Adevěrul, iunie 1937 (Anul 51, nr. 16361-16383)
1937-06-02 / nr. 16361
ANUL 51.No. 16.361 S pagini Miercuri 2 Iunie 1937 vnivn atari • al v. beldiani FONDATORII CONSX iwni-R 1888—1897 1897—1920 or politic: MIHAIL SADOVEANU I I l i Centrala; 3-84-30. abonamente j 600 !e! pe un’"» I “a,e 1^- cei București, Str. Const Miile (Sirimlar) No. 5-7-9 E2SLTÎS« _____________| tgil lot no 7 hm? | _ _____ |_______ * ___________________________ »| _____. Toleranţă inexplicabilă Alegerile comunale şi judeţene se prelungesc, profesional, când ici, când colo, în toată ţara. Sunt un fel de alegeri de uzură. Cu această ocazie s’au putut observa temele de propagandă a fiecărui partid. Şi s’au văzut şi manifestele partidului naţional-creştin. Ele au o fizionomie atât de interesantă încât s’au bucurat şi de un mare succes fotografic. Ziarele, pentru a stabili faptele care erau de necrezut şi semănau a invenţie, au recurs la sistemul reproducerii fotografice. Şi s’a văzut cum arată. Ele făgăduesc exproprierea şi rurală şi urbană. Şi, pe loc, prin oamenii de ordine ai partidului se face instantaneu şi împroprietărirea, cu tablou, număr de hectare sau număr de case, pentru ca nu cumva să se nască vreo confuzie. Formula rurală, în special bună pentru Basarabia este: „Omul şi hectarul”. Cea urbană este, — e adevărat, — mai confuză. Nu se ştie bine: omul şi casa, sau omul şi apartamentul, sau omul şi prăvălia. Deocamdată se fac listele, se trec „bunii români“ cu nevastă şi copii, pentru calculul încăperilor. Nici pădurile n’au scăpat. Se împart, nu meschin cu copacul sau cu carul, ci tot cu hectarul. Larghetă mare. Privit, conştient, fenomenul apare hazliu şi plin de savoare. Dacă însă ne referim la mentalitatea şi simplitatea celor cărora se adresează, faptul e grav. Ţăranul intră la ideie. El are nevoi foarte mari. Avere nu are deloc. Dacă ar fi deci să-şi acopere nevoile în chip normal e greu, se poate imposibil cât ai bate din palme. Singura soluţie e asta: omul şi casa altuia, omul şi hectarul Statului. Ţăranul nu cunoaşte la şarlatani. El este de prea multă bună credinţă. Nu-şi închipue că poate să existe cineva în stare să-l înşele în halul acesta. El crede. Şi, odată ce crede, aşteaptă exproprierea, se agită fiindcă întârzie, se revoltă fiindcă alţii ar împiedica-o. Ţăranul a început să se considere, principial, proprietar a tot ce i s’a promis. II mai încurcă doar, alegerea a ceea ce ar trebui să prefere. Ce vor fi în stare să facă aceşti ţărani când li se va spune că din cutare cauză, exproprierea care era hotărîtă e în primejdie, se va vedea. D. Goga a şi anunţat mari tulburări în ţară. Ele nu sunt de închipuit decât dacă cineva ar împiedica „exproprierea“ anunţată şi mai ales împroprietărirea gata trecută pe listă. Guvernul cunoaşte foarte bine această situaţie. Cunoaşte desigur toată colecţia de manifeste, unele mai darnice şi mai largi decât celelalte. Ar trebui să cunoască şi efectul lor în ţară. Are toate mijloacele de informare. Propaganda aceasta se desfăşoară în toată ţara şi, mai vârtos, în Basarabia, acolo unde ţărănimea trecută prin revoluţie, crede că totul este posibil, având exemplu din trecutul apropiat. Ceea ce a fost posibil odată, nu le mai poate apărea imposibil. „Aşa a fost şi acum douăzeci de ani! Aşadar, se poate“. Guvernul are cunoştinţă de această propagandă şi-i de presupus că cunoaşte şi materialul omenesc căruia se adresează. Şi, cu toate acestea, de