Adevěrul, decembrie 1928 (Anul 41, nr. 13789-13813)

1928-12-08 / nr. 13795

Adeverul FONDATORT ■ ^ BELDIMAN 1888 1897 lUmiAlUfil. CONST. MILLE 1897-1926 750 lei pe un an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni Tara sutere - spune d. Vintilă Bră­­ilanu - fiindcă nu are budget. ...Ca și când, cu budget, i-a Sosi mai bine! In străinătate dublu BIROURILE: București Str. Sărindar Nr. 7—9—11 Centrala: 306 67. 324 73. 346 79. 353 54. TELEFOANE : Direcția: 357 72 TELEFOANE: Administrația: 307 69. Provincia: 310 66.______ " PERFIDIE LIBERALĂ In realizarea politicii lor de duş­mănie, de ură, de destrămare a tot ce nu este liberal, partidul d-lui Vintilă Brătianu utilizează, de câţi­va ani, o publicaţiune veninoasă pe care o face să apară şi o răspân­deşte printre săteni. E „Poşta Ţă­ranului“, menită să înşele mulţi­mile de la ţară. In cel mai recent număr al acestei ticăloase publica­­ţiuni, găsim un atac furibund con­tra d-lui Iuliu Maniu, brodat cu o perfidie fără seamăn. N’am avea nimic de obiectat, da­că publicaţia liberală i’ar ataca pe şefii­ guvernului pentru ideile sale politice sau pentru realizările ce urmăreşte. Treaba presei partidului naţional-ţărănist, să-şi apere şeful, ideile, programul. Dar liberalii re­curg la mijloace cari constituesc a­­devărate crime şi cari tind la înfăp­tuirea unei crime de ordin naţional şi politic. Ce ziceţi, de pildă, despre urmă­torul titlu de articol: „CREDINŢA STRĂMOŞEASCĂ AMENINŢATĂ DE GUVERNUL POPILOR CA­TOLICI“. Cu alte cuvinte, actualul guvern este expresiuniea unei con­fesiuni religioase, care urmăreşte desfiinţarea religiei ortodoxe!“. Şi pentru a reuşi în demonstraţia ei, fiţuica liberală spune sătenilor că „guvernul ţării are un cap pe cioco­iul ungurit Ghiula Maniu“; că acesta nutreşte „o ură neîmpăcată Împo­triva noastră cari nu ne închinăm în, biserica nemţească, în care se Închină el şi rudele lui“; că d. Iuliu Maniu „nu lucrează decât din în­demnul popilor catolici cari vor să ne înstreineze de legea noastră şi de credinţele poporului românesc“, că numai ca o „BATJOCURĂ FA­ŢĂ DE CREDINŢA NOASTRĂ ORTODOXĂ, A FOST PUS IN FRUNTEA GUVERNULUI“, etc. Şi toate minciunile şi ticăloşiile acestea spuse ţăranilor, iată ca po­­liticianii liberali să se gândească la consecinţele unei asemenea propa­gande deşănţate, fără să-şi dea seama de ce vor zice sătenii des­pre regenta care l-a încredinţat gu­­vernul d-lui Maniu... „ca o batjo­cură faţă de credinţa noastră or­todoxă...“. - ... Bine inteles, noi nu vom scoate de aici argumente contra libertăţii, presei -cu cum e căzut tuturor reac­ţionarilor ,care nu pot respira în at­mosfera respectului de Constituţie — dar nici nu ne vom mulţumi să înregistrăm faptul pur şi simplu, căci abuzul politicianismului liberal este scandalos. Această aţâţare la ură contra u­­nei religii, dublată de uutragiul adus şi şefului guvernului şi instituţiei re­genţei cu intenţiunea de a provoca o profundă răscolire a sufletelor, nu poate rămâne necercetată şi nepe­depsită. Nu ne fixăm atitudinea dintr’un sentiment de duşmănie pentru par­tidul liberal, dar nici nu vrem să ni se spună că se abuzează de liberta­tea scrisului pentru a se ajunge la concluzia unor