Adevěrul, decembrie 1929 (Anul 42, nr. 14094-14117)
1929-12-08 / nr. 14100
AHHL 42 — Ho. 14100 **« Duminică S Decembrie 1929 4 pagini PAWT. ATDPT* V. BELDIMAN FONDATORI, const. MILLE 1888—1897 1897—1926 O. Iuliu IVSandu a declarat, la Cameră, că budgetu anului viitor va fi echilibrat. Presa liberală protestează vehement. Politica de continuitate cere și de aci încolo, budgete deficitare! Acţiunea cetăţenească a d-lui N. lorga în întrunirea cetăţenească pe care a convocat-o era, la Dacia, d. Nicolae lorga a ţiput o cuvântare-program menită să fie punctul de plecare al unei acţiuni politice care să lecuiască ţara de relele politicianismului Rectorul Universităţii din Bucureşti a vestejit aceste rele cu biciul de foc al mâniei şi al indignării. Nu pe oameni l-a avut în vedere d. Iorga, ci sistemele cari fac relele inevitabile. Tirania agenţilor de prin cluburi care mulţămită meritelor electorate desfăşurate In slujba partidelor trag poliţe asupra bugetului statului, zădărniceşte putinţa unei guvernări preocupate numai de binele public. Critica aspră şi necruţătoare făcută politicianismului îmbracă astfel aspectul unei critici împotriva sistemului parlamentar însuşi. O asemenea critică nu se formulează astăzi pentru întâia oară. Ea a fost făcută în toate ţările cu regim parlamentar, căci pretutindeni neajunsurile au atras asupra lor atenţia opiniei publice. Dar existenţa neajunsurilor — oricât ar fi ele de numeroase, — nu înseamnă neapărat şî osândirea sistemului parlamentar. A critica nu e greu, mai ales când sub judecata critică se aşterne un material aşa de îmbelşugat. Greu e a construi. Şi atunci când a fost vorba să se dea o soluţie pozitivă care să înlocuiască gruparea pe partide şi parlamentele alese de sufragiul universal, reformatorii nu au găsit nimic. Singura lor soluţie a foste regimul dictatorial. Dar acesta se prezintă cu neajunsuri mult mai mari decât sistemul parlamentar, aşa că nu se poate impune decât prin violenţă şi teroare. Nici d. Iorga, de altminteri, nu e partizanul dictaturii A spus aceasta categoric şi acum la Dacia, şi în felurite alte împrejurări Singura dictatură pe care o socoate posibilă şi necesară e aceia a solidarităţii naţionale condusă de oameni capabili şi cu dragoste de ţară. Dar cum să se manifesteze solidaritatea naţională când e vorba să desemneze organele de conducere ? Iniţiatorul mişcării cetăţeneşti pentru inaugurarea unei nouă politici, preconizează o nouă grupare, dacă nu strict corporativă, dar pe societăţi profesionale, pe asociaţii de cultură, de educaţie, de solidaritate. Aceste societăţi organice să devie nucleele unei viitoare organizări politice. Se va face posibilă, astfel o guvernare care să nu fie legată de cluburi, şi să nu fie obligată a sătura puzderia de devotaţi şi de electori In felul acesta politica se va putea purifica. înţelegem prea bine simţimântul care determină pe d. Nicolae Iorga să facă apel la asociaţiile organice grupate pentru muncă şi urmărind scopuri străine politicianismului. Dar sub ce formă vor putea ele, mai efectiv decât cluburile politice, să-şi manifesteze şi să-şi impue voinţa? De-o acţiune fascistă nu poate fi vorba. Cât despre o lovitură dictatorială, d. Iorga este cel dintâi care s’o osândească. N’ar rămâne decât tot sistemul electiv. E singurul valabil, singurul care aşează sorgintea puterii in mâinile ţării însăşi. In afară de el nu s’a găsit până astăzi altceva