Adevěrul, ianuarie 1926 (Anul 39, nr. 12900-12922)

1926-01-28 / nr. 12920

Inul 39 - No. 12920 ABONAMENTElI * * * lei 28 ianuarie 1926 FONDATOR! AL. V. BELBIMAN 1888—189? CONST. HILLE Î89?-Î920 689 tel p® CB ss. 380 iei pe 6 lunL 150 lei pe 3 lonL In Străinătate dnbîtt, BlIOO^bfvlJisnisstl, Srp. 9 TELEFOANE­­ Oficiosul guvernului crede că «Intrarea In normal Impune". ...Vasăzică, e o pură calomnie svonul ci liberalii s’ar gândi si mai rimnini la putere ! Centrala 6­6?. Direcția 57 73 34'73- Ad-strajia 7BB-46 78. ",ro­,’acia .'.0/69 83 84. . ­S 5SS Inconştienţă primejdioasă la momentul când leul scade la îfiri­ia la cursul cel mai mic pe cere la cunoscut până acum, iar galanta comercială se inchee, in primele nouă luni din 1925, cu un deficit de peste două miliarde, oui­­siosul guvernului etalează pe două­­Coloane succesele politicii d-lui­­Vintilă Brătianu, sintetîzându-le in litiu­­s „Continuitatea in opera de prefacere financiară“, înseamnă oare aceasta că guvern­nul ne oferă trista perspectivă de a credea perpetuându-se decăderea e­­conomică si financiară a tării ? Ia loc să recunoască umil c’a stresit, că cu intenţii bune a dus fara de râpă, guvernul — care a exercitat patru ani dictatura eco»­nomîcă $i politică, având ca unică justificare hotărirea de a reface fi» stanteiâ $î economia tării — se în­­dărătniceste pe caisa dezastrului şi vorbeşte trufaş de roadele guver­nării saie. Ca certificate străine, obţinute, Dumnezeu ştie cum, ci cu excedenţ­ie bugetare supte din mizeria ţării şi din deprecierea leului, se misti­­ică azi mulţimea prea răbdătoare ?! se înlătură privirile de la eşecul de deplâns a! politicii de consoli­dare financiară şi monetară. După patru ani de sacrificiu Imen se aduse viţelului de aur al d-lui Vintilă Brătianu şi opt luni după în­trarea în vigoare a convenţiei mo­netare pentru revalorizarea leului, valuta românească scade brusc la cursuri de ruină, iar emisarii gu­vernului bat la toate uşile străine pentru a obţine indispensabilul im­prumut extern., Si acestea sunt roadele guvernării competenţelor ! De dragul unei himere, guvernul d-lui Vintilă Brătianu a sacrificat agricultura prin taxele de export a ruinat comerţul şi industria prin restrângerea creditelor şi a dus ţara de râpă prin opresiunea fiscală și încătuşarea productiunei. Leul a continuat totuş să scadă, ajungând după patru ani de sacrificii inutile, să plătim lira sterină aproape 1200 iei In Ioc de nici trei sute de lei cât o plăteam la venirea guvernului actual. In oricare altă tară, un guvern care a comis asemenea greșeli n'ar avea curajul să vorbească de o­­pera sa. &dc u fl­­­iizfl mm omori Pc) ii® %?® wiiiii pippngn yiiips m în curând Curtea cu­n juraţi­ de JSotoşani va judeca procesul unui sătean, anume Mihai Budeanu, ca­re a ucis cu toporul pe un oare­care Avram Avramovici.­­ Cazul fiind de ordin cu totul par­ticular, singură justiţia va avea să-l rezolve, după cum va crede ea de cuviință, condamnând sau achitând pe acuzat Nici unui om serios nu î-a dat In gând să se ocupe de a­­©castă chestie. D. A- C. Cuza se socotește 'insă 'dator să Intervie, nu numai pro­­©lamându-l pe Budeanu nevinovat — lucru posibil si admisibil dar declarând solemn că procesul nici nu este aî lui Budeanu, ci este al întregului neam românesc, neam exploatat și batjocorit . * Din moment ce d. Cuza pane­chestia in felul acesta, e interesant de aflat cum s’a petrecut crima. Prin ce întâmplare „întregul neam românesc" se pomenește dat In judecată pentru omor ? Ne fo­losim deci de expunerea d-lui Cuza — notaţi bine ! — spre a prezintă şi noi faptele aşa cum le prezintă d-sa . La pădurea Baîsa din judeţul Bo­toşani slujea ca paznic (,«om de în­credere“, cum se zice pe acolo), e­­grreul Avram­­Avramovicî.