măsuri restrictive de ordin general. Să se ştie cine sunt abuzivii. Să se ştie că legea dă suficiente mij­loace de reprimare a scrisului de rea credinţă. Să se facă uz de lege. Presa cinstită, de bună credinţă nu evită aplicarea legii ci măsurile ilegale. Guvernul Maniu, care s’a format in vederea legalităţii, să facă dovada că înţelege nu numai să înlăture ilegalitatea ci şi să a­­ducă legea in respectul tuturor. Şi dacă am găsi o scuză unei publica­­ţiuni înşelate in buna ei credinţă, in cazul „Poştei Ţăranului“ nici o scuză nu-i de admis. Care om din ţara asta va admite că cele scrise de foaia liberală nu sunt dovada eclatanta a celei mai scandaloase perfidii? Ad. CARNETUT NOSTRU O GRANDOARE IN DECADENŢĂ Gel, mai distrat om din lume să fii şi nu te vei putea împiedeca de-a re­marca treptata dispariţie a calului de pe străzile Capitalei. In alte oraşe mari el a dispărut cu desăvârşire,, de mult­. Anul trecut Hamburgul a scos cu alai la câmp ultimul său cal, iar ultima „birjă“ din Berlin s-a dus să moară la Paris. Peste câţiva ani numai copiii din marile târguri cari nu vor fi avut o­­cazia să meargă la ţară, vor ajunge să cunoască cuvântul „cal“ dar vor ignora complect animalul. Iar vă­­zându-l din întâmplare, li se va pă­rea cine ştie ce monstru din centrul Africei! Progresele tehnice­ moderne vor ucide, mai bine zis vor nimici pe cea mai mare gr­adoare a lumii. Deja nu se mai vorbeşte de­cât de „cai-vapori". Zic cea mai mare grandoare a lu­mii din punct­­de vedere animal, căci calul, — animalul nobil prin ex­celenţă — a fost asociat de om, din timpuri imemorabile, la toate nevoi­le, vanităţile şi nebuniile lui. Cine î şi poate închipui un „cavaler“, un „no­bil" pe jos? Ei ne apar numai că­lare. In război ca şi un timp de pa­ce, calul era cel mai credincios, cel mai prietenos şi cel mai folositor to­varăş al omului. Vedeţi strânsa legătură. Cine mai vorbeşte, cine mai ştie, ari de ttobili, de nobleţă cu blazon şi pergamente? A dispărut ca şi cum nici n’ar fi existat­ vreodată. Chiar în Anglia, ţa­ră conservatoare şi unde nobleţă a jucat un rol aşa de mare, cine se mai sinchiseşte astăzi de ea? Ori dispari­ţia nobleţei merge, ca să zic aşa, mână In mână cu aceia a calului. E foarte caracteristic, foarte sugestiv. In curând nu vom mai auzi nici despre cursele de cai, atât de fai­moase altădată. Ele vor fi înlocuite de sporturi fără cai. Atunci e oare menit desăvârşitei pieiri acest nobil animal care şi de la muncile câmpului începe,a fi înlătu­rat de tractoare şi alte aparate me­canice? Evident că în ce priveşte tracţiunea, călăritul, cursele şi lucră­rile de câmp, nu va trece un dece­niu şi calul va fi dispărut. Nu-i mai rămâne nici un refugiu, nici o şansă de scăpare? Ba da, însă una, numai una şi cât de vulgară! Anume în curând calul va deveni un animal de mădelarie. Dar nu mâr­­ţoaga căzută de trudă, de bătăi şi de munci grele, a cărei carne e ca funia şi ca iasca, ci calul din crescătorii şi grajduri speciale. Pus la odihnă şi la mâncare, calul va sfârşi în curând prin a-şi îmbu­nătăţi carnea încât e posibil să ajun­gă astfel animalul de măcelărie cel mai căutat. E cam grozavă decaden­ţa unei grandori! Dar aşa e roata