Adevěrul, iulie 1931 (Anul 44, nr. 14569-14593)
1931-07-24 / nr. 14588
AHOL 44 - Ho. 14588 * Vineri 24 Iulie 1981 pagini MWTIATnnT 1 AL. V. BELDIMAN 1886—1897 IUWUAIUIU. CONST. MILLE 1897—1928 750 lei pe un an _ ... , I .| 380 lei pe 6 luni In r 200 Iei pe 3 luni dublu |3 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE: ABONAMENTE: „Regele domneşte, nu guvernează, a domni este a fi icoana cea mai înaltă, cea mai adevărată, cea mai respectată de ţară. Regele este ţara făcută om.“ „îndreptarea“ citând pe marele bărbat de stat francez Thiers Intre guvern şi partide Cum e şi firesc, se comentează încă discursul rostit de d. Argetoianu la banchetul ce i s’a oferit. In afară de făgăduiala unei mese şi a unui partid, d. Argetoianu a examinat şi situaţia partidelor existente. Faptul că d-sa, deşi este factor hotăritor într’un guvern de tehnicieni, acordă totuşi o atenţie deosebită partidelor din opoziţie, dovedeşte în chip indiscutabil că aceste partide nu sunt chiar aşa de slabe, chiar aşa de inexistente pe cât se spunea. Sau, mai precis, pe cât o spunea — nu de mult — însuşi d. Argetoianu, „managerul“ guvernului de personalităţi. E drept că ministrul finanţelor nu s’a ocupat de partidele mici. Averescanii, georgiştii şi lupişti nu au avut onoarea de a reţine nici măcar un minut atenţiunea oratorului. D. Argetoianu a examinat numai situaţia partidului liberal şi a celui naţionl-ţărănesc. ★ Despre liberali, d-sa a spus că s’au împăcat cu formula unui guvern în afară de partide. E drept că liberalii se grăbesc să aducă acestei constatări un modest corectiv: s’au împăcat — spune presa lor — dar... nu pentru multă vreme! Aşadar, gluma nu trebue prelungită... Este explicabil că liberalii simt nevoia să enunţe acest modest corectiv: partidul liberal se vede ajuns la o situaţie paradoxală: el are toate ponoasele guvernării, fără să guverneze. Dacă se scumpeşte viaţa, dacă se ciocnesc trenurile, dacă nouii învăţători nu-şi găsesc locuri în învăţământ şi — drept compensaţie — sunt bătuţi de gardişti, dacă preţurile cerealelor se menţin scăzute — de vină nu este numai guvernul, ci şi partidul liberal care sprijină acest guvern, încât, dacă lucrurile vor merge tot aşa, in ziua când se va deschide succesiunea, liberalii vor fi atât de uzaţi, încât nu vor putea s-o revendice. Iată de ce d. Argetoianu are, deocamdată, toate motivele să fie mulţumit de neutralitatea partidului liberal. ★ Vorbind de partidul naţional-ţărănesc, d. Argetoianu s-a plâns de:„ opoziţia prea vehementă a acestui partid. Fabula mielului care tulbură apa lupului nu şi-a găsit niciodată aplicarea ca în „speţa“ aceasta. Guvernul deslănţue cunoscuta campanie de prigoană impotriva naţional-ţărăniştilor; fruntaşi ai partidului sunt arestaţi pentru delicte de drept comun, pentru ca a doua zi să fie decoraţi; însuşi şeful partidului este pus la o carantină atât de supărătoare, încât este obligat să se retragă de la conducere; — şi apoi, se constată cu mirare că„ cei loviţi se vaită prea strident! Suntem deprinşi cu glumele d-lui Argetoianu, aceasta ni se pare excesivă... : * Dar, din discursul ministrului de finanţe, se desprinde clar un lucru: dorinţa unei reconcilieri cu partidele pe care sperase să Ie distrugă. După două luni de guvernare, d-sa s'a convins că partidele sunt mai puternice decât îşi închipuise in opoziţie. Aşa încât azi, d-sa se pregăteşte nu numai să întemeeze un partid, ci simte şi nevoia unei conlucrări cu partidele existente. O va obţine? Ne îndoim. Improvizat în afară şi — la început — împotriva partidelor, guvernul actual nu poate avea concursul partidelor. Liberalii i l-au acordat, dar