Adevěrul, ianuarie 1932 (Anul 45, nr. 14724-14748)
1932-01-15 / nr. 14734
AHOL 45 - Ho. 14734 . Vineri 15 Ianuarie 1932 6 pagini I»** 1 FONDATORI » M», V. BELDIMAA' * ^ • CONST. MIILE ABONAMENTE: 750 lei pe an an 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni In străinătate dublu 3 LEI BIROURILE:București, Str. Const. Miile (Sărindar) Ho. 7—9—11 TELEFOANE : Centrala: 3-2470. Direcția: 3-2474. Provincia: 3-1066. Administraţia: 3-2473. In momentul în care d. Argetoianu încearcă să obţină României nouă concursuri în Apus, la Bucureşti se intenţionează extinderea stării de asediu... Este cineva, în guvern, care să aibă interesul de a sabota acţiunea d-lui Argetoianu ? Sat Basarabia» Iar starea de asediu Acum, când detaliile „incidentului" de la Soroca sunt cunoscute, ne putem pronunţa şi vom califica faptul cu adevăratul lui nume. A FOST UN ASASINAT PLĂNUIT ŞI ORGANIZAT. Câţiva tineri au vrut să treacă Nistrul O tentativă, pe care autorităţile noastre erau în drept s’o împiedice. Dar lucrul a fost adus la cunoştinţa grănicerilor din punctul Bujoreanca, şi a fost considerat ca o bună ocazie de gheşett, care s’a şi încheiat. Rezultatul se cunoaşte. Tinerii cari au vrut să treacă in Rusia şi-au cumpărat, cu 4000 lei, dreptul de a fii asasinaţi. Asta e toată povestea, trista poveste a „incidentului" de la Soroca. Grozăvia faptului stă în premeditarea crimei. Oameni puşi să păzească frontiera, sub scutul unui regim de excepţie, se cred în afară de orice răspundere, deasupra tuturor legilor şi atrag pe naivi în cursă spre a-i ucide. De ce? Din moment ce grănicerii noştri ştiau perfect că, la o anumită oră şi printr’un anume punct, un grup de tineri vor trece Nistrul, de ce n’au organizat prinderea şi arestarea lor? De ce ai crezut că ei trebuesc ucişi, măcelăriţi? De ce? Ca să nu existe posibilitate de cercetări? Ca să poată jefui de tot ce aveau asupră-te pe nişte oameni cari, desigur, nu plecau din ţară cu mâinile goale? Indiferent de scopul urmărit , faptul oribil petrecut la Soroca ne oferă pecetea unei criminalităţi calificate. Nu există nici o scuză, nici măcar posibilitatea unei explicaţii. O anchetă severă şi cinstită trebue să desvălue ticăloşia şi să aducă o sancţiune exemplară celor vinovaţi. Altfel, autorităţile superioare — militare şi civile— vor putea fi privite sub prisma complicităţii şi vor face ţării un rău imens. Iată în ce atmosferă se tinde acum la extinderea stării de asediu in Basarabia, pe care unii guvernanţi miopi o consideră ca remediu în loc s’o vadă — cum ar fi logic — ca punctul de pornire al multor rele locale. Căci adevărul este evident. Locul unde s’a întâmplat crima e sub regimul stării de asediu şi, totuş, crima s’a produs. Dacă autoritatea civilă ar fi avut vre-un rol, este sigur că n’am fi înregistrat măcelul. Pus in cunoştinţă demenţiunea celor 6 tineri, parchetul civil ar fi procedat altfel şi astăzi am fi avut 6 deţinuţi nu 6 cadavre. In loc să se vadă lucrurile aşa cum sunt. in loc să se cerceteze adevărata cauză a unei stări de lucruri inadmisibile, unii din guvernanţii noştri recurg la pretinse măsuri de salvare cu o ridiculă dar şi primejdioasă superficialitate. Ei au rămas de la război cu o curioasă prejudecată — minunile guvernării cu regim excepţional — care putea să fie scuzată imediat după război, dar care astăzi apare ca spectrul hidos al unei psihoze plină de nenorociri şi de primejdii. Ne facem şi de astădată datoria să dăm alarma şi să atragem atenţiunea guvernanţilor asupra greşelii ce sunt pe cale s’o comită. Destule nemulţumiri frământă astăzi sufletele populaţiei basarabene. Ce interes să înteţim jarul care mocneşte sub cenuşă şi să dăm Rusiei sovietice, mai ales acum, motive de propagandă contra noastră? In timpuri de grea criză şi de suferinţă, cum sunt cele prin care trecem, niu e decât o singură