Adevěrul, decembrie 1929 (Anul 42, nr. 14094-14117)

1929-12-08 / nr. 14100

AHHL 42 — Ho. 14100 **« Duminică S Decembrie 1929 4 pagini PAWT. ATDPT* V. BELDIMAN FONDATORI, const. MILLE 1888—1897 1897—1926 O. Iuliu IVSandu a declarat, la Cameră, că budgetu anului viitor va fi echilibrat. Presa liberală protestează vehement. Politica de continuitate cere și de aci încolo, budgete deficitare! Acţiunea cetăţenească a d-lui N. lorga în întrunirea cetăţenească pe care a convocat-o era, la Dacia, d. Nico­­lae lorga a ţiput o cuvântare-pro­­gram menită să fie punctul de ple­care al unei acţiuni politice care să lecuiască ţara de relele politicia­­nis­mului Rectorul Universităţii din Bucureşti a vestejit aceste rele cu biciul de foc al mâniei şi al indignă­rii. Nu pe oameni l-a avut în vedere d. Iorga, ci sistemele cari fac relele inevitabile. Tirania agenţilor de prin cluburi care mulţămită meritelor e­lectorate desfăşurate In slujba parti­delor trag poliţe asupra bugetului statului, zădărniceşte putinţa unei guvernări preocupate numai de bi­nele public. Critica aspră şi necruţătoare fă­cută politicianismului îmbracă astfel aspectul unei critici împotriva siste­mului parlamentar însuşi. O aseme­nea critică nu se formulează astăzi pentru întâia oară. Ea a fost făcută în toate ţările cu regim parlamen­tar, căci pretutindeni neajunsurile au atras asupra lor atenţia opiniei publice. Dar existenţa neajunsurilor — ori­cât ar fi ele de numeroase, — nu înseamnă neapărat şî osândirea sis­temului parlamentar. A critica nu e greu, mai ales când sub judecata critică se aşterne un material aşa de îmbelşugat. Greu e a construi. Şi a­­tunci când a fost vorba să se dea o soluţie pozitivă care să înlocuiască gruparea pe partide şi parlamentele alese de sufragiul universal, refor­matorii nu au găsit nimic. Singura lor soluţie a foste­ regimul dictatorial. Dar acesta se prezintă cu neajunsuri mult mai mari decât sistemul parla­mentar, aşa că nu se poate impune decât prin violenţă şi teroare. Nici d. Iorga, de altminteri, nu e partizanul dictaturii A spus aceasta categoric şi acum la Dacia, şi în fe­lurite alte împrejurări Singura dic­tatură pe care o socoate posibilă şi necesară e aceia a solidarităţii na­ţionale condusă de oameni capabili şi cu dragoste de ţară. Dar cum să se manifesteze solida­ritatea naţională când e vorba să de­semneze organele de conducere ? Iniţiatorul mişcării cetăţeneşti pen­tru inaugurarea unei nouă politici, preconizează o nouă grupare, dacă nu strict corporativă, dar pe socie­tăţi profesionale, pe asociaţii de cul­tură, de educaţie, de solidaritate. A­­ceste societăţi organice să devie nu­cleele unei viitoare organizări poli­tice. Se va face posibilă, astfel o guvernare care să nu fie legată de cluburi, şi să nu fie obligată a sătura puzderia de devotaţi şi de electori In felul acesta politica se va putea purifica. înţelegem prea bine simţimântul care determină pe d. Nicolae Iorga să facă apel la asociaţiile organice grupate pentru muncă şi urmărind scopuri străine politicianismului. Dar sub ce formă vor putea ele, mai e­­fectiv decât cluburile politice, să-şi manifesteze şi să-şi impue voinţa? De-o acţiune fascistă nu poate fi vorba. Cât despre o lovitură dicta­torială, d. Iorga este cel dintâi care s’o osândească. N’ar rămâne decât tot sistemul e­­lectiv. E singurul valabil, singurul care aşează sorgintea puterii in mâi­nile ţării însăşi. In afară de el nu s’a găsit până astăzi altceva