Adevěrul, ianuarie 1924 (Anul 37, nr. 12249-12274)

1924-01-15 / nr. 12260

r­y Exagerare E dreptul fiecăruia ca, odată pe an, adică în ziua când începe un an nou, să-şi privească faptele cu oa­recare îngăduinţă pentru a se pu­tea înarma să treacă voios acest prag emoţionant. Solemnitatea împrejurări­ e des­tul de generoasă pentru a lăsa să se resfeţe o clipă, necontrolate de rea­litate şi de oameni, toate iluziile şi înşelările de sineşi. Sfârşitul anului e prilejul unui fel de amnistie ge­nerală şi neutrală pe care toţi ne-o dăm unul altuia şi şi-o acordă fie­care in parte lui­ însuş. Năcăjitul, păgubitul, persecutatul strigă în clipa asta cu o divină îm­­bunare­ . — Al, toate au trecut şi n’au fost în definitiv, chiar aşa de rele1!... Simţim nevoia să svârlim din conştiinţă tot conţinutul de amără­ciune depozitată in timpul celor 365 de zire, pentru a lăsa loc altor can­tităţi noui. Aşa se explică, poate, grijea cu care totdeauna conducătorii de no­­roade au ţinut să accentueze cu tot ajutorul paradelor oficiale serbarea sfârşitului de an. E folosirea celui mai potrivit moment psichologic pentru a supune şi a resemna mas­­sele nefericite. Conducătorii, adică — în genere — exploatatorii mul­ţimilor fără sărbătoare ştiu cât pot scoate pentru binele lor din mi­nunata iluzie a unu­i an care „sfâr­şeşte“ şi a altuia care „începe“ în infinitu­l uniform al vremei. — Bucuraţi-vă !.. spun ei gene­roşi, bucuraţi-vă că începe acum un an nou şi uitaţi ce-aţi suferit in­ ce! care se închee azi Credem, însă, că oficiosul guver­nului săvârşeşte, totuş, un abuz în practicarea acestui vechiu­­ princi­piu de conducere a popoarelor. Căci, în loc să se folosească de binefacerile sufleteşti ale momentu­lui pentru a aduce guvernului acea amnistie ce e în putera morală a poporului s’o acorde la asemenea zile mari. —• „Viitorul“ reușește să provoace un imens hohot de râs vestind­­­e latul a 3 coloane, cu cea mai groasă literă, următoarea glumă: •’ „Opera de consolidare a Româ­niei înfăptuită de guvernal d-lui Ion l­a Briitima în 1923". Asta înseamnă a abuza de pute­rile de uitare ale bietului cetățean în pragul anului nou I D. CH. mal XXXVII Ko. 1X261) ? m­­' wroiimu » Mt» mn 4 ul mmplanil n strainutata i88a~t«eT 1897—1916 6 pagini Marti 15 Ianuarie 1824 roMSATon AL. 7. BR.D1MA9 CONST. MILLS »ssi e anul nou In ziua în care sărbătorim astăzi pentru ultim­a dată ser­­bătoarea anului nou, urâm cititorilor noştri, credincioşii noştri colaboratori şi spriji­nitori, ani mulţi şi fericiţi, după străvechea urare. La anul şi la mulţi ani. In clipa când omul îşi dă răgazul pentru a marca des­­plăţirea de anul vechi şi apa­riţia celui nou, el ştie pe de­plin ce şi-a adus primul şi scrutează zarea vremei pentru a ghici, ce-i va aduce, ce ne va aduce cel nou. Am vroit să satisfacem această natu­rală curiozitate a omului, ce­rând fruntaşilor vieţei noas­tre politice, ca să ne arate ce cred ei că va aduce anul 3.924. Ne-am dat seamă de in­convenientul ce prezintă acea­stă întrebare. Ne-am dat sea­ma că mulţi, dacă nu toţi, se vor jena să răspundă, de vreme ce răspunsul trebuie sâ ia oarecum caracterul unei pro­feţii şî — cura le-a declarat id. general Averescu —­ de la­­Cristos toţi proorocii sunt mincinoşi.