Adevěrul, noiembrie 1926 (Anul 39, nr. 13153-13177)

1926-11-02 / nr. 13153

_ poUUce Remediul / E/Independance Roumaine se frânge, ca drept cuvânt, împotriva mului de știri inexacte, răspândite In­­presa străină, cu privire la fap­­tele ce se petrec In România. Zia­rul liberal citează câteva cazuri ca­racteristice, din care rezultă că ce­le mai mari ziare din lume si cel­enai de seamă publicişti străini cad victimă acestor, ştiri fanteziste, rari ne fac însă un rău imens. L’Independance cere o grabnică remediere a răului şi propune unele soluţiuni — cu desăvârşire insufi­­ciente însă, după părerea noastră. „ Răul cel mare stă în regimul de temură şi confiscare, aplicat pie­­ţei române. întotdeauna, aceste mă­­ri represive a facilitat răspân­direa versiunilor false. Ca o presă iberă, acest lucru nu se poate în­tâmpla —fiindcă marile ziare străi­ne au posibilitatea de a controla prin publicistica română zvonurile puse în circulaţie.­­ Pe rând cu cenzura­m confisca­rea, publicaţiile străine ştiu că e­­coistă la noi un regimng excepţional îşi că presa este gâtuită. Nici o mi­rare dar că dau crezare, celor, mai bizare zvonuri. Să meargă conducătorii noştri la soluţia întreagă şi. Justă şi se vor­­convinge imediat că răul de astăzi, de care ne plângem ca toţii, va dis­pare ca prin minune. Mistificare Guvernul anunţă că a dispus des­fiinţarea cenzurii, in cuprinsul ţă­rii, în afară de zona de 30 km. de la frontieră. „ Nu ştim căror argumente şi con­statări recente trebue atribuită a­­ceastă măsură. De fapt, starea de azi este aceiaş ca şi cea de acum patru ani. A fost o măsură nesă­buită introducerea ei şi ridicarea ar trebui considerată ca firească, dacă nu am şti cu ce oameni avem dea face astăzi la guvern, încă odată dar: ce s’a întâmplat, că guvernă a revenit? Nu cumva işi face drum nevoia de a reda ţa­ră aşezămintele normale, cari sin­gure sunt menite să o ferească de aventuri prezente şi viitoare? Indiferent insă de motiv, măsura ia sine nu spune nimic atâta vre­­căt guvernul mânaeşte arma cârti. Nu şicanăm pe nimeni tema formelor sau a cuvintelor, or, nu definitiv, ce este confisca­re decât o cenzură represivă ? Și dacă este astfel, de ce se încearcă 0 mistificare­­, 1 Să tragă guvernă singurele con­­secințe cinstite de pe urma pri­mejdiilor eventuale ce le întrevede U și să pornească la o perfectă nor­­­matizare. Nu va mai exista, în a­caz, nici o primejdie, care pa­ti preocupa actualmente tocmai " cart ani de zile au abuzat "­ate și dictatură. •Sever im— . ■ Iuii 39. No. 13153 Marti 2 Noembrie 1926 4 pagini S’a starea abonamente » 850 lei pe un an. 440 lei pe 6 luni. 230 lei ne 3 luni. FONDATORI: In străinătate dublu 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7­ 9-11 3 Lei TELEFOANE : AI* V. BELDIMAN 1888—180? CONST. MILLE 1897—1920 Centrala 6167, 24/73, 46/79, Direcţia 57/72, Atala 7/6,­ Provincia 10/66, ridicat cenzura de asediu, dar s’a menţinut ...Adică, ai voie să mersi, dar cu pi­­cioarele lesate! Stabilizare! Nimeni In Occident nu mai dls- BUtS necesitatea stab­izării. Belgia a realizat-o. Franţa se găteşte s’o realizeze. Necesitatea el este de tot­ recunoscută, fiindcă totl au recu­noscut In fine că dintre toate greu­tăţile şl neajunsurile postbelice, cele mal mari sunt cele cari provin din nesiguranţa monetară. Nesiguranţa monetară Însemnea­ză nesiguranţa tranzacţiunilor co­merciale, Însemnează permanentiza­rea dificultăţilor de plată, Însem­nează fatalmente şi finalmente fali­mentul aşezării economice. Noi ro­mânii avem tocmai acum ocaziunea­­să ne convingem pe pielea