soluţie : respectul legilor şi toată omenia in administraţie. Numai aşa poate suporta un popor greu încercat mizeriile materiale. NU STARE DE ASEDIU, CI DREPTATE. Ad. Glose politice • •4» VIOLENŢE Se cunosc acuzaţiile, atât de repetate, privitoare la violenţele din presă datorite ziariştilor profesionişti. Nu ne-am emoţionat fiindcă, în definitiv, critica era vădit nedreaptă., Presa nu este decât o parte componentă a complexului societăţii româneşti. Cum e restul, ar avea dreptul să fie şi presa. Se va vedea insă imediat că nu-i cazul, căci presa e mai bună, decât restul. Dar în teză generală aşa este. Când există atâtea violenţe în politică, cum voiţi să nu existe şi violenţe in presă. Deunăzi, un profesor universitar, care n’are nimic comun cu presa profesionistă, îl ataca pe d. Iorga pe tema că, venind la putere, şi-a căpătuit neamul. Acum iată polemica dintre „îndreptarea“ şi „Neamul Românesc“. Acel care iscăleşte trei X, ştiut cine este, atacă cinstea personală a d-lui Iorga şi, somat de „Neamul Românesc“, scrie, în numărul de ori al oficiosului averescant • La cererea „Neamului Românesc”, referitoare la „micile afaceri”, răspundem prin următoarele întrebări: 1) „Ce sumă a plătit d. Iorga, pentru a deveni proprietar al terenului și al casei de la Sinaia ? 2) „Ce sumă a plătit d. Iorga, pentru terenul şi pentru casa de la Mangalia ? 3) „Ce salarii plăteşte d. Iorga, persoanelor din serviciul său, pentru ca o asemenea persoană să-şi poată cumpăra un teren la Mangalia ?„Iată întrebări la cari d. Iorga va trebui să răspundă, în ziua când, invărtindu-se roata, va schimba banca”. Care ziarist profesionist ar fi mers până la atât de grave întrebări acuzatorii? JUNIMIŞTII D. mareşal Averescu ocupânduse ide clasificarea partidelor in partide mici şi mari — clasificare pe care d-sa o combate — şeful partidului poporului citează cazul junimiştilor, cari au constituit un partid mic ca număr. Totuşi junimiştii au dat un guvern de mare importanţă: guvernul Maiorescu care a făcut războiul din 1913 şi a contribuit la mărirea ţării. Exemplul e rău ales. El nu confirmă nimic iar istoriceşte este inexact. Nimeni, intr’adevăr, nu contestă că un guvern de elemente de seamă poate face lucruri bune. Chestia este însă: constituţionaliceşte, intr’un regim de vot universal, un partid care nu se dovedeşte a avea răsunet în opinia publică, poate căpăta însărcinarea de a forma guvernul? In orice caz, poate fi el cotat un partid mare? Cât despre afirmaţia că guvernul Maiorescu, de la 1913, a fost un guvern junimist, ea este complectamente eronată. Cu mult înainte, de 1913, Maiorescu se socotea pur şi simplu conservator. Cât despre guvernul Maiorescu era de fapt şi a fost, în mod just, denumit chiar: Maiorescu-Take Ionescu. Or, Take Ionescu n’a fost niciodată junimist. Pe de altă parte, el aducea aportul unui mare partid popular. Deci şi adevărul istoric şi teoria e cu noi şi nu cu d. mareşal Averescu. Sever NA ZBATII ULTIMII VÂNDUŢI... Partidul liberal se declară adversar al stărei de asediu. ...Să ştiţi că d-nii Duca, Tancred şi Moşoiu s’au vândut Moscovei! Kix L-am ascultat acest concert nu mai departe decât acum două seri, stând comod acasă la mine şi citind ziarele. Nu l-am putut asculta direct, ci retransmis de alte posturi de emisiune radiofonică din Europa. Bineînţeles, printre aceste posturi nu trebue numărat şi postul de emisiune de la Bucureşti. Precum se ştie, postul acesta face o excepţie printre toate posturile similare din Europa: el nu poate retransmite nici o emisiune a vreunui alt post străin, fie chiar a unui post din imediata apropiere a graniţelor noastre. Aceasta pentru simplul fapt, din care nu ne-am putea face un titlu de laudă sau de măgulire, că, spre deosebire de toate posturile de emisiune, câte se află pe continentul european — inclusiv posturile din