mai bun pentru popoarele cari vor să se ţină în cadrele guvernărilor democratice. Că sistemul electiv parlamentar prezintă nenumărate neajunsuri, e foarte adevărat, şi noua mişcare a d-lui Iorga nu s’a născut decât ca o reacţiune împotriva acestor neajunsuri. El poate fi însă îmbunătăţit, dovadă că in alte ţări de mai cinstită aplicare a principiilor democratice sistemul funcţionează infinit mai binne decât la noi. Ceea ce ar fi de făcut, prin urmare, ar fi lupta sinceră şi îndârjită pentru purificarea sistemului parlamentar şi pentru aplicarea lui onestă, fiindcă in funcţionarea lui normală stătea cui contra plăgilor politicianismului Ad. CARNETUL NOSTRU HOLERA DELA 1831 Până când (parafrazăm aici pe Mihail Codreanu din prima-i manieră, a „Diafanelor“), până când „la un banchet într’un sicriu, un vierme o ridica paharul“ ca să comemoreze centenarul ivirii pela noi mulimii acesteia, — mai sânt doi ani. Dar ea a fost pomenită, cu un humor macabru, într’o comunicare făcută nu de mult la o societate de istoriografie şi bibliografie critică. Mai întâi, însă, o întrebare: Poporul care a făurit descântece de năjit, rânză, lipitură şi şopărlaiţă, de băşica-cea-rea, obrintit, porcă şi aplecare, de dragoste, vifor, „dor în oase“, peltde şi de Avestiţa-aripa- Satanei, — cum se face că el nu are cântece despre şi descântece de holeră? S’ar explica faptul acesta doar prin panica ce cuprinsese până şi pe babele descântătoare ca şi pe rapsozîî rustici. Spaima aceasta extraordinară, Întovărăşită de un egoism frenetic, e descrisă într’un „imn către Dumnezeu asupra holerei1' din Curierul rumenesc dela 80 Iulie 1831, unde se arată că oamenilor ce cad, Beardle le sânt morminte, multora nenorociţi, Milostivirea ascunsă, de tot binele lipsiţi, Judenia 'nstrăinată, prieteşugul răcit... Să vedem acuma în ce chip e zugrăvită această grozăvie de boală în Însemnările iconomului Nicolae Drăguş — însemnări aflate şi transcrise la Galaţi, din arhiva bisericii Sf. Spiridon, de regretatul consilier la Casaţie Corneliu Botez şi prezentate, sub forma unei comunicări, într’o şedinţă a „Prietenilor istoriei literare“, de către d. Remus Calaraş. Iată acel pasagiu din „condica Drăguşenilor“, 1831. — Sau făcut o boală cedec holeră, morvos (boală) care a venit despre parte miază-noapte şi a mers spre miază-zi. Şi atâta a fost cât nici la o aşa o naţie împărătească (ruşii) n'a putut ca să o poprească, măcar că s’au ispitit cu fel de fel de străji şi de calintiri (carantine). Şi atâta era moartea de grabnică, cât şi tn trei ceasuri murea omul; şi câţi ii lovea puţini se îndrepta, murea căzând 60, câte 70, câte 80, pe zi; întru carele am fost şi eu bolnav Preot Nicolaie de ace boală şi Maica-'Domnului m'au tămăduit. Şi boala era întru aceasta: că întăiu lua pe om ameţeală şi trapăd şi un ceas vărsa, şi apoi cârcei apuca de mână şi de picioare, şi nici la vre-o împărăţie nu s'a găsit nici o doctorie, fără numai cât se freca straşnic cu oţet şi dintr'aceea era oarece folos”. Descrierea şi a bolii şi a leacului făcută de către popa Drăguş ar putea fi adăogită, ca un amănunt naiv şi pitoresc, la gravele Amărunturi apărătoare şi higienice pentru Mizerere sau holeramorbus întocmite de „doctorul de căpetenie al inspecţiei generale din Valahia“, Alcibiad Tavernier.Sârbii Lăsăreanui SEMNE LINIŞTITOARE In ultimele luni se tulburase oarecum orizontul politic al Europei Centrale. In Germania