Adevěrul, iunie 1933 (Anul 47, nr. 15153-15176)
1933-06-01 / nr. 15153
ANUL 41 Ip. 15153 Joi 1 Iunie 1933 , pagini București, Str. Const. Miile (Sărindar) Mo. 5—7—9 TELEFOANE: ABONAMENTE: 200 lei pe 3 luni 380 lei pe 6 luni 750 lei ne tm an In străinătate dubla 3 LEI Centrala: 3.2470. Direcția: 3-3474. Provincia: 3-1066. Administrația: 3.2473. „Un vânt aspru suflă peste tot. Pentru a trece cu bine aceste clipe grele, este necesar să practicăm solidaritatea între cetăţeni şi între popoare.“ (Din discursul rostit de d. Lebrun, preşedintele republicei franceze, la Chalons sur Marne). UN FOC DE REVOLVER Un foc de revolver a răsunat ori, în pretoriul Justiţiei, acolo unde n’ar trebui să se audă decât glasul adevărului şi al dreptăţii. Un om, un împricinat, a tras asupra altui împricinat, crezând, poate, că aşa îşi va face dreptate. Gestul este condamnabil şi numai un sistem nervos, supus la grele încercări, Tar putea explica. Rezultatul — un om este în agonie şi, în momentul când apar aceste rânduri, poate, mort. Dar peste actulin sine, peste considerarea nomentului şi locului unde s’a comis atentatul — circumstanţă agravantă pentru atentator şi pe care o vor aprecia judecătorii omului — se cuvine să privim puţin in atmosfera, care a prilejuit faptul. Un proces — un proces între un proprietar de mari Întinderi păduroase şi o populaţie întreagă în stare de mizerie. Procesul, sub forma lui mai mult socială, incepe îndată după război, în epoca în care tara întreagă trecea prin frigurile noueî aşezări ce trebuia s’o dea exproprierea unora şi împroprietărirea altora. Sunt zece ani de-atunci. In toate regiunile tării atribuirea proprietăţilor s’a făcut — cu forme definitive sau nu, asta are o importanţă secundară — şi locuitorii au intrat in drepturile lor. Acolo, în Munţii Apuseni, nu. Oamenii se procesuiau. De zece ani se procesuiau: la Comitetul agrar, la Cluj, la tribunalul de Ilfov. Procesul se afla abia la prima instanţă. După zece ani de sbucium, de cheltueli, de vreme pierdută. Şi iată că, din nou, procesul se amână din lipsa unor martori. Amânare legală, justificată — fireşte — dar amânare. După zece ani! Disperarea face explozie şi un glonte prăbuşeşte la pământ un om. Vina si crima nu permit nici o îndoială. Deasemeni nici inocenţa victimii, care nu făcea decât să-şi apere un drept al ei. Dar pe deasupra oamenilor, mai este o vină, dacă vreţi o cauză care duce la vina oamenilor — e sistemul. Cum este posibil ca un asemenea proces să dureze zece ani? Şi încă, după un deceniu să se afle abia pe pragul întregii lui desfăşurări? Este normal asta într’un stat de drept, cu justiţie organizată? Nu, nu-i normal. Noi am scris adesea, intervenind în fazele procesului, pentru a sublinia această sinistră particularitate. Am publicat anchete din regiunea înfometată a moţilor şi am susţinut cu căldură drepturile acestor vrednici dar năpăstuiţi ţărani. Dreptate trebuia să li se facă, dar nici după zece ani să nu poată oamenii întrevedea orizontul îndepărtat al drepturilor lor? Spunem toate acestea, nu pentru a scuza un fapt pe care legea îl reprimă, nici pentru a arunca oprobiul asupra unui om răpus în lupta de apărare a drepturilor lui. Le spunem pentru a evidenţia viciul unui sistem, care trebue modificat. Nu există justiţie, acolo unde procesele nu pot obţine soluţii repezi. Cea dintâi condiţie a unei bune justiţii este celeritatea. Numai aşa lumea capătă încredere şi se supune ei cu respectul cuvenit. Altfel, iată ce se întâmplă. Glasului dreptăţii ii precede glontele şi în joc de doi oameni împăcat de o sentinţă judecătorească, recoltăm două victime. Se mai