stăm aici, să luptăm pentru ei ţară. (Aplauze prelungite). PAR. BORZA vrea să vorbească. lor­naTM 061,0 îl­chidereft discuţii D­. M. PHEREKYDE declară dis­cuţia închisă şi la orele 4 ridică şe­dinţa anunţând-o pe cea viitoare Miercuri 7 Februarie. Liniile de c.­d someşene au trecut la stat — ELE SE VOR CONDUCE DUPĂ VECHILE INSTRUCŢIUNI PANA LA UNIFICARE — Se ştie că prin lege s’a hotărit trecerea la Stat a liniilor parti­culare din Ardeal. Intre acestei linii, cea mai prin­cipala este a societăţii someşene care are 400 kim. cu 80 staţiuni.­­ De câteva zile s’au început la Cluj şi la Dej — sediul societăţii —­ lucrările de trecere a liniei şi personalului ce urmează să fie încadrat In acela al C. F. R. Conform ordinului ministerului comunicaţiilor luarea în posesiu­ne a liniilor someşene s’a făcut pe ziua de 1 Februarie. Delegaţi pentru luarea în pri­mire a liniilor sunt d-nii: ing. Hălăceanu Ioan, Anton Riegler din direcţiunea gen. c. f. r. şi d-nii ingineri Hossu, Urdăreanu, Ale­­xandrescu şi Teodorescu Virgil din direcţia regională Cluj. Lucrările preliminare au înce­put la Dej împreună cu d. Popp, inspectorul general şi Mesaros, directorul general al acestor li­nii. * După terminarea formelor de luare in exploatare a­ liniilor so­meşene a avut loc o mică solem­nitate cu prilejul căreia d. di­rector ing. Hălăceanu a mulţu­mit d-lui Mezaros pentru bună­voinţa arătată în operaţiunile de trecere a administraţiei. D. director regional Hossu de la Cluj a fost însărcinat cu condu­cerea liniilor someşene aparţi­nând azi statului. Db. REPAUZUL DUMINICAL­I­beral se va hotărî să-şi numească un teoretician-sociolog „cu chef". Ca sincer amic şi admirator al partidului liberal, îmi permit a-i povăţui să nu o facă. Adversarii săi sunt infinit mai meşteri în mânuirea condeiului şi în mecanismul gândirei. De ce să nu rămână la vechile arme, unde sunt atât de inconte­stabil superiori ? îrr.prejurarea că sus zisa capitali­zare s’a făcut într’o perioadă când producţia noastră stătea la cel mai jos nivel“, când „comerţul nostru exterior ajunse la un pasiv de cinci­sprezece miliarde“. Şu­d. Zeletin explică această acu­mulare prin furt, jaf, pradă a par­ticularilor cu putere politică asupra avuţiei statului. In acest scop, auto­încheiem. O asemenea teorie nu poate fi decât plăcută partidului liberal, pentru motive uşor de înţeles, la cari mai adăugăm următoarele: i) D-l Zeletin stigmatizează ho­ţiile exact atât cât trebuie pen­rul ,numără operaţiunile făcute la­­tru a spune că şi-a făcut datoria ministerul aprovizionărea, schimbul rublelor şi coroanelor, depozitele militare (acelea aşa de amatoare de incendii), şi, în sfârşit, nesfârşitele permise. Aşar dar, acumularea s’a făcut din averea statului în folosul unei anumite categorii de particu­lari-Până acum nimic mai adevărat, de român. D-sa chiar declară, cu candoare că, fără a fi depăşit încă (sic) limita, ar fi bine să nu o de­păşească. 2) Schimbul rublelor şi coroa­nelor, aprovizionarea,,­ nu au fost făcute de liberali. E deci o ocazie de a acuza pe adversari. Pentru toate aceste motive, este Ceea ce însă va părea curios este probabil că partidul naţional şi cum o asemenea proză poate fi plă­cută partidului liberal, autorul atâ­tor permise şi părintele tutelar al a­­tâtor incendii de registre ? Răspunsul este uşor de dat. Din toate aceste constatări, în a­­parenţă întunecate şi prăpăstioase, d. Zeletin se face forte a degaja optimismul cel mai roz şi mai nea­­mestecat. Concluzia ace­st­or rele este u­r­mătoarea :­­ 1) Concluzie reconfortantă când ne gândim că „nu poate fi o mai eloquentă dovadă de vitalitate a poporului român, decât că el a pu­tut suporta un asemenea asalt asu­pra averii sale“ (d. Zeletin îl eva­luează la cel puţin 10 miliarde). Ii mulţumim d-luî Zeletin, în nu­mele poporului român, pentru acest preţios brevet de vitalitate. Decât, poporul român nu are ne­­voe de asemenea certificate. Sufe­rinţele şi jafurile a căror victime au fost, timp de veacuri, ţăranii noş­tri nu au asemănare în­­ nici-una­­din istoriile marilor sufer­inţi (decât, poate, în Rusia.) Decât, aceste patimi ale români­­mei nu îl interesază pe­­ d- Zeletin, şi consideră, cu mult sânge­­ rece, „mizeria rurală“ ca „inerentă tim­purilor de zămislire ale capitalis­mului“. Dar să mergem mai departe. 