Adevěrul, octombrie 1932 (Anul 46, nr. 14950-14978)
1932-10-14 / nr. 14961
ANUL 46-No. 14961 Vineri 14 Octombrie 1932 .ib » FOHDATflRT« AL. V. BELDIMAN ari 1888—1897 t UWUATU1U. CONST. MILLE n\ 1887—1926 ' .rL_______________ 200 Iei pe 3 luni _ _ _ __ ~ Centrala: 32470. abonamente: taSS“** 8 LEI BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) Mo.6-7—9 ««<»»: “AmΫ. c=====_====^jggJ£=PgJJ^=J=^____________ ______________ ______ ______________________________________________________________[administtt»t^^___________ D. Vaida a citit decretul pentru inchiderea parlamentului, in aplauzele majorităților. Va mai avea ocazia să primească aceste aplauze la redeschiderea parlamentului ? După consfătuirea majorităţilor Sesiunea extraordinară s’a terminat cu obicinuita consfătuire a majorităţilor. Ca întotdeauna, s’au rostit discursuri banale, in care fiecare s’a felicitat pentru ceva.„ Şeful partidului s’a felicitat pentru opera legislativă realizată. Reprezentantul majorităţilor a felicitat guvernul pentrupunea depusă. Aţi citit discursurile? Aţi văzut, desigur, că — in vremurile acestea de mare şi grea criză — curge aceiaşi literatură retorică, de exact aceiaşi calitate, ca şi atunci când timpurile erau liniştite, atmosfera senină și evenimentele absente». Să o spunem limpede: nu mai e vreme, acum, pentru o atât de facilă şi frivolă schimbare de amabilități în familie. Astăzi, mai mult decât oricând, regimul parlamentar trebue să devină o realitate. Fiindcă regimul parlamentar înseamnă control, înseamnă colaborare. Înseamnă o ritmică şi armonioasă încordare de forţe in vederea aceluiaş scop. Am urmărit — cu atenţia pe care ne-o dictează profesiunea de cronicari politici, — desfăşurarea ades penibilă a activităţii parlamentului, în această sesiune extraordinară. Am văzut destule momente lamentabile, in care parlamentul n’a făcut decât să ratifice prin aclamaţii, fără nici o discuţie, hotăriri luate intre patru ochi. ** * Dacă locul acesta ar putea dura mai mult, dacă liniştea vremurilor normale ar îngădui acest joc, — atunci, — hotărit, critica noastră n’ar avea decât valoarea platonică a unei critici îndreptăţite, de sigur, obiecţiuniie noastre ar rămâne numai obiecţiuni. Din păcate insă, această epocă — în care ne pândeşte, pretutindeni, neprevăzutul — nu mai îngădue un joc comod de guvernare. Epoca aceasta cere mai mult decât o parodie de regim parlamentar. Cere realităţi sincere, pipăibile. Am fi dorit, în consfătuirea majorităţilor, cuvântul greu, răspicat al timpului acestuia. Am fi dorit, în cuvântările rostite, un ecou al gravelor preocupări de azi. Am fi dorit un amplu răsunet al grijei şi al suferinţei obşteşti. Nimic din toate acestea. Consfătuirea majorităţilor a decurseri dimineaţă, cum ar fi putut decurge şi acum două sau trei decenii. Se frământă o lume întreagă. Se luptă atâtea concepţii. Se încrucişează atâtea idei, se duelează atâtea principii. O ţară întreagă geme in suferinţă. Partidul, care este astăzi la guvern, se zbate în zeci de conflicte. Guvernul însuşi se macină în nenumărate conflicte. Opinia publică o ştie, o simte. Instinctul masselor, mai sigur decât judecăţile cele mai selecte, indică precis această lipsă de conducere, această nesiguranţă de cârmuire. Conducători partidului naţionalţărănesc încearcă insă, cu mijloace perimate, să salveze aparenţele. Un simplu schimb de bezele între d. Iidin Man!