câteva luni de zile, lasă liberă această operă de aţâţare a instinctelor la sate şi priveşte pasiv. Intră în concepţia guvernului ca o propagandă licită, această campanie de exproprieri şi împroprietăriri ? Concepe guvernul aceasta ca o reformă realizabilă fără tulburări, şi posibilă fără primejdii pentru însăşi existenţa statului ? Concluzia logică ar fi un răspuns afirmativ. Toate sunt cu putinţă în evoluţia pe care o încearcă azi partidele politice. Chiar şi acest comunism deghizat. Iar dacă răspunsul guvernului este negativ, cum se explică această toleranţă? Oricine are dreptul să spue ce vrea şi ce-l trece prin cap, în propaganda lui electorală? In prezent se vede că, da. In viitor se va vedea unde ajungem. Demostene Botez QIOSE PGiifí€E.~ CURBELE DE SACRIFICIU Am publicat informaţia, culeasă din sursă autorizată, relativă la intenţia guvernului de a suprima una din curbele de sacrificiu care apasă pe salariul funcţionarilor. Curbele au fost impuse de necesităţi, îndată ce criza a pierdut din virulenţă şi pe măsură ce se instaurează viata economică sănătoasă, — statul, in momentul când există posibilităţi bugetare, este dator să apropie de normal salariile funcţionarilor. Din 1932 până în prezent circulaţia fiduciară a sporit considerabil, preturile, s’au urcat — semn, după economişti, că criza este în declin. Se impune atunci ca statul să sporească salariile. Nu-i vorba numai de restituirea unui drept, ci şi de fortificarea armăturii administrative a statului. CONSILIUL SĂNĂTĂŢII S-a întrunit, sub preşedinţia d-lui dr. Costinescu, consiliul superior al sănătăţii. S’a adoptat proectul de regulament pentru acordarea de concedii plătite, pe un timp îndelungat, funcţionarilor tuberculoşi. Un slobaş — după statutul funcţionarilor — nu poate avea concediu de boală, plătit, decât trei luni. Primeşte pentru următoarele trei luni jumătate de salar, încă timp de şase luni i se acordă concediu fără salar — urmând apoi a fi pus in disponibilitate. Prin urmare, funcţionarul — tocmai — când este bolnav şi are cea mai mare nevoe de bani — este plătit cu jumătate din leafă sau chiar nu este plătit deloc. S’au remediat lucrurile cât privește tuberculoza. Când se va extinde sistemul la toate bolile? M. Sevastos Expoziţia din Paris PAVILIONUL ROMÂNIEI D. Inculeţ se va duce în Ardeal pentru a se îngriji de situaţia precară a Moţilor. Situaţia guvernului nu-i încă şi mai precară ? CHESTIA ZILEI MASORI CONTRA SPECULEI... ii citit? S’a constituit o comisie permanentă pentru combaterea speculei. — ăccc o fi permanentă ? Păi, este și ea la fel ca specula !\ REFLECŢIILE D-LUI M. NEGURĂ întors recent de la Fraga, d. Mihail Negură, ministrul cooperaţiei, a exprimat presei bucureştene întreaga sa admiraţie faţă de cele constatate în cuprinsul Republicei cehoslovace. Cităm : „Un popor muncitor şi sobru, cu iubire de ţară, respect de ordine şi autoritate, cu conducători capabili să privească numai prin prizma marilor interese naţionale îşi poate croi destinele cu toată liniştea şi siguranţa de continuă propăşire“. „Voi avea prilejul să arăt mai pe larg tot ce am constatat, ce trebue reţinut cu interes şi ce am putea folosi din experienţa acestui brav popor“. Se vede clar din tonul mai mult decât entuziast al acestor declaraţii că nu-i vorba de o galanterie de circumstanţă. Ministrului român i-a rămas la inimă spiritul de disciplină creatoare, de ordine şi de organizare din gospodăria publică