Adevěrul, noiembrie 1926 (Anul 39, nr. 13153-13177)
1926-11-02 / nr. 13153
_ poUUce Remediul / E/Independance Roumaine se frânge, ca drept cuvânt, împotriva mului de știri inexacte, răspândite Inpresa străină, cu privire la faptele ce se petrec In România. Ziarul liberal citează câteva cazuri caracteristice, din care rezultă că cele mai mari ziare din lume si celenai de seamă publicişti străini cad victimă acestor, ştiri fanteziste, rari ne fac însă un rău imens. L’Independance cere o grabnică remediere a răului şi propune unele soluţiuni — cu desăvârşire insuficiente însă, după părerea noastră. „ Răul cel mare stă în regimul de temură şi confiscare, aplicat pieţei române. întotdeauna, aceste mări represive a facilitat răspândirea versiunilor false. Ca o presă iberă, acest lucru nu se poate întâmpla —fiindcă marile ziare străine au posibilitatea de a controla prin publicistica română zvonurile puse în circulaţie. Pe rând cu cenzuram confiscarea, publicaţiile străine ştiu că ecoistă la noi un regimng excepţional îşi că presa este gâtuită. Nici o mirare dar că dau crezare, celor, mai bizare zvonuri. Să meargă conducătorii noştri la soluţia întreagă şi. Justă şi se vorconvinge imediat că răul de astăzi, de care ne plângem ca toţii, va dispare ca prin minune. Mistificare Guvernul anunţă că a dispus desfiinţarea cenzurii, in cuprinsul ţării, în afară de zona de 30 km. de la frontieră. „ Nu ştim căror argumente şi constatări recente trebue atribuită această măsură. De fapt, starea de azi este aceiaş ca şi cea de acum patru ani. A fost o măsură nesăbuită introducerea ei şi ridicarea ar trebui considerată ca firească, dacă nu am şti cu ce oameni avem dea face astăzi la guvern, încă odată dar: ce s’a întâmplat, că guvernă a revenit? Nu cumva işi face drum nevoia de a reda ţară aşezămintele normale, cari singure sunt menite să o ferească de aventuri prezente şi viitoare? Indiferent insă de motiv, măsura ia sine nu spune nimic atâta vrecăt guvernul mânaeşte arma cârti. Nu şicanăm pe nimeni tema formelor sau a cuvintelor, or, nu definitiv, ce este confiscare decât o cenzură represivă ? Și dacă este astfel, de ce se încearcă 0 mistificare, 1 Să tragă guvernă singurele consecințe cinstite de pe urma primejdiilor eventuale ce le întrevede U și să pornească la o perfectă normatizare. Nu va mai exista, în acaz, nici o primejdie, care pati preocupa actualmente tocmai " cart ani de zile au abuzat "ate și dictatură. •Sever im— . ■ Iuii 39. No. 13153 Marti 2 Noembrie 1926 4 pagini S’a starea abonamente » 850 lei pe un an. 440 lei pe 6 luni. 230 lei ne 3 luni. FONDATORI: In străinătate dublu 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7 9-11 3 Lei TELEFOANE : AI* V. BELDIMAN 1888—180? CONST. MILLE 1897—1920 Centrala 6167, 24/73, 46/79, Direcţia 57/72, Atala 7/6, Provincia 10/66, ridicat cenzura de asediu, dar s’a menţinut ...Adică, ai voie să mersi, dar cu picioarele lesate! Stabilizare! Nimeni In Occident nu mai dls- BUtS necesitatea stabizării. Belgia a realizat-o. Franţa se găteşte s’o realizeze. Necesitatea el este de tot recunoscută, fiindcă totl au recunoscut In fine că dintre toate greutăţile şl neajunsurile postbelice, cele mal mari sunt cele cari provin din nesiguranţa monetară. Nesiguranţa monetară Însemnează nesiguranţa tranzacţiunilor comerciale, Însemnează permanentizarea dificultăţilor de plată, Însemnează fatalmente şi finalmente falimentul aşezării economice. Noi românii avem tocmai acum ocaziuneasă ne convingem pe pielea noastră, ide ceea ce