« şi reprezentantul majorităţii nu poate amăgi p© nimeni. Mulţimea descifrează cu uşurinţă ce se petrece dincolo de această politeţe uşoară, dincolo de acest ieftin protocol. A spune, azi, adevărul întreg, răspicat, limpede, mulţimea acesteia, — iată singura politică utilă. Ad. REABILITAT D. Aurel Vlad nu s'a prea, bucurat de o presă bună. Probabil și din cauza temperamentului d-sale vijelios. Or, pe ziua de eri, d. Vlad a făcut la consfătuirea majorităților un discurs care a impresionat şi care la reabilitat. Calm, ca niciodată, d. Aurel Vlad a spus, cu sublinierea unei reale puteri de convingere, lucruri bune şi cuminţi. In special a lovit In cei cari nu ştiu ceia ce datoresc poziţiei pe care o ocupă în erarhia de stat. Ţara românească, a spus d. Vlad, are dreptul să i se păstreze prestigiul intact. Există anume rândueli pentru felul şi forma in care trebue să se manifesteze un demnitar, supus erarhiei. Un parlamentar poate vorbi numai conform conştiinţei sale. Un ministru, un diplomat, un delegat, nu au dreptul de a nesocoti autoritatea supremă a guvernului. La cine a făcut aluzie d. Vlad e clar. Dreptatea desăvârşită este de partea d-sale. In această privinţă are întreaga aprobare a opiniei publice. S'a întrebat insă d. Vlad dacă, cel puţin in anumite chestiuni, cei care constitue guvernul au ştiut să fie la înălţime şi să nu se abată de la regulele elementare ale bunei rândueli ? Foarte curând vom avea, in această privinţă, o dezbatere publică. Şi atunci se va vedea că dacă d. Vlad a avut dreptate să fie sever cu unii, ar fi trebuit să fie complect, adică să fie şi faţă de ceilalti. BUTADE . Consfătuirea de ieri a majorităţilor a decurs într'o atmosferă care ar fi trebuit să dea de gândit celor ce vor şi ştiu să vadă şi să audă. In ce ne priveşte, socotim că această simplă subliniere e suficientă. Restul se înţelege de la sine. Dar un alt lucru: caracterul discursurilor si o butadă. A vorbit, in primul loc, d. Iuliu Maniu, şeful partidului. Discurs de preamărire a operei legislative înfăptuite şi apel la unire. Dar acest discurs a cuprins şi fraza: „Să aducem o frăţească mulţumire iubitului nostru Alexandru Vaida, pentru greaua sarcină ce şi-a asumat“. Cei de faţă au meditat — unii au subliniat apoi contrastul dintre realitatea cunoscută şi care domină partidul naţional-ţărănesc şi cuvintele calde pronunţate de d. Maniu la adresa d-lui Vaida. Dar s-a întâmplat şi un alt lucru, pe care unii îl consideră dept răspuns la cuvintele de dragoste şi solidaritate, pronunţate de d. Iuliu Maniu. Recunoscând şi d-sa necesitatea armoniei şi a solidarităţii in partid, d. Vaida a sublinat, cu o ironie vădită, că nici de prea mult sprijin nu trebue să fie vorba, fiindcă strică. „Nu ne sprijiniţi prea mult“, a spus d. Vaida şi majoritatea a râs. Sever D. N. TITULESCU va sosi In tară. Ca să ia ministerul de externe ? Ca să-l refuze ? Ca să ceară legaţia dela Londra ? ...Ghici, ghicitoarea... d-lui Vaida' * D-NII MIHALACHE, Titulescu si Madgearu sosesc cu acelaş tren in Bucureşti... ...Un mars asupra Bucureştilor? Sau, dela Bucureşti, asupra Bădăcinilor ? *■ D. IULIU MANIU se duce iarăşi la Bădăcin. ...Fiindcă vine d. Titulescu la Bucureşti ? In cazul acesta, s-ar putea schiţa un plan Londra-Bucureşti-Bădăcin... CARNETUL NOSTRU FEMEILE IN SPORTUL AERIAN Revista ,Berliner Ilustrierte Zeitung‘‘ consacră mai multe pagini de ilustraţii succesului paraşutistei germane Lola Schröter, care la Hohenau lângă Kiel, a atins recordul mondial de săritură cu paraşuta. Săritura a efectuat-o de la o Înălţime de 7.350 metri, la o viteză a avionului de 200 klm. pe ceas. Ea a plutit in aer 28 de minute, parcurgând 45 klm. până ateriza pe ţărmul mării Selente. Se ştie că d-ra Brăescu, în gloriosu-i record mondial de paraşutistă se lăsase să cază de la o înălţime de 6.000 metri. Lola Schröter o întrece deci cu peste 1.000 de metri luându-i întâietatea în acest sport primejdios. Este de notat că paraşutista germană a fost prevăzută cu aparate care-i înlesneau respiraţia în înălţimile rarefiate ale aerului. Deasemenea a avut fixat la piciorul stâng un aparat de Innot in vederea unei eventuale căderi în apă cu paraşuta. Succesul paraşutistei germane n’o va descuraja desigur pe