Adevěrul, octombrie 1927 (Anul 40, nr. 13432-13457)
1927-10-01 / nr. 13432
ORUL 40 No. 13432 Adevăr FONDATORI, AL. V. BELDXHANt» «97 CONST. MILLS 1897~1928 ABONAMENTE, 750 Iei pe un an. 380 Iei pe 6 luni 200 Iei pe 3 luni Sâmbătă 1 Octombrie 1927 4 PASSE! dubla In străinătate BIk 1 ...' ............ JE: București, Str. Sărindar no. 7-9 11 TELEFOANE : Direcția: 357 72. Administraţia: 307/89. Provincia: 310/00. Lei 3 Centrala: 308/67. 324/73. 346 79 353/5. Oficiosul guvernului asigură lumea că »fruot îşi par« Udului liberal sunt stăpâniţi nu de ambiţiuni ministeriale ci de preocuparea zilnică pentru interesele generale"... »Mai mult, le e si scârbă să fie ministri. O SESIUNE RODNICA A LIGII NAŢIUNILO La Geneva s’a închis sesiunea Ligii Naţiunilor. După adunarea generală şi-a terminat lucrările şi Consiliul, iar delegaţiunile au părăsit Elveţia. începutul sesiunii a fost agitat. Nemulţumiri faţă de Ligă s’au manifestat încă înainte de deschiderea sesiunii prin cele două demisii răsunătoare de la Paris şi Londra, d. de Jouvenel şi lordul Cecil părăseau delegaţiunile, din cari făceau parte de mai mulţi ani, aducând critici severe metodelor de lucru ale Ligii Naţiunilor, care se găseşte încă departe de rolul ideal, pe care ar trebui să-l îndeplinească în slujba păcii. La aceste atacuri anticipate s’a adăugat revolta statelor mici, împotriva marilor puteri cari ar conduce Liga Naţiunilor, punând adunarea generală în faţa unor deciziini dinainte luate în conciliabile secrete pentru ceilalţi membri. Oratorii statelor mici au vorbit şi ei de organizaţia ideală pe care ar trebui s’o aibă Liga, funcţionând ca un parlament al lumii, în care votul majorităţii să fie suveran, iar nu voinţa celor puternici. Fermentul aruncat astfel in adunarea generală a avut darul să strângă rândurile, să plămădească discernământul dintre ideal utopic şi posibilităţile practice şi să elimine germenii morbizi, cari ameninţau vigoarea instituţiei dela Geneva. După încheerea lucrărilor acestei sesiuni se poate spune fără şovăire, că Liga Naţiunilor s’a afirmat şi a fost acceptată de opinia publica mondială ca un instrument indispensa şi per.tru mentinerea păcii. ■ Intr’adevăr schimbul direct de vederi intre conducătorii politicei externe a statelor, poate elimina serioase motive de disensiune, netezind fricţiunile şi impăcând uneori inte*rese, nu numai divergente, dar elixir opuse, cu concursul presei, comiderata la Geneva ca auxiliarul esenţial al guvern lithiar. Du. acest scimb de vederi s’a cristalizrt în aîxinara, sesiune o convingere generală care poate fi considerată ca o răm ânte de ’« măria Ltcria riodifică a cerni niemulai, s’a formu’at pentru întâia oară sincer, și unanim necesitatea de a organiza pacea. Factorii răspunzători ai marilor puteri au rostit declarații angajante în această direcțiune și s’a făcut astfel un mare pas înainte ,dela Locarno spre garantarea păcii prin dezarmarea ce devine posibilă odată cu acceptarea arbitrajului international obligatoriu. Admiterea acestui principiu însemnează de pe acum un apreciabil progres pe calea dezarmării sufletești, creindu-se o atmosferă prielnică pentru dezarmarea materială, idealul spre care tinde democraţia spre a putea utiliza pentru scopuri de cultură şi sociale energiile fizice şi financiare ce se irosesc astăzi pentru preventivul curent încă al războiului. Din iniţiativa Poloniei războiul de agresiune a fost înfierat ca o crimă împotriva umanităţii. Şi deşi sancţiunile propuse împotriva agresorului n’au fost admise de Consiliul Ligii, totuş aliata noastră dela Nord-vest şi-a creiat merite nepieritoare, prezentând la Geneva cunoscuta moţiune, un ecou fidel al dorinţei