­­ într’o zi săteanul M. Budeanu a încărcat lemne în pădure ; şi când să iasă cu carul, Avramovici i-a fixat preţul din ochi, în loc să cân­tărească­ ,Mih­ai Bunea, ca la târg, îi oferă alt preţ şi anume opt­zeci de lei. La aceasta jidanul Avrămo­­vci ii răspunde: — „Optzeci de ani să aştepţi pâ­nă ai voia da eu lemnele cu preţul acesta". Până acum lucrul este destul de­­ Inofensiv. Şi, deocamdată, continuă tot astfel. Căci jocului de cuvinte al lui Avramovici precum că nu va da lemnele cu 80 de lei nici în 80 de ani, Budeanu îi dă o replică, a cărei parte culminantă e aceasta : : — Tu, o liftă, vii în pădurile noa­stre româneşti şi mă insulţi; zi­­,dându-mi ca să aştept optzeci de ani ! Dar cine eşti tu ? Si, aci, deodată, in chip fulgeră­tor, se produce drama. Căci, fără nici o tranziţie, după cuvintele i­ar cine eşti' tu ?", d. Cuza conti­nuă: ' , • «La aceste cuvinte — văzând că Jidanul Şi-A PUS MÂNILE IN BU­ZUNAR, INTORCÂNDU-I SPETE­LE în batjocură — Mihai Budeanu, care avea toporul in mână. Ta lo­vit in cap pe Avramovici, care a rămas mort pe loc“. ■ Repetăm: redăm in mod riguros exact expunerea d-lui Cuza. Citi­torii îşi vor face singuri părerea despre vinovăţia sau nevinovăţia lui Budeanu, ei vor aprecia dacă Budeanu a fost îndreptăţit să-i dea cu toporul in cap lui Avramovici venim simplul fapt că şi-a pus mâinile­ in buzunar şi î-a întors spa­tele. Ue si in batjocură" cum pre­cizează agravant d. Cuza. Noi nu ne pronunţăm, pentru motivul că afacerea in sine este extrem de simplă — nu omor ba­­nii — şi ne­ ajunge verdictul pe care îl vor da juraţii, ori­care ar fi el Dar ca să faci din Budeanu un erou şi martir al neamului şi ca să spui că procesul lui Budeanu nici' nu este al lui Budeanu ci al întreg neamului românesc, ca să spui că '.jiCest neam în întregime aşteaptă dreptate, în fiinţa lui Mihai Budea­­■m, de la juraţii botoşăneni", — so-/ ■ţjâtim să este exces de demagogie şi este o insultă odioasă la adresa neamului românesc.­­..Şi mai este şi un delict bine caracterizat: este, de fapt, îndem­nul la omor, căci după concepţia propagată de dx Cuza vei putea ucide pe ori­cine, pentru motivul că şi-a pus mâinele în buzunar, ori că ţi-a intors spatele. Amă­nuntul că rigorile acestea sunt va­labile numai faţă de evrei, nu sca­de mult din gravitatea lacilîd, cel natm­ după noi, cari respingem ca­nibalismul în chip absolut şi total, spre deosebire de ebreuiştii români cari îl admit in parte, adică faţă de unii oameni, cum sunt jidovii şi Jidovişti­ (vezi cazul Mancin). Lămurim din nou că în cele de mai sus nu ne-am servit de nici o altă sursă de­cât spusele d-lui Cuza, redate riguros exact. Pasa­­giile cuprinse între ghilomete sânt ale d-lui Cuza, iar ghilometele, fi­rește, sunt puse de noi. Cerem iertare d-lui Cuza că n’am găsit alt procedeu pentru a preciza că pa­­sagiile respective sunt ’reproduse textual. Dar aceasta e o parante­­ză. Revenind la chestia principală, am dori să știm daca guvernul n’are nimic de obiectat —din punc­tul de vedere strict legal — pro­pagandei pe care o face d. A. C. Cuza, Gr. Damian ' ■ . Glose politice,,, Ca văcarul pe sat încolţit, de opoziţie, pe tema