d-ra Brăescu. Ea va relua probabil lupta pentru, a-şi recâştiga recordul mondial. D-ra Brăescu are însă o inferioritate în această luptă pentru record în care e angajat oare şi cum şi sentimentul de mândrie naţională a mulţimii. Ea nu are concursul pe care l-a avut Lola Schröter. Ştim cât a trebuit să lupte dincolo, peste ocean, ca să-şi poată realiza materialmente visul. Cunoaştem dificultăţile pe care le-a întâmpinat din partea acelora care trebuiau să-i dea avionul, pilotul, aparatele. Dar sparturile acestea nu desvolta numai fizicul. Ele sunt tonice ale sufletului. . Desvoltă curaj, caracter, prezenţă de spirit, grabă în judecată. Şi d-ra Brăescu a dovedit că le are ,pe toate la un potenţial ridicat, şi suntem convinşi că o vom vedea in cturând şi mai sus de 7.350 metri. ..Doctorul Ygrec CHESTIA ZILEI PRECOCITATE MOTTO: Nu mai există copii! (Maximă modernă). DASCĂLUL. — Nădejde" și operantă“ sunt cuvinte sinonime ; dați și voi un exemplu. ÎNTÂIUL ELEV. — ,Jientru" și „contra". DASCĂLUL. — Astea nu-s sinonime, ci antonime. AL DOILEA ELEV. — Ba-s sinonime! Nu vezi d-ta că Vaida care e pentru și Titulescu care e contra sunt gata să lucreze împreună ? ! Ţările care nu pot plăti cuponul se supune „Manchester Guardian“ După cum se ştie, consiliul Societăţii Naţiunilor a votat, acum câteva zile, o rezoluţie în chestia împrumuturilor ce au fost contractate sub egida sa. Consiliul spune că este conştient de răspunderea pe care Societatea Naţiunilor şi-a asumat-o atunci când a recomandat publicului să subscrie la diferitele împrumuturi de ajutorare şi de reconstrucţie solicitate de Austria, Bulgaria, Ungaria, Grecia, etc. şi că a însărcinat comitetul financiar să vadă ce este de făcut pentru ca statele în cauză să-şi respecte angajamentele. Chestia aceasta interesează de aproape România. Cu toate că noi n’am contractat nici un împrumut sib egida Societăţii Naţiunilor, faptul că statele cari au obţinut împrumuturi prin mijlocirea acestora nu mai plătesc azi cuponul, nu poate decât întări comitetul financiar să insist© acum, când — la râridul nostru, ne-am adresat Genevei — să primim controlul. Starea de spirit în cercurile Societăţii raţiunilor nu este favorabilă a tarilor cari nu plătesc cuponul. Cercurile acestea reprezintă interesele şi punctul de vedere al creditorilor.Nu trebue uitat că, de vre-o doi ani şi mai bine, se duce o campanie intensă în presa din nous, franceză şi engleză, pentru a pune sub control ţările cari nu pot plăti. Rezoluţia de care vorbim mai sus a fost luată de consiliu, în urma cererii unui comitet din Londra, prezidat de un persolagiu considerabil, Sir Austen Chamberlain. Comitetul a atras atenția consiliului asupra faptului că retentorii de titluri subscrise după ndemnul Genevei, riscă din caua falimentului statelor cari au beneficiat de împrumuturi să piardă 80 milioane de lire sterline. Sir Austen Chamberlain spune că publicul n’ar fi subscris dacă Societatea Naţiunilor n’ar fi luat acele stat şi împrumuturi sub oblăduirea ei. Guvernele cari se prezintă la Geneva pentru a cere înlesniri la cupon nu pot deci găsi acolo o atmosferă bună. Din cauza aceasta, nu trebue să ne aşteptăm ca, în materie de control, să ni se facă concesiuni serioase şi ca protocolul să fie schimbat in punctele lui esenţiale. De altă parte, mulţi îşi dau seama in spus că statele cari nu mai plătesc cuponul si acele cari sunt pe cale să nu-1 plătească, nu pot face altfel, ffă se găsesc într’un caz de forţă majoră. Astfel, „Manchester Guardian“, comentând (numărul dela 8 Oct.) rezoluţia consiliului, scrie: * ,Foarte bună rezoluţie, dar ce măsuri de Îndreptare să se la?.» Ţările in cauză au acceptat să taie un carne vie. Economiile nu sunt o soluţie atunci când comerţul şi Încasările statului cad in mod catastrofal. Este ridicol să se ceară