Adevěrul, ianuarie 1927 (Anul 40, nr. 13204-13226)
1927-01-15 / nr. 13214
Anul 40 Ho. 13214 Sâmbătă 15 Ianuarie 1927 4 PASIHI e verul &ROWA3REMTBI 200 lei pe 3 luni 3811 lei pe 5 luni. 750 lei pe on an. rownATnnr* AU V' BOLDIM AN 1888-1897 FONDATORI3 CONST. MILLE 1897-1920 In străinătate dublu 3 Lei 1 BIROURILE: București» Str. Sărindar no. 7-9-11 3 Lei TELEFOANEI BS9B waww —BBH Centrala 6/67, 2473, 46 79. Direcţia 5/ 72. Adiţia 7/69. Provincia 10/66. Zice ziarul guvernului: „Partidul poporului n’a luat puterea printr’un noroc căzut din cer“... ...Fiindcă, deobicei, cerul nu e chiar aşa de duşmănos cu ţara!.. Articolul d-lui Goga «Dimineaţa“ de led a reprodus în întregime articolul publicat de d. Octavian Goga in ziarul vienez «Neues Wiener Journal". Trecute prin două traduceri — întâi din româneşte în nemteste, apoi iar din «erntest© In româneşte — articolul a pierdut mult din punctul de vedere al stilului. Dar nu căzu! special d. Goga n’a fost condus de preocupări literare. Să vedem deci. Imediat, fondul politic. Foarte bine a făcut d. Goga, ministrul de Interne, c’a scris un articol pentru un ziar străin. Stau că pentru politician! e o chestie de „prestigiu" ipasă-mi-te!) să se grozăvească precum că dispreţuiesc presa — fireşte, presa română în primul rând, dar şi pe cea ■ străină, — când spusele ei sunt supărătoare. Adevărul e Insă cu totul altul: adevărul e că nu trebuie $i nu putem să dispreţuim presa, de spusele ei avem să ţinem seama, şi este o necesitatecovârşitoare pentru un partid, ca jol pentru o tară, ca presa să-î fie favorabilă. D. Goga, expunându-l î. in coloanele unui ziar vienez, modul de a vedea In diferite chestii Interne, a dovedit tocmai că are o concepţie sănătoasă în prlivinţa presei, si a renunţat la ipocrizia de-a o ascunde. In aceeaşi ordine de idei relevăra această declaraţie foarte simplă, care — la noi — va fi surprins pe mulţi: / mNoi — a spus d. Goga In articolul d-sale — nu ne temem de nici un fel de anchete şi de nici un fel de călătorie de studii". „ A?a este, sau — In tot cazul — aşa ar trebui să fie. Nu e multă vreme de când s’a enunţat altă f&rare: că „inspectorii umanităţii" S ’au ce să caute pe-aici Noi am , nstimit In tot-d’auna că ori-cât .‘de neplăcute ne-ar fi călătoriile de stadii — car! arată că ne-a mers vestea ca de popă tuns — nu putem să ne închidem tn ziduri chinezeşti, trebuie să primim pe „ta«nectori", de n*ar fi de cât spre a dovedi tocmai că ei nu ne sperie. * D. Goga este d© părerea noastră. Sântem şi noi, de altfel, de părerea d-lui Goga în privinţa bolşevismului ş i antisemitismului. D. Goga arată că bolşevismul n’a prins şi nu va prinde în România. Perfect. Dar trăim de un deceniu sub starea de asediu, suportăm tot felul de măsuri de excepţie, ba se proiectează chiar şi înăbuşirea — de fapt — a presei. cs„. temeiul pericolului bolşevic! Ce-ar fi dacă d. Goga, în opera sa de conducere a ţării, s’ar inspira din propriul său articol? D. Goga mai spune că nu există în ţară o mişcare antisemită. Evident! Şi asta am spus-o noi întotdeauna. Populaţia acestei ţări este foarte tolerantă, cum constată d. Goga. Dar aceasta nu esplică totul. Fapt e că poporul român înţelege şi simte că relele de cari şuiere nu se datorează unei religii sau unei rase. De aceea propaganda antisemită nu prinde, deşi e făcută stăruitor, de atâţia ani, adesea chiar cu concursul autorităţilor. Totuşi s’au comis excese antisemite. D. Goga nu recurge la obişnuita politică de struţ, d-sa nu tăgăduieşte faptul. Din potrivă, îl recunoaşte. Dar declară că vinovaţii vor fi pedepsiţi sever. Socotim că d. Goga îşi ia un angajament prea greu. Mai potrivit ar fi fost ca d-sa să declare că vinovaţii vor fi daţi în