­­ Dar, dorinţa de a cunoaşte jşi scruta viitorul, e veche cât oamenii, iar credinţa că el poate fi prezis, nu a dispă­rut nici­odată. Ştiinţa, de­parte de a zdruncina această credinţă, a întărit-o poate, a­­rătând în numeroase ramuri ale ei, că cunoscând anume ,cauze şi fenomene date, poţi prezice efectele, urmările lor, adică viitorul. Din asemenea consideraţiuni, ne-am decis totuşi să punem întrebarea Şi ne-am decis să ne adresăm cu dânsa oamenilor politici, pentru că a le cere lor să pre­­zică, nu e tocmai atât de ab­surd, cura s’ar părea, mai ales când prezicerea se referă la­­un termen scurt, ca cel de pun an, pentru care cu sigu­ranţă trebuie să aibă calculele­­lor. Căci în definitiv, politica nu lucrează numai cu necu­noscute, ci cu un material viu, real. Fiecare sfârşit de an ne găseşte doar într’o anu­mită stare ,a politicei naţio­nale şi internaţionale şi în ce priveşte politica însăşi, se spune doar, că toată arta ei, consistă în a prevedea ce poate să rezulte din această Istare. Evident că nu în a ghici Viitorul, consistă pentru oa­menii politici arta aceasta, ci în evocarea principalelor ipoteze posibile, în intuiţia "justă a celor mai probabile, îşi în sforţarea de a se pregăti pe ei, de a pregăti pe cei a căror conducere o au sau o cer, pentru a face faţă aces­­t­or ipoteze. •­ Astfel nu e greu să vedem că pentru ţara noastră princi­palele probleme cari ne preo­cupă şi ne tulbură, cele eco­nomice şi financiare, sunt în parte dependente de politica noastră lăuntrică, dar, în ultimă linie sunt în funcţiune de ordonarea politicei inter­naţionale. De la 1914 încoace, politica externă a primat. A­­celaş lucru se va întâmpla şi în 1924. In decursul acestui an, diverginţele anglo-fran­­ceze,­cari au mers până acum accentuându-se, marea pro­blemă franco-germană, care nu e numai cea a reparaţiu­­nilor, ci şi cea a colaborărei economice, şi în fine chestiu­nea recunoaştem Rusiei şi reintrărei ei în angrenajul re-­­­aţi­unii or normale dintre state, — vor trebui sa gă­sească, o soluţiune. Soluţiunea aceasta ar pu­­­­tea fi reîntoarcerea la ve­chea politică a echilibrului european,­ adică a alianţelor şi a luptei pentru heghemonia în politica internaţională, sau triumful principiului dreptă­­ţei şi papei, prin complectarea şi consolidarea Societăţii Na­ţiunilor. Venirea la cârma Angliei a guvernului labou­rist înclină balanţa în favoa­rea acestei de a doua ipoteze, pe care o va facilita cu sigu­ranţa şi rezultatul alegerilor pentru Camera franceză, care va fi o accentuată orien­tare spre stânga. Cine se vede în decursul a­­nului 1924 se va decide poate soarta lum­ei, pentru o bucată îndelungată de vreme. Și de întorsătura pe care o vor lua lucrurile, va depinde în bună part® și dezvoltarea țarei­, noastre, dar mai ales tempo­ul, ritmul acestei dezvoltări. Alături de politica externă, este sigur că în noul an, vor predomina problemele econo­mice. S'ar putea chiar spune, problemele politice sunt esen­­ţialmente economice. In pragul anului celui­ nou, împrejurările sunt sumbre. Dar în perspectiva viitorului, ele justifică desigur optimis­mul. Viitorul este al democra­ţiei oricât s’ar părea că pre­zentul dovedeşte contrarul. Dacă vre­o dată realităţile au demonstrat fiecărui cetă­ţean, că politica îl priveşte de­­aproape, fiindcă decide de persoana, de avutul, de