acestor state să plătească dacă nu exportă şi dacă exportă pe preţuri coborîte. „Hotăririle conferinţei de la Stresa ie-a dat oarecari speranţe. Dar hotăririle acestea au fost vidate de orice Însemnătate prin rezervele ce s’au făcut. Dacă consiliul Societăţii Naţiunilor Înţelege să trimită scrisori de avocaţi debitorilor cari nu plătesc, atunci să facă şi ceva pentru ei ca să fie puşi in măsură să plătească“. Dar consiliul se mărgineşte să trimită scrisori avocăţeşti. El nu are forţa de a lua iniţiative energice pentru ameliorarea situaţiei economice generale. Politica lui faţă de ţările sărace, se exprimă în control şi în reduceri. Aceasta când, după cum arată „Manchester Guardian”, conferinţa de la Stresa n’a dat nimic. NAZBATII ACTIVITĂȚI DIFERITE Camera s’a închis. D. Maniu se felicită de activitatea guvernului. Vorba e: guvernul se felicită — și el— de activitatea d-lui Maniu? Kix Războiul mondial urmat de catastrofa bolşevică şi mai apoi de criza economică, financiară şi monetară ce bântuie astăzi omenirea, — toate aceste formidabile întâmplări cu aspecte şi influenţe multiple au avut de rezultat, pe lângă alte importante urmări de tot felul şi pe acela de a fi produs o confuzie de neînchipuit in unele spirite. Sunt, în adevăr, unele idei fundamentale, puse astăzi în discuţie, şi cam înainte de război nu ar fi suferit nici o contradicţie ori Împotrivire, atât de mare şi de complectă era adeziunea tuturora la acele idei. Mă gândesc, de pildă, la ideia referitoare la poziţia şi interesele ţărănimii în sânul societăţii burghezo- capitaliste. Nimeni nu s’ar fi gândit atunci să facă din ţărănime o clasă socială cu interese potrivnice intereselor de bază ale societăţii burghezo-capitaliste, cu atât mai puţin încă o clasă revoluţionară, in sensul marxist al cuvântului, adică o clasă socială care să poarte în flancurile ei germenii unei nouă organizări a societăţii, construite pe alte baze, opuse celor pe care stă clădită societatea contemporană. Astăzi?... Astăzi ni se vorbeşte despre interesele specifice de clasă ale ţărănimii, despre menirea acesteia din urmă de a creia,in ţările cu structură agrară, o nouă ordine de lucruri, un stat ţărănesc în opoziţie cu statul burghezo-capitalist, etc... Capitalismul ar fi o formă perimată de organizare economică şi politică a societăţii, iar ţărănismul integral, reprezentat de cele mai multe ori prin distinse personalităţi aparţinând burgheziei oraşelor, ar constitui formula nouă salvatoare... Mi se pare că întreg sistemul de gândire al ţărănismului integral, stă pe o bază falsă. Eroarea constă în aceia că s’a Încercat a se aplica unele noţiuni şi idei aparţinând ideologiei marxiste unui domeniu social, care rămâne oarecum străin experienţii acelei ideologii. Metoda de cercetare, aplicată la început de Marx, continuată apoi de şcoala care i-a urmat şi care li poartă numele, in domeniul producţiunii Industriale, a fost transpusă, fără discernământ şi fără prea multă gândire critică, într’un domeniu al realităţii sociale faţă de care analiza marxistă ar fi trebuit să ne conducă la rezultate exact contrarii. S’a căutat cu alte vorbe a se aplica, faţă de ţărănime, rezultatele pe care marxismul le-a obţinut faţă de proletariatul industrial, făcând din ţărănime o clasă socială, in sensul marxist al cuvântului, iar din aspiraţiile şi ţelurile sale particulare, vremelnice şi cuprinse toate de fapt în cadrele societăţii burghezo-capitaliste, un ideal de luptă Împotriva capitalismului. Aici rezidă eroarea şi de aci provine slăbiciunea doctrinei anticapitaliste a ţărănismului integral. ESTE ŢĂRĂNIMEA O CLASA SOCIALA? Prin ţărănime înţelegem acea pătură ori categorie socială, care deţine individual şi în plină proprietate privată, o porţiune mai mare ori mai mică din acel minunat şi incomparabil mai