Adevěrul, iunie 1923 (Anul 36, nr. 12059-12088)
1923-06-08 / nr. 12066
\ şi cu respectul formelor. Şi sigur era cel puţin că prevederile legilor organice ale bisericii nu pot fi călcate. Astăzi, când biserica ortodoxă a fost întregită prin organele religioase ale provinciilor noui, obişnuite cu o autonomie deplină şi cu o alegere democratică şi cinstită a prelaţilor, aveam dreptul să aşteptăm părăsirea sistemului din vechiul regat. In Ungaria, în Austria, în Rusia chiar, administraţia bisericii rămăsese cu toate asupririle guvernelor străine şi ca limbă şi, în parte, ca credinţă, o treabă a naţiunii şi a clerului. Cu ce drept am fi adus atingere acestei tradiţii respectate chiar de duşmani-Guvernul d-lui Brătianu a găsit fantasticul curaj să rupă cu toate drepturile consacrate legalmente, să-și bată joc de toată deferenţa datorită Sinodului şi Consistoriului. Printrun gest de brutală franchetă el a anulat alaltăeri tot ce rămăsese ca independentă păstrătorilor credinţei noastre. Biserica „autocefală“ este de acum la ordinele şi la picioarele scepticului de Brătianu. Intenţia nu e greu de demascat Aservirea bisericei este un plan tot atât de primejdios şi de grav ca şi aservirea vieţii economice. Deţinerea puterii spirituale în vremurile noastre de influenţare prin orice mijloc a voinţei populare, este arma menită să complecteze acţiunea ce derivă din dictatura economică, din subjugarea materială a naţiunii. Dacă în toate scaunele episcopale, înmulţite „ad libitum" vor ajunge să troneze agenţi ai partidului liberal, posedând ca unic titlu moral şi intelectual cartea de membru a clubului din piaţa Sărindar, tot astfel cum în băncile şi întreprinderile de interes fundamental vor sta împuterniciţi ai aceluiaşi partid, soarta acestuia va fi din cele mai fericite. Numai proporţiile planului de expropriere a bisericii în folosul Intereselor liberale, poate explica neînchipuitele mijloace întrebuinţate la alegerea de alaltăeri- Guvernul desemnase pentru scaunul episcopiei de Argeş pe un preot mirean, membru calificat al partidului de la putere, senator eslt din urnele d-lui Văitoianu. Acest servitor al Domnului nu poseda nici un titlu academic, ceea ce-l făcea din capul locului incapabil şi nedemn, după termenii legii, pentru demnitatea de episcop. Cu uşurinţa ce-l caracterizează guvernul a trecut peste lege. Apoi el s a grăbit să treacă peste voinţa întregului Sinod care înţelegea să susţină o altă candidatură legală. Mitropolitul primat a putut declara în plină şedinţă că guvernul impune candidatura preotului Duma şi că o va susţine cu intransigenţă. Şi pentru prima oară s-au auzit în Sinod glasuri de energică şi indignată protestare. Dar voinţa şefilor calificaţi ai cultului nostru a fost înfrântă. Deşi toate voturile lor au fost contra candidatului oficial, acesta a fost ales numai şi numai cu voturile senatorilor şi deputaţilor guvernamentali adică ale membrilor lata, ai marelui colegiu-Dar cu aceasta seria violentă Anul XXXVI. No. 12066 1 Un emmpurnm maia rara 3 Lei exemplarul In străinătate Vineri 8 Iunie 1923 Adevărul po N DATOKJ / AL* V* BELDIMAN 1888-1897 pondatoeí I CONST. MILLE 1897—1920 Aservirea Felul în care s-a procedat la ultima alegere episcopală constitue o îndrăsneaţă lovitură pentru a pune, în dispreţul legii, al tradiţiei şi al celui mai elementar simţ de pudicitate, forţa spirituală a bisericii sub tutela unui partid politic acaparator- Faptele petrecute în ultima săptămână întrec, fără îndoială prin neruşinare, toate ingerinţele politice în treburile bisericeşti, petrecute până acum — chiar şi pe acele fără precedent de la alegerile din luna trecută. Nimeni nu