Adevěrul, noiembrie 1926 (Anul 39, nr. 13153-13177)

1926-11-26 / nr. 13174

Anul 39. No. 13174* • Vineri 26 Noembrie 1926 4 FAURI A­dever ui AZI V. BELDIMAN 1888-1897 FONDATORI 1 CONST. MILLE 1897—1920 ABONAMENTE : 850 lei pe pa an. 440 lei pe 6 luni; 730 lei pe 5 inul Ia străinătate 3 Lei) BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7­ 9-11 3 Lei TELEFOANE: Centrala 6/67, 24/73, 46/79, Direcţia 57/72, Ad-ita 7/69, Provincia 10/fifi. Presa oficioasă găseşte că, în privinţa gu­­vernării, orice comparaţie a României cu Franţa sau Cehoslovacia e deplasată... ...Căci, fireşte, nu e bine să jignim două ţări prietene şi aliate!. !­ IN VÂRTEJUL ANARHIEI SUFLETEŞTI între atâtea prieini de ne­linişte cari frământă societa­tea românească în zilele tul­buri de-acum, şirul neîntre­rupt şi tot mai activ de crime, faiuri, tâlhării ce dă cetăţea­nului impresia că trăeşte în­tr’un pustiu fără pază şi fără altă garanţie de cât a propriei apărări,—nu e,­­desigur, răul­­cel mai puţin alarmant. Crime groaznice, săvârşite la bande numeroase, trec la­­dosarul lucrurilor ce se uită în chip firesc şi de cari ni­meni nu e dator să se ocupe, ca o ploaie sau ca o simplă­­contravenire la ordinea cas­nică... Ziarele citau eri doar crimele „cele mai de seamă“ file ultimilor două ani. Sunt o­­întreagă duzină. Făptaşii nici­­s uneia n’au fost prinşi. Poliţia deabia reuşeşte să-i „identi­fice“... Adică, parvine să-i cu­noască. Dar, nu-i poate prinde, o cunosc portretele asasini­­lor, li se ştiu deprinderile, me­todele de „lucru“, chiar car­pniciil­e,—dar nu sunt prinşi niciodată. Mai mult, când întâmplarea face ca, totuş, vreunul să cadă în mâinile bine-informatei noastre poliţii, el nu rămâne prea mult în închisorile inco­mode. Aflăm despre aceasta la crima imediat viitoare... Aşa, cu prilejul asasinatelor din Dudeşti, s’a putut aduce la cunoştinţa generală că cea mai maare parte din bandiţii prinşi­­şi condamnaţi, au părăsit de­­mult temniţele şi se găsesc în plină activitate . E o stare de destrăbălare­­generală a cărei răspundere pin e bine să fie aruncată în seama exclusivă a celor ime­diat vinovaţi. Atmosfera gene­rală de nerespectare şi de batjocorire a fiinţei materiale­­şi morale a individului, sus­ţinută şi promovată de chiar organele ordinei, nu e fără le­gătură cu aceste triste feno­mene de patologie socială. O asemenea atmosferă — istoria şi ştiinţa sunt martore — a fost totdeauna prielnică pro­ducerii monştrilor psihici. Pentru a le ţine piept, n’a­­vem — evident — organele de pază socială ce s’ar cuveni. Dar, de ce nu le­ avem? Din a­­celeaşi cauze cari alimentează zisa atmosferă generală de nesocotire a omului şi reguli­lor normale în viaţa de stat. N’avem poliţie, fiindcă n’avem poliţişti. Şi, cum i-am avea în condiţiile de viaţă ce li se im­pun de salarizările dela noi? Iată cum totul se leagă pen­tru a ne duce la pricina gene­rală şi fundamentală a tutu­ror relelor ce ne bat: viaţa de mizerie materială şi morală ce se impune acestei ţări cu vio­lenţă şi cu nesocotirea omu­lui. Şirul de crime şi de bandi­tisme monstruoase care în­grozeşte tot cetăţeanul şi care dă străinului impresia că Ro­mânia e o vastă grădină a tu­turor fanteziilor şi îndrăzneli­lor criminale, nu e decât o ma­nifestare deosebită şi brutală a anarhiei morale prezidată pâ­nă azi de toate guvernele „or­dinei”. Iar neputinţa poliţiei nu e la rându-i decât oglindi­rea superbei nulităţi a întregii noastre autorităţi de stat. Soluţia? Soluţia o