statele cele mai mici şi cu un număr absolut neînsemnat de abonaţi radiofonici— postul nostru de emisiune radiofonică nu este legat de nici un alt post similar din străinătate. Toate celelalte posturi sunt legate intre ele, aşa că îşi pot transmite unul altuia producţiunile. Noi suntem in această privinţă izolaţi de restul lumei. Aşa fiind, postul Bucureşti nu poate recepţiona şi retransmite un program difuzat prin radio dintr’o ţară vecină, cum ar fi Cehoslovacia, Polonia sau Iugoslavia, necum să retransmită producţiuni artistice venite pe Calea undelor electrice tocmai de peste ocean. De aceea, am ascultat concertul de la New-York, retransmis de posturile din alte state din Europa. In deosebi, am obţinut o audiţie nu numai puternică, dar şi foarte clară prin superstaţia de la Praga. Calitatea artistică a concertului pe care America ni l-a trimis prin eter, n’ar fi fost o ispită şi un motiv deosebit, pentru ca să stau până după miezul nopţii aproape de aparatul meu de recepţie radiofonică. America o fi bogată în aur, in industrii, care concurează până la nimicire industriile europene, şi în miliardari, cari nu-şi mai ştiu suma averilor fabuloase ce posedă. Insă, în ce priveşte cultura înaltă, in ce priveşte arta şi fineţea ei, Europa cea bătrână şi istovită îi poate da multe puncte înainte. Dar ceea ce ispitea, ceea ce alunga somnul, era faptul că asculţi, stând într’o odae la Bucureşti, ceeace se cântă in acelaş moment, dincolo peste Oceanul Atlantic, în acel oraş monstru, care este New-York. Era impresia ciudată, sensaţia şi mai ciudată. Fără şi vreau, mă gândeam la Jules Verne şi la îndrăzneţele sale profeţii despre progresul ştiinţei şi tehnicei. Contimporanii săi — nişte contimporani foarte apropiaţi de noi — văzuseră într’însul un visător naiv, poate chiar un om care aiurează. Astăzi însă, dacă exceptăm călătoriile la lună şi la planete, tot ce a prezis Jules Verne, a fost înfăptuit şi în trecut. Ba chiar în domeniul radiofoniei el nu prezisese nimic, deoarece nici nu o bănuise. Tot ascultând producţiile orhestrei de la New-York, mă gândeam şi la viitor, la marile şi frumoasele surprize ce ni le rezervă viitorul, în faţa căruia noi cei de astăzi vom apărea ca nişte bieţi oameni săraci cu duhul şi aşa de primitivi ca mentalitate şi concepţii, încât preocuparea noastră, de căpetenie a fost cum să ne facem unul altuia Tău, cum să ne nimicim unii pe alţii.Solitar CARNETUL NOSTRU Ascultând un concert de la New-York România în faţa conferinţei pentru dezarmare De la 1926 o comisiune specială, cu reprezentanţi în toate ţările, lucrează pentru pregătirea conferinţei internaţionale, în care să se discute în sfârşit în mod direct şi împreună posibilităţile de a se ajunge la o dezarmare. Lucrările acestea pregătitoare au ţinut până în Decembrie 1930, când în sfârşit s’a putu ajunge la stabilirea principiilor, cari vor forma baza de discuţiuni a conferinţei internaţionale şi prin aplicarea ’cărora se speră că se va putea ajunge deocamdată la o limitare a înarmărilor. Conferinţa se întruneşte în ziua de 2 Februarie la Geneva şi va dura probabil câteva luni de zile. Anul trecut se credea că această conferinţă importantă se va putea întruni într’o atmosferă mai puţin agitată şi deci mai prielnică discuţiunilor ce trebue să se urmeze. Din această cauză toată lumea manifesta oarecare satisfacţie, aşteptând cusperanie întrunirea acestei, conferinţe. Ca să ne dăm seama de intensitatea interesului cu care este aşteptată această conferinţă în'toată lumea, trebue să accentuăm din capul' locului că dela ‘ conferinţa 'de pace dela Versailles nu s’a mai întrunit nici o conferinţă internaţională deimportanţa conferinţei pentru dezarmare. Substratul acestei conferinţe, este pur politic şi toate chestiunile de ordin strict militar şi tehnic sunt oarecum secundare. Căci nu