lumii! I. T. GLOSE POLITICE... Cete negânditoare Foaia unui partid de opoziţie ii numeşte pe alegători „cete negân­ditoare“. Foaia altui partid le spune „minţi încă neobicinuite cu problemele politice"1. Oricât de îndreptăţită ar fi ara partidelor impopulare împotriva masselor cetăţeneşti, este cel puţin stranie atitudinea unor partide po­litice — in ajunul consultării cole­giului electoral — cari insultă pe cei ale căror voturi le solicită. Cu atât mai străniu, cu cât par­tidul care socoate pe cetăţeni „minţi încă neobicinuite cu problemele po­litice“, este tocmai partidul care se laudă pe toate cărările şi la toa­te răspântiile că el a dat votul u­­niversal, că a lui este opera de che­mare la judecata problemelor po­ntice a minţilor incă neobicinuite cu aceste probleme... In furia lor împotriva populari­tăţii naţional-ţărăniste, liberalii au ajuns să se auto-calomnieze, să-şi defaime până şi opera lor sau, cel puţin, pretinsa lor operă! Criteriu La ce se reduc sentimentele pa­triotice ale unora de la noi, intr’o ţară în care se face cel mai mare abuz de patriotism, se poate lesne deduce din ceeace­ s’a petrecut in lumea noastră politică, ieri diminea­ţă, când s’a aflat despre scăderea leului in străinătate, întâmplarea ar putea servi de criteriu de apre­ciere al patriotismului celor, cari nu mai încetează să-l afişeze me­reu. Intr 'adevăr, nu era chip să întâl­neşti un liberal sau un averescan și că nu-i vezi bucuria pe faţă. — Să-l vedem acum pe D. Ma­niu pe unde va scoate cămaşa? A spus că are soluţii. Să le dea pe faţă, spuneau alţii. A alungat de la putere pe Vintilă.„ Acum să dove­dească ce poate el. — spuneau, în fine, o altă categorie: glăsuiau, cu o învederată bu­curie, că guvernul s’ar fi lovit de greutăţi. Gândul că moneda naţio­nală este din nou lovită îi lasă ne­păsători. Dar nu m’a surprins numai lipsa oricărei preocupări pentru intere­sul general. Nu m’a surprins numai racila politicianistă, care calcă in picioare până şi interesul superior de tară. M’a surprins gradul de inconştientă. Amici de-ai d-lui Vin­tilă Brătianu, care se bucură de nenorocirea ţării, şi care vorbesc de nepriceperea altora! Nu este aşa că îndrăzneala e prea mare şi inconştienta impar­­donabilă? Sever n­ăzbâtii împrumutul împrumutul... faimosul împru­mut, care a ajuns un fel de „Uite popa, nu­­e popa !“ este iarăşi pri­mejduit, daca noul ministru de fi­nanţe s’o lăsa ademenit de unele propuneri. | * - " Inchipuiţi-vă că vestitul domn Victor Antonescu,­­ cel care de câţiva ani tot face şi desface împru­mutul făgăduit de d. Vintilă- Brătia­­nu, i s’a oferit d-lui Mihai Popovicii să-i dea tot­ concursul pentru duce­rea la bun sfârșit a chestiei... Dacă d. ministru o împrumuta din capacitatea lui conu Victor poa-­ te fi sigur că rămânem cu împru­mutul celalt pe ghiață... Kix Evoluţia prozei Ca şi celelalte trei volume de „Is­toria literaturei române contempo­rane“, al patrulea volum închinat evoluţiei prozei literare *),, d. Z. Lovinescu sa îmbogăţit cu o func­ţie de îindrumare. Istoricul a găsit de cuviinţa să fie şi comandant. Din această pricină „istoria“­­nu este alcătuită pe un principiu de cronologie consecutivă, timpul e luat global — ultimul sfert