Adevěrul, aprilie 1924 (Anul 37, nr. 12325-12349)
1924-04-26 / nr. 12347
e Consecvent era murdara şi absurda campanie pe care o duce ,contra comuniştilor arestaţi fără motiv. „Viitorul“ de ori batjocoreşte ancheta atât de legitimă şi de salutară făcută la Jilava de d. Costa-Fora, secretarul general al „Ligii Drepturilor Omului“, îngrozit de palma sonoră pe care i-a admninistrat-o d. Crista-For, prin desvăluirile sale asupra constatărilor făcute la Jilava, „Viitorul“ taxează „Liga“ drept comunistă, iar pe secretarul ei general drept „salariat al ungurilor“, insultele prosteşti ale acestui ziar ce s’a umplut de ruşine apărând fără nici o dovadă ei numai printr’o sforăitoare frazeologie ultima nelegiuire judiciară ,contra câtorva cetăţeni cu opinii comuniste, nu pot atinge pe nimeni, după cum afirmaţiile lui nu au putut fi crezute de nimeni. Toţi oamenii al căror simţ de omenie, de respect al legii şi de demnitate nU, a scăzut până la nivelul de bestialitate al „Viitorului“ au aprobat şi sprijinit acţiunea întreprinsă de „Liga Drepturilor Omului“ în favoarea comuniştilor arestaţi pe nedrept. Şi efectele acestei acţiuni au început să se producă pentru a salva regimul actual de o compromitere totală şi deconsecinţe şi mai grave. Dacă nu ne simţim în stare de a înfrânge scârba pe care ne-o inspiră ziarul care batjocoreşte suferinţa unor victime inocente, ţinem însă să protestăm împotrivă insultei neobrăzate ce se aruncă acelui admirabil exemplar de generozitate, abnegaţie şi integritate sufletească, d. C. G. Costa-Foru. Desigur că venerabilul şi neistovitul luptător pentru democraţie şi legalitate nu are nevoe de apărarea nimănui. Insultele josnice se anihilează prin propria lor nemernicie. Dacă vorbim totuşi , pentru a înfiera procedeul „Viitorului“ de a vedea un „vândut“ în orice om îndrăzneşte să aibă o opinie liberă şi implicit contrarie părerii oficiosului. Acuzaţia aceasta a lovit rând pe rând toate personalităţile publice ce nu aparţin tab ei® i liberale. Şi prin aceasta „Viitorul“ care pretinde a apăra în orice ocazie demnitatea naţională, aduce cea mai gravă jicnire ţării. Crede „Viitorul“ în adevăr că îmi există oameni cinstiţi la noi . Noi nu sătem accepta, această calomnie. Şi cel care o lansează porneşte de sigur de la sine, atribuind şi altora propria sa lipsă de onest"state, propria Sa mârșevie. "". 1 Anul XXXVII, No. 12347 2 lei exemplanf! ft tisare fafa Cel axemplarul în străinătate B¥i AL. V. BILDIMAS 1888—1397 CONST. MILLS 1397-19*0 fi SâmbătS 26 Aprie 1924 Săptămână trecută un număr de intelectuali au fost convocaţi în localul Institutului social spre a pune bazele umor organisme care să susţie si să propage în România ideia aderărei, cu toate puterile, la Liga Naţiunilor. Precum foarte bine au observat toţi acei cari au vorbit,România este aproape singura tară în care Liga Naţiunilor n’are aderenţi grupaţi în organisme convinse, care sa reprezinte tara stând în legătură cu instituţia centrală care sediază la Geneva. In România opinia publică nu a înţeles încă marea importantă a instituţiei, deşi România este, în Europa, tara care trebue să-şi puna mai multsperanţele în puterea şi eficacitatea Ligei. S’a arătat, la întrunirea de care Vorbesc, cum că în Ungaria sunt peste 100 sucursale ale Ligei, pe când în România nu este una. Iar d. profesor Pangrati a comunicat cum că, din informaţiile ce are, rezultă cum că minorităţile din România ar fi hotărîte săînfiinţeze ele