intime ce de atâta vreme trăiai timidă în conştiinţa ţărilor mijlocii şi mici. Dar nu numai din punct de vedere general a fost rodnică sesiunea Ligii Naţiunilor, încheiată ori. Consiliul a soluţionat principial chestiunea optanţilor unguri din Ardeal înlăturând o grea povară de pe umerii noştri. Prin hotărîrea Consiliului am scăpat de ameninţarea unei despăgubiri privilegiate pe seama foştilor proprietari din Ardeal, cari au optat pentru cetăţenia maghiară — şi am obţinut certitudinea că marea revoluţie socială a reformei agrare. — un serviciu adus ordinei sociale în Europa, — nu mai poate fi pusă în discuţie în afară de autorităţile judiciare româneşti. De aceea avem toate motivele să aşteptăm cu linişte şi încredere sesiunea de Decembrie a Consiliului Ligii, care va definitiva hotărîrea principială, adusă în sesiunea ce s’a încheiat eri. Liviu P. Nasta D. MAURICE DE WALEFFE Reformator de modă masculină, in ţinuta de seară care face crujciadă. Frac cu chiulotă de mătase nea- I gră si ciorapi lungi idem. Nimeni nu va face, reprezmantilor puterilor dela noi, ofensa de a spun că ei intervin, căi de cât în mersul politicei noastre interne. Observatori atenţi însă — deşi nu totdeauna imparţiali — desigur că sunt. Atenţi, pentru, că de multe ori oscilaţiile politicei noastre interne vin în conexiune şi cu politica externă, pe care o face statul român. Nu destul de obiectivi, pentru că interesele statelor pe cari le reprezintă, împiedică câteodată limpedea vedere a realităţilor noastre politice. In genere, insă, cercurile diplomatice din Capitală au socotit indeobşte, că prezenţa la guvern a d-lui Ionel Brătianu constitue o garanţie de ordine si linişte, garanţie de cel mai mare interes, precum se ştie, nu numai pentru desvoltarea statului român, ci si pentru asigurarea păcei, in acest colt viforos al politicei internationale. Nu de puţine ori a contribuit, la această încredere absolută in d. Brătianu, si ceea ce gândea palatul, si greşelile guvernelor trecătoare, combinate de fantezia bogată a d-lui Ionel Brătianu, Regele Ferdinand în special — si faptul il deţinem din izvor autentic a impresioanat deseori pe reprezentantii străini, prin încrederea absolută, prin carte blanche pe care o dădea d-lui Brătianu in ce priveşte asigurarea ordinei si linistei in tară. Pe de altă parte, uşurinţa cu care procedat d. Aver eseu, in politica externa, de dragii dictaturii mussoliniene, n’a putut să nu aibă de urmare ca miniştrii puterilor interesate in sperial al Franţei si Angliei, să nu se alăture de d. Ionel Brâtianu. Lucrul e atât de adevărat, încât lumea iniţiată a ştiut că la timpul cuvenit, la Buftea, d. Ionel Brătianu a auzit din gura miniştrilor celor două mari puteri, formale asigurări de încredere şi concurs. Decât un lucru. Realităţile nu pot fi mult timp nesocotite, mai cu seamă de diplomaţi. Tocmai fiindcă de chestiunea ordinei şi a liniştei noastre interne se leagă mari interese de ordin internaţional, nu era cu putinţă ca ecoul realităţilor să nu pătrundă şi în cancelariile capitonate ale diplomaţilor. In special, când este vorba de oameni deprinşi să discearnă până şi lucrurile mai ascunse, era imposibil ca zăngânitul armelor încrucişate între partidul liberal şi cel naţional-ţărănesc să nu-şi producă efectul. Pentru cercurile noastre diplomatice, situaţia de pe urma încadrării dintre cele două partide se prezintă, într’adevăr, foarte curioasă și în orice caz foarte greu de sesizat și de redat. O minte occidentală cu greu poate pricepe senzul luptelor noastre politice. D. Ionel Brătianu afirmă convingerea sa absolută în nevoia ordinei şi liniştei lăuntrice. Afirmă acest lucru şi crede a-l putea asigura