îndoeşte cineva că sistemul judecăţilor eternizate trebue modificat? ■'* Ad. NA 2 BATI I ! ' PROVIZORATUL Oficiosul liberal e convins că guvernul Vaida este „un provizorat“, ... Oare, ca toate provizoratele, durează... Kix Glose politice. LUPTA Contrar celor aşteptate, se dă o vie luptă in legătură cu apropiatele alegeri de la Camera de comerţ din Bucureşti. E adânc regretabil. Părea la început că, evitându-se liste politice, se va evita şi lupta acerbă. Eroare. Partidele nu luptă, dar luptă oamenii cari sunt înregimentaţi în partide. Fatal au intrat deci în acţiune mijloacele obicinuite de luptă politică. Dovada că este astfel, o avem în incidentul cu cărţile de alegător. O mai vădită transpunere de metode de luptă politică nici că se poate gata, gata să funcţioneze le alegerile pentru Camera de comerţ Metoda cărţilor de alegător măsluite sau suveica. Dar lupta pare a depăşi si normele luptelor politice obicinuite. Oficiosul unui partid anunţă, intr-adevăr, că ar fi vorba de publicarea unor acte semnate de unii din candidaţi, de natură să indice o inferioritate morală. Dacă ar fi vorba de acte infamante, cari crează nedemnități, n'ar fi nimic de obiectat. Nimeni nu poate râvni la o demnitate, dacă s-a făcut vinovat de o nedemni-, tate. Dar dacă este vorba de simple aranjamente de ordin comercial, este admisibilă darea lor în vileag pentru a se susţine aşa zisa nedemnitate? Se poate recurge la astfel de mijloace de luptă când comerţul trece prin criza acerbă de astăzi ? Şi unde am ajunge dacă pilda ar fi urmată şi ne-am trezi cu o exibiţie generală a aranjamentelor particulare comerciale ? Nu. Până aci nu trebue să ajungă o luptă care ar fi trebuit ferită de patimă politică. ORAŞELE Se vorbeşte mult de frontul agrar, statul agrar, statul ţărănesc, etc. Dacă cel puţin, pe această cale, s'ar asigura o situaţie mai bună generală ! In schimb se constată o suferinţă generală. Noua stare de lucruri, cu exproprierea masivă, cu cooperaţia sătească, cu predominarea elementului rural în politică, ori a contribuit cu nimic la îndreptare. Satele suferă, deşi suferă mai puţin. Oraşele suferă însă enorm. Cei cari stau la Bucureşti nu-şi dau seama de acest lucru. Caracterul centralist al Capitalei face să se observe fenomenul. Provincia ne spune insă ritos: oraşele se prăpădesc, târgoveţii mor de foame. Şi mor de foame fiindcă toate izvoarele de viaţă au fost secătuite Se prea poate ca unii să nu vadă în dispariţia târgurilor nici un desavantagiu. Noi credem însă că oraşele au o mare misiune şi că deci dispariţia lor nu poate însemna progresul ţării. Oraşele — aşa, a fost şi in trecut şi aşa este mai cu seamă in societatea modernă — reprezintă maximul de progres, maximul de culturalitate, maximul de maturitate de gândire şi de acţiune. Or, deperisarea oraşelor înseamnă şi un pas îndărăt pe scara progresului. Să mi privim dar indiferenţi la suferinţele in care se sbate lumea târgurilor noastre! Sever In serviciul adevăratei culturi La inaugurarea noului local de şcoală primară din comuna Postăvari (Ilfov), solemnitate care a avut loc Duminica din urmă, s’au ţinut— aşa cum este obiceiul românesc, devenit tradiţie — nu mai puţin de douăsprezece discursuri. Solemnitate fără discursuri, fără cât mai multe discursuri, nici nu e cu putinţă să se conceapă măcar. In duzina de discursuri dela Postăvari s’au spus insă şi lucruri de care se ia cunoştinţă cu un sentiment de mulţumire. De pildă, colaborarea, pe care am dori-o generalizată, a celor doi factori de cultură ai satului — preotul şi învăţătorul— şi al cărei rezultat pipăit a fost construirea noului local de