Adevěrul, decembrie 1928 (Anul 41, nr. 13789-13813)
1928-12-08 / nr. 13795
Adeverul FONDATORT ■ ^ BELDIMAN 1888 1897 lUmiAlUfil. CONST. MILLE 1897-1926 750 lei pe un an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni Tara sutere - spune d. Vintilă Brăilanu - fiindcă nu are budget. ...Ca și când, cu budget, i-a Sosi mai bine! In străinătate dublu BIROURILE: București Str. Sărindar Nr. 7—9—11 Centrala: 306 67. 324 73. 346 79. 353 54. TELEFOANE : Direcția: 357 72 TELEFOANE: Administrația: 307 69. Provincia: 310 66.______ " PERFIDIE LIBERALĂ In realizarea politicii lor de duşmănie, de ură, de destrămare a tot ce nu este liberal, partidul d-lui Vintilă Brătianu utilizează, de câţiva ani, o publicaţiune veninoasă pe care o face să apară şi o răspândeşte printre săteni. E „Poşta Ţăranului“, menită să înşele mulţimile de la ţară. In cel mai recent număr al acestei ticăloase publicaţiuni, găsim un atac furibund contra d-lui Iuliu Maniu, brodat cu o perfidie fără seamăn. N’am avea nimic de obiectat, dacă publicaţia liberală i’ar ataca pe şefii guvernului pentru ideile sale politice sau pentru realizările ce urmăreşte. Treaba presei partidului naţional-ţărănist, să-şi apere şeful, ideile, programul. Dar liberalii recurg la mijloace cari constituesc adevărate crime şi cari tind la înfăptuirea unei crime de ordin naţional şi politic. Ce ziceţi, de pildă, despre următorul titlu de articol: „CREDINŢA STRĂMOŞEASCĂ AMENINŢATĂ DE GUVERNUL POPILOR CATOLICI“. Cu alte cuvinte, actualul guvern este expresiuniea unei confesiuni religioase, care urmăreşte desfiinţarea religiei ortodoxe!“. Şi pentru a reuşi în demonstraţia ei, fiţuica liberală spune sătenilor că „guvernul ţării are un cap pe ciocoiul ungurit Ghiula Maniu“; că acesta nutreşte „o ură neîmpăcată Împotriva noastră cari nu ne închinăm în, biserica nemţească, în care se Închină el şi rudele lui“; că d. Iuliu Maniu „nu lucrează decât din îndemnul popilor catolici cari vor să ne înstreineze de legea noastră şi de credinţele poporului românesc“, că numai ca o „BATJOCURĂ FAŢĂ DE CREDINŢA NOASTRĂ ORTODOXĂ, A FOST PUS IN FRUNTEA GUVERNULUI“, etc. Şi toate minciunile şi ticăloşiile acestea spuse ţăranilor, iată ca politicianii liberali să se gândească la consecinţele unei asemenea propagande deşănţate, fără să-şi dea seama de ce vor zice sătenii despre regenta care l-a încredinţat guvernul d-lui Maniu... „ca o batjocură faţă de credinţa noastră ortodoxă...“. - ... Bine inteles, noi nu vom scoate de aici argumente contra libertăţii, presei -cu cum e căzut tuturor reacţionarilor ,care nu pot respira în atmosfera respectului de Constituţie — dar nici nu ne vom mulţumi să înregistrăm faptul pur şi simplu, căci abuzul politicianismului liberal este scandalos. Această aţâţare la ură contra unei religii, dublată de uutragiul adus şi şefului guvernului şi instituţiei regenţei cu intenţiunea de a provoca o profundă răscolire a sufletelor, nu poate rămâne necercetată şi nepedepsită. Nu ne fixăm atitudinea dintr’un sentiment de duşmănie pentru partidul liberal, dar nici nu vrem să ni se spună că se abuzează de libertatea scrisului pentru a se ajunge la concluzia unor măsuri restrictive de ordin general. Să se ştie cine sunt abuzivii. Să se ştie că legea dă suficiente mijloace de reprimare a scrisului de rea credinţă. Să se facă uz de lege. Presa cinstită, de bună credinţă nu evită aplicarea legii ci măsurile ilegale. Guvernul Maniu, care s’a format in vederea legalităţii, să facă dovada că înţelege nu numai să înlăture ilegalitatea ci şi să aducă legea in respectul tuturor. Şi dacă am găsi o scuză