nu ştim cât timp şi până unde vor merge pe această cale. Celelalte partide au în privinţa asta o situaţie foarte clară: cum nici n'au fost în cartel cu guvernul, sunt şi mai în largul lor ca să desfăşoare cea mai vie campanie impotriva unui guvern duşman ideii de partid. Destinderea? Fireşte, este necesară. Dar să vedem dacă e posibilă fără a reveni întâi la tradiţia guvernelor normale, a guvernelor de partid. Tudor Teodorescu-Branişte NOTE FIECARE guvern se crede obligat, venind la cârmă, să desfiinţeze un număr cât mai respectabil de şcoli secundare, normale, teologice, de menaj, de meserii, etc. Teoria e veche: sunt prea mulţi cărturari luminaţi faţă de duiumul negru de analfabeţi... Nu-şi dau însă seama, vânturătorii unor astfel de teorii, că prea sacrificăm mult pe altarul analfabetismului?... E VORBA să avem în curând şi un subsecretariat al aeronauticei, tot onorific. Că nu avem avioane? Ce-are aface? Când avem atâtea demnităţi onorifice, de ce nu am avea şi un parc de avioane onorific?... „IN GRIJA sa pentru oblăduirea muncii — ne spune oficiosul guvernului — ministerul respectiv a numit o comisiune pentu raţionalizarea şomajului. Comisiunea a debutat prin fixarea „într’un înţeles foarte strict a sensului cuvântului şomaj”. Vor fi consideraţi şomeri numai acei lucrători calificaţi ori acei muncitori cari vor dovedi că voesc să muncească şi că nu găsesc de lucru. Actualii şomeri vor suferi un serios triaj. Planul de triare şi de ajutorare nu este încă definitiv stabilit. De aceea este bine ca lucrătorii să se preocupe serios, de pe acum, de găsirea de lucru".... Dacă acestea sunt intenţiile, sfatul final e mai mult decât genial. El rezolvă problema dintr’un condei.... ★ ★ Glose politice... PARTID? La timp am subliniat sensul politic al cuvântării rostite de către d. Argetoianu la banchetul de la Colonade. Am spus atunci — şi faptele vor dovedi dacă ne-am înşelat — că insistenţa pusă de ministerul de finanţe pentru a accentua caracterul de technicieni al actualului regim, ascunde, de fapt, intenţia şi dorinţa ca un nou partid, sub conducerea-sale, să ia curând fiinţă. Am mai spus că polemica, în privinţa actelor şi gesturilor partidului naţional-ţărănesc maschează de fapt dorinţa, ca să nu existe decât două partide: unul de dreapta, condus de d. Argetoianu, celălalt de stânga, format de naţional-ţărănişti, de preferinţă format numai din ţărănişti. De atunci se discută mereu această chestiune. Până şi „Viitorul” în editorialul de ori vorbeşte de intenţiile d-lui Argetoianu de a forma un partid. Dar oficiosul liberal se oprește la mijlocul drumului, adică insistă numai asupra faptului că după ce ideia de partid a fost mereu combătută, acum d. Argetoianu se vede și d-sa silit să facă un partid. Nu aci este miezul chestiunei. Despre altceva e vorba. D. Argetoianu știe că rostul unui guvern de technicieni e numai temporar. D-sa recunoaşte că regimul de partide se va impune din nou. De aceia declară că nu are nimic în contra ideii de partid, ci urmăreşte doar o regrupare de forţe şi o simplificare în viaţa politică: reducerea la două partide de guvernământ. Pentru liberali, chestia aceasta e maiiult decât interesantă. Iată de ce este sigur că discuţia nu se va opri aci, şi „Viitorul” va fi pus în situaţia de a reveni şi foarte des. DESMINŢIRI Oficioasele guvernului se întrec în desminţiri, în legătură cu ştirile despre unele dislocări ministeriale. Nu este vorba nici de demisii, nici de trecere de la un departament la altul, declară ritos oficiosul primului ministru. Se poate ca lucrul să fie exact pentru astăzi, după cum e foarte posibil ca lucrul să fie inexact