e desigur destul de naiv pentru a ignora că prin însăşi procedura alegerilor de episcopi, guvernele noastre au fost totdeauna tentate şi au izbutit adeseori să influenţeze votul marelui colegiu. Există însă limite şi o incontestabilă deferenţă faţă de autoritatea sinodală. Niciodată recomandaţiile sfatului de episcopi nu erau cu totul nesocotite şi niciodată un parlament nu a cutezat să-şi impună în chip absolut voinţa, care, la rândul ei, era expresia pornirilor guvernamentale. Desemnarea episcopilor era de cele mai multe ori rezultatul unui ------------î _ î i.-î-x i!___x. _ rilor nu e epuizată. Se pare că guvernul nu s-a dat în lături de a falsifica chiar rezultatul scrutinului. Din cifrele publicate de un confrate, rezultă că deşi în total au participat la alegere numai 232 votanţi, candidatul guvernului a obţinut 234 de voturi dintr-un total de 232 votanţi Dealtfel publicul a putut vedea limpede propaganda deşănţată şi ingerinţele diferiţilor agenţi-Ilegalitatea aceasta este fără atut, lovitura a reuşit pe deplin. Majoritatea revoltată in moment, s-a supus uşor intereselor de partid Şi sensul moral al acesui atentat petrecut in zilele când însuş guvernul se pregăteşte să comemoreze pe marele mitropolit al poporului care a fost Andrei Şaguraceste din cele mai deprimante. Eugen Fîîotti Manevre în pădure Pare că armata nu va face anul acesta manevre, nici pe uscat, nici pe apă, nici în aer. Se dau pentru asta o mie şi unul de motive din care e de-ajuns să cităm pe-acela că nu’s bani pentru a ne dispensa să le arătăm pe toate. Foarte bine. Adică foarte rău. Depinde cum voiţi să priviţi lucrurile. Dar bine sau rău, aşa este şi nu altfel. Atunci iată ce mi-am zis. Dacă armata nu face manevre militare ar putea totuşi să facă o manevră civilă de cel mai mare interes şi al ei, şi obştesc. Anume să ia topoarele şi ferăstraele la spinare şi să se pue pe tăiat lemne. Căci din pricina rechizitiilor de anul trecut n’avem lemne, nu numai în Capitală dar nici in păduri. La iarnă vom tremura de frig laolaltă, civili şi militari. Ce vom face noi civilii, vom vedea. Militarii însă, tot au ei liberă luna de manevre, s’o întrebuinţeze la pădurile Statului. Pe urmă ei mai posedă cai, căruţe, pot obţine vagoane, aşa că dacă se aprovizionează prin propriile ei mijloace, armata va uşura astfel considerabil aprovizionarea tuturor. Cred că ar fi chiar cu cale ca soldaţii sa tac şi să transporte lemne pentru toţi slujbaşii Statului. Cu plată, bineînţeles. Va îi câştig pentru toată lumea. Şi atunci dintr’o păliţă vom face două lovite! armata va scăpa de corvada cea mai grozavă, aceia de-a fi scoasă la iarnă pe străzi ca să reprime mişcările de protestare ale înfriguraţilor cetăţeni. Nu zic bine? Index NAZBAT l * I De unde? S’a dovedit că la alegerea episcopului de Argeş, pe care d. Brătianu l'a vrut cu totul devotat castelului dela Florica, s’au găsit în urnele de votare un numărde buletine mai mare decât numărul votanţilor. Se întreabă lumea uimită: de unde ? Ca ziarist isteţ am căutat să rezolv problema adresându-mă la sursă. M’am dus deci la şeful episcopului de Argeş, la prea sfântul Vintilă şi l’am întrebat: cum îţi explici minunea? El mi-a zis pontifical: — „Mâna lui Dumnezeu, fiule! S’a făcut dovada că Dumnezeu e liberal“. Iată explicaţia 1 Ktx. Iarăşi problema minorităţilor Discursul d-lui N. Iorga de la Galaţi şi ancheta lui Scotus Viator au avut darul de a provoca începutul unei interesante discuţiuni asupra problemei minorităţilor noastre. Discuţia ar trebui continuată cu linişte, cu interes şi cu toată seriozitatea, fiindcă numai o discuţie făcută in aceste condiţiuni va putea contribui