2) Acest jaf,, el însuşi este vor­­b­it motivul d-luî Zeletin, —ine­rent, şi el, timpurilor de zăm­u­slire ale capitalismului! Decât — (după fraza-obsesie a d-luî Zeletin urmea­ză totdeauna un : „însă“ sau „de câţ“) - decât ca la noi, în loc ca furtul să se facă asupra unor colo­nii îndepărtate, se face asupra pro­priei noastre ţări. Ei bine, suntem convinşi, puternic convinşi, că nu este absolut nici­ o nevoe să recurgem la coloniile spa­niole sau englezeşti ca să explicăm, un fenomen, nu secular, dar mile­nar, pe care îl găsim pretutindeni,­­şi­ anume : jefuirea unei ţări de că­tre un guvernământ rău.­­ Recunoaştem că acesta e un rău inerent societăţilor omeneşti. ^ Dar nu e inerent în înţelesul d-lui Ze­letin, care sub acest cuvânt vrea să zică nu numai inevitabil, dar şi iremediabil.­ *cva mai^Kiult, pur­tând în sine propria sa justificare, propria sa scuză, şi participând la amoralitatea legilor naturale! Este curios. Ori de câte ori d. V1eletin vede cea mai mică asemă­nare între vre­un eveniment de la noi şi cel din urmă fapt din Istoria vreunei ţări capitaliste înaintate, ne dă semnalul de a încrucişa bra­ţele, pentru că răul e necesar, ne­­înlăturabil, ba chiar salutar, căci samănă cu durerile facerii unei lumi noi, mai bune. De­sigur, e uşor a găsi analo­gii. Fără îndoială, este şi mai uşor a făuri analogii în genul aceleia care identifică jaful din vechile co­lonii cu abuzurile politice de la noi. (Bine spunea Faguet: „Le plus grand danger qu’on court en cher­­chant midi â quatorze heures, c’est de le trouver“). 3) Optimismul care se desprin­de din spectacolul jafurilor noastre mai este justificat şi de următoa­rea consideraţiune: Retrocedarea averilor furate este imposibil pen­tru simplul motiv că hoţii cei noi sunt chemaţi, după d. Zeletin să joace un rol hotărâtor în „revolu­ţia noastră burgheză“. Lor Ie in­cumbă faimoasa sarcină de a ză­misli capitalismul nostru indus­trial“; a-i pedepsi, „ar însemna a săpa (în ţara noastră) o iremedia­bilă rană: pentru a apăra un furt juridic (eventuala expropriere a îmbogăţiţilor), ar trebui să se co­mită un dezastruos furt economic (adică smulgerea, din sânul ţării noastre a acestui factor immoral, dar indispensabil economiceşte). De altfel, spune d. Zeletin, „mora­la nu are nimic de împărţit cu a­­cumulările de capital“. Iată de ce îi trebuia d-lui Zele­­din exemplul furturilor binefăcătoa­re din coloniile spaniole şi engleze! Iată ce înseamnă furt economic! înseamnă furtul de hoţi, înseamnă a fura ţării româneşti pe hoţii lor­EPISCOPUL VARTOLOMEU se plânge că bisericile sunt goale din pricină că autorităţile şi unii parti­culari lucrează în acele zile. Roagă pe d. ministru de interne să o­rdone respectarea repauşiului duminical. Adresându-se d-lui ministru de fi­nanţe, îl roagă să se facă reţineri pentru pensie şi preoţilor de la biseri­­cele cu avere particulară. D. VINTILA BRATIANU răspunde de că ni va ave­i în vedere la modifi­carea legii pensiilor, care sie lucrea­ză acum. D. GHIBANESCU întreabă guver­nul ce s’a făcut cu documentele şi­biectele de­ artă aparţinând statu­lui român care au fost duse în Ru­sia. D. DR. ANGELESCU: Crede a şti că tot ce s’a dus în Rusia—afară de tezaur—există. D. GHIBANESCU mai face o În­trebare asupra stadiului lucrărilor pentru ameliorarea circulaţiunei pe linia Crasna-N­aşi. INTRE ORTODOCŞI ŞI CATO­LICI PAR. PROTOPOP N. BORZA. — Cere să se dea şi bisericeî ortodo­xe fonduri şi avem­ cel puţin tot a­­tâtiea câte are şi biserica unită. Arată necesitatea ca biserica or­todoxă să fie dominantă în stat.­­In liniştea generală, Episcopul Hossu al Gherlei se urcă, la tribună, şi cu glas puternic, cu multă elocin­­ţă, respinge acuzaţiile nedrepte adu­se bisericei unite. EPISCOPUL HOSSU: Asistăm de o vreme la o sfâşiare între cele două biserici, al căror rost nu-l înţeleg. Şi astăzi am auzit glasul de vrajbă. Chiar în Senatul ţării. In trecut sub stăpânirea maghiară, privilegiile bisericei unite cu Roma, au fost ura pe care le-a arătat-o stă­pânire­a din trecut. . Sunt în Ardeal zeci de biserici unite putrede, de lemn. Afară de eparhiile d­e Oradea-Mare D. I. SUCHIANU Reportaj parlamentar ------ H S­enatul r— „ --•••/ W !b» dela 3 Februarie 1923 TEL ELE E F O A N WOA6TRE Centraîa 6/67 și 46 79 ESirecfsa 57/7*5 SeoreSamsatsaî „4 “ 24/73 /Bdmsssasfcrajia *v * 