asociaţiuni pentru Ligă. D. profesor Dimitrie Negulescu a atras atenţiunea asupra faptului foarte îngrijitor pentru noi, dar foarte adevărat, din nenorocire, cum că astăzi în Europa, statul cel mai ameninţat este România. Am atras de mai multe ori băgarea de seamă a cititorilor asupra acestei situaţiuni primejdioase. Şi de aceea am îndemnat toate guvernele nuclre, fără excepţie, ca să aibă ochiul deschis asupra aparărei naţionale şi să nu neglijeze nimic pentru ca armata română să fie pusă în stare de arşi îndeplini toată datoria. Pentru acelaş cuvânt am relevat izolarea în care se afla România în aceşti ani din urmă. Şi pentru acelaşi motiv am dezaprobat politica externă a cabinetului care, înăuntrul Micei Antante, lasă România fără nici un aliat puternic, atunci când Cehoslovacia era aliata Franţei, iar Iugoslavia aliata Italiei. Această greşală este acum recunoscută şi atenuată prin încercările ce se fac de a se încheia alianţa cu Franţa. Dar cât timp pierdut! Ziarul „Times“, discutând evenimetttul, destăinue cum că la ultima întrunire de la Belgrad, a miniştrilor Micei Antante, d. Duca s'a arătat un implacabil adversar al alianţei României cu o mare Putere. D-sa rămânea partizan al mâinilor libere, parcă situaţia geografică a României cât şi puterile ei reduse îi îngăduiau să practice politica „splendidei izolări“ care n’a mai putut conveni nici măcar marei şi puternicei Anglii. Pentru acest motiv, a doua zi după conferinţa de la Belgrad am avut onoarea să atac politica externă a guvernului român şi să deplâng miopia acelora cari nu vedeau ce mică figură face, înăuntrul Micei înţelegeri, o Românie izolată între cei doi aliaţi sprijiniţi fiecare pe câte o alianţă puternică. Dar speranţa supremă a României şi, mai ales, siguranţa ei definitivă, stă mai ales, nu atât în armele şi alianţele sale, cât în biruinţa principiului echităţei în judecata celor cari conduc popoarele. Şi acest principiu îl reprezintă astăzi Liga Naţiunilor. Dacă în politica dinăuntru greşelile pot fi reparate şi de multe ori ertate, în schimb în politica din afară se cer vederi clare, atât din partea celor cari cârmuesc, cât şi din partea celor cari sunt cârmuiţi. In politica din afară, o greşală, datorită viziunei false, poate fi fatală. Pe lângă toate celelalte îndatoriri ce avem, datoria de a ne înarma şi datoria de a ne alia, avem una mai mare decât toate, aceea de a ne sili să întărim Liga Naţiunilor, supremul scut al celor mici în faţa lăcomiei celor mari. Acest scut ne va apăra mai bine decât toate celelalte apărări. Speranţa omenirei obosite de atâtea lupte şi atâtea mizerii, trebue să fie pusă în tribunalul suprem, singurul în stare să fie cu nepărtinire balanţa justiţiei. Să creştem în conştiinţele româneşti cultul acesta nou dar suveran. Să ne silim a Convinge publicul din România că nădejdile noastre trebuesc îndreptate către acea instituţie care, deşi la începuturile ei, a putut da, totuşi, câteva sentinţe menite să consolideze în suflete credinţa în domnia dreptate. Liga Naţiunilor are pentru români un preţ mai mare decât pentru toate celelalte popoare. De aceea toată lumea să o înconjoare cu iubire şi cu încredere, înfiinţând în fiecare centru sucursale de propagandă şi de acţiuni. Const. Bacalbaşa Tocmai în momentul când cititorii noştri urmăreau în numărul nostru de eri, cele ce spuneam despre lupta dată de guvernul francez pentru salvarea francului, în raport cu politica economică a d-lui Vintilă