noastră, ide ceea ce însemnează o monetă care nu are o valoare fixă şi sigură, care erl mergea 1200 şi chiar 1400 la o liră şi peste patru luni merge 660 pentru ca peste alte patru luni să meargă poate iar o mie. Când leul scădea, comerţul nos­tru, comerţul practic, a pierdut În­crederea în el. Când leul se urcă, nimeni nu a regăsit această Încre­dere. Teama că va scădea iar e atât de generalizată, Încât nimeni nu vrea Să dea azi lei şi nimeni nu vrea să ia valută bună, cu Împrumut. Ur­carea leului apare ca o catastrofă tot atât de mare, de nu mai mare chiar, decât a fost scăderea lui Ce alta ne Învaţă aceasta decât că în­credere nu poate fi decât într’o mo­netă stabilă. Se mal indoeşte cineva In faţa realităţii pe care o trăeşte acum viaţa noastră economică, se mal indoeşte oare cineva că urca­rea leului este, ca să uzăm de un termen blând, un neajuns? Şi se mai indoeşte oare cineva că reva­lorizarea monetei noastre ar fi un i ? Ceea ce se vede lămurit este că fiecare punct de ur­­a leahii, e o pagubă reală pen­­economia ţării şi este indoelnic e un avantagiu, chiar şi pen­tru­ cei câţiva fericiţi caii mai de­­def act perseverarea întro politică jtriva căreia strigă până la cer, Iutile de toate ziiele, i el amrre la toate plată avem o pletoră direc­ă de c dă roa­chuille, devize, din cauza rarităţii leului. Circula­­ţiunea fiduciară este prea mică. A­­ceasta-i acum evident. O emisiune nouă pe bază de devize, ar fi im­­pedecat sporirea bruscă a cursului leului, ar fi Îngăduit stabilizarea lui, ar fi Înlesnit creditele, ar fi ţinut dobânda la o cotă rezonabilă şi nu ar fi impins-o la una uzurală care poate deveni funestă nu numai ce­lor cari o plătesc, ci şi celor cari o Încasează. Franţa a făcut o asemenea emi­siune pe bază de devize. Şi francul nu a scăzut, dinpotrivă. Ceea ce în­semnează că nu e inflaţiune sau — ceea ce-i mai just — că definiţiunea Inflaţiunii nu trebue considerată cu rigiditate. Emisiuni cari să cores­pundă unor necesităţi efective, cari să fie acoperite cu mărfuri, nu a­­pasă asupra cursurilor. Guvernul să reia deci ideia lui dintâi. Să grăbească stabilizarea. Un moment psichologic, în care s’ar fi putut realiza fără mari sacrificii, a fost pierdut. Dacă s’ar fi profitat de el, s’ar fi acumulat un stoc de de­vize, care ar fi permis la iarnă men­ţinerea cursului şi poate crearea u­­nui fond de rezistenţă, prin noi în­şine, fără concursul financiar al străinătăţii. Astăzi aceasta nu se mai poate. Ne găsim întrun cerc vicios. Avem nevoe de capital străin pentru a stabiliza moneta şi nu putem să contractăm împrumuturi, fără a fi siguri de stabilizare. In loc de a lua devize din comerţul nostru pentru a le pune in tezaurul Băncii Natio­nale, cum s’a propus şi s’ar fi putut face, va trebui să le căutăm acum la bancherii din Occident, ca şi Belgia. Dar va trebui să le căutăm, căci aşa zisa criză de însănătoşire, ameninţă să omoare bolnavul. Acum discu­­ţiunile asupra teoriilor, sunt chiar inutile. Realitatea vorbeşte cu Insis­tenţă. Ea impune stabilizarea, fiind­­că reclamă creditele pe care Banca Naţională cu minuscula ei circula­­ţiune de bilete, şi să vrea, nu le mai poate acorda. B. Brănîşteanu) VIZRAŢI­­I V Ş­I ! DECORAŢIA Guvernul a suferit o jignire pasă. Preşedintele republicei cu slovace decorează, pe ministrul n­o­stru de externe, cu ordinul „Le- Alb" pentru merite civile. Nu-mi place această distincţie, din două motive: mai întâi, de ce, când în actualul cabinet sunt atâţi mili­tari, şeful statului vecin deosebeşte pe ministrul cu merite... civile? Al doilea, când leul nostru e