şcoală. De asemenea, îndemnul adresat ţăranilor să-şi trimită copiii la învăţătură. Un domn deputat, , care a luat parte la solemnitatea de mai sus, a socotit însă ca o datorie de conştiinţă să aducă in acel mediu ţărănesc, mulţumiri ziarelor „Adevărul“ şi „Dimineaţa“. De ce mulţumiri? Reproducem textual din darea de seamă apărută în ziare: „Pentru concursul pe care îl dau ziarele „Adeverul” şi „Dimineaţa“, în mod permanent, atunci când este vorba de o mişcare cu caracter cultural“. In darea de seamă se mai spune că acelaș domn deputat a stăruit asupra atitudinei pe care au luat-o cele două ziare ale noastre împotriva revizuirii tratatelor. Din parte-ne, socotim de prisos să insistăm asupra acestui din urmă punct. Când s’a pus pe tapet chestiunea privitoare la integritatea teritorială a ţării, nu putea exista decât o singură atitudine. Am luat însă cu plăcere act de declaraţia d-lui deputat, care a recunoscut şi a adus la cunoştinţa ţăranilor concursul pe care ziarele noastre îl dau în mod permanent, când este vorba despre o mişcare cu caracter cultural. Da, e adevărat. Suntem în slujba culturii, în slujba adevăratei culturi. Ceea ce înseamnă însă că nu numai că nu aprobăm, ci înfierăm fără vreun menajament iniţiativele, care sunt mai degrabă „farse culturale“, întreprinse de indivizi cari urmăresc cu totul altceva decât promovarea şi răspândirea culturii intelectuale. Demascând şi înfierând pe aceştia, noi cei cari trudim la ziarele noastre, vom continua cu acelaş caracter de permanenţă şi cu aceiaşi stăruinţă să încurajăm şi să sprijinim orice iniţiativă, orice mişcare menită să ridice în mod real şi serios nivelul cultural, din nenorocire, aşa de scăzut, al ţării noastre. N. Batzaria CHESTIA ZILEI IZIONIST E. Emil Haţieganu intenţionează să demisioneze din guvern dacă nu i se dă un portofoliu. . ZIARELE — .Am auzit că eşti revisionist. — Sunt pentru revizuirea... cabinetului, in care aş vrea să am şi eu un mic „imperiu“. — ?! — Al industriei şi comerţului, de pildă. începe revirimentul? In Germania există o foarte importantă organizaţie, numită „Societatea împăratul Wilhelm1’ pentru încurajarea ştiinţii. Această societate administrează numeroase institute de cercetări ştiinţifice, încurajează lucrările ştiinţifice, în special pe acelea cari au în vedere aplicări practice, şi "şi-a câştigat merite neperitoare pentru bunul renume al ştiinţei germane, şi pentru economia Reichului. Pe lângă celelalte merite câştigate de această societate, s’a mai, adăugat î zilele acestea unul primul protest făţiş împotriva spiritului de sălbatecă distrugere inaugurat de d. Hitler şi de ciracii săi.. Zilele acestea a avut loc alegerea noului senat al „Societăţii Kaiser Wilhelm“. Este adevărat că de astă dată au fost aleşi şi câţiva naţional-socialişti. Astfel, guvernul prusac a recomandat alegerea a doi membri : prinţul August Wilhelm şi bancherul Schroeder, amândoi naţional-socialişti. Au mai fost aleşi din proprie iniţiativă alţi patru naţional-socialişti, fizicianul Lenard, specialistul în agricultură Darie, industriaşul Thyssen, şi „ducele de Koburg. Adică in total sense din 32. Se ştie însă că toate societăţile, de oricefel, dacă vor să se menţie, trebue să-şi schimbe comitetul, alegând cel puţin jumătate plus unu naţional-socialişti. ,Societatea Kaiser Wilhelm“ a opus rezistenţă, realegând , pe cei mai multi membri vechi, intre cari câţiva evrei,şi până’acuma Hitler n’a îndrăznit să ia măsuri contra ei, deşi rezistenţa n’a fost numai pasivă, ci pe faţă, — căci preşedintele societăţii, cunoscutul savant Planck, în discursul de deschidere a criticat făţiş noul sistem