Brătianu, „Viitorul“ încăpăţânat ca toţi oamenii cuminţi, declara că d. Vintilă Brătianu urmează aceiaş politică monetară ca şi d. Poincaré. * A # * Or, cum am demonstrat eri, tocmai contrarul e adevărat. E drept, că d. Poincaré a recurs la echilibrarea reală a bugetului, a oprit robinetul emisiunei de monetă, a sporit impozitele, a supus comerţul de devize controlului şi specula cu ele la grele penalităţi, dar rezultatul a fost tot atât de nul cât s’a arătat a fii la noi, chiar dacă am admite că şi la noi s’au aplicat toate aceste măsuri, cu aceiaşi sinceritate, ceeace ştie ori cine că nu este cazul. Francul continua să scadă şi toate măsurile sus enumărate nu făceau decât să accentueze această scădere. Atunci s’a întrunit acel consiliu, am zice de război, sub presidentia d-lui Millerand, şi s’au luat hotărîri cari au rămas pentru moment secrete, dar carii azi sunt cunoscute. Hotărîrile acestea s’au a recurs la capitalul străin, a pus la încercare, în cele mai grele momente pentru dânsa, creditul ei. Şi iată că l-a găsit intact, şi iată că acel capital străin, „internaţional“ cum îi place „Viitorului“ să-l numească, a venit în ajutorul Franţei. La New-York şi la Londra i s-au pus la dispoziţie considerabile sume de dolari şi lire sterline, cu care Franţa a răscumpărat francii ce se tot ofereau pe pieţele internaţionale, cu preţuri mereu scăzânde. Rezultatul îl vede acuma toată lumea: valoarea francului care ajunsese sub 20 centime aur, a ajuns iarăş la circa 35 centime aur * * * înşine, nu ne duce la ruină prin noi, înşine?! Am anunţat, ce ni s’a spus din cercuri apropiate de ministrul de finanţe, că în faţa realităţilor, d. Vintilă Brătianu a început şi d-sa să fie preocupat de această întrebare, că d-sa voeşte să mediteze asupra ei în liniştea pascală de la Mihăileşti. Am exprimat speanţa că poate îşi va revizui acolo encepţiile politicei sale economice şi financiare, adaptându-le la nevoile practice. Intr’o asemenea schimbare de metode nu am vedea nimic compromiţător. Ea ar fi perfect onorabilă, rezultatul şi al unui proces de conştiinţă, şi ar fi perfect lăudabilă. „Viitorul“ însă ne spune că aşa ce nu-i posibil. Cu atât ii rău pentru ţară. Dar nu se poate îngădui confuziunea, mistificarea, la care vrea să recurgă „Viitorul“. Politica aceia care a adus leul nostru la mai puţin de trei centime aur şi persistă în greşelile ei, nu-i a d-lui Poincaré. Ea este a d-lui Vintilă Brătianu exclusiv şi numai d-sale îi vor reveni toate răspunderile pentru consecinţele ei, cum bucuroşi i-am recunoaşte meritele, dacă le-am vedea aiurea, în realitate adică, şi nu numai în articolele oficiosului liberal. Sincerul a Naţiunilor D. Vintilă Brătianu şi d. Poincaré Sau leul şi francul Or, aşa a făcut d. Vintilă Brătianu? Aceasta a fost politica d-sale? Sau dimpotrivă, d-sa a făcut totul pentru a depărta capitalul străin de noi, pentru a ne surpa creditul şi mai ales simpatiile, fără de cari credit nu poate D-sa a declarat şi declar noi înşine“. Frumoasă deviara căreia în principie nu-i iie de zis. Dar trebuia examinat materie economică şi financiară, unde-i vorba de fapte şi nu de fraze, dacă principiul e aplicabil in integralitatea lui, dacă în loc de rezumat într’una singură, Franţa a ne duce la biruinţă prin noi NĂZBÂTII Frumosul ! D. Mihalache Dragomirescu povesteşte într’un foileton al „Viitorului” impresiile sale dintr’o călătorie în Ardeal. Intre altele, îşi descrie tovarăşul de călătorie cu multă