extrem naţionaliştii ridicaseră capul, agitând chestiunea planului Young şi provocând plebiscitul asupra lui. In Austria reacţionarii sprijiniţi de Heimwehrul, care la rândul său e sprijinit de o parte a marei industrii, ameninţa cu dictatura. In Polonia, conflictul dintre mareşalul Pilsudski şi Seimul, care nu a putut fi deschis pentru că localul său fusese ocupat de ofiţeri, suscitase teama că o lovitură de stat s’ar putea produce în scopul instaurării unui regim dictatorial. In Cehoslovacia o criză ministerială extrem de laborioasă, părea că crează o stare de lucruri inestricabilă. Toate acestea s’au schimbat sau sunt pe calea de a se schimba în bine. Guvernul cehoslovac s’a constituit Intr’o formă care-i dă garanția durabilităţii. D. Beneş rămâne ministru de externe. Partidele de stânga domină guvernul, asigurând deci regimul democratic, parlamentar. Seimul polonez a putut fi deschis. Dezbaterile au putut începe. Primejdia cea mai gravă apare Înlăturată, datorită energiei atitudinii a partidelor democratice şi poate şi sfaturile binevoitoare ale Franţei. In Austria un acord intre partide a intervenit pe linia mijlocie a ideilor celor două mari grupuri parlamentare. Constituţia va suferi o modificare, dar pe căile indicate de ea. Regimul democratic va ieşi mai consolidat din această încercare. Cuminţenia socialiştilor şi intervenţia guvernului socialist englez au determinat acest rezultat. In fine, in Germania partidul naţional german s’a desfăcut. Optsprezece deputați l-au părăsit pentru a se ralia politicii guvernului. Legea contra planului Young a fost respinsă cu o majoritate zdrobitoare. Plebiscitul vitâl nu a adus naţionaliştilor reacţionari cari l-au provocat, o victorie, ci dimpotrivă. Al doilea va face acelaş lucru în mod şi mai drastic, încercarea reacţionară lui Engenberg, nu numai că nu a adus reacţiunei un succes, dar a strâns rândurile democraţiei şi a consolidat-o pe aceasta. In pragul noului an, la sfârşitul celui vechi, atmosfera politică se înseninează şi democraţia păşeşte spre noui biruinţi, prin solidarizarea intereselor democratice ale tuturor ţărilor. Numai în Ungaria reacţiunea persistă şi mârâie. Dar nici acolo nu mai poate avea viaţă lungă, după ce a încurcat politiceşte şi economiceşte ţara, pe care unii de la noi cred, că regimul Horthyst a fericit-o. .. Citiţi „Adevărul Literar” CHESTIA ZILEI RECTIFICARE la discursul său date Cameră d. I. Petrovici a spus cu privire la pretențiile averescanilor: — Nu-i destul să revendici puterea; mai Întâi trebuie *ă baţi în alegeri partidele adverse, , *■-1 . . ZIARELE D. GOGA: — Auzi, şefule, zice că noi n’am bătut!... NA ZBATII STÂNCA Un orator liberal, la unul din ultimele congrese judeţene, a comparat partidul liberal cu o stâncă... ...Cu o stâncă de care se lovesc toate năzuinţele de mai bine ale acestei ţări. KIX. NOTE „VIITORUL” de aseară a apărut cu un larg spaţiu alb la rubrica informaţiilor. Neexistând cenzură, Viitorul" se auto-cenzurează... ... O urmă de vechiu obiceiul * LA HUŞI, d.. G. Duca a declarat că „după un an de guvernare national-țărănistă, grija zilei de mâine si tristetea iluziilor pierdute sunt zugrăvite pe toate fetele...” Cu o singură excepţie: d. Tailored, care — slavă domnului! — nu mai are de multă vreme grija zilei de mâine... OFICIOSUL liberal insistă de câteva zile iarăşi, asupra chestiei exprintului Carol. Chestia aceasta este închisă pentru toată