Adevěrul, decembrie 1924 (Anul 37, nr. 12550-12577)
1924-12-08 / nr. 12556
ioni XXXTII No. 12556 8 Lff eiemmarni m toata tara * um * oecennie 1924 t pafffnl 6 Lei exemplarul i străinătate Biblioteca Centrală A devenit Asociațiunea Sibiu fondatorii^.oVv Legile de »apărare a ordinei“ au — zice d. Mârzescu—scopul sa restabilească viața publică normală. ...Cu aşa legi normale n’o să ne rămână decât să tânjim de dorul... stărei de asediu! f° 11 NAZBAŢI ! OBLIGAŢIA IUBIRII O telegramă din Londra anunţă că adunarea clerului anglican a votat cu 86 voturi contra 78 modificarea jurământului căsătoriilor. De azi înainte se va cere soţilor să jure că „se obligă să se iubească Nu ştiu ce dracu o fi însemnând în Anglia a iubi, de vreme ce aşa ceva poate constitui obiectul unui angajament contractual. Probabil că Englezii ăştia se iubesc altfel de cât pe la noi.... Nu cred să fie mai bine! Oricum, obligaţia de a iubi s’ar traduce în româneşte cu o veche şi dureroasă zicătoare : „iubeşte-mă că te tai!“. Poate că n’ar strica să ne folosim de legea excepţională a d-lui Mârzescu şi să introducem şi noi obligaţia iubirii în codul penal uzual. Spectrul şomajului O corespondenţă din Oradea- Mare ne relatează lucrări de cea mai mare gravitate. Vreo mie de muncitori fără lucru s’au întrunit pentru a protesta contra şomajului. Ei au făcut să răsune strigătul : — Dafi-ne de lucru ! Dintre, toate problemele sociale, poate cea mai grea de rezolvat este aceea a şomajului. Când muncitorul dornic de lucru îşi vede familia flămândă pentru că fabricile nui lucrează, el nui mai ţine socoteală de nimic, nu mai e capabil să puie frâu pornirilor. In alte ţări, şomeurii capătă ajutoare de la stat. Republica cehoslovacă a cheltuit anul trecut 600 milioane de coroane, adică aproape 4 miliarde de lei in acest scop. Anglia cheltueşte zeci de miliarde de lei pentru ajutorarea şomeurilor. Noi nu ne putem gândi la acordarea de ajutoare, pentru că bugetul nostru n’ar putea resista unei astfel de sarcini. De aceea, guvernul este dator să împiedice şomajul. La întrunirea de la Oradea Mare s’a spus că fabricile şi-au închis porţile, dând foc la şomaj, pentru că statul nu le plăteşte datoriile. Dacă lucrul e adevărat, statul comite o adevărată crimă. Boala e la începutul ei. Întrebuinţând remedii corespunzătoare, ea poate fi înlăturată. Şi aceasta şi trebuie făcut de urgenţă, spre a se evita grave zguduiri sociale, ale căror urmări ar putea fi incalculabile. D. G. EIX. şi datoria opoziţiei Chestiunea personală dintre d-nii N. Iorga şi Madgearu, de care ne-am ocupat şi eri, nu trebue lăsată să treacă, fără ca să tragem oarecari învăţături. D. Iorga redusese prin ziarul H sale, luptele politice din Parlamentul nostru, la antagonismul dintre două Bănci. D. Vintilă Brătianu ar reprezenta în minister politica Băncii Româneşti, iar secretarul general al partidului ţărănesc, adică d. Madgearu, ar reprezenta în rândurile opoziţiei, Banca Blank. Şi astfel toată polemica politică ce urmează intre guvern şi opoziţia roo- democratică, căci în această polemică, partidul ţărănesc s’a întâlnit uneori chiar şi cu partidul naţionalist al poporului, nu ar corespunde nici unei necesităţi reale, nu ar exprima deoparte şi de alta, nici o preocupare inspirată de lipsurile şi nevoile ţării, ci ar fi ecoul depărtat, al luptei de concurentă între două mari Bănci. 