judecată, căci, fără calambururi, nimeni nu poate prejudeca asupra... judecăţii. Şi de altfel, atâta ar fi destul şi prea destul. Tocmai pentru că nu există o mişcare antisemită, tocmai pentru că poporul român nu poate deveni nici antisemit, cum nu poate deveni nici bolşevist — interesele lui nefiind în nici una din aceste direcţii — tocmai de aceea excesele pot fi evitate, când vrea guvernul. Nu e nevoie de represiuni severe. Ajunge o categorică manifestare de voință din partea celor în drept. In cât putem repeta $1 aici cuvintele de mai sus, bine ar fi ca d. Goga să se Inspire din propriul său articol, trăgând concluziile cuvenite. Traian Vlad GLOSE POLITICE... înteţită VIITORUL înteţeşte campaniile Contra regimului averescan. Pentru moment ele au un caracter de atac personal la adresa unora din ministru Curând vor veni atacurile de ordin general Aceasta-i de altminteri tactica cunoscută de luptă a perfectului opoziţionist. In privinţa mobilului acestor campanii nu se poate spune nimic pentru moment. Se va şti insă totul foarte curând — mai curând de cum işi închipuie mulţi. Interesant este insă atacul recent în potriva d-lui I. Petrovici, ministrul instrucţiei. Acesta este învinuit de două fapte. Unul mai puţin grav — că a prevăzut prin buget o catedră la Bucureşti, menită a fi ocupată de d-sa. Altul, grav cu adevărat, şi anume că, graţie unui amendament, inventat pentru utilitatea cauzei şi nevotat de parlament, d. Petrovici a înfiinţat un loc de conferenţiar la facultatea juridică din Iași, menită a fi ocupată de tânărul d-sale fiu. Nu ne oprim pentru moment la numirea in sine , ci la geneza amendamentului. Mistificarea această este mai gravă decăt preocupările personale. Căci dacă ar fi adevărat di obârșia amendamentului este de ordin misterios, atunci d. Petrovici s’ar dovedi a fi un bun pravoslavnic, care le face toate: — „In numele tatălui, al fiului şi al sfântului Duh !‘‘ Funul+M*i Iată un subiect, care dă enormde lucru unei părţi din presă. Oficioase ca şi ziare lăturalnice, opoziţioniste sau de guvern, se ocupă pe larg și se atacă reciproc pe tema de oferte, comisioane, intermediari, etc. Si toate acestea in legătură cu furniturile în natură pe cari Germania, pe temeiul planului Dawes, este obligată să le livreze. In orice tară din lume astfel de furnituri, având de bază jertfele de sânge şi suferinţele fără număr îndurate în cursul războiului, n’ar fi putut fi obiectul unor afaceri cu intermediari şi comisioane. La noi insă, până şi in chestiuni de asemenea natură domneşte atotputernic spiritul de afaceri şi corupţiune ! Şi iată de ce avertismentele Viitorului la adresa d-lui ministru __ Văleanu, comunicatul Îndreptării și alte comunicate, cu literă compactă ale unor altor ziare lăturalnice, •provoacă amărăciune. Nu-i vorbă de Wolff (pe germană- lupi)- Este vorba de corbi, după Coincidentă . In momentul în care, prin carnul lui .Jlenes Wiener Journal.’, Iubea apuseană ia cunoştinţă de declaraţia d-lui Octavian Goga, ministru de interne, cum că in Români na există antisemitism si autorii violenţelor işi vor primi pedeapsa meritată, delegaţii studenţeşti evreeşti din Capitală cutreeră redacţiile ziarelor spre a se plânge de nouile molestaţiuni, suferite din partea colegilor lor creştini. D. Goga n’are noroc. El persecută coincidenţele. Dăunăzi când cu discursul de la Cameră, acum cu declaraţiile făcute ziarului vienez. Să fie oare simple coincidenţe ? Şi să fie d-sa, intri adevăr, cel persecutat ? Sever Carnetu! nostru Aiurelile regisorilor Mai anii trecuţi un regisor englez imaginase reprezentarea lui Hamlet în costume moderne. Prinţul Danemarcei venea fumând o ţigară de foi, regele era ucis în pijama. Ofelia, nebună, cânta