1­7/69 Provincia pr- i •i’rf ' Topirea zăpezilor din Ardeal MARI INUNDAŢII IN PERSPEC­TIVA Braşov, 3. — Zăpada căzută acum două săptămâni In Ardeal conti­nuă să facă ravagii şi să îngrijo­reze populaţia din regiunile înză­pezite. Din noapte o ploaie aproape to­renţială a început să cadă, încă de cu seară şi până spre ziuă, în jude­ţele Braşov, Făgăraş şi Târnava- Mare. In clădirile ale căror acoperişuri au fost surpate de cantităţile enor­me de zăpadă, ploaia a pătruns în camerile locuitorilor, silindu-i să se refugieze şi pe altele surpându-le din cauza greutăţii lichefiate a ză­pezii. Pe drumurile de ţară circulaţie a devenit din nou anevoioasă. Straturile groase de zăpadă de pe aceste drumuri s’au înmuiat din cauza ploilor, înpotmolind drumu­rile. In cartierele oraşului unde mal­­dările uriaşe de zăpadă zac şi as­tăzi, apa neavând loc unde să se scurgă, a pătruns prin curţile şi pivniţele locuitorilor făcându-le stricăciuni. Râurile mai mari din judeţele Braşov, Făgăraş şi Tâ­rnava-Mare au crescut până la ţărmuri, astfel că o nouă ploaie, le-ar putea revărsa. Populaţia din aceste judeţe este în­grijorată de inundaţiile ce-i ame­ninţă, în cazul când cantităţile de zăpadă vor fi topite brusc de­ tempe­ratura care a fost foarte crescută d­in cele două zile din urmă. Vor. KTf 1GY |'H­V­t Domnia lui Illdea Vodă ioni­simii Din cadrul acestor triste timpuri, se desprinde figura lui Alexandru- Aldea Vodă, pe care d. profesor St. Nicolaescu, II găseşte dormind între anii 1431—1435. " Nicolaescu, îl găseşte domnind între creştini, cei mai viteaz şi ager“, moa­re în 1418 lăsând în scaun pe fiul său Mihai, pe care de mult şi-l a­­sociase la domnie şi-l oţelise în lup­te. Mihai prin­tru a scăpa ţara face Mircea. Luptele încep între ambele tabere, unii susţinuţi de unguri, iar alţii de turci. Când unul, când altul es învingători, dar împotriva, lui Dan se ridica acuma Radu fratele lui Mihai, şi luptele intre fraţi nu­mai sfârşesc. Radu moare ucis cu toţi copiii lui şi iată un alt Dan fiu natural al lui Mircea care se scoală înpotriva vărului său Dan. Acest Dan moare ca un viteaz în lupta cu turcii şi, în locul lui vine acest Alexandru Vodă-Aldea de care ne ocupăm, un alt fiu al lui Mircea Bă­trânul şi frate mai mic al lui Radu. Cine este acest domn necunoscut şi nepomenit de cronicile noastre?... Din citirea cărţilor şi hrisoavelor rămase dra la el, reese că este un domn blând şi iubitor de ţară. Aşa într’o carte a­ sa, adresată „Braşove­nilor tuturor“ el îi mustra cu blân­deţe... „Dar voi cuvântul meu nu-l ascultaţi, ci de unde a fi hoţ şi tâl­har, la voi aleargă, şi hrăniţi vrăj­maşii mei care mănâncă comoara părintească şi visteria Ţării Româ­neşti“... Ura lui împotriva turcilor este ne­stinsă şi aceasta se vede din nenu­măratele lui mărturisiri de credinţă pentru creştinătate. Astfel el asigu­ră pe spânul Timişoarei.... „Aşa pe Dumnezeul Meu şi aşa pe credinţa mea; când oastea voastră va sosi, într’acel ceas, cu oastea mea, la o poştă aşa mă voi retrage. De multe ori, Turcii m’au înşelat pe mine; da păi şi eu acuma aşa am să le fac, pe Dumnezeul meu, ca nici urmă să nu mai rămâi ca dintrânşii...“ Şi ea să fie crezut, într’o altă car­te, se jură Sibienilor, un jurământ de altfel foarte original:... „şi cine va minţi... (urmează o înjură­tură extrem de drastică* — N. R.) Eu, şi de m’am dus la turci m’am dus pentru­ nevoia mea şi am scos trei mii de robi, iar voi grăiţi, că vreau să prad eu turcii, ţara domnului meu, Craiului“... Dar Aldea se vede ameninţat de turci şi atunci el scrie o duioasă carte: „Braşovenilor tutulor şi Ţarei Bârsiei“. „Scrie domnia mea Braşo­venilor tuturor pârgorilor şi săra­­cilor şi Ţării Bârsei, multă sănătate şi bucurie, ca la ai mei prieteni şi fraţi. Drept aceia au venit aici fraţii voştri şi au văzut cu ochii traiul meu, pe ce stau eu, ziua şi noaptea, drrept aceea să ştie domnia voastră că stau patru domni mari cu oştile gata la Dârsfor pe Dunăre. Teri­zb­eg şi Tzbuga şi Caracea-bey şi Bala­­gan-bey şi altă oaste stă la Pirgos (Turnul), iar marele împărat Amu­­rat-bey e la trei zile drum de la mi­ne. Drept acea, fraţii mei,­eu cu voi pot, dar fără de voi nu pot sta îna­­intea lor, ci adunaţi-vă şi staţi gata, că în ce ceas vă va ajunge cuvântul domniei-mele, în acel ceas să veniţi. Şi iarăşi, ce vă vor spune fraţii voş­tri, să-i credeţi. Şi Dumnezeu vă bucure“. Ameninţat de năvala turcilor Al­­dea, nu slăbeşte cu insistenţele pe Braşoveni şi cei din Ţara Bârsei, căci într’altă parte le scrie: ...