lumea, numai pentru intriga liberală rămâne când e nevoea întredeschisă. ~ S'A HOTĂRlT ca d.Anibal Stoenescu, chestor la prefectura poliţiei Capitalei, să exercite unele din atribuţiile cari au fost ale d-lui Milozi. Sa nădăjduim că le va exercita... altfel! Svârcolirile reacţiunii naţionaliste de la Pesta Ce-ar trebui să ştie şi să mediteze Europa La Pesta, în anume cercuri reacţionare şi naţionaliste, continuă agitaţiile în scop de a se ajunge la revizuirea tratatului de la Trianon, ceea ce, pentru mai toţi aceşti agitatori, înseamnă pur şi simplu „reîntronarea Ungariei în vechile ei graniţe“. O palmă de pământ de-ar rămânea nerecucerită, maghiariintegrali ar continua agitaţia. E bine ca toată lumea să ştie aceasta. Or, urmărirea unui asemenea scop ar însemna repetarea vechilor greşeli milenare în ce priveşte dreptatea ce se cuvine tuturor popoarelor, deci continuarea la nesfârşit a războaelor care s’au dovedit a nu mai putea fi decât mondiale, indiferent de punctul de unde ar începe conflictul şi de mărimea sau micimea pricinilor. Nu din întâmplare, ultimul război mondial, care a costat victime şi pagube fără precedent în istoria lumii, a fost prilejuit de politica neumană şi samavolnică faţă de minorităţi a nobilimei şi autocraţiei maghiare. Dovadă stau rezultatele la care a dus el pentru Ungaria. Voim oare să perpetuăm la nesfârşit buba aceasta cu coaceri şi spargeri atât de primejdioase, încât ele pun în cumpănă chiar soarta Europei şi a civilizaţiei? * Europa nu pare tocmai bine lămurită asupra situaţiilor de aci, pe care unii le iau ca glume sau fapte diverse oarecare, iar critica se întreabă dacă nu cumva cei de la Pesta au vreun grăunte de dreptate. Se poate că la aceasta să fi contribuit, pe de o parte, propaganda intensă şi abilă a oligarhiei maghiare, pe de alta slaba noastră contra-propagandă. Insă faptul e dat, în bună parte, pe seama ignoranţei desăvârşite a publicului occidental despre numărul şi natura problemelor orientale, dintre care una din cele mai de seamă e aceia ce se pune între România şiUngaria. De asemeni, puţini ştiu, în Apus, care e adevărata stare de lucruri în Ungaria şi cât de artificială şi de personală e politica aceasta de arătare şovinistă, fără nici un temei, din partea oligarhilor maghiari. Dacă Europa democratică şi legalistă ar cunoaşte aspectul nu numai profund reacţionar, dar medieval al Ungariei apărate de o clică lacomă şi îngâmfată, ar compătimi poporul ungar, care nu cere războae şi nu face agitaţii şovine, adică face tocmai contrariul de ce fac guvernanţii de la Pesta. Şi atunci, aceştia nu ar mai putea induce în eroare pe nimeni. Iată câteva aspecte ce trebue neapărat înfăţişate opiniei publice europene, ca să poată judeca în cunoştinţă de cauză problema aceasta maghiaro-română, plină de primejdii războinice pentru întreaga lume. De ce se cere revizuirea tratate la Trianon? întrucât acest tratat a nedreptăţit vechea Ungarie? Că a redus-o la mai puţin de jumătate, răpindu-i pământuri bogate şi sumedenie de locuitori? Pământuri pustii, care puteau aparţine indiferent cui şi pentru care nu era nici folositor, nici drept să fie micşorată Ungaria ce le poseda din vechime? Ungurii au astfel aerul de a reclama deşerturi sau populaţii ungureşti. Or, pământurile acestea au fost întotdeauna locuite de o majoritate românească. Au pierit zece milioane de oameni în Europa şi averi de mii de miliarde, pentru