Adevěrul, iulie 1931 (Anul 44, nr. 14569-14593)

1931-07-24 / nr. 14588

AHOL 44 - Ho. 14588 * Vineri 24 Iulie 1981 pagini MWTIATnnT 1 AL. V. BELDIMAN 1886—1897 IUWUAIUIU. CONST. MILLE 1897—1928 750 lei pe un an _ ... , I .| 380 lei pe 6 luni In r 200 Iei pe 3 luni dublu |3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE: ABONAMENTE: „Regele domneşte, nu guvernează, a domni este a fi icoana cea mai înaltă, cea mai adevărată, cea mai respectată de ţară. Regele este ţara făcută om.“ „îndreptarea“ citând pe marele bărbat de stat francez Thiers Intre guvern şi partide Cum e şi firesc, se comentează încă discursul rostit de d. Argetoia­­nu la banchetul ce i s’a oferit. In afară de făgăduiala unei mese şi­ a unui partid, d. Argetoianu a examinat şi situaţia partidelor exis­tente. Faptul că d-sa, deşi este factor hotăritor într’un guvern de tehni­cieni, acordă totuşi o atenţie deose­bită partidelor din opoziţie, do­vedeşte în chip indiscutabil că a­­ceste partide nu sunt chiar aşa de slabe, chiar aşa de inexistente pe cât se spunea. Sau, mai precis, pe cât o spunea — nu de mult — în­suşi d. Argetoianu, „managerul“ gu­vernului de personalităţi. E drept că ministrul finanţelor nu s’a ocupat de partidele mici. A­­verescanii, georgiştii şi lupişti nu au avut onoarea de­ a reţine nici măcar un minut atenţiunea oratoru­lui. D. Argetoianu a examinat numai situaţia partidului liberal şi a celui naţionl-ţărănesc. ★ Despre liberali, d-sa a spus că s’au împăcat cu formula unui gu­vern în afară de partide. E drept că liberalii se grăbesc să aducă a­­cestei constatări un modest corec­tiv: s’au împăcat — spune presa lor — dar... nu pentru multă vre­me! Aşa­dar, gluma nu trebue pre­lungită... Este explicabil că liberalii simt nevoia să enunţe acest modest co­rectiv: partidul liberal se vede ajuns la o situaţie paradoxală: el are toate ponoasele guvernării, fă­ră să guverneze. Dacă se scumpeşte viaţa, dacă se ciocnesc trenurile, dacă nouii în­văţători nu-şi găsesc locuri în în­văţământ şi — drept compensaţie — sunt bătuţi de gardişti, dacă pre­ţurile cerealelor se menţin scăzute — de vină nu este numai guver­nul, ci şi partidul liberal care spri­jină acest guvern, încât, dacă lucrurile vor merge tot aşa, in ziua când se va deschi­de succesiunea, liberalii vor fi a­­tât de uzaţi, încât nu vor putea s-o revendice. Iată de ce d. Argetoianu are, deo­camdată, toate motivele să fie mulţumit de neutralitatea partidu­lui liberal. ★ Vorbind de partidul naţional-ţă­­rănesc, d. Argetoianu s-a plâns de:„ opoziţia prea vehementă a acestui partid. Fabula mielului care tulbu­ră apa lupului nu şi-a găsit nicio­dată aplicarea ca în „speţa“ a­­ceasta. Guvernul deslănţue cunoscuta campanie de prigoană impotriva naţional-ţărăniştilor; fruntaşi ai partidului sunt arestaţi pentru de­licte de drept comun, pentru ca a doua zi să fie decoraţi; însuşi şe­ful partidului este pus la o caran­tină atât de supărătoare, încât este obligat să se retragă de la condu­cere; — şi apoi, se constată cu mi­rare că„­ cei loviţi se vaită prea strident! Suntem deprinşi cu glumele d-lui Argetoianu, aceasta ni se pare ex­cesivă... :­­ * Dar, din discursul ministrului de finanţe, se desprinde clar un lucru: dorinţa unei reconcilieri cu parti­dele pe care sperase să Ie distrugă. După două luni de guvernare, d-sa s'a convins că partidele sunt mai puternice decât îşi închipuise in opoziţie. Aşa încât azi, d-sa se pregăteşte nu numai să întemeeze un partid, ci simte şi nevoia unei conlucrări cu partidele existente. O va obţine? Ne îndoim. Improvizat în afară şi — la înce­put — împotriva partidelor, guver­nul actual nu poate avea concursul partidelor­. Liberalii i l-au acordat, dar