şi aşa vă porunceşte domnia­ mea dacă e să mă ajutaţi veniţi mai iute pentru că turcii se cară de Sâmbătă şi gră­biţi la întrecere, iar hrană vă va ve­ni şi mai la umă. Iar de nu­ vreţi a­­veni, apoi voi spuneţi-mi să ştiţi ce fac. Şi Dumnezeu vă bucure . Cum nu apare acest voevod prins în cadrul împrejurărilor de atunci, să lăsăm d-lui St. Nicolaescu drep­tul de-al caracteriza: ...„Un tânăr voevod, un domn vi­teaz, cu totul devotat cauzei creşti­ne şi mai presus naţiunea sale, în acele timpuri de fierbere şi clocoti­re a vârtejului de la Sud,­care sc­him­base oare­ şi­ cum constelaţ­iu­nea statelor europene a cărui menire era să subjuge Europa­ întreagă „Necunoscut multă vreme, căci ştirile externe şi cronicile ţării sunt multe asupra domniei lui, el apare azi ca şi soarele majestos, după o îndelungată lipsă, să ne farmece, să ne minuneze prin calităţile sale răz­boinica, prin poruncile sale nobile. Prin sentimentele sale umanitare“. Acesta este Aldea-Vodă care ca şi străbunicul Vladu Negru Vodă „des­călecătorul“ — datorită priceperei şi sârguinţei d-lui St. Nicolaescu este un personaj istoric real care o­cupă­­ un loc de cinste în măreaţa galerie a domnilor noştri din dinas­tia Basarabilor. Am făgăduit cititorilor noştri să­­ pace cu turcii, fapt care nemulţu­­vorbim intr’un articol viitor despre meşte o parte din boeri şi cari trec Domnia lui Alexandru Aldea-Vodă, Ide partea lui Dan fiul fratelui lui fiul lui Mircea Bătrânul, —­ o lucra­re a d-lui St. Nicolaescu care îmbră­­■ isează o serie de evenimente ale vremurilor cari s’au scurs între anii 1418 şi 1435. Astea sunt timpurile cele mai neguroase și cele mai tur­buri din trecutul neamului româ­nesc, Vremuri de grijă şi de veghe când tot românul sta, zi şi noapte cu sabia la şold pentru ca să-şi a­­pere credinţa şi mamul. Pentru înţelegerea acestor vremuri de fră­mântări sguduitoare cari ameninţau însă­şi viaţa statului, este nevoie să privim ansamblul întreg al faptelor timpului, în care noi nu reprezen­tăm de­cât un singur glas. Aşa­dar, trebuie să ştim că suntem la sfârşitul unei lumi care agonisa, fiindcă vorba românului, că tot ce are viaţa „şi-a trăit traiul, şi-a mân­cat mălaiul“. Privim clar evenimen­tele din perioada de sfârşit a „Evu- Ini-Mediu“, care istoriceşte se închee cu anul 1453. Suntem în pragul unei epoce noui „Cea Modernă“ ale cărei raze mijesc la răsărit nădejdi noui pentru omenirea obosită şi hărtăni­­tă de războae, apărând lumei de a­­tuncea, ca aurora din cântecile lui Homer „cu degete de trandafir“. Re­voluţia politică şi socială a Evului Mediu se împlinise. In viaţa politi­că,­ puterile centrale luau locul pu­terilor locale în viaţa socială se des­­fiinţa servitutea şi se năştea burghe­zia. Ca tot ce vieţueşt­e — se naşte, înfloreşte şi se veştejeşte — lumea Evului Mediu, trăise. Ţara Româ­nească o­­etrigă şi ea din lanţul al­cătuirilor europene, trebuia să se resimtă de zbuciumul acestor fră­mântări de transformare. Turcii veneau să dea lovitura de moarte a imperiului bizantin care se prăbuşia ca o înceată­­şi lungă ago­nie, sfâşiat în luptele interne între Paleologi şi Cantacuzini. Puzderia otomanăcească ridicată ca de un vis­col înfricoşetor îşi deschisese porţi în Europa învârtejindu-se până în spre ţărmurile Adriaticei, malurile Du­nării şi văile Carpaţilor. Asalturi sângeroase se dau celor două puter­nice cetăţi: Belgradul şi Cetatea- Albă, singurele cari puteau să asigu­­re stăpânirea otomană în Europa. In drumurile lor victorioase —spune Jean Froissart cronicarul francez s'au lovit de rezistenţa „vitejilor Prinţi din văile Dunărei şi ale Car­­paţilor’’. Sofia căzuse­ în Câmpia Mierlei trufia otomană se împiedi­case de Miloş Cobilovici. La 139­5 Eu­ropa înfricoşată ridica o nouă cru­­ciata: Cruciata porneşte sub­ ordi­nele contelui de Nevers „Ioan fără Teamă un tânăr de 24 ani, cuteză­tor şi neastâmpărat care în fruntea unei rete de călăreţi francezi — ti­­neri şi bătrâni sroboară în văile Dunărei alături de ostaşii lui Sigis­mund, de cei ai îmigravului de Nu­remberg Frederic­ al IV-lea Zollern —­­ strămoşul dinastiei noastre de azi, — şi de