va da posibilitatea de a institui în România un regim de profundă regenerare morală, prin garantarea res­pectului insului şi prin crea­rea prestigiului omenesc şi moral în acţiunea organelor reprezentante ale autorităţii. Ad. politie®... ti “ Libera tranzacţie „ Indreptarea" — ce-i drept in­­­tr’un foileton, nu într’an edita­­fial — declară ritos că libera tran­zacţie constitue una din garanţiile ordinei şi Urdstel In stat. » Oficiosul averescan este desigur indicat să susţină astfel de păreri din moment ce ministrul de justiţie este pronunţat pentru libera tran­zacţie. Tot aşa, în ziua când ga­­permi va proceda la măsuri de restricţie împotriva presei, „ In­­dreptarea“ îi va asigura fără în­doială pe puţinii săi cititori că şi această măsură este menită să garanteze ordinea şi liniştea. Decât simple afirmări care nu ar ifi mai bine ca oficiosul averescan să ne explice im lucru: Cum se face că, nu numai în ţările apuse­ne cu valută mai bună decât va­luta noastră, dar şi în ţările unde-i introdusă stabilizarea, — nicăeri ‘nu da recurs la măsura liberei tranzacţii pentru locuinţe? Acele ţări nu urmăresc liniştea şi ordi­nea? ■ Dar indreptatea* are un argu­ment suprem: că nici un chiriaş nu va rămânea cu bagajele pe dru­muri — toată lumea găsindu-şi, la urma urmei, locuinţă. In faţa acestui argument ne dăm bătuţi şi, împreună cu noi, toţi adversarii liberii tranzacţii. P. Argetoianu D.­­Argetoianu şi-ar fi stat roli d­e intermediar între partide. D-sa­r vrea să-şi îndeplinească acest ol în cunoştinţă de cauză. Pe d. general Averescu îl cu­­oaşte ca nimeni altul... pe d. Ma­­iu îl cunoaşte într’atât, încât mai­mi­că regretă de a-l fi cunoscut... Uit despre d. Ionel Brătianu, d. Agetoianu are tot interesul­ să n-l cunoască complect cu prilejul cestor tratative, fiindcă altfel s’ar vtea întâmpla să nu-i mai fie po- ibilă înscrierea în partidul liberal. Așadar, d. Argetoianu nu va moaște deopotrivă de complect gate elementele cu care ă-sa va rebui să lucreze. Cine ar putea spune dacă acest bcru nu constitue o şansă de suc­es? Căci este mi noroc în ţara ma­ica sa lucrezi cu nişte oameni pe are nu-i cunoşti complect — în Ira unde, când îi cunoşti pe oa­­teni... nu mai poţi lucra cu dânşii. ..?Ai­ Sever Carnetul nostru Cancer coborât din stele... Cunoscutul savant astronom Char­les Nordmannt, talentatul colabora­­tor ştiinţific al revistei „Revue des deux mondes apare Înaintea lu­mii ştiinţifice cu o descoperire sau mai precis cu o ipoteză, senzaţiona­lă: originea cancerului ar fi în stele, în razele cosmice, cari ne vin de sus! El se bazează pe următorul fapt: Se ştie că foarte mulţi savanţi ra­diologi, cari au manipulat razele Röntgen, au văzut apărând pe mâi­nile lor tumori canceroase de pe urma cărora au şi murit De ce n’am admite,—spune Nordo­mana — că ceia ce se întâmplă în laborator, se poate realiza şi în na­tură? Nordmann, crede deci că, în pri­mul loc, ar trebui să atribuim pro­ducerea cancerului rudelor Milican. Am mai vorbit cititorilor noştri, în „Adevărul“,­ despre aceste raze extraordinare. Se ştie azi că atmos­fera noastră e străbătută de raze — de origină încă necunoscută — cari au o putere fantastică de pătrun­dere­­de 150 de ori mai mare de­cât a razelor Röntgen)­ Pe când ra­­zele Röntgen pot trece printr’o placă de metal de 2­­ m., aceste raze — Milican (raze ultra-x) — trec ușor prin placa de metal de doi metri! Se presupune că aceste raze ar veni din stele Îndepărtate. I s’a obiectat lui Nordmarm