soarta lui şi a copiilor lui, apoi e ca­zul astăzi, însuşi acest fapt, implică tendinţa spre demo­cratizare. In pragul noului an fiecare ştie că acţiunea şi ho­tărârile oamenilor politici îl privesc deadreptul, atingând interesele lui imediate. De a­­ceia urăm fiecăruia tot ce’şi doreşte chiar el, când urăm ca anul 1924 să aducă solu­­ţiunea dreaptă, reală, demo­cratică, a tuturor problemelor mari şi împăcarea tuturor di­­verginţelor şi diferendelor. Aceasta va însemna aşezarea păcei între popoare şi fericire şi prosperitate pentru toată lumea. ADEVĂRUL NAZBATI1 NICI in 1924! Guvernul face ţării cuvenitele urări de fericire cu prilejul anului nou,— se fereşte de o singură ura­re . Împlinirea dorinţelor Aşa ceva e­x rezervat numai celor în euren cu plata cotizaţie! la clubul liberal. Ţara n’are nevoe să se osteneas­că cu dom­nii, are el guvernul “­­pentru ea. Rar,­ ascultaţi cu ce fă­­gâduială vrea. „Viitorul“ să ne în­cânte de anul nou, — ascultaţi-o : „Opera cabinetului Ion I. C Bră­­tianu, începută în 1922, continuată în 1923 nu se va sfârşi nici în 1924“ Aoleo! De ce-o fi ţinând guvernul să nu amărască de pe acum şi re­velionul viitor? De ce nu adoptă e tortura speranței ?, că a mai bună! Six. Oficiosul guvernului oferă cadou de anul nou cititorilor săi, un supliment cu discursul în extenso al d-lui Vintilă Bră­­tianu asupra situației financiare. ...Era mai bine dacă-l rezerva pentru 1 Aprilie. Ce visează lumea I Spânzurătoarea în Bulgaria Ştim pentru cine se pre­găteşte­­ să vedem pentru cine se va nimeri ! De câte ori am avut de semnalat câte ceva bun la vecinii noştri , peste Dunăre n’am lipsit de-a o fa­ce. In special ne-au interesat miş­cările lor cetăţeneşti şi cele econo­mice, de cari ne-am ocupat d­e gân­dul de a-i felicita dar şi cu acela că niţeluş ne-am putea molipsi şi noi de la dânşii. Tot astfel nu ne putem impiedica le-a releva pe cele rele. Cea din urmă întrece Insă orice limită: Bul­garia a înfiinţat spânzurători legale în materie de delicte politice. E curios că cei care te înfiinţează au eşit de-abia mai deunăzi din î­n­­chisori şi au scăpat ca prin urechile acului de­ o condamnare hotărită de topor prin plebiscit. Pare a fi deec la mijloc mai mult un act de răzbunare şi o măsură nenită a pune la adăpost răspun­derea celor de curând acuzaţi aşa de grav. .Revoluţionarii cari au răsturnat prin sânge pe protivnicii lor nu în­ţeleg ca alţii să mai poată amenin­ţa la fel ordinea lor de Stat. E un procedeu de care au uzat întotdea­una revoluţionarii ca şi contra-re­­voluţionarii. Măce­ul reciproc sau alternanţa sălbatecă represiune­­a caracterizat pe toţi deopotrivă. Uită insă un singur lucru actualii guvernanţi ai Bulgariei, uită lucrul cel mai important, anume că nici oamenii, nici regimurile, nu sunt veşnice şi că spânzurătorile, ca şl­ucrurile bune de altmintre­­, nu sunt întotdeauna pentru cine se pregă­tesc, ci pentru cine se nimeresc. In cât nu se ştie cine va atârna mâine de ele. Noi am dori ca nimeni, dar n’o garantăm. Cînd sabia e cu două ascuţişuri, ea tac tot aşa de bine pe faţă ca şi pe dos, în stânga ca şi in dreapta. O spunem absolut desinteresaţi, întrucât de imporiu! Ia noi a unor asemenea măsuri nu ne temem. Gu­vernanţii noştri au alte mijloace, mai meschine dar mai sigure, de-a veni