ostaşii lui Mircea Bă­trânul. La Nicopoli francezii vor­­să ia ei cei dintâi fruntea luptei şi răz­boiul se perde cu o dezastroasă în­frângere pentru creştini; dar la Ro­vine pe Ialomiţa Mircea îşi ia sin­gur revanşa, ■ căci povesteşte călu­gărul oltean Moxa în stilul lui ner­vos, înflorit şi elegant... „şi tu război care îi luneca, de nu se tre­­dea văzduhul de mulţimea săgeţilor, şi mai perdu Baiazet oastea lui cti totul, iar paşii şi voevozii periră cu toţii, aş„ de se vărsă sânge mult cât­ erau văile crunte“... Puterea tur­cilor însă nu slăbeşte die,şi în Alba­nia se loveşte de neîmblânzitul vi­­teaz Gheorghe Castriotul; la Cosova dă­ piept, cu Ioan Corvin de Huniade, „Le chevalier blanc de Valachie“ cum îl numeşte Phillipe die Comynos cronicarul lui Carol Temerarul şi al lui Ludovic al XHe­a, „de gintă­ ro­mână... din părţile m­untene“ mărturisesc: ungurul Turoţ, popa Vul. II-lea şi Bonific. Alături de el şi de fiu-său Matei Conţin luptă cu îndârjire mda lor, Vlad I Dracul, fiul bătrânului Mircea — Marele Voevod cum îl numesc hrisoavele şi fiul acestuia teribilul Vlad Ţe­­peş. Astea sun­t evenimentele acestor vremuri tulburi, pline de frământări şi de lupte interne şi externe. Urma­ţii lui. Mircea se împart, în două ta­­-)''În vrăjmaşe: Dane­ştii de-o parte, coborâtori din linia legitimă a ta­tălui lor, Drăculeştii de alta, cobo­râtori din linia, fiilor naturali ai lui Mircea. Dăneştii găsesc sprijin prin­tre boerii de peste Olt, patria Basa­­rabilor. Drăculeştii se sprijină pe boeri din Târgovişte, noua capitală a ţarei. Istoria acestor vremuri este povestea luptelor frăţeşti dintre două palate cari se sbat să scape ţara de sub cotropirea păgânească, şi după cum spune poetul, ca o barcă în pra­da valurilor furioase ţara se lupta cu furtuna ce se deslănţuise... , când de valuri asaltată, când de vânturi aruncată“. _________ NICOLAE ARGEŞ In procesul studenţesc de D. G. COSTA­FORU In acelaş moment poşta mi-a ,a­­dus la „Adevĕrul“ două scrisori relative la un articol al meu de mai deunăzi, amândouă iscălite, una de a un student din Iaşi, alta de la un ctolitecmic d’aci. Aceste două scrisori constituesc două pledoarii opuse în procesul care încă pasionează universităţile şi ş coalele noastre. E bine ca publicul să asculte pe amândouă părţile. Reproducem deci aci, în stilul şi ortografia lor originale, ambele scrisori. Domnule Costa Fora Cu o adâncă tristeţe am cetit ar­ticolul d-voastre din „Adevărul“ Vi­neri 20 1­923 în care luând partea semiţilor acuzaţi intr’un mod atât de grav pe studenţii ieşeni, cari în­flăcăraţi de dorul de patrie şi iubi­rea de neam, duc o luptă aprigă şi necivilizată, contra, acelora pe cari ei îi văd duşmanii poporului. Fie această luptă dusă cu mij­loace drepte sau nu, lucrul nu pre­zintă mare interes. Scopul ei însă este sfânt, căci po­porul nostru, în majoritate ţărani, inculţi sau analfabeţi muncesc din greu pământul şi din sudoarea lor scot hrana noastră a tuturor. Dumneata plângi pe cei zece mii de emigranţi ce vor părăsi ţara, iar eu plâng pe acele câteva milioa­ne de muncitori bruţi a căror mun­că este exploatată şi viaţa chinuită de câteva sute de m­ii de paraziţi ai societăţei, ce o viaţă întreagă au emigrat şi apoi şi-au aşezat cuibul acolo unde se putea mai uşor trăi. Aceştia au făcut negustorii false. Ei au vândut otrăvuri în loc de băuturi şi putregaiuri în loc de stofe şi prin carnete şi falsuri au înşelat astfel pe cei săraci cu duhul dar muncitori cinstiţi cu datine o­­norabile vechi pe cari tot ei le-au distrus. Exemplele formează aproa­pe regula. Obârşia fiecărui jidov şi situaţia lui mărturisesc. Las la o parte pe acea minoritate ce a muncit cinstit în timp de pace şi şi-au făcut datoria în timp de război cari merită pentru aceasta toată stima noastră. Dar cei laşi în război şi hoţi în timp de pace şi cei flămânzi sosiţi din Rusia şi Pocuţia după război şi cari şed­ea trântorii în oraşe trăini numai din specu­laţii şi înşelătorii? Cercetaţi numai oraşiele dinspre aceste frontiere (Cernăuţi, Hotin, Sătmar etc.) (Spre nenorocirea noa­stră aceştia nu-s numai evrei ci toate putregaiurile societăţilor ve­cine). In situaţia în care sunteţi nu pu­teţi intra în milocul lor şi deci a­­v­eţi dreptul de a nu cunoaşte răul. Pentru clasa de jos răul acesta este însă inerent. Şi când evreii