şi privată a aliatei noastre. Să nu omitem amănuntul: e vorba de Cehoslovacia, cea mai progresistă dintre democraţiile Europei Centrale. A stârnit via admiraţie a ministrului român, Republica asupra căreia presa noastră de extremă dreaptă nu osteneşte de ani de zile să-şi descarce veninul calomniei, prezentând-o, după moda ziarelor germane, drept „postul de avantgardă al comunismului“. Mărturia d-lui Negură vine să pecetluiască după cum merită reaua credinţă a respectivilor. încă odată sunt relevate, de un fruntaş al politicii de centru, valorile creatoare ale democraţiei avansate. Sinceritatea cu care d. Negură se exprimă elogios asupra regimului şi calificarea de „brav popor“ acordată masselor înregimentate în partide radicale — agrarian, socialist, etc. — pun la punct exagerările aberative ale presei hitleriste sau hitlerizante, dela noi şi de aiurea. Buna organizare gospodărească, prosperitatea economică, nivelul de viaţă ridicat al muncitorime!, au sărit în ochii ministrului român, făcându-l să gândească cu nostalgie — sunt sigur — la multe stări dela noi... Faptele vorbesc mai elocvent văzute la faţa locului, decât înregistrate pe calea lecturii. Sunt sigur că d. Negură cunoştea de mai înainte toate cele bune relatate asupra realităţii sociale din Cehoslovacia, de presa de bună credinţă. Constatându-le însă la faţa locului, pare să fi avut impresia unei revelaţii. Numai aşa se explică înflăcărarea de entuziasem exprimată prin „Viitorul”, la întoarcerea de la Praga. Dacă până acum d. Negură nu avea faimă de „comunist“, „vândut“, etc. în partidul liberal, nu-i exclus să şi-o atragă de astăzi înainte... Cert e că democraţia ca sistem politic se dovedeşte de o inegalată eficacitate socială pe oriunde se practică din plin şi cu sinceritate din partea conducătorilor,in ţările socialiste ca Suedia, Norvegia, Danemarca, lucrurile merg aşa încât un serios gazetar englez vorbeşte de ele într’un volum ca despre ţări „ale oamenilor fericiţi“. In Cehoslovacia, după cum afirma d. Leon Blum , în mesaglul trimis la Praga la congresul socialist ţinut la 16 Mai, armonia între clasele sociale e din cele mai consolidate, iar operele de creaţie pe teren însumează un maximum impresionant. Ceea ce d. Leon Blum atesta în recentul mesagiu, d. Negură confirmă entuziast, în calitate de martor ocular al stărilor de fapt. Două mărturii venind de pe planuri politice diferite, converg perfect spre aceiaş concluzie. Amatorii de dictatură, cei ce pomenesc cu frică de democraţia politică şi socială avansată, primesc astfel răspuns limpede: regimul conducerii pe calea suveranităţii populare, exprimată în deplină libertate, pe temeiul egalităţii în faţa legilor, din cele mai fecunde. Democraţia dă posibilităţi ideale de dezvoltare: viaţa socială poate înregistra schimbări în bine fără zvârcoliri şi violenţe, poate îmbrăca noul forme, ameliorate, fără zguduiri şi vărsări de sânge. Regim suplu, capabil de acomodări la nevoile celor mulţi, democraţia e factor de prosperitate şi progres, cu condiţia să nu fie contrafăcută, camuflată, după modelul din unele ţări balcanice... Sigur că exact ca noi gândeşte şi d. Negură, acum când s’a întors de la Praga. Em. Serghie Ad In al cui serviciu va fi Spania de mâine? de ALVAREZ DEL VAYO Fost miniştru de externe, reprezentant al guvernului spaniol pe lângă Societatea Naţiunilor şi Aliaţii din 1914 se întâlnesc încă- odată, dar corul format din Deutschland