de veac. Iar materialul istoriei e frământat şi creat din nou într’o rânduire dic­tată de legea evoluţiei genurilor li­terare. I* In volumul în care cercetase noua ,poez,te­lirică... d., Loviniescu dovedise că principiul de evoluţie al genului cerea o adâncire a elo­ri E. Lovinescu, 1st lit. rom. cont vol. IV: Evoluţia „prozei literare“ (ediţ. lAncora, 1928, Lei 120), de F. ADERCA­ mentelor strict personale şi un in­strument de expresie adecvat, care putea merge până la alcătuirea unei algebre de sensibilităţi, descifrabilă uneori numai cu ajutorul autorului transformat în comentator al pro­priilor creaţii. In volumul de faţă, legea de evoluţie a genului cere, dimpotrivă,­ înlăturarea oricărui e­­lement liric, oricărei urme de per­sonalism, fie în alegerea materia­lului, fie în construcţia arhitectoni­că, fie­­în limbă şi stil. In evoluţia literaturii române, a­­ceastă creaţie „obiectivă“, „imper­sonală“, părtinise viaţa urbană; criticul arată şi partea de complec­­tare şi a epicei române, prin câţiva autori care eliberându-se de tira­nia numeroaselor curente rurale, au îmbogăţit orchestra, altădată al­cătuită numai din Evere şi cimpoie, şi cu vre­o câteva harpe şi violon­cele orăşeneşti Se vede limpede, numai din a­­ceste­ rânduri sumare, semnificaţia deosebită şi­ complexă a concepţiei pe care d. Lovinescu o are despre istoria contemporană a literaturei române. . . •• '* ' ‘ ' '7 * •. Socotim totuşî că d. Lovinescu face acelaş exces de zel, e adevă­rat rămânând în domeniul strict al esteticei­ literare, foarte înrudit însă cu.­toate celelalte complexiuni cri­tice, care au alăturat­­judecatei es­tetice, valorile etnice,, istorice, mo­rale, didactice şi­­alteori chiar poli­tice. . . Evoluţia genurilor literare e o ştiinţă aparte, diferită de istoria propriu-zisă a creaţiei literare, pre­cum evoluţia valorilor metafizice­ nu poate fi confundată — oricâte relaţii organice ar fi între cele două discipline — cu istoria ştiin­ţelor fizico-naturale. Evoluţia ge­­nurilor literare este numai metafi­zică şi nu istorie literară. Dacă­ după mii de ani de viaţă literară funcţia lirică şi cea epică n’au respectat și nu respectă ca­noanele episcopilor literari (lirica, să se exprime­ în versuri, ‘epica să se exprime în proză).-3 ci de­asu­pra tuturor „retoricelor“ necesare pe­dagogiei, lirica şi*epica îşi păstrea- CHESTIA ZILEI MIRAJ ELECTORAL Democraţia străină şi guvernul Maniu In contra slăbiciunii de reaciune Dela corespondentul nostru din Paris Venirea la putere a d-lui Mariiu a stârnit în Apus, un interes ce cu greu puteţi sa vi-l imaginaţi în ţară. V’am arătat în diferite­ rân­duri ce a spus şi ce continuă să spue în privinţa aceasta presa franceză şi engleză- Aţi văzut că nu numai marile ziare de stânga de aci, din Londra,­din Manches­ter, din Dublin, etc., vorbesc de chemarea d-lui. Maniu ce de un mare eveniment internaţional, ca de unul­ care însemnează "începu­tul unei­ noui ere, pentru România şi pen­tru­ întreaga parte a Europei sud-estice, dar că, până şi­­ziarele conservatoare din aceste ţări ma­nifestă, simpatie pentru noul gu­vern român ,şi aşteaptă dela dân­sul îndrumări noui şi reforme profunde, dar un regim a avut o astfel­ de primire. Dar lucrurile scrise, articolele din ziare şi reviste nu sunt totul. Ele nu redau complect o atmosfe­ră, nu traduc exact imponderabilii unei situaţii. Sunt întâmplări cari pentru a putea fi apreciate în toa­tă valoarea lor, trebuesc personal trăite. Venirea la putere a partidului national-ţărănesc m’a făcut, fără să vreau, să-mi dau seama de pro­­funzimea impresiei ce faptul a produs în multe cercuri şi mai a­­les în acele ale emigraţiunii de stânga de aci.