că puterea mar® de pătrundere a aces­tor raze se constată numai pe vâr­ful munţilor, şi că, ajunse pe pă­mânt, ele îşi pierd din intensita­tea lor, atmosfera pământului slă­bind forţa lor de pătrundere. La aceasta Nordmann răspunde că oamenii trăesc ani de zile, neîn­trerupt sub înrâurirea acestor raze şi, prin urmare, efectele lor se a­­cumulează. Observaţia aceasta a astronomu­lui pare justificată întru­cât can­cerul nu se constată de cele mai multe ori, decât la persoane în vârstă. A venit astfel vremea ca, după cum­ vechea astrologie a ajutat medici­ne­ anunţând, după citire în ste­le, apariţia şi vindecarea boalelor, tot astfel astronomia, modernă să rezolve una din cele mai grele şi misterioase probleme pentru medi­cină: originea cancerului. Şi această descoperire confirma­tă, nu vom mai auzi, probabil, re­citând din Eminescu: Cobori în jos, luceafăr blând Cobori în jos pe o rază..... .... Ca să nu fie — Doamne fe­rește — vreo rază Milican, aducă­toare de,­ cancer. Dusfor Ytireo In preajma alegerilor din Ungaria Lupta pentru restaurarea feudalismului Contele Ştefan Bethlen, primul­­ministru al regentui Horthy, a mai dovedit odată că este unul din cei mai abili politiciani, crescuţi la şcoala mondială a Bizanţului. Du­pă ce a ştiut să reziste cu succes efectelor provocate de falsificarea de franci francezi, contele Ştefan Bethlen a câştigat în Adunarea Naţională de la Budapesta bătălia decisivă în favoarea reacţiunii, a unei reacţiuni cu aspecte medieva­le. După discuţiuni relativ scurte şi moderate, Adunarea Naţională maghiară, avansată la rangul de constituantă, a votat legea pentru reînfiinţarea Camerei magnaţilor, ceea ce nu însemnează nici mai mult, nici mai puţin, decât destim­­area făţişe a parlamentarismului din vremurile noastre şi reintrona­­rea privilegiilor nobilitare ale evu­lui mediu. Contele Ştefan Bethlen, în dis­cursul pe care l-a rostit în Aduna­rea Naţională, înainte de votarea acestei legi, a ţinut să arate că Un­garia, aşa cum a fost înainte de 1518, era esclusiv opera clasei no­bilitare şi că prin urmare, tot a­­ceastă clasă socială va reînvia fe­­nixul din cenuşe, dacă i se vor reda privilegiile. Şi privilegiile i-au fost redate — vorbim de cele poli­tice— în timp ce nimeni nu s’a a­­tins de latifundiile imense, unele chiar legendare, ale magnaţilor de dincolo din Tisa. Membri de drept şi pe viaţă în „Casa Magnaţilor“, toţi descendenţii foştilor cavaleri pe drumul mare, stăpâni pe m­ajo­­ritatea pământului de arătură din Ungaria, vor reîntrona legal dom­nia bunului lor plac şi vor guver­na după vechile reţete, pe cari le cunoaştem prea bine. C Camiera de­putaţilor se va mărgini la rolul de supapă de siguranţă, pentrea ade­vâraţii reprezentanţi ai naţiunii maghiare, cari fireşte vor fi în mi­noritate, să poată cheltui energia poporului împilat, ca să nu devie o primejdie, în sfârşit, o stare de lucruri idea­lă!­­ . * Dar pentru ca orice surpriză să fie dinainte eliminată, contele Şte­fan Bethlen a uzat de o îngenioa­să lovitură de teatru, a disolvat pe neaşteptate Adunarea Naţională, publicând abea in ziua disolvării, , decretul prin care se fixează data nouilor alegeri. Iar alegerile vor fi la mijlocul Urnei Decembrie. Cu ajutorul acestei lovituri de teatru, contele Bethlen a obţinut două lucruri foarte importante pen­­tru rezultatul alegerilor generale. Întâi opoziţia n’a avut vreme să se pregătească pentru alegeri şi din cauza drumurilor, cari devin iarna greu practicabile