nu ştim cât timp şi până unde vor merge pe această cale. Cele­lalte partide au în privinţa asta o situaţie foarte clară: cum nici n'au fost în cartel cu guvernul, sunt şi mai în largul lor ca să desfăşoare cea mai vie campanie impotriva unui guvern duşman ideii de par­tid. Destinderea? Fireşte, este nece­sară. Dar să vedem dacă e posibi­­lă fără a reveni întâi la tradiţia gu­vernelor normale, a guvernelor de partid. Tudor Teodorescu-Branişte NOTE FIECARE guvern se crede obli­gat, venind la cârmă, să desfiin­ţeze un număr cât mai respecta­bil de şcoli secundare, normale, teologice, de menaj, de meserii, etc. Teoria e veche: sunt prea mulţi cărturari luminaţi faţă de duiu­mul negru de analfabeţi... Nu-şi dau însă seama, vântu­­rătorii unor astfel de teorii, că prea sacrificăm mult pe altarul analfabetismului?... E VORBA să avem în curând şi un subsecretariat al aeronauti­cei, tot onorific. Că nu avem avioane? Ce-are a­­face? Când avem atâtea demnităţi onorifice, de ce nu am avea şi un parc de avioane onorific?... „IN GRIJA sa pentru oblădui­­rea muncii — ne spune oficiosul guvernului — ministerul respec­tiv a numit o comisiune pentu raţionalizarea şomajului. Comisiunea a debutat prin fi­xarea „într’un înţeles foarte strict a sensului cuvântului şomaj”. Vor fi consideraţi şomeri numai acei lucrători calificaţi ori acei muncitori cari vor dovedi că vo­­esc să muncească şi că nu găsesc de lucru. Actualii şomeri vor su­­feri un serios triaj. Planul de tri­­are şi de ajutorare nu este încă de­finitiv stabilit. De aceea este bine ca lucrătorii să se preocupe seri­os, de pe acum, de găsirea de lu­cru".... Dacă acestea sunt intenţiile, sfa­tul final e mai mult decât genial. El rezolvă problema dintr’un con­dei.... ★ ★ Glose politice... PARTID? La timp am subliniat sensul po­litic al cuvântării rostite de către d. Argetoianu la banchetul de la Colonade. Am spus atunci — şi faptele vor dovedi dacă ne-am înşelat — că insistenţa pusă de ministerul de fi­nanţe pentru a accentua caracterul de technicieni al actualului regim, ascunde, de fapt, intenţia şi dorinţa ca un nou partid, sub conducerea­­-sale, să ia curând fiinţă. Am mai spus că polemica, în pri­vinţa actelor şi gesturilor partidu­lui naţional-ţărănesc maschează de fapt dorinţa, ca să nu existe decât două partide: unul de dreapta, con­dus de d. Argetoianu, celălalt de stânga, format de naţional-ţără­­nişti, de preferinţă format numai din ţărănişti. De atunci se discută mereu acea­stă chestiune. Până şi „Viitorul” în editorialul de ori vorbeşte de inten­ţiile d-lui Argetoianu de a forma un partid. Dar oficiosul liberal se oprește la mijlocul drumului, adică insistă numai asupra faptului că după ce ideia de partid a fost mereu com­bătută, acum d. Argetoianu se vede și d-sa silit să facă un partid. Nu aci este miezul chestiunei. Despre altceva e vorba. D. Arge­toianu știe că rostul unui guvern de technicieni e numai temporar. D-sa recunoaşte că regimul de partide se va impune din nou. De aceia de­clară că nu are nimic în contra i­­deii de partid, ci urmăreşte doar o regrupare de forţe şi o simplificare în viaţa politică: reducerea la două partide de guvernământ. Pentru liberali, chestia aceasta e mai­­­iult decât interesantă. Iată de ce este sigur că discuţia nu se va opri aci, şi „Viitorul” va fi pus în situaţia de a reveni şi foarte des. DESMINŢIRI Oficioasele guvernului se în­trec în desminţiri, în legătură cu ştirile despre unele dislocări mi­nisteriale. Nu este vorba nici de demisii, nici de trecere de la un de­partament la altul, declară ritos o­­ficiosul primului ministru. Se poate­ ca lucrul să fie exact pentru astăzi, după cum e foarte posibil ca lucrul să fie