unei publicaţiuni înşelate in buna ei credinţă, in cazul „Poştei Ţăranului“ nici o scuză nu-i de admis. Care om din ţara asta va admite că cele scrise de foaia liberală nu sunt dovada eclatanta a celei mai scandaloase perfidii? Ad. CARNETUT NOSTRU O GRANDOARE IN DECADENŢĂ Gel, mai distrat om din lume să fii şi nu te vei putea împiedeca de-a remarca treptata dispariţie a calului de pe străzile Capitalei. In alte oraşe mari el a dispărut cu desăvârşire,, de mult. Anul trecut Hamburgul a scos cu alai la câmp ultimul său cal, iar ultima „birjă“ din Berlin s-a dus să moară la Paris. Peste câţiva ani numai copiii din marile târguri cari nu vor fi avut ocazia să meargă la ţară, vor ajunge să cunoască cuvântul „cal“ dar vor ignora complect animalul. Iar văzându-l din întâmplare, li se va părea cine ştie ce monstru din centrul Africei! Progresele tehnice moderne vor ucide, mai bine zis vor nimici pe cea mai mare gradoare a lumii. Deja nu se mai vorbeşte decât de „cai-vapori". Zic cea mai mare grandoare a lumii din punctde vedere animal, căci calul, — animalul nobil prin excelenţă — a fost asociat de om, din timpuri imemorabile, la toate nevoile, vanităţile şi nebuniile lui. Cine î şi poate închipui un „cavaler“, un „nobil" pe jos? Ei ne apar numai călare. In război ca şi un timp de pace, calul era cel mai credincios, cel mai prietenos şi cel mai folositor tovarăş al omului. Vedeţi strânsa legătură. Cine mai vorbeşte, cine mai ştie, ari de ttobili, de nobleţă cu blazon şi pergamente? A dispărut ca şi cum nici n’ar fi existat vreodată. Chiar în Anglia, ţară conservatoare şi unde nobleţă a jucat un rol aşa de mare, cine se mai sinchiseşte astăzi de ea? Ori dispariţia nobleţei merge, ca să zic aşa, mână In mână cu aceia a calului. E foarte caracteristic, foarte sugestiv. In curând nu vom mai auzi nici despre cursele de cai, atât de faimoase altădată. Ele vor fi înlocuite de sporturi fără cai. Atunci e oare menit desăvârşitei pieiri acest nobil animal care şi de la muncile câmpului începe,a fi înlăturat de tractoare şi alte aparate mecanice? Evident că în ce priveşte tracţiunea, călăritul, cursele şi lucrările de câmp, nu va trece un deceniu şi calul va fi dispărut. Nu-i mai rămâne nici un refugiu, nici o şansă de scăpare? Ba da, însă una, numai una şi cât de vulgară! Anume în curând calul va deveni un animal de mădelarie. Dar nu mârţoaga căzută de trudă, de bătăi şi de munci grele, a cărei carne e ca funia şi ca iasca, ci calul din crescătorii şi grajduri speciale. Pus la odihnă şi la mâncare, calul va sfârşi în curând prin a-şi îmbunătăţi carnea încât e posibil să ajungă astfel animalul de măcelărie cel mai căutat. E cam grozavă decadenţa unei grandori! Dar aşa e roata lumii! I. T. GLOSE POLITICE... Cete negânditoare Foaia unui partid de opoziţie ii numeşte pe alegători „cete negânditoare“. Foaia altui partid le spune „minţi încă neobicinuite cu problemele politice"1. Oricât de îndreptăţită ar fi ara partidelor impopulare împotriva masselor cetăţeneşti, este cel puţin stranie atitudinea unor partide politice — in ajunul consultării colegiului electoral — cari insultă pe cei ale căror voturi le solicită. Cu atât mai străniu, cu cât partidul care socoate pe cetăţeni „minţi încă neobicinuite cu problemele politice“, este tocmai partidul care se laudă pe toate cărările şi la toate răspântiile că el a dat votul universal, că a lui este opera de chemare la judecata problemelor pontice a minţilor incă neobicinuite cu aceste probleme... In furia lor împotriva popularităţii naţional-ţărăniste, liberalii au ajuns să se auto-calomnieze, să-şi