şi de-a se menţine la putere. De unde se poate deduce că dacă bulgarii au trăit 525 de ani sub turci, ei n’au cunoscut regimul fanariot U iv a »1 Crrn*atu» nostru S’a anunţat apoi că problema a- Hanţei cu Franţa, va fi pusă la or­dinea zilei a conferinţei. Aceasta ar­e însemnat o lărgire considerabilă a orizontului conferinţei, ba chiar o încercare de a schimba funda­mentul si rostul­ Micei Antante. A­­ceasta nu tată se’nţelege alianţa veche cu Franţa, dar nu a fost Creată pentru a alege intre Franţa Si Anglia, pentru a deveni adică parte intr’un proces, care astfel ar fi numai agravat. Acest proiect de lărgire a Pro­gramului conferinţei, a fost redus. El a fost redus după cererea Romă­, niei, dar nici Cehoslovacia, cu atât mai puţin Iugoslavia, nu s’au opus argumentelor d-lui Duca. Reducând astfel programul Micei Antante la limitele dinainte hotărite, Mica An­tantă nu a avut decât de câştigat. Scopurile pentru cari a fost creată sunt atât de bine definite, interesul de a le menţine atât de proporţio­nal împărţit între statele cari o al­cătuiesc, încât orice lărgire sau mo­dificare a acestor scopuri nu ar pu­tea decât s’o slăbească. Faptul că atâtea chestiuni grave şi complicate n’au fost aduse in dezbaterile conferinţei dela Belgrad, nu scade importanta acesteia, ci, dimpotrivă, o măreşte considerabil. Mica Antantă s-a înfăţişat ca un or­ganism cu personalitatea lui pro­prie, capabil de rezistenţă faţă de vicisitudinile politicei internaţionale. Conferinţa din Belgrad, este pen­tru Mica Antantă un succes. Ea şi-a manifestat încă odată vitalitatea și intă odată a arătat că in cadrul Eu­ropei noui, este un factor de pace. Ad. de la Belgrad^*alții— uim *■"* I Un colaborator al ziarului se os­■..... j tenește, cu­­o râvnă vrednică de • . . , , , _ , . , . toată lauda, să convingă pe băr-Conferința dela Belgrad, sa ter- baţi să fie polîtîcoşi cu femele în !—, c------- —V,J tramvai și să le cedeze locurile pe minut. Ea nu a adus nici un fel de surpriză. In ajunul el s’a anunţat încheie­rea tratatului formal dintre Ceho­slovacia şi Franţa. A fost o ştire care a provocat mare senzaţie şi, in acelaş timp, oarecare nedume­rire. Nu numai la Londra, unde tra­tatul a fost şi este interpretat ca fiind îndreptat contra Angliei,­­ ci şi in celelalte state ale Micei An­tante. La Bucureşti, ca şi la Rel­­ventă, grad.­­ Alaltăeri o doamnă tânără, ele­gantă şi distinsă, se pregătea să traverseze calea Victoriei în drep­tul Ateneului. Dar abia apucă să facă doi paşi când un automobil închis de culoare roşie care venea pe strada Franklin cu viteză ma­re, virează brusc, surprinde pe doamna care face o săritură scă­pând ca prin minune, şi trece ver­tiginos frolându-i rochia. O clipă de zăbavă, şi automobilele asasin© ar fi numărat încă o victim­ă. în emoţia ei, doamna apucă să strige conducătorului mașinei : — Ce domnule, eşti nebun ! A masina atunci stopează brusc, din­ ea coboară un tânăr nalt blond, care se îndreaptă ameninţător spre­ doamnă:­­ — Nu sunt nebun, doamnă, sunt* domnul­e... Ion ! — Ei și î­ntâi amică să spuie doamna­­ care, palidă și cu vocea sugrumată de spaima prin car© trecuse, se refugiase pe trotuar. — Nu permit ! strigă iarăși bra­vul tânăr. Nu știu ce anume nu voia să permită acest cavaler de modă nouă doamnei care nu