inexact pen­tru mâine. Accidentele și incidente­le sunt posibile în viaţa de guvern, ca , şi în viaţa individuală. Să nu dăm deci asigurări pentru ziua de mâine. Dar mai e un lucru. In genere au­tonomiae au dus la noi la conflic­te cu puterea centrală. Aceasta fie că miniştrii nu renunţă uşor la dreptul lor de stăpânire peste toa­te, fie că şefii regiilor autonome se cred în afară de orice stăpânire şi control. Conflictele sunt deci inerente. Le-au cunoscut toţi miniştrii şi au fost lupte cu toţi directorii, în spe­cial cu cei de la calea ferată, de când a luat fiinţă regiile autonome. Cu atât mai mult asemenea con­flicte nu pot fi înlăturate, când e vorba de directori generali cari au conştiinţă că datoresc situaţia lor altcuiva decât voinţei guvernului. In asemenea cazuri, guvernarea înseamnă, vorba d-lui Iorga, a în­ghiţi găluşte sau cum spune fran­cezul a înghiţi şopărle. Nu ştim câte a înghiţit până a­­cum d. Vâlcovici. Dar că va mai înghiţi, asta e sigur. Sever învăţământul profesional Constatări şi reflecţii cu prilejul congresului de la Iaşi La Iaşi, era ţinut în zilele de Du­minică şi Luni, congresul Asocia­ţiei generale a învăţământului pro­fesional din ţară. Un congres înce­put, fireşte, cu discursuri festive, cu felicitări şi urări de spor şi de nouă succese. E o parte din pro­gram ce nu paate lipsi de la nici un congres. » Asociindu-ne, întrucât priveşte succesele în viitor, la urările ce s-au adresat acelora care reprezin­tă un învăţământ de o utilitate aşa de mare pentru desvoltarea econo­mică a ţării, declarăm că, deocam­dată, pe noi ne-ar fi interesat mai mult prezentul. Am fi dorit adică să fim lămuriţi mai precis asupra roadelor ce s-au cules, asupra re­zultatelor ce au dat până astăzi şcoalele de învăţământ practic. De ce mare folos ar fi fost, de pildă, o statistică în care să se a­­rate, împărţite nu mai mult decât în trei rubrici, datele următoare: 1) Numărul total al absolvenţilor şcoalelor de învăţământ practic; 2) Numărul absolvenţilor care şi-au făcut cariere independente sau şi-au găsit plasament în indus­trie, în comerţ şi în diferite alte în­treprinderi particulare; 3) Numărul absolvenţilor cari au slujbe la stat, această rubrică având două sub­diviziuni: cei care, ca profesori sau maeştri, au slujbe în legătură cu învăţământul căpătat în şcoală şi —a doua subdiviziune — cei care au slujbe pentru a căror ocupare nu era nevoie de un învăţământ profesional. O astfel de statistică ar fi fost o oglindă preţioasă a situaţiei, ară­tând dacă şcolile de învăţământ practic sunt sau nu bine îndruma­te, dacă dau sau nu dau rezultatele ce suntem în drept să aşteptăm de la ele şi dacă, prin urmare, justifi­că sau nu justifică sacrificiile ce face bugetul pentru întreţinerea lor. Să sperăm că o astfel de statis­tică va fi alcătuită într’un viitor a­­propiat de direcţiunea generală din ministerul instrucţiunei a în­văţământului profesional, direcţiu­ne pentru al cărei Titular avem, personal, toată stima şi toată pre­ţuirea. ★ Intorcându-ne la cele relevate în congresul de la Iaşi, constatăm că în ţară, învăţământul practic nu este chiar aşa de nou. De exemplu, în ziua de Duminică, s-au sărbătorit de către congresişti 90 de ani de la înfiinţarea actualei şcoli superioare de arte şi meserii de la Iaşi. De­si­gur, când a luat fiinţă, şcoala acea­sta a fost o modestă instituţie cu un număr foarte restrâns de elevi şi împărtăşind cunoştinţe elemen­tare. Treptat, treptat, a ajuns la desvoltarea ei de astăzi. S-a mai relevat că această şcoa­lă a contribuit foarte mult la for­marea personalului practic de în­văţământ pentru şcoalele de mese­rii din ţară. E un rezultat frumos, care ar fi câştigat însă în