de strangulare al spiritului ştiinţific. Astfel, cităm după „Prager Presse” un pasagiu din discursul său: „Ştiinţa germană a creat valori de milioane prin Heinrich Hertz şi Konrad Roentgen. Prin Fritz Haber şi Karl Bosch, ea ne-a dat, in timpul războiului, mijlocul de a ne hrăni şi a ne pâra. Pentru a-şi putea însă îndeplini menirea ei înaltă şi, in cel mai înalt sens al cuvântului, naţională, — ea are nevoe de liberă desfăşurare a forţelor, are nevoe de conducerea unor savanţi cari să se poată supţi apăraţi — ei şi activitatea lor -, de tulburările lipsite de obiectivitate ale evenimentelor politicei zilei". Intenţia profesorului Planck este cu atât mai clară, cu cât dintre cei patru uriaşi ai ştiinţei germane pe cari i-a citat, doi sânt evrei — Heinrich Hertz şi FritzHaber — ultimul fiind încă în viaţă şi silit sa demisioneze din postul ce ocupa. Este evident că intenţionat au fost citaţi aceşti doi savanţi, alăturea de ceilalţi idoi. Atitudinea „Societăţii Kaiser Wilhelm“ şi a preşedintelui ei sânt menite să spele puţin ruşinea revărsată asupra ştiinţei germane prin laşitatea majorităţii savanţilor cari, deşi nemulţumiţi de brutalitatea cu care li s’a pus pe grumaz călcâiul cizmei de sergent-major, n’au curajul să-şi exprime protestul. Cei câţiva oameni de caracter vor reuşi poate să provoace o mişde demnitate printre profesorii germani. D. G. NOTE A demisionat d. Emil Haţiegan. Dificultăţi în girarea fără portofoliului" ? # D. Mirto a spus că, la Geneva, cuvântul d-lui Titulescu este ascultat cu sfinţenie. La Bucureşti ( mai puţin... ) * AUTORITĂŢILE din Timişoara au confiscat oficiosul guvernului. ...Dovadă de imparţialitate !. ? * O nouă consfătuire ministerială. Pe măsură ce consfătuirile, se înmulţesc, sporesc şi disensiunile din guvern.Singurul mijloc de liniştire a spiritelor — este ca să nu se vadă ministru ca ministru. Alte note pentru istoria culturii primitive de PAUL ZARIFOPOL poartă în folklorul nostru numele de călăietură. Omul informat nu va lua niciodată drept isvor istoric asemenea formule satirice. Este interesant, cred, exemplul unui străin, stabilit în țara noastră foarte curând după unirea principatelor, el îmi povestea odată cât de ciudat i se păruse, la început, obiceiul nostru pământean de a sublinia numaidecât şi cu tărie mare, când se vorbeşte de oricine, că e — OM DE TREABĂ. Străinul, neinformat, nu putea prinde rostul „cârâieturii“, şi lua textual vorba unor oameni cari, din glumă, se prefăceau a se mira de raritatea virtuţii. Versurile din revista Spitalul aparţin tehniceşte tipului din a doua poezie juridică; reprezintă clar aceiaşi treaptă foarte veche de stil poetic, — poate şi mai veche decât a poeziei juridice a doua, fiindcă în poezia medicală e amestec de proză cu vers. Textul din revista medicală se introduce că proză pură: „...se îmîntâlnit-o în ambele poezii juridice, plinesc astăzi 72 de ani de când s’a Cacofonia, semnalată în foiletonul de eri ca simptom al unei tehnice inocente încă, o găsim şi în a doua poezie juridică. Nimeni altul n’a fost înCĂ CA Oscar Prim Prezident. Cu nimic nu împuţinează farmecul exemplului, faptul că autorul, cu drăgălaşe naivitate, închide cuvintele ca Oscar între uiriioare. Aceasta pune încă mai mult în valoare muzicalitatea specifică a pasajului. Este cu deosebire remarcabil că, şi în această a doua poezie juridică, întâlnim tradiţionalul element satiric de care am vorbit. Poetul numeşte nesărbătoritul său, „exemplu UNIC, nu numai rar’’, şi adaogă, că,„la Oscar, redactarea hotărîrilor şi studierea dosarelor nu sunt un simulacru, ci oglindesc, ştiinţă şi conştiinţă