defaime până şi opera lor sau, cel puţin, pretinsa lor operă! Criteriu La ce se reduc sentimentele patriotice ale unora de la noi, intr’o ţară în care se face cel mai mare abuz de patriotism, se poate lesne deduce din ceeace s’a petrecut in lumea noastră politică, ieri dimineaţă, când s’a aflat despre scăderea leului in străinătate, întâmplarea ar putea servi de criteriu de apreciere al patriotismului celor, cari nu mai încetează să-l afişeze mereu. Intr 'adevăr, nu era chip să întâlneşti un liberal sau un averescan și că nu-i vezi bucuria pe faţă. — Să-l vedem acum pe D. Maniu pe unde va scoate cămaşa? A spus că are soluţii. Să le dea pe faţă, spuneau alţii. A alungat de la putere pe Vintilă.„ Acum să dovedească ce poate el. — spuneau, în fine, o altă categorie: glăsuiau, cu o învederată bucurie, că guvernul s’ar fi lovit de greutăţi. Gândul că moneda naţională este din nou lovită îi lasă nepăsători. Dar nu m’a surprins numai lipsa oricărei preocupări pentru interesul general. Nu m’a surprins numai racila politicianistă, care calcă in picioare până şi interesul superior de tară. M’a surprins gradul de inconştientă. Amici de-ai d-lui Vintilă Brătianu, care se bucură de nenorocirea ţării, şi care vorbesc de nepriceperea altora! Nu este aşa că îndrăzneala e prea mare şi inconştienta impardonabilă? Sever năzbâtii împrumutul împrumutul... faimosul împrumut, care a ajuns un fel de „Uite popa, nue popa !“ este iarăşi primejduit, daca noul ministru de finanţe s’o lăsa ademenit de unele propuneri. | * - " Inchipuiţi-vă că vestitul domn Victor Antonescu, cel care de câţiva ani tot face şi desface împrumutul făgăduit de d. Vintilă- Brătianu, i s’a oferit d-lui Mihai Popovicii să-i dea tot concursul pentru ducerea la bun sfârșit a chestiei... Dacă d. ministru o împrumuta din capacitatea lui conu Victor poa- te fi sigur că rămânem cu împrumutul celalt pe ghiață... Kix Evoluţia prozei Ca şi celelalte trei volume de „Istoria literaturei române contemporane“, al patrulea volum închinat evoluţiei prozei literare *),, d. Z. Lovinescu sa îmbogăţit cu o funcţie de îindrumare. Istoricul a găsit de cuviinţa să fie şi comandant. Din această pricină „istoria“nu este alcătuită pe un principiu de cronologie consecutivă, timpul e luat global — ultimul sfert de veac. Iar materialul istoriei e frământat şi creat din nou într’o rânduire dictată de legea evoluţiei genurilor literare. I* In volumul în care cercetase noua ,poez,telirică... d., Loviniescu dovedise că principiul de evoluţie al genului cerea o adâncire a elori E. Lovinescu, 1st lit. rom. cont vol. IV: Evoluţia „prozei literare“ (ediţ. lAncora, 1928, Lei 120), de F. ADERCA mentelor strict personale şi un instrument de expresie adecvat, care putea merge până la alcătuirea unei algebre de sensibilităţi, descifrabilă uneori numai cu ajutorul autorului transformat în comentator al propriilor creaţii. In volumul de faţă, legea de evoluţie a genului cere, dimpotrivă, înlăturarea oricărui element liric, oricărei urme de personalism, fie în alegerea materialului, fie în construcţia arhitectonică, fieîn limbă şi stil. In evoluţia literaturii române, această creaţie „obiectivă“, „impersonală“, părtinise viaţa urbană; criticul arată şi partea de complectare şi a epicei române, prin câţiva autori care eliberându-se de tirania numeroaselor curente rurale, au îmbogăţit orchestra, altădată alcătuită numai din Evere şi cimpoie, şi cu vreo câteva harpe şi violoncele orăşeneşti Se vede limpede, numai din aceste rânduri sumare, semnificaţia deosebită şi complexă a concepţiei pe care d. Lovinescu o are despre