mai bun pentru popoarele cari vor să se ţină în cadrele guvernărilor democratice. Că sistemul electiv parlamentar prezintă nenumărate neajunsuri, e foarte adevărat, şi noua mişcare a d-lui Iorga nu s’a născut decât ca o reacţiune împotriva acestor neajun­suri. El poate fi însă îmbunătăţit, dovadă că in alte ţări de mai cin­stită aplicare a principiilor democra­tice sistemul funcţionează infinit mai binne decât la noi. Ceea ce ar fi de făcut, prin urmare, ar fi lupta sinceră şi îndârjită pentru purificarea sistemului parlamentar şi pentru aplicarea lui onestă, fiindcă in funcţionarea lui normală stă­tea cui contra plăgilor politicianismului Ad. CARNETUL NOSTRU HOLERA DELA 1831 Până când (parafrazăm aici pe Mi­hail Codreanu din prima-i manieră, a „Diafanelor“), până când „la un banchet într’un sicriu, un vier­me­ o ridica paharul“ ca să comemo­reze centenarul ivirii pela noi mulimii acesteia, — mai sânt doi ani. Dar ea a fost pomenită, cu un humor macabru, într’o comunicare făcută nu de mult la o societate de istoriografie şi bibliografie critică. Mai întâi, însă, o întrebare: Poporul care a făurit descântece de năjit, rânză, lipitură şi şopărlaiţă, de băşica-cea-rea, obrintit, porcă şi aplecare, de dragoste, vifor, „dor în oase“, pelt­d­e şi de Avestiţa-aripa- Satanei, — cum se face că el nu are cântece despre şi descântece de ho­leră? S’ar explica faptul acesta doar prin panica ce cuprinsese până şi pe babele descântătoare ca şi pe rap­­sozîî rustici. Spaima aceasta extraor­dinară, Întovărăşită de un egoism frenetic, e descrisă într’un „imn că­tre Dumnezeu asupra holerei1' din Curierul rumenesc dela 80 Iulie 1831, unde se arată că oamenilor ce cad, Beardle le sânt morminte, multora nenorociţi, Milostivirea ascunsă, de tot binele lipsiţi, J­udenia 'nstrăinată, prieteşugul răcit... Să vedem acuma în ce chip e zu­grăvită această grozăvie de boală în Însemnările iconomului Nicolae Dră­­guş — însemnări aflate şi trans­crise la Galaţi, din arhiva bisericii Sf. Spiridon, de regretatul consilier la Casaţie Corneliu Botez şi prezen­tate, sub forma unei comunicări, în­tr’o şedinţă a „Prietenilor istoriei li­­terare“, de către d. Remus Calaraş. Iată acel pasagiu din „condica Drăguşenilor“, 1831. — Sau făcut o boală ce­­­dec holeră, morvos (boală) care a venit despre parte miază-noapte şi a mers spre miază-zi. Şi atâta a fost cât nici la o aşa o naţie împără­tească (ruşii) n'a putut ca să o po­­prească, măcar că s’au ispitit cu fel de fel de străji şi de calintiri (caran­tine). Şi atâta era moartea de grab­nică, cât şi tn trei ceasuri murea omul; şi câţi ii lovea puţini se în­drepta, murea căzând 60, câte 70, câte 80, pe zi; întru carele am fost şi eu bolnav Preot Nicolaie de ace boală şi Maica-'Domnului m'au tămăduit. Şi boala era întru aceasta: că întăiu lua pe om ameţeală şi trapăd şi un ceas vărsa, şi apoi cârcei apuca de mână şi de picioare, şi nici la vre-o împărăţie nu s'a găsit nici o doctorie, fără numai cât se freca straşnic cu oţet şi dintr'aceea era oarece folos”. Descrierea şi a bolii şi a leacului făcută de către popa Drăguş ar pu­tea fi adăogită, ca un amănunt naiv şi pitoresc, la gravele Amărunturi a­­părătoare şi higienice pentru Mize­­rere sau holera­morbus întocmite de „doctorul de căpetenie al inspecţiei generale din Valahia“, Alcibiad Ta­vernier.Sârbii Lăsăreanui SEMNE LINIŞTITOARE In ultimele luni se tulburase oa­recum orizontul politic al Europei Centrale. In Germania extrem­ naţionaliştii ridicaseră capul, agitând chestiunea planului Young şi provocând plebis­citul asupra lui. In Austria reacţionarii sprijiniţi de Heimwehrul, care la rândul său e sprijinit de o parte a marei in­dustrii, ameninţa cu dictatura. In Polonia, conflictul dintre ma­reşalul Pilsudski şi Seimul, care nu a putut fi deschis pentru că localul său fusese ocupat de ofiţeri, suscita­se teama că o lovitură de stat s’ar putea produce în scopul instaurării unui regim dictatorial. In Cehoslovacia o criză ministe­rială extrem de laborioasă, părea că crează o stare de lucruri inestrica­­bilă. Toate acestea s’au schimbat sau sunt pe calea de a se schimba în bine. Guvernul cehoslovac s’a constituit Intr’o formă care-i dă garanția du­rabilităţii. D. Beneş rămâne minis­tru de externe. Partidele de stânga domină guvernul, asigurând deci regimul democratic, parlamentar. Seimul polonez a putut fi deschis. Dezbaterile au putut începe. Primej­dia cea mai gravă apare Înlăturată, datorită energiei atitudinii a parti­delor democratice şi poate şi sfatu­rile binevoitoare ale Franţei. In Austria un acord intre partide a intervenit pe linia mijlocie a idei­lor celor două mari grupuri parla­mentare. Constituţia va suferi o modificare, dar pe căile indicate de ea. Regimul democratic va ieşi mai consolidat din această încercare. Cuminţenia socialiştilor şi interven­ţia guvernului socialist englez au determinat acest rezultat. In fine, in Germania partidul na­ţional german s’a desfăcut. Optspre­­zece deputați l-au părăsit pentru a se ralia politicii guvernului. Legea contra planului Young a fost res­pinsă cu o majoritate zdrobitoare. Plebiscitul vitâl nu a adus naţiona­liştilor reacţionari cari l-au provo­cat, o victorie, ci dimpotrivă. Al doi­lea va face acelaş lucru în mod şi mai drastic, încercarea reacţionară lui Engenberg, nu numai că nu a adus reacţiunei un succes, dar a strâns rândurile democraţiei şi a consolidat-o pe aceasta. In pragul noului an, la sfârşitul celui vechi, atmosfera politică se înseninează şi democraţia păşeşte spre noui biruinţi, prin solidariza­rea intereselor democratice ale tutu­ror ţărilor. Numai în Ungaria reac­­ţiunea persistă şi mârâie. Dar nici acolo nu mai poate avea viaţă lun­gă, după ce a încurcat politiceşte şi economiceşte ţara, pe care unii de la noi cred, că regimul Horthyst a fe­ricit-o. .. Citiţi „Adevărul Literar” CHESTIA ZILEI RECTIFICARE la discursul său date Cameră d. I. Petrovici a spus cu privire la pretențiile averescanilor: — Nu-i destul să revendici puterea; mai Întâi trebuie *ă baţi în alegeri partidele adverse, , *■-1 .­­ . ZIARELE D. GOGA: — Auzi, şefule, zice că noi n’am bătut!... N­A Z­B­A­T­I­I STÂNCA Un orator liberal, la unul din ul­timele congrese judeţene, a compa­rat partidul liberal cu o stâncă... ...Cu o stâncă de care se lovesc toa­te năzuinţele de mai bine ale acestei ţări. KIX. NOTE „VIITORUL” de aseară a apărut cu un larg spaţiu alb la rubrica in­formaţiilor. Neexistând cenzură, Viitorul" se auto-cenzurează... ... O urmă de vechiu obiceiul * LA HUŞI, d.