în şesul cel mare al Ungariei — nu vor putea face nici o propagandă electorală la ţa­­ră. Mai adăugând la acestea con­statarea că şi contele Ştefan Beth­len are jandarmi pe cari, fireşte, 11 pune in slujba „triumfului ordi­nei“ şi al „adevăratelor interese de stat“ — rezultatul acestor alegeri nu mai poate fi pus la Îndoială. ŢARA se va pronunţa pentru con­tele Bethlen şi pentru reintronarea făţişă a spiritului medieval la con­ducerea ei,­­cu atât mai mult, cu cât In Ungaria legea electorală nici nu necesită corective aşa de violente, ca deo pildă la noi. Vot universal, direct şi secret nu este decât Ia oraşele mari, în orăşelele mici şi la ţară, votul este limitat şi pe faţă, adică pus sub controlul oa­menilor guvernului, cari conduc alegerile şi, — după logica specia­lă ce domneşte dela apusul Unga­riei spre răsăritul continentului nostru, — a jandarmului. Toată operaţia va decurge, după reţeta de atâtea ori încerca­tă, la umbra drapelului tricolor, aliaţii contelui Bethlen sunt rassiş­­ti, falsificatorii de franci francezi şi foştii ofiţeri ai celebrelor deta­şamente albe. O garanţie mai mare că rezultatul alegerilor va fi stră­lucit“. Lupta va fi, poate, mai grea în o­­raşele mari, unde nici banii mag­naţilor latifundiari, nici „focoşii" — (bastonul cu toporişcă în cap, un fel de armă naţională) — ras­­siştilor, şi nici chiar jandarmeria şi armata, nu sunt argumente su­ficient de convingătoare. Cu atât mai mult, cu cât orăşenii conştienţi vor putea aduce contra încercării de reîntronare a evului mediu, ar­gumentul indiscutabil că prăbuşi­rea Ungariei a fost opera clasei nobilitare, a politicii ei strâmte şi egoiste, care a dus la desmem­­brarea fostului regat al lui Ştefan cel sfânt. Şi că, prin urmare, nu s’ar cuveni ca această operă a lor să fie răsplătită prin restaurarea unor privilegii, pe cari un act de dreptate socială, scump plătit de poporul maghiar, reuşise să le des­fiinţeze. . 1 -1. Orice ar face însă opoziţia — constituită în bloc in faţa primej­diei grave, care ameninţă ţara — lupta ei va fî zadarnica. Contele Bethlen va triumfa şi Crăciunul va aduce o întărire a reacţiunii in a­­ceastă parte a Europei. Şi poate sunt o formă mai gravă decât nu­mai instituirea Casei Magnaţilor CONTELE ŞTEFAN BETHLEN şi a unei majorităţi de extremă dreaptă. Căci Ştefan Bethlen e prea abil şi prea inteligent să facă eforturi atât de mari, numai ca să-şi asigu­re o nouă guvernare. Iar în indi­ciu, în afară de ştirile ce transpiră tot mai insistent de la Budapesta a­­supra unui „eveniment misterios“ ce se pregăteşte — au şi ungurii evenimentul lor ,,misterios“ — este că descendenţii familiei de Habs­burg au fost admişi ca membri de drept în Casa Magnaţilor. De aceea desfăşurarea acţiunii pregătită de Ştefan Bethlen în Un­garia, merită mai multă atenţiune. Nu numai din partea celor cari deplâng regresul politic al vecinu­lui de peste Tisa, întoarcerea la vremuri pentru a căror desfiinţare multe vieţi omeneşti s’au jertfit, — dar şi din partea celor cari s’ar bucura ca in 1927 să găsească o victorie a reacţionarismului la Bu­dapesta, ca un fel de sprijin moral. Căci dela înfiinţarea Casei Mag­naţilor până la reintronarea vre­unui Habsburg oarecare pe tronul văduv de la Budapesta, nu lipseşte decât un vot, pe care bagheta nea­gră a lui Ştefan Bethlen îl va scoa­te cu uşurinţă din urna celor două Corpuri legiuitoare astfel consti­tuite . Liviu P. Nasta * NAZBATI ! MESAJ­. CU MASAJ? S® zic® că guvernul ar avea de