jigă­rit, de ce se trimite unui ministru român un leu alb pentru zile negre? In orice caz am fi dorit să se tri­mită vistiernicului român, ordinul „Leul crescut” pentru merite finan­ciare. ______Ki*­I 30 Km. Ce s’a ales din c&te a vrut d. Oc­tavian Goga? Turneul d-sale peste Prut li inspirase un act abil, cu­minte, drept şi curajos: ridicarea stării de asediu in Basarabia. Tutela liberală s’a opus. La două săptă­mâni dela consiliul de miniştri pe care d. Goga il părăsea congestionat şi trântind uşile, o circulară către prefecturi ne aduce un ecou întâr­ziat, epava unui proiect. Se desfiinţează cenzura pretu­tindeni unde se exercită in virtutea stării de asediu. Se exceptează însă o zonă până la 30 km. de frontieră, în acele regiuni unde stăpâneşte le­gea marţială, bineînţeles. Ne întoarcem oare, cu această mă­sură, cât de cât, la libertatea pre­sei? Dar cenzura îşi continuă su­pravegherea, cât timp starea de a­­sediu dăinuieşte. E o simplă schim­bare de procedeu: în locul unei cio­­pârţiri vigilente înainte de apariţie, ziarul riscă să fie suprimat total, după ieşirea de sub tipar, prin con­­fiscare. Pentru presă, această măsură con­stituie poate o Înlesnire tehnică. Pentru libertatea presei Insă, ridi­carea cenzurei cu menţinerea drep­tului de confiscare pe baza legii de asediu, se traduce, foarte bine, prin­­tr’una din formatele lui Caţavencu despre revizuirea Constituţiei. Dar cei 30 de km. de la frontiere? înseamnă menţinerea cenzurii în forma ei preventivă, actuală, pre­tutindeni unde se simte nevoia unui liber cuvânt. La Oradea-Mare şi la Arad, la Botin, la Tighina şi la Ce­­tatea-Albă, ziarele vor continua să treacă, cele locale, pe sub creionul roşu, cele sosite din Bucureşti, (un­­de situaţia nu e mai roză), prin foarfecile Anastasiei. Singur Chişi­­năul va beneficia de superficiala şi vitrega toleranţă ordonată. In intenţia d-lui Goga desfiinţa­­rea iluzorie a cenzurii preventive, poate fi, la urma urmei, un pas timid şi o demonstraţie pentru ri­dicarea stării de asediu. Nu facem insă investigaţii pshihologice. Constatăm numai, ca până la fapte precise, realizarea de astăzi e m­ai rău decât platonică. I. B. Lărgirea pactului de la Florica ? Se preconizează un acord al partidelor Definitivarea hotărârilor adunărilor naţionale Viaţa noastră politică trebue să conteze, de acum încolo, cu pactul de la Florica despre care noi am pus din timp în cunoştinţă pe ceti­torii noştri. Caracterul acestui pact este bi­ne definit. El nu priveşte politica noastră internă propriu zisă. El nu consacră o situaţie de guvern şi nu tinde să mentte la cârmă guvernul de azi. Pactul are de obiect proble­ma la ordinea zilei, despre care se insistă atât în presa străină şi care preocupă atât de mult pe conducă­torii noştri politici. Intre d-ni­ Brătianu şi general Averescu a intervenit un acord în sensul că hotărîrile adunărilor na­ţionale de la 4 ianuarie sunt şi tre­buie să rămâie definitive. Şeful par­tidului liberal, ca şi şeful guvernu­lui, socot că este o problemă de cel mai mare interes national ca să nu se aducă cea mai mică modificare sau ştirbire rezoluţiilor de astă iar­nă. Măsuri in acest sens au si fost luate, dacă va trebui se vor mai lua şi altele, fără nici o reticentă sau menajare. Sunt indicii insă că d. Ionel Bră­tianu crede in nevoia lărgirea—da­că se va putea—a pactului încheiat cu d. Averescu. Dar dacă aceasta nu se va putea, atunci ar urma să se m­enţie pactul aşa cum este în fiinţă acum, şi să­ i se dea toată amploarea. Cert este însă că d. Ionel Bră­tianu va căuta un acord şi cu par­tidul