se arătase încântată de onoarea de a fi stri­vită sub automobilul d-sale. Era evident însă să cerea satisfacție, că pretindea sense şi că ameninţa. Probabil că ar fi recurs şi la pu­gilat dacă în momentul acela nu interveneau un domn avocat şî mai mulţi trecători cari sau făcut să vadă în ce situaţie ridicolă s’a pus şî pau silit să plece ca un câine cu coada între picioare. Cavalerism modem : să ceri sa­­tisfacţie şi să fii gata să loveşti o femi­ce! Fîe-mi permis să prefer cavalerismul de altă dată care avea cel puţin oarecare nobleţe su­fletească. S. N. scaune. Amănuntul acesta, singur, subliniază o adâncă schimbare în moravuri. înainte de război nu era nevoie de apeluri prin ziare pentru­ a stimula o atitudine care nu e totdeauna numai cavalerism ci şi un act de solidaritate a sexu­lui tare cu­­ slăbiciunea fizică a femeii. " Războiul însă a creat, şi în a­­ceastă privinţă, moravuri nou. Iată o ilustraţie destul de eloc­ Citiţi ..Adeverul Literar“ tel­­e pe un an în­ Planeta noastră nu vrea să se ţie de sistemul metric, nici în spaţiu, nici în timp. De­sigur că dacă v-am putea măsura cu absolută exacti­tate suprafaţa şi volumul, n’am pu­tea ajunge la numere după sistemul metric, şi poate nici de un fel de sis­tem cunoscut. Tot aşa cu anul, Pă­mântul socoteşte să se învârtească în jurul soarelui într’un timp pe care nu-l putem măsura exact, ori­ce mijloc am întrebuinţa. De aceea măsurătorile timpului, în toate epo­cile şi la toate popoarele, n’au co­respuns niciodată precis cu mişca­rea de rotaţie a planetei, nici în ju­rul ei însăşi, nici în jurul soarelui. Anii au fost sau prea mari cu ceva sau deficitari, faţă de cele 365 de zile, un sfert şi încă o infimă cifră cât durează de fapt anul solar. Din pricina asta anul Iulian a tre­buit să fie rectificat de anul Grego­rian, care nici el nu e aidoma cu cel solar. Şi de­oarece toate popoa­rele civilizate, mai exact cele cato­lice şi protestante, care formează marea majoritate a creştinismului (împreună 71 la sută) au adoptat anul Gregorian, şi întru cât l-au a­­plicat până şi statele ortodxe, bise­rica cu acest nume nu putea să ră­­mâe stingheră la infinit, şi mai rău decât stingheră, având numai ea şi cea ebraică şi musulmană o măsură­toare deosebită a anului. De aceia Sinodul nostru s’a dat convins să a­­doptat anul occidentalilor.­­ . . Prin urmare toţi cei ce vom fi în viaţă la 1 Octombrie stil vechi 1924 vom apuca un fapt nou, care nu s’a mai produs de 19 veacuri, şi nu se va mai produce poate decât, peste câteva milioane de ani, adică o schimbare de calendar. Zic poate peste câteva milioane de ani de oarece bucăţelei infim de mici cu ca­re anul solar întrece pe cel civil şi pe cel religios îi va trebui un spaţiu de timp imens până ce va forma o zi întreagă. Cred că nici măcar aşa nu va fi adică că anul actual va rămânea pe veci statornic, de­oarece Sinodul şi I. P. S. S. Mitroplitul Primat n’au ţinut seama de faptul că iuţeala mişcării pământului în jurul soare­­ui se încetineşte imperceptibil şi deci lungimea zilelor creşte tot ast­fel Ziua de azi e cu câteva secun­de mai lungă de cum a cunoscut-o Isus de pildă. Lucrul acesta e prici­­nuit de acţiunea mareelor care lu­crează ca o frână. Schimbarea aceasta ,de calendar, transformarea lui 1 Octombrie vi­itor stil