gând să propună atât la Cameră cât şi la Senat, suprimarea discuţiei la mesaj. Se teme guvernul de mesaj ? Ori mai de graba ţie... masaj ? înclinăm mai mult spre supoziţia aceasta din urmă, fiindcă opoziţia pare hotărâ­tă să cam frece da gâlci banca mi­­nisterială. Diplomaţii din guvern au găsit astfel soluţia: de teama masa­jului, suprimă mesajul, trimiţând pe masori la... interpelări. Cum şi interpelările sunt de fapt suprimate, prinde orbul scoşte-î ochii! Ca farsă parlamentară, manopera n’ar® nici un cusur. r Kix. NOTE BUNA CREDINŢA a „Vătoru­­luiNe acuză oficiosul liberal că numai noi din întreaga presă, nu am discutat cazul consiliabid comunal din Satu-Mare, unde majoritatea membrilor a hotărît introducerea limbii maghiare ca limbă oficială in această administraţie publică. In realitate, noi am fost cei din­tâi din toată presa cari am sem­nalat cazul din Satu-Mare iar ofi­ciosul liberal l-a aflat... din coloa­nele noastre! Se pare însă că falsul şi minciu­na sunt alimentul esenţial al... zia­relor cu patriotism integral dar de o corectitudine mai puţin inte­grală. DIRECŢIA învăţământului pri­mar şi normal­ primar din ministe­rul instrucţiunii publice a fost scin­dată printrun decret, în două: di­recţia învăţământului normal, şi direcţia învăţămăn­t- primar. In loc de un director, vor fi de acum încolo doi. In chipul acesta guvernul inaugurează politica... de economii! Se pare că, după con­cepția financiară a actualului gu­vern, unde se plătesc două lefi e mai multă economie decât unde se plătește una. * întârzierea nu este specialitatea exclusivă a trenurilor şi a tramva­ielor. întârzierea este un flagel, care bântue întreaga omenire. Sunt copii, care nu izbutesc să vorbeas­că decât foarte târziu. Sunt oa­meni, care au obiceiul de­ a veni târziu la întâlnirile pe care ei înşişi ţi­ le fixează. Sunt bolnavi, care se duc prea târziu la doftor. Sunt in­telectuali, care îşi descoperă târ­ziu erudiţia. Această din urm­ă formă a întâr­zierii este deosebit de distractivă. Se zice despre lui astfel de ins că ,este omul ultimei cârţi citite“. Venind târziu în contact cu slova tipărită, se bucură ca un copil care isbuteşte — înainte de vreme, de­­păşindu­-şi vârsta — să memoreze o poezie. Se bucură şi se miră. Ori­ce sfert de idee îl surprinde, până la spaimă, îşi însuşeşte crâmpeiul de gândire, pe furiş — asemeni ţi­gănuşilor, care adună pe sub me­sele cafenelelor provinciale —mu­curile de ţigări. Apoi, cu gesturi largi, îşi aprinde ţigara şterpelită, ca şi când ar simţi nevoia să te în­credinţeze că e a lui, că o posedă pe bună dreptate. Este, în etalarea ostentativă a acestei erudiţii cule­se pe sub masă, o bogată doză de cabotinism. Nu este absolut necesar să călă­toreşti în lumea cărţilor, cu calmul blazat cu care un voiajor comer­cial porneşte spre Buhuşi. Dar nici nu eşti obligat să porneşti spre Buhuşi cu înfrigurarea cu care Cristofor Columb s’a îmbarcat în căutarea Noului Continent... Să nu uităm micul, neînsemnatul detaliu: Columb pornia spre necunoscut, fiindcă nimeni — înaintea lui — nu mai întreprinsese această călăto­rie. Columb n’avea nici un ..baed­e­­ker d­in buzunar.« Cel ce se împrieteneşte târziu cu cărţile şi cu ideile se miră de te miri ce ! Descoperă America, as­tăzi , când existenţa ei este re­cunoscută de orice atlas şcolăresc. In vorbă sau în scris, citează im maldăr de cărţi şi o avalanşe de autori, ca să te încredinţeze că i-a citit, că îi cunoaşte. Norocul nu-i serveşte totdeauna: îi citează, u­­neori, greşit, iar alte ori îi citează pe cei mai banali, pe cei mai cunos­cuţi, pe cei mai compromiţători. In această înşiruire de citafiunl, pare a-ţi spune :—„Admiră-mi ştiinţa!