naţional-ţărănesc, pe această chestiune. Şi e firesc ca şeful liberalilor să dorească o înţelegere generală. D. Ionel Brătianu îşi dă perfect seama că, în chestiuni de asemenea natură, trebuie evitat ca o forţă politică organizată să încerce la un moment dat canalizarea unei anu­me stări sufleteşti a opiniei publice. Chiar dacă temporar acea forţă politică nu reuşeşte în acţiunea desfăşurată, ea poate menţine însă vre­o problemă, în stare să ducă la o permanentă nelinişte. Considerând aceste lucruri, d. Brătianu crede nu nevoia unui a­­cord, şi ar fi, din cele ce ştim, cu siguranţă dispus la unele­ conce­siuni cari să faciliteze o înţelegere între partide. Care ar fi acele concesiuni ? De­sigur de două ordine: Unele privi­toare la constituirea regentei — pentru ca să se dea anumite garan­ţii de bună şi dreaptă funcţionare a acestei instituţiuni în stat. Altele, privitoare la unele evidente mari nedreptăţi făcute în trecut. In fine, nu este exclus ca d. Io­nel Brătianu să recunoască şi ne­cesitatea unei mai accentuate su­premaţii a puterei civile un stat, care să conducă la un raport mai normal şi mai armonic intre aceste două forţe. Nu ştim cum vor fi privite în la­gărul naţional-ţărănesc aceste ten­ding ale d-lui Brătianu. Sigur este însă că cel puţin o parte a acestui partid crede în nevoia unei men­ţineri a hotărîrilor de astă-iarnă, pe cari le consideră «bazate pe o con­cepţie sănătoasă de Stat, şi favora­bile principiului dinastic. Nu mai puţin, întregul partid na­ţional-ţărănesc are anumite apre­hensiuni în ce priveşte componenta regentei. El cere ca să existe ga­ranţii certe că cel puţin în viitor nu vor mai fi practicate procedeele, cari au însemnat nesocotirea legali­­tăţei şi maltratarea unor partide, cari au avut incontestabil cu ele imensa majoritate a tării. In limita acestor conceptiuni s’ar putea face lărgirea pactului dela Floriva, lărgirea în care şî partidul national-tărănesc vede o garanţie de linişte pentru tară, într’o chestiu­ne care provoacă atâtea îngrijo­rări. SCRUTATOR * * COMEMORAREA LUI MATEI B. CANTACUZINO !*£&•, loarfea S’a împlinit un au del au*. . .. .'.v — Studenţimea ieşeană s’a cinstit pe sine cu o pioasă comemorare a ma­relui profesor. Era datoria­­ univer­sităţii din Iaşi să-şi amintească cea dintâi de Matei Cantacuzino:.. Şi era o poruncă deosebită de conştiinţă a studenţimii ca să nu-l uite. Fiindcă Matei B. Cantacuzino a fost mai înainte de toate profesor. Nu numai prin vasta lui ştiinţă, nu numai prin capacitatea lui nease­muită şi mereu proaspătă de a în­văţa pe alţii, nu numai prin genero­zitatea inteligenţii lui aşa de strălu­cit discursive,­­ ci prin cultul lui intransigent pentru şcoală, prin pa­siunea lui religioasă pentru catedră. Iată de ce ziceam că e o poruncă specială de conştiinţă a studenţimii să-şi amintească într’una de Matei Cantacuzino. El se stinse, acum un aht, trist de ruina morală a şcolii înalte căreia îi dăduse devotamen­tul unei jumătăţi de veac de exclu­sivă carieră profesorală. Muri în zi­lele grele când şcoala românească agoniza ea însăş. Să salutăm în gestul frumos al comemorării de la Iaşi, expresia cin­stită a unei pocăinţi care este sin­gurul fel de a plăti ingratitudinea faţă de părinţii răposaţi în neascul­tarea copiilor... Matei Cantacuzino rămâne una din marile icoane ale şcoalei româ­neşti. A fost, fără contestaţie, şi una din cele mai strălucite spiritualităţi ale vieţii noastre sufleteşti. Rareori, o minte omenească a putut întruni în­­tr’un acord atât de armonios, însu­şiri mai diverse şi chiar mai contra­rii. Filosof