com­plicităţii sale cu falsificatorii de bancnote, d. Bethlen a ameninţat cu demisia. Efectul a fost miraculos dar nu cel ajşterftţ, de primul ministru ungur. Opoziţia s’a emoţionat­ atât de mult, încât a dublat energia campaniei­ sale contra guvernului.: Probabil că d. Bethlen a învățat ceva cu această ocazie și n- o să se mai­ supere ca văcarul pe sat. Grevă şî «■« CJI*GVf3 Pentru „Viitorul", greva (e vor­ba de protestul avocaţilor pentru motivele bine cunoscute) este o ma­nifestare violentă şi revoluţionară. De patru ani de zile, insă, guver­nul face grevă contra legilor, a dreptăţii $i a bunului simt. El s’a deprins ca voinţa lui să nu întâm­pine nici un fel de opoziţie, aşa că greva avocaţilor e natural­ă să-l indigneze. P. Vintilă Brătianu are, ca tot­deauna, dreptate. Americanii! consternare alaltăeri la Lipseau toți fruntaşă (ă­ Mare Cameră, rănişti — Unde or­i se mirau toţi: ziarişti şi deputaţi. Cu greu s’a aflat unde erau: e­­rau toţi invitaţi la un dejun al minis­trului Americei. Uşuraţi, naţionalii când i-au văzut venind, au strigat: — Iată americanii! Vin ameri­canii !... Terminologie politică Oficiosul guvernamental pro­testează împotriva faptului că zia­rul „România" a scris despre par­­tidul liberal, că este, ,/„ bandă", fier,­menul nu i se pare potrivit „Vii­torului". In trecut s’a spus despre liberali că sânt o „tagmă călugă­rească", dar și împotriva acestei denumiri au protestat. Nici „ban­­dă", nici tăgmâ‘, atunci, ce? Rezultatele pozitive ale tratativelor Dificultăţile nu au mai rămas De atâta vreme, de când urmea­ză tratativele, între partidul naţio­nal şi cel ţărănesc,­­ avem acum pentru întâia­ dată, impresiunea, că ele se găsesc pe­­ un teren săftă­­tos, pe terenul faptelor, a! realită­ţilor. . De prisos să amintim cetitorilor, că in acţiunea de presă,­ pe care­ am dus-o fără şovăire, fără intre­­rupere, în mod perseverent, pen­­tru­ concentrarea­­ forţelor demo­cratice, am recomandat mereu te­renul acesta, am combătut, mereu­ pe aceia, cari, tot susţinând, pro­babil chiar cu sinceritate, că înţe­legerea partidului naţional în cel ţărănesc se impune, se încăpăţâ­nau a face abstracţiune de aceste realităţi şi se ameţ­au cu­ credinţa că prin atacuri, şi violenţe verbale, se pot înlătura sau birui faptele. Poate că astăzi ei, cât şi cei pe cari credeau că-i servesc, îşi dau seamă de ce enormă greşală au făcut. Recunoaştem că acum în ceasul al_ unsprezecelea, nu e locul­ recri­minărilor­­şi dacă­­totuş­i■ relevăm a­­ceastă rătăcire, apoi o facem pen­tru, ca pasiunea $i orbirea rău sfă­tuitoare să nu­-î împingă­­ a perse­vera în ea şi a face ca greşala din urmă , să fie mai mare şi mai grea ,încă, decât cea dintâi. In afară însă de aceste curente lăturalnice, ■ conducătorii ambelor nattile democratice, sunt con­ştienţi de ceeace este un joc acum. Faţă în faţă stau două forţe, for­­ţe reale. Nu dintr’acele cari au ne­voie fie guvern pentru a se tradu­ce într’o reprezentantă parlamen­tară, ci ăintr’acele cari ăe patru mi demonstrează mereu că cură­­^ă'cini odihnei tn. macra poporrrrí sî pe care încrederea poporului e recomandă încrederii factorului cov'-Mrrt.ioml. Asupra felurilor c® urmă­resc, ca și asupra metodelor prin care trebuie urmărite, cele două partide sunt de «a cord. Principial nimic nu stă în cafea înţelegerii lor şi ce a stat în această cale ca cestiune personală, e înlăturat. Şi iată că discuţiunea urmează acum de situaţiunea ce fiecare din cele