arii moderne şi Polonius se văita într’o redingotă, cum se îmbracă înalţii demnitari la solemnităţi. Dar pentru că spectacolul se petrecea la Londra, lumea şi-a zis că e treaba englezilor bată joc de tragedia lui Shakespeare. Ridicolul unei asemenea înscenări a dat naştere la tot soiul de glume şi un cronicar parizian dădea ideia să se joace la fel și Faust, cu Margareta primind un automobilin locul bijuteriilor și cu un Mefistor&. tare pe bicicletă. Nu-mi mai aduc aminte cum imagina reprezentarea operilor lui Wagner, dar știu, că multă vreme, s’a râs de prea avansata originalitate a regisorilor englezi, dornici să învingă pe calea aceasta pe regisorii germani. încercarea aceasta neisbutîtă, nu i-a învățat minte pe domnii dela Londra, pentru că de Crăciun, la Dutch House, s’a dat Bethleem, opera biblică a lui Rutland Boughton, în decoruri şi costume cât se poate mai moderne. Inchipuiti-vă că Iosef s’a prezentat în scenă, ca lucrător miner, fără guler şi cu mânicile suflecate, alături de Fecioara Maria, o nostimă femee dela ţară. Păstorii erau ţărani din împrejurimile Londrei şi figuraţia — fete de uzină şi minieri — e îmbrăcată ca lucrătorii din ziua de azi. Cei trei crai de la răsărit sunt un artist şi doi profesori în robă şi perucă, — aproape identici cu cei din „Vânzătorul de pasări’’, — iar Irod a apărut ca un poliţist oarecare i eşind de la club şi interzicând copiilor cântecele de Crăciun! O senzaţională apariţie e a Hediadei, întovărășită de Salomeia, amândouă tunse și în rochii de bal. — Semimondene provocatoare, care aruncă bărbaților un nas, fumul ţigaretelor cochet înfipte la colțul buzelor. Decorul reprezintă un fundal de grajd, două culise — cît s- de mineri — și pe plănui întâi două felinare. Steaua e... steaua polară. O mai mare batjocură nici nu există. Grotescul acestei combinații a indignat chiar pe cei mai moderniști în artă. au d, h, « . De bună seama, toate problemele, cari interesează astăzi ţara, s'au rezolvitl... N'a mai rămas decât legea presei şi libertatea cuvântului pentru Ca ţara noastră să fie cea mai fericită din lume! Că întregul comerţ se zbate intre faliment şi moratorii; că produsele industriei nationale sunt — si de zi — substituite de cele străine, că agricultorul se zbate între descurajare și cea mai ruşinoasăomătă de pe pământ, — acetia toate, ca să nu mai înșir altele, nu sunt probleme importante pentru guvernele tării!.* La ordinea zilei e însemnată libertatea presei. S'ar putea zice cu drept cuvânt: .rând tara arde de tătari"... d-nul ministru de justiție, imitând pa baba dinpoveste, ne-aduce legea presei.„ _Și este — pare-se — nevoie de o lege a presei tocmai în tara, unde toată lumea politică se vaste că poporul nostru nu reacționează contra abuzurilor, ci le suportă. Nu! La un asemenea popor blajin e nevoe de legi, nu pentru a restrânge libertatea presei şi a cuvântului, ci pentru a-l încuraja; căci, dacă şi această brumă de libertate rămasă sa va irosi, nu-i mai rămâne — când se va trezi ■— decât calea conspiraţiilor şi atentatelor. Către acest sfârşit vrem să-l purtăm ?! Chestia libertăţii presei a fost in mod serios reflectată, cu ocazia alcătuirii Constituţiei. De atunci nu e prea mult, numai vreo 4 an. Şi e cazul sa ne intrebăm: Cum este posibil să uităm aşa de repede concepţiile cari au dominat atunci? Două mari probleme interesau lumea politică, în această direcţie şi la acea dată, Prima: Se observase că procesele de calomnie, injurii şi difamaţiuni prin presă lâncezeau, fie din cauza incidentelor de procedură nesfârşite, de din cauza greutăţii de a lucra, fie din cauza prea largii indulgenţe a Curţilor cu Juri. Atunci, s’a hotărît a se lua delictele acestea din competinţa