se va putea discuta în fond problema limitării înarmărilor, până când nu se vor lămuri în mod categoric toate problemele de ordin internaţional, care formează astăzi obstacole în colaborareasirceră dintre ţări. Iar numărul acestor probleme este foarte mare, unele prezentând chiar asperităţi destul de serioase. Iar până când acestea nu vor fi tranşate prin bună înţelegere, nu se va putea creia atmosfera de securitate internaţională, fără de care discutarea limitării înarmărilor n’ar putea să aibă nici un rost şi nici o şansa de a duce la un rezultat apreciabil. Tocmai din aceasta cauză atmosfera internaţională actuală nu pare prielnică. Franţa se găseşte în ajunul unor noui alegeri parlamentare, despre cari nu se poate spune dinainte ce rezultat vor avea şi prin urmare , ce principii de politică internaţională va reprezentaviitorul guvern parlamentar. Este adevărat că primul ministru Laval, urmând sugestia preşedintelui republicei franceze, încearcă să realizeze un guvern de uniune naţională. Rostul acestui guvern, în care să fie reprezentate majoritatea partidelor mari din Franţa, este Ca ţara sa fie reprezentată la conferinţa de reparaţiuni şi mai ales în marea conferinţă internaţională pentru dezarmare, de către toţi cei cari au astăzi şi vor putea să aibă mâine rolul conducător în Franţa. Tot din aceleaşi motive guvernul german încearcă să asigure realegerea ca preşedinte al Reichului a mareşalului Hindenburg. Cum se vor lămuri aceste lucruri până la începutul lunei Februarie nu se poate şti încă. Se poate totuşi afirma că astăzi atmosfera pentru această conferinţă nu este deosebit de prielnică. ★ Din punct de vedere tehnic conferinţa va lucra după principiul de a se aplica limitare înarmărilor în acelaş timp la fose terestre, navale şi aeronautici. După discutiuni si desbateri de patru ani, s’a stabilit ca pentru efectivele terestre sa se îngădue pentru fiecare stat un efectiv proporţional, al cărui procent faţă de populaţie se va stabili în conferinţă. In ce priveşte limitarea armamentului nu s’a putut ajunge la stabilirea unui sistem adoptat de toată lumea. Nu s’a putut preciza dacă limitarea să se facă pe specii de arme şi pe cantitate de rauniţiuni.. Şi atunci s’a stabilit principiul de a se fixa o anumită sumă bugetar,care să poată fi afectată pentru armanent. In ce priveşte dezarmarea navală s’a hotărît aplicarea unuii sistem ri mixt, luând ca bază şi numărul de unităţi şi tonajul global al flotelor. Se va fixa un tonaj maximal pentru fiecare categorie de unităţi rivale, admiţându-se însă în anumite condiţiuni şi transferuri de la un compartiment la altul. Ţările se angajează să notifice Societăţii Naţiunilor şi comisiunei internaţionale pentru dezarmare, ce urmează a se înfiinţa în această conferinţă, vârsta de limită a diferitelor unităţi mari precum şi începerea construcţiilor, pentru înlocuirea lor. Delegaţi ai acestei comisiuni ,şi ai Societăţii Naţiunilor vor trebui sa asiste la distrugerea unităţilor scoase din uz. In ce priveşte limitarea înarmărilor aeriene s’au admis ca elemente de bază pentru „calcularea, efectivelor reale, totalul de forţe motrice precum şi numărul de avioane existente. * Pentru ca aceste limitări să devie eficace, în cazul când se va ajunge la încheierea unei convenţiuni internaţionale, se prevede obligativitatea publicării în fiecare an şi de către fiecare ţară a bugetului de cheltueli de ordin militar, complectându-se formulare anume pregătite pentru acest scop. Comisiunea internaţională de dezarmare va trebui să se întrunească cel puţin odată pe an spre a controla executarea dispoziţiunilor ce se vor cuprinde în viitoarea conventiune, dacă, fireşte, se va putea ajunge la realizarea ei. Ca un punct de principiu s’a mai stabilit că denunţarea acestei convenţii internaţionale nu se va vrea face sub nici un motiv într