şi granta, atâta vreme cât este la guvern. Pe de altă parte insa, prin metodele d-sale de guvernare, nesocoteşte principiile, cami în concepţia occidentului, pot asigura liniştita dezvoltare a unei ţări. Cum voiţi ca lumea noastră diplomatică, să poată crede în asigurarea ordinei, când două din Principiile de bază ale ființei statelor moderne sunt nesocotite: legalitatea şi armonizarea intereselor diferitelor clase sociale? Cum voiţi ca aceleaşi cercuri diplomatice să nu se întrebe ce fel de licitate asigurată este asta. Când un mar* Sar» %mm ■ ■ m— n »— tid, îșî sporește zilnic popularitatea, nu prin cerinti excesive, ci prin solicitarea aplicării legilor în ființă? Ce fel de ordine $i liniște este asigurată, când se nesocotește ordinea de drept, când se falsifică însă? baza expresiunii voinţei populare ? * Un diplomat, reprezentat al unei ţări democrate, spunea dăunăzi: — „Recunosc, că politiceşte staţi mai bine decât sub regimu’ Horthy. In România nu sunt posibile ticăloşiile politice ale regimului Horthy. Dar in privinţa ordinei de drept, staţi mai prost. Acolo nu sunt posibile, in ordinea publică şi privată, fără de regile de aci“. Dacă este aşa, nici o mirare că cercurile diplomatice isi văd încrederea in d. Brătianu studită si in raporturile lor cu lumea din afară, fac rezerve exprese asupra liniştii lăuntrice de la noi. In special acţiunea partidului naţional-ţărănesc — căruia nu i se poate reproşa nici măcar aluri extremiste— este urmărită cu o atenţie deosebită, iar vestea congresului de la Alba-Iuce a produs, între miniştrii străini, o impresie profundă. . Cum am spus la început, realităţile politice dintrio ţară nu pot fi la infinit nesocotite. Cu atât mai naivi acum, cu noua noastră rânduire constituţională. Acest lucru, diplomaţii il spun mai bine decât oricine. Nici o mudre, că urmăresc cu atendine şi intr-o cu totul altă dispoziţie mersul evenmentelor politice interne de la noi. - Servator Miniştrii străini realităţile noastre politice încrederea de până acum în d. Brătianu Pentru asigurarea unei adevărate ordine * GLOSE POLITICE... Monitorul A fost nevoe să se constate imensele fraude de la „Monitorul Oficial“ pentru ca cei in drept să se întrebe: ce rost are ca direcţia acestui „Monitor" să depindă de ministerul de interne ? întrebarea e firească. Vasta administraţie propriu zisă a acestui imens minister, face controlul excesiv de greu, din cauza caracterului centralizator al ministerelor noastre. Cu atât mai puţin era şi este posibil un control, la o instituţie, care, prin natura ei, era străină de îndeletnicirile ministrului. Ce organ are acesta, intr’adevăr, care să se priceapă la conducerea şi controlul acestei întreprinderi, de cea mai exclusivă specialitate ? Se caută acum o instituţie similară, in a cărei conducere să fie dat „Monitorul“. Se crede că ar fi vorba de direcţia regiei monopolului statului, pendinte de ministerul de finanţe. Nu ştim dacă această direcţie ar fi tocmai, tocmai indicată. In orice caz are mai multe afinităţi Monitorul cu această direcţie, decât cu ministerul de interne. Asta-i sigur. Remaniere Viitorul se dedă la mari tirade pe tema remanierei şi a sentimentelor de care ar fi animaţi, în această chestiune, corifeii partidului liberal. La noi nu există ahtiaţi după ministere, spune ditirambic oficiosul liberal. Nu ştim dacă nu trebue să vedem cumva in cuvintele Viitorului o crudă ironie la adresa d-lor Istrati Micescu, Sassu, Chirculescu si alti vreo douăzeci de fruntaşi din partid. Ne întrebăm de asemeni, dacă spusele Viitorului ar trebui luate în serios, dacă nu-i cumva vorba de un avertisment dat grăbiţilor si ahtiaţilor din partid. Socotim in orice