vechi în 14 Octombrie pur şi simplu, va avea o serie de ur­mări mari şi mici De cele mari nu ne vom ocupa, fie că ele sunt la mintea ori­cui, fie că dacă am greşi nu ţinem să gre­şim en gros. Să ne mărginim dar la cele mici. " " In primul rând va fi că acum vom face pentru ultima dată revelionul anului vechiu. Cu acest t­rilej vom îngropa nu numai un an trecut ci o întreagă epocă sfârşită, cu tot ca­lendarul ei. In al doilea rând va lua sfârşit pentru cheflii şi pentru fur­nizorii şi servitorii chefliilor, pleaş­­ca de a face două revelioane la 13 zile unul de altul Econmic este, ca şi­ moraliceşte, lucrul poate să fie mai important decât pare. Urmează apoi faptul foarte inte­resant, însă numai pentru­ jumăta­tea speciei umane, i că femeile vor întineri cu 13 zile. Reforma are deci un pronunţat caracter feminist deşi ea a fost săvârşită de călugă­rii Sinodului. Fiica Evei născută la 1 Octombrie va putea afirma, cu drept legal, că s-a născut la 14 Oc­tombrie, suprimându-şi astfel 13 zi­le din viaţă. Bizar şi picant va fi faptul că chestia preotului Tudor Popescu de la Cuibul cu Barză, care nu vrea să se închine sfinţilor ci numaî să-l venereze, va lua o întorsătură ne­aşteptată faţă de această schimba­re a calendarului ortodox. In ade­văr, pe sfinţii cuprinşi între 1 şi 13 octombrie st. v. Sinodul, care va avea să judece cazul preotului Tu­dor Popescu, a hotărât să-i trateze ca şi acest pretins schimatic, adică să le dea slujba peste cap, ca să zic aşa. Ei vor fi sărbătoriţi după tipic numai în mănăstiri, ceia ce nu cred că-i aranjează pe deplin. Iată lista acestor fericiţi întru Domnul pe care noul calendar îl va trata cam peste mână, în anul de fa­ţă : Sf. apostol Anania, sfinţii mu­cenici Ciprian şi Justina,­­ Dionisie aeropagitul, mucenicul Eronim epis­copul, muceninca Haritina, Duminica a 18 după Rusalii, mucenicul Ser­­ghie, maica Pelaghia, apostolul la­ Cov Alfeu, Estampia, Apostolul Fi­­ip, Prab şi Tarab şi Duminica sin­ilor părinţi. Vedeţi clar că avem şi câţiva apostoli nu numai sfinţi o­­bicinuiţi cari vor fi jertfiţi. De unde mai urmează că sumedenie de per­soane nu-şi vor putea sărbători pa­tronul anul acesta. Dacă se alegeea de Sinod Ziua de 2 Octombrie în loc de 1 pentru schimbarea calendarului, ar fi căzut la lipsa de închinăciune şi Cuvioa­sa Paraschiva, care în Moldova se cheamă Vinerea Mare, în orice zi ar cădea. Desigur o am­itire a Ve­­nerei antice pe care e de mirare că a păstrat-o tocmai moldovenii, cari nu sunt ce mai latini dintre ro­mâni. Dar sfântul Sinod a ţinut cu drept cuvânt să fie galant cu marea şi frumoasa zeiţă a strămoşilor noş­tri români. O ultimă consecinţă pe care o re­lev e că babele şi moşnegii vor fi foarte încurcaţi de schimbarea as­ta. Multe şi mulţi din ei îşi vor pier­de socoteala şi vor cădea astfel în­tr’un păcat mai greu decât al pă­rintelui Tudor Popescu, închinân­­du-se la unii şi nu­ în zilele în care nu trebue şi neînchinându-se în zi­lele cuvenite. Situaţia lor pe ceia lume riscă să se agraveze din pri­cina asta. Sinodul ar fi făcut bine să hotărască a le lua păcatele pe seamă. Dacă mai adaog că în anul 1924 vom trai anul cel mai scurt ce-a existat vre-o dată. 353 de zile fiind­că s’a întâmplat să fie bisexu­l am sfârşit cu mărunţişurile mele. A­­cum sporiti:îe si cu ale Dv. căci nu-mi închipui că nu veti avea de făcut observatiuni asupra aceştia cel de pe urmă an nou-vechi.