Curţilor cu Juxa, şi a le trece tribunalelor ordinare, spre o mai bună garantare a cinste! şi onoarei cetăţenilor. Atât! . Iată dec! o chestie de competinţă deferită însăși Constituției, dnept care nu s’a făcut pentru celelalte libertăţi. Prin urmare, Constituanta a impietat ea însăși asupra rolului parlamentului obișnuit, nevoind să lase nici chiar această chestie, a competintei, legiuitorului ordinar, temându-se ca nu cumva pasiunile momentului să-l tenteze— a-şî schimba porecla în renume! In al doilea rând, tocmai pentru asigura şi mai mult acest scop, a a-dăogat In aliniatul 2 al articolului 25 „Nici o lege excepţională nu sa va putea înfiinţa în această materie", după ce într’un aliniat precedent stabilise că fiecare e liber să-şi comunice ideile prin presă, etc., rămânând singur răspunzător de abuzul acestor libertăţi ,în cazurile determinate de codicele penal, care în nici un caz nu va putea restrânge dreptul in sine". „ Prin urmare, infracţiile sunt arătate de Codul penal, pe care a avut în vedere Constituţia, în momentul când reglementa libertatea presei şi abuzurile la cari s’ar putea ajutS® şi tot de aceste delicte se ocupă Constituţia când statorniceşte competinţa instanţelor chemate să le reprime. A se admite că prin codul penal s’ar putea creta acum delicte nou , ar însemna că — în drept — ceiace este oprit direct, tn speță prin lege specială, este permis pe cale mai d rectă, adică prin codicele penal. De aceasta, Insă, s’a ferit legiuitorul conslituant, căci i-a dat nu rolul de a mări numărul delictelor, ci pe noaa de a le reglementa edictând sancţiu-i idle necesare. Mai muH încă, însuş acest drept e restrâns de Constituţie, care adaogă că „nici Intr’un caz nu se poate atinge dreptul în sine". * E destul să privim proectuî de lege al ministerului justiţiei pen-, tru a vedea cum s’a trecut peste toate acest© dispoziţii constituţionale amintite, creiându-s© o flotă de noui Infracţiuni $1 abuzându-se întruatât de reglementarea sancţiunilor, încât libertatea însăşi dreptul în sine este pe de-a întregul paralizat. . . . Citez numai două cazuri, la întâmplare. Dacă un ziar, in interesul me- I najării gustului public, găseşte că n’are nici o importanţă menţionarea, în reportagive parlamentare, a tuturor balivernelor ce se zvârlă adesea în parlament, şi nu publcă decât ce crede important şi ales , oratorul omis are dreptul să oblige presa de a-şi publica discursul, căci, în caz contrariu, înfundă puşcăria. Iată deci un delict nou, să-i zicem parlamentar, creiat în folosul pisălogilor, cari de obicei vorbesc pentru ferestre şi nu pentru truditul interior al parlamentului. Ce interes are ţara ca pelteaua, ori cât de naţională ar fi, să fie după toate celelalte vârâtă şi în gustul bieţilor cetitori de gazete, de parcă n'ar ajunge cât înghite mult încercatul Monitor Oficia!?! Şi cum se poate ca, pentru un interes nedovedit ca general, să pe- *depseşti un ziar care —în definitiv.. Iacă nu va da informaţii exacte de ucrărie însemnate ale pariamentu■ui, va fi abandonat de cititorii săi liberi să recurgă la alte ziare dacă nu-şi pot face digestia fără îngurgitarea discursurilor parlamentare. Articolul 67 prevede o asemenea infracţiune. « » Prin articolele 82 şi 88, proectuî de lege izbuteşte să creteze presă tuturor ceîor cari, până acum, n’au avut gazete proprii.. lutr’adevar, şi in dreptul actual, direcţia ziarului a obligată să publice răspunsul la învinuirile nedrepte publicate in cuprinsul său; şi astăzi dacă nu o face, directorul poate fi dat di judecată şi condamnat, dacă nu justifică de ce a refuzat publicarea. în proectul actual, după ce s’a înfiinţat pedeapsa cu 589 Iei pentru orice zi de întârziere a răspunsului, obligă pe gazetar să iacă el proces în timp de două zile, să se ducă el la justiţie, ca să se constate dacă avea dreptul să refuze. Adică, directorii d® ziare să-și stabilească de acum domiciliu! în Tribunal... căci de n’o fac curge în contra lor o amendă de 538 lei pe zi, pentru că au refuzat să publice chilometrice răspunsuri „până la 500 cuvinte“ fiecare. Păi, n’am eu dreptate când spun că n’ai nevoie să-ţi mai faci gazetă?