­ Fără de exagerare, pot spune că printre emigranţii i­­talieni, unguri, bulgari, etc, eve­nimentul a provocat o mare miş­care, o adevărată fierbere. Am fost literalmente asediat de cereri de lămuriri asupra împrejurărilor şi oamenilor, ba, chiar — să nu vă mi­raţi — de ofertă de consilii. Veţi vedea îndată de cam­ anume. Am fost interviewat sub tot felul de forme. ASALTURILE RE­ACŢIU­NII Conducătorii emigraţiunii itali­eneşti, ungureşti, bulgare, etc., sunt foşti oameni de guvern, oa­meni cari au făcut, parte din gu­verne democratice şi ca rio­mâne, reveniţi la cârmă, vor guverna ca şi în trecut. Aceşti oameni au fost surprinşi şi emoţionaţi când au văzut că partidul naţional-ţă­rănesc român,­ pe­ care-l socotesc ca fiind pe acelaş plan ideologic cu partidele din cari fac şi dânşii parte, rupe cercul, tiraniilor reac­ţionare cari apasă azi asupra a­­tâtor ţări europene. Cum era şi firesc, au ţinut să aibă cât mai multe­­ amănunte. Nu nu­mai atât. Neliniştiţi în ce priveşte viitorul, au dorit,să-şi­ ofere sfa­turile bazate,­­te experienţă gu­­vernării şi a căderii tor. A'm­i vorbit ctT’m­ilfi- (Jupă ce am, răspuns la nenumărate între­bări, au ţinut să­ ştie dacă.d. Ma­rim .şi- aceia care-l înconjoară îşi dau' seama ’ de ’• imensele greutăţi pe­­cari le va suscita reacţiunea ce pândeşte şi care nu va întârzia, să se­ organizeze pentru a căuta să-l doboare. ■ Nu trebue să pară curios că emigraţiunea de stânga din Paris —desigur şi aceea din alte centre— se preocupă de soarta d-lui Ma­niu.. Şefii acestei emigraţiuni se simt alături de partidul naţional­­ţărănesc român. Prezenţa acestuia la putere­ însemnează pentru dân­şii întărirea ideilor de stânga în Europa. Nu este nici o mirare ca ei cari­­au guvernat­ sub asalturile organizaţei­ ale partidelor de extre­­mă-dreaptă din ţările lor,­—­ asal­turi militare, financiare, prin campanii de­­panică în­­presă, etc. — să se teamă ca nu cumva să se întâmple şi în România acelaşi lucru. Şefii emigraţiunii de aci­ se gân­desc la propria lor guvernare. Ei ştiu unde au greşit şi nu ar dori ca aceste greşeli să­ se repete la noi. , DOUA FELURI DE KE­RENSK­I Evident n’am putut să dau în această­ direcţie nici o asigurare. Am îndrumat pe interlocutorii mei spre cei în drept. Şi m’am mulţumit să spun că, după câte îmi închipu­­esc, d. Maniu şi aceia care-l încon­joară ştiu că, dacă a fost un sin­gur Kerenski care a netezit dru­mul spre revoluţie de stânga, au fost în schimb mulţi Kerenski, cari, prin neiertata lor slăbiciune faţă de reacţiune, au făcut loc a­­poi Mussolini, Horthy, Tancow, Waldemarras şi aşa ,mai încolo. Am avut în­ Tata mea oaliteni cari au jucat rolul unor Kerenski de această d­in urmă specie. — Este adevărat, au mărturisit