­­ I. Ter dor­esc« ' D. Gozaioff Ori, poate, nu ştiţi cine e d. Go­zaioff? Este primarul oraşului Ce­tatea Albă, e agentul partidului li­beral din partea locului, e omul pr­efectului respectiv, şi mai este şi... ziarist, e directorul ziaruuii rusesc Novoia Misi (gândul nou). In calitatea sa de director de ga­zetă informează publicul cititor din Basarabia despre stările de lucruri din vechiul regat. Despre presa din Bucureşti, de pildă, d. Gozaleff lămureşte pe ci­­­titorii ziarului său că este un pro­dus de cea mai ordinară speţă, că publiciştii bucureşteni sunt efement incapabile, imorale, că n’au­ decât o spoială de cultură şi că murdăresc presa în genere. De aceia d. Goza­ioff găseşte ca o datorie de onoare şi au act de incalculabil interes de stat, ca publicul basarabean să boi­coteze presa din vechiul regat. i . lată şi părerile primarului dela Cetatea Albă despre poporul ro­mân in genere: "­ „Un popor barbar, pervers, imo­ral şi murdar, departe de civiliza­ţia europeană, incapabil de a o as­a­milia. Pentru a-şi mască barbaria,­ se comportă în eleganţă. Femeile din toate clasele sociale uzează de farduri şi prostituţia este o însuşi­re naturală.. . „ Citatele le dăm după Aurora, ca­re a avut... plăcerea să citească ori­ginalul.­­ Şi iată ce poate scrie un ziarist, fără să zgârie câtuşi de pufin sus­ceptibilitatea patriotică a presei li­berale. Vorba lui con Leonida: ,dacă e politia in persoană!“ Şi nu uitaţi că la Cetatea Albă este și cenzură. Dar vezi că și cen­zura tot liberală este !­V. Revelaţiile d-lui Daşchevici Pentru a nu cădea în lumea m­i­­nunilor, adică în maximul de ilu-­ zie fără pic de fundament, iată Sa încercăm o explicare pozitivă asu­pra revelaţiilor date cu privire la Maria Călinescu, acuzată cu frau­dele împroprietărirei, de D. Des­­chievici, inspector de poliţie, re­­velaţiuni cari au trebuit să umple­­de stupefacţie pe cititorii noştri Desigur că această Doamnă nu-i prima nici singura care a practicat delictul de specularea influenţii. A’ fost o rară întâmplare ce a căzut în capcana Justiţiei, din care rămâne­ să vedem dacă nu va scăpa totuşi până în cele din urmă. Femeile ti­nere şi drăguţe mişună pe la auto­rităţile noastre pe unde se pot că­păta permise, vagoane, numiri, permutări, trecerea cu vederea a contrabandelor, şi alte favoruri bi­ne plătite. Cura se explica faptul acesta ? Aveam un prieten care de nimic nu se temea pe lume afară de câini. Când se întâmpla să între în vre-o curte cu câini răi şi era şi cu o damă la braţ, nu lipsea de-a o lua repede în braţe şi de a o pre­zenta ca pe-o pavăză animalelor furioase. Asta-i atrăgea întotdeau­na reproşuri grozave din partea cucoanelor în chestie, ba câte­odată și ceva palme sau lovituri de umbreluțe în cap. Dar e! nu se tulbura ci explica: — N’ai dreptate, madam, câinii nu mușcă niciodată pe femei. — De ce, dobitocule ? — Fiindcă din trio lungă experi­ență căpătată prin moștenire ei știu că, din pricina fustelor, n’au de ce apuca! Nu văzuşi că nu te-au muşcat ? Morala fabulei, cu aplicaţie la Călineasca si la altele ca dânsa, trăgeti-o d-v„ înlocuind bine înţe­les pe prietenul meu prin diferită personae sus puse, 79 »■ ■

Next