* Cum te pişcă una, o obligi să-ţi publice răspunsul: e şi fără cheltuială şi, în tot cazul, intr’o gazetă mai răspândită, decât aceia pe care ţi-ai face-o singur!... Iată, deci, pe bieţii cititori condamnaţi să înghită orice peltea din parlament şi toate concepţiile politice ale celui supărat că presa au la înţeles.Şi asta se numeşte respectarea dreptului în sine. Hotărît, proectul trebue revizuit pentru a intra în cadrele Constituţiei, al cărei spirit trebue pătruns şi respectat, chiar dacă pentru aceasta ar fi nevoe de aplicarea popularului dicton: „din două rele, prefer pe cel mai puţin rău!" Mă opresc aci, deşi aş putea spune multe lucruri nostime şi despre celelalte „libertăţi“ de gândire, etc., ale proectului, libertăţi pe cari autorul, ca şi Napoleon odinioară, când voia să le răpească, începea prin a le proclama! •M Em. Antonescu Profesor universitar dE LEGEA PRESEI Proectuî d-lui Cudalbu este anticonstitutional de EM. ANTONESCU profesor unversitar *• D. EM. ANTONESCU Ungaria la răspântie Contele Stefan Bethlen a dus Ungaria la răspântie. Sunt câteva luni, de când regentul Horthy, a solicitat printr’un discurs la aniversarea bătăliei de la Mohács, o apropiere de Iugoslavia. Discursul a făcut senzaţie, fiindcă mască o nouă orientare în politica externă a Ungariei, însemna renunţarea la ostilitatea, mai mult sau mai puţin mascată faţă de statele succesoare şi încercarea de a statornici raporturi definitive de bună vecinătate cu foştii mai mici. încercarea regentului Horthy a fost primită cu satisfacţie justificată în toată Europa, dar mai ales în Europa Centrală. Statele succesoare puteau însfârşit să nădăjduiască reluarea de raporturi normale cu Ungaria, cu o Ungarie potolită, cuminţită de împrejurări şi necesităţi imuabile. Din primul moment noi am formulat însă anumite rezerve; neam întrebat de atunci, dacă manevra regentului Horthy, şi a primului său ministru, ardelean de origină, nu ascunde un joc primejdios, încercarea de a zdruncina temeliile Micii înţelegeri. Prin utilizarea unui joc transparent al intereselor imediate, Ungaria putea crede că va reuşi să doboare mica înţelegere, lipsind-o de obiectivul ei propriu zis, de alianţa celor trei ţări succesoare pentru garantarea statului-quo postbelic împotriva primejdiei permanente a Ungariei revanşarde. Ce mai rămânea din acest obiectiv, dacă Ştefan Bethlen încheia, de pildă, un pact de arbitraj cu unul din statele Micii înţelegeri, chiar dacă acest pact nu ar fi fost în dauna nici unuia dintre ceilalţi două aliaţi? Ştirea apropiatei călătorii a primului ministru maghiar la Roma, a oprit însă definitiv în loc tentativa aceasta de desagregare voită a Micii înţelegeri. Ea a pus în discuţie chestiuni grave pentru statele succesoare, astfel încât a şters încâteva ore urmele de rugină, pe care o muncă subterană de luni de zile le aruncase pe cuirasa Micii înţelegeri. Statele succesoare trebuie să se convingă, din actele politice internaţionale ale regimului reacţionar de la Budapesta, că momentul slăbirii legăturilor dintre ele nu poate veni, fără a ascunde o ameninţare pentru fiecare dintre ele. Rămâne de văzut acum, ce drum va apuca contele Ştefan Bethen. Va încerca o mică aventură de temperament meridional, sau va opri manevra romană, ca s’o ia pe căi mai