afecţiune, comunicându-ne între altele că e... „de-o urâţenie simpatică”. Notaţi că d. Mihalache Dragomirescu vrea să facă plăcere tovarăşului său de călătorie... Nu ştiu dacă bietul om a citit prea mulţumit complimentul generos al suavului, al madrigalescului domn Mihalache Dragomirescu.. Dar, dacă e un om mai nervos, sunt sigur că i-a trimis chiar de eri o carte poştală cu următorul conţinut: „Ce mă, bocciule, par’că tu eşti mai breaz! Uite-te în oglindă. — Adonisule! Şi nu te mai lega de urâţenia altora”. Stilul e din rasa scrisului d-lui Mihalache Dragomirescu. Klx O curioasă constatare Chestia Basarabiei este, fără îndoială, de natură ultranaţională. Ar fi fost logic să vedem sărind în sprijinul nostru, cu cea mai mare tărie, tocmai presa naţionalistă din alte ţări. Naţionaliştii noştri extremişti, încârligaţii în particular aveau tot dreptul şi toată nădejdea la aceasta. E curios totuşi de constatat că cei ce-au fost mai înverşunaţi împotriva noastră şi mai hotărît de partea guvernului sovietic, sânt naţionaliştii sadea din toate ţările, cu prea puţine excepţii, şi acelea foarte timide. In schimb ne-a luat apărarea întreaga presă democrată, radicală, republicană, de pretutindeni. La dânsa a găsit ceva sprijin dreptatea cauzei noastre, şi numai la dânsa. Împotriva realipirei Basarabiei moldoveneşti la ţara de obârşie şi de baştină, a fost toată dreapta cugetării şi simţirei din cele patru pruncie cardinale ale lumei, chiar din ţările aliate, iar împotriva sovietelor şi pentru noi a fost toată stânga. E ceva foarte caracteristic, e o demonstraţie directă pentru noi românii, de unde ne poate veni mântuirea şi de unde răul sau privea. Cine are urechi de auzit, să audă, și cine are ochi de văzut, săvadă. i. r. —.............. O nouă luptă De când ştiinţa se amestecă în arta războiului aceste evoluiza, în mijloacele şi tehnica lui, cu o repeziciune uimitoare. Durata ciomagului şi a asvârlirei cu piatra a trebuit să fie de câteva sute de milioane de ani. Sabia, suliţa şi săgeata au slujit câteva zecimi de mii de ani. Puşca şi tunul, apărute de-abia în veacul al XIV-lea, s’au transformat aşa de mult încât cei de atunci nici n’ar pricepe ce drăcie sunt armele de foc de astăzi. Fiecare ţară, mai în fiecare ai, sub imboldul ştiinţei, e nevoită să-şi modifice armamentul. Şi asta e una din cele mai mari pricini de ruină pentru ţările moderne. Cine nu-şi aminteşte de faimoasa luptă între cuirasă şi obuz! Mai pe fiecare lună apărea un nou fel de obuz care găurea cuirasa, iar imediat se inventa o cuirasă care-şi râdea de obuz. Şi treaba asta a continuat aproape o jumătate de veac, cu enorme cheltueli, până ce vasele de război, ca Făt-Frumos din poveste ce seschimba în pădure, în apă, în muscă, etc., în fața zmeului urmăritor, au fost nevoite să se scufunde în adâncul mărilor din cauza urmărirei obuzului, să devie sub marhie. Dar e probabil că zmeul-obuz, sub formă nouă şi el, le va găsi şi acolo. In momentul de faţă, arta războiului cucerind şi aerul, asistăm la o luptă nouă, la lupta aeroplanului împotriva apărărei de pe pământ. De sus plouă cu ghiulele, şi va ploua poate cu materii asfixiante, corosive, aprinzătoare sau morbifice, iar de jos se îndreaptă spre sburători raze ucigătoare. Cât va mai ţine şi lupta aceasta, nu se ştie. Un lucru pare însă sigur: că omenirea e o imensă casă de nebuni sau o adunătură de fiare, care nu se gândesc decât să se nimicească reciproc. Index Guvernul desmînte ştirea că ar avea intenția să devalorifice ieri în chip forțat. ...Preferă metoda lentă! Dunărea Confratele „Argus” a atras atenţiunea asupra unei alte mari greşeli a politicei noastre de transporturi. Este greşala pe care o woim nentinzând călca W 1« S Dunărei.