la limpezirea problemei şi la găsirea unei soluţiuni satisfăcătoare atât pentru stat cât şi pentru minorităţile însăşi* * * Faptul, că unei probleme atât de importante, atât de vitale pentru consolidarea şi viitorul taurii—căci este un interes de viaţă pentru noi ca aproape o treime din populaţia României întregite să-şi găsească asupra mulţumirii, a muncii constructive şi ca treimea aceasta să nu trăiască într-o continuă agitaţie sterilă şi primejdioasă şi pentru ea şi pentru noi —se datoreşte tembelismului nostru ucigător şi criminalei noastre lipse tradiţionale de prevedere, de care sângerează întreaga noastră viaţă publică. Este cumplita boală a orientului fatalist, care ne stăpâneşte atât de puternic şi atât de păgubitor. Această boală a inctimei explică uimitoarea destrăbălare, în care ne sbatem şi ne svârcolim neputincioşi de atâta vreme. Cum de cinci ani de zile se repetă în fiecare vară lipsa de apă în Capitala ţării, de care toţi ne plângem, pe care toţi o simţim şi pentru înlăturarea căreia nu face nimeni absolut nimic ? Că a bântuit această mizerie în 1919 înţelegem, dar ca ea să bântue în acelaş fel şi în 1920, 1921, 1922 şi 1923, nu mai înţelegem. Sau cum s’ar putea explica altfel faptul, că ţară agricolă şi exportatoare de cereale fiind, suntem mereu ameninţaţi de criza pâinii, că deşi avem Mare şi Dunăre, pe piaţă nu se găseşte nici odată un chilogram de peşte şi gălăţejjii înşişi mănâncă peşte la cutie adus din Italia ? Sau cum s’ar explica altfel continua criză de combustibil când suntem—după Elveţia—ţara cea mai bogată în lemn din Europa, sau lipsa de petrol în satele noastre de aci şi de dincolo, când avem unele din cele mai bogate terenuri petrolifere din lume, sau scandaloasa murdărie ţigănească de pe străzile noastre şi din mahalalele noastre care ne cotrigomit atât de mult, împotriva căreia s’a scris şi vorbit atât de stăruitor fără ca să se fi mişcat cineva ?* * * Orice altă explicare mi se pare imposibilă. Această teribilă boală a incumei, tembelismul acesta de cea mai dubioasă origine balcanică explică şi faptul relevat mai sus că deşi problema minoritară este una din cele mai delicate, mai grele şi mai importante pentru opera noastră de consolidare internă, a trebuit să aşteptăm avertismentul cam energic al opiniei publice europene şi ancheta unui mare şi vechili priex... .1 —■m ----ti— _ noi la ea. Noi suntem obişnuiţi să ne lăsăm să le rezolve pe toate timpul fără a ne da seama că timpul vindecă nu numai însănătoşind ci şi ucizând. Astfel am lăsat ca problema minoritară s’o rezolrezolve cum îi va lumina Dumnezeu şi duhul bun sau rău al neamului, primând, jandarmul, secretarul, administratorul de plasă şi decisivul factor care este agentul dela Siguranţă. încolo s’au mai amestecat, pentru decor, şi inspectorul şcolar, consilierul agricol, sau în cazuri solemne, domnul pun cei cari sunt, incontestabil, factorii cei mai chemaţi si mai potriviţi pentru această măreaţă ţintă. * In sfârşit problema este pusă. Adevărul a discutat-o în câteva articole, şi acum mai ales o discută zilnic presa minoritară din Transilvania, şi a binevoit a se ocupa de ea chiar şi oficiosul francez al partidului de la putere. Discuţia va trebui continuata şi de-o parte şi de cealaltă cu pricepere, cu bunăvoinţă, cu obiectivitate şi cu tot interesul cuvenit, înainte cu treipatru ani discutarea acestei probleme ar fi fost foarte grea. Nervozitatea şi de-o parte şi de alta era prea mare, valurile aruncate de evenimentele de la sfârşitul anului 1918 nu erau încă liniştite. Ne cunoşteam prea puţin unii pe alţii şi, în definitiv, nu eram destul de bine pregătiţi sufleteşte nici