ca să fie readuşi sub stăpânirea maghiară, milioane de români de abia eliberaţi? Dar toate acestea sunt banalităţi, fără îndoială, însă pare-se necunoscute în Europa, deoarece oligarhia ungară îndrăzneşte a pretinde, a revendica starea de lucruri de dinainte de război. îndrăzneala aceasta nu s’ar putea explica decât că cei dela Pesta cred că Europa ignorează cum stau lucrurile azi, aci, şi cum au stat în trecut. Te pomeneşti ca,au dreptate, că Europa nu ştie, sau a început să uite. E deci nevoe s’o luminăm. ★ Lucrul e atât de simplu şi de uşor! Insă nu cu declamaţii, cu fraze goale, cum fac cei de la Pesta, ci cu cifre, cu fapte, cu cuvinte reci, dar decisive, de care nu ne-am prea slujit. S’a exploatat oare îndeajuns de noi faptul atât de caracteristic şi de hotărîtor al rezultatului ultimelor alegeri libere, a cărora libertate au recunoscut-o formal şi ungurii dela noi? Nu, nu prea, cu toate că ne găseam în faţa unui adevărat plebiscit favorabil nouă. De asemenea, ce lesne ar fi de demonstrat cu cifre, că dacă s’ar ceda Ungariei o fâşie dealungul frontierei noastre, ea ar anexa nu minorităţi, ci compacte majorităţi româneşti. Se poate admite una ca asta? Cine ar îndrăzni s‘o susţină? Dar dacă lumea nu cunoaşte adevărul! In cazul cel mai favorabil Ungariei, adică a restabilirii ei în vechile graniţe, nu s’ar strămuta oare, însă de data aceasta pe sfânta dreptate, agitaţia de la Pesta la Bucureşti? Ce ar folosi de aci pacea europeană şi chiar Ungaria însăşi? Nu vede ori cine că în asemenea caz nici o putinţă n’ar mai fi de a împiedica revenirea ororilor din 1914-1918? Dacă Ungaria a fost vinovată de deslănţuirea valurilor de prăpăd, ce vină ar avea dacă ar reuşi prin agitaţiile ei să readucă pe lume odiosul regim de dinainte de 1914, cauza esenţială a deslănţuirii marelui război! Şi câte alte întrebări şi chestii se pot aduce în faţa opiniei publice europene. Dar, încă odată, fără fraze socotite de efect, ci în mod calm, cu date precise, cu consideraţiuni limpezi, care să lumineze lumea şi s’o convingă de dreptatea cauzei noastre, de absoluta ei dreptate, în opoziţie cu pretenţiile oligarhiei de la Pesta. Şi pe deasupra, bineînţeles, aşa cum se şi face, untratament cât se va putea mai omenos faţă de minorităţile de la noi. I. Teodorescu Expoziţia Iser, la Ateneu In noianul de expoziţii proaste şi mediocre ce scurg aceiaşi marfă cu aceleaşi laude convenţionale, cu aceleaşi confecţiuni pe gustul publicului şi cu aceleaşi laude stereotipe, apare din când în când unul din puţinii artişti ridicaţi de talent deasupra turmei. Cum din miile de pictori ce pictează în Franţa cantităţi incalculabile de tablouri — abia vor rămâne câteva zeci de nume peste o generaţie — şi la noi, degetele unei mâini ar ajunge ca să numeri pe adevăraţii artişti — iar între aceştia ISER încă va fi ales. Ii urmărim puternica originalitate de ani îndelungaţi. Pe vremuri admiram desenurile în însăşi paginele acestui ziar. Linia lui ISER închidea întotdeauna o idee vie şi nu odată un portret de ISER destăinuia senzaţional un suflet omenesc sau o situaţie socială. Dar fiindcă arta cea mare îşi are o împărăţie veşnică în care desenurile de o zi îşi păstrează un loc neuitat abia, ca semn al unui început de acţiune — avântul şi menirea artistului trecând prin mii de desenări atins mai departe spre lumină şi culoare—dându-ne, din an în an, prin fiecare expoziţie, mărturia unei