pentru mâine. Accidentele și incidentele sunt posibile în viaţa de guvern, ca , şi în viaţa individuală. Să nu dăm deci asigurări pentru ziua de mâine. Dar mai e un lucru. In genere autonomiae au dus la noi la conflicte cu puterea centrală. Aceasta fie că miniştrii nu renunţă uşor la dreptul lor de stăpânire peste toate, fie că şefii regiilor autonome se cred în afară de orice stăpânire şi control. Conflictele sunt deci inerente. Le-au cunoscut toţi miniştrii şi au fost lupte cu toţi directorii, în special cu cei de la calea ferată, de când a luat fiinţă regiile autonome. Cu atât mai mult asemenea conflicte nu pot fi înlăturate, când e vorba de directori generali cari au conştiinţă că datoresc situaţia lor altcuiva decât voinţei guvernului. In asemenea cazuri, guvernarea înseamnă, vorba d-lui Iorga, a înghiţi găluşte sau cum spune francezul a înghiţi şopărle. Nu ştim câte a înghiţit până acum d. Vâlcovici. Dar că va mai înghiţi, asta e sigur. Sever învăţământul profesional Constatări şi reflecţii cu prilejul congresului de la Iaşi La Iaşi, era ţinut în zilele de Duminică şi Luni, congresul Asociaţiei generale a învăţământului profesional din ţară. Un congres început, fireşte, cu discursuri festive, cu felicitări şi urări de spor şi de nouă succese. E o parte din program ce nu paate lipsi de la nici un congres. » Asociindu-ne, întrucât priveşte succesele în viitor, la urările ce s-au adresat acelora care reprezintă un învăţământ de o utilitate aşa de mare pentru desvoltarea economică a ţării, declarăm că, deocamdată, pe noi ne-ar fi interesat mai mult prezentul. Am fi dorit adică să fim lămuriţi mai precis asupra roadelor ce s-au cules, asupra rezultatelor ce au dat până astăzi şcoalele de învăţământ practic. De ce mare folos ar fi fost, de pildă, o statistică în care să se arate, împărţite nu mai mult decât în trei rubrici, datele următoare: 1) Numărul total al absolvenţilor şcoalelor de învăţământ practic; 2) Numărul absolvenţilor care şi-au făcut cariere independente sau şi-au găsit plasament în industrie, în comerţ şi în diferite alte întreprinderi particulare; 3) Numărul absolvenţilor cari au slujbe la stat, această rubrică având două subdiviziuni: cei care, ca profesori sau maeştri, au slujbe în legătură cu învăţământul căpătat în şcoală şi —a doua subdiviziune — cei care au slujbe pentru a căror ocupare nu era nevoie de un învăţământ profesional. O astfel de statistică ar fi fost o oglindă preţioasă a situaţiei, arătând dacă şcolile de învăţământ practic sunt sau nu bine îndrumate, dacă dau sau nu dau rezultatele ce suntem în drept să aşteptăm de la ele şi dacă, prin urmare, justifică sau nu justifică sacrificiile ce face bugetul pentru întreţinerea lor. Să sperăm că o astfel de statistică va fi alcătuită într’un viitor apropiat de direcţiunea generală din ministerul instrucţiunei a învăţământului profesional, direcţiune pentru al cărei Titular avem, personal, toată stima şi toată preţuirea. ★ Intorcându-ne la cele relevate în congresul de la Iaşi, constatăm că în ţară, învăţământul practic nu este chiar aşa de nou. De exemplu, în ziua de Duminică, s-au sărbătorit de către congresişti 90 de ani de la înfiinţarea actualei şcoli superioare de arte şi meserii de la Iaşi. Desigur, când a luat fiinţă, şcoala aceasta a fost o modestă instituţie cu un număr foarte restrâns de elevi şi împărtăşind cunoştinţe elementare. Treptat, treptat, a ajuns la desvoltarea ei de astăzi. S-a mai relevat că această şcoală a contribuit foarte mult la formarea personalului practic de învăţământ pentru şcoalele de meserii din ţară. E un rezultat frumos, care ar fi câştigat însă în