frumu­seţe, dacă ni s’ar fi arătat că, cel puţin în aceiaşi măsură, ea ar fi scos şi elemente, care şi-au format în viaţă o carieră independentă şi nu au avut nevoie să apeleze la spri­jinul bugetului public. Mai citim în darea de seamă a­­supra primei zi a congresului că modul reuşit cum a fost organizată expoziţia şcoalei de la Iaşi a arătat până la evidenţă necesitatea învă­ţământului practic pentru econo­mia naţională. Ne bucurăm de succesul expozi­ţiei şi felicităm pe cei cărora le re­vine meritul. Insă, e oare nevoie să adăogăm că chiar dacă expozi­ţia şcoalei de la Iaşi n’ar fi fost aşa de reuşită sau chiar dacă n’ar fi avut loc, importanţa învăţământu­lui practic pentru dezvoltarea şi propăşirea economică a ţării rămâ­nea tot aşa de evidentă? Nu acest punct principal este de cercetat şi de discutat, ci dacă un adevăr învăţământul practic a con­tribuit în măsura în care ar fi fost natural să o facă, la dezvoltarea şi propăşirea economică a ţării. Nu cumva şi şcoalele de învăţă­mânt practic fabrică, aşa cum e ca­zul cu şcoalele de învăţământ teo­retic, slujbaşi sau postulanţi la slujbe, care n’au nici o legătură cu pregătirea ce au căpătat elevii şcoalelor de învăţământ practic ? Acesta este punctul care intere­­sează în primul rând. ★ Socot că pe cititori i-ar interesa unele date asupra mersului şi asu­pra dezvoltării ce a luat în ţară învăţământul profesional. Sunt da­te pe care le găsesc în lucrarea al­cătuită de d. dr. C. Angelescu, pe când d-sa era ministru al instrucţi­­unei. Mai înainte de razboiu şi în pri­mii ani de după războiu, învăţă­mântului protestoţ­al nu i se acor­dase importanţa cuvenită. Toată a­tenţia era pentru şcolile de învă­ţământ teoretic. Aşa, în anul 1922, în vechiul re­gat se găsea un număr foarte mic de şcoli de învăţământ aplicat, pe când în teritoriile alipite astfel de şcoli aproape nici nu existau. Intre anii 1922—1926, s-au înfiin­ţat în toată ţara 170 de şcoli de învăţământ aplicat şi anume: 37 de şcoli profesionale, 80 de şcoli de meserii, 6 şcoli de menaj şi 47 de şcoli comerciale. Populaţia şcolară, foarte redusă la începutul anului 1922, a crescut an de an în proporţii tot mai mari. La creşterea ei a contribuit în cea mai mare măsură înfiinţarea de că­­minuri şi cantine şcolare. Fireşte, şi bugetul afectat între­­ţinerei acestor şcoli a trebuit să crească în aceiaşi proporţie, tre­când de pildă, la capitolul „perso­nal” de la 32 de milioane de lei, cât era în anul bugetar 1921—1922, la 180 de milioane în anul 1926. De asemenea, capitolul „mate­rial” a suferit un spor important. In anul 1921—­1922 acest capitol bugetar era de 12 milioane de lei, pentru ca în anul 1926 să se urce la 57 de milioane. Precum se vede, pentru învăţă­mântul profesional s’au făcut des­tule sacrificii. De aceea, cu atât mai justificată este pretenţia ca a­­ceste sacrificii să-şi dea în adevăr roadele necesare. N. Batzaria D. DR. C. ANGELESCU NAZBAŢI­I LIBERALII AU ÎNCEPUT OPO­ZIŢIA „Viitorul" de aseară a început o­­fensiva contra guvernului, de care­­şi bate joc chiar in articolul de fond, scriind: Guvernul a declarat şi a dovedit ca înţelege să se menţină pe tărâ­mul sănătos şi in cadrul firesc al normelor regimului parlamentar ba­zat pe funcţionarea activă şi per­manentă a partidelor politice". Ce-o să zică d. Iorga cel fără par­tid, la această ironie a „Viitorului“? KIX. CE VA FI LA LONDRA In aprecierea desbaterilor Confe­rinţei dela Londra, a cuvântărilor ce s'au rostit la deschiderea ei şi a vo­cilor de presă cari o comentează — trebuie să se puie multă rezervă şi băgare de seamă. Desbaterile sunt secrete. Cuvântă­rile de deschidere au fost fatalmente cumpătate, fiindcă combatanţii nu erau dispuşi să descopere din capul locului, locul lor. In fine, vocile de presă exprimară păreri individuale, curente de opinii, poate şi manevre oficiale, pentru prepararea atmos­ferei. Dar totuşi se pot de pe acum face unele comentarii. O divergenţă de intenţii şi opinii, pare a exista intre Anglia şi Ameri­ca deoparte, şi Franţa de alta. Nu e vorba aci numai de chestiuni de pre­stigiu, de rivalitatea între cele două mari puteri, care se manifestă acum prin tendinţa de a-şi asigura sau menţine supremaţia. Anglia vede mai de mult cu îngrijorare, că piaţa Parisului ameninţă poziţia mondială a pieţei londoneze. Acum se adaugă şi teama că Franţa caută să se folo­sească de criza germană, pentru a-şi întări heghemonia politică, pe conti­nentul european-Franţa, evident, nu trage decât consecinţele unei stări de fapt. Piaţa financiară a Parisului, are efectiv, predominaţiunea, fiindcă a acumu­lat cantităţi de aur, cari dau în mâ­na ei, până la un punct oarecare, soarta monedei celorlalte ţări. Cât despre situaţia politică a Franţei în Europa, ea decurge din situaţia geo­grafică a ei, cum cea a Angliei de limbă a cumpenei echilibrului euro­pean, decurge deasemenea din situa­ţia ei geografică, din poziţia ei in­sulară. Rivalitatea aceasta însă, nu poate şi nu trebue să fie determinanta politicei celor două ţări. Căci dacă ar fi, Europa, lumea, ar merge spre un nou război, în care gruparea de forţe ar avea un alt aspect decât a avut în 1914 şi în care Germania ar deveni pârghia de răsturnare a pozi­­ţiunii Franţei- S-ar repeta jocul tra­diţional şi ar avea într'adevăr drep­tate cei cari susţin că în omenire, că în politica internaţională, nu s'a schimbat nimic. Dar în realitate, fiecare clipă, fie­care eveniment, ne arată că s'au schimbat multe şi fundamental în soarta Europei şi Conferinţa dela Londra, va confirma din nou acea­sta. Nu încape îndoială că un om ca d. MacDonald, primul ministru al Angliei, al cărui întreg trecut, nedes­­minţit nici în timpul războiului, nu va întreprinde nimic ce ar­ putea în­­greuia drumul păcii. Şi iarăşi e si­gur că Franţa nu va întreprinde ni­mic, ce ar putea-o prezenta lumei, ca o piedică pentru realizarea echi­librului, ordinei şi liniştei necesare Europei, lumei-Astfel sunt motive întemeiate ca să credem că Conferința de la Lon­dra va corespunde aşteptărilor ce se pun în ea. .. Staţiunile climatice: vaduri de tuberculoşi de dr. S. IRIMESCU Intr’un articol inimos apărut în „Adeverul“ de la 16 Iulie, d. Nasta, pune în discuţie problema tubercu­lozei în staţiunile climatice. El citează exemplul caselor în care proprietarii sunt de ani în­tregi tuberculoşi, fără ca să se ştie de boala lor. Prilejul există astfel ca boala să se transmită la cei ce vin să locuiască în aceste case. Ni­meni nu atrage atenţia asupra a­­cestei primejdii şi medicii locali — aşa relatează d. Nasta — între­baţi de ce nu se ia nici o măsură preventivă, se mulţumesc să răs­pundă că dacă nu sunt întrebaţi a­­supra sănătăţii proprietarilor, chiar când îi ştiu bolnavi, nu sunt­­che­maţi să ia aceste măsuri. D. Nasta cere ca medicii să fie obligaţi să ia m­ăsuri drastice în cazurile de acest fel şi să afişeze la primării o listă a proprietarilor bolnavi de tuberculoză şi a caselor care ar fi periculoase pentru răs­pândirea boalei. D-s­a socoteşte că e o măsură elementară pe care „servi­ciul sanitar şi societatea pentru profilaxia tuberculozei ar putea să o impună imediat medicilor din staţiunile climaterice şi balneare“. Pentru că d. Nasta apelează şi la intervenţia Societăţii pentru pro­filaxia tuberculozei, pot să-i aduc la cunoştinţă că această interven­ţie s’a produs încă de mult în dife­rite rânduri, dar că ea a rămas