istoria contemporană a literaturei române. . . •• '* ' ‘ ' '7 * •. Socotim totuşî că d. Lovinescu face acelaş exces de zel, e adevărat rămânând în domeniul strict al esteticei literare, foarte înrudit însă cu.toate celelalte complexiuni critice, care au alăturatjudecatei estetice, valorile etnice,, istorice, morale, didactice şialteori chiar politice. . . Evoluţia genurilor literare e o ştiinţă aparte, diferită de istoria propriu-zisă a creaţiei literare, precum evoluţia valorilor metafizice nu poate fi confundată — oricâte relaţii organice ar fi între cele două discipline — cu istoria ştiinţelor fizico-naturale. Evoluţia genurilor literare este numai metafizică şi nu istorie literară. Dacă după mii de ani de viaţă literară funcţia lirică şi cea epică n’au respectat și nu respectă canoanele episcopilor literari (lirica, să se exprime în versuri, ‘epica să se exprime în proză).-3 ci deasupra tuturor „retoricelor“ necesare pedagogiei, lirica şi*epica îşi păstrea- CHESTIA ZILEI MIRAJ ELECTORAL Democraţia străină şi guvernul Maniu In contra slăbiciunii de reaciune Dela corespondentul nostru din Paris Venirea la putere a d-lui Mariiu a stârnit în Apus, un interes ce cu greu puteţi sa vi-l imaginaţi în ţară. V’am arătat în diferite rânduri ce a spus şi ce continuă să spue în privinţa aceasta presa franceză şi engleză- Aţi văzut că nu numai marile ziare de stânga de aci, din Londra,din Manchester, din Dublin, etc., vorbesc de chemarea d-lui. Maniu ce de un mare eveniment internaţional, ca de unul care însemnează "începutul unei noui ere, pentru România şi pentru întreaga parte a Europei sud-estice, dar că, până şiziarele conservatoare din aceste ţări manifestă, simpatie pentru noul guvern român ,şi aşteaptă dela dânsul îndrumări noui şi reforme profunde, dar un regim a avut o astfel de primire. Dar lucrurile scrise, articolele din ziare şi reviste nu sunt totul. Ele nu redau complect o atmosferă, nu traduc exact imponderabilii unei situaţii. Sunt întâmplări cari pentru a putea fi apreciate în toată valoarea lor, trebuesc personal trăite. Venirea la putere a partidului national-ţărănesc m’a făcut, fără să vreau, să-mi dau seama de profunzimea impresiei ce faptul a produs în multe cercuri şi mai ales în acele ale emigraţiunii de stânga de aci. Fără de exagerare, pot spune că printre emigranţii italieni, unguri, bulgari, etc, evenimentul a provocat o mare mişcare, o adevărată fierbere. Am fost literalmente asediat de cereri de lămuriri asupra împrejurărilor şi oamenilor, ba, chiar — să nu vă miraţi — de ofertă de consilii. Veţi vedea îndată de cam anume. Am fost interviewat sub tot felul de forme. ASALTURILE REACŢIUNII Conducătorii emigraţiunii italieneşti, ungureşti, bulgare, etc., sunt foşti oameni de guvern, oameni cari au făcut, parte din guverne democratice şi ca riomâne, reveniţi la cârmă, vor guverna ca şi în trecut. Aceşti oameni au fost surprinşi şi emoţionaţi când au văzut că partidul naţional-ţărănesc român, pe care-l socotesc ca fiind pe acelaş plan ideologic cu partidele din cari fac şi dânşii parte, rupe cercul, tiraniilor reacţionare cari apasă azi asupra atâtor ţări europene. Cum era şi firesc, au ţinut să aibă cât mai multe amănunte. Nu numai atât. Neliniştiţi în ce priveşte viitorul, au dorit,să-şi ofere sfaturile bazate,te experienţă guvernării şi a căderii tor. A'mi vorbit ctT’milfi- (Jupă ce am, răspuns la nenumărate întrebări, au ţinut să ştie dacă.d. Marim .