însemnează o monetă care nu are o valoare fixă şi sigură, care erl mergea 1200 şi chiar 1400 la o liră şi peste patru luni merge 660 pentru ca peste alte patru luni să meargă poate iar o mie. Când leul scădea, comerţul nostru, comerţul practic, a pierdut Încrederea în el. Când leul se urcă, nimeni nu a regăsit această Încredere. Teama că va scădea iar e atât de generalizată, Încât nimeni nu vrea Să dea azi lei şi nimeni nu vrea să ia valută bună, cu Împrumut. Urcarea leului apare ca o catastrofă tot atât de mare, de nu mai mare chiar, decât a fost scăderea lui Ce alta ne Învaţă aceasta decât că încredere nu poate fi decât într’o monetă stabilă. Se mal indoeşte cineva In faţa realităţii pe care o trăeşte acum viaţa noastră economică, se mal indoeşte oare cineva că urcarea leului este, ca să uzăm de un termen blând, un neajuns? Şi se mai indoeşte oare cineva că revalorizarea monetei noastre ar fi un i ? Ceea ce se vede lămurit este că fiecare punct de ura leahii, e o pagubă reală peneconomia ţării şi este indoelnic e un avantagiu, chiar şi pentru cei câţiva fericiţi caii mai dedef act perseverarea întro politică jtriva căreia strigă până la cer, Iutile de toate ziiele, i el amrre la toate plată avem o pletoră direcă de c dă roachuille, devize, din cauza rarităţii leului. Circulaţiunea fiduciară este prea mică. Aceasta-i acum evident. O emisiune nouă pe bază de devize, ar fi impedecat sporirea bruscă a cursului leului, ar fi Îngăduit stabilizarea lui, ar fi Înlesnit creditele, ar fi ţinut dobânda la o cotă rezonabilă şi nu ar fi impins-o la una uzurală care poate deveni funestă nu numai celor cari o plătesc, ci şi celor cari o Încasează. Franţa a făcut o asemenea emisiune pe bază de devize. Şi francul nu a scăzut, dinpotrivă. Ceea ce însemnează că nu e inflaţiune sau — ceea ce-i mai just — că definiţiunea Inflaţiunii nu trebue considerată cu rigiditate. Emisiuni cari să corespundă unor necesităţi efective, cari să fie acoperite cu mărfuri, nu apasă asupra cursurilor. Guvernul să reia deci ideia lui dintâi. Să grăbească stabilizarea. Un moment psichologic, în care s’ar fi putut realiza fără mari sacrificii, a fost pierdut. Dacă s’ar fi profitat de el, s’ar fi acumulat un stoc de devize, care ar fi permis la iarnă menţinerea cursului şi poate crearea unui fond de rezistenţă, prin noi înşine, fără concursul financiar al străinătăţii. Astăzi aceasta nu se mai poate. Ne găsim întrun cerc vicios. Avem nevoe de capital străin pentru a stabiliza moneta şi nu putem să contractăm împrumuturi, fără a fi siguri de stabilizare. In loc de a lua devize din comerţul nostru pentru a le pune in tezaurul Băncii Nationale, cum s’a propus şi s’ar fi putut face, va trebui să le căutăm acum la bancherii din Occident, ca şi Belgia. Dar va trebui să le căutăm, căci aşa zisa criză de însănătoşire, ameninţă să omoare bolnavul. Acum discuţiunile asupra teoriilor, sunt chiar inutile. Realitatea vorbeşte cu Insistenţă. Ea impune stabilizarea, fiindcă reclamă creditele pe care Banca Naţională cu minuscula ei circulaţiune de bilete, şi să vrea, nu le mai poate acorda. B. Brănîşteanu) VIZRAŢII V ŞI ! DECORAŢIA Guvernul a suferit o jignire pasă. Preşedintele republicei cu slovace decorează, pe ministrul nostru de externe, cu ordinul „Le- Alb" pentru merite civile. Nu-mi place această distincţie, din două motive: mai întâi, de ce, când în actualul cabinet sunt atâţi militari, şeful statului vecin deosebeşte pe ministrul cu merite... civile? Al doilea, când leul nostru e jigărit, de