noi, nici minorităţile pentru o discuţie rodnică şi liniştită. Azi o astfel de discuţie este posibilă. Starea sufletească a tuturor este alta şi mai ales si noi şi minorităţile avem deja o anumită, experienţa avem înainia noastră un trecut de traiu împreuna si am ei putem trage toate învăţăturile folositoare- Nu mai suntem cuprinşi de frigurile, începuturilor dibuitoare ci nervii ni s’au liniştit si putem privi, cu toată seninătatea ei cu toată obiectivitatea, realitatea în fată. * # Legiferarea samavolniciei Camera a votat legea prin care samavolnicia e codificată. E legea pentru lichidarea bunurilor inamice, pentru buclarea căreia d. Vintilă Brătianu a recurs şi la sprijinul d-lui Alexandru Constantinescu. : Şi astfel ar mai râmâni speranţa, slabă, zadarnică speranță, că Senatul nu va da asentimentul său unei legi care atacând principiul autorităței lucrului judecat, ne aruncă de fapt în rândurile hoardelor barbare, căci numai la ele nu există acest principiu, care e la temelia oricărui stat de ordine și de drept. Modificările introduse după sfatul d-lui Alexandru Constantinescu, n’au schimbat nimic din acest defect fundamental al legei. Aceste modificări par a recunoaşte autoritatea lucrului judecat de tribunale, dar o neagă pe cea a bunului judecat de Curţile de Apel. In schimb declară provizorii, hotărîrile judiciare, date ele ani de zile, fără această menţiune. E anarhia cea mai complectă care se proclamă astfel. Dar este ceva și mai fenomenal în legea votată. E articolul 8 prin care se stabilește că guvernul e în drept să precizeze valoarea obiectului în chestiune și să ceară o compensaţie pentru dânsul. Cu alte cuvinte, şantagiului deoparte şi favoritismului de alta, se deschid cele mai largi căi. Un şir nesfârşit de ocazii pentru ghiftuirea unor anume partizani, pentru cointeresarea Dăncei Româneşti şi a altor bănci liberale, se deschide, dacă... dacă scandalul provocat de această lege, nu va zădărnici până in cele din urmă aplicarea ei. Ad. k ti Drepturile femeii de H. SAHELEVICI I se cuvin „sexului... tare“ (psychofiziologia a dovedit că’n suportarea durerii femeia e mai tare ca bărbatul) aceleaşi drepturi ca şi sexului... cel atât de slab faţă de tovarăşa lui? Răspund cu o întrebare: n'ar fi oare o lipsă de bun simţ, să punem noi în discuţie o problemă pe care au rezolvat-o ţările cele mai înnaintate de pe glob ?... Acum douăzeci de ani, bunul simţ o ducea rău în ţara românească : ţăranul trăia ca un african şi rîdea de alte naţii, iar boerii vorbeau de Statele Unite ca de o ..adunătură'’ fără valoare culturală“. Oameni politici de frunte spuneau adesea cu indignare şi dispreţ: „doar România nu-i America !“ Azi însă, odată cu măturarea claselor parazitare, se desvoltă simţul realităţii şi dreapta judecată. Se obiectează, ajuns-au la noi femeile atât de culte (în înţelesul sufletesc) cum sunt în Apus ?... Dar cu acelaş zel se combătea votul obştesc!... De fapt, simţul politic nu precede, ci urmează drepturilor politice. S’a dat ţăranului pământ şi vot, nu fiindcă are, ci ca ofi capete calităţi economice, politice şi sociale. Cuminte ar fi să zică un părinte : „nu las pe copilul meu să intre în apă, până n’o şti să ‘moare ?