pla­tonică — cum s’a întâmplat şi pentru alte intervenţii ale ei rela­tive la alte capitole ale combaterii tuberculozei , din lipsa de sanc­ţiuni practice de aplicare pentru măsurile pe care le propune. Tot în ziarul „Adeverul“ de mai multe ori, cum fusesem impresio­nat de lamentabila promiscuitate în care tuberculoşii îşi fac deaval­­ma cura cu cei sănătoşi ,sau cu convalescenţii de alte boale în sta­ţiunile climatice — am dat artico­le în care reclamam respectarea unor dispoziţiuni prescrise prin le­ge ca să se împiedice această pro­miscuitate care constitue un mare pericol pentru toţi. Există un arti­col în legea sanitară după care în staţiunile balneare nu se pot primi tuberculoşi cu leziuni deschise de­cât numai dacă se va constata ab­soluta nevoie pentru ei a unui tra­tament balnear (tuberculosul are dreptul să cumuleze şi să prezinte şi o altă afecţiune cu indicaţii te­rapeutice pentru o cură balneară) cu condiţia să se ia măsuri de pa­ză a contaminării publicului. Pe de altă parte, ca o complectare a aces­tor dispoziţiuni profilactice în sta­ţiunile climatice, n’ar trebui să se primească tuberculoşi cu leziuni deschise, decât dacă aceştia se vor conforma măsurilor prescrise după un program întocmit de autorităţi­le sanitare locale în înţelegere cu comitetul central executiv de apă­rare contra tuberculozei. Legile la noi sunt însă de multe ori literă moartă. După un proverb care prin definiţie ca toate prover­bele, ar trebui să rezume în el în­ţelepciunea popoarelor, nimănuia nu-i e îngăduit să nu cunoască le­gea, înţelepciunea aceasta poate să fie adevărată pentru alţii. La noi însă, mai niciodată legile nu sunt ţinute în seamă, toţi le igno­­rează şi chiar cei ce le cunosc nu le aplică. Pentru legile sanitare desconsi­derarea e totală şi oficialii dau în privinţa aceasta primul exemplu. După lege, orice tuberculos cu le­ziuni deschise trebue să fie decla­rat. S’ar cunoaşte astfel şi pe cei ce vin în staţiunile climatice şi bal­neare şi măsuri profilactice s’ar pu­tea lua pentru ei. Nimeni nu decla­ră însă bolnavii de acest fel. Moti­vul e că această declaraţie nu duce la nici un rezultat ca asistenţă. A­­sistenţa nu se poate oferi bolnavi­lor din lipsă de instituţii în care să fie îngrijiţi şi izolaţi. Medicii nu declară şi din această cauză şi ca să evite bolnavilor neajunsuri. Cu prejudecăţile actuale, boala fiind socotită ca iminent molipsi­toare, declaraţia ei, constitue pen­tru bolnavi un stigmat. Toţi fug de el ca de un ciumat, de­şi de fapt tuberculoza e cea mai evitabilă dintre boale prin măsuri profilacti­ce care pot fi uşor păstrate. Măsu­rile acestea — scuipătoarea şi ba­tista la gură, pentru a împiedica răspândirea stropilor baciliferi pro­ectaţi în timpul tusei — nu sunt însă aplicate din ignoranţă sau din indolenţă. Boala se răspândeşte de aceia în voia ei. Oficialii nu insistă nici ei pentru declaraţie de­oarece le-ar impune obligaţii de asistenţă de care nu se pot ţine şi nu fac ni­mic ca să se ţină. D. Nasta îşi face iluzii când cre­de că în majoritatea cazurilor prin curentul de opinie publică produs în urma propagandei făcute asu­pra întinderii tuberculozei — întin­derea aceasta e catastrofală, cum am dovedit din nou, pentru nu mai ştiu a câta oară, cu date numeroa­se în raportul meu de la congresul naţional de tuberculoză din anul acesta , bolnavii sunt izolaţi, sau dacă nu sunt izolaţi se iau măsuri pentru ca o contagiune să nu se facă decât foarte greu“. Realitatea e alta. Bolnavii sunt izolaţi, nu în majoritate dar în in­fima lor minoritate. Nici nu poate fi altfel, când nu avem decât 1300 Citiţi continuarea în pagina H-a Centrala : 306/87, 324/73, 346/70. Direcția : 357/72. Provincia : 310/66, 353/54. Administrația: 307/69. CHESTIA ZILEI PREVEDERE — Bine, d-le, vorbeşti de distrugerea partidelor şi te apuci să-ţi faci partid?!? — E o măsură de prevedere; dacă nu reuşesc să le distrug pe celelalte, pe al meu merg la sigur că-l dau gata! DEFLAŢIA ŞCOLARĂ’ Am avut pe străzile Capitalei o manifestaţie a învăţătorilor şo­­meri, care a fost înăbuşită şi îm­prăştiată cu bastoanele de cauciuc. Ca mâine, nu-i exclus să vedem agitându-se pe avocaţii şi medicii fără clientelă, pe inginerii nepla­­saţ­i, pe profesorii fără catedră sau pe funcţionarii cu posturile supri­mate, încetul cu încetul, vom fi şi noi în nota celorlalte ţări din Europa. Numai cât acolo actele de rebeliune le săvârşeşte un prole­tariat industrial pe care teribila criză de desfacere şi consumaţie l-a lăsat fără pâine, pe când la noi şomerii se recrutează mai ales din pătura intelectuală. Acolo şo­majul este un produs al sistemului economic, pe când la noi este ope­ra guvernanţilor. într’adevăr, lipsa oricărui simţ de prevedere nu s’a evidenţiat ni­­căiri ca în politica şcolară. Proba­bil fiindcă celelalte domenii ale vieţii — în deosebi economicul — mai scapă controlului guverna­mental, aşa că nepriceperea oame­nilor politici nu poate comite în­treg răul de care este capabilă. în­văţământul însă, reglemenat până în cele mai mici amănunte de că­tre minister, a fost cobaiul celor, mai opuse experimente. Sbuciu­­mata lui istorie din ultimii 12 ani, face dovada că reformatorii erau în divorţ cu realitatea. * Imediat după război am avut o perioadă de inflaţie culturală, coincizând cu perioada de inflaţie monetară. S’au înfiinţat atunci, fără socoteală, şcoli de toate gra­dele şi de toate categoriile. Cât pri­veşte personalul didactic, el s’a cre­­iat prin metoda fabricaţiei accele­rate După un curs de două luni, orice cântăreţ de biserică, ba orice flăcău mai scuturat dela ţară, pu­tea să ajungă învăţător; iar aces­ta, prin aceeaş metodă, profesor de şcoală secundară. Catedra uni­versitară se obţinea şi mai uşor, cu forme şi mai puţine: adesea era suficientă recomandaţia cutărui club politic. Nimeni nu s’a întrebat, dacă bo­gata recoltă a inflaţiei şcolare se va putea plasa ori nu; dacă viaţa economică şi aparatul administra­tiv al statului vor putea să absoar­bă seriile din ce în ce mai îngro­şate de tineri absolvenţi, dacă, în general, se poate face o politică şcolară cu ignorarea complectă a nevoilor reale.­­Pe cel care îndrăz­nea să-şi pună astfel de întrebări, presa patriotică îl stigmatiza ca pe un duşman al culturii româneşti). Fericitul sfârşit al războiului, cu neaşteptatele creşteri în teritor şi populaţie, ne dăduse o încredere oarbă şi nelimitată în steaua noro­cului. Aveam credinţa neclintită, întemeiată însă pe o iluzie, că orice am întreprinde, n’ar putea să iasă decât bine. Be­ţia succesului ne îm­pingea spre avântul anarhic, spre expansiunea nechibzuită. Realităţile ignorate se răzbună însă. Astăzi, mii de învăţători, su­te şi mii de licenţiaţi, şomează. Astăzi, cei cu studiile în regulă găsesc locurile ocupate de către norocoşii săltaţi ai perioadei de in­flaţie. Cu aceeaş grabă, cu aceeaş igno­rare a consecinţelor, cu aceeaş lip­să de calcul şi prevedere, guver­nanţii noştri trec acum la deflaţia şcolară. Se anunţă, pentru anul a­­cesta, suprimarea clasei întâia de la toate şcolile normale şi de la toate seminariile; se anunţă des­­fiinţări şi contopiri de gimnazii şi licere, cu nemiluita; se anunţă res­tricţiuni şi la universitate. Deflaţia şcolară coincide cu de­­flaţia monetară. (Sunt numai 17 miliarde în circulaţie, deşi plafo­nul e fixat la 22 de miliarde). Şi e normal oare să mergem îndărăt ? Ilie Cristea

Next