1 . Ne explicăm eroarea in care a văzut d. Iorga, făcând această afirmatiune. Tot ce se aude despre afaceri în raport cu politica, estede natură a tulbura minţile şi a încurca judecata. Dar dreptatea ne obligă să vedem că Banca Românească este ca produsul politicei d-lui Vintilă Brătianu, nu viceversa, că ea face parte din întregul sistem de creaţiuni financiare şi industriale, care corespunde politicei economice a ministrului nostru de finanţe. Cât despre d. Madgearu, d-sa a putut dovedi că nu numai că nu face politica Băncii Blank, ci, dacă afacerile acesteia sunt altăceva decât simple afaceri, dacă sunt adică expresiunea unei politici, d-sa a combătut-o de repedte ori și chiar în ziua când această penibilă și regretabilă discuune avea loc. Membrii guvernului cari asistau la dânsa, au surâs şi au râs. Dorga a relevat aceasta. Dar ei nu au decât sil, se bucure după UTM vechea zicala moldovenească : „Chiper , între voi, să râdem şi noi“. De altfel politica pe care guvernul o practică faţă de opoziţie, direct când aceasta se împacă cu lemnitatea lui şi indirect când e de acut un „saile besogne“, este cea a vechiului principiu : divide et impera. Şi dacă datoreşte cuiva vreo recunoştinţă pentru prelungirea existenţei sale, apoi acel cineva e opoziţia care-i înlesneşte din toate puterile această politică. S’a vorbit şi se vorbeşte de o unire a partidelor şi grupărilor opoziţioniste, de colaborare şi chiar fie fuziune. Dar oricine trebuie să-şi fiea seamă de zădărnicia acestor speranţe şi combinaţii, câtă vreme aceste partide şi grupări nu perd nici o ocaziune în Parlament, chiar totul le făgădueşte un succes slucit, fără ca să păteze şi să ducă acest succes prin tristul itacol al încriminărilor reciproce, privitoare la principii, persoane, rectitudine şi chiar onestitate. Este oare imaginabilă, în asemenea condiţiuni, o biruinţă a opoziţei? Şi este aceasta atât de lovi- tă de orbire, încât nu vede că zilnic furnizează direct şi indirect rad ajutoare actiunei guvernului tiriva ei, slăbeşte propria ei ziţiune şi alimentează campaniile presei liberale menite s’o discrediteze in fata opiniei publice? ! In special zilele din urmă au ajutat la ce extremităţi duc campaniele cari zadarnic se îmbracă învestmântul intereselor superioare fie ţării, căci pesta tot răzbeşte din ele caracterul lor personal, răzbate patima şi ura nemărginită, care nu se dă înapoi dela nimic, care nu cruţă nimic şi care dă luptelor politice acel dezgustător aspect de sfâşieri canibalice, cari trebue să acopere ochiului profan cele mai bune intenţiuni şi cele mai nobile scopuri, cărora cei cari se sfâşie, cred poate uneori, că ser- vesc cu acest chip. In asemenea condiţiunî lupta politică nu mai apare ca o acţiune angajată în scopul de a găsi cele mai bune mijloace pentru a satisface cât mai bine nevoile ţarei şi ale naţiunii, ci ca o încăerare mortală între persoane, at atât mai grozavă, cu cât nu e vorba de nimicirea fizică a adversarului ci de nimicirea lui moraliv. Nu ne gândim spunând acestea, numai la polemica Iorga Madgearu. Oricât a fost ea de aspră şi de regretabilă, cel puţin nu a ajuns la aceste extremităţi. Dacă însă veţi răsfoi dezbaterile parlamentare din această sesiune şi polemicile de presă din ultimul timp, vă veţi edifica şi veţi înţelege constatările acestea ale noastre, cari nu au alt scop decât de a atrage atenţia conducătorilor partidelor democratice asupra formidabilei greşeli pe care o tolerează şi care, atâta timp câtva dăinui, va zădărnici acea acţune care este unica raţiune de a fi a opoziţiei : acţiunea de răsturnare a guvernului, în scopul de a readuce ţara la un regim constituienal şi parlamentar, care să-i îngăduie a ocupa între democraţiile civilizate locul la care are dreptul. Sincerul Adevărata anarhie Guvernul pare îngrozit de anarhia ce s’a deslănţuit de la o vreme în ţară. Insă groaza lui e de domeniul famasmagoriei, ca a acelora cari văd stafii, iele, draci, călători prin văzduh pe cozi de mături. E o curată nălucire. Cine l-a vrăjit oare de vede ce nu este şi nu vede ce