criticist cu eleganta etică a unui Maiorescu şi romantic im­pulsiv cu verbul fulminant al unui Iorga, Matei Cantacuzino era unul din acele rare exemplare spirituale în care pe fondul eroic şi neastâm­părat al rassei se sădise, cu puter­nice rădăcini de nesdruncinat, cul­­tu­ra cea mai echilibrată şi logica cea mai pură. Boer prin tradiţie şi educaţie, a fost totuş — prin exerciţiul firesc al judecăţii şi demnităţii lui morale — un practicant al acestei brave de­ Matei ive care se manifesta ,antaotizhi , n atensibUita-­ tea lui vibrantă faţă fie orice era o atingere a dreptăţii şi, omenie, Matei Cantacuzino a fost un de­mocrat al acţiunei, «— al impulsivi­tăţii cinstei lui. In acest complex exceptional de atribute sufleteşti, cari se împleteau într’o euritmică unitate de frumu­seţe şi bunătate, stă şi explicaţia a­­tâtor nestatornicii ale simpatiilor cu cari cugetarea totdeauna întreagă şi aceeaş a lui Matei Cantacuzino, a onorat trecător grupările schim­bătoare ale politicii româneşti. Cin­stea aceasta impulsivă n’a găsit niciodată în afară decât puncte efe­mere de sprijin. Fiecare partid i-a putut satisface doar o nuanţă din integritatea diversă şi pretenţioasă a fiinţei lui morale; niciunul n’a putut cuprinde pe deantregul o atât de întinsă şi necruţătoare existenţă sufletească. Răii sau proştii cari au putut vorbi vreodată cu uşurinţă de zig-zagurile politice ale lui Matei Cantacuzino săvârşeau o necuviinţă împotriva celui mai des înteresat şi steneios cetăţe­an al acestei ţări. Matei Cantacuzino na fost un om politic, dar a fost un om. Nu şi-a impus nici o altă disciplină de­cât a onestităţii lui în faţa anarhiei morale canalizate care este viaţa de partid. Prin scrisul şi vorba lui a vorbit totdeauna el. Un partid sau altul s’au putut întâlni în treacăt cu re­flexul acestei sensibilităţi civice o­­neste şi libere. El nu s’a dat, însă, nimănui. S’a simţit, doar, din când în când şi, din întâmplare, alături de alţii. Dar, nu şi-a confundat şi nu şi-a etichetat niciodată conştiin­ţa la magazia cu uniforme a vreunui club politic. Nu e de mirare că această nobilă încarnare a independenţii totale de conştiinţă să nu-şi fi găsit altă tri­bună de propovăduire decât „Ade­vărul”. Ne cinstim să-l fi avut cola­boratorul nostru până în ultima zi a unei vieţi ce se încheie plină şi fără , surpriză ca încheerea unui veac... Dem. Theodorescu MATEI B. CANTACUZINO Frământările politice din Polonia Deşi vecină şi aliată, Polonia este Încă departe de noi, nici după atâ­ţia ani de la război nu avem un ser­­viciu telegrafic utilizabil cu Var­şovia, ca să nu mai vorbim de li­nia telefonică, ajunsă un fel de basm cu cocoşu-roşu... Din această cauză fireşte că şi informaţiunile asupra frământărilor politice interne din statul aliat şi vecin, ne sosesc cu întârzieri şi de cele mai multe ori pe căi ocolite. Nu de mult, ne aducem foarte bine aminte, că o parte a opiniei publice româneşti, a fost greşit informată asupra intenţiunilor mareşalului Pi­­­sudski, pe care presa germană ca­ută să-l prezinte astăzi din nou, ca an duşman al poporului Ştirile acestea ale agenţiilor ger­­mane au fost lansate cu prilejul vi­zitei mareşalului la castelul fami­liei princiare Radziwill de lângă Vilna, spre a decora ca virtutea mi­litară sarcofagul în care se odihne­şte fiul principelui Janusz Radzi­will, căzut la 1920 în lupta contra bolşevicilor ca aghiotant al mareşa­lului. Acestei vizite la Nieswicz i se atribuie, cu drept cuvânt, o impor­tanţă politică, — dar nu cea pe care am amintit-o. Mareşalul Pilsudski se găseşte în­­tr’o