ei. Guvernele de stâriga pâjcâtuesc prin slăbiciune faţă de oligarhiile reacţionare. • Acestea din urmă, când sunt in opoziţie, se folosesc, co mm­ăiuit de libertatea presei şi de celelalte libertăţi pe cari nu le-au tolerat câlț au­ fost la­ guvern. Ele se folosesc de aceste libertăți pentru a ataca guvernele de stân­­ga,ti cu, o violenţă, extraordinară, pentru a le­ calomnia, și a le treia piedici de tot felul. Pentru a smul­ge puterea nu există mijloc de lup­tă delă care să se dea înapoi așa zişii oameni de ordine. ENERGIE IN REFORME ŞI IN LUPTA Cea mai mare greşală pentru un guvern de stânga — au conti­nuat ei—este să se lase intimidat de atacuri şi sâ se menţie în de­fensivă. învinovăţirile de anti-pa­triotism nu trebue să-l sperie. Ştiind că n'are să fie cruţat de re­­acţiune, un guvern de stânga nu trebue nici el să cjute pe aceia­­ cari sunt duşmanii lui de moarte. Nu prin, timiditate sau prin frică de ceea ce o să spue inimicul se menţine puterea, ci prin curaj. Un guvern de stânga trebue să desfă­şoare o energie neînfrântă atât în opera, de reforme cât şi în acţiunea în contra reacţiunii. Poporul tre­bue sâ vadă că există o hotărîre fermă, de nezdruncinat pentru a face binele şi pentru a împiedica atacurile oligarhiei. Era dificilă pentru partidul naţional-ţărănesc abia a început — mi s’a adăugat din toate părţile. Va fi la înalţi­mea situaţiei ? Dar n’am epuizat chestia. Sper să pot da în curând declaratiunile directe ale unora dintre aceia cu cari am stat de vorbă. în cele de sus n’am făcut decât să rezum­ — pe scurt — ideile lor generale. Subiectul este prea important ca să nu revenim. L D. DUCA. De geaba trăiesc ochii: nu văd nim­ic. DE VINTILĂ. — L­ată-te bine, colo, departe! Parcă ar fi un om; și te pome­nești că e un alegător al nostru! IN FINE, O DOVADĂ! Multă vreme am fost nelămurit asupra pricinilor cari indamnau pe guvernanţii noştri să sa Înconjoare cu aşa de grozave torţe jandarme­­reşti şi poliţieneşti, cum nu există ttocuri pe lume, şi asta într'o ţară cu adevărat blajină, in care, de vea­curi, nici o dată un mojic nu s'a gândit să dea o palmă unui boer. Păstrarea timp de zece ani a cur­­zurii, stărei de asediu şi a justiţiei militare, la noi unde cuvântul are o aşa de mică influenţă asupra pu­blicului, incât nu numai libertatea, dar nici chiar licenţa cea mai des­­măţată nu prezintă nici cea mai mică primejdie, mi s’a părut iarăşi ceva cu totul de neînţeles, cu atât mai vârtos cu cât toate acestea de mult nu mai fiinţau nicăeri in Eu­ropa. Tn cele din urmă mi-am explicat lucrurile astfel. Guvernanţii noştri sunt un fei de Hrisoşi cari năvălind asupră-ne cu neam, cu lege, cu lim­bă străină, şi numai cu gând de a ne stoarce prin cele mai grele mij­loace de exploatare, s’au simţit f­­­ricoşaţi la ideia că la un moment dat acest popor ar putea să se re­volte in măsura apăsării la care e supus. Cu alte cuvinte, zecile de mii de jandarmi şi poliţişti, cenzură, starea de asediu şi celelalte, care ne costau peste un miliard anual — cu suma asta se putea stârpi tubercu­loza — başca de paguba morală, luxul acesta de terţe oarbe şi nele­gale, da măsura la care era tulbu­rată puţina conştiinţă a guvernan­ţilor. Ştiau