“ Cele mai adesea, citează cartea zilei, noutatea ultimei recenzii din gazetă sau revistă, volumul de sen­zaţie. Dacă-i spui: — „Nu l-am ci­tit încă“ — te priveşte cu milă, cu compătimire sau cu dispreţ. In dorinţa omului acesta de a-ţi arăta, într'o clipă, tot ce ştie— este ceva din ambiţia cumetrei de mahala de-a se îmbrăca, într’o sin­gură plimbare duminicală, cu toate podoabele dulapului din dormitor. Sunt şi oameni discreţi, — o! excesiv de discreţi — în erudiţia lor. Cu o modestie rară, ar vrea să te facă să crezi că eî n’au citit nici o carte, că­­— acasă n’au nici un volum &î că tot ceeace gândesc, tot ceeace spun, tot ceeace sei este umila lor părere — umilă, ci proprie, originală, inedită... Ei citează niciodată un autor sau titlu. Spun aşa, simplu, firesc, — şi când ar spune „bună ziua“ şi „ce mai faci“ — crâm­pee din cr­eile altora. Nu­ că le-ar lipsi simţul propri­taţii. Nu că nu ştiu ce este al lor ce este al­ aproapelui lor. Dimpoti­vă, în spiritul lor îşi dau foarte­­ ne seama că îşi însuşesc bunul , tuia. O fac totuşi — fără „să cit­­e sursa" cum se zice în ferme tehnici, de teama de-a nu tre drept lăudăroşi. Pe aceşti bravi modeşti, bar­torii îi numesc plagiatori. In jur lor se face scandal, se adună­­ mea, in uliţă, in jurul celui pli, cu mâna in buzunarul vecinul: Li­ se strigă, cu ură: ,fipţi de p­âini tipărite“. Şi bravii oameni­i ispăşesc — astfel — vina de-a fost prea modeşti. Vina de-a nu uzat de ghiliraete şi de note în j sul paginei — nici chiar atun când trebuia. Este şi acesta un exces un ex­ces păgubitor.« Sunt însă alţii — aceştia simt c­ă Citiți continuarea In pagina II-d) INSEMNARI critice NOTE DESPRE CRIZA CULTURALA de Tudor Teodorescu-Braniste­ r* Ne iau pâinea dela gură Nu s’a relevat încă una din păr­ţile cele mai grave aie declaraţiu­niî către presă a d-luî ministru de finanţe cu privire la fizionomia şi alcătuirea viitorului buget. E vor­ba de reapariţia impozitelor pe consumaţie, pe cari Ie credeam în­mormântate pe vecie odată cu a­­doptarea principiului proporţionali­­tăţii progresive pe venit şi avere. A fost o vreme când săracul du­cea singur toate poverile şi plătea toate angaralele, iar bogatul nici una, fiind pe deasupra, acesta, în­cărcat cu toate favorurile. Vremea aceea se chema a fanarioţilor, în special De atunci s’au realizat oarecari progrese in profitul nevoiaşilor, până ce, venind d. Titulescu la fi­nanţe, s’a adoptat proporţionalita­tea progresivă, imitată apoi slab şi şchiop de d. Vintilă Brătianu. A fost, după război, o scurtă pe­rioadă de imitări generoase, de In­ceputuri de democraţie reală, când ne-am pomenit, — pe lângă votul universal şi reforma agrară — şi cu Impozite mai drept aşezate, du­pă puterile fiecăruia. N’a ţinut însă mult, fiindcă oli­garhia şi-a dat repede seama că ţara nu-i în stare să le susfie. De aceea ni s’a stricat vechea Consti­tuţie liberală, s’a sofisticat In bună parte reforma agrară, ni s’a răpit iar votul universal şi acum se în­cearcă să se suprime principiul nou al dărilor, revenindu-se la vechile nedreptăţi. Trecem astfel de iznoa­­vă printr’o perioadă de neagră re­­acţiune. Prin urmare nu punga, nu ave­rea, nu veniturile vor fi impuse la noul sarcini, ci gura, stomacul, tra­iul mizer de toate zilele. Azi se impune iarăşi, ba­­ncă