grea dilemă: pe deo parte nu vrea să recurgă la mijloace excep­ţionale, anticonstituţionale sau şi numai antiparlamentare, spre a de­zarma pe reacţionarii din partidul naţional-democrat, partidul marii proprietăţi şi al industriei, care cu nici un preţ nu se împacă cu gân­dul consolidării regimului democrat, susţinut cu atâta abnegaţie de actu­alul preşedinte de consiliu. Spre a lua totuşi puterea pe care se spri­jină astăzi, mareşalul Pilsudski a făcut sacrificiul cel mai complect al ambiţiunilor sale personale şi a fă­cut un demers politic interesant, ce va avea probabil hotărîtoare conse­cinţe pentru Polonia. Mareşalul Pilsudski, ca om des.­­his şi sincer, s’a dus la nobilii multimilionari, în frântea cărora e tocmai prinţul Janusz Radziwill, fost membru în consiliul de regen­ţă al ţării, şi le-a cerut concursul pentru reuşita operei de asanare morală a vieţii politice pe care a întreprins-o. Nobilimea veche, ur­mând apelul d-lui Pilsudski, este pe cale de a se organiza intr’un par, d­e conservator astfel alcătuit, in cât să formeze o grupare politică de contru, cere să poată colabora cu mareşalul, susţinut, precum se ştie, în primul rând de partidele de stânga. In rândurile nobilimii mul­timilionare Pilsudski speră să gă­sească oamenii desinteresaţi, inte­gri, pe cari ispite materiale nu pot să-i turbure, pentru ca să cu­reţe cu ajutorul lor corupţia ce s’a strecurat ca otrava în organismul ţării. Dacă această acţiune a mareşalu­lui Pilsudski va izbândi, atunci par­tidul reacţionar al naţionaliştilor-de­­mocraţi va avea să sufere grave consecinţe, deoarece el sa întreţi­nea ca milioanele furnizate tocmai de nobilimea, căreia i s'a adresat a­cum Pilsudski, şi care a stat până azi departe de frământările politice. Pilsudski este ajutat în acţiunea sa de fostul ministru de externe, prin­cipele Sapieha. Acţiunea de organizare a noului partid este Încă la începăturile ei. Vom vedea în curând însă, dacă ea va reuși sau nu. L. P. NASTA Citiţi in pag. IV-a Scadenţa de azi O zi critică de primul ordin Solemnitatea împroprietăririi O zi caldă, ca de sfârşit de Au­gust. Numeroase delegaţiuni ale secţiu­nilor „Uniunei foştilor luptători“, delegaţiunile altor societăţi de de­mobilizaţi, Indreptăţiţii la împroprie­tărire de pe primul tablou­­ sunt Înşiraţi pe două rânduri. Sosesc d-nii: Gr. L. Trancu-Iaşi, ministrul muncii şi ocrotirilor sociale, Anibal Teodorescu primarul general al Capitalei, d-na Alexandrina Can­­tacuzino, preşedinta soc. naţionale a femeilor române, D. Grozdea pri­marul culoare­ de negru,­­ P. Con­­deescu ajutor de primar în sectorul de verde, d-nii dr. Gheorghian şi E­­mil Petrescu foşti primari, membrii în comisiunea de împroprietărire împreună cu d-nii gen. George Sion, P. Hagiopol, Popescu Focşăneanu, L Roban, secretar general al munici­piului, ing. Cincinat Sfinţescu, direc­torul general al Casei lucrărilor ora­şului. Apoi d-nii: gen. Eracle Nico­­leanu, prefectul poliţiei Capitalei, gen. Rasoviceanu comandantul vâ­nătorilor de munte. Apare drapelul sec. „Uniunea foş­­tilor luptători“, muzica reg. 32 inter­nează „Deşteaptă-te române“ şi d. Virgil Sedară, preşedintele Uniunei. Chestia zilei IN JURUL NOULUI BUDGET Noul budget prevede mărirea sim­­ţitoare a alocaţiei pentru cai. (Ziarele) FUNCŢIONARUL. — Trebue să m’apuc să pasc dacă n- am avut noroc să mă nasc cal!... Solemnitatea împroprietăririi pe moşia Locuri pentru casă invalizilor, vădu­velor de război ş­i demobilizaţilor Chestiunea împroprietărirei inva­lizilor, văduvelor de răsboi, demobi­lizaţilor şi funcţionarilor de stat, judeţ şi comună, a făcut un pas spre rezolvare prin repartizarea primelor 150 loturi totalizate in cele 97 ha. ale moşiei „Dămăroaia” pe care ministe­rul de domenii a pus-o in acest scop, la dispoziţia primăriei Capitalei. Am spus mai sus, chestiunea a făcut numai un pas spre realizare, fiindcă problema e mult mai dificilă decât s-ar pare la prima vedere. Terenul „Dămăroaia” deşi in legă­tură cu Capitala prin cele două ar­tere , şoselele Bucureşti-Târgovişte şi Bucureşti-Mogoşoaia — e situat la peste 3 k­m. de Capitală fără absolut nici o lucrare edilitară, destul de departe de orice înlesnire construc­tivă- Nici zece la sută din împroprie­­tăriţii de eri, nu-şi vor putea cons­trui case omeneşti din cauza acestor dificultăţi adăugate pe lângă greu­tatea cea mare: sărăcia. Primul Împroprietărit de la „Dă­măroaia“, un sărman invalid muti­­lat aproape, în clipa când işi primea Întărirea dreptului său, punea pe o masă o listă de subscripţie fiindcă murea de toam­e! Să nu se amăgească nimeni, îm­proprietărirea cu loturi de casă, în condiţiunea celeia dela „Dămăroaia“, va provoca scrâşnirea dinţilor dacă nu se va găsi mijlocul să se cons­truiască locuinţe higienice, să se facă lucrările edilitare, să se lege „Dămăroaia” de Capitală printr’un mijloc practic de locomoţiune. Dacă nu se vor face toate acestea desigur, prin colaborarea Statului şi a muncipiului cu Iniţiativa particu­lară — în loc de un orăşel, „Dămă­roaia“, va deveni un cătun mizerabil — după cum a relevat atât de bine erl d. Anibal Teodorescu, primarul Capitalei. Cu acestea spuse, solemnitatea de eri de pe moşia „Dămăroaia”, a fost mai cu seamă impresionantă. Erau acolo luptătorii, sau urmaşii luptă­torilor adevăraţi. Era mai cu seamă nevoia de după răsboi, nevoie ce de­vine, pe zi ce trece, tot mai orfincenă-e obiectul unei calde manifestaţii de simpatie. SERVICIUL RELIGIOS. — CU­VÂNTĂRILE In centrul terenului, într’un ca­reu format de demobilizaţi, orfani şi văduve — de delegaţiunile societăţi­lor cu drapelele lor, preotul Stelian Marinescu oficiază serviciul reli­gios. D. ANIBAL TEODORESCU, pri­marul general al Capitalei, arată D. ANIBAL TEODORESCU că, solemnitatea de azi marchează sfârşitul greutăţilor întâmpinate pentru infătuirea împroprietărirei CITIŢI CONTINUARE IN PAG­IN NOTE PARTIZANII guvernului depo­sedează pe mulţi ţărani împroprie­tăriţi de liberali, spre a da pămân­tul agenţilor averescani neîmpro­­prietăriţi. Se ştie că acum patru ani, la venirea la putere a guver­nului liberal, oamenii regimului de atunci au deposedat o mulţime de ţărani împroprietăriţi de averes­cani, spre a da pământul agenţilor liberali. Dacă lucrurile vor merge tot aşa chestia împroprietăririlor nu se va sfârşi niciodată şi va ajunge un a­­devărat basm cu cocoşu roşu. Oare n-ar fi mai bine ca liberali să încheie un acord patriotic cu a­­verescanii pentru ca, făcând o nouă expropriere, să fie împroprietărit in acelaş timp toţi agenţii ambelor partide ? CE ESTE DEFLAŢIA? se în­treabă un distins economist în co­loanele unui ziar de dimineaţă. Şe răspunde tot dânsul: — Deflaţia e un furt. ...Fiindcă, desigur, cel ce-ţi bagi mâna în buzunar, vrea să-ţi... dezi umile buzunarul. PREFECTUL PENEI a fost si­lit, însfărşit, să plece de la prefec­tura Buzăului. E vorba ca d-sa si fie numit prefect la Prahova. Dar şi de acolo e vorba să pleci după patruzeci de zile, când va ex­pira concediul d-lui Paul Goma. Cu alte cuvinte, maiorul Penei, zboară din prefectură In prefectu­ră. Se vede că a contractat deprin­derea de a zbura, pe vremea câne era aviatori ' — ~ *

Next