frumuseţe, dacă ni s’ar fi arătat că, cel puţin în aceiaşi măsură, ea ar fi scos şi elemente, care şi-au format în viaţă o carieră independentă şi nu au avut nevoie să apeleze la sprijinul bugetului public. Mai citim în darea de seamă asupra primei zi a congresului că modul reuşit cum a fost organizată expoziţia şcoalei de la Iaşi a arătat până la evidenţă necesitatea învăţământului practic pentru economia naţională. Ne bucurăm de succesul expoziţiei şi felicităm pe cei cărora le revine meritul. Insă, e oare nevoie să adăogăm că chiar dacă expoziţia şcoalei de la Iaşi n’ar fi fost aşa de reuşită sau chiar dacă n’ar fi avut loc, importanţa învăţământului practic pentru dezvoltarea şi propăşirea economică a ţării rămânea tot aşa de evidentă? Nu acest punct principal este de cercetat şi de discutat, ci dacă un adevăr învăţământul practic a contribuit în măsura în care ar fi fost natural să o facă, la dezvoltarea şi propăşirea economică a ţării. Nu cumva şi şcoalele de învăţământ practic fabrică, aşa cum e cazul cu şcoalele de învăţământ teoretic, slujbaşi sau postulanţi la slujbe, care n’au nici o legătură cu pregătirea ce au căpătat elevii şcoalelor de învăţământ practic ? Acesta este punctul care interesează în primul rând. ★ Socot că pe cititori i-ar interesa unele date asupra mersului şi asupra dezvoltării ce a luat în ţară învăţământul profesional. Sunt date pe care le găsesc în lucrarea alcătuită de d. dr. C. Angelescu, pe când d-sa era ministru al instrucţiunei. Mai înainte de razboiu şi în primii ani de după războiu, învăţământului protestoţal nu i se acordase importanţa cuvenită. Toată atenţia era pentru şcolile de învăţământ teoretic. Aşa, în anul 1922, în vechiul regat se găsea un număr foarte mic de şcoli de învăţământ aplicat, pe când în teritoriile alipite astfel de şcoli aproape nici nu existau. Intre anii 1922—1926, s-au înfiinţat în toată ţara 170 de şcoli de învăţământ aplicat şi anume: 37 de şcoli profesionale, 80 de şcoli de meserii, 6 şcoli de menaj şi 47 de şcoli comerciale. Populaţia şcolară, foarte redusă la începutul anului 1922, a crescut an de an în proporţii tot mai mari. La creşterea ei a contribuit în cea mai mare măsură înfiinţarea de căminuri şi cantine şcolare. Fireşte, şi bugetul afectat întreţinerei acestor şcoli a trebuit să crească în aceiaşi proporţie, trecând de pildă, la capitolul „personal” de la 32 de milioane de lei, cât era în anul bugetar 1921—1922, la 180 de milioane în anul 1926. De asemenea, capitolul „material” a suferit un spor important. In anul 1921—1922 acest capitol bugetar era de 12 milioane de lei, pentru ca în anul 1926 să se urce la 57 de milioane. Precum se vede, pentru învăţământul profesional s’au făcut destule sacrificii. De aceea, cu atât mai justificată este pretenţia ca aceste sacrificii să-şi dea în adevăr roadele necesare. N. Batzaria D. DR. C. ANGELESCU NAZBAŢII LIBERALII AU ÎNCEPUT OPOZIŢIA „Viitorul" de aseară a început ofensiva contra guvernului, de careşi bate joc chiar in articolul de fond, scriind: Guvernul a declarat şi a dovedit ca înţelege să se menţină pe tărâmul sănătos şi in cadrul firesc al normelor regimului parlamentar bazat pe funcţionarea activă şi permanentă a partidelor politice". Ce-o să zică d. Iorga cel fără partid, la această ironie a „Viitorului“? KIX. CE VA FI LA LONDRA In aprecierea desbaterilor Conferinţei dela Londra, a cuvântărilor ce s'au rostit la deschiderea ei şi a vocilor de presă cari o comentează — trebuie să se puie multă rezervă şi băgare de seamă. Desbaterile sunt secrete. Cuvântările de deschidere au fost fatalmente cumpătate, fiindcă combatanţii nu erau dispuşi