deplină, muncă asiduă, talent onest şi al datoriei sublim foc sacru". Evident, felul cum sunt atribuite sărbătoritului toate acele virtuţi, vrea, ca şi în exemplul primei poezii juridice, să nege acele virtuţi majorităţii. Semnalăm un rafinament tehnic: în această a doua poezie juridică, lauda sărbătoritului dinadins făcută astfel ca să aibă, indirect, un efect satiric poetul o atribue unui personaj ilustru. Un mare avocat, dispărut, fost ministru şi foarte reputat profesor universitar. Îmi spunea, făcând un prea frumos şi bine meritat elogiu, lui Niculescu Oscar... După ce înşiră elogiile, poetul urmează : Această constatare sinceră şi reală, făcută, nu de un om oarecare ci, chiar de Toma Stelian A fost pentru Oscar Nicolescu crezul vieţii sale de magistrat, zi de zi şi an de an. Elogiul culminează în o hiperbolă în care, după părerea noastră, se ascunde iarăşi satira indirectă, adresată colegilor numeroşi, din trecut şi din prezent. Plecarea acestui , şef şi coleg, ideal, lasă un gol imens, o aşa stare sufletească Ce nu pot fi, exact descrise, nu de mine, dar nici de cea mai bine înzestrată minte omenească. Notăm că modestia poetului constituie o inconsecvență de stil; este o formulă modernă, care nu trebuie să ne facă a pierde din vedere caracterul primitiv al poeziei. Dacă nu greşim, ironia populară foarte isteţ deghizată, pe care am născut pruncul care a ajuns apoi să fie d. General Doctor N. V., vicepreşedintele nostru de astăzi“. Apoi numaidecât trecem în pură poezie: „Şi pe acest temei, eu, cu toţi ai mei, îi oferim ghiocei". Urmează text explicativ: „Se oferă tifra 72 confecţionată din sârmă, groasă bătută (îmbrăcată) în ghiocei de primăvară“. Colegul, care salută astfel pe venerabilul sărbătorit, urmează după ce oferă ghioceii: ,,D-le General: Nu ştiu cât ai suferit, nici dacă te-ai bucurat, dar ştiu cât eşti de iubit şi cât ai fost de venerat, de cei ce nu te-au concurat. O spui că ai ajuns cu greu la gradul de general, dar noi vedem cu bucurie, că în bacaraua de apoi, ai tras pe şapte şi pe doi, adică, ai neut în total". Fără îndoială total rimează cu cuvântul general din apropiere, dar şi cu General tocmai din capul bucăţii. Vă atrag atenția numai asupra acestei rafinate aşezări a rimelo. Continuăm. — Se oferă sărbă(Citiți continuarea în pagina a II a) CRIZA A TRECUT de SIR ARTHUR HENDERSON, Preşedintele Conferinţei dezarmării Democraţia parlamentară rămâsa astăzi singurul sistem care poate produce cetăţeni egali şi pregătiţi pentru munca productivă şi pentru o mai dreaptă ordine socială întreaga lume se sbate acum într’o criză gravă. Decăderea economică, dezordinea politică şi tensiunea internaţională, constitue subiectele de seamă ale ziarelor de pe glob. Lună după lună, de când cât panicile financiaredin anul 1931, lucrurile au mers mereu, aproape în mod catastrofal, spre decădere. Puţini sunt acei cari ar putea să prezică, fără ezitare, că vom scăpa în viitorii zece ani fără un dezastru care ar putea să distrugă nu numai eforturile pentru stabilizarea păcii, încercate după război, dar chiar şi fundamentele civilizaţiei noastre apusene, despre care ne închipuiam că ultimul secol a afirmat-o în mod definitiv. Dacă ne-am orienta după criza economică în care se sbate fiecare naţiune, care ar fi elementele hotărîtoare în situaţiunea internaţională de acum ? Ele sunt trei şi anunţe : 1. Lupta ce se dă contra democraţiei parlamentare; 2. Criza din sânul Ligii Naţiunilor; - , ' ' • 3. Pericolul de insucces al Conferinţei dezarmării. Toate trei sunt în strânsă legătură. ............... Democraţia, Liga Naţiunilor şi dezarmarea sunt deopotrivă