__ _ ■ france, daca oficiosul guvernului s’a supărat joc de supoziţia noastră glumeaţă, el despre Anatole necruţătorul.,, istoric _ , al însutii Pinguinilor şi al Revol-So vorbeşte mereu de marele nos- • tel îngerilor ar fi fost român ? trn fluviu şi de utilitatea Iul. A-j Pentru a da hipotezei noastre Caceasta în teorie. In practică el este, paritatea de a fi sezisabilă oricărei deocamdată sortit să demonstreze inteligenţe, imaginaţi-vă nu că un lucru: că drumul cel mai scurt Anatole France e român, ci că unul de-ai noştri, — unul Îndeobşte cunoscut şi îndeobşte „admis" ar fi pur şi simplu comunist... Inchipuiintre două puncte aşezate pe el, este cel care îl evită. Căci, deoarece serviciul de cabo* __ ___ _ taj care este rezervat fiecărei ţări ,ţi-vă,‘deci, că, bunăoară, Mihăiisurverane, pentru navigaţia sa excludoveanu ar fi înscris în clubul lui ziuă, nu găseşte In deajuns pre- Gh. Cristescu... Inchipuiţi-vă că gătiţi, noi, în loc de a găsi deocam-ă cu acelaş talent pe care azi nu i-1 dată o soluţiune provizorie, Inchi-. contestă nimeni, ar scrie articole la dem porturile noastre navigaţiei aşa ! „Socialismul” în care ar demonstra că „un giurgiuvean, ca să se ducă la necesitatea răsturnărilor juste... Ziimicea:distanţă de 30 km., tre- Inchipuiţi-vă!... Nu ştim dacă pubuie să ia trenul să vină la Bucuternicul povestitor al Crâşmei lui reşti şi de asi prin Biteşti-Costeşti j10f precu ar fi acum sau nu ia să se ducă la Zinmicea. fim»’* %! Jilava, — dar ştim cuvânt cu cuscoală paşaport, să treacă la ^Vs-1 vânt articolele în cari „Viitorul" cinic, să ia acolo vaporul unguresc care 11 duce la Şiştov şi de aci să treacă cu barca la Zvimicea. Asta pentru transportul călătorilor. Transportul mărfurilor nu există. De la Corabia la T.Măgurele, oamenii ori trebue să facă enormul înconjur cu drumul de fier, trecând prin Craiova, ori să meargă cu căruţa, dacă găsesc căruţă şi dacă pot plăti cât care căruţaşul”, înţeleagă cine poate o asemenea politică. Noi nu o înţelegem. Desigur că ar fi de preferat ca serviciul fie cabotaj să-l facem singuri. Dar atunci trebuia să îngrijim de vasele necesare .Or, nici nu ’i vorba de aşa ceva. Atunci ce ne rămâne de făcut? Ne rămâne să admitem pentru o bucată fie vreme, până când vom avea vasele noastre, acostarea vaselor cari fac de obicei traficul pe Dunăre. Aceasta desigur că este mai puţin îmbucurător, decât ar fi ca pavilionul nostru să îndeplinească misiunea la care are dreptul exclusiv, dar este utilul vonulaţiei riverane şî economiei țărei. Când cu vremea vom avea vase suficiente, vom putea totdeauna relua dreptul nostru. Dar aşa, să refuzăm altora ce nu putem face încă noi, să ne scoatem un ochi, pentru a scoate poate altora doi, asta-i pur şi simplu absurd-ABONAMENTE IN TARA Pe un an 650 lei. Pe șase luni 350 lei* Pe trei luni ir lei* Ad. i sac Un semn îmbucurător Faţă cu toate neajunsurile morale pe care le-a desvoltat perioada aceasta, de după război, o singură mângâiere rămâne observatorului. Se manifestă în mulţimea poporului nostru o sete de a ceti, ceia ce însemnează o sete de ştiinţă şi cultură, care îndreptăţeşte certitudinea că o mare îndreptare se prepară pentru viitor. Dar acestei