este. ? Căci e totuşi adevărat că anarhia domneşte in tară, ca nici odată. Dar ea e cu totul In altă parte decât unde i se năzăreşte guvernului. Ce fericite s’ar simţi Anglia, Franţa, Germania, Italia, Belgia să aibă, chiar proporţional cu populaţia, numai de zece mii de ori atâţia comunişti câţi avem noi! Şi totuşi nu iau nici o măsură excepţională. Dar şi ce nenorocite s’ar simţi ele să poseadă atâţia casieri necinstiţi, fraude, paşapoarte, samavolnicii şi altele, în gradul în care acestea băntite in România ! Gândesc c’atunci am vedea şi pe acolo apărând legile represive, insă nu numai legile ci chiar represiunea, sub cuvânt că anarhia a ajuns de nesuferit. Vă închipuiţi de ce folos va fi legea care reglementează purtarea armelor de foc pentru cei ce mănuesc cu necinste banul public, pentru cei cari pun deja la cale noul panamale, gheşefturi, hoţii, abuzuri de tot soiul. Şi cât le va păsa paşapartiştilor viitori, ca şi celor de faţă, de legea pentru garantarea ordinei în Stat. Parcă pedeapsa cu moartea, chiar când se aplică prin ardere, ţeapă, roată, sfâşiere, etc. împiedeca pe asasini să asasineze. Parcă toate legile făcute în Europa reacţionară de la 1800 au împiedecat pe 1848. Ce orbire şi ce nebunie! ■■■**.. Index. D. EMILE PICARD celebrul matematician francez, ale căriir lucrări ştiinţifice fac autoritate, a fost ales zilele acestea membru al Academiei România şi datoriile interaliate —— ne. M* «tf — După discursul preşedintelui Coolidge Lichidarea financiară a războiului este pentru ţara noastră cu deosebire dificil.ă Deşi am suferit pierderi enorme, deşi pentru a duce războiul am făcut cheltueli enorme, ne-am îndatorat peste cap şi am pierdut nu numai ce ne-au luat duşmanii, dar şi ce am încredinţat amicilor, — ni s’a impus o sarcină grea ca participanţi la datoriile fostei monarchi habsburgice, totuşi ni s’a atribuit numai unu la sută din re-, paraţiunile ce plăteşte Germania şi ni se cere să plătim aliaţilor sumele cu cari ei ne-au finanţat războiul Atâta nedreptate acumulată, nu e de natură a spori încrederea în principiile de echitate pe cari marii noştri aliaţi le proclamă ca stăpânitoare ale raporturilor dintre popoare, după marele război, ceea ce la cursul de azi al leului facce încă 62 milioane lei aur, adică, mai mult, mult mai uit chiar, decât este serviciul fanuităţilor pentru întreaga noastră datorie internă şi externă consolidată şi flotantă. Cifrele acestea spun îndeajuns ce însemnătate are pentru noi, problema datoriilor interaliate. B. Altare anulate sunt doară pe punctul de a fi In bună parte Investite cu I haina legală prin noul proect de lege Intitulat „pentru menţinerea ordinei“. P. Curtea de Casaţie a casat fără trimitere hotârlrea de condamnare a tinerilor cari Înfiinţaseră o cooperativă de tipografie şi contraveniseră cunoscutei ordonanţe prin care starea de asediu a fost întărită in Capitală. Este pentru prima dată că instanţa supremă anulează o decizie politic pronunţată după război de justiţia militară. Pentru prima dată consideraţiile politice şi presiunea guvernelor exercitată în numele raţiunei de stat nu întunecă judecata dreaptă a magistraţilor. Privită astfel, decizia de ori a Curţii de Casaţie apare ca o târzie dar îmbucurătoare satisfacţie dată simtului general de legalitate şi justiţie. Era şi mare, revoltătoare, nedreptatea săufirită faţă de tinerii „cooperatişti". Fusese excesiv de severă procedarea faţă de nişte idealişti ce se strânseseră pentru a celebra laolaltă cultul cărţii şi al progresului prin ştiinţă. De altfel decizia nu mai are astăzi decât o valoare teoretică, deoarece „cooperatiştii" şi-au executat aproape în întregime pedepsele şi au suferit în prevenţie şi după condamnare, toate