iniţieri adevărate în toată vraja nuanţelor de culoare. Şi astfel, omul puternic ce părea că sapă şi rupe în piatră liniile aşternute pe hârtie, a început să împodobească liniile acestea cu jocul luminilor de o delicateţă stranie, răpită irizărilor din pietre preţioase, aripi de flutur, pene de păun şi flori de munte. Un ISER nou, ciudat, pentru că structura lui sufletească îl deosebeşte de ceilalţi muritori, a căutat să se apropie din ce în ce mai mult de noi, după ce şi-a croit singur drumul aşa cum singuri îşi găsesc peronalitatea marii artişti, înzestrat cu o sănătate de fier, ISER nu a putut să fie învins, cu tot marele lui talent — şi dacă azi îşi simte consacrarea în viaţă — e numai graţie acelei tării îndârjite care nu a făcut concesii gustului public şi pe care în sfârşit publicul începe să o preţuiască. Azi, isgg şi-a cacat în Paris io» Direcția 357,72. TPTPPOATJP. Administrația 307/89. TELEFOANE : Centrala: 306/67. 334/73, Provincia : 318/66; 346/79; 353/54 GLOSE POLITICE... CONCLUZIA La „Dacia” am avut ori o manifestare a oamenilor cari nu fac parte din partidele politice sau cari se socot deasupra partidelor politice. Situaţia celor neînregimentaţi este, fireşte, foarte lămurită şi nu interesează dacă nu mai sunt dar au fost odinioară în partide, după cum nu interesează de ce unii din ei au fost şi astăzi nu mai sunt. Ceva mai dificil este cazul d-lui Iorga, care, deşi şef de partid, contează pe lumea neînregimentată şi în afară de partid. Este desigur aci o complectare de forţă, interesantă, dar care nu poate fi ţinută în seamă decât în cazul când d. Iorga este şi d-sa considerat mai presus de partid. Concluzia la care a ajuns d. lorga, prin cuvântarea d-sale, ni se pare însă bizară. D-sa se ridică şi împotriva organismelor politice şi împotriva unor eventuale dictaturi. Aşadar, o forţă nouă în România, cum nu există în altă parte, care n’ar fi politică, dar ar fi chemată să facă politică şi ar face politică, bizuindu-se pe cetăţenii independenţi şi repudiind organismele propriu zise politice. Că d. Iorga este în drept să solicite puterea, e în afară de orice îndoială. Că multe din criticele d-sale sunt perfect fondate, este iarăşi perfect adevărat. Cum am putea concepe însă un guvern apolitic, făcând totuşi politică? Au fost şi la noi şi în alte ţări guverne apolitice de funcţionari. Toată lumea a văzut însă în ele o stare de tranziţie, cele de mai multe ori de scurtă durată și de fapt pregătitoare a guvernelor politice ce aveau să vie la cârmă. Ceiace ce vrea să facă d. Iorga este foarte bun. Cu mijloacele insă pe care vrea să le puie în mișcare, ni se pare că va ajunge la foarte puțns... PARADOXUL încă unul din multele pe care le-am subliniat in viaţa noastră politică. Am făcut stabilizarea. In mod firesc aceasta a însemnat devalorizarea. Aparenta cel putin este însă că, prin ceiace se întâmplă actualmente, ajungem la revalorizare. Intr’adevăr, grafie împrejurărilor, Banca Naţională a ajuns să aibă acoperirea aur peste 40 la sută din emisiune. Se va conveni că e enorm. In acelaş timp, emisiunea actuală a Băncii e cu două miliarde mai mică decât emisiunea dinainte de stabilizare. Precum, se vede o vădită tendinţă de revalorizare. Punând in comparaţie această stare mulţumitoare a Băncii Naţionale cu situaţia generală financiară, trebue să recunoaştem că avem paradoxul că stabilizarea a folosit Băncii Nationale, dar n’a ajutat cu