­­. G. Duca a decla­rat că „după un an de guvernare national-țărănistă, grija zilei de mâine si tristetea iluziilor pierdute sunt zugrăvite pe toate fetele...” Cu o singură excepţie: d. Tail­ored, care — slavă domnului! — nu mai are de multă vreme grija zilei de mâine... OFICIOSUL liberal insistă de câ­teva zile iarăşi, asupra chestiei ex­­printului Carol. Chestia aceasta este închisă pentru toată lumea, nu­mai pentru intriga liberală rămâne când e nevoe­a întredeschisă. ~­ S'A HOTĂRlT ca d.Anibal Stoe­­nescu, chestor la prefectura poliţiei Capitalei, să exercite unele din a­­tribuţiile cari au fost ale d-lui Mi­­lozi. Sa nădăjduim că le va exercita... altfel! Svârcolirile reacţiunii naţionaliste de la Pesta Ce-ar trebui să ştie şi­ să mediteze Europa La Pesta, în anume cercuri reac­ţionare şi naţionaliste, continuă a­­gitaţiile în scop de a se ajunge la revizuirea tratatului de la Trianon, ceea ce, pentru mai toţi aceşti agi­tatori, înseamnă pur şi simplu „re­­întronarea Ungariei în vechile ei graniţe“. O palmă de pământ de-ar rămânea nerecucerită, maghiarii­ntegrali ar­ continua agitaţia. E bine ca toată lumea să ştie aceasta. Or, urmărirea unui asemenea scop ar însemna repetarea vechilor greşeli milenare în ce priveşte dreptatea ce se cuvine tuturor po­poarelor, deci continuarea la ne­sfârşit a războaelor care s’au do­vedit a nu m­ai putea fi decât mon­diale, indiferent de punctul de unde ar începe conflictul şi de mărimea sau micimea pricinilor. Nu din întâmplare, ultimul răz­boi mondial, care a costat victime şi pagube fără precedent în istoria lumii, a fost prilejuit de politica neumană şi samavolnică faţă de minorităţi a nobilimei şi autocra­ţiei maghiare. Dovadă stau rezul­tatele la care a dus el pentru Un­garia. Voim oare să perpetuăm la nesfârşit buba aceasta cu coaceri şi spargeri atât de primejdioase, încât ele pun în cumpănă chiar soarta Europei şi a civilizaţiei? * Europa nu pare tocmai bine lă­murită asupra situaţiilor de aci, pe care unii le iau ca glume sau fapte diverse oarecare, iar critica se în­treabă dacă nu cumva cei de la Pesta au vreun grăunte de drep­tate. Se poate că la aceasta să fi contribuit, pe de o parte, propa­ganda intensă şi abilă a oligarhiei maghiare, pe de alta slaba noastră contra-propagandă. Insă faptul e dat, în bună parte, pe seama igno­­ranţei desăvârşite a publicului oc­cidental despre numărul şi natura problemelor orientale, dintre care una din cele mai de seamă e aceia ce se pune între România şi­­Un­garia. De asemeni, puţini ştiu, în Apus, care e adevărata stare de lucruri în Ungaria şi cât de artificială şi de personală e politica aceasta de arătare şovinistă, fără nici un te­mei, din partea oligarhilor ma­ghiari. Dacă Europa democratică şi le­­galistă ar cunoaşte aspectul nu nu­mai profund reacţionar, dar medie­val al Ungariei apărate de o clică lacomă şi îngâmfată, ar compătimi poporul ungar, care nu cere răz­­boae şi nu face agitaţii şovine, adi­că face tocmai contrariul de ce fac guvernanţii de la Pesta. Şi atunci, aceştia nu ar mai putea induce în eroare pe nimeni. Iată câteva aspecte ce treb­ue neapărat înfăţişate opiniei publice europene, ca să poată judeca în cu­noştinţă de cauză problema aceas­ta maghiaro-română, plină de pri­mejdii războinice pentru întreaga­­ lume.­­ De ce se cere revizuirea trata­­te la Trianon­? întrucât acest tratat a nedreptăţit vechea Un­garie? Că a redus-o la mai puţin de ju­mătate, răpindu-i pământuri boga­te şi sumedenie de locuitori? Pă­mânturi pustii, care puteau apar­ţine indiferent cui şi pentru care nu era nici folositor, nici drept să fie micşorată Ungaria ce le poseda din vechime? Ungurii au astfel ae­rul de a reclama deşerturi sau populaţii ungureşti. Or, pământurile acestea au fost întotdeauna locuite de o majorita­te românească. Au pierit zece mili­oane de oameni în Europa şi averi de mii de