vor reu­şi să pue mâna pe slujbe şi digni­­tăţi In stat şi vom ajunge iarăşi ca acum mai bine de­ un veac (un joc de greci evrei), fereşte atun­ea Doamne pe toți de furia acestui po­por. Ah! Da ar fi astfel, rog numai pe Dumnezu ca cei asupritori să fie tirani in Iaşi şi blânzi şi îşi vor lua attucea plata. Acest rău vor să-l Împiedece aceşti studenţi amin­tiți pe care oameni maturi şi chib­zuiţi îl găsesc fără logică şi injust. GEORGE RADIAN elev ing. şcoala pol. Bucureşti punem „vă rugaţi pentru cei ce vă asupresc" (Luca 28). Iată ce simt, iată ce crez, iată ce facem domnule Costa-Foru. „Aş pleca peste nouă mări şi nouă ţări că caut unde să pot munci şi trăi nesupărat­ de nimeni pentru ori­gina şi credinţele mele“ spuneţi d-voastră. Aş pleca, aş face cum spu­neţi d-voastră că aţi face, dar sunt sărac. Cu ce să plec ? Sufăr, şi mă mângâi cu­­prescripţiile Sfintei Scrip­turi. Sufăr şi îndur totul cu resem­nare pentru „crima“ de a mă fi năs­cut din părinţi evrei. Primiţi vă rog, consideraţiile mele. LEIBOVICI B. Student in medicină, laş. Tânărului elev inginer ce să-i răs­pund ? Ştiu că nimic nu-l va elini din lanţurile prejudecăţilor ; decî,„ nici un răspuns. Studentului Leibovici B., can este atât de citit în ale religiei creş­tine, o reamintire a cunoscutului precept ebraic aflat de fiul rege­lui Salomon, înţeleptul David : Gam ze favour ! (va trece şi asta)­­C. G. COSTA­FORU Informatiuni La alegerile de azi cari vor avea loc, pentru alegerea decanului ba­roului de Ilfov d. Istrate Micescu nu va avea nici un contra­candidat, dat fiind că d. C. Panaitescu şi-a retras candidatura. D-nii V. Chirculescu, secretarul general al ministerului domeniilor,­­ Niculescu-Dorobanţu, prefectul ju­deţului Ilfov, Mişu Alexandrescu şi Ioaniţescu, deputaţi de Ilfov, au plecat azi dimineaţă la Olteniţa, unde se face în cursul zilei distri­buirea titlurilor definitive de: Îm­proprietărire. Sâmbătă, 10 Februarie­, ora 1 seara, va avea loc în aula Fun­daţiei universitare, conferinţa­ d-lui B. Fundoianu „De ce arta­ actuală nu are public ?“ ! Grupul „Insula“ va da, după a­­ceastă conferinţă, a doua a şeză­toare din anul acesta. .. Briliante Perle, Diamante, Smaragde, Bi­juterii cu pietre Fine, Argintărie veche, Platină Antichităţi Aur Cumpără la cel mai mare curs . LEON WEISSBLUTH ! Calea Victoriei 30 (fost 40] „Cercul Avocaţilor“ roagă­­ domnii autori şi editori de lu­crări juridice, economice, socio­logice şi literare, precum şi pa onor, direcţiuni de ziare şi publi­­caţiuni periodice, să binevoiască a trimite câte un exemplar biblio­tecii acestui cerc: Bucureşti, cal­ica Victoriei colţ cu B-dul Aca­demiei. _ _____ _ P. S. Vă scriu cu o îndrituire a­­tât mai mare cu cât nu am fost şi nu sunt încă amestecat efectiv în aceste lupte. Stimate D-le Costa Foni, Am cetit cu o profundă emoţie ar­ticolul d-voastră intitulat „Numai trei!“ din „Adevărul“ No. 11935 Spuneaţi în acel articol că numai „trei studenţi” au fost de părere să fie admişi şi studenţii evrei la cur­suri. Vă fac cunoscut că au fost numai trei, nu „studenţi“ ci, stu­dente. Pentru că spuneţi într’un loc „onoare celor trei bravi” vă rog a vedea că au fost­ „trei brave”. O­­noare lor, onoare femeii, onoare stu­dentelor Maria C. Stoica, Parhon şi Buzuca, din anul I de medicină din Iaşi. Onoare lor cu atât mai mult cu cât au avut de suportat privirile ameninţătoare ale colegilor şi cole­gelor lor creştine. In altă ordine de idei spuneţi, d-le Costa Foru că v-aţi revolta, de­­atâta stupidă nedreptate, „aţi pleca peste nouă ţări şi nouă mări să căutaţi unde să puteţi munci şi trăi nesupărat de nimeni dacă aţi fi în locul nostru. Da, d-le Costa-Foru, ne revoltăm, dar înăbuşim revolta în suspine, ne doare că suntem nedrep­tăţiţi şi ne mângâiem. Nu sunt creş­tin dar cred in filova evangheliei care zice: „Fericiţi sunt cei ce se plâng că aceia se vor mângia”. Sum­mis eliberarea pe cauţiune a lui­­ Andronescu şeful sub­ brigăzi şi si­­te îii persecutaţi dar trabuc să ne su­guranţei din Calafat care fusese de­pus pentru că şi-a ucis servitorul cu focuri de revolver. Parchetul făcând apel, camera de punere sub acuzare de aci, a ju­decat acest f­a piei, respingându-1. In consecinţă Andronescu a fost pus în libertate pe o cauţiune de 5 mii Iei.