Adevěrul, ianuarie 1924 (Anul 37, nr. 12249-12274)
1924-01-15 / nr. 12260
ry Exagerare E dreptul fiecăruia ca, odată pe an, adică în ziua când începe un an nou, să-şi privească faptele cu oarecare îngăduinţă pentru a se putea înarma să treacă voios acest prag emoţionant. Solemnitatea împrejurări e destul de generoasă pentru a lăsa să se resfeţe o clipă, necontrolate de realitate şi de oameni, toate iluziile şi înşelările de sineşi. Sfârşitul anului e prilejul unui fel de amnistie generală şi neutrală pe care toţi ne-o dăm unul altuia şi şi-o acordă fiecare in parte lui însuş. Năcăjitul, păgubitul, persecutatul strigă în clipa asta cu o divină îmbunare . — Al, toate au trecut şi n’au fost în definitiv, chiar aşa de rele1!... Simţim nevoia să svârlim din conştiinţă tot conţinutul de amărăciune depozitată in timpul celor 365 de zire, pentru a lăsa loc altor cantităţi noui. Aşa se explică, poate, grijea cu care totdeauna conducătorii de noroade au ţinut să accentueze cu tot ajutorul paradelor oficiale serbarea sfârşitului de an. E folosirea celui mai potrivit moment psichologic pentru a supune şi a resemna massele nefericite. Conducătorii, adică — în genere — exploatatorii mulţimilor fără sărbătoare ştiu cât pot scoate pentru binele lor din minunata iluzie a unui an care „sfârşeşte“ şi a altuia care „începe“ în infinitul uniform al vremei. — Bucuraţi-vă !.. spun ei generoşi, bucuraţi-vă că începe acum un an nou şi uitaţi ce-aţi suferit in ce! care se închee azi Credem, însă, că oficiosul guvernului săvârşeşte, totuş, un abuz în practicarea acestui vechiu principiu de conducere a popoarelor. Căci, în loc să se folosească de binefacerile sufleteşti ale momentului pentru a aduce guvernului acea amnistie ce e în putera morală a poporului s’o acorde la asemenea zile mari. —• „Viitorul“ reușește să provoace un imens hohot de râs vestinde latul a 3 coloane, cu cea mai groasă literă, următoarea glumă: •’ „Opera de consolidare a României înfăptuită de guvernal d-lui Ion la Briitima în 1923". Asta înseamnă a abuza de puterile de uitare ale bietului cetățean în pragul anului nou I D. CH. mal XXXVII Ko. 1X261) ? m' wroiimu » Mt» mn 4 ul mmplanil n strainutata i88a~t«eT 1897—1916 6 pagini Marti 15 Ianuarie 1824 roMSATon AL. 7. BR.D1MA9 CONST. MILLS »ssi e anul nou In ziua în care sărbătorim astăzi pentru ultima dată serbătoarea anului nou, urâm cititorilor noştri, credincioşii noştri colaboratori şi sprijinitori, ani mulţi şi fericiţi, după străvechea urare. La anul şi la mulţi ani. In clipa când omul îşi dă răgazul pentru a marca desplăţirea de anul vechi şi apariţia celui nou, el ştie pe deplin ce şi-a adus primul şi scrutează zarea vremei pentru a ghici, ce-i va aduce, ce ne va aduce cel nou. Am vroit să satisfacem această naturală curiozitate a omului, cerând fruntaşilor vieţei noastre politice, ca să ne arate ce cred ei că va aduce anul 3.924. Ne-am dat seamă de inconvenientul ce prezintă această întrebare. Ne-am dat seama că mulţi, dacă nu toţi, se vor jena să răspundă, de vreme ce răspunsul trebuie sâ ia oarecum caracterul unei profeţii şî — cura le-a declarat id. general Averescu — de laCristos toţi proorocii sunt mincinoşi. Dar, dorinţa de a cunoaşte jşi scruta viitorul, e veche cât oamenii, iar credinţa că el poate fi prezis, nu a dispărut niciodată. Ştiinţa, departe de a zdruncina această credinţă, a întărit-o poate, arătând în numeroase ramuri ale ei, că cunoscând anume ,cauze şi fenomene date, poţi prezice efectele, urmările lor, adică viitorul. Din asemenea consideraţiuni, ne-am decis totuşi să punem întrebarea Şi ne-am decis să ne adresăm cu dânsa oamenilor politici, pentru că a le cere lor să prezică, nu e tocmai atât de absurd, cura s’ar părea, mai ales când prezicerea se referă laun termen