asprimile necruţătorului regim al închisorilor militare. Dar această valoare teoretică rămâne totuş însemnată. Exercitându-şî serios rolul de regulator al justiţiei, Curtea de Casaţie dă Instanţelor represive şi tuturor factorilor militar şi civili, cari au abuzat de si, de asediu, o lecţie de legalitate. JS constată că ordonanţele colectate in vara trecută sunt lipsite de putere, deoarece creiază delicte pe cari legile nu le cunosc şi institue pedepse cari nu există in lege. In acest fel, Casaţia confirmă o observaţie pe care noi am făcut-o din primul moment, pentru a ne atrage insultele presei liberale, care nu ne-au putut, bine-inţeles, clinti In convingerea noastră. Prin efectul sentinţei de ori se pune in sfârşit capăt unei practice abuzive a comandamentelor militare, cari timp de şase ani, in toate regiunile unde starea de asediu s’a aplicat, nu s’au mulţumit să tragă consecinţele legale ale acestei stări excepţionale, ci insuşindu-şi prerogativele intransmisibile ale parlamentului şi substituind legilor voinţa personală a comandantului, au creat pedpse noi şi au clădit un întreg eşafodaj de delicte necunoscute. Şi lecţia nu s le adresează numai comandamentelor, cari au scuza de a nu cunoaşte principiile dreptului, dar şi guvernelor cari au ordonat sau aprobat acele măsuri şi cari totuşi sunt datoare să cunoască legile şi să le respecte. „Cooparatiştii“ au obţinut o târzie satisfacţie. Este însă locul să ne intrebăm ce se face cu nenumăraţii militari condamnaţi In baza ordonanţelor ilegale şi cărora totuş orice cale de atac şi mai ales porţile Curţii de Casaţie le sunt Închise. Toţi aceştia ispăşesc pedepse ilegale, toţi sunt victimele unui grav exces de putere. Nu crede guvernul că este necesar, că cea mai elementară datorie de omenie şi dreptate impune ca procesele acestora să fie revizuite $i ca victimele abuzului să fie îndată puse in libertate? Nu e acesta corolarul firesc al deciziei pronunţate ori ? * * O bucata de vreme a existat o speranţă. S’a crezut că Statele Unite ale Americei, care au realizat pe urma războiului acele bogăţii fantastice, care le fac să plutească în aur, vor fi generoase şi vor şterge sumele pe care le-au avansat statelor continentale. Ultimul discurs al preşedintelui Coolidge risipeşte definitiv această credinţă. Din el am aflat că America e gata să facă cele mai mari înlesniri de plată, dar nu înţelege să renunţe nici la un cent, adică nici la cinci parale, din ce i se cuvine. Repercusiunea acestei declaraţii este, că Anglia şi Franţa se pun pe acelaş teren. Cu atât mai mult, cu cât Anglia a şi aranjat şi a şi început să plătească datoriile sale către America, iar Franţa tratează acum în mod oficios aranjarea lor, pe o bază care nu este fără interes pentru noi, deoarece ea va deveni probabil modelul după care vor fi aranjate toate datoriile, — şi cele ale noastre deci. America oferă Franţei de aci încolo un moratoriu de doi sau trei ani, în care nu ar plăti nimic. Apoi ar urma ca amortizarea să se facă într’un şir mai lung de ani. Franţa ardori 70 sau 80 ani şi reducerea dobânzei, de la cota de 5 la sută la cât a fost stabilită în momentul contractării împrumuturilor, la doi sau doi şi jumătate la sută. * * * La cât se ridică însă datoriile noastre interaliate ? După cifrele oficiale americane, ne găsim datori pe urma războiului,, cu următoarele sume în dolari la paritatea schimbului: 125 milioane 900 mii dolari Angliei, 20 milioane Canadei, 228 milioane Franţeei, 33 milioane Italiei, şi 44 milioane Statelor Unite ale Americei, în total 451 milioane dolari sau la cursul actual al leului nouăzeci de miliarde două sute de milioane lei, adică de două ori datoria publică a României mici. Dacă ni