caz Insă că oficiosul guvernamental dă dovada de o mare amnezie sau nesocotire a cuvintelor şefului partidului liberal. " Intr- adevăr, la prima consfătuire a majorităţilor, d. Ionel Brătianu a cerut tuturor concursul si a făcut un apel la cecu drepturi câştigate", ca să aibă răbdare De ce apelul — acum trei luni dacă in partidul liberal rumeni nu aleargă după ministeriate? Iaşul Colectivităţile — ca şi indivizii— au parte, pe lumea asta, de ghinion sau noroc. Desigur că nu există însă nicăeri oraş cu mai mare ghinion, decât nefericitul Iaşi. A fost capitală. Mersul istoriei a voit să devie a doua capitală. O nouă depărtare a firului istoric şi Iaşul a încetat de a mai fi şi a doua capitală. F. astăzi un simplu oraş. Şi am vorbit doar de lucruri mari. Nu vorbim de boli, şosele desfundate, ape infecte, administraţie proastă, etc, etc. Acum iată şi cu administraţia comunală. După ce acest nefericit oraş a suportat conducerea intelectuală şi gospodărească a dualităţei Petrea-Matalie Georgescu, s-a trezit având ca primar pe d. Oswald Racovitza. Ghinionul continuă însă. Deşi e vorba de un primar al celui mai disciplinat partid, la Iaşi liberalii nu ajung să se înţeleagă în privinţa delegaţiei municipixaru. Oraşul bolilor şi a străzilor desfundate nu ajunge să aibă o administraţie comunală. Oraşul ghinionului şi pace. Sever Lourdes-Smeeni -0C09- Apropiere* a celor două vnca^nip a fost făcută de către maj top come-Htorii trnq)-corneeiei «Un ținutul cu o nsnriută care dove-'p-tn rupt dn pr*bă unele super. fl«tp?e lecturi decât cunoașterea stărilor lOCS»’«. Mirocelul dela Lourdes e altceva decSt uimnapa dea Smeeni. Un pelerinaj religios de adorare a ,,Twacnlotei Conce^t’nn,“ nu no^te ft tot un" cu furn’cTul acelei noul ,,Cour de« m'racles“ ne cere l’a cre'et mocirla desqu«tăto»To del« Smeeni Si faptul că faimoasa apă de Lourdes. ..nemuritoarea I'coare a Părin telui Felissa". cere îngăduie să se adape in același pahar nietatea cu sentualtatea si care a adus o consacrare miraculoasă a donmei nou definite a Imacntat conce’tiuni, a devenit din punct de vedere comercial o minunată operație, nu e indeatu’ător spre a socoti „apa minunată“ « fântâna dela Smeeni demnă da a figura cu cinste la capitolul maror autosugestii colective ale vremurilor nouă. Desigur, sistemul acesta de a pune religia în sticle, exploatarea aceasta lucrativă a aşa ziselor miracole, este una din trăsăturile cele mai picante şi mai caracteristice ale devoţiune! moderne, care nu mai ara nimic de invidiat practicelor cele ma grosolane şi mai abntizante ale credinţelor primitive. Dar fie-ne îngăduit să contestăm pelerinajului de la Smeeni valoarea morală şi socială a celui dela Lourdes. Când, la î1 Februar 1858, copila de 13 ani Bernadette Soubirous, fiica unui morar, intrând într’una din grotele dela Lourdes, crezu, graţie fenomenului patologic atât de comun al halucinaţiei, că vede pe «Fecioara albastră" care, după 18 succesiva apariţiuul, spuse că « „Imaculata Concepţiune11. şi un Isvor ţâşni din stâncă la glasul apariţiei, — nimeni nu cugeta la formidabilele pelerinagii cari aveau să ducă la fiecare an la Lourdes, din toata părţile urnei, patru sute de mii de bolnavi ai trupului ori al sufletului. La fel s'ar putea Întâmpla şi cu Smeeni, dacă apa şi nămolul minunat n'ar fi decât adaosul material al imaterialelor cauza provocatoare do mislice devoțiuni religioase. La Smeeni n’a stat la temeiul minunei nici o tainică aventură a vreunei „Fecioare albastre". La Smeeni, miracolul n’a avut drept origină, ca la Lourdes, rendez-vous-ul galant al unei cucoana care poftise in fundal and grote pe an ofiţer de cavalerie şi care a trebuit, surprinsă fiind de