durabile? O vom şti în curând, cu atât mai mult cu cât ţările de talia Ungariei nu-şi prea pot permite luxul de a juca după voia lor ci după a altora. Şi vom şti ce încearcă în Europa Centrală aceşti „alţii“. L. P. Nasta NAZBATII DECLARAŢII Guvernatorul Băncii Naţionale a ţinut un discurs la instalarea sa şi a spus, printre altele: vin în mijlocul dv. dezbrăcat de haina politică şi cu inima deschisă... De obicei, oamenii, vin totdeauna dezbrăcaţi, când sunt numiţi în slujbe, pentru că au grije să se înţolească, în timp ce slujesc, dar nu e cazul cu noul guvernator. Continuând insă discursul afirmă că vine cu inima deschisă, ceea ce înseamnă că rămâne cu punga închisă și vasăzică tot bietul leu va pătimi. Klx. de I.Bucovineană Profesor Ce scria studentul Hippolyte Taine camarazilor sai Reforma învăţământului secundar şi superior fiind la ordinea zilei, mai ales astăzi când se aud atâtea plângeri asupra nivelului intelectual şi moral al bacalaureaţilor şi studenţilor, este datoria oricărui om al şcoalei să-şi spue cuvântul în această chestiune. Eugéne de Fay, directorul şcoalei de Înalte studii din Paris, ne sfătueşte în cartea sa „Idéalisme et réalisme” să urmăm şi astăzi preceptele lui Platon şi Aristotel, cari vroiau să formeze caractere. Eugéne de Fay spune: Să căutăm a ceti un sfârşit, aceste lucrări nu numai ca un capo d'operă de artă literară, dar şi ca un monument al unor cugetări din cele mai sincere şi cele mai nobile pe cari lumea le-a cunoscut vreodată".$• Preocupările de felul acesta au însufleţit şi au modelat sufletul şi mintea studentului Hyppolyte Taine, filozoful, criticul şi literatul de mai târziu, preocupări pe care ne permitem a le releva ca pildă elocventă a spiritului său, în epoca sa de student, din corespondenţele sale, fixate în cele trei volume, corespondenţe adresate in bună parte colegilor săi de studiu. Preocupările studentului de odinioară, Hippolyte Taine, rezultat al unei îndrumări şcolare serioase, devin cu atât mai importante de relevat cu cât spiritul şi mentalitatea mediului nostru şcolar este departe de a se manifesta şi de a întruchipa ideile care călăuzeau odinioară pe citatul student. Astfel, într’o scrisoare adresată colegului său Prévost, el spune, între altele: „Urmează de aci că iubirea mea, abătându-se de la obiectele particulare, tinde către lucruri generale şi ideale, ca obiectele de artă, umanitatea întreagă şi cu deosebire natura. Eri, prietene, am simfit-o in mine cu o putere pe care n'am încercat-o niciodată. Am fost in grădina plantelor și am privit, intr'un colț izolat, o colină acoperită de iarbă de câmp verde gălbue, înflorită, necultivată; soarele strălucea de-a curmezișul ii vedeam această viaţă interioară care circulă în aceste mici ţesături şi care îndreaptă tulpinele dese şi puternice; vântul suflă şi mişcă acest seceriş de lăstari reuniţi, de o transparenţă şi de o frumuseţe în căutătoare; am simţit inima mea cum bate şi tot sufletul meu cumremură de iubire, pentru această fire aşa de frumoasă, aşa de liniştită, aşa de măreaţă şi aşa de stranie care se numeşte natură; am iubit-o, o iubesc o simţeam şi o vedeam pretutindeni, pe cerul luminos, în aerul curat, în această pădure de plante vieţuitoare şi însufleţite, şi cu deosebire în această suflare vie şi inegală a vântului primăvăratec". Intr’o altă scrisoare, adresată aceluiaş coleg, vorbindu-i despre credinţă şi existenţa lui D-zeu, el spune: „Pentru aceasta te-am povăţuit şi te povăţuesc să citeşti pe Kant pentru legea morală, pe Descartes asupra existenţei lui Dumnezeu, iar pe Maine de Biran şi Cousin asupra libertăţii, în sfârşit pentru a crede". Tot în aceiaşi scrisoare, ocupăndu-se despre studiul filozofiei, de■ care era în special obsedat, el remarcă, prietenului său;filozofia este o ştiinţă, ca şi geometria, şi este ştiinţa cea mai înaltă şi cea mai luminoasă dintre toate, dar ea nu este o curtezană; ea ştie de ce preţ sunt favorurile sale; ea nu le acordă tuturora imediat; trebuie o îndelungată râvnă şi o sinceră iubire, pentru a o merita şi a o obţine. * In alcătuirea unei alte scrisori. &■ dresată tot colegului său Prevost. (Citiți continuarea în vagina ll-a) * Permise șl nepermîse Aranjeaxiî, te rog, ehet* PRIMUL-MINISTRU. tia permiselor... GiEPi. VALEAflU. — Asta-i n-sor, rfm* o să-fi fia mai greu ri-tnle să aranjezi chestia... „nepermi« sefor“ la cari se dedau ai noștri!... Oportunitatea reformei învăţământului secundar de profesor C. IONESGI Un proect de lege pentro refer ma învăţământului secundar aşteaptă să vină în discuţia parlamentului. Creaţie a personalităţii d-lui ministru Petrovici, el nu putea să apară decât imprimând caracteristicile acesteia. Este însă acest proect o necesitate organică şcolară? Observat-a cineva, la noi, că vechile programe sunt insuficiente, că sunt protivnice unei bune îndrumări şcolare? Corespunde reforma anunţată unei aşteptări de mult simţită şi intens încercată a profesorilor secundari? Nu stăpânesc o prea bogată documentaţie în ce piveşte o atitudine critică a profesorilor — poate şi din cauză că lucrul intră exclusiv în atribuţiile exprese ale legiuitorului. Se ştie însă — s’a spus de atâtea ori — că elevii — ne mai discutându-se programele — nu învaţă carte. Ministrul, în curent cu starea de lucruri şi cel dintâi indicat să se alarmeze, pentru a pune stavilă unei prea mari afluente de elevi nepregătiţi la Universităţi, a ridicat în cel mai avansat punct de invazie, un obstacol judecat din lipsă de altul ca foarte bun: examenul de bacalaureat Programele şi metodele de învăţământ, fireşte, nu sufereau nici o atingere, cel mult coeficientul elevilor nepregătiţi putea să pară prea mare. Ceea ce a şi făcut să se pună întrebarea: care e pricina? întrebarea cu adevărat, e foarte serioasă şi preţueşte aproape tot atât cât şi acele programe şi metode care, aşa intangibile cum sunt, întreţin la sfârşitul fiecărui an şcolar o animaţie nu lipsită de dramatic şi sensaţional. Dar, programele sunt susceptibile de modificări Astfel ajungem la reforma cea nouă a învăţământului secundar. Vom avea pe viitor prin resorbirea celor trei secţiuni, un liceu unitar în care studiul filosofiei mult estins, va servi ca studiu de coordonare in scopul formării unei temeinice culturi generale. învăţământul va fi organizat potrivit acestei norme şi vom avea odată cu intrarea in vigoare a noilor programe, aceiaş stare de lucruri pusă în situaţii mai dificile pentru rezultate încă mai rele! (Cititi continuarea in pagina II-a! NOTE „ÎNDREPTAREA“, vorbind despre „reorganizarea învăţământului secundar", spune că sensul noului proect este predominarea ştiinţelor spirituale asupra ştiinţelor materiei". Ne bucură găndid bun al guvernului de a pune spiritul deasupra materiei. Dar de ce această reformă numai la învăţământul secundar ? Nu-i chip de infiinţat o şcoală de adulţi, pe aceiaşi bază, şi pentru parlamentari ? & „VIITORUL" se bucură că Ittdreptatea" constată, pe ziua de î ianuar 1927, un excedent de un miliard lei. Oficiosul liberal vede insă în acest excedent triumful prevederilor bugetare ale d-lui Vintilă Brâtianu. „Să sperăm, — continuă „Viitorul", — că și la 1 Ianuar 1928 ,„îndreptarea" se va putea bucura de aceleași" rezultate financiare". Bineînțeles... dacă liberalii si nuoverescanii vor avea, in cursid anului viitor, conducerea afacerilor financiare ale statului... de nu tot timpul, măcar câteva luni — ca anul trecut.