ueber Alles şi din Mareşul imperial este astăzi susţinut de vocile tinereşti ale Giovinezzei. Axa Berlin-Roma a căpătat dintr’odată la Burgos baza necesară de expansiune a politicii sale în această parte extremă a Europei. De aici, Berlinul şi Roma vor supraveghia democraţiile occidentale, faţă de care Ducele a arătat recent un dispreţ cu adevărat extraordinar, semnând gentlemen’s-agreement-ul. Statele fasciste au ştiut să aprecieze sub adevăratul lor aspect — şi acesta e meritul lor — posibili■ utilempaniei ca factor de iumu ■ importantă în viitorul Europei. Aceste state şi-au dat seama că în , fond teoria indivizibilităţii păcii poartă în ea un lucru cu mult mai pozitiv şi mai exact decât o simplă atitudine doctrinară şi sentimentală. Convinse, aşa cum de altfel suntem şi noi, că dacă războiul va izbucni, Spania nu va putea să rămână neutră, aceste state vor încerca, dacă li se va permite, s’o ata-1 șeze la carul lor de războiu. :* Fără îndoială că Spania va ieși 0 din războiul intern oricare va fi 2 rezultatul lui, transformată într’o s putere militară. Ea ar deveni putere militară, dacă _ Franco va fi = învingător pentrucă 2 numai un aparat militar foarte pus termic îi va permite să se menţină 2 împotriva ostilităţii unui întreg popor, ostilitate atât de marcată în regiunile stăpânite de el, sub un regim de teroare brutală, încât 2 şase luni după izbucnirea revoltei se recurge zilnic la o jumătate de duzină de execuţii „exemplare“ , pentru a stăvili mişcarea de revoltă a populaţiei. In plus, Spania ar deveni putere militară, pentru ca aliaţii fascişti i-ar impune crearea unei armate, a unei aviaţii şi a unor baze navale în serviciul politicii lor de război, pentru a putea folosi toate roadele posibile ale colaborării actuale. Spania ar deveni putere militară şi în cazul când victoria ar fi a noastră, lucru de care nu ne îndoim o singură clipă, întrucât nu vom uita uşor experienţa ultimilor zece luni, în cursul cărora o mână de generali, trădători ai propriei lor ţări, au putut să prelungească infamia cea mai mare care a putut fi comisă vreodată împotriva poporului spaniol şi aceasta numai graţie sprijinului acordat de statele fasciste. Argumentul după care Spania va fi extenuată la sfârşitul răsboiului, în aşa fel încât nu va putea deveni o putere militară, cade de la sine, dacă ne aducem aminte cum Uniunea Sovietică , pe care toate naţiunile o considerau moartă atunci când eu am vizitat-o pentru prima oară în 1922, ca delegat al doctorului Nansen, a ieşit totuşi din acea încercare cu admirabila ei vitalitate de astăzi.* Deci o Spanie militară puternică într’un caz ca şi în celălalt Dar în serviciul cui? Atunci când anumite secţiuni ale I opiniei democratice europene, în- : căpăţânându-se în eroarea de a crede ca se poate stăvili un răsboi ignorându-1 şi că cea mai bună politică de pace este una de capitulare, au crezut se pot elibera de responsabilitatea lor istorică spunând: „Răsboiul civil spaniol este o afacere care nu priveşte decât pe spanioli“, fascismul internaţional, cu mai multă brutalitate, rea- ist, a răspuns la chestiunea pe care noi o punem: „In serviciul cui va fi Spania de mâine?“. „In serviciul nostru!