sete de ştiinţă, acestei dorinţe de a ceti, de a se instrui, de a se înălţa, îi se opun condiţiunile tot mai grele ale tiparului. Cărţile se scumpesc din zi în zi şi devin tot mai inaccesibile marelui public. In perioada dinaintea războiului ele ajunseseră de o îmbucurătoare ieftinătate,care le punea la îndemâna tuturor.. In perioada postbelică ele fi evin atât de scumpe, incât par’că ne reîntoarcem la vremea când cartea era un obiect de lux, pe care numai cei privilegiați de soartă puteau să si l procure. lată mi peritel mult mai mr.ro. decât ceie mai mari pericole economice. pe cari lr.-eu provocat cormisiunile grele prin care trece : ivxii r.rni continent al Europei de si. Bmmsrmm colele economice trag pe om în jos. Greutatea traiului apasă tot mai mult asupra lui, îl apropie tot mai mult de materie, dezvoltă tot mai aprig setea de câştig într’însul. Tendinţa die a acumula cât mai multe bunuri materiale, pământeşti, comună tuturor vremurilor, s’a accentuat acum într’un chip care înlătură toate scrupulele şi scuză, ba justifică chiar orice mijloace. Cele mai urâte instincte cari sunt înrădăcinate în subconştientul animalic al omului, se trezesc cu o putere elementară. De aci orgiile pe cari le sărbătoresc toate instinctele primitive, toate sentimentele urâte: invidia şi ura. Că uneori acestea se îmbracă cu argumente ideale, este în dezavantagiul omului comparat c..i animalul, care in instinctul său de existență, nu invoc.că nngumorde morale pentru a-»i acoperi sau scubrutalii atee.. Fondul rămâne sicriaş. O vreme except!onr.îâ. de dificuilăți materiale r.e'rimine. desiparit lupta pentru trri do trale im- Tari”.:ză o rctuturor va!uilazi I podim« nieio moral Feri vizuire retrograd« rilor morale. Binele pentru care în decursul veacurilor a luptat ome- | nirea, devine rău. Răul devine bine. I Dela Crist un șir neîntrerupt de martiri au suferit pentru umanitate. Auzim acum strigătul moralei celei noui: — Nu ne trebue umanitate! Mai pe româneşte. Nu ne trebuie omenie! Nu voim să fim oameni! Preferim să ne întoarcem la vremea când argumentul decisiv era forţa împotriva acestei tendinţe căreia marea massă a poporului nostru, rezistă încă, nu există decât un leac. Să-i dăm putinţa de a satisface acea sete de lectură, de ştiinţă, pe care o manifestă. Să-i dăm putinţa să se înalţe, în contact cu gândirea şi frumosul, peste mizeriile materiale, cari îl trag în jos. Să-i dăm pentru vremea aceasta grea, care apasă a,supra noastră a tuturor, posibilita- tea de a rămâne în contact cu ce este etern în viaţa iuliană; să-i dăm posibilitatea ca să aibă in casa sa, la îndemână, neutru dânşii şi copiii săi, acel prieten care nin a trădat niciodată, care înveselifte ceasurile bune, și mângâie în cola rele: firele a. F.a ui' fost în toate timpurile o necesitate umană și irațională. ea caia amuzi mai mult ca oricând. Un* de. poporul care nu citeşte sau nu ar mai citi. Ar fi sfârşitul lui. Ferice de cel care citeşte. Nu există vreme, fie ea cât de grea, peste care să nu treacă biruitor. Căci, cum a spus un filosof, care s’a ascuns sub numele râzândului Demokrit, cărţile rămân cel mai accesibil dascăl de învăţătură şi bucuria şi singura consolare adevărată a milioane de oameni, când greutatea vremei îi copleşeşte. Iată însă şi primejdia ce decurge din scumpirea cărţei. Ea lasă toate mizeriile materiale ce trag omul în jos, fără contrapondere. Iată şi motivele cari au determinat editura „Adevărul” ca să se decidă