scurt, ca cel de pun an, pentru care cu siguranţă trebuie să aibă calculelelor. Căci în definitiv, politica nu lucrează numai cu necunoscute, ci cu un material viu, real. Fiecare sfârşit de an ne găseşte doar într’o anumită stare ,a politicei naţionale şi internaţionale şi în ce priveşte politica însăşi, se spune doar, că toată arta ei, consistă în a prevedea ce poate să rezulte din această Istare. Evident că nu în a ghici Viitorul, consistă pentru oamenii politici arta aceasta, ci în evocarea principalelor ipoteze posibile, în intuiţia "justă a celor mai probabile, îşi în sforţarea de a se pregăti pe ei, de a pregăti pe cei a căror conducere o au sau o cer, pentru a face faţă acestor ipoteze. • Astfel nu e greu să vedem că pentru ţara noastră principalele probleme cari ne preocupă şi ne tulbură, cele economice şi financiare, sunt în parte dependente de politica noastră lăuntrică, dar, în ultimă linie sunt în funcţiune de ordonarea politicei internaţionale. De la 1914 încoace, politica externă a primat. Acelaş lucru se va întâmpla şi în 1924. In decursul acestui an, diverginţele anglo-franceze,cari au mers până acum accentuându-se, marea problemă franco-germană, care nu e numai cea a reparaţiunilor, ci şi cea a colaborărei economice, şi în fine chestiunea recunoaştem Rusiei şi reintrărei ei în angrenajul re-aţiunii or normale dintre state, — vor trebui sa găsească, o soluţiune. Soluţiunea aceasta ar putea fi reîntoarcerea la vechea politică a echilibrului european, adică a alianţelor şi a luptei pentru heghemonia în politica internaţională, sau triumful principiului dreptăţei şi papei, prin complectarea şi consolidarea Societăţii Naţiunilor. Venirea la cârma Angliei a guvernului labourist înclină balanţa în favoarea acestei de a doua ipoteze, pe care o va facilita cu siguranţa şi rezultatul alegerilor pentru Camera franceză, care va fi o accentuată orientare spre stânga. Cine se vede în decursul anului 1924 se va decide poate soarta lumei, pentru o bucată îndelungată de vreme. Și de întorsătura pe care o vor lua lucrurile, va depinde în bună part® și dezvoltarea țarei, noastre, dar mai ales tempoul, ritmul acestei dezvoltări. Alături de politica externă, este sigur că în noul an, vor predomina problemele economice. S'ar putea chiar spune, problemele politice sunt esenţialmente economice. In pragul anului celui nou, împrejurările sunt sumbre. Dar în perspectiva viitorului, ele justifică desigur optimismul. Viitorul este al democraţiei oricât s’ar părea că prezentul dovedeşte contrarul. Dacă vreo dată realităţile au demonstrat fiecărui cetăţean, că politica îl priveşte deaproape, fiindcă decide de persoana, de avutul, de soarta lui şi a copiilor lui, apoi e cazul astăzi, însuşi acest fapt, implică tendinţa spre democratizare. In pragul noului an fiecare ştie că acţiunea şi hotărârile oamenilor politici îl privesc deadreptul, atingând interesele lui imediate. De aceia urăm fiecăruia tot ce’şi doreşte chiar el, când urăm ca anul 1924 să aducă soluţiunea dreaptă, reală, democratică, a tuturor problemelor mari şi împăcarea tuturor diverginţelor şi diferendelor. Aceasta va însemna aşezarea păcei între popoare şi fericire şi prosperitate pentru toată lumea. ADEVĂRUL NAZBATI1 NICI in 1924! Guvernul face ţării cuvenitele urări de fericire cu prilejul anului nou,— se fereşte de o singură urare . Împlinirea dorinţelor Aşa ceva ex rezervat numai celor în euren cu plata cotizaţie! la clubul liberal. Ţara n’are nevoe să se ostenească cu domnii, are el guvernul “pentru ea. Rar, ascultaţi cu ce făgâduială vrea. „Viitorul“ să ne încânte de anul nou, — ascultaţi-o : „Opera cabinetului Ion I. C Brătianu, începută în 1922, continuată în 1923 nu se va sfârşi nici în 1924“ Aoleo! De ce-o fi ţinând guvernul să