două partide va trebui să aibă în viitorul parlament, în viitorul guvern. O cestiune a preponderenţei se pune tot­o­­dată. O pune partidul naţio­­nal. Nu o acceptă cel ţărănesc. Eri partidul naţional o punea cu argumentul că are la fa­voarea sa cuvântul factorului h­otărîtor sau siguranţa că lui i se va încredinţa misiunea formării viitorului guvern; azi o pune în vederea celor pa­tru sau cinci grupări din fuzi­onarea cărora a eşit. Primul argument partidul ţărănesc l-a respins, pe de o­parte ca neîntemeiat, pe de alta ca irevelant pentru alcă­tuirea unui guvern cu concep­ţii democratice. De al doilea ar fi, pare-se, dispus să ţie seamă, deşi nu înţelege să fie pedepsit pentru defectul de frumuseţe ce con­­stitue omogenitatea lui. S’a dat partidului ţărănesc sfatul ca să nu ceară ceea ce partidul naţional, din cauza alcătuirii sale, nu-i poate a­­corda. Sfătuim şi noi partidul ţărănesc ca să fie conciliant, în interesul marelui scop ce se urmăreşte, —* dar primul sfat ţărăniştii o pot întoarce fi­indcă tot cu atâta temei pot spune, partidului naţional, ca să nu ceară, în vederea nevo­ilor alcătuirii sale, ceea ce par­tidul ţărănesc nu-i poate a­­corda, fără a-şi umili demni­tatea şi fără a se desfiinţa singur. . ..' A găsi act Justa mijlo­cia...— iată la, ce trebue să tindă actualele tratative. De aceea -ele trebue fe­rite de pasiuni şi de re­volte. Ce-i place unuia, U place şi celuilalt şi fiecă­rui­a vine greu să lase dintr*a! luii. Iar celor cari cer mai mult, li se cuvine să fie mai calmi şi mai în­ţelegători ‘pentru , exilă­rile celor cari trebue să dea, -v . 1 Aşa- ■ stau lucrurile Sn­­momentele acestea h&tă- NA­ ZBATI I DESM1NTIRE Scump!, confraţi ds 'opoziţie, fa­ceţi mea culpa! Aţi susţinut că, scăderea leului, la­ Paris , se dato­­reşte­­ plecării’ neaşteptate ! a d-lui Vintilă Brătianu în capitala­­ Franţei. Dar, iată că d. Vintilă ne dă la toţi o lovitură teribilă! D. Vintilă­ stă la Paris ; leul sca­de. D. Vintilă pleacă, însă, din Paris: ce credeţi că face leul ? Ei bine, leul scade mereu. D. Vin­tilă ajunge la Bucureşti; ce mai face leul? Leul scade iară. D. Vin­tilă se reaşează la ministerul de­ fi­nanţe. Leul scade şi mai mult!, Ei,' ce' mai ziceţi?. ’ Aşa e că : aţi greşit ,cânoi : aţi' legat căderea leu­lui de prezenţa d-lu! Vintilă la Pa­ris? Leul ‘scade. —­ oriunde ar fi d. Vintilă... Teribilă, dezminţire înghiţim! ■ Kiat. rîtesatre pentru apr­opiata evoluţiune a ţării. In tot cumul, cei­ cari iis răspun­derea tratativelor* nu tre­bue să piardă, din vedere că nu numai forţele demo­cratice se agită şi sunt la lucru .acum,t­­acul care se joacă e f­oarte strâns şi de lărgimea Judecăţii condu­cătoriior­ democraţiei nou, sire, depinde­­ rezultatul lui. ’ Stanişteanu NOTE D. VINTILĂ BRATIANU desco­peră de­odată că­ finanţele ţării nu sunt consolidate, încă. De unde pâ­­nă­ acuma susţinea că le-a conso­lidat de mult şi „Viitorul‘ nu mai înceta cu laudele la adresa d-sale pentru această ispravă, acum, în r­omentul când se pune problema succesiunei, observă că măi va pâ­nă la consolidare. ,Maî trebue foarte puţin, ca să fim intraţi cu to­tul pe sfera cupaplicării definitive —■ scrie d-sa in „Vin­orul — dar acest puţin poate fi compromis prin lipsa de continuitate a operei în­treprinse". ■ Am înţeles ! D. Vintilă Brătianu e gata să se jertfească şi să­ con­tinue a mai sta la putere măcar... puţinul cât mai trebue pentru ca să intrăm cu­ totul ,în sfera consolidării definitive! * INCANT­AT de rezultatele poli­ticei d-sale financiare, d. Vintilă Brătianu scrie că această politică a produs un reviriment în opinia publică europeană şi ne-a adus la situatiunea in care ,a am putea să obţinem creditele de care tara ar avea nevoe pentru marile opere de restaurare economică".