miliarde, pentru ca să fie readuşi sub stăpânirea maghia­ră, milioane de români de abia eli­beraţi? Dar toate acestea sunt banali­tăţi, fără îndoială, însă pare-se ne­cunoscute în Europa, deoarece oli­garhia ungară îndrăzneşte a pre­tinde, a revendica starea de lucruri de dinainte de război. îndrăzneala aceasta nu s’ar putea explica decât că cei dela Pesta cred că Europa ignorează cum stau lucrurile azi, aci, şi cum au stat în trecut. Te po­meneşti ca,au dreptate, că­ Europa nu ştie, sau a început să uite. E deci nevoe s’o luminăm. ★ Lucrul e atât de simplu şi de u­­şor! Insă nu cu declamaţii, cu fraze goale, cum fac cei de la Pesta, ci cu cifre, cu fapte, cu cuvinte reci, dar decisive, de care nu ne-am prea slujit. S’a exploatat oare în­deajuns de noi faptul atât de ca­racteristic şi de hotărîtor al rezul­tatului ultimelor alegeri libere, a cărora libertate au recunoscut-o for­mal şi ungurii dela noi? Nu, nu prea, cu toate că ne găseam în faţa unui adevărat plebiscit favorabil nouă. De asemenea, ce lesne ar fi de demonstrat cu cifre, că dacă s’ar ceda Ungariei o fâşie dealungul frontierei noastre, ea ar anexa nu minorităţi, ci compacte majorităţi româneşti. Se poate admite una ca asta? Cine ar îndrăzni s‘o susţină? Dar dacă lumea nu cunoaşte ade­vărul! In cazul cel mai favorabil Unga­riei, adică a restabilirii ei în vechi­le graniţe, nu s’ar strămuta oare, însă de data aceasta pe sfânta dreptate, agitaţia de la Pesta la Bucureşti? Ce ar folosi de aci pa­cea europeană şi chiar Ungaria în­săşi? Nu vede ori cine că în ase­menea caz nici o putinţă n’ar mai fi de a împiedica revenirea ororilor din 1914-1918? Dacă Ungaria a fost vinovată de deslănţuirea valurilor de prăpăd, ce vină ar avea dacă ar reuşi prin agitaţiile ei să readucă pe lume o­­diosul regim de dinainte de 1914, cauza esenţială a deslănţuirii ma­relui război! Şi câte alte întrebări şi chestii se pot aduce în faţa opiniei publi­ce europene. Dar, încă odată, fără fraze socotite de efect, ci în mod calm, cu date precise, cu conside­­raţiuni limpezi, care să lumineze lumea şi s’o convingă de dreptatea cauzei noastre, de absoluta ei drep­tate, în opoziţie cu pretenţiile oli­garhiei de la Pesta. Şi pe deasupra, bine­înţeles, aşa cum se şi face, un­­tratament cât se va putea mai omenos faţă de minorităţile de la noi. I. Teodor­escu Expoziţia Iser, la Ateneu In noianul de expoziţii proaste şi mediocre ce scurg aceiaşi marfă cu aceleaşi laude convenţionale, cu aceleaşi confecţiuni pe gustul pu­blicului şi cu aceleaşi laude stereo­­tipe, apare din când în când unul din puţinii artişti ridicaţi de talent deasupra turmei. Cum din miile de pictori ce pictează în Franţa canti­tăţi incalculabile de tablouri — abia vor rămâne câteva zeci de nume peste o generaţie — şi la noi, dege­tele unei mâini ar ajunge ca să nu­meri pe adevăraţii artişti — iar în­tre aceştia ISER încă va fi ales. Ii urmărim puternica originalitate de ani îndelungaţi. Pe vremuri ad­miram desenurile în însăşi paginele acestui ziar. Linia lui ISER închi­dea întotdeauna o idee vie şi nu o­­dată un portret de ISER destăinuia senzaţional un suflet omenesc sau o situaţie socială. Dar fiindcă arta cea mare îşi are o împărăţie veşnică în care desenurile de o zi îşi păs­trează un loc neuitat abia, ca semn al unui început de acţiune — avân­tul şi menirea artistului trecând prin mii de desenări a­tins mai de­parte spre lumină şi culoare—dân­­du-ne, din an în an, prin fiecare expoziţie, mărturia