nu amărască de pe acum şi revelionul viitor? De ce nu adoptă e tortura speranței ?, că a mai bună! Six. Oficiosul guvernului oferă cadou de anul nou cititorilor săi, un supliment cu discursul în extenso al d-lui Vintilă Brătianu asupra situației financiare. ...Era mai bine dacă-l rezerva pentru 1 Aprilie. Ce visează lumea I Spânzurătoarea în Bulgaria Ştim pentru cine se pregăteşte să vedem pentru cine se va nimeri ! De câte ori am avut de semnalat câte ceva bun la vecinii noştri , peste Dunăre n’am lipsit de-a o face. In special ne-au interesat mişcările lor cetăţeneşti şi cele economice, de cari ne-am ocupat de gândul de a-i felicita dar şi cu acela că niţeluş ne-am putea molipsi şi noi de la dânşii. Tot astfel nu ne putem impiedica le-a releva pe cele rele. Cea din urmă întrece Insă orice limită: Bulgaria a înfiinţat spânzurători legale în materie de delicte politice. E curios că cei care te înfiinţează au eşit de-abia mai deunăzi din închisori şi au scăpat ca prin urechile acului de o condamnare hotărită de topor prin plebiscit. Pare a fi deec la mijloc mai mult un act de răzbunare şi o măsură nenită a pune la adăpost răspunderea celor de curând acuzaţi aşa de grav. .Revoluţionarii cari au răsturnat prin sânge pe protivnicii lor nu înţeleg ca alţii să mai poată ameninţa la fel ordinea lor de Stat. E un procedeu de care au uzat întotdeauna revoluţionarii ca şi contra-revoluţionarii. Măceul reciproc sau alternanţa sălbatecă represiunea caracterizat pe toţi deopotrivă. Uită insă un singur lucru actualii guvernanţi ai Bulgariei, uită lucrul cel mai important, anume că nici oamenii, nici regimurile, nu sunt veşnice şi că spânzurătorile, ca şlucrurile bune de altmintre, nu sunt întotdeauna pentru cine se pregătesc, ci pentru cine se nimeresc. In cât nu se ştie cine va atârna mâine de ele. Noi am dori ca nimeni, dar n’o garantăm. Cînd sabia e cu două ascuţişuri, ea tac tot aşa de bine pe faţă ca şi pe dos, în stânga ca şi in dreapta. O spunem absolut desinteresaţi, întrucât de imporiu! Ia noi a unor asemenea măsuri nu ne temem. Guvernanţii noştri au alte mijloace, mai meschine dar mai sigure, de-a veni şi de-a se menţine la putere. De unde se poate deduce că dacă bulgarii au trăit 525 de ani sub turci, ei n’au cunoscut regimul fanariot U iv a »1 Crrn*atu» nostru S’a anunţat apoi că problema a- Hanţei cu Franţa, va fi pusă la ordinea zilei a conferinţei. Aceasta are însemnat o lărgire considerabilă a orizontului conferinţei, ba chiar o încercare de a schimba fundamentul si rostul Micei Antante. Aceasta nu tată se’nţelege alianţa veche cu Franţa, dar nu a fost Creată pentru a alege intre Franţa Si Anglia, pentru a deveni adică parte intr’un proces, care astfel ar fi numai agravat. Acest proiect de lărgire a Programului conferinţei, a fost redus. El a fost redus după cererea Romă, niei, dar nici Cehoslovacia, cu atât mai puţin Iugoslavia, nu s’au opus argumentelor d-lui Duca. Reducând astfel programul Micei Antante la limitele dinainte hotărite, Mica Antantă nu a avut decât de câştigat. Scopurile pentru cari a fost creată sunt atât de bine definite, interesul de a le menţine atât de proporţional împărţit între statele cari o alcătuiesc, încât orice lărgire sau modificare a acestor scopuri nu ar putea decât s’o slăbească. Faptul că atâtea chestiuni grave şi complicate n’au fost aduse in dezbaterile conferinţei dela Belgrad, nu scade importanta acesteia, ci, dimpotrivă, o măreşte considerabil. Mica Antantă s-a înfăţişat ca un organism cu personalitatea lui proprie, capabil de rezistenţă faţă de vicisitudinile politicei internaţionale. Conferinţa din Belgrad, este pentru Mica Antantă un succes. Ea şi-a manifestat încă odată vitalitatea și intă odată a arătat că in cadrul Europei noui, este un factor de pace. Ad. de la Belgrad^*alții— uim *■"* I Un colaborator al ziarului se os■..... j tenește, cuo râvnă vrednică de • . . , , , _ , . , . toată lauda, să convingă pe băr-Conferința dela Belgrad, sa ter- baţi să fie polîtîcoşi cu femele în !