“... Chestiunea drepturilor femeii este însă o chestiune politică, şi în politică, minciuna e pâinea cea de toate zilele a omului: i se pare că dacă nu minte, arată că nu cunoaşte meseria. Cei cari pledau altădată pentru votul universal şi pentru împroprietărirea sătenilor, se credeau obligaţi să afirme că „ţărănimea este un geniu uriaş, cu care scriitorii noştri din pătura cultă nici nu se pot asemăna“ (pe vremea lui Caragiale, Coşbuc, etc....) Pledoaria era proastă, căci , dacă „veacurile de suferinţă“ l-au făcut pe ţăran genial şi „mai de seamă decât toate celelalte clase”, atunci trebuia lăsat în robie , necioplit, nemâncat şi nespălat — ca să nu piardă cumva, doamne fereşte, talentul poetic !... Tocmai aşa raţionează azi cei ce apără feminismul atribuind femeii calităţi superioare, ori şi numai egale, celor bărbăteşti... Dacă în robie se pot desvoltă astfel de calităţi, atunci la ce mai foloseşte libertatea ?!... In realitate, astăzi, la noi, femeia — în general — nu este egală cu bărbatul în privinţa calităţilor psihice. E mai puţin inteligentă, mai puţin în stare să judece logic (intuiţia ei compensează numai în parte aceste lipsuri); mai puţin energică, mai puţin exactă şi perseverentă în ceea ce face; are mai puţin savoir faire, adică mai puţină îndemânare de a obţine rezultate mari cu sforţări mici, cu economie de energie şi de timp; în privinţa simţirii, îi lipseşte obiectivitatea, generozitatea, înnălţimea, pentru tot ce ese din cadrul familiei; femeia rămâne în urmă din punctul de vedere religios, politic şi social; defectele şi prejudiţiile de clasă iau la dânsa o formă mai respingătoare, etc. etc. Toate aceste cusururi sunt rezultatul robiei sub toate formele: inferioritatea economică, limitarea activităţii, lipsa de drepturi civile şi politice, instrucţia incomplectă, etc. E foarte răspândită la noi părerea că educaţia fetelor trebuie să se deosebească radical de aceia a băeţilor. S’a tot spus în ultimele decenii, că de aceia femeile noastre, de oraş, se gândesc numai la lux, fiindcă n’au învăţat sistematic menajul!... In străinătate ţărăncile gătesc tot aşa de bine ca şi femeile burgheze, dar asta n’au învăţat-o la şcoală, ci acasă. Uşurinţa, neîndemânarea, nehărnicia, risipa, etc. a femeilor de funcţionari, ofiţeri, etc. proveniau din lipsa de cultură şi mai ales din viaţaparazitară a bărbaţilor lor , erau cusururi de clasă. Menajul şi maternitatea nu sunt filosofii atât de adânci, încât să ceară o accentuată specializare. In genere, nu prea cred în specializări. Există o singură specialitate : inteligenţa, sprijinită de energie şi bunăvoinţă — tot restul e diletantism. Dar, în ori şi ce caz, faţă de cele ce învaţă un om în lunga lui viaţă, — menajul, croitoria, creşterea copiilor nu joacă un rol prea mare. In Apus femeile le învaţă jucându-se !... Şi nici nu se poate susţine că instrucţia bărbătească, ori activităţile bărbăteşti, ar fi Incompatibile cu dragostea pentru ocupaţiile specific femenine. E absurd !... Bărbaţii cei mai renumiţi au arătat un viu interes pentru chestiunile gospodăriei. îmi pare rău că nu pot cita din memorie multe nume. Unul e Goethe !... A stat mulţi ani, împreună cu fiul său, şi fiindcă noră-sa — intelectuală ! — era absolut incapabilă în gospodărie, se ocupa el de toate amănuntele. Strindberg ţinea atât de mult la curăţenie, încât aşeza câte-un obiect în colţuri ascunse, prăfuite, ca să vadă dacă-l va găsi mutat din loc— Adică cum : bărbatului nu-i place casa curată, cu gust aranjata, mâncare bună, funcţionarea exacta a gospodăriei, etc. ?!... Am credinţa că un bărbat care ar fi silit să ia ocupaţiunile femeii, ar ajunge după şase luni să te facă mai bine decât femeia , fiindcă-i mai inteligent şi mai îndemânatic. Am şi văzut aceasta, în lagărele de internat. De altfel, în străinătate, acum după război, femeia ajută bărbatului în ocupaţiile lui, şi bărbatul, femeii, in ocupaţiile ei. Vremurile au adus aşa lucrurile : scumpetea, lipsa de braţe, etc. La Montmorency, şedea deasupra mea un englez, profesor la Hautes études, — grav şi corect, cum sunt englezii. Ei bine, în