vechi instrument de producţie, care este pământul. Prin organizaţie burghezo-capitalistă, Înţelegem acel complex de instituţii economice, juridice şi politice, acel tot unitar de regule de drept privat şi public, de relaţiuni şi raporturi sociale, bazate toate pe ideia fundamentală a proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie şi de schimb, a profitului individual, şi a muncii salariate libere. Organizarea burghezo-capitalistă a societăţii nu se poate desface In bucăţi după dorinţa noastră, pentru a reţine pe unele din ele şi a respinge pe altele. Organizarea producţiei, a schimbului şi circulaţiei mărfurilor, a creditului, etc., sunt toate legate Intre ele printr’o reţea de rândueli juridice puse sub puterea ocrotitoare a statului, formând o unitate nedespărţită, una şi indivizibilă. Se vor fi observând, desigur, inlâuntrul sistemului linele nepotriviri ori diferenţieri, provenite dintr’o evoluţie mai rapidă a unora din părţile componente ale întregului, faţă de celelalte părţi rămase mai in urmă, — cum, de pildă, astăzi producţia a depăşit posibilităţile de absorbire, acestea din urmă frânate fiind de pricini monetare,— dar aceasta nu înseamnă încă o disociere definitivă a părţilor, ci numai un moment de criză, mai repede ori mai încet depăşit apoi, printr'’un proces de nouă adaptare. Constitue, oare, ţărănimea parcelară o clasă socială, în sensul marxist al cuvântului? Clasa socială, in tradiţiunea marxistă, nu este numai o simplă grămădire de oameni, o juxtapunere mecanică de indivizi, unul lângă celălalt, cu interese economice şi profesionale asemănătoare. O clasă socială nu este numai o reuniune involuntară — spre deosebire de partidul politic care este o aglomerare voluntară — de oameni, cari îndeplinesc in sânul societăţii aceiaş funcţiune economică. Aceasta nu constitue încă o clasă socială, sau mai bine zis şi pentru a rămâne credincioşi ideologiei marxiste, constitue numai o clasă in sine. Marx concepe transformarea socială ca trebuind să fie înfăptuită de un proletariat organizat. Clasa lucrătorilor industriali, prin însăşi condiţiile sale de viaţă zilnică în mecanismul producţiei capitaliste, s’a transformat devenind o clasă pentru sine, prin câştigarea unei conştiinţe proprii, prin dobândirea unui suflet colectiv, a unei ideologii particulare şi a unei autonomii spirituale in sânul societăţii capitaliste. Clasa lucrătorilor industriali, printr’o lentă evoluţie care corespunde unui proces de desvoltare şi diferenţiere lăuntrică, s’a transformat dintr’un element economic pasiv într’un factor social activ, dintr’o realitate statică obiectivă într’una dinamică şi subiectivă. DISCUŢI Ţărănimea şi capitalismul de AMGUŞTI ţărănimea solidară cu capitale!! Ţărănimea, concepută pe tipul micului cultivator de pământ, va putea ea oare deveni vreodată o clasă socială pentru sine? Nu zadarnic a comparat Marx ţărănimea cu un sac de cartofi. Condiţiile de viaţă ale ţărănimii, felul de cultură parcelară a pământului, izolarea sa economică ca factor de producţie, toate împrejurările de toate zilele legate de procesul producţiei, nu numai că împiedecă putinţa de a face să nască în ţărănime un sentiment durabil de solidaritate socială efectivă, asemănător aceluia care caracterizează psihologia colectivă a masselor de lucrători industriali, dar incă ii determină și ii fixează pentru totdeauna o ideologie curat individualistă, care poate servi drept prototip economiei burghezo-capitaliste. Țărănimea poate constitui o clasă socială in sine, adică o simplă realitate economică obiectivă; dar ea nu va deveni niciodată o clasă pentru sine ,adică o realitate socială subiectivă. Ţărănimea constitue o grupă de oameni, in care juxtapunerea mecanică a indivizilor pe acelaș plan economic nu se iva transforma niciodată într’o fuziune