—, c------- —V,J tramvai și să le cedeze locurile pe minut. Ea nu a adus nici un fel de surpriză. In ajunul el s’a anunţat încheierea tratatului formal dintre Cehoslovacia şi Franţa. A fost o ştire care a provocat mare senzaţie şi, in acelaş timp, oarecare nedumerire. Nu numai la Londra, unde tratatul a fost şi este interpretat ca fiind îndreptat contra Angliei, ci şi in celelalte state ale Micei Antante. La Bucureşti, ca şi la Relventă, grad. Alaltăeri o doamnă tânără, elegantă şi distinsă, se pregătea să traverseze calea Victoriei în dreptul Ateneului. Dar abia apucă să facă doi paşi când un automobil închis de culoare roşie care venea pe strada Franklin cu viteză mare, virează brusc, surprinde pe doamna care face o săritură scăpând ca prin minune, şi trece vertiginos frolându-i rochia. O clipă de zăbavă, şi automobilele asasin© ar fi numărat încă o victimă. în emoţia ei, doamna apucă să strige conducătorului mașinei : — Ce domnule, eşti nebun ! A masina atunci stopează brusc, din ea coboară un tânăr nalt blond, care se îndreaptă ameninţător spre doamnă: — Nu sunt nebun, doamnă, sunt* domnule... Ion ! — Ei și întâi amică să spuie doamna care, palidă și cu vocea sugrumată de spaima prin car© trecuse, se refugiase pe trotuar. — Nu permit ! strigă iarăși bravul tânăr. Nu știu ce anume nu voia să permită acest cavaler de modă nouă doamnei care nu se arătase încântată de onoarea de a fi strivită sub automobilul d-sale. Era evident însă să cerea satisfacție, că pretindea sense şi că ameninţa. Probabil că ar fi recurs şi la pugilat dacă în momentul acela nu interveneau un domn avocat şî mai mulţi trecători cari sau făcut să vadă în ce situaţie ridicolă s’a pus şî pau silit să plece ca un câine cu coada între picioare. Cavalerism modem : să ceri satisfacţie şi să fii gata să loveşti o femice! Fîe-mi permis să prefer cavalerismul de altă dată care avea cel puţin oarecare nobleţe sufletească. S. N. scaune. Amănuntul acesta, singur, subliniază o adâncă schimbare în moravuri. înainte de război nu era nevoie de apeluri prin ziare pentru a stimula o atitudine care nu e totdeauna numai cavalerism ci şi un act de solidaritate a sexului tare cu slăbiciunea fizică a femeii. " Războiul însă a creat, şi în această privinţă, moravuri nou. Iată o ilustraţie destul de eloc Citiţi ..Adeverul Literar“ tele pe un an în Planeta noastră nu vrea să se ţie de sistemul metric, nici în spaţiu, nici în timp. Desigur că dacă v-am putea măsura cu absolută exactitate suprafaţa şi volumul, n’am putea ajunge la numere după sistemul metric, şi poate nici de un fel de sistem cunoscut. Tot aşa cu anul, Pământul socoteşte să se învârtească în jurul soarelui într’un timp pe care nu-l putem măsura exact, orice mijloc am întrebuinţa. De aceea măsurătorile timpului, în toate epocile şi la toate popoarele, n’au corespuns niciodată precis cu mişcarea de rotaţie a planetei, nici în jurul ei însăşi, nici în jurul soarelui. Anii au fost sau prea mari cu ceva sau deficitari, faţă de cele 365 de zile, un sfert şi încă o infimă cifră cât durează de fapt anul solar. Din pricina asta anul Iulian a trebuit să fie rectificat de anul Gregorian, care nici el nu e aidoma cu cel solar. Şi deoarece toate popoarele civilizate, mai exact cele catolice şi protestante, care formează marea majoritate a creştinismului (împreună 71 la sută) au adoptat anul Gregorian, şi întru cât l-au aplicat până şi statele ortodxe, biserica cu acest nume nu putea să rămâe stingheră la infinit, şi mai rău decât stingheră, având numai