­Şi totuşi nu te obţinem, deşi ne crapă buza după ele. Desigur, vor­ba d-lui Vintilă Brătianu vine cam aşa : Am putea, dar... nu putem! Carnetul nostru ar prilej«! ... mu­i concert Ans asistat la concertul..dat' î­s A­­teneu de distinsa noastră pianistă! d-na Manya Botez. Criticii ,muzica!!, au şi vorbit, unii, şi anume foarte favorabil; alţii îşi vor spune cuvân­tul când le va veni rândul, şi vom vedea în cel fel se vor pronunţa. Subscrisul are exact atâta price­pere ,în materie, ca să ştie dacă o bucată muzicală îi place­ sau nu ; nici ’ o dată însă nu s’ar încumeta să­ arata de ce. In cazU! special, pot declara nu numai că. mi-a plăcut, dar şi că m­ am aflat !n bună şi nu­meroasă companie, în marele pu­blic, care n’o­­mai isprăvea cu ova­țiile, am­ văzut multe persoane a că­ror­ competență e recunoscută, ma­­nifestându-se în chipul cel mai căl­duros. 1 •*’ Cititorii se vor întreba­ insă de­ ce mă ocup de concertul, d-nei Manya Botez, din moment ce nu e vorba­ să fac­ă o critică­ muzicală'?­­ Motivul e că am de relevat­ oar­ecari lu­cr­ur cari nu fac parte din­ concert, dar sunt în legătură cu el. ' Inainte­ de tdste, concertul a fost dat în scoc filantropic. Asistența sf­cială a­­ încasat de pe urm­a lui vre-o 60.000 Iei. Ei bine, sum­a ar fi fost mult mai mare dacă sala — care n­u e o sală particulară, ci Ateneul — n'ar fi perceput o­ chirie considerabilă, dacă taxele către stat şi comună nar fi atins ş­­ele cifre destul de impozante. Şi atunci, mă întreb cum devine cazul? Tu, stat," eşti dator să întreţii: — din birurile meie, cetăţean»" — instituţia numită Asistenţa Socială. In loc de aceasta, tu faci cu banii mei.... nu ştiu ce­ faci, — şi poate că, nu ştii ,nici­ tu — iar pentru Asisten­ţa Socială apelezi la artişti să cânte şi la public să dea bani, adică alţi bani; însă culmea e că şi din banii ăştia, — ediţia II, zmulşi indirect,— ciupeşti o mare parte sub formă de chirie, taxe comunale şi taxe către stat, — către tine însu­ţi — nu­­ ca să-i dai Asistenţii Sociale, ci ca" să astupi cine ştie ce alte găuri, mis­terioase,­ mai mult sau mai puţin fără, fii­nd. Cu alte cuvinte, Statul,­ care se grozăveşte cu Asistenţa Socială, me­nită să aline nenorocirile, se procla­mă el singur, din oficiu, nenorocit­ei. I, şi profită cea­ dintâi: T­'şi ce! mai bine — de generozitatea Asis­tenţii. . . Fîaviv Scandalurile continuă la Univer­­sitate. Ele se fac din zi la zi mai grave şi mai violente. Eri, parti­zanii cazişti, un număr covârşitor, au asaltat cu bastoane şi­ alte us­tensile, uşa unei biblioteci (chiar a unei biblioteci) pentru a putea pune mâna şi bate câţiva studenţi evrei, cari indrăsniseră să, vină la cursul d-lui profesor Babeş. Cum zişii­ se întrunesc In cantine şi condamnă cursurile profesorului Rainer. Tot ei indică Senatului u­­niversitar pe cine să numească sau­ nu la catedrele vacante. Acum câteva zie, „Viitorul"­ ţi­nea să repete in numele guvernu­lui că în România nu există nume­­rus clausus." , E ceva mai mult decât numerus clausus: e interdicţia pură şi sim­plă a unei părţi din cetăţenii sta­tului de a-şi învăţa copiii în şcolile publice. Şi nu o interdicţie