­ ­ Crima unu­i şef de siguranţa POLIŢISTUL ELIBERAT PE CAU­­­ŢIUNE CRAIOVA, 3. — Judele instructor de pe lângă tribunalul Dolj, a ad eliberarea pe t­ ­riot, care vede primejdia şi n'o poate înlătura, adaogă: „E de da­toria noastră să formăm o opinie publică, să facem să intre în con­vingerea tuturor, că învăţămân­tul utilitar este tot atât de onora­bil şi în ziua de­ azi cu 'mirii mai necesar decât cel teoretic''. Şi era de părere că „trebue în­frânt acest curent care împinge tinerimea toată către şcolile­­de teorie“ (pag. 260). E adevărat, că curentul n’a fost cdoborît de Ilaret, căci „nu se poa­te suprima fără rezistenţă un cu­rent pornit, susţinut şi încurajat timp de ani“ de însăş autoritatea şcolară. Primejdia dezvoltării prea ma­ri a învăţământului teoretic în dauna celui utilitar, a preocupat şi preocupă şi pe mulţi bărbaţi de seamă din străinătate. încă acum trei sute de ani în Franţa, începuse o campanie îm­potriva liceului, dusă de cei mai mari oameni ai timpului, ca Descartes, cardinalul Richelieu şi alţii. Iată­, de pildă, ce scria cel din urmă: „Studiul literilor este desigur foarte necesar într’un Stat, dar el nu trebue să fie predat indiferent orişicui...; alt­minteri, studiul literilor ar a­­lunga pe acela al comerţului, ca­re îmbogăţeşte un Stat, şi ar rui­na agricultura, adevărata mamă şi hrănitoare a popoarelor. Şi adaogă fără teamă: ,,Mai mare nevoie are un Stat, bine orân­duit, de meşteri mecanici decât de meşteri de vorbeai Iar în altă parte scrie: „In mai toate liceele noastre, înfiin­ţate şi unde nu trebue, se cons­tată două primejdii: primejdia cea mai serioasă este puţina a­­plecare firească­­pe care o ai pentru învăţătură cei mai mulţi copii pe cari părinţii lor îi îm­ping spre liceu, fără ca cineva să fi cercetat mai întâi capacitatea minţii lor. Şi rezultatul este că elevii cari studiază forţat se aleg cu o mediocră spoială de cunoş­­tinţi, unii fiindcă n’au fost destoi­nici de ele, alţii fiindcă au fost insuficient pregătiţi“. (Vezi Pa­­quier, l’Enseignement professio­­nnel en France). Cu admirabile cuvinte, cari se potrivesc de minune cu starea de la noi, şi pe cari îmi permit a le supune aprecierii partizanilor în­­văţăturei teoretice. In 1768, într’un proect prezen­tat Parlamentului, preşedintele Roland, cerea introducerea mese­riilor în liceele publice „unde cei mai mulţi elevi îşi pierd in zadar un timp preţios“. Iar în 1789, în ajunul Revoluţiei, un alt proiect prezentat Statelor genera­le, susţinea­ că numărul liceelor e prea mare şi că copiii cari le frecventează „ar fi fost mai la locul lor în comerţ şi in indus­trie". Dar campania împotriva liceu­lui a devenit şi mai aprigă în Franţa de vreo 20 de ani încoace, de când cu reforma învăţământului secundar din 1902. Consultaţi de ministerul instrucţiunii publice, comităţi literare şi ştiinţifice ale Franţei, ca Jules Lemaître, Hano­­taux, Paul Adam, Fouillé, etc., s’au declarat categoric împotriva liceului teoretic şi în favoarea învăţământului utilitar. Aşa, ca să nu citez decât pe­­aca­demicianul Hanotaux, el se ridi­că cu energie împotriva liceelor, „la cari Statul şi vanitatea părin­ţilor, pm .vor să renunţe", „4 non--­strânge pe toţi copiii să urmeze liceul şi fără nici un rezultat, scria el, este a se comite­­o adevă­rată crimă faţă de ei şi de viito­rul lor“. Din nenorocire, aceste energice constatări ale unor bărbaţi de seamă, fie la noi fie ,felurea, sunt departe de a avea influenţă asu­pra noastră. Suntem un popor iu­bitor de lux, luxul ne fascinează­. De la izbânda noastră şi până azi învăţământul intelectual a luat la noi un avânt considerabil, aproa­pe fantastic. Să fie fără grijă d-l T. Teodo­rescu, care cere în „Dimineaţa“ „oricât de multe licee, chiar în­zecit decât avem astăzi“. Dorinţa d-sale, ca­ şi a tuturor părinţilor de copii, s-a împlinit şi se va îm­plini şi mai mult în viitor. S’au înfiinţat licee paralele, s’au du­blat ori triplat altele, s’au trans­format în licee gimnaziile din provincie, s’au deschis gimnazii în ungherele cele mai necunoscu­te ale ţării. Până şi liceele parti­culare au fost etatizate, adică de­clarate echivalente cu ale Statu­lui. Şi zilnic­u 8 înfiinţează, noi divizionare şi noi oficine de în­văţătură teoretică. Ca prin minune, numărul copii­lor dornici de a­ se înscrie în noile licee, dar nu şi dornici de învăţătură, creşte an cu an, zi cu zi. O avalanşă, din ce în ce mai formidabilă, ameninţă să invade­­ze învăţământul secundar. Şi cine credeţi că sunt educa­torii acestor falange de viitori in­telectuali? Ne-o spune, în „Ade­vărul“ d-rul­o grec. „S -au mobi­lizat toţi semidocţii, toţi pensio­narii, toţi reformaţii învăţămân­tului, toţi „titraţii“, cam­ de mult şi-au pierdut, sărmanii, chiar u­­zul scrierii şi citirii corecte, toa­te vechiturile analfabete, tuturor li s’au dat catedre!