ea şi cea ebraică şi musulmană o măsurătoare deosebită a anului. De aceia Sinodul nostru s’a dat convins să adoptat anul occidentalilor. . . Prin urmare toţi cei ce vom fi în viaţă la 1 Octombrie stil vechi 1924 vom apuca un fapt nou, care nu s’a mai produs de 19 veacuri, şi nu se va mai produce poate decât, peste câteva milioane de ani, adică o schimbare de calendar. Zic poate peste câteva milioane de ani de oarece bucăţelei infim de mici cu care anul solar întrece pe cel civil şi pe cel religios îi va trebui un spaţiu de timp imens până ce va forma o zi întreagă. Cred că nici măcar aşa nu va fi adică că anul actual va rămânea pe veci statornic, deoarece Sinodul şi I. P. S. S. Mitroplitul Primat n’au ţinut seama de faptul că iuţeala mişcării pământului în jurul soareui se încetineşte imperceptibil şi deci lungimea zilelor creşte tot astfel Ziua de azi e cu câteva secunde mai lungă de cum a cunoscut-o Isus de pildă. Lucrul acesta e pricinuit de acţiunea mareelor care lucrează ca o frână. Schimbarea aceasta ,de calendar, transformarea lui 1 Octombrie viitor stil vechi în 14 Octombrie pur şi simplu, va avea o serie de urmări mari şi mici De cele mari nu ne vom ocupa, fie că ele sunt la mintea oricui, fie că dacă am greşi nu ţinem să greşim en gros. Să ne mărginim dar la cele mici. " " In primul rând va fi că acum vom face pentru ultima dată revelionul anului vechiu. Cu acest trilej vom îngropa nu numai un an trecut ci o întreagă epocă sfârşită, cu tot calendarul ei. In al doilea rând va lua sfârşit pentru cheflii şi pentru furnizorii şi servitorii chefliilor, pleaşca de a face două revelioane la 13 zile unul de altul Econmic este, ca şi moraliceşte, lucrul poate să fie mai important decât pare. Urmează apoi faptul foarte interesant, însă numai pentru jumătatea speciei umane, i că femeile vor întineri cu 13 zile. Reforma are deci un pronunţat caracter feminist deşi ea a fost săvârşită de călugării Sinodului. Fiica Evei născută la 1 Octombrie va putea afirma, cu drept legal, că s-a născut la 14 Octombrie, suprimându-şi astfel 13 zile din viaţă. Bizar şi picant va fi faptul că chestia preotului Tudor Popescu de la Cuibul cu Barză, care nu vrea să se închine sfinţilor ci numaî să-l venereze, va lua o întorsătură neaşteptată faţă de această schimbare a calendarului ortodox. In adevăr, pe sfinţii cuprinşi între 1 şi 13 octombrie st. v. Sinodul, care va avea să judece cazul preotului Tudor Popescu, a hotărât să-i trateze ca şi acest pretins schimatic, adică să le dea slujba peste cap, ca să zic aşa. Ei vor fi sărbătoriţi după tipic numai în mănăstiri, ceia ce nu cred că-i aranjează pe deplin. Iată lista acestor fericiţi întru Domnul pe care noul calendar îl va trata cam peste mână, în anul de faţă : Sf. apostol Anania, sfinţii mucenici Ciprian şi Justina, Dionisie aeropagitul, mucenicul Eronim episcopul, muceninca Haritina, Duminica a 18 după Rusalii, mucenicul Serghie, maica Pelaghia, apostolul la Cov Alfeu, Estampia, Apostolul Fiip, Prab şi Tarab şi Duminica sinilor părinţi. Vedeţi clar că avem şi câţiva apostoli nu numai sfinţi obicinuiţi cari vor fi jertfiţi. De unde mai urmează că sumedenie de persoane nu-şi vor putea sărbători patronul anul acesta. Dacă se alegeea de Sinod Ziua de 2 Octombrie în loc de 1 pentru schimbarea calendarului, ar fi căzut la lipsa de închinăciune şi Cuvioasa Paraschiva, care în Moldova se cheamă Vinerea Mare, în orice zi ar cădea. Desigur o amitire a Venerei antice pe care e de mirare că a păstrat-o tocmai moldovenii, cari nu sunt ce mai latini dintre români. Dar sfântul Sinod a ţinut cu drept cuvânt să fie galant cu marea şi frumoasa zeiţă a strămoşilor noştri români. O ultimă consecinţă pe care o relev e că babele şi moşnegii vor fi foarte încurcaţi de schimbarea