s’ar acorda plata acestei sume, fără dobândă, prin nouăzeci de anuităţi anuale, încă am avea de plătit un miliard lei pe an. O dobândă de numai doi la sută însă, ar însemna în primii ani un plus de un miliard opt sute de milioane lei pe an, aşa că anuitatea ar fi pentru datoriile ce avem faţă de aliaţi în primii zece ani, în Pentru rest nu e nevoe să ne alarme die de două miliarde şi jumătate, mim. Delictele din ordonanțele ml- î I (Citiți continuarea în vagina li-ar I Cronica săptămânală bucureștii de altădată Anul 1905 Cap. 129 La 26 Mai moare in Germania fratele regelui Carol, principele Leopold de Hohenzollern. * * * Chestia petrolului agită Încă opinia publică. La Senat Dimitrie Sturza laudă pe rege, zicând că respingerea proiectului susţinut de Take Ionescu se datoreşte nu d-lui Cantacuzino ci regelui- Dar d-sa mai adaugă că şi respingerea propunerilor lui ,,,Standard Oil‘‘ a fost tot opera regelui. Declaraţia face senzaţie căci prin aceasta regele era descoperit că a lucrat în contra americanilor spre a înlesni afacerile germanilor. Regele a făcut lui Petre Carp ob Servitţhinea că se miră de opoziţia junimiştilor la proiect, pe câtă vreme el Carp, a fost intotdeauna partizanul introducerei capitalurilor străine în ţară . Atunci Carp a răspuns : Da, Sire, sunt pentru infundu'•erea capitalurilor străine. Chr de CONST. BACALBASA când ele ni se impun sunt contra. Banca și societatea „România“ se constitue. La constituire participă: P. S. Aurelian, Eugen Carada, I Procopie Demetrescu, Nicu Filipescu, Take Ionescu, Al. Marghiloman, Anton Carp, Vasile Missir, Vintilă Brătianu, Al. Vericeanu, Lascăr Catarg, Dimitrie Carp, C. Alimănişteanu. Din toţi aceştia astăzi mai trăesc numai. Lipsa de sinceritate a politicienilor este flagrantă. Dimitrie Sturza, care era un dinastic obedient şi care pe de altă parte, simţea că situaţia lui în fruntea partidului liberal e şubredă, a profitat şi de acest prilej ca să-şi concilieze sprijinul regelui, ştiind că opinia publică începe să acuze pe regele Carol cum că susţine darea petrolului românesc germanilor, a voit să se pună paravan în faţa regelui şi să-l apere de acuzaţie Dar nimeni nu lua In serios această declaraţie. In cercurile politice se ştia precis că regele susţine punctul prezentat de doctorul Fialla, iar imputarea făcută de rege lui Petre Carp, arată destul de clar, cum că regele era partizanul proectului susţinut de Take Ionescu. Negreşit, când a văzut că se dezlănţue furtuna, regele Carol — credincios tacticei sale de întotdeauna, — a făcut obişnuitul pas Înapoi. Dar adevărul este că l-a făcut cu mare părere de rău. Cât despre atitudinea lui Dimitrie Sturza nu a mirat pe nimeni. Sturza care cel dintâi, tratase cu doctorul Fialla, Sturza care și după ce căzuse de la putere era in corespondență cu acesta, — după cum am arătat mai înainte, Sturza care parafase fiecare pagină și fiecare rând al proectului, pentru ca nu care cumva să se schimbe măcar o iotă din text, acum se declara, hotărât în potrivă, ba aducea şi felicitări regelui-Dar Sturza era tot atât de supărat, de căderea proiectului cât era şi regele. Adevărul era. .insă că Sturza avea acum o atitudine impusă de nartîd şi de Eugen Carada cn ir treaga ocultă. Spre a nu pierde imediat, şefia, partidului Sturza a fost silit să-şi schimbe atitudinea după cum altădată şi-o schimbase in onestia naţională. Anni umlifira şi filteresul de partid care-i dicta purtarea: liberalii nu puteau primi ca partidul conservator, ca un alt partid afară de partidul liberal, sa realizeze o mare operaţie economică. Iată adevărul asupra iagitaţiei pe chestia petrolului* * * Se hotărăşte In timpul acesta, facerea unei expoziţii g°neralen Bucureşti, in anul