greu, zahărul şi petrolul lampant; mâine desigur se va veni cu dări pe carne, pe pâine, pe orez, mai ştiu şi eu pe ce. Săracul va retrăi din nou vremurile epocii fanariote. Am ţinut să relevăm aceasta. De ce? Uite aşa, ca să facem operă de istoric. Index Sfârşitul unei tinere vieţi literare de Barbu Lăzureanu Moarte. Dragoste, învăţătura. Iată troiţa de gânduri care a stră­juit cariera literară fulgerător de scurtă a unui om — a unui copil! — la a cărui stângere întriun spi­tal din Sibiu, înştiinţările fune­­brale ad­uceau, odată cu numele ei de alintare (Nelu), titlu-î de student literat şi vârsta-i: 21 de ani ! „A devenit literar şi artistic", în­­tr’un număr recent, publică o poe­zie a lui Ioan Ciorănescu, intitu­lată : Ante mortem. In dreptul iscăliturii, două date stau faţă ’n faţă. Una (14 octom­brie 1926), e ziua în care Nelu Ciorănescu şi-a fost pus întreba­rea : Cum poate fi (ea, moartea) ? Alta (18 octombrie 1926), e ziua scăpătării vieţii lui. Un interval de nici măcar o săptămână. Nu se poate, deci, vorbi nutrtal de o pre­simţire a morţii din partea aceluia care torturătoarei întrebări: „Şi apoi ?" (post mortem), ii răspun­dea tot el . Apoi, — nici o clipă, iar timpul va trece Din trupul cel rece, in sufletul rece. Era certitudinea unei apuneri pentru deapururi, certitudine care l-a urmărit (l-a prigonit!) _ de un timp încoace, și care l-a făcut să declare: Am­ de zbârlit, mă ’nchid in carnea mea Nimic nu m­ai mă zgudue, nu mai mă zgudue... ...De mult e ceasul inimii ne ’ntors Şi ’n veci de-acum ne ’ntors o să rămână, şi să scrie bucăţile: Moarte (în „Neamul Românesc Literar“ dela 4 April 1926), MaslU (în „Răsări­tul" de acum cinci luni) şi acel ob­­sedant şi plin de posoratorîre Sfâr­şit, publicat în „Familia“ din Ora­dela, în înfrigurarea bolii. Acolo, îa auzul unei goarne, femei aleargă „să vadă un desnodământ“. Iar, în cor cu clopotele cari strigă: „pă­mânt! pământ!“, copilul-poet, de pare­ că şi-ar şopti sie-şi, spune celula din raclă: De-acum in uniforma ta cea verde O, mortule, in târnă-o să te culci Şi mâini frumoase n’au să te des­mierde Şi n’au sa te privească, ochii dulci. Flori tinere, flori albe de zăpadă In raclă sac de-asupra-ţi din belşug Şi văl de-argint pe tine o să cadă Să-ţi facă albă pacea din coşciug. Ţi-s ochii larg deschişi. O cuvântămi Loveşte ’n van in sticlele lor reci, Căci te cuprinde dubla inserare: De-afară şi din locul tău de veci, * Poezia lul die iubire e, în bună parte, a sfiiciunii. Dela unele cute­zanţe, pe cari le socotea, el însuşi, drept „crunte", se eschiva repede, refugiându-se apoi iarăș în timidi­tate. In poezie, a cultivat ~~ mai ales — dragostea anonimă, în felul lui Arvers, al lui Sully Prudhomme șî al Iul Păun-Pincio, cu rare eva­­siuni (fuga din vreun castel al unei imaginare nepăsări, plutirea in preajma El „cu lebăda Iubirii sfin­te“), urmate de precoci remuşcărî din partea lui, de căinți târzielnice «fin partea Dânsei: Ci astăzi mi-e ruşine că altă dată ’n mine. Nevolnicele paterni fierbeau, ca 'ntrun viespar, Se grămădeau ascunse ca boabe pe-un ciorchine. Iar din zecile-i de traduceri în versuri — toate corecte — el s’a arătat mai poet (nu zic mai vir­tuoz) în tălmăcirea maeștrilor dra­(Cititi continuarea in nasim­ Il-al Chestia zilei Interpelarea d-lui Madgearu .Interpelând in chestia plăfii către JSodtfa ds levant", d. Madgearu se face de râs". (.VIITORUL") D. VINTILA BRATIANU. Bine că se face de râs!... rAoleo!- luaţi-l de pe

Next