asta. Multe şi mulţi din ei îşi vor pierde socoteala şi vor cădea astfel într’un păcat mai greu decât al părintelui Tudor Popescu, închinându-se la unii şi nu în zilele în care nu trebue şi neînchinându-se în zilele cuvenite. Situaţia lor pe ceia lume riscă să se agraveze din pricina asta. Sinodul ar fi făcut bine să hotărască a le lua păcatele pe seamă. Dacă mai adaog că în anul 1924 vom trai anul cel mai scurt ce-a existat vre-o dată. 353 de zile fiindcă s’a întâmplat să fie bisexul am sfârşit cu mărunţişurile mele. Acum sporiti:îe si cu ale Dv. căci nu-mi închipui că nu veti avea de făcut observatiuni asupra aceştia cel de pe urmă an nou-vechi. I. Ter doresc« ' D. Gozaioff Ori, poate, nu ştiţi cine e d. Gozaioff? Este primarul oraşului Cetatea Albă, e agentul partidului liberal din partea locului, e omul prefectului respectiv, şi mai este şi... ziarist, e directorul ziaruuii rusesc Novoia Misi (gândul nou). In calitatea sa de director de gazetă informează publicul cititor din Basarabia despre stările de lucruri din vechiul regat. Despre presa din Bucureşti, de pildă, d. Gozaleff lămureşte pe cititorii ziarului său că este un produs de cea mai ordinară speţă, că publiciştii bucureşteni sunt efement incapabile, imorale, că n’au decât o spoială de cultură şi că murdăresc presa în genere. De aceia d. Gozaioff găseşte ca o datorie de onoare şi au act de incalculabil interes de stat, ca publicul basarabean să boicoteze presa din vechiul regat. i . lată şi părerile primarului dela Cetatea Albă despre poporul român in genere: " „Un popor barbar, pervers, imoral şi murdar, departe de civilizaţia europeană, incapabil de a o asamilia. Pentru a-şi mască barbaria, se comportă în eleganţă. Femeile din toate clasele sociale uzează de farduri şi prostituţia este o însuşire naturală.. . „ Citatele le dăm după Aurora, care a avut... plăcerea să citească originalul. Şi iată ce poate scrie un ziarist, fără să zgârie câtuşi de pufin susceptibilitatea patriotică a presei liberale. Vorba lui con Leonida: ,dacă e politia in persoană!“ Şi nu uitaţi că la Cetatea Albă este și cenzură. Dar vezi că și cenzura tot liberală este !V. Revelaţiile d-lui Daşchevici Pentru a nu cădea în lumea minunilor, adică în maximul de ilu- zie fără pic de fundament, iată Sa încercăm o explicare pozitivă asupra revelaţiilor date cu privire la Maria Călinescu, acuzată cu fraudele împroprietărirei, de D. Deschievici, inspector de poliţie, revelaţiuni cari au trebuit să umplede stupefacţie pe cititorii noştri Desigur că această Doamnă nu-i prima nici singura care a practicat delictul de specularea influenţii. A’ fost o rară întâmplare ce a căzut în capcana Justiţiei, din care rămâne să vedem dacă nu va scăpa totuşi până în cele din urmă. Femeile tinere şi drăguţe mişună pe la autorităţile noastre pe unde se pot căpăta permise, vagoane, numiri, permutări, trecerea cu vederea a contrabandelor, şi alte favoruri bine plătite. Cura se explica faptul acesta ? Aveam un prieten care de nimic nu se temea pe lume afară de câini. Când se întâmpla să între în vre-o curte cu câini răi şi era şi cu o damă la braţ, nu lipsea de-a o lua repede în braţe şi de a o prezenta ca pe-o pavăză animalelor furioase. Asta-i atrăgea întotdeauna reproşuri grozave din partea cucoanelor în chestie, ba câteodată și ceva palme sau lovituri de umbreluțe în cap. Dar e! nu se tulbura ci explica: — N’ai dreptate, madam, câinii nu mușcă niciodată pe femei. — De ce, dobitocule ? — Fiindcă din trio lungă experiență căpătată prin moștenire ei știu că, din pricina fustelor, n’au de ce apuca! Nu văzuşi că nu te-au muşcat ? Morala fabulei, cu aplicaţie la Călineasca si la altele ca dânsa, trăgeti-o d-v„ înlocuind bine înţeles pe prietenul meu prin diferită personae sus puse, 79 »■ ■