viitor 1906, spre a se comemora 40 ani de domnie a regelui Carol. D-rul Istrati este numit comisar general. In prospectul ce se publică încă din luna Iunie 1905 se anunţă că Expoziţia va avea următoarele secţiuni: agricultura, sivicultura, horticultura şi viticultura, creşterea vitelor şi zootechnia, piscicultura şi pescuitul, mine şi cariere, industriile, geniul civil şi militar, architecture, mecanica şi electricitatea, mijloacele de transport, armata, instrucţiunea şi educaţiunea, instrumentele şi procedeurile generale ale liderilor, ştiinţelor şi artelor, artele inimoase, higiena, asistenţa publică şi economia socială, cultul, trecutul. Pentru alegerea locului unde va fi instalată această expoziţiune o luptă aprigă începe să se dea intre şefii de colori ai partidului conservator. În special este luptă mare intre Verde, Negru şi Albastru.Şeful coloarei de Negru susţine cu tărie că nu este loc mai potrivit decât Târgul Moşilor cu Grădina Eliade, cu vechiul său vad comercial, Oborul cu liniile sale de tramvai, etc., etc. Şeful culoare de Verde, susţinut de şeful din Galben, sunt pentru Şoseaua Kiselef. Aci Iancu Brătescu nenea Iancu — pledează cu căldură şi argumentează că nu e toc mai potrivit decât Şoseaua unde s’a făcut toate expoziţiile, unde avem hipodromul, unde este plimbarea de lux a Capitalei, unde avem o alee bogată şi o grădină naturală. Dar a venit d. I. Th. Florescu cu laudele lui înflorite privitoare la pitorescul Dealului Filaretului. Şi Filaretul a câştigat cursa. Ion Lahovary, ministrul domeniilor, a ales câmpia şi dealurile unde se află acum Parcul Carol, împotriva părerei d-rului Istrati care ţinea, cu orice preţ, ca expoziţia să fie instalată sub Cotroceni la dreapta Bulevardului Independenţei pe un teren de 11 hectare. Argumentul de căpetenie al d-rului era că terenul dela Cotroceni aparţine statului, pe când cel dela Filaret aparţine la diferiţi particulari cari cer preţuri de exploatare spre a fi expropriaţi. Precum vedem, lupta s’a dat mai mult pe motive electorale. Fiecare, şef de coloare susţinea ca expoziţia să fie aşezată în coloarea sa, pentru ca să dea. maximum de satisfacţie populaţiei din coloare şi să procure câştiguri însemnate partizanilor. Cu chipul acesta situaţia electorului şef s’ar fi întărit considerabil Dar ministrul de domenii a ales Filaretul, care cădea in culoarea de Albastru, bineînţeles, nu pentu motive electorale. Locul cel mai potrivit din punct de vedere al Inlesnirei mijloace de transport şi al creărei unui frmos cartier care ar fi provocat tinderea Capitalei in direcţia acee ar fi fost Şoseaua Kiseleff, în pr lungire, dar ministrul a fost imprsionat de pitorescul dealului Filarului Duminica Sa. II iunie s'a inaugirat în equalul Ateneului bustul potului Traiian Demetrescu. D. Const. Mille, directorul ziarul „Adevărul", în numele Comitetului predat bustul primăriei Capitale Radu Rosetti a vorbit despre vial şi opera poetului. Au mai vorbit: Ion Livescu di partea artiştilor Teatrului Nationa Barbu Constantinescu in numele stdenţilor in litere, I. Frimu în numele Cercului România Muncitoan Radu Demetrescu, fratele poetului şi Băbeanu. ** * — In Rusia izbucneşte revoluţia cu o putere cu mult mai mare ci anul trecut. La Petersburg se dai lupte crâncene pe străzi intre lucrător şi armată, iar la Odessa revoluţia provoacă aplicarea stărei de asediu. Flota oda Sevastopol se revolți iar marele cuirasat Kneaz-Potemkin cu un echipagiu de 750 oameni, im * * * * * * Chestia zilei ■iiainanKawBMMMaaMHii Spre rezolvare... In raportul său d. Lalescu araţi că sporul de lefuri e MAI MARE deftt sporul scumpetel. Ziarele D. LALESCU : Acum, să fac un călduros un jet către funcţionar ca să restituie