spirituală, o unitate sufletească, cu ţeluri şi idealuri proprii, conplect şi total separate de acelea alt, ordine sociale (Citiţi continuarea in pag. II-a) Intorcându-se la alegători La mulţumirile obligatorii şi oare- cum protocolare aduse senatorilor „pentru munca depusă", în cursul sesiunei extraordinare a parlamentului, d. N. Costăchescu, preşedintele Senatului, a adăugat şi rugămintea ca membrii Maturului Corp să cerceteze în zilele nu prea multe de vacanţă parlamentara, ţara şi nevoile ei. E o rugăminte, care constitue o datorie — i-am putea spune profesională — valabilă şi pentru membrii celeilalte Adunări legiuitoare. Iată-i deci pe deputaţi şi pe senatori, renunţând la o odihnă despre care nu spunem dacă este sau nu bine meritată, că se pun pe drumuri şi că se silesc să se achite de obligaţia de a lua contact cu nevoile ţării — cea ce înseamnă de a lua contact cu alegătorii. Insă, mai înainte de a se informa asupra nevoilor ce au survenit intre timp, firesc este ca ei să dea socoteală alegătorilor despre ceeace au făcut până acum pentru satisfacerea şi potolirea nevoilor, care Ii erau îndeajuns de bine cunoscute. In deosebi, până la ce punct s’au ţinut de angajamentele luate în zilele în care solicitau voturile cetăţenilor. Asupra acestui din urmă punct avem motive serioase să credem că aleşii naţiunei vor fi destul de încurcaţi în lămuririle ce sunt datori să dea. Răspunsuri ca: „Ne-am certat, ne-am ocărit şi uneori ne-am bătut“, nu sunt de natură să le atragă mulţumirile acelora cari i-au ales. Sau lămuriri ca: „Am ţinut discursuri nesfârşit de lungi, vorbind şi ziua şi noaptea, şi în zilele de lucru şi în zilele de sărbătoare, pentru ca în ultimele ceasuri din ultima zi a sesiunii să votăm şi să dăm gata peste 20 de proecte de lege, despre care nici noi nu prea ştim ei cuprind“. «Tot şi mai puţin sau f ăcătoare, într’o ordine de idei asemănătoare, alegătorii nu se vor grăbi să-i felicite, auzind din gura acestor aleşi că le aduc plocon o lege cum e, bunăoară, legea măsurilor financiare urgente, care dă ministerului de finanţe dreptul de a tăia şi spânzura, adică de a reduce salarii, de a arunca funcţionari pe drumuri şi de a aplica o străşnicie necunoscută până acum în încasarea impozitelor curente şi a restanţelor de impozite. Dar în cuvântările ţinute şi în angajamentele luate în decursul campaniei electorale, aceia care astăzi sunt membrii majorităţii parlamentare se obligaseră să sprijine o politică de economii, constând în reducerea cheltuelilor, care nu erau chiar aşa de utile, şi în suprimarea sau neînfiinţarea de locuri şi instituţii, care nu răspund pentru vremea de cumplită sărăcie de astăzi unei stricte şi indispensabile necesităţi. Aşa fiind, alegătorii sunt în dreptul lor să întrebe: „De ce aţi consimţit la numirea duzinei de subsecretari de stat? De ce n’aţi protestat împotriva năvalei de secretari generali, de şefi de cabinet, împotriva inflaţiei de inspectori de tot felul şi de toate categoriile?“ Mărturisesc că nu prea vedem cam ce s’ar putea răspunde acestor întrebări pe cât de precise, pe atâta de adevărate. Desigur, mandatarii naţiunei nu se vor simţi mai în largul lor, când alegătorii i-ar întreba asupra celor ce au făcut pentru potolirea crizei, pentru crearea unei atmosfere de încredere şi de siguranţă, pentru scoaterea ţării din dezastrul economic şi din haosul social în care se zbate. Hotărit, contactul cu alegătorii nu este pentru cei aleşi prilej de bucurie şi mulţumire. N. Batzaria (Citiți continuarea în pag. II-a) Natura umană in politică de PETRU COMARNESCU Cu prilejul morţii lui Graham Wallas De curând a murit Graham Wallas, ani dea rândul profesor de economie politică şi de politică la Universitatea din Londra, unde a format o bună parte dintre conducătorii Angliei de astăzi. .Profesor strălucit