ce se trimite unui ministru român un leu alb pentru zile negre? In orice caz am fi dorit să se trimită vistiernicului român, ordinul „Leul crescut” pentru merite financiare. ______Ki*I 30 Km. Ce s’a ales din c&te a vrut d. Octavian Goga? Turneul d-sale peste Prut li inspirase un act abil, cuminte, drept şi curajos: ridicarea stării de asediu in Basarabia. Tutela liberală s’a opus. La două săptămâni dela consiliul de miniştri pe care d. Goga il părăsea congestionat şi trântind uşile, o circulară către prefecturi ne aduce un ecou întârziat, epava unui proiect. Se desfiinţează cenzura pretutindeni unde se exercită in virtutea stării de asediu. Se exceptează însă o zonă până la 30 km. de frontieră, în acele regiuni unde stăpâneşte legea marţială, bineînţeles. Ne întoarcem oare, cu această măsură, cât de cât, la libertatea presei? Dar cenzura îşi continuă supravegherea, cât timp starea de asediu dăinuieşte. E o simplă schimbare de procedeu: în locul unei ciopârţiri vigilente înainte de apariţie, ziarul riscă să fie suprimat total, după ieşirea de sub tipar, prin confiscare. Pentru presă, această măsură constituie poate o Înlesnire tehnică. Pentru libertatea presei Insă, ridicarea cenzurei cu menţinerea dreptului de confiscare pe baza legii de asediu, se traduce, foarte bine, printr’una din formatele lui Caţavencu despre revizuirea Constituţiei. Dar cei 30 de km. de la frontiere? înseamnă menţinerea cenzurii în forma ei preventivă, actuală, pretutindeni unde se simte nevoia unui liber cuvânt. La Oradea-Mare şi la Arad, la Botin, la Tighina şi la Cetatea-Albă, ziarele vor continua să treacă, cele locale, pe sub creionul roşu, cele sosite din Bucureşti, (unde situaţia nu e mai roză), prin foarfecile Anastasiei. Singur Chişinăul va beneficia de superficiala şi vitrega toleranţă ordonată. In intenţia d-lui Goga desfiinţarea iluzorie a cenzurii preventive, poate fi, la urma urmei, un pas timid şi o demonstraţie pentru ridicarea stării de asediu. Nu facem insă investigaţii pshihologice. Constatăm numai, ca până la fapte precise, realizarea de astăzi e mai rău decât platonică. I. B. Lărgirea pactului de la Florica ? Se preconizează un acord al partidelor Definitivarea hotărârilor adunărilor naţionale Viaţa noastră politică trebue să conteze, de acum încolo, cu pactul de la Florica despre care noi am pus din timp în cunoştinţă pe cetitorii noştri. Caracterul acestui pact este bine definit. El nu priveşte politica noastră internă propriu zisă. El nu consacră o situaţie de guvern şi nu tinde să mentte la cârmă guvernul de azi. Pactul are de obiect problema la ordinea zilei, despre care se insistă atât în presa străină şi care preocupă atât de mult pe conducătorii noştri politici. Intre d-ni Brătianu şi general Averescu a intervenit un acord în sensul că hotărîrile adunărilor naţionale de la 4 ianuarie sunt şi trebuie să rămâie definitive. Şeful partidului liberal, ca şi şeful guvernului, socot că este o problemă de cel mai mare interes national ca să nu se aducă cea mai mică modificare sau ştirbire rezoluţiilor de astă iarnă. Măsuri in acest sens au si fost luate, dacă va trebui se vor mai lua şi altele, fără nici o reticentă sau menajare. Sunt indicii insă că d. Ionel Brătianu crede in nevoia lărgirea—dacă se va putea—a pactului încheiat cu d. Averescu. Dar dacă aceasta nu se va putea, atunci ar urma să se menţie pactul aşa cum este în fiinţă acum, şi să i se dea toată amploarea. Cert este însă că d. Ionel Brătianu va căuta un acord şi cu partidul naţional-ţărănesc, pe