statului sumele pe cari, in ultimii ani, le-au luat î plus, — şi iată rezolvată şi problema funcţionarilor ! OpolemiEiPomanomsfl de mnm FIL001 Lacomunicatul oficios publicat de Viitorul acum trei zile cu privire la Basarabia si la tezaurul de la Moscova, sovietele au răspuns printr’o comunicare reprodusă încă de eri în ziarul nostru. Se explica în comunicatul românesc — a cărui redactiune nu era din cele mai fericite — că de la ruperea tratativelor din Viena până în prezent România nu a primit nici o propunere rusească de reluare a tratativelor pe baza recunoaşterii alipirii Basarabiei în schimbul renunţării noastre la tezaur, dar că România rămâne dispusă ca şi în trecut să trateze cu Rusia pe aceste baze. Scopul comunicatului român, care se sezisa de nişte zvonur fără fond real şi fără sursă certă, era desigur, numai de a afirma din nou voiaţa de pace a României şi persistenţa dorinţei ei sincere de a ajunge la o înţelegere cu sovietele cu preţul chiar al însemnatului sacrificiu material pe care-l înfăţişează renunţarea la tezaurul din Moscova. Ce au răspuns sovietele? întâi că este adevărat că nici o propunere nu a pornit din partea lor şi în al doilea rând, că îşi menţin punctul de vedere de la Viena, adică cererea de plebiscit şi pretenţiile de despăgubiri pentru valorile şi materialele trecute în urma revoluţiei în posesia statului nostru. Dacă telegrama rusească ar spune numai atât, importanţa ei, fie chiar polemică, nu ar fi prea mare. Ea ar oferi numai, după cum am afirmat din primul moment, prilejul pentru opinia mondială de a constata că nu România ci Rusia poartă vina şi răspunderea desacordului care se menţine. Dar sovietele mai spun ultlucru. (Şi aci e locul să constatăm greşala de redacţiune a comunicatului românesc). Sovietele afirmă că Rusia nu a consimţit niciodată, nu a făcut niciodată suggestii sau propuneri din care să se poată deduce că Rusia ar fi dispusă să renunţe la orice veleitate asupra Basarabiei dacă România, de partea , ar renunţa la tezaurul evacuat, Cunicatul guvernului nostru nu impedicat din nenorocire, de la început, această aserţiune pe cât e importantă pe atât de inexactă, datoria presei româneşti să complecteze lacuna şi să restabilească faptele. Ei bine, realitatea e că în cor versatile şi chiar în coresponda ta ruso-română din timpul conferinţelor de la Geneva şi Lausant (mai ales Lausanne) comisarul externelor Cicerin a declarat că înţelegere pe bazele de maist e posibilă şi e dorită de Rusia. Givernul nostru a luat act de această declaraţie a conducătorului calificat al politicei externe ruse şi rămas numai în aşteptarea unei căzii de a trata pe aceste baze. când în preliminariile dela Tigri na ocazia s’a oferit, el s’a grăbit s amintească că înţelege să se refer la bazele fixate la Lausanne de O ceri. Aşa şi numai aşa conferinţ delaJViena a fost acceptată de no Iar în notele schimbate în cursa ei, delegaţia românească nu a omis niciodată să se refere la argajamentul comisarului Cicerin. Că Rusia a revenit asupra lui, c a avut putinţa şi motive s’o facă, aceasta e o altă chestiune. Ceea c trebueşte să rămână stabilit eă România a dorit înţelegerea şi s’ întemeiat pe cuvântul rusesc. Comunicatul Moscovei reprezintă î inexactitatea lui o nouă manievr nesinceră pe care guvernul trebuie s o prevadă şi s’o împiedice printr’o mai mare preciziune a comunicatului. Căci dacă se dau comunicate di însemnătate internaţională, ele trebue să corespundă în totul scopului urmărit. Şi dacă o reluare a tratativelor româno-ruse nu e în acest moment posibilă, avem datoria cel puţin de a nu lăsa nici un echivoc să planeze asupra trecutului şi de a preciza în lumina faptelor neiodoelnice răspunderile. Eugen Filotti