unei iniţieri a­­devărate în toată vraja nuanţelor de culoare. Şi astfel, omul puternic ce părea că sapă şi rupe în piatră liniile aş­ternute pe hârtie, a început să îm­podobească liniile acestea cu jocul luminilor de o delicateţă stranie, ră­pită irizărilor din pietre preţioase, aripi de flutur, pene de păun şi flori de munte. Un ISER nou, ciudat, pentru că structura lui sufletească îl deose­beşte de ceilalţi muritori, a căutat să se apropie din ce în ce mai mult de noi, după ce şi-a croit singur drumul aşa cum singuri îşi găsesc peronalitatea marii artişti, înzes­trat cu o sănătate de fier, ISER nu a putut să fie învins, cu tot marele lui talent — şi dacă azi îşi simte consacrarea în viaţă — e numai graţie acelei tării îndârjite care nu a făcut concesii gustului public şi pe care în sfârşit publicul începe să o preţuiască. Azi, isgg şi-a cacat­ în Paris io» Direcția 357,72. TPTPPOATJP. Administrația 307/89. TELEFOANE : Centrala: 306/67. 334/73, Provincia : 318/66; 346/79; 353/54 GLOSE POLITICE... CONCLUZIA La „Dacia” am avut ori o mani­festare a oamenilor cari nu fac parte din partidele politice sau cari se socot deasupra partidelor poli­tice. Situaţia celor neînregimentaţi este, fireşte, foarte lămurită şi nu interesează dacă nu mai sunt dar au fost odinioară în partide, după cum nu interesează de ce unii din ei au fost şi astăzi nu mai sunt. Ceva mai dificil este cazul d-lui Iorga, care, deşi şef de partid, con­tează pe lumea neînregimentată şi în afară de partid. Este de­sigur aci o complectare de forţă, interesantă, dar care nu poate fi ţinută în sea­mă decât în cazul când d. Iorga este şi d-sa considerat mai presus de partid. Concluzia la care a ajuns d. lor­ga, prin cuvântarea d-sale, ni se pare însă bizară. D-sa se ridică şi împotriva organismelor politice şi împotriva unor eventuale dictaturi. Aşa­dar, o forţă nouă în România, cum nu există în altă parte, care n’ar fi politică, dar ar fi chemată să facă politică şi ar face politică, bi­­zuindu-se pe cetăţenii independenţi şi repudiind organismele propriu zise politice. Că d. Iorga este în drept să soli­cite puterea, e în afară de orice în­doială. Că multe din criticele d-sale sunt perfect fondate, este iarăşi perfect adevărat. Cum am putea concepe însă un guvern apolitic, fă­când totuşi politică? Au fost şi la noi şi în alte ţări gu­verne apolitice de funcţionari. Toa­tă lumea a văzut însă în ele o stare de tranziţie, cele de mai multe ori de scurtă durată și de fapt pregăti­toare a guvernelor politice ce aveau să vie la cârmă. Ceiace ce vrea să facă d. Iorga este foarte bun. Cu mijloacele insă pe care vrea să le puie în mișcare, ni se pare că va ajunge la foarte puțn­­s... PARADOXUL încă unul din multele pe care le-am subliniat in viaţa noastră po­litică. Am făcut stabilizarea. In mod fi­resc aceasta a însemnat devalori­zarea. Aparenta cel putin este însă că, prin ceiace se întâmplă actual­­mente, ajungem la revalorizare. Intr’adevăr, grafie împrejurări­lor, Banca Naţională a ajuns să ai­bă acoperirea aur peste 40 la sută din emisiune. Se va conveni că e e­­norm. In acelaş timp, emisiunea ac­tuală a Băncii e cu două miliarde mai mică decât emisiunea dinainte de stabilizare. Precum, se vede o vădită tendinţă de revalorizare. Punând in comparaţie această stare mulţumitoare a Băncii Naţio­nale cu situaţia generală financiară, tr­ebue să recunoaştem că avem pa­radoxul că stabilizarea a folosit Băncii Nationale, dar n’a ajutat cu nimica