a scoate o bibliotecă de popularizare în sensul bun al acestui cuvânt: Biblioteca „Dimineaţa”, din care au apărut trei volumaşe. Aceste trei volume dau opere literare: „Războiul Balcanic” de Mihail Sadoveanu, „Diavolul”, nuvele şi schiţe de I. Agârbiceanu şi „Spitalul” de P. I. Ioave, în traducerea d-lui Victor Ion Popa. Dar cu aceste trei lucrări, ai căror autori arată că cei cari îngrijesc de această bibliotecă de popularizare riiu că toon'ri pcrEriri popor, tot cov mu bim .r. lUorntura română și streină, o rri î iun — programul bibliotecei nu-i iudicr.i. încă nici miiffie îl.Urniri lin renunole. P’"'- 1 gramul acesta ni-1 schițează d. Iosif Nădejde, directorul ei, într’o scurtă introducere pusă în fruntea primului volum: „Literatură bună românească — scrie d-sa — de scriitori vechi şî moderni, cum şi culegeri din literatura universală, în traduceri făcute de scriitori cunoscuţi — iată ce va apărea, în primul rând, în această colecţie. Dar Pobl’oteca ..Dim"-‘CRta” nu se va mărgini numai la culegeri literare, ci va publica şi iu- ~i caracter cultural mai larg, teilarizări ştiinţifice, scrieri privitoare la artă, la filosofia, la educaţie, etc." Cum se vede un program larg şi corespunzător în totul cerinţelor vreunei, aşa cum decurg din neajunsurile postbelice, aşa cum decurg din împrejurările pe cari le-am schiţat mai sus. Preţul extrem de mic al *acestor cărţi, va face desigur că fiecare om va putea să-şi alcătuiască o mică bibliotecă, va face ca în fiecare casă, fie ea cât de modestă, să se găsească o comoară — cum numeşte Carlyle o colecţie de cărţi bune, pentru că zice el, ea , ca un pora spiritual, care reziste vremei şi dă rodul lui an cu an nu numai celui care îl sădeşte iar şi tuturor generaţiinilor cari ac su.aw.l. 82. Brăniţieanu gârneţul nostru «ai nM—BBwmmw an alte părţi ar... saluta jubileele lul Sadoveanu, comunist! In Franţa, guvernul a ţinut să participe oficial la marea sărbătoare a „comunistului France". Ne place să transcriem scrisoarea pe care d. de Jouvenel, ministrul artelor, a trimis-o cu acest prilej marelui maestru al cugetării contemporane: „în ziua în care toţi cărturarii lumii sârbe toresc aniversarea dv. de 80 de ani, ministrul instrucţiunei n’ar putea lipsi să adaoge la omagiul lor pe cel al guvernului. „Cum nu v’ar fi recunoscătoare ţara noastră pentru surâzătorul vostru geniu? Arta dv. a desăvârşit instrumentul de precizie care e limba noastră şi a desfătat acel simţ al perfecţiei care face pe francezi aşa de nobil exigenţi. „Aţi ajutat prin aceasta oamenii şi popoarele să se înţeleagă şi aţi meritat numele de Maestru pe care sunt mândru să vi-l dau”. ...S’ar putea întâmpla așa ceva în România? D. T. PiscoTitim — —B—— O nouă capitală a Romăniai-Msn D. inginer N. Theodorescu, printr’o broşură, împărţită până acum numai la prieteni şi cunoscuţi, se ocupă de strămutarea capitalei Bucureşti, sau —mai bine zis—de crearea pe deîntre- lul a unui nou oraş, capitală politică a României Mari. Broşura e de câteva pagini numai. Cuprinde însă, pe lângă o prefaţă sugestivă a ideii ce urmăreşte, şi un studiu profund tehnic al chestiunii, cu calcule minuţioase din toate punctele de vedere, care scot în evidenţă înlesnirea aducerii la îndeplinire a acestei mari idei, pe care unii ar lua-o ca unul, ideia capătă şi mai multă importanţă prin faptul că, statul nu va avea să suporte cheltuelile mare întreprinderi în vremurile de azi mai cu seamă, când starea lui