de subminare. Acest triplu atac crează o situaţie mult mai, gravă decât oricare de la război încoace. Şi mi se părea chiar, în ultimele săptămâni şi luni, că prietenii democraţiei şi ai păcii nu şi-au dat seama cu toată seriozitatea de marele pericol care ameninţă lumea. Noi?, putea spune că aceştia erau cu totul indiferenţi, dar mă aşteptam să vază că a venit timpul că să judece evenimentele drept un avertisment care să-i îndemne la acţiunea necesară. Pentru că este timpul ca fiecare dintre iubitorii democraţiei şi ai păcii, sa lupte pentru adevărurile în cari au crezut, poate uneori cu oarecare uşurinţă. A sosit momentul când fiecare trebue să caute ca vocea să i se auză prin întreaga ţară în care trăeşte, să afirme din nou principiile de neschimbat pe care se bazează credinţa sa politică. Care sunt aceste adevăruri ? Singurile adevăruri de la care putem spera o reîntronare a unei guvernări stabile şi progresive în treburile naţionale şi în pacea internaţională. Voi încerca să le schiţez pe scurt. DEMOCRAŢIA încep cu Democraţia. Democraţia aplicată prin sistemele de reprezentare ale guvernelor, parlamentare este,în profunda mea convingere, tot sistemul de guvernare, cel mai bun şi mai folositor din lume. Se poate ca guvernele democrate, — chiar guvernele democrate— să fie atinse de corupţie. Cu atât mai mult însă pot fi cele autocrate — pentru că corupţiunea a fost totdeauna un element de distincţie al autocraţiilor din toate timpurile. Parlamentele ne dau cel puţin mijlocul prin care corupţiunea poate fi expusă şi atacată prin presiunea publică. Se poate întâmpla ca guvernele democrate să fie insuficiente; parlamentele sunt însă acelea care le sgârţâe mereu. Se poate întâmpla ca însăşi parlamentele să fie insuficiente, chiar procedura parlamentului nostru britanic se pretează foarte uşor la obstrucţie şi fără nici o justificare ezită să producă noua legislaţie progresivă care ar putea să aducă în mod rapid schimbările pe care le necesită societatea de astăzi. Procedurii parlamentare i se pot aduce însă îmbunătăţiri, poate fi pusă la adăpost de obstrucţiuni; şi sunt convins că într’un viitor apropiat Parlamentul Britanic va fi mult mai potrivit pentru sarcina pe care o are, decât a dovedit că este în ultimul timp. Şi tui guvern parlamentar, democrat, garantează ceea ce n’a dat până acum nici un alt sistem de guvernământ. Drepturile fundamentale care constituie o mare parte din ceea ce numim noi civilizaţie, libertatea personală, libertatea de opinie, justiţie în faţă legii, dreptul de a se pronunţa, asupra lucrurilor bune şi rele, dreptul de a decide prin vot liber cine să conducă naţiunea şi ce anume politică să urmărească administraţia şi legislaţia, toate acestea n’au pierdut nimic din marea lor importanţă. Prin aceste elemente, multe nelegiuri şi subjugări au fost luate de pe umerii clasei muncitoare. Sunt elementele prin care s-a început educaţia politică al întregului corp de cetăţeni al naţiunii. Democraţia parlamentară rămâne astăzi singurul sistem care poate produce cetăţeni egali şi pregătiţi pentru munca produc- tivă şi pentru o mai justă ordine, socială pe care o va aduce viitorul apropiat. LIGA NAŢIUNILOR . Vine apoi Liga Naţiunilor. Dela 1920 încoace, n’a mai fost la Geneva o mai gravă criză ca aceea din ultimile luni. Liga Naţiunilor a fost creată să înlăture războiul, ca să strângă legile internaţionale, într’un corp de regulamente pentru conducerea statelor şi să promoveze cooperaţia internaţională, în toate chestiunile în care naţiunile au interese comune. Şi cu toate acestea, trei războae se găsesc astăzi în plină desfăşurare. Unul