cura­­ţoasă, ci una laşe şi hipocrită. Căci, în vreme ce „Viitorul“ şi mai ales,' „ITnddptendance roumai­­ne“ strigă, oride câte ori au prile? • nu e 1 • •* iJlilflllii nnl, că ordinea legală s’a restabilit în Universităţile noastre, scanda­lurile se­ desfăşură tn' * voie, sub pojghiţa mincinoasă a „măsurilor de ordine", ce se iau de ochii TUmil Acesta­­e adevăruL Trebue spr­e la întregime, cel puţin pentru a fixa înaintea opiniei publice res-, ponsabilităţile cele adevărate. Să nu răspundă guvernul că pu­terile lui sunt limitate de antono­mia universitară ! ■ El pare nu se Împiedecă nici de propria-! Consti­­tuţia, atunci când­­ se n­ăzare­­ că „ordinea" ar fi ameninţată, e cu­prins de-un ciudat scrupul de con­ştiinţă, când o să garanteze nu numai normala rânduire a­­şcolii dar însăşi demnitatea autorităţii în România. : ’ Dacă senatul universitar găseşte că scandalurile de-acum sunt com­patibile cu înălţimea ■ culturală,­ pe care el o reprezintă, e datoria gu­vernului ca garantatei suprem al ordine! să caute şi să aplice mij­loacele legale de a salva­­şcoala de o tristă ruşine. Deh. Sugges fl Mlli Chestiai Urarea primului ministru Guvernul, depunână în parla­mert multe proecte ce urmează a fi stu­diate cu atenţiune, şedinţele se­­vor­ suspenda până după alegerile, co­munale* PRIMUL­­ MINISTRU:­­ Vâ­ rog să luaţi de aproape contact cu a­­legătorii şi, împreună cu ei, ‘ să studiaţi proectele noastre. Reuşita noastră in­­alegeri atârnă de la sericitatea cu­ care veţi cerceta­ aceste proecte. Vă urez succes... la studiu. i ii­« Călătorii francezi tn vracul al 16-lea PAP.m. te 1ANUAR!E~- D. larita ; 'enî a' dâiza conferinţă a cursului in cars tratează des vru „rijistorii francezi fu Orientul euro­­peni.’. In cea dintăi, — despre care dam scris acum caieta' silei — a vorbit de călătorii' din veacul al 15-lea, tn conferinţa de om­ despre cei din veacul următor. Prelegerea a doua mi s'a părut foarte interesantă şi instructivă. Am auzit lucruri cari, probabil, o să fie noui pentru alţii, cum­ au' fost de pildă pentru autorul acestor rânduri şi‘anume — dau un singur exemplu — ,că epoca sultanului Suleiman, a fost tot aşa,de mare, dacă nu şi mai mare decât aceia­ a lui Charlema­gne,in orice caz ,mai revoluţionară. In veacul al 16-lea, ’ societatea, oto­mană a suferit un proces addric de transformare; s’a bizantinizat fi mai mult ca ^ înainte., D,, lor­ga a arătat că, lumea otomană şi bizan­tină, n'-a­ existat niciodată separaţie,, Nu numai atât, nici­, măcar cucerinţa Constantinopolului n'a fost nece­sară. Cucerirea aceasta se datorea­ză unui act personal­­ al lui Moha­­­met IL Turcii ii socoteau­ pe creş­tini necesari, , Lucrurile acestea mu­ ■ ss spun în­ manuale. Acestea nu vorbesc­ de pă­trunderea intimă intre cele 'două' so­cietăţi din Orient;- intre societatea bizantină şi cea otomană, istoria, tradiţională învaţă că deosebirea fie religie între bizantinii" creştini şi o-'­­tomaniî mahomelani, se traducea in reeditate înt-’o deosebire socială şi politică profundă. Or, via fost aşa. Sultanii, ca toţi şefii din vremea­ lor erau .nişte şefi feudali şi, dacă Tam­ifiţeles bine pe d. lor,la, ră, poa­te conchide că, cu toată său împo-: 'priva; ăldoa­rei convingerilor religi­oase aih,vremea aceea,, raporturile, in cuprinsul imperiului otoman si­­cu vedinii. erau . regulate, mdi, muU pe baba intereselor 'sociale ‘decdt a celor religioase. , , . .. ' , . De altfel, ntct)nu^e*.pcfqte,' explicaf altminteri .ckeacpmt'spss.td-Jorgfl - cu • Vrivir^ta'.inieriepe^enja ;-l-,pep.tru: a întrebuinţai o, 'exprăsie .tei.