fiecare dimineaţă, freca parchetul, scotea cenuşa din chemineu, o căra afară, aprindea, focul, pregătea ceaiul, etc. Nevastă-sa făcea alte treburi. Femeia de menaj venea la 10 şi stătea până la 12. Pe un alt vecin al meu, funcţionar de bancă, îl vedeam după masă în bucătărie, ştergând farfuriile... De cultivarea legumelor șî a florilor, de îngrijirea pomilor, nu mai vorbesc. In Germania, în Franța, în Austria^—desigur, pretutindeni in Iu (Cititi continuare tn pag. ll-o) R ugăm Academia Bucuria pe care am simţit-o cu toţii la aflarea conţinutului testamentului lui Jacques Elias a putut să nu fie tocmai mare pentru Academia Română. Sarcina ce i se lasă şi i se dă este, în adevăr, foarte mare. E frumoasă şi nobilă, dar e grea. Cu toate astea rugăm Academia să se grăbească a o primi, caci tot ea este acela care a ţinut cel mai sus steagul intelectualităţii în ţara asta. Cunosc în parte modul de administraţie al Academiei, în special felul minunat în care şi-a exploatat pe vremuri, moşiile. S’a dovedit că chiar în chestiile cele mai vulgare şi mai materiale, intelectualii, când vor, sânt mai pricepuţi, mai progresişti şi mai umani decât oricine. Orice defecte ar fi avut, administraţia Academiei Române a fost exactă, cinstită, obiectivă. De aceia ea a rămas săracă cu toate bunurile imense ce i-au trecut prin mâini. Să binevoiască deci Academia să se jertfească mai departe şi să primească însărcinările pe care i le-a dat marele patriot şi binefăcător Jacques Elias. Numai ea va putea corespunde dorinţei ei lui, numai în mâinile ei legatul îşi va atinge scopul. Altfel D-zeu ştie ce se va alege din fapta nobilă a bogătaşului generos la pungă şi la suflet. E destul să ne gândim că, dacă Academia refuză, a doua la rând pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor testamentare e... primăria Capitalei. Credem că ajunge o măciucă la un car de oaie şi Academia se va hotărî. I. T. In primul articol din „Viitorul” de eri, 6 Iunie, ep ecfip fpYilia! * „actualele adunări au inteles să lucreze serios votând un mare număr de legi de-o necontestată valoare $1 INUTILITATE”. ...Curat, gura păcătosului! P. Carnetul nostru Cultivarea Orice feL unui obicei sau chiar a unui viciu social, nu e decât o primă ce se dă hipocriziei. Exemplul cel mai elocvent ni-l dă legea pentru interdicţia alcoolului în America. După anchetele sincere cari s’au întreprins’, prohibiţia aceasta n’a făcut decât să promoveze iscusinţa băutorilor — şi, să le ascută setea... Ceea ce se împlinea din obicei, se face azi cu satisfacţia supremă a triumfului: triumful de a bea, totuş, împotriva pericolului sancţiunii. Iar viciul nu numai că n’a fost lecuit, dar s‘a împătimat mai tare cu nevoia de a răpune împotrivirea. Şi băutorii au băut la fel, dar cu mai multă plăcere, cu plăcerea ştiută a gustării fructului oprit. Dar, iată că promovarea hipocriziei individuale se împleteşte cu o comică şiretenie oficială. O telegramă ne anunţă că vapoarele din porturile americane pot avea pe bord oricâtă cantitate de alcool... Aţi înţeles : nu se poate bea în chip legal decât pe bordul unui vapor ! Totul va şi arşi, desigur, printr’o imensă glumă. Pentru un motiv foarte simplu : pentru că oricât, de noui şi de făcuţi pe... măsură ar fi cetăţenii nouei lumi, nu se poate împlini prin prescripţiuni legale şi comandamente formale, ceea ce e dat numai unei lungi educaţii să desfacă şi să îndrepte. Legea poate înoi cu greu chiar raporturile exterioare dintre oameni, — cum ar putea ea săi schimbe însăşi deprinderea normală a celor ce-au fost până acum permise şi fireşti ? De-ar fi posibil aşa ceva, s’ar vota lesne o lege prin care oamenii ar fi obligaţi să fie inteligenţi şi morali. ...S’ar vota aiurea, negreşit, fiindcă, la noi, care parlament ar avea imprudenţa sft strice ordinea stabilită cu asemenea revoluţie ? D. T. Citiţi „Adevărul Literar* Mare vâlvă intre părinţi, că dascălii de toate gradele s’au gîndit să utilizeze, ca mijloc de luptă, neutru revendicările lor, şi refuzul de a examina pe elevii pregătiţi în particular •••• Nu s’a emoţionat nimeni când jignitoT nu s’a’gâîîdît nimeni la substratul adânc dureros al acestei antiteze, — flămânzi cari refuză nişte bani.