un număr determinat de ani, iar după aceia numai cu un preaviz de doi ani de zile. , Ca în toate chestiunile grave de ordin internaţional, dificultatea principială o formează şi aci nepotrivirea de vederi fundamentală dintre Franţa şi Germania. Germania pretinde, alături de celelalte state învinse, ca limitarea înarmărilor să pornească de la efectivele pe cari le au astăzi statele învinse, sau dacă nu să li se îngăduie complectarea armamentelor până la limita la care urmează să se aplice principiile mai sus arătate tuturor celorlalte ţări.D Înce priveşte România, noi vom urma şi în această chestiune pe marii noştri aliaţi. Numai în cazul când n’am ajunge să încheiem în condiţiuni mulţumitoare pactul de neagresiune cu Rusia sovietelor, atunci va trebui să dăm o luptă diplomatică hotărîtă şi energică. Pentru ca să se acordă avantagii speciale tarilor limitrofe cu Rusia sovietelor, Liviu P. Nasta Dreptatea socială Am citit cu , toată atenţia prima parte a expunerei făcută în ziarul „Dimineaţa“ de către d. G. G. Mironescu, fost prim-ministru. Am citit anume partea in care d-sa analizează, făcând dovada unei concepţii clare, şi solide şi a unei serioase cunoaşteri a chestiunei, criza pur economică, lămurindu-i cauzele şi indicând remediile. Această expunere care, deşi ocupă cinci coloane de ziar, este totuşi concisă şi substanţială, cuprinde în ea materie de multe şi variate comentarii. Are, cum era şi firesc din partea unui fruntaş al partidului naţional ţârânesc şi a unui fost şef de guvern, eşit din acest partid, părţi care constitue o apărare a liniei de conduită şi a actelor săvârşite de guvernele naţional -ţarăniste. Latura aceasta, o lăsăm la o parte. Ţinem numai să ne oprim asupra condiţiunilor pe care d. Mironescu le socoteşte ca „esenţiale“ pentru învingerea crizei economice. Aceste condiţiuni sunt două: concentrarea energiilor, adică unirea tuturor forţelor în fiecare ţară şi, a doua, încrederea, „factor psihologic esenţial, fără de care nu se poate ajunge la un bun rezultat“. Complectăm aceasta prin credinţa d-sale că se înşală cel ce afirmă că asistăm la prăbuşirea capitalismului. Ce-i drept, d. Mironescu recunoaşte „că trecem printr’o criză de gravitate excepţională, fără precedent în istorie“. De aceea, crede şi d-sa că „după frământările de astăzi vor veni prefaceri mari“. Mai crede însă că aceste frământări „nu vor atinge înseşi bazele structurei economice actuale“. E o credinţă susceptibili de discuţie şi controverse. Atât pentru partizanii, cât şi pentru adversarii ei, este egal de valabil adevărul că viitorul e o carte închisă. Insă, nu este mai puţin adevărat că societatea e supusă, din toate punctele de vedere, unui proces fatal, inevitabil de evoluţiune. Procesul acesta poate fi întrucâtva amânat, dar nu e chip să fie oprit şi zădărnicit definitiv. De asemnea, este tot aşa, de adevărat, că, precum constată şi d. Mironescu, statul — şi nu numai la noi — a luat deja războiul mondial încoace, in domeniile cu caracter social şi economic, „o serie de măsuri care contravin principiilor regimului capitalist“. D. Mironescu însă speră că aceste măsuri nu vor avea decât un caracter temporar. E o speranţă pe care timpul urmează să o justifice sau să o infirme. Tot timpului revine sarcina de a ne arăta ln ce direcţie se va produce evoluţia socităţii şi care regim economic şi social va eşi biruitori Ceea ce interesează în mod deosebit pentru ziua de astăzi, sunt mijloacele cu ajutorul cărora insuportabila criză economică de astăzi ar putea fi, dacă nu definitiv biruită, măcar cât mai mult uşurată. Ca mijloace, d. Mironescu preconirizează, între altele, concentrarea energiilor, adică tuturor forţelor in fiecare ţară şi stimularea spiritului de încredere, prin ridicarea moralului. De acord. Sunt mijloace necesare şi destul de eficace. Insă, ele nu se