şi- aceia care-l înconjoară îşi dau' seama ’ de ’• imensele greutăţi pecari le va suscita reacţiunea ce pândeşte şi care nu va întârzia, să se organizeze pentru a căuta să-l doboare. ■ Nu trebue să pară curios că emigraţiunea de stânga din Paris —desigur şi aceea din alte centre— se preocupă de soarta d-lui Maniu.. Şefii acestei emigraţiuni se simt alături de partidul naţionalţărănesc român. Prezenţa acestuia la putere însemnează pentru dânşii întărirea ideilor de stânga în Europa. Nu este nici o mirare ca ei cariau guvernat sub asalturile organizaţei ale partidelor de extremă-dreaptă din ţările lor,— asalturi militare, financiare, prin campanii depanică înpresă, etc. — să se teamă ca nu cumva să se întâmple şi în România acelaşi lucru. Şefii emigraţiunii de aci se gândesc la propria lor guvernare. Ei ştiu unde au greşit şi nu ar dori ca aceste greşeli să se repete la noi. , DOUA FELURI DE KERENSKI Evident n’am putut să dau în această direcţie nici o asigurare. Am îndrumat pe interlocutorii mei spre cei în drept. Şi m’am mulţumit să spun că, după câte îmi închipuesc, d. Maniu şi aceia care-l înconjoară ştiu că, dacă a fost un singur Kerenski care a netezit drumul spre revoluţie de stânga, au fost în schimb mulţi Kerenski, cari, prin neiertata lor slăbiciune faţă de reacţiune, au făcut loc apoi Mussolini, Horthy, Tancow, Waldemarras şi aşa ,mai încolo. Am avut în Tata mea oaliteni cari au jucat rolul unor Kerenski de această din urmă specie. — Este adevărat, au mărturisit ei. Guvernele de stâriga pâjcâtuesc prin slăbiciune faţă de oligarhiile reacţionare. • Acestea din urmă, când sunt in opoziţie, se folosesc, co mmăiuit de libertatea presei şi de celelalte libertăţi pe cari nu le-au tolerat câlț au fost la guvern. Ele se folosesc de aceste libertăți pentru a ataca guvernele de stânga,ti cu, o violenţă, extraordinară, pentru a le calomnia, și a le treia piedici de tot felul. Pentru a smulge puterea nu există mijloc de luptă delă care să se dea înapoi așa zişii oameni de ordine. ENERGIE IN REFORME ŞI IN LUPTA Cea mai mare greşală pentru un guvern de stânga — au continuat ei—este să se lase intimidat de atacuri şi sâ se menţie în defensivă. învinovăţirile de anti-patriotism nu trebue să-l sperie. Ştiind că n'are să fie cruţat de reacţiune, un guvern de stânga nu trebue nici el să cjute pe aceia cari sunt duşmanii lui de moarte. Nu prin, timiditate sau prin frică de ceea ce o să spue inimicul se menţine puterea, ci prin curaj. Un guvern de stânga trebue să desfăşoare o energie neînfrântă atât în opera, de reforme cât şi în acţiunea în contra reacţiunii. Poporul trebue sâ vadă că există o hotărîre fermă, de nezdruncinat pentru a face binele şi pentru a împiedica atacurile oligarhiei. Era dificilă pentru partidul naţional-ţărănesc abia a început — mi s’a adăugat din toate părţile. Va fi la înalţimea situaţiei ? Dar n’am epuizat chestia. Sper să pot da în curând declaratiunile directe ale unora dintre aceia cu cari am stat de vorbă. în cele de sus n’am făcut decât să rezum — pe scurt — ideile lor generale. Subiectul este prea important ca să nu revenim. L D. DUCA. De geaba trăiesc ochii: nu văd nimic. DE VINTILĂ. — Lată-te bine, colo, departe! Parcă ar fi un om; și te pomenești că e un alegător al nostru! IN FINE, O DOVADĂ! Multă vreme am fost nelămurit asupra pricinilor cari indamnau pe guvernanţii noştri să sa Înconjoare cu aşa de grozave torţe jandarmereşti şi poliţieneşti, cum nu există ttocuri pe lume, şi asta într'o ţară cu adevărat blajină, in care, de veacuri, nici o dată un mojic nu s'a gândit să dea o palmă unui boer. Păstrarea timp de zece ani a curzurii, stărei de asediu şi a justiţiei militare, la noi unde cuvântul are o aşa de mică influenţă asupra publicului, incât