că poporul e blajin, dar ştiau şi c­ o poamă sunt ei înşişi şi cât de vinovaţi, încât, una precum­pănea pe cealaltă. Explicaţia mea, deşi conştiinţa şi instinctul îmi spuneau că am drep­tate, mi se părea,totuşi atât de ex­traordinară, incât mă cam jenam să uzez prea des de ea. PFaveam do­vezi. Dar, iată că veni şi o dovadă, ba incă barosană. E intervenţia direc­ţiei minelor din Lupeni pe lângă guvern, ca­să triipită, acolo din gros armată şi jandarmi pentru ziua u­­nai Întruniri hotărită da lucrători, • ----------——— TI că altminteri a prăpădul lumii. Gu­vernul însă n'a trimis nici picior de jandarm, in ziua anunţată ca fatală, iar lucrurile s’au petrecut in per­fectă ordine şi linişte; contrarul însă ar fi adus contrarul. Poporul nu e numai blajin, ci şi lesne iertător. De aceia, nici măcar conştiinţa guvernanţilor n’are ne­­voe de jandarmi. Index NOTE OFICIOSUL averescan protes­tează împotriva guvernului pe mo­tiv că, în ju­detul Timiş-T­or­ont­al na­­ţional-ţărăniştii „terorizează mas­­sele". Cum s’ ar zice, „massele“ iu nu­mitul judeţ ar fi aver­esc­ane! Iată un fenomen cu adevărat fe­nomenal ! * FUNCŢIONARII publici sunt, pentru liberali, o­­filasă obidită". Ce păcat că liberalii au aflat lu­crul acesta abia acum, după ce au trecut în opoziţie!# ERA VORBA ca un domn, Ciolan, să fie numit ataşat de presă pe lângă legaţia românească din Pa­ris. Ministerul de externe însă, a­­nunţă că toate ştirile privitoare la numirea ataşaţilor de presă sânt lipsite de temeiu şi că n’a făcut până acum nici o numire. Aşa­dar d. Ciolan a rămas fără ciolan ? * „ÎNDREPTAREA" afirmă că gu­vernul averescan a dat ţării o mo­nedă stabilizată. l-o fi dat oare? Că de luat, ştia toată lumea că i-a luat. Au rămas doar de pomină cu noaptea cea de pomină ! _____________ SPRE PARTIDE REALE Abia s’a împlinit o lună dela­­in­­stalarea­ guvernului Maniu — dată ce marchează începutul unei epoci — şi procesul de clarificare al vie­ţii, noastre politice se găseşte în plină desfăşurare. Căci trecerile dela un partid la altul, despre cari presa ne aduce ■ ştiri zilnic, diferă de cele din trecut. Cei care părăsesc un şef şi îşi în­chină devotamentul altuia, nu sunt cu toţii nişte, bolizi, atraşi din spa­ţiul politic în­spre partidul de la gu­vern, de irezistibila forţă a bene­ficiilor imediate. Mulţi din ei, în a­­ceastă vreme a lichidărilor, nu cau­tă un adăpost vremelnic,, ci au ten­dinţa de a se fixa definitiv. Şi pu­tem servi, în această privinţă, o dovadă irefutabilă: călătorii nu-şi mai spurcă cuibul din care au ple­cat, nici nu mai fac declaraţii pa­tetice sub fereastra clubului în care doresc să intre. Totul se petrece simplu, natural şi fără forme. Ocă­rile ca şi laudele nu fuseseră doar decât lamentabile încercări de jus­tificare — mai mult în faţa propriei conştiinţe. De astă­ dată, sinceri cu ei înşişi, peregrinii nu mai simt nevoia motivărilor. Se trage fiecare la­ matca lui. De fapt, Jine nu vede că, înce­pând o eră nouă, aceia a suverani­ză libertatea tipografică de expre­sie— formula adoptată de d. Lovi­nescu e firesc să maltrateze reali­tăţile literare cele mai izbitoare. însăşi formula poeziei epice, a­­tunci când i se înlătură subţirea coajă a „impersonalismului”, se transformă în... lirism, adică în cea mai adâncă expresie a unei perso­nalităţi creatoare. „Modul” nu determină apoi prin sine (major sau minor) valoarea simfoniei!... Nu voim să intrăm în discuţia, destul de grea, a distincţiei dintre liric, şi epic, şi a gradelor de ierar­hie dintre cele două expresii. Pen­tru înţelegerea obiecţiei noastre de mai sus, e de ajuns să spunem că istoricul fenomenului literar ar fi trebuit să­ se conducă mai­ curând de tăţii votului universal, formaţiunile politice artificiale şi-au pierdut ori­ce raţiune? Şi cine nu simte că, de aci înainte, vor putea trăi numai partidele reale, expresiile unor for­ţe sociale conştiente? Iată de ce vasul partidului libe­ral, deşi prost cârmuit şi primej­dios avariat, cunoaşte numai răz­vrătiţi împotriva conducerii nu şi transfugi. Mai mult, atâţia inşi, gata să se scufunde în largul marii, îşi anină speranţele de dânsul, căci există credinţa că, ajuns intr un port liniştit, va putea îi refăcut. Armatură politică a unei clase­ sociale cu rolul de comandă în pro­ducţia ţării, partidul liberal, oricât de redusă i-ar fi reprezentanta în parlament, nu va înceta să exer­cite o influenţă asupra vieţii noa­stre publice. El nu va dispare câta vreme va trăi sistemul capitalist. Nu se poate spune acelaş lucru despre gruparea iorghistă şi cea a­­verescană. Partidul poporului, înce­pând cu ziua de 3 Noembrie, şi-a pierdut funcţiunea. In ultimii ani, îşi avusese rolul său bine determi­nat în mascarea dictaturii liberale, căci trebuia creiată în afară iluzia că România nu-i guvernată de un singur partid. Cum însă ficţiunea şi simulacrul nu vor mai fi posibile de aci înainte, gruparea generalu­lui Averescu a devenit absolut inu­tilă. Ii vor grăbi lichidarea tocmai aceia cari au întretinut-o cu baloa­ne de oxigen. Cât priveşte gruparea iorghistă, şi soarta ei este pecetluită. Marele nostru istoric a fost agitatorul ideii nationale si meritul său covârşitor (Cititi continuarea în pag. II­ a) principiul individualităţii creatoare, stabilind familii de sensibilităţi şi tabele de realizări, decât de prin­cipiul, socotit termen ultim de evo­luţie, a­ creaţiei „obiective” — de­­atâtea ori copie insipidă şi foto­grafică a realităţii. O singură pildă ne va arăta di­­formarea la care d. Lovinescu a fost silit să supună proza literară din ultimul sfert de veac, pentru a da studiului său şi funcţia (necerută de gen) de „artă poetică“. Pe când lucrările epice şi urbane ale d-lor C. Ardeleanu, V. Eftimiu, Dem. Theodorescu, N. Davidescu şi alţii, intrând în marele curent al obiectivării par a trece spre cul­mea ultimă a evoluţiei poeziei epi­ce, proza unui T. Arghezi, perso­nală în cel mai înalt grad în con­cepţie ca şi în realizare, e socotită tocmai prin ce are ea mai izbutit esteticeşte, ca un „element de di­zolvare a poeziei epice“ — ca şi cum un cuvânt abstract ar putea a­­corda operelor literare ale domnilor de mai sus măcar un grăunte mai mult peste ceia ce au din valoarea prozei lui T. Arghezi!... Situaţia ciudată în care se pune un critic care socoate că miracolul creaţiei poate fi explicat, sau hie­(Citiți continuarea în pag. II-a) de I. CRI­STEA D. EUGEN LOVINESCU

Next