pot produce şi afirma, dacă în prealabil nu se practică din partea guvernanţilor ceea ce cuprindem în expresiunea „dreptate socială“. Această dreptate impune, in primul rând, o cunoaştere exactă a realităţilor, deseori deformate şi alterate de ochelarii sau de beţia puterei. Tot dreptatea socială cere o încredere a celor de sus in cei de jos, în loialitatea şi în curăţenia sentimentelor celor de jos. Mai cere ca situaţia să fie privită nu din punctul de vedere îngust al intereselor personale sau de clasă ale celor de sus, ci privirile să îmbrăţişeze interesele adevărate ale întregei colectivităţi, iar modul de a lucra şi proceda să folosească realmente acestor interese. Fără practicarea sinceră a unei astfel de dreptăţi sociale, se predică un pustiu, când se face apel la unire şi la stimularea spiritului de încredere. N. Batzaria CHESTIA ZILEI INTRE COLEGI D. FLANDIN. — Cred că-ţi dai seama de greutăţile pe cari le am eu cu finanţele ! D. ARGETOIANU. — droft! Să mă cert pe mine cum o învârtesc fără finanţe! NEGOCIERILE PENTRU NOUILE ÎMPRUMUTURI Chestia controlului financiar PARIS. — „Journal des Débats‘ se ocupa din nou — în numărul de la 6 ianuarie — de chestia împrumuturilor româneşti. Ziarul scrie : .Presa română ne informează zilnic despre proiectele ministrului de finanţe şi despre scopul voiajului său. Nu avem nici o îndoială că vrea bani. Zvonuri neliniştitoare circulă cu privire la situaţia financiară a ţării. S’a vorbit de moratoriu şi de suspendarea serviciului datoriei externe. Zvonurile acestea au fost desminţite crescendo, deoarece primele comunicate n’au liniştit publicul. Se pare însă că Banca Franţei va consimţi — dacă nu şi făcut-o — un împrumut de 250 milioane de franci Băncei Naţionale a României. Ambiţiunile guvernuilui român nu se opresc însă aci şi, dacă e să credem ziarul■ financiar român „Argus”, România aşteaptă ca piaţa franceză să-i acorde un împrumut de trei miliarde lei sau 500 milioane de franci. „In acelaş timp, d. Argetoianu, considerând, că deoarece, in urma întrebuinţării întregei anuităţi de amortisment din 1931 pentru cumpărarea de titluri în bursă sub paritate, numărul titlurilor răscumpărate reprezintă nu numai amortismentul prevăzut pentru 1931 ci și acela pentru 1932, se gândește să ceară băncilor ca România să fie descărcată în 1932 de serviciul de amortisment. „Momentul e propice pentru a ne referi la ultimul Raport trimestrial (Noembrie 1931) al d-lui Roger Auboin. Nu este mai puţin oportun să amintim că controlul francez se termină peste o luna”. DOUA FELURI DE OPERAŢIUNI După cât am auzit sunt in discuţie două rânduri de operaţiuni. Cei dintâi, un credit de 250 milioane de franci de acordat, pe termen scurt, de Banca Franţei Băncii Naţionale a României. Al doilea, un împrumut de stat de acordat parte de Casa de depuneri a Franţei sub garanţia guvernului francez şi parte de unele din băncile cari au subscris la împrumutul de stabilizare 7% dela 1929 şi la cel VA% de la începutul lui 1931. Nu se ştie încă la cât se poate urca acest împrumut. 500 milioane franci pare deocamdată prea mult. Iin momentul când scriem (6 Ianuarie), o cifra mai aproape de adevăr ar fi 251 milioane, atât cât ar urmă să fie şi creditul Băncii Franţei. Acum câteva zile n’a fost vorba decât de 220 milioane franci, 100 milioane Cassei autonome româneşti şi 120 Trezoreriei române. Se va putea urea suma la 2 50 milioane şi peste? Lucrul depinde de felul etern se vor desfăşura negocierile. Acestea sunt foarte grele şi sunt duse într'o atmosferă din cele mai dificile. S’a văzut mai sus tonul lui „Journal des Dénats“. Ziarul este la a nu mai ştiu câta notă de acest gen. Celelalte ziare wa fi o atitudine mai bună. Nici unul nu susţine proectele de împrumuturi. „La République“ de ani (Citit! continuarea In pag. II-a) NOTE MINISTERUL armatei a trecut