această chestiune. Şi e firesc ca şeful liberalilor să dorească o înţelegere generală. D. Ionel Brătianu îşi dă perfect seama că, în chestiuni de asemenea natură, trebuie evitat ca o forţă politică organizată să încerce la un moment dat canalizarea unei anume stări sufleteşti a opiniei publice. Chiar dacă temporar acea forţă politică nu reuşeşte în acţiunea desfăşurată, ea poate menţine însă vreo problemă, în stare să ducă la o permanentă nelinişte. Considerând aceste lucruri, d. Brătianu crede nu nevoia unui acord, şi ar fi, din cele ce ştim, cu siguranţă dispus la unele concesiuni cari să faciliteze o înţelegere între partide. Care ar fi acele concesiuni ? Desigur de două ordine: Unele privitoare la constituirea regentei — pentru ca să se dea anumite garanţii de bună şi dreaptă funcţionare a acestei instituţiuni în stat. Altele, privitoare la unele evidente mari nedreptăţi făcute în trecut. In fine, nu este exclus ca d. Ionel Brătianu să recunoască şi necesitatea unei mai accentuate supremaţii a puterei civile un stat, care să conducă la un raport mai normal şi mai armonic intre aceste două forţe. Nu ştim cum vor fi privite în lagărul naţional-ţărănesc aceste tending ale d-lui Brătianu. Sigur este însă că cel puţin o parte a acestui partid crede în nevoia unei menţineri a hotărîrilor de astă-iarnă, pe cari le consideră «bazate pe o concepţie sănătoasă de Stat, şi favorabile principiului dinastic. Nu mai puţin, întregul partid naţional-ţărănesc are anumite aprehensiuni în ce priveşte componenta regentei. El cere ca să existe garanţii certe că cel puţin în viitor nu vor mai fi practicate procedeele, cari au însemnat nesocotirea legalităţei şi maltratarea unor partide, cari au avut incontestabil cu ele imensa majoritate a tării. In limita acestor conceptiuni s’ar putea face lărgirea pactului dela Floriva, lărgirea în care şî partidul national-tărănesc vede o garanţie de linişte pentru tară, într’o chestiune care provoacă atâtea îngrijorări. SCRUTATOR * * COMEMORAREA LUI MATEI B. CANTACUZINO !*£&•, loarfea S’a împlinit un au del au*. . .. .'.v — Studenţimea ieşeană s’a cinstit pe sine cu o pioasă comemorare a marelui profesor. Era datoria universităţii din Iaşi să-şi amintească cea dintâi de Matei Cantacuzino:.. Şi era o poruncă deosebită de conştiinţă a studenţimii ca să nu-l uite. Fiindcă Matei B. Cantacuzino a fost mai înainte de toate profesor. Nu numai prin vasta lui ştiinţă, nu numai prin capacitatea lui neasemuită şi mereu proaspătă de a învăţa pe alţii, nu numai prin generozitatea inteligenţii lui aşa de strălucit discursive, ci prin cultul lui intransigent pentru şcoală, prin pasiunea lui religioasă pentru catedră. Iată de ce ziceam că e o poruncă specială de conştiinţă a studenţimii să-şi amintească într’una de Matei Cantacuzino. El se stinse, acum un aht, trist de ruina morală a şcolii înalte căreia îi dăduse devotamentul unei jumătăţi de veac de exclusivă carieră profesorală. Muri în zilele grele când şcoala românească agoniza ea însăş. Să salutăm în gestul frumos al comemorării de la Iaşi, expresia cinstită a unei pocăinţi care este singurul fel de a plăti ingratitudinea faţă de părinţii răposaţi în neascultarea copiilor... Matei Cantacuzino rămâne una din marile icoane ale şcoalei româneşti. A fost, fără contestaţie, şi una din cele mai strălucite spiritualităţi ale vieţii noastre sufleteşti. Rareori, o minte omenească a putut întruni într’un acord atât de armonios, însuşiri mai diverse şi chiar mai contrarii. Filosof criticist