să descopere din capul locului, locul lor. In fine, vocile de presă exprimară păreri individuale, curente de opinii, poate şi manevre oficiale, pentru prepararea atmosferei. Dar totuşi se pot de pe acum face unele comentarii. O divergenţă de intenţii şi opinii, pare a exista intre Anglia şi America deoparte, şi Franţa de alta. Nu e vorba aci numai de chestiuni de prestigiu, de rivalitatea între cele două mari puteri, care se manifestă acum prin tendinţa de a-şi asigura sau menţine supremaţia. Anglia vede mai de mult cu îngrijorare, că piaţa Parisului ameninţă poziţia mondială a pieţei londoneze. Acum se adaugă şi teama că Franţa caută să se folosească de criza germană, pentru a-şi întări heghemonia politică, pe continentul european-Franţa, evident, nu trage decât consecinţele unei stări de fapt. Piaţa financiară a Parisului, are efectiv, predominaţiunea, fiindcă a acumulat cantităţi de aur, cari dau în mâna ei, până la un punct oarecare, soarta monedei celorlalte ţări. Cât despre situaţia politică a Franţei în Europa, ea decurge din situaţia geografică a ei, cum cea a Angliei de limbă a cumpenei echilibrului european, decurge deasemenea din situaţia ei geografică, din poziţia ei insulară. Rivalitatea aceasta însă, nu poate şi nu trebue să fie determinanta politicei celor două ţări. Căci dacă ar fi, Europa, lumea, ar merge spre un nou război, în care gruparea de forţe ar avea un alt aspect decât a avut în 1914 şi în care Germania ar deveni pârghia de răsturnare a poziţiunii Franţei- S-ar repeta jocul tradiţional şi ar avea într'adevăr dreptate cei cari susţin că în omenire, că în politica internaţională, nu s'a schimbat nimic. Dar în realitate, fiecare clipă, fiecare eveniment, ne arată că s'au schimbat multe şi fundamental în soarta Europei şi Conferinţa dela Londra, va confirma din nou aceasta. Nu încape îndoială că un om ca d. MacDonald, primul ministru al Angliei, al cărui întreg trecut, nedesminţit nici în timpul războiului, nu va întreprinde nimic ce ar putea îngreuia drumul păcii. Şi iarăşi e sigur că Franţa nu va întreprinde nimic, ce ar putea-o prezenta lumei, ca o piedică pentru realizarea echilibrului, ordinei şi liniştei necesare Europei, lumei-Astfel sunt motive întemeiate ca să credem că Conferința de la Londra va corespunde aşteptărilor ce se pun în ea. .. Staţiunile climatice: vaduri de tuberculoşi de dr. S. IRIMESCU Intr’un articol inimos apărut în „Adeverul“ de la 16 Iulie, d. Nasta, pune în discuţie problema tuberculozei în staţiunile climatice. El citează exemplul caselor în care proprietarii sunt de ani întregi tuberculoşi, fără ca să se ştie de boala lor. Prilejul există astfel ca boala să se transmită la cei ce vin să locuiască în aceste case. Nimeni nu atrage atenţia asupra acestei primejdii şi medicii locali — aşa relatează d. Nasta — întrebaţi de ce nu se ia nici o măsură preventivă, se mulţumesc să răspundă că dacă nu sunt întrebaţi asupra sănătăţii proprietarilor, chiar când îi ştiu bolnavi, nu suntchemaţi să ia aceste măsuri. D. Nasta cere ca medicii să fie obligaţi să ia măsuri drastice în cazurile de acest fel şi să afişeze la primării o listă a proprietarilor bolnavi de tuberculoză şi a caselor care ar fi periculoase pentru răspândirea boalei. D-sa socoteşte că e o măsură elementară pe care „serviciul sanitar şi societatea pentru profilaxia tuberculozei ar putea să o impună imediat medicilor din staţiunile climaterice şi balneare“. Pentru că d. Nasta apelează şi la intervenţia Societăţii pentru profilaxia tuberculozei, pot să-i aduc la cunoştinţă că această intervenţie s’a produs încă de mult în diferite rânduri, dar că ea a rămas