tânăra ţărancă Bar al Imaculatei Concepţiuni. (Cel puţin aşa spune cronica scandaloasă locală). La Smeeni, — care n'are comun cu Lourdes decât că minunea e pusă in sticle, că nopţile petrecute sub cerul liber sau zilele exhibiţiilor de nuduri betegite primejduesc şl sănătatea şi moravurile şi că tn fine dau pretextul unor uzurate comerţuri. — Imaginaţia joacă un rol pur fizic prin virtutea tuturor forţelor latente In rezervă, pe cari le poate deştepta si pune in joc surexcitarea maladivă. La Smeeni, tn fine, religia n’are nici pe departe rostul covârşitor dela Lourdes. La Tourdes, odinomă, clerul s’n Închis intr*o prudentă rezervă până ce. în faţa eutn«iaspiulul multimei, a trebuit să declara nu’**tt*o ordonanţă oficială, că ap riţiile „având caracterul a’evărului, cre-Huc'osH «nn* «ă «a c’eadă anime". Iar mai târziu să clădească biserica care e. mai mult ca toate apele miraculoas e, obiectivul devoțiune* populare. La Snteeui, religia e rezumată la genuflexiunile si rugăciunilor fervenţi In faţ» crucilor dela târfSnă. In care nu "n’im vedea decât o diversiune profundă la sumbra viaţă fără orizont a roorului un aliment al veşnicei mobilităţi umane ca In pelerinajurile medievale După aproape 70 de ani, pelerinajul dela Lourdes se menţine statornic. Ce va fi oare cu cel din Smeeni care confirmă că creata in miracole, veche ca lumea, nn’ftlneste adepţi chiar n clase mai ridicate ca grad de educaţie si instrucţie ? Oricum ar fi, ferească Dumnezeu ca Smeeni să ajungă ceea ce grotele mai mult sau mai puţin miraculoase ajunseseră in Franţa , pelerinaj de politician cu flamuri, străini de adevărata devoţiune şi de sănătoasa poltică, răscolitor de acouri sediţioase si de zbuciumuri religioasa smulsa din pacea parohiilor rustice. Si ferească Dumnezeu ca Intervenţia autorităţilor prin măsuri violente Împotriva celor ce car miracolului nădejdea şi vindecarea să pricinuiască efectul obişnuit, să aţâţe focul pe care vrea să-l stingă. Totdeauna, pretutindeni, în cazuri asemănătoare, guvernele au cedat în faţa credinţei populare. Ion Dragu anevozităţi deplasate. Mi s’au relatat cazuri dintre cele mai grave. Un profesor — foarte proaspăt — care, unei clase întregi, îi pune o singură întrebare. Răspund numai doi elevi. Ceilalţi — toţi ceilalţi — sunt repetenţi. O profesoară lasă 62 de eleve repetente. Şi aşa mai departe... Dar mi s’au relatat şi cazuri inverse. Mi s’au arătat teme scrise, aşa cum pe vremuri nu se scriau nici in clasa întâi primară, aşa cum vent acum în cursul superior de liceu. Nu ştiu dacă enervarea profesorilor a dus la desgustul de învăţătură al elevilor sau dacă desgustul de învăţătură al elevilor a provocat enervarea profesorilor. Fapt este că, din acest punct de vedere, şcoala se găseşte într’o scădere cumplită. Şi în conflictul dintre elevi şi profesori, — conflict care zilele trecute a luat forma tragică a sângeroasei drame de la Ploeşti — mă gândesc cu melancolie la vremea de odinioară, când elevii erau mai puţin nervoşi decât astăzi. Mi-amintesc cu câtă resemnare memoram definiţiile bizare ale profesorului de drept din nu ştiu ce clasă de liceu... Ne învăţa profesorul acela călibertatea presei este libertatea de-a poseda maşina lui Guttenberg"... Şi că, deasemeni, „Constituţia este o lene mare in care se cuprind toate celelalte legi ale ţării si de aceea ii mai zice si Mama legilori’. Mai puţin nervoşi decât şcolarii de azi, şcolarii de atunci treceau cu un zâmbet de îngăduinţă faţă de asemenea neghiobii. Cât despre celelalte metode de educaţie — sugătoarea roz cusută cu aţă albă de caet, ca şi interdicţia de-a te duce la spectacolele de operă şi la cele ale teatrului Naţional — ce să mai