„ Fireşte, aceasta din urmă era numai durerea noastră.Şi acum se strigă : profesorii lovesc în cultură, profesorii lovesc în părinţii nevinovaţi ai elevilor pregătiţi în particular. Nu sunt sigur dacă nu s’a scris chiar cuvântul crimă, — o comit, fireşte, profesorii... Ei bine, nu ! Profesorii nu lovesc în cultură, profesorii nu lovesc în nevinovaţi ! Nu lovesc în cultură, pentru că la examenele particulare nu e vorba de creat cultura, ci e vorba de controlat cultura , elevii particulari se prezintă înaintea comisiunilor de examinare cu materiile învăţate de-acasă, pregătiţi de preparatori, de părinţi sau... de ei înşişi, iar comisiunile îi examinează şi îi declară reuşiţi, corigenţi, ori repetenţi- Atâta tot. Aşadar, să nu ne facem că nu pricepem despre ce-i vorba. A, dar părinţii sunt loviţi! Fireşte, dacă nu se ţin examene particulare în iunie, nu se pot obţine certificate de clasă.Foarte adevărat. Dar să fim bine înţeleşi că-i vorba de certificate, nu de cultură. Şi, după ce ne-am lămurit asupra acestui punct, să trecem şi la cealaltă latură a chestiunei: părinţi nevinovaţi şi profesori vinovaţi. Părintele nevinovat strigă profesorului vinovat: — Copilul meu pierde anul, dacă nu-l examinezi!... Şi ce-i răspunde profesorul vinovat ? Iată : — Onorate tată de familie, oricine-i fi d-ta, îmi pare foarte rău că pierde copilul d-tale un an. Foarte rău, pentru că si eu am k* lodk4 duie;ite unui _ _ _ ar, cu gândul la colegii mei de .. Ia sate, te întreb şi eu : cine oare îl întreabă pe învăţător dacă nu-i nevoit din cauza salariului insuficient, să nu-şi dea copilul la oraş, la liceu, cum doreşte, ci să-l fie lângă dânsul, la ţară ? Copilul lui pierde vai! nu un an de şcoală, — pierde complect şcoala secundară, pierde dreptul de a se instrui şi de a se ridica pe treptele sociale!Şi care-i oare vina lui ? Apoi, întorcându-ne la noi, cestia de la oraşe, te rog să te gândeşti la următorul lucru : învăţătura e, în orice caz, o nevoie mai de lux, ca să zic aşa, de cât, de pildă, sănătatea. Asta o recunoşti, desigur. Ei bine, copilul d-tale pierde un an de şcoală. Dar pe mine cine mă întreabă dacă copilul meu, din pricina salariului insuficient pe care mi-l dă Statul, nu pierde un an, ori mai mulţi din viaţă, fiindcă nu-l pot hrăni şi îngriji cum trebuie ? Cine mă întreabă dacă iarna copilul meu, doarme într’o cameră destul de încălzită, ca să nu-i primejduiască sănătatea, ori dacă se duce la şcoală cu haine şi cu ghete care să-l proteje suficient de frig ? Și cine mă întreabă dacă vara pot să-l duc la aer curat, când el are numaidecât nevoe de asta pentru sănătatea lui ? D-ta te plângi că copilul d-tale pierde un an de școală, — cui ? celui de care nimănui nu-i pasă dacă copilul lui pierde ani de viață ? ... Te-ai gândit la asta, stimate tată de familie ? * Dar ești nevinovat (Citiți continuarea in pag. II-a) # ArhivAriuri binele psrtrate die M. CARP Chestia zilei Explicaţie NEA GHIŢA: Da, de ce-or fi vrând Crătienii să intre şi în biserica oamenilor? NEA NAE: Ce, n-ai înţeles?... Au acaparat solul, au acaparat subsolul şi acum vor să acapareze şi cerul.