în Orientul îndepărtat şi două în America de Sud. Mii, zeci de mii de bărbaţi, femei, copii, au fost omorâţi. S-a dat drumul întregului mecanism diabolic pe careîl constitue materialul modern de război. Cel puţin într’o singură scenă a războiului am văzut pentru întâia dată în istorie, ce însemnează noul bombardament aerian şi acela al tancurilor, de mare tracţiune. Unul dintre beligeranţi, membru al Ligii Naţiunilor, a făcut chiar o declaraţiune formală de război, deşi făcând aceasta a comis o flagrantă violare a convenţiunii pe care a semnat-o. Prin aceste războae, prin lipsa de eficacitate a eforturilor Ligii de a le opri, au căzut primele baze ale marelui instrument internaţional, al convenţiei şi a Pactului Kellogg. Nestabilitatea politică şi teama de război s-a răspândit prin întreaga lume. Aceasta a accentuat mai mult criza economică, în abisul căreia, în ultimii patru ani, lumea a intrat mereu mai adânc. De această criză n’a scăpat nici o naţiune. Aproape toate guvernele au încerCutitî continuarea în pagina Il-a. D. HENDERSON Gradul de cultură al unui popor se poate foarte bine măsura după dicţionarele pe care le are. Pentru Franţa de exemplu, Marea Enciclopedie, dicţionarele Larousse, Littre sunt caracteristice. Pentru România însă, am impresia că fraza de mai sus nu se potriveşte. Suntem mult mai săraci , nu dicţionare decât ar trebui. O scurtă statistică o va dovedi. Marele enciclopedic al lui Haşdeu, pornit după un plan gigantic, n’a ajuns decât până la litera B. In Urmă n’a mai apărut, ca dicţionar român-romăn, decât cel universal al d-lui L. Şăineanu.. . . „ Această din urmă publicaţie a fost vehement , atacată, in cea mai mare parte pe nedrept. Pentru vremea când a apărut a fost o lucrare bună. Dar dicţionarul acesta e redus ca format şi n’a fost pus la punct cu ocazia reeditării. Mai bine se prezintă Dicţionarul enciclopedic publicat acum doi ani de d. I. A. Candrea şi Gh. Adamescu. Dar, bine înţeles, într’o lucrare ca aceasta, nu se’pot pune toate cuvintele dialectale. Cât priveşte dicţionarele cu traducerea intr’o limbă străină, s’a putut folosi un timp cel francez-român al lui Damé, care n’are etimologia cuvintelor, e destul de învechit astăzi şi e cu totul epuizat. Dicţionarul român-german al d-lui Tiktin, excelent din toate punctele de vedere pentru data când a început să apară, a rămas mult în urma, de treizeci de ani încoace, în ce priveşte mai ales formele dialectale. De alfel, nu toţi Românii ştiu nemţeşte. Aşadar nu există nici un dicţionar românesc, accesibil pentru toţi, care să dea tot materialul necesar şi care să poată fi găsit în comerţ. Ba, pardon, există unul, pe care nu-l ştie nimeni şi pe care era să-l uit şi eu: Dicţionarul Academiei române. ... Publicat în fascicole, cu multă încetineală, Dicţionarul Academiei a ajuns aproape de sfârşitul literei 1. Nu vreau să afirm că e cu totul lipsit de greşeli, dar e sigur că e cel mai compleot dicţionar din câte avem şi aduce servicii mai mari decât toate celelalte. Cum se poate explica atunci faptul că e complect ignorat, nu numai de public, ci şi de librari şi chiar de oficialităţi? De ce nu se activează publicarea lui? Căci un dicţionar a cărui publicare se întinde pe o durată de cincizeci de ani e greu utilizabil. Astăzi de exemplu nimeni nu se gândeşte că, deşi incomplect, DicţionarulAcademiei poate foarte bine servi pentru prima parte a alfabetului, până la I. Dacă ministerul de instrucţie nu-i poate grăbi tipărirea, ar trebui cel puţin să facă un efort de propagandă în favoarea celui mai complect dicţionar din câte avem. Al. Grafic CARNETUL NOSTRU DICȚIONARE