nu numai libertatea, dar nici chiar licenţa cea mai desmăţată nu prezintă nici cea mai mică primejdie, mi s’a părut iarăşi ceva cu totul de neînţeles, cu atât mai vârtos cu cât toate acestea de mult nu mai fiinţau nicăeri in Europa. Tn cele din urmă mi-am explicat lucrurile astfel. Guvernanţii noştri sunt un fei de Hrisoşi cari năvălind asupră-ne cu neam, cu lege, cu limbă străină, şi numai cu gând de a ne stoarce prin cele mai grele mijloace de exploatare, s’au simţit fricoşaţi la ideia că la un moment dat acest popor ar putea să se revolte in măsura apăsării la care e supus. Cu alte cuvinte, zecile de mii de jandarmi şi poliţişti, cenzură, starea de asediu şi celelalte, care ne costau peste un miliard anual — cu suma asta se putea stârpi tuberculoza — başca de paguba morală, luxul acesta de terţe oarbe şi nelegale, da măsura la care era tulburată puţina conştiinţă a guvernanţilor. Ştiau că poporul e blajin, dar ştiau şi c o poamă sunt ei înşişi şi cât de vinovaţi, încât, una precumpănea pe cealaltă. Explicaţia mea, deşi conştiinţa şi instinctul îmi spuneau că am dreptate, mi se părea,totuşi atât de extraordinară, incât mă cam jenam să uzez prea des de ea. PFaveam dovezi. Dar, iată că veni şi o dovadă, ba incă barosană. E intervenţia direcţiei minelor din Lupeni pe lângă guvern, casă triipită, acolo din gros armată şi jandarmi pentru ziua unai Întruniri hotărită da lucrători, • ----------——— TI că altminteri a prăpădul lumii. Guvernul însă n'a trimis nici picior de jandarm, in ziua anunţată ca fatală, iar lucrurile s’au petrecut in perfectă ordine şi linişte; contrarul însă ar fi adus contrarul. Poporul nu e numai blajin, ci şi lesne iertător. De aceia, nici măcar conştiinţa guvernanţilor n’are nevoe de jandarmi. Index NOTE OFICIOSUL averescan protestează împotriva guvernului pe motiv că, în judetul Timiş-Torontal naţional-ţărăniştii „terorizează massele". Cum s’ ar zice, „massele“ iu numitul judeţ ar fi averescane! Iată un fenomen cu adevărat fenomenal ! * FUNCŢIONARII publici sunt, pentru liberali, ofilasă obidită". Ce păcat că liberalii au aflat lucrul acesta abia acum, după ce au trecut în opoziţie!# ERA VORBA ca un domn, Ciolan, să fie numit ataşat de presă pe lângă legaţia românească din Paris. Ministerul de externe însă, anunţă că toate ştirile privitoare la numirea ataşaţilor de presă sânt lipsite de temeiu şi că n’a făcut până acum nici o numire. Aşadar d. Ciolan a rămas fără ciolan ? * „ÎNDREPTAREA" afirmă că guvernul averescan a dat ţării o monedă stabilizată. l-o fi dat oare? Că de luat, ştia toată lumea că i-a luat. Au rămas doar de pomină cu noaptea cea de pomină ! _____________ SPRE PARTIDE REALE Abia s’a împlinit o lună delainstalarea guvernului Maniu — dată ce marchează începutul unei epoci — şi procesul de clarificare al vieţii, noastre politice se găseşte în plină desfăşurare. Căci trecerile dela un partid la altul, despre cari presa ne aduce ■ ştiri zilnic, diferă de cele din trecut. Cei care părăsesc un şef şi îşi închină devotamentul altuia, nu sunt cu toţii nişte, bolizi, atraşi din spaţiul politic înspre partidul de la guvern, de irezistibila forţă a beneficiilor imediate. Mulţi din ei, în această vreme a lichidărilor, nu caută un adăpost vremelnic,, ci au tendinţa de a se fixa definitiv. Şi putem servi, în această privinţă, o dovadă irefutabilă: călătorii nu-şi mai spurcă cuibul din care au plecat, nici nu mai fac declaraţii patetice sub fereastra clubului în care doresc să intre. Totul se petrece simplu, natural şi fără forme. Ocările ca şi laudele nu fuseseră doar decât lamentabile încercări