“ Cu asemenea educatori, câtă exceptăm pe adevăraţii profesori de carieră,­­şi cu asemenea elevi neselecţionaţi, va izbuti oare li­ceul să formeze „acele elite inte­lectuale, acei tineri culţi, dotaţi cu spirit critic şi capabili de a cântări valoarea argumentelor, etc.“, la cari se aşteaptă adepţii înfocaţi ai învăţământului teo­retic obligatoriu pentru toţi ! In asemenea condiţii, a voi cu tot dinadinsul să atragi numai spre liceu, spre învăţământul pur intelectual, toate forţele variate ale naţiunii — deşi majoritatea lor nu e aptă pentru acest învă­ţământ — este a se comite, cum am zis, o mare greşală: pe de o­parte vor spori în mod conside­rabil pseudo-intelectualii cari vor deveni o sarcină grea pentru u­­merii Statului şi o primejdie pen­tru societate, iar pe de altă parte vlaga naţiunii se va istovi prin pierderea atâtor elemente de muncă, cari, în direcţiile utilita­re, ar fi­ contribuit de­sigur la in­tensificarea ei. Rămâne acum de văzut dacă măcar ciclul I, din noua reformă a învăţământului secundar, co­respunde unei necesităţi reale, şi dacă într’adevăr el poate servi ca punte de trecere la învăţămân­tul utilitar. Despre aceasta, cât şi despre felul cum cred eu că trebue să fie organizat acest ci­clu, într’un număr viitor. Const. Şăineanui Profesor la liceul Şincai București Januarie 1920 * * Universitatea populară N­. E. P. (STR. MIRCEA VODĂ 20)­­ Programul cursurilor şi conferinţe­lor săptămânei viitoare 1 Luni 5 Februarie, orele 8 seara: Limba germană (Dr. Beck); la 9 seara Stenografia (d-na Stahl); Marţi 6 Febr., 8 jum.: Limba fran­ceză (d. Paves); 9 jum.­ d. dr. Ghe­­lerter: Igienă socială; Miercuri 7 jum. d. dr. Cobin­ Teoria lui Ein­stein. Joi 8 Febr. 8 jum.: Stenografia: 9 jum.: d. Ion Teodorescu: Infinitul mare şi Infinitul mic; Vineri 8 ju­mătate: d. Barbu Lăzăreanu: Ale­xandru Macedonski; 9 jum.: d. C Graur: Revoluţia de la 48; Sâmbătă 8 jum.: Limba franceză, 9 jum. d. A. de Herz: Din literatura fram­ceza.­­­­­ Palatu Justiţiei PROCESUL SUCCESIUNII „AHIRA"­ Cunoaşteţi în­deajuns procesul succesiunii Amira, ale cărui desba-,­teri au ocupat şedinţe întregi şi un­­d® au pledat cei mai de seamă avo­caţi ai baroului. Se ştie că în faţa tribunalului au câştigat dreptul la succesiune, rudele de sânge. Lupta în contra acestor rude de sânge ale defunctului, o dădeau mini­sterul de culte, respectiv, azilul E­­lena Doamna, care pretindea că în­treaga avere a fost lăsată d­e către Amira acestei instituţiuni, şi că tes­tamentul original a fost dus împre­ună cu întregul tezaur la Moscova. Alături de minister îşi apăra, drep­turile sale şi soţia defunctului Ami­ra, căreia îi lăsase prin acel testa­ment, uzufructul din o parte a a­­verii.­­ Judecându-se chestiunea din nou la Curtea de apel, secţia a IlI-a, după lungi dezbateri şi o şi mai lungă deliberare, Curtea a admis a­­pelul ministerului, considerând că testamentul care există în copie aci, şi în original la Moscova, este vala­bil. In chipul acesta averea a fost dată conform testamentului, azilului Ele­na Doamna şi uzufructul unei părţi din avere, soţiei defunctului. ABUZ DE ÎNCREDERE La cabinetul V de instrucţie se cercetează cazul unui agent Mişu Grunberg, care a fost în serviciul casei Margulius şi care incasa su­me însemnate pentru această casă. In loc, însă, să le verse în cassă, el şi le însuşea, reţinându-şi astfel 148.000 lei. Fiind reclamat, el a fost arestat de d. judecător Radovan. Mandatul va veni Luni la confir­mare. IN CAZUL D-LUI NICOLAE BELI­­TOREANU Se știe că d. N. Belitoreanu a fost arestat, și confirmat pentru că, a luat mită de 15.000 lei de la ziarul Universul, ca să facă un raport fa­vorabil în vederea impunerii, la co­misia pentru judecarea apelurilor de la primărie. Anunțasem că la confirmare va­­ pleda d. avocat I. Oncescu. Acesta ne roagă că arătăm că nu a primit ta uledezit în acest proces.

Next