platonică — cum s’a întâmplat şi pentru alte intervenţii ale ei relative la alte capitole ale combaterii tuberculozei , din lipsa de sancţiuni practice de aplicare pentru măsurile pe care le propune. Tot în ziarul „Adeverul“ de mai multe ori, cum fusesem impresionat de lamentabila promiscuitate în care tuberculoşii îşi fac deavalma cura cu cei sănătoşi ,sau cu convalescenţii de alte boale în staţiunile climatice — am dat articole în care reclamam respectarea unor dispoziţiuni prescrise prin lege ca să se împiedice această promiscuitate care constitue un mare pericol pentru toţi. Există un articol în legea sanitară după care în staţiunile balneare nu se pot primi tuberculoşi cu leziuni deschise decât numai dacă se va constata absoluta nevoie pentru ei a unui tratament balnear (tuberculosul are dreptul să cumuleze şi să prezinte şi o altă afecţiune cu indicaţii terapeutice pentru o cură balneară) cu condiţia să se ia măsuri de pază a contaminării publicului. Pe de altă parte, ca o complectare a acestor dispoziţiuni profilactice în staţiunile climatice, n’ar trebui să se primească tuberculoşi cu leziuni deschise, decât dacă aceştia se vor conforma măsurilor prescrise după un program întocmit de autorităţile sanitare locale în înţelegere cu comitetul central executiv de apărare contra tuberculozei. Legile la noi sunt însă de multe ori literă moartă. După un proverb care prin definiţie ca toate proverbele, ar trebui să rezume în el înţelepciunea popoarelor, nimănuia nu-i e îngăduit să nu cunoască legea, înţelepciunea aceasta poate să fie adevărată pentru alţii. La noi însă, mai niciodată legile nu sunt ţinute în seamă, toţi le ignorează şi chiar cei ce le cunosc nu le aplică. Pentru legile sanitare desconsiderarea e totală şi oficialii dau în privinţa aceasta primul exemplu. După lege, orice tuberculos cu leziuni deschise trebue să fie declarat. S’ar cunoaşte astfel şi pe cei ce vin în staţiunile climatice şi balneare şi măsuri profilactice s’ar putea lua pentru ei. Nimeni nu declară însă bolnavii de acest fel. Motivul e că această declaraţie nu duce la nici un rezultat ca asistenţă. Asistenţa nu se poate oferi bolnavilor din lipsă de instituţii în care să fie îngrijiţi şi izolaţi. Medicii nu declară şi din această cauză şi ca să evite bolnavilor neajunsuri. Cu prejudecăţile actuale, boala fiind socotită ca iminent molipsitoare, declaraţia ei, constitue pentru bolnavi un stigmat. Toţi fug de el ca de un ciumat, deşi de fapt tuberculoza e cea mai evitabilă dintre boale prin măsuri profilactice care pot fi uşor păstrate. Măsurile acestea — scuipătoarea şi batista la gură, pentru a împiedica răspândirea stropilor baciliferi proectaţi în timpul tusei — nu sunt însă aplicate din ignoranţă sau din indolenţă. Boala se răspândeşte de aceia în voia ei. Oficialii nu insistă nici ei pentru declaraţie deoarece le-ar impune obligaţii de asistenţă de care nu se pot ţine şi nu fac nimic ca să se ţină. D. Nasta îşi face iluzii când crede că în majoritatea cazurilor prin curentul de opinie publică produs în urma propagandei făcute asupra întinderii tuberculozei — întinderea aceasta e catastrofală, cum am dovedit din nou, pentru nu mai ştiu a câta oară, cu date numeroase în raportul meu de la congresul naţional de tuberculoză din anul acesta , bolnavii sunt izolaţi, sau dacă nu sunt izolaţi se iau măsuri pentru ca o contagiune să nu se facă decât foarte greu“. Realitatea e alta. Bolnavii sunt izolaţi, nu în majoritate dar în infima lor minoritate. Nici nu poate fi altfel, când nu avem decât 1300 Citiţi continuarea în pagina H-a Centrala : 306/87, 324/73, 346/70. Direcția : 357/72. Provincia : 310/66, 353/54. Administrația: 307/69. CHESTIA ZILEI PREVEDERE — Bine, d-le, vorbeşti de distrugerea partidelor şi te apuci să-ţi faci partid?!? — E o măsură de prevedere; dacă nu reuşesc să le distrug pe celelalte, pe al meu merg la sigur că-l dau gata! DEFLAŢIA ŞCOLARĂ’ Am avut pe străzile Capitalei o manifestaţie a învăţătorilor şomeri, care a fost înăbuşită şi împrăştiată cu bastoanele de cauciuc. Ca mâine, nu-i exclus să vedem agitându-se pe avocaţii şi medicii fără clientelă, pe inginerii neplasaţi, pe profesorii fără catedră sau pe funcţionarii cu posturile suprimate, încetul cu încetul, vom fi şi noi în nota celorlalte ţări din Europa. Numai cât acolo actele de rebeliune le săvârşeşte un proletariat industrial pe care teribila criză de desfacere şi consumaţie l-a lăsat fără pâine, pe când la noi şomerii se recrutează mai ales din pătura intelectuală. Acolo şomajul este un produs al sistemului economic, pe când la noi este opera guvernanţilor. într’adevăr, lipsa oricărui simţ de prevedere nu s’a evidenţiat nicăiri ca în politica şcolară. Probabil fiindcă celelalte domenii ale vieţii — în deosebi economicul — mai scapă controlului guvernamental, aşa că nepriceperea oamenilor politici nu poate comite întreg răul de care este capabilă. învăţământul însă, reglemenat până în cele mai mici amănunte de către minister, a fost cobaiul celor, mai opuse experimente. Sbuciumata lui istorie din ultimii 12 ani, face dovada că reformatorii erau în divorţ cu realitatea. * Imediat după război am avut o perioadă de inflaţie culturală, coincizând cu perioada de inflaţie monetară. S’au înfiinţat atunci, fără socoteală, şcoli de toate gradele şi de toate categoriile. Cât priveşte personalul didactic, el s’a creiat prin metoda fabricaţiei accelerate După un curs de două luni, orice cântăreţ de biserică, ba orice flăcău mai scuturat dela ţară, putea să ajungă învăţător; iar acesta, prin aceeaş metodă, profesor de şcoală secundară. Catedra universitară se obţinea şi mai uşor, cu forme şi mai puţine: adesea era suficientă recomandaţia cutărui club politic. Nimeni nu s’a întrebat, dacă bogata recoltă a inflaţiei şcolare se va putea plasa ori nu; dacă viaţa economică şi aparatul administrativ al statului vor putea să absoarbă seriile din ce în ce mai îngroşate de tineri absolvenţi, dacă, în general, se poate face o politică şcolară cu ignorarea complectă a nevoilor reale.Pe cel care îndrăznea să-şi pună astfel de întrebări, presa patriotică îl stigmatiza ca pe un duşman al culturii româneşti). Fericitul sfârşit al războiului, cu neaşteptatele creşteri în teritor şi populaţie, ne dăduse o încredere oarbă şi nelimitată în steaua norocului. Aveam credinţa neclintită, întemeiată însă pe o iluzie, că orice am întreprinde, n’ar putea să iasă decât bine. Beţia succesului ne împingea spre avântul anarhic, spre expansiunea nechibzuită. Realităţile ignorate se răzbună însă. Astăzi, mii de învăţători, sute şi mii de licenţiaţi, şomează. Astăzi, cei cu studiile în regulă găsesc locurile ocupate de către norocoşii săltaţi ai perioadei de inflaţie. Cu aceeaş grabă, cu aceeaş ignorare a consecinţelor, cu aceeaş lipsă de calcul şi prevedere, guvernanţii noştri trec acum la deflaţia şcolară. Se anunţă, pentru anul acesta, suprimarea clasei întâia de la toate şcolile normale şi de la toate seminariile; se anunţă desfiinţări şi contopiri de gimnazii şi licere, cu nemiluita; se anunţă restricţiuni şi la universitate. Deflaţia şcolară coincide cu deflaţia monetară. (Sunt numai 17 miliarde în circulaţie, deşi plafonul e fixat la 22 de miliarde). Şi e normal oare să mergem îndărăt ? Ilie Cristea