nimica piaţa. Am spus însă că fenomenul e numai aparent. In fond, ori unda s’a făcut stabilizarea, în primul an a fost acest proces interesant că în loc ca piaţa să se resimtă bine, s-a resimţit în rău. Din fericire, convingerea specialiştilor este că acest proces financiar e absolut fatal şi că, încetul cu încetul, va veni echilibrul de situaţie şi că, concomitent cu Banca Naţională, se va resimţi în bine, de pe urma stabilizării, şi întreaga noastră viaţă economică. Atunci parardoxul aparent va fi luat sfârşit. Sever CONTRA RAţIONALIZĂREI AGRICOLE ? de DR. YGREC In discuţia mesajului discursul d-lui prof. Mihai Şerban s’a distins prin multe observaţiuni interesante şi originale. Una din ele, care ni s’a părut mai demnă de relevat este aceea cu privire la raportul dintre problema agricolă şi cea a populaţiei dela noi D. Şerban ne-a spus că puţini îşi dau seama că problema populaţiei şi cea agricolă dela noi, nu numai că nu se confundă — cum cred unii — ci sunt azi, mai mult ca oricând, într’un grav conflict; şi din această cauză — deduce d-sa — a face o raţionalizare a producţiei agricole la noi, înseamnă implicit şi reducerea consumului de muncă, înseamnă—expus în limbaj popular — a crea un mare număr de şomeri agricoli. „Populaţia noastră agricolă — ne spune d. Şerban — este aproape de două ori atâta cât in ţările cu economia agrară cea mai desăvârşită. Risipa de muncă ţine loc, din nefericire, deocamdată, unui criteriu mai echitabil pentru distribuirea venitului naţional“. Ne permitem să atragem atenţia d-lui Şerban, că teza aceasta, sau mai bine, explicaţia aceasta a unui interesant proces economico-soriei a fost susţinută nu de mult, M 'Coloanele „Adevărului“. Vorbim de articolele prin cari d. Junius, corespondentul nostru din Paris, părăsind pentru un moment chestiunile occidentale, s-a ocupat de scrisorile către săteni ale d-lui I. Mihalache. Este una din cele mai dificile probleme de care se lovesc astăzi sociologii, economiştii şi oamenii de stat: nerentabilitatea muncii agricole . Este paradoxul social cel mai tragic al producţiunii capitaliste moderne, căruia i se caută leac, fără i se putea găsi deocamdată. Pare în adevăr, cu totul neverosimil, cu (Citiţi continuarea in pag. 11-a) cui lui de luptăor în arta adevărată. Ocolind onoruri şi ranguri sociale îşi vede mai departe de nesfârşita menire ce stă în faţa creatorilor de artă, preţuind numai elogiile celor mai aleşi care azi nu îi sunt decât camarazi şi egali. Reîntoarcerile în ţară ale lui ISER sunt pentru noi prilejul să urmărim evoluţia artei sale. Ca într’o carte de minunate însemnări sufleteşti fiece pânză, fiece desen, ne povesteşte mai mult decât orice ceas de vorbă — aceleaşi îndârjite preocupări — acelaş „mai departe“ care în noutatea sufletească a lui Iser nu are răgaz şi nici oprire în zarea noastră» ~ --------In expoziţia pe care a deschis-o pentru câteva zile la Ateneu, sunt privelişti româneşti de o minunată limpezime şi opere ce vor data în evoluţia artistului. Pomenesc o dansatoare pe fond verde ca smaraldul — un tablou reprezentând două personagii de carnaval — şi un peisagiu pe cer transparent ca o apă, cu dealuri pe care scânteiază lumina caselor. Şi încheia aceste rânduri cu convingerea că deşi Iser continuă să aibă mari succese în străinătate şi în ţară — d-sa rămâne încă un nedreptăţit,căci faima sa mai are de unde să crească. Adrian Mania BALETISTA ■j de Iser.