cu eleganta etică a unui Maiorescu şi romantic impulsiv cu verbul fulminant al unui Iorga, Matei Cantacuzino era unul din acele rare exemplare spirituale în care pe fondul eroic şi neastâmpărat al rassei se sădise, cu puternice rădăcini de nesdruncinat, cultura cea mai echilibrată şi logica cea mai pură. Boer prin tradiţie şi educaţie, a fost totuş — prin exerciţiul firesc al judecăţii şi demnităţii lui morale — un practicant al acestei brave de Matei ive care se manifesta ,antaotizhi , n atensibUita- tea lui vibrantă faţă fie orice era o atingere a dreptăţii şi, omenie, Matei Cantacuzino a fost un democrat al acţiunei, «— al impulsivităţii cinstei lui. In acest complex exceptional de atribute sufleteşti, cari se împleteau într’o euritmică unitate de frumuseţe şi bunătate, stă şi explicaţia atâtor nestatornicii ale simpatiilor cu cari cugetarea totdeauna întreagă şi aceeaş a lui Matei Cantacuzino, a onorat trecător grupările schimbătoare ale politicii româneşti. Cinstea aceasta impulsivă n’a găsit niciodată în afară decât puncte efemere de sprijin. Fiecare partid i-a putut satisface doar o nuanţă din integritatea diversă şi pretenţioasă a fiinţei lui morale; niciunul n’a putut cuprinde pe deantregul o atât de întinsă şi necruţătoare existenţă sufletească. Răii sau proştii cari au putut vorbi vreodată cu uşurinţă de zig-zagurile politice ale lui Matei Cantacuzino săvârşeau o necuviinţă împotriva celui mai des înteresat şi steneios cetăţean al acestei ţări. Matei Cantacuzino na fost un om politic, dar a fost un om. Nu şi-a impus nici o altă disciplină decât a onestităţii lui în faţa anarhiei morale canalizate care este viaţa de partid. Prin scrisul şi vorba lui a vorbit totdeauna el. Un partid sau altul s’au putut întâlni în treacăt cu reflexul acestei sensibilităţi civice oneste şi libere. El nu s’a dat, însă, nimănui. S’a simţit, doar, din când în când şi, din întâmplare, alături de alţii. Dar, nu şi-a confundat şi nu şi-a etichetat niciodată conştiinţa la magazia cu uniforme a vreunui club politic. Nu e de mirare că această nobilă încarnare a independenţii totale de conştiinţă să nu-şi fi găsit altă tribună de propovăduire decât „Adevărul”. Ne cinstim să-l fi avut colaboratorul nostru până în ultima zi a unei vieţi ce se încheie plină şi fără , surpriză ca încheerea unui veac... Dem. Theodorescu MATEI B. CANTACUZINO Frământările politice din Polonia Deşi vecină şi aliată, Polonia este Încă departe de noi, nici după atâţia ani de la război nu avem un serviciu telegrafic utilizabil cu Varşovia, ca să nu mai vorbim de linia telefonică, ajunsă un fel de basm cu cocoşu-roşu... Din această cauză fireşte că şi informaţiunile asupra frământărilor politice interne din statul aliat şi vecin, ne sosesc cu întârzieri şi de cele mai multe ori pe căi ocolite. Nu de mult, ne aducem foarte bine aminte, că o parte a opiniei publice româneşti, a fost greşit informată asupra intenţiunilor mareşalului Pisudski, pe care presa germană caută să-l prezinte astăzi din nou, ca an duşman al poporului Ştirile acestea ale agenţiilor germane au fost lansate cu prilejul vizitei mareşalului la castelul familiei princiare Radziwill de lângă Vilna, spre a decora ca virtutea militară sarcofagul în care se odihneşte fiul principelui Janusz Radziwill, căzut la 1920 în lupta contra bolşevicilor ca aghiotant al mareşalului. Acestei vizite la Nieswicz i se atribuie, cu drept cuvânt, o importanţă politică, — dar nu cea pe care am amintit-o. Mareşalul Pilsudski se găseşte într’o grea dilemă: pe deo parte nu vrea să recurgă la mijloace excepţionale, anticonstituţionale sau şi numai antiparlamentare, spre a dezarma pe reacţionarii din partidul naţional-democrat, partidul marii proprietăţi şi al industriei, care cu nici un preţ nu se împacă cu gândul consolidării regimului democrat, susţinut cu atâta abnegaţie de actualul preşedinte de consiliu. Spre a lua totuşi puterea pe care se sprijină astăzi, mareşalul Pilsudski a făcut sacrificiul cel mai complect al ambiţiunilor sale personale şi a făcut un demers politic interesant, ce va avea probabil hotărîtoare consecinţe pentru Polonia. Mareşalul Pilsudski, ca om des.his şi sincer, s’a dus la nobilii multimilionari, în frântea cărora e tocmai prinţul Janusz Radziwill, fost membru în consiliul de regenţă al ţării, şi le-a cerut concursul pentru reuşita operei de asanare morală a vieţii politice pe care a întreprins-o. Nobilimea veche, urmând apelul d-lui Pilsudski, este pe cale de a se organiza intr’un par, de conservator astfel alcătuit, in cât să formeze o grupare politică de contru, cere să poată colabora cu mareşalul, susţinut, precum se ştie, în primul rând de partidele de stânga. In rândurile nobilimii multimilionare Pilsudski speră să găsească oamenii desinteresaţi, integri, pe cari ispite materiale nu pot să-i turbure, pentru ca să cureţe cu ajutorul lor corupţia ce s’a strecurat ca otrava în organismul ţării. Dacă această acţiune a mareşalului Pilsudski va izbândi, atunci partidul reacţionar al naţionaliştilor-democraţi va avea să sufere grave consecinţe, deoarece el sa întreţinea ca milioanele furnizate tocmai de nobilimea, căreia i s'a adresat acum Pilsudski, şi care a stat până azi departe de frământările politice. Pilsudski este ajutat în acţiunea sa de fostul ministru de externe, principele Sapieha. Acţiunea de organizare a noului partid este Încă la începăturile ei. Vom vedea în curând însă, dacă ea va reuși sau nu. L. P. NASTA Citiţi in pag. IV-a Scadenţa de azi O zi critică de primul ordin Solemnitatea împroprietăririi O zi caldă, ca de sfârşit de August. Numeroase delegaţiuni ale secţiunilor „Uniunei foştilor luptători“, delegaţiunile altor societăţi de demobilizaţi, Indreptăţiţii la împroprietărire de pe primul tablou sunt Înşiraţi pe două rânduri. Sosesc d-nii: Gr. L. Trancu-Iaşi, ministrul muncii şi ocrotirilor sociale, Anibal Teodorescu primarul general al Capitalei, d-na Alexandrina Cantacuzino, preşedinta soc. naţionale a femeilor române, D. Grozdea primarul culoare de negru, P. Condeescu ajutor de primar în sectorul de verde, d-nii dr. Gheorghian şi Emil Petrescu foşti primari, membrii în comisiunea de împroprietărire împreună cu d-nii gen. George Sion, P. Hagiopol, Popescu Focşăneanu, L Roban, secretar general al municipiului, ing. Cincinat Sfinţescu, directorul general al Casei lucrărilor oraşului. Apoi d-nii: gen. Eracle Nicoleanu, prefectul poliţiei Capitalei, gen. Rasoviceanu comandantul vânătorilor de munte. Apare drapelul sec. „Uniunea foştilor luptători“, muzica reg. 32 internează „Deşteaptă-te române“ şi d. Virgil Sedară, preşedintele Uniunei. Chestia zilei IN JURUL NOULUI BUDGET Noul budget prevede mărirea simţitoare a alocaţiei pentru cai. (Ziarele) FUNCŢIONARUL. — Trebue să m’apuc să pasc dacă n- am avut noroc să mă nasc cal!... Solemnitatea împroprietăririi pe moşia Locuri pentru casă invalizilor, văduvelor de război şi demobilizaţilor Chestiunea împroprietărirei invalizilor, văduvelor de răsboi, demobilizaţilor şi funcţionarilor de stat, judeţ şi comună, a făcut un pas spre rezolvare prin repartizarea primelor 150 loturi totalizate in cele 97 ha. ale moşiei „Dămăroaia” pe care ministerul de domenii a pus-o in acest scop, la dispoziţia primăriei Capitalei. Am spus mai sus, chestiunea a făcut numai un pas spre realizare, fiindcă problema e mult mai dificilă decât s-ar pare la prima vedere. Terenul „Dămăroaia” deşi in legătură cu Capitala prin cele două artere , şoselele Bucureşti-Târgovişte şi Bucureşti-Mogoşoaia — e situat la peste 3 km. de Capitală fără absolut nici o lucrare edilitară, destul de departe de orice înlesnire constructivă- Nici zece la sută din împroprietăriţii de eri, nu-şi vor putea construi case omeneşti din cauza acestor dificultăţi adăugate pe lângă greutatea cea mare: sărăcia. Primul Împroprietărit de la „Dămăroaia“, un sărman invalid mutilat aproape, în clipa când işi primea Întărirea dreptului său, punea pe o masă o listă de subscripţie fiindcă murea de toame! Să nu se amăgească nimeni, împroprietărirea cu loturi de casă, în condiţiunea celeia dela „Dămăroaia“, va provoca scrâşnirea dinţilor dacă nu se va găsi mijlocul să se construiască locuinţe higienice, să se facă lucrările edilitare, să se lege „Dămăroaia” de Capitală printr’un mijloc practic de locomoţiune. Dacă nu se vor face toate acestea desigur, prin colaborarea Statului şi a muncipiului cu Iniţiativa particulară — în loc de un orăşel, „Dămăroaia“, va deveni un cătun mizerabil — după cum a relevat atât de bine erl d. Anibal Teodorescu, primarul Capitalei. Cu acestea spuse, solemnitatea de eri de pe moşia „Dămăroaia”, a fost mai cu seamă impresionantă. Erau acolo luptătorii, sau urmaşii luptătorilor adevăraţi. Era mai cu seamă nevoia de după răsboi, nevoie ce devine, pe zi ce trece, tot mai orfincenă-e obiectul unei calde manifestaţii de simpatie. SERVICIUL RELIGIOS. — CUVÂNTĂRILE In centrul terenului, într’un careu format de demobilizaţi, orfani şi văduve — de delegaţiunile societăţilor cu drapelele lor, preotul Stelian Marinescu oficiază serviciul religios. D. ANIBAL TEODORESCU, primarul general al Capitalei, arată D. ANIBAL TEODORESCU că, solemnitatea de azi marchează sfârşitul greutăţilor întâmpinate pentru infătuirea împroprietărirei CITIŢI CONTINUARE IN PAGIN NOTE PARTIZANII guvernului deposedează pe mulţi ţărani împroprietăriţi de liberali, spre a da pământul agenţilor averescani neîmproprietăriţi. Se ştie că acum patru ani, la venirea la putere a guvernului liberal, oamenii regimului de atunci au deposedat o mulţime de ţărani împroprietăriţi de averescani, spre a da pământul agenţilor liberali. Dacă lucrurile vor merge tot aşa chestia împroprietăririlor nu se va sfârşi niciodată şi va ajunge un adevărat basm cu cocoşu roşu. Oare n-ar fi mai bine ca liberali să încheie un acord patriotic cu averescanii pentru ca, făcând o nouă expropriere, să fie împroprietărit in acelaş timp toţi agenţii ambelor partide ? CE ESTE DEFLAŢIA? se întreabă un distins economist în coloanele unui ziar de dimineaţă. Şe răspunde tot dânsul: — Deflaţia e un furt. ...Fiindcă, desigur, cel ce-ţi bagi mâna în buzunar, vrea să-ţi... dezi umile buzunarul. PREFECTUL PENEI a fost silit, însfărşit, să plece de la prefectura Buzăului. E vorba ca d-sa si fie numit prefect la Prahova. Dar şi de acolo e vorba să pleci după patruzeci de zile, când va expira concediul d-lui Paul Goma. Cu alte cuvinte, maiorul Penei, zboară din prefectură In prefectură. Se vede că a contractat deprinderea de a zbura, pe vremea câne era aviatori ' — ~ *