şi autor de cărţi de bază, Graham Wallas ocupa în lumea anglo-saxonă cam acelaş loc ca Gabriel Tarde în cea latină. Deşi mai mult politician decât sociolog, Wallas a adus în cadrul culturii britanice o seamă de elemente care dealungul anilor au reformat concepţia individualistă şi formalistă a politicii insularilor. Din acest punct de vedere, cartea sa „Natura umană în Politică“ (Human Nature itt Polictics), apărută in 1908, acum la, atreia ediţie, a însemnat un punct nou de plecare, pentru că a introdus în concepţia socială a Angliei nevoia de a adânci mai bine latura omenească şi sensibilă ca făctor în afacerile sociale şi politice.___ Sub influenţa lui William James si Gabriel Tartle, englezul de care ne ocupăm a căutat să dovedească în numita lucrare că ar fi o greşala să consideri că orice acţiune umană este rezultatul unui proces Intelectual. Dimpotrivă, Wallas a accentuat că arta empirică a Politicii constă, în largă măsură, în crearea de opinii printr’o deliberată exploatare a subconştientului şi pasiunilor umane. Cu alte cuvinte, el a arătat că în dosul opiniilor şi atitudinelor politice trebuesc căutate nu atât motivele teoretice, raţionale, prevăzute, cât jocul pasiunilor şi simţirii umane. Meritul său tocmai în aceasta constă : nn a fi analizat instituţiile politice, partidele, parlamentarismul nu ca elemente impersonale, construite după legile raţiunii, ci ca opere umane depinzând de om, de calităţile ca şi de slăbiciunile sale. In politician, Wallas nu vede, cum fac mulţi gânditori politici, o personificare abstractă a voinţii populare, ci mai curând o fiinţă dominată de instincte, emoţii, obişnuind totuşi să dea explicaţii intelectuale pentru experienţele sale emotive, şi dotată cu o energie relativă. Conceput în felul acesta, politicianul este umanizat şi acţiunile sale pot fi nu numai uşor înţelese ca cele ale tuturor oamenilor, dar şi mai uşor corectate. Omul simplu consideră adesea pe politician drept o fiinţă neobosită, veşnic la datorie, o fiinţă care nu poate avea slăbiciuni, schimbări de dispoziţii, şi toane. împotriva acestui fel abstract şi care nu ţine seama de experienţa cotidiană, Wailas a reacţionat cu întreaga ştiinţă a vremii sale. Wailas a fost de asemenea, printre cei mai de seamă observatori ai omului politic internaţional arătând , cum sentimentele şi resentimentele faciale se relevează în politica internaţională şi cum mai ales resentimentele se asociază şi devin obiceiuri, care apar apoi masselor drept adevăruri evidente. A susţinut, deopotrivă, că desvoltarea politică a omenirii nu s’a făcut atât datorită schimbării naturii umane, cât schimbării mediului, adevăr pe care chiar el a înţeles că e numai parţial. . Un remarcabil capitol din cartea sa este închinat studiului acelei pasiuni umane care constă în a te ataşa de imagini, în a crede în simboluri, şi a-ţi da chiar viaţa pentru ele. Graham Wallas a accentuat rolul imens al emoţionalităţii în toate afacerile politice. Ataşarea de imagini joacă un rol hotărîtor în personificarea patriei. Câteva silabe muzicale ca Italia, o melodie frumoasă ca Marseillesa, viziunea vulturilor de pe steaguri pentru Romani, stindardul pentru Englezi sunt imagini şi simboluri care domină massele mai sigur decât nenumărate argumente raionale şi justificări obiective. Viaţa politică este chestie de emoţionalitate, nu de gândire dreaptă, calmă, ponderată. Această temă apare sub toate exemplele care umplu desvoltatul studiu al profesorului Wailas. Dacă oamenii înţeleg aceasta ei vor putea fi, pe de o parte, mai siguri de succes, iar, pe de alta, mai puţin sub influenţa acelor care ştiu să mânuiască elementele emotive din fiecare om, însăşi tendinţa ,de a eticheta opoziţia cu un nume, precum şi arta de a impresiona lumea cu vederi consistente şi continue sunt, tot fac