zicem? Erau micile mizerii ale vieţii şcolăreşti. Mizeriile care te îmboldeau să termini cu o clipă mai devreme liceul şi să vezi în bacalaureat o mare, o supremă eliberare... Mai erau însă în vremea aceea şi profesori de ceilalţi. Profesori care credeau că — dacă au în clasele lor prea mulţi repetenţi — vina este a lor, a profesorilor, iar nu a elevilor. •— „A învăţa — spunea regretatul profesor N. I. Apostolescu—nu este un talent. Deci, oricine poate învăţa. Dacă elevul X nu învaţă, răspunderea este a mea cum am ştiut să-l fac să înveţe"... Atunci, e drept, activitatea extraşcolară era mai redusă. Directorii de licee nu luaseră încă eroica hotărîre de-a creea generaţii de boxeuri sau de foot-ball-işti. Ci voiau — cu modestie — să creeze generaţii de oameni, care să ştie să scrie şi să se iscălească. In ceasurile libere, şcolarul citea. Micile volume ale „Bibliotecii pentru toţi’ treceau din mână în mână. Azi, nu ştiu ce stranii considerente au dictat o ciudată intensificare a educaţiei sportive. Ales, şcolarul nu ştie bine cât fac 2 şi cu 2. Dar cunoaşte mărcile de automobile, urmăreşte cu pasiune matchurile Dempsey- Tuney, ştie toate jocurile şi, ca delectare intelectuală, îşi rezervă numai cinema-ul... S’a aplicat, se pare, cu oarecare exageraţie preceptul „mens sana in corpore sand". Dacă avem o splendidă colecţie de corpuri sănătoase, de braţe vânjoase gata să mânuiască bâta sau browningul, gata să spargă geamurile şi, în interes superior de stat, capetele — nu ştiu, zău, de mai avem şi colecţia de minţi sănătoase care atât de mult ne-ar trebui. In vremea aceasta, criza învăţământului se accentuiază. Căci, să se ştie bine: învăţământ nu înseamnă un profesor, o şcoală, un reier şi carte — ci toate acestea, plus un mare suflet. Şi ceea ce ne lipseşte este, pare-se, tocmai sufleitul. Atâta vreme cât între pofesor şi elev nu există marea legătură a sufletului, cât între bancă şi care nu există firul conducător al (Citiţi continuarea în pag. ll-a) SIMPLE INSEMNĂRI Profesori şi elevi de Tudor Teodorescu-Branişte Examenele de toamnă au adus o— spun profesorii — se scriu cuînăsprirea relaţiilor dintre bancă şi catedră, dintre elev şi profesor. In acest proces, atât de complicat, e greu să descifrezi cauzele. Constatând fenomenul — valul de anarhie care s’a abătut asupra liceelor — poţi nota numai câteva însemnări de detaliu: că uneori, şcolarii învederează o anume neradette, te joace rolul improvizat ivozitate; că alteori, profesorii* şi - * — ,[mai ales profesorii tineri, profesorii cei noi — facă dovada unei nerU ^ 7 s- |ted NOTE UN COLABORATOR al Jndrep■ arii“ face consideraţii melancolice in jurul morţii partidului poporului. Colaborattd semnează :• Iov, linişteste-te suflete chinuit, si nu cării imintriva destinului. Adu-ti aminte si consolează-te cu vorba anonimu’w d-taie b b’bc: „Domnul a dat Domnul a luat. fie num^ " Romnului binecuvântat !" ■ un ACELAS suflet chinicit face apel la mila și iertarea creștinească pentru cel răposat. El scrie: „Dacă partidul poporului ca si un om a făcut ceva bine, odată cu ultimul hârlit de vorbe să i se spună: Dumnezeu să-l ierte!" Aceasta dacă a făcut ceva bun. Dar dacă n’a făcut nimica bun? Atunci cum să-i spună ? * POSTA noastră adorabilă a luat măsuri să instaleze la sediul Sindicatului, cu prilejul congresului presei latine, mai multe posturi telefonice. „.Numai de n’ar semăna cu posturile telefonice pe care le suferim noi in chip obişnuit! In orice caz, e ca ziariştii străini să vadă că cel puţin aparatele telefonice nu sunt vizualmente necunoscute in România! CHESTIA ZILEI Reorganizarea direcţiilor ministerului de interne BAIAuŢUL:ci pe noi, cam suntem stâlpii