de justificare — mai mult în faţa propriei conştiinţe. De astă dată, sinceri cu ei înşişi, peregrinii nu mai simt nevoia motivărilor. Se trage fiecare la matca lui. De fapt, Jine nu vede că, începând o eră nouă, aceia a suveraniză libertatea tipografică de expresie— formula adoptată de d. Lovinescu e firesc să maltrateze realităţile literare cele mai izbitoare. însăşi formula poeziei epice, atunci când i se înlătură subţirea coajă a „impersonalismului”, se transformă în... lirism, adică în cea mai adâncă expresie a unei personalităţi creatoare. „Modul” nu determină apoi prin sine (major sau minor) valoarea simfoniei!... Nu voim să intrăm în discuţia, destul de grea, a distincţiei dintre liric, şi epic, şi a gradelor de ierarhie dintre cele două expresii. Pentru înţelegerea obiecţiei noastre de mai sus, e de ajuns să spunem că istoricul fenomenului literar ar fi trebuit să se conducă mai curând de tăţii votului universal, formaţiunile politice artificiale şi-au pierdut orice raţiune? Şi cine nu simte că, de aci înainte, vor putea trăi numai partidele reale, expresiile unor forţe sociale conştiente? Iată de ce vasul partidului liberal, deşi prost cârmuit şi primejdios avariat, cunoaşte numai răzvrătiţi împotriva conducerii nu şi transfugi. Mai mult, atâţia inşi, gata să se scufunde în largul marii, îşi anină speranţele de dânsul, căci există credinţa că, ajuns intr un port liniştit, va putea îi refăcut. Armatură politică a unei clase sociale cu rolul de comandă în producţia ţării, partidul liberal, oricât de redusă i-ar fi reprezentanta în parlament, nu va înceta să exercite o influenţă asupra vieţii noastre publice. El nu va dispare câta vreme va trăi sistemul capitalist. Nu se poate spune acelaş lucru despre gruparea iorghistă şi cea averescană. Partidul poporului, începând cu ziua de 3 Noembrie, şi-a pierdut funcţiunea. In ultimii ani, îşi avusese rolul său bine determinat în mascarea dictaturii liberale, căci trebuia creiată în afară iluzia că România nu-i guvernată de un singur partid. Cum însă ficţiunea şi simulacrul nu vor mai fi posibile de aci înainte, gruparea generalului Averescu a devenit absolut inutilă. Ii vor grăbi lichidarea tocmai aceia cari au întretinut-o cu baloane de oxigen. Cât priveşte gruparea iorghistă, şi soarta ei este pecetluită. Marele nostru istoric a fost agitatorul ideii nationale si meritul său covârşitor (Cititi continuarea în pag. II a) principiul individualităţii creatoare, stabilind familii de sensibilităţi şi tabele de realizări, decât de principiul, socotit termen ultim de evoluţie, a creaţiei „obiective” — deatâtea ori copie insipidă şi fotografică a realităţii. O singură pildă ne va arăta diformarea la care d. Lovinescu a fost silit să supună proza literară din ultimul sfert de veac, pentru a da studiului său şi funcţia (necerută de gen) de „artă poetică“. Pe când lucrările epice şi urbane ale d-lor C. Ardeleanu, V. Eftimiu, Dem. Theodorescu, N. Davidescu şi alţii, intrând în marele curent al obiectivării par a trece spre culmea ultimă a evoluţiei poeziei epice, proza unui T. Arghezi, personală în cel mai înalt grad în concepţie ca şi în realizare, e socotită tocmai prin ce are ea mai izbutit esteticeşte, ca un „element de dizolvare a poeziei epice“ — ca şi cum un cuvânt abstract ar putea acorda operelor literare ale domnilor de mai sus măcar un grăunte mai mult peste ceia ce au din valoarea prozei lui T. Arghezi!... Situaţia ciudată în care se pune un critic care socoate că miracolul creaţiei poate fi explicat, sau hie(Citiți continuarea în pag. II-a) de I. CRISTEA D. EUGEN LOVINESCU