^aă iăzi — între ’ofcmanii şi'' în­tantu­l. ;L­egă­­turile între­ ambele aceste. ' societăţi' 'ţineau,-d& mult, în dâxâmn-* veacul gi 14-lea. Doi sultani s'dubpăăătorit cu prinţese creştine şi — detaliu inte­resant de notat pentru timpurile a­­celea: e vorba de veacul al 14-lea — soţiile sultanilor au putut rămânea creştine. iu»,!! După o introducere asupra situa­ţiei Imperiului otoman în secolul 16-tea. a. Iorga a vorbit despre lătarii francezi ,cari au vizitat,, veacul acela, Orientul european*,,. Dar, înainte de a aborda partea a­­ceasta, d. Iorga a ţinut să spue că, în lucrarea sa asupra Istoriei im­periului otoman, a făcut greşala să se inspire din rapoartele trimişilor­: veniţieni la Curtea sultanilor. Ori trimişi! aceştia scriau pentru gu­vernul lor şi nu vedeau decât guver­­nul otoman, oficialitatea turcă. Ei n’au cunoscut poporul;. n/at;;_yenyit în contact cu dânsul; n'au ’vizitat provincia. Izvorul de care s'a servit d. Iorga pentru scrierea Istiriei a­­rătate este inferior ca valoare do­cumentară­ relaţiilor­ călătorilor Irak s cezi. Aceştia au fost oameni sinceri! Au venit In atingere directă nu­­mai cu dominatorii, cu vizirni,”cu ge­neralii, cu şefii şi c'U populaţiă' de. »jos.. 1 - -Ceeace deosibeşte pe călătorii frăn­cezi din veacul a! 15-Iea de aceia din '­ al IMea, este că pe când cei ’dintâi”­erau’ pelerini şi se ocupau» mai ales’de cele sfinte, deşi — după cum am arătat — influenţa Renaş­terii, se, simte puternic­ la ei, cei din veacul al 10-îea sunt mai laici, nu se’gândesc da religie şi la vizitarea»' locurilor sacre. Unul din,­ei de pil­' dă scrie că nu e nevoe să te duci să­ vizitezi1,Ierusalimul, fiindcă fie­care poate,să aibă Ierusalimul la el acasă. i, • ■-­­■.: ' t'i ■■ • Spiritul'critic’ începe să' se dezvolt^ Er,arat-o!-care-i este concepţia lor -e­­’supra imperiului-otoman şi asupra' 'instituţiilor­’ sale.' Ei opriu despre ţă­ranii şi'•pescării turci... Călătorii /frâa,cezi;.din.rmcul:- a!.4&-lea. fac­­comparații­­ între societatea..' creștină: ■jş i «cea' otomană și rezultatul cbm- „ ’.parației, nu­ este totdeauna- în: twvam*.' -rea-’ celei dintâi. Un călător de, pii- * .dă-' spune;; că moscfeeele sunt ,mai bine organizate ca bisericile. ’. . :■ - ... v. . . Fără de--excepţie,­­ voiajorii fran­­­cezi M. laudă­ pe turci şi- -viaţa ’ aces-, tora.)1 Poporul de jos ’­ este, extrem­­de simpatic. E! nu încetează cu ; legii­e Turcii sunt curaţi trupeşte şi sufleteşte.- A­u băi­­, cum nu le au creştinii, sunt simpli, modeşti şi discreţi. Curagioşi în război, au se­ grozăvesc cu isprăvile lor. Nu sunt lăudăroşi- In :casă, pacinici. Nici o deosebire Intre stăpâni­ şi slugă. Og* : (Giţiti 'continuarea în vag­ul­ă). In orice comunicare de la un om­ a altul se găseşte, în diverse gra­de, un element de suggestie. Obici­­uit nu primim,­ nici­ nu , transmi­tem cuprinsuri pur intelectuale; cele de mai multe ori se strecoa­ră ceva care influenţează senti­­nentele şi voinţa, independent de sensul şi valoarea intelectuală­ a lucrului spus ori scris. Această in­fluenţare lăturalnică a­ voinţei, şi sentimentelor celui care ne ascultă constitue­ elementul pe „care l-am numit suggestie. Să fiui",ne grăbim a conchide ca un ora­ş, numai’ de­cât, cu atât mai suggestibil, cu cât mai slabă ii este inteligenta. De­sigur rezistenta ia,, sugges-. tii­e de cam’vorbim'depin'de ■’ţi‘'’de de PAUL ZARIFOPOL gradul inteligenţei, dar mai "mult depinde această rezistenţă de tem­peramentul omului. Proştii, fireşte, se lasă suggestionaţi simplu şi grosolan,­­pentru cei deştepţi e ne­­voe de un complicat înconjur in­telectual pentru a-i suggestiona par şi unii şi­ alţii ajung la aceeaş stare în care facultăţile intelectua­le,­ se supun orbeşte imboldului vo­inţei şi al sentimentelor, numai că proştii sunt aduşi lesne şi repede la această stare, iar inteligenţii men ,si inert. Se nasc,astfel cu in­­dîvidiul admirații, iubiri sau urî asu­pra cărora judecata nu mai are nici o putere. Se'știe de­­ că ace! care-''.5u2gestioneaza pe alţii ră­­mâne câeodată în plin sânge rece şi­ liber de suggestie ; alteori însă este el însuşi ametit, de ^ sentimen­tele şi dorinţele­ lui. Cazul dintâi e obicinuit în ■ viaţa politică şi socia­­ă, celalt în viaţa religioasă şi ar­tistică, in., timp de criză istorică, starea­ religioasă’ năvăleşte şi în viaţa politică; atunci membrii so­cietăţii sunt suggestibili la maxi­­mum, şi in fiecare clipă gata_ să urmeze massă, adică o grupare unanimă, cu impulsivitatea unifor­mă. Dar acestea sunt cazu­ri extre­­me. Suggestia se produce însă, sura am­ spus, în viaţa de toate zi­lele. Calitatea persoanei care vor­beşte sau scrie-ne­­domină, şi ,rare ori ascultăm , cu­ deplină­ lucidita­te ce ni 'se spune, fiindcă rareori uităriv cine. vorbește. Depindem ,critirm­entul de indivizi,' de clase, ie partide, de popoare, fiindcă le '■'mirării sau le dispreţuim, le iu­bim sau re urii.' 1 t ; . Putini au1 numea liberă totdeau-iri.­ chiar, dintre’*acei care i au­” 'dfes­­tuluiminte. Cei­ mulţi au, din capuii locului, slabă rezistenţă intelectu­ală şi aceasta se dovedeşte toc­mai prin gradul şi felul în care sunt suggestibili. După dispoziţia sentimentală în care se găseşte fa­ţă ■ de r­a-ta, omul’ te ascultă respec­tuos­ şi simpatic, s­au cu nerăbdare de a spune ce are ei în cap, de a te înfrânge sau batjocori în. ochii, celorlalţi.La ceea ce spui ia. scu­­ipâ prea-'puţin;;'şirde' cum începiîâ vorbi, înţelesul spuselor . d-tale se poceşte in mintea celuilalt potri­vit dil sentimentele pe cari le avea prealabil pentru d-ta. Aici se gă­seşte una­­ din cauzele însemnate ale inerţiei intelectuale a majori­tăţilor. Şi, aici înţelegem ca origi­nalitatea este tocmai puterea de a te libera de suggestia persoane­lor, şi a grupelor şi de a privi lucru­rile ,şi ideile, că­­toată, energia t ta intelectuală. Mulţimea’ oameniîbţ -‘se- i îndră­gosteşte de persoane, de'' şefi şi pa­­troni politici ori de capi de şcoală literară, .până­­acolo că..repetă, nu numai ideile lori ci le copiază sti­lul, mutra şi gesturile.'Astfel sug­gestia se face păstrătoarea ironică a •’ a unor * particularități personale.' fă-' ră valoare; ea­ tinde să’ stereofipe­­ze accente­ individuale $t să le co­boare la gradul de ankilozări • co­mice. •• ’ ■ : propăgâridele ’ politice /sau­­ reli­gioase» ca și reclama pentru„ ope­rele ”de'artă, nu fac decât'să caute a schimba autoritatea de care sunt suggestionate majorităţile cu o al­tă autoritate, şi e probabil că alt­ceva nu ser poate­ face cu majoritate ţiie. Aici trebue ţinut seamă ■, de faptul ca luciditatea masselor fit ce priveşte interesele lor a cres­cut considerabil, astfel că suggest­biile politice şî sociale în anume direcții '.s’au ...făcut foarte­­anevo­­iriase. Osteneala vechilor clase’ stă '(Giru. ...biummurmu­m pugi u­uA

Next