piaţa. Am spus însă că fenomenul e nu­mai aparent. In fond, ori unda s’a făcut stabilizarea, în primul an a fost acest proces interesant că în loc ca piaţa să se resimtă bine, s-a resimţit în rău. Din fericire, convingerea specia­liştilor este că acest proces finan­ciar e absolut fatal şi că, încetul cu încetul, va veni echilibrul de situa­ţie şi că, concomitent cu Banca Na­ţională, se va resimţi în bine, de pe urma stabilizării, şi întreaga noa­stră viaţă economică. Atunci parar­doxul aparent va fi luat sfârşit. Sever CONTRA RAţIONALIZĂREI AGRICOLE ? de DR. YGREC In discuţia mesajului discursul d-lui prof. Mihai Şerban s’a distins prin multe observaţiuni interesante şi originale. Una din ele, care ni s’a părut mai demnă de relevat este aceea cu pri­vire la raportul dintre problema a­­gricolă şi cea a populaţiei dela noi D. Şerban ne-a spus că puţini îşi dau seama că problema populaţiei şi cea agricolă dela noi, nu numai că nu se confundă — cum cred unii — ci sunt azi, mai mult ca oricând, într’un grav conflict; şi din această cauză — deduce d-sa — a face o raţionalizare a producţiei agricole la noi, înseamnă implicit şi reduce­rea consumului de muncă, înseamnă—expus în limbaj popu­lar — a crea un mare număr de şo­meri agricoli. „Populaţia noastră agricolă — ne spune d. Şerban — este aproape de două ori atâta cât in ţările cu eco­nomia agrară cea mai desăvârşită. Risipa de muncă ţine loc, din nefe­ricire, deocamdată, unui criteriu mai echitabil pentru distribuirea ve­nitului naţional“. Ne permitem să atragem atenţia d-lui Şerban, că teza aceasta, sau mai bine, explicaţia aceasta a unui interesant proces economico-soriei a fost susţinută­ nu de mult, M 'Co­loanele „Adevărului“. Vorbim de articolele prin cari d. Junius, cores­pondentul nostru din Paris, pără­sind pentru un moment chestiunile occidentale, s-a ocupat de scrisori­le către săteni ale d-lui I. Mihala­­che. Este una din cele mai dificile pro­bleme de care se lovesc astăzi so­ciologii,­ economiştii şi oamenii de stat: nerentabilitatea muncii agri­cole . Este paradoxul social cel mai tra­gic al producţiunii capitaliste mo­derne, căruia i se caută leac, fără i se putea găsi deocamdată. Pare în adevăr, cu totul neverosimil, cu (Citiţi continuarea in pag. 11-a) cui lui de luptăor în arta adevărată. Ocolind onoruri şi ranguri sociale îşi vede mai departe de nesfâr­şita menire ce stă în faţa creatori­lor de artă, preţuind numai elogiile celor mai aleşi care azi nu îi sunt decât camarazi şi egali. Reîntoarcerile în ţară ale lui I­­SER sunt pentru noi prilejul să ur­mărim evoluţia artei sale. Ca într’o carte de minunate însemnări sufle­teşti fiece pânză, fiece desen, ne povesteşte mai mult decât orice ceas de vorbă — aceleaşi îndârjite preo­cupări — acelaş „mai departe“ care în noutatea sufletească a lui Iser nu are răgaz şi nici oprire în zarea noastră» ~ --------­In expoziţia pe care a deschis-o pentru câteva zile la Ateneu, sunt privelişti româneşti de o minunată limpezime şi opere ce vor data în evoluţia artistului. Pomenesc o dansatoare pe fond verde ca sma­raldul — un tablou reprezentând două personagii de carnaval — şi un peisagiu pe cer transparent ca o apă, cu dealuri pe care scânteiază lumina caselor. Şi încheia aceste rânduri cu con­vingerea că deşi Iser continuă să aibă mari succese în străinătate şi în­ ţară — d-sa rămâne încă un ne­dreptăţit,­­căci faima sa mai are de unde să crească. Adrian Mania BALETISTA ■j de Iser.

Next