economico-financiară e destul de îngreuiată de multe alte sarcini. Iar avansul de şase sute miliotre lei ce eventual — ar trebui totuși să-l dea sau să-l garanteze pentru unul până la cinci ani, in felul cum arată d. Theodorescu, nu poate fi considerat sub nici un chip, ca o sarcină câtă vreme nu este de lungă durată, ci numai un îndemn, o preîntâmpinare a primeior cheltueli. * Ideia strămutării capitalei la Făgăraş Braşov ori Ana Iulia, a fost emisă — cum era foarte natural — îndată după încheierea păcii războiului mondial. Dacă ar fi să se menţie încă tot capitala de azi pentru România Mare, ar însemna că nu am fi la înălţimea însuşirilor vii ale poporului românesc. Un străin, care vine din ţările civilizate ale Europei şi trece mai întâia prin capitalele Serbiei şi Bulgariei, pentru a ajunge la Bucureşti, va rămâne înmărmurit de starea sălbatecă în care se găseşte acest oraş, capitală încă a ţării româneşti. * Stai să te miri, cum e cu putinţă ca o ţară bogată ca a noastră ş! cu oameni trăiţi şl învăţaţi prin străinătate, pe unde au văzut atâtea lucruri frumoase, cum de n’au făcut mal nimic până azi pentru europenizarea acestui oraş? Dar, sl situaţia iul cu totul desvantajoasă, numai amplasamentul şl croiala din toate vremurile a clădirilor şi străzilor ei întortochiate, fara un plan de sistematizare, au contribuit la starea urâtă de azi a Capitalei. Iar Dâmboviţa, oricât de dulce ar fi ea, e totuşi un pârâiaş mic şi murdar, care niciodată nu va putea da debitul de apă, atât de necesar diverselor utilităţi ale capitalei unei ţări mari. Azi, nu mai e cu putinţă, sub nici un chip, să transformi Bucureştiul într’o capitală frumoasă. Numai cheltuelile cu imensele exproprieri ce ar trebui să se facă în acest caz ar fi incalculabile. Şi la ce bun? Scopul tot nu l’am ajunge, întrucât situaţia si lipsa tuturor celorlalte condiţîuni esenţiale nu-1 vor ajuta niciodată in această mare operă. Ce trebue dar să facem ca să avem o capitală de care lumea, nu să ne râdă, dar să ne admire cu ochi mari şi plini de mirare, întrebându-se cum şi când a răsărit aşa ceva. Să creiăm un nou oraş, o capitală nouă pentru România Mare. Iată ce să facem. Să fim, cu tot sufletul nu pentru strămutarea Capitalei intr’un alt oraş al ţării, ci pentru creiarea unui nou oraş, unei noi capitale, într’un loc ales cât mai frumos şi mai sănătos şi cât mai apropiat de centrul ţării, pentru a E astfel apropiat şi de toate Interesele superioare ale neamului. Această creare este, intr’adevăr , concepţie pe cât de frumoasă, pe atât de stranie pentru unii, când o aud pentru întâia dată. Meditând insă mai mult şi mai profund asupra ei Şi urmărind şi citind cu atenţie broşura d-hai Theodorescu, cum şi toata explicaţiile şi calculele de detail din stare date de d-sa, ajungi să te convingi tn totul ŞI parcă să întrevezi In ziare, desăvârşirea acestei mari şi prea frumoasa opere, pentru care, statul lui nu i se cere decât de a lăsa, in mod larg să Intre şi să se învestească cantalurfii străine de peste Ocean chiar, capiteluri ce, la rândul lor, nu pretind decit garanţia de a la adăposti’ome« şicană şi nesiguranţă, mulţum ndu-şi ca un beneficiu modest. In împrejurul — de pildă — a Făgăraşului să creiăm acest oraş de seamă, gloria României Mari, având in fată, la o distantă numai de 10 km„ fromeiţiţi continue ca un Dagi”-plaji Chestia zilei Pregătiri de Parte D. Vintilă Brătianu s'a retraas una din moșiile sale spre a lucrai în liniște. Ziaru 14