câteva solde pe seamaministerului fie interne... ...Care, neplătindu-şi funcţionarii, mai posedă unele disponibilităţi. OAMENII politici basarabeni cereau un fount unic. Sezisăndu-se de cererea lor, guvernul le-a acordat un front marţial de-a lungul Nistrului... ★ AUTORITĂŢILE engleze, au arestat pe soţia lui Gandhi şi au dus-o in aceiaşi închisoare, unde se găseşte soţul ei. ...Pentru ca pedeapsa acestuia să fie încă şi mai mare. ic DUPĂ sosirea d-lui Argetoianu. — Id. Iorga va pleca in Italia. Două săbii intr’o teacă nu merg... ic (Citiţi continuarea in pag. II-a) Alte veşti din Bicaut privitoare la Transilvania de SGARLAT CALLIMACHI Urmând cu expunerea evenimentelor petrecute, în Transilvania, după moartea lui Ragotzky găsim următoarele veşti în legătură cu trecutul acestei ţări: „Acest principe fiind mort, Transilvania s’ar fi putut bucura de o binefăcătoare odihnă, pe care n’o putuse gusta în timpul domniei lui Ragotzki, dar Ali,pașa care se apropia tocmai atunci de hotare, n’avea poftă să se întoarcă cu mâinele goale și fără să dobândească ceva avantagii pentru stăpânul său, care avea nevoiesă se despăgubească, prin cucerirea, unei cetăţi, de cheltuelile făcute.Ragotzki fugise la Varadin după înfrângere, şi astfel, se găsi cel mai bun pretext, învinuindu-se locuitorii oraşului de a fi îmbrăţişat cauza nesupusului şi de-ai fi dat ospitalitate. Adevărul este, că oraşul Varadin se găseşte aşezat la picioarele unor munţi, pe unde se poate pătrunde în Transilvania, fiind, deci, o cheie a Transilvaniei şi turcii ştiau, prea bine, că cucerirea sus numitei localităţi avea o deosebită însemnătate. Din motivele acestea, Ali-paşa porunci, cetăţii, să se predea. Locuitorii oraşului, miraţi de venirea puternicei oaste turceşti, trimiseră un curier la Viena, ca să ceară sprijinul Împăratului. Ei îi amintiră, că in virtutea tratatelor, turcii n’aveau dreptul să zidească noi întărituri dealungul hotarelor, că construirea unei alte cetăţi, sau cucerirea uneia, deja zidite, însemnau nerespectarea păcii, că pierderea oraşului lor ar fi fatală, nu numai Transilvaniei, ci şi Ungariei, căci pe acolo era singurul drum intre aceste provincii şi Germania, că trebuia neapărat, să fie împiedicată înaintarea turcilor, cei mai neîmpăcaţi duşmani ai creştinătăţii. Sfatul împăratului, adunându-se, hotărî să sprijinească interesele acestui popor şi generalul de Souches primi ordin să-şi puie în mişcare oamenii, acolo unde va fi nevoie. Căci se credea că trupele germane şi cele ungare vor putea alcătui o armată de vreo douăzeci şi cinci de mii de oameni. Dar, fiindcă, ordinele date împiedicau pe general, să se angajeze în lupte de ale căror sfârşit bun nu era sigur, el strânse un consiliu de războiu, adunând pe cei mai de vază oameni ai ţării. El îi întrebă dacă se putea porni in ajutorul oraşului Varadin, fără a expune prea mult oştite împărăteşti şi cu speranţa de a câştiga o victorie. Pentru a răsunde la această întrebare, se întocmi o iată exactă a forţelor împărăteşti. Se văzu, atunci, că ele erau mult mai slabe, decât le credea Curtea din Viena. Căci, de când unele cetăţi din principatul lui Ragotzki, precum Zatmar, Tochay, Kalo şi altele, primiseră garnizoane nemţeşti, trupele împăratului se găseau reduse la patru mii de oameni, iar ungurii socotiţi la două mii de ostaşi, nu erau in realitate, decât şase sute. Haiducii, în număr de şase mii, se retrăseserâ cu toţii la căminurile lor, încât tot corpul lor era împrăştiat. In ceia ce priveşte forţele auxiliare ale împăratului, îl n’y avait rien de plus în, certain (nimic nu era mai puţin sigur), înaintarea lor era aşa de înceată, încât le trebuia vreme îndelungată ca să sosească. Din aceste fapte se poate uşor deduce că Germania putea pune mulţi oameni pe picior de războiu, dar că aceşti oameni erau foarte greu de strâns la