ministerului, unde, în ce direcţie ne bagi, şefule ? Am trecut prin Canalul de Suez călătorind pe unul dintre cele mai mari pacheboturi ale Lloydului. Numai aşa poţi să-ţi dai seamă le lucrările făcute în deşertul nisipos dintre Arabia şi Eget. De pe puntea unui vaipor de mic tonaj nu poţi vedea nimic, şi mergi ca între două Ziduri înalte printre digurile ce se ridică d-opart* și de alta a «naiului. Această operă tehnică este desigur una dintre cele mai formidabile întreprinderi din lume. Tăind Istmul dintre cele două continente, unind apele Mediteranei cu ale Mărei Roșie, s’a legat Occidentul european cu extremul orient asiatic pintr’o nouă cale de apă, între Atlantic şi Pacific, cu mult mai scurtă decât vechea cale pe la Capul de Buna Speranţa, care înconjura intraga Africă. In măreţia acestei opere nu ştii ce să admiri mai mult: valoarea materială, tehnica prin care s’a învins natura, sau eroismul moral puterea de voinţă, ideea-forţă pe deplin biruitoare. Ideea de a pune în comunicaţie cele două mări, traversând solul egipten, este foarte veche. Mai toate încercările făcute în antichitate au urmărit legătura Nilului cu Marea Roşie. Cea dintâi lucrare a fost a Faraonului Nicos. Tăerea canalului a fost întreruptă, căci un oracol a prezis că de lucrările începute se vor folosi Barbarii. O sută douăzeci de mii oameni, se zice că au pierit lucrând la acest canal abandonat. Darius reia lucrările și termină canalul care corespunde în mare parte azi cu actualul canal de apă dulce. Sub Ptolomei se lucrează ecluze la gura canalului din spre Marea Roșie. Sub Romani canalul fu lăsat în părăsire. Traian numai s’a ocupat câtva timp. S’a păstrat numele de Amnis Trajanus (fluviul lui Traian). Arabii, cari aveau nevoe să transporte grânele din Egipt în Arabia, au încercat să deschidă vechiul canal între Nil și Marea Roşie. Cu timpul această legătură s’a pierdut complect. Tocmai târziu prin secolul al XV, după ce Vasco de Gama croise drum la Indii pe la Capul Bunei Speranţe. Venețienii ca să revie la bogatul trecut pierdut, agită ideea tăierei unui canal între Mediterana şi Marea Roşie. Greutăţile materiale i-au împiedecat să realizeze grandiosul lor plan. Maî târziu. Sultanii, Mustafa al III. RL chelîeu. Colbert, Leibnitz.. Voltaire, Volney si Napoleon s’au ocupat de* chestiunea tăierii istmului de Suez. Napoleon, însoţit de un numeros stat-major de savanţi, a făcut recunoaşteri şi studii la faţa locului pentru începerea lucrărilor, dar împrejurările politice l-au împiedecit întârzierea a fost pricinuită şi din cauza unei simple greşeli de calcul. Inginerul Lepăre, însărcinat de Namoleon cu studiile canalului, a socotit nivelul Mărei Roşii cu zece metri mai ridicat decât al Mediteranei. Legănată pe oceanul vremurilor, cirea aceasta de a deschide o cale de apă printre cele două continente, apare aşa de veche ca istoria Hunei. Şi abia în secolul al XIX ajunge la o complectă realizare datorită unui om înzestrat cu o voinţă de fier. Ferd■l’ nd de Lessens era mai mult diplomat decât inginer După studiile făcute de inginerii Linant Bey, Stephenson, Negrelii. Bourdarcitiţi continuarea tn pag II): SCRISORI DIN ORIENT Canalul de Suez de JEAN BART * - NA ZBAŢI ANGHELEŞTII1 După o matură chibzuire şi consultări cu fruntaşii partidului, d. Ionel Brătianu pare să se fi decis asupra remanierei Deocamdată aflăm că o mică schimbare se va petrece între Angheleştii din guvern. D. doctor Anghelescu va trece la război, de unde va pleca d. general Anghelescu. Intr’adevăr găsesc şi ei că n’are ce căuta un general la ministerul de război, după cum d. doctor n’ar avea ce căuta la ministerul sănătăţii. Oare d. Vintilă nu e la finanţe? Rix.