“. Şi cum aceste state sunt foarte active, ele au început să stabilească o servitudine de fapt. Cu bună dreptate, statele fasciste au văzut încă din prima zi în evenimentele din Spania o afacere eminamente internaţională şi au ştiut să profite pe larg de toate slăbiciunile celorlalţi. Ele ştiu că atunci când alarma se întinde şi când temperatura devine mai ridicată, este suficientă o simplă declaraţie afirmând integritatea Marocului spaniol şi a insulelor Baleare pentru ca liniştea şi calmul să fie restabilite. In Maroc, într’adevăr, generalii rebeli dau impresia de a fi păstrat posturile de comandă; germanizarea treptată a teritoriului aflat sub protectorat nu a atins încă stadiul brodării crucii încârligate pe turbanul alb al califului. Din insulele Baleare silueta contelui Rossi a dispărut cu discreţie, dar toţi servitorii lui au rămas. In insulele Canare, astăzi uitate, tehnicienii navali lucrează asiduu, dar fără a face mai mult zgomot decât trebuie. Atunci când se dau garanţii — garanţii date de altfel de acei care au făcut din violarea tratatelor regula politicii lor internaţionale — şi când ele sunt primite cu optimism, se uită că, în ceea ce priveşte efectele practice şi din punct de vedere al ameninţării care apasă asupra democraţiilor occidentale, „regiune anexată“ înseamnă acelaş lucru ca şi „zonă de influenţă“. * Este probabil că în calculele cancelariei romane nu intră ideia de a da de lucru celorlalte cancelarii europene, obligându-le să reînoiască scrisorile de acreditare ale ambasadorilor. Cancelaria romană nu tinde să adauge la coroana Italiei, îmbogăţită prin podoaba imperială a Abisiniei, noul diamant al insulelor Baleare. Pe de altă parte nici celor din Wilhelmstrasse nu le vine la socoteală să recheme Koenigs(Citiți continuarea în pag. II-a col. I) anului m. Propaganda turistică In sălile Atheneului, s’a deschis recent, o expoziţie, neintegrată întru totul manifestărilor de artă, dar a cărei utilitate şi interes sunt indiscutabile. E vorba de „expoziţia-concurs de afişe”, organizată de Oficiul naţional de turism. Frumuseţile ţării: Carpaţii, litoralul Mării Negre, Delta Dunării, vechile mănăstiri bucovinene, Cheile Bicazului, munţii Banatului, — în sfârşit, tot ceea ce are România mai expresiv şi mai atrăgător a fost surprins şi răstălmăcit, după talentul şi inspiraţia fiecăruia din cei 60 de expozanţi, in culorile a 130 de afişe. Din acestea, se vor alege 10-12, cari vor fi împrăştiate în ţară şi dincolo de ea, ca nişte tăcuţi, dar încântători mesageri, meniţi să amintească de zâmbetul luminos al zărilor româneşti, de tezaurul nostru natural, şi de cel primit moştenire de la istorie. Folosul va fi al tuturor. Un afiş vorbeşte, de foarte multe ori, mai călduros şi mai convingător, decât o duzină de propagandişti transpiraţi, cari te trag de mânecă. E drept că afişul trebue să fie bun... Căci — dacă se poate vorbi despre o artă decorativă, în care intră şi mobila făcută cu gust şi draperiile inteligent asortate şi tapetul delicat, — cu atât mai mult se poate discuta despre o artă a afişajului. Un afiş, care deschide o fereastră de aer şi culoare în zidul afumat al unui peron, nu trebue să fie zugrăvit cu mai puţină, inteligenţă, decât un decor de teatru. Pictorul, care — în absenţa talentului — nu ştie să redea transparenţa aerului alpin, nici grandoarea Dunării la Porţile de fier, şi ne oferă un simulacru de peisaj românesc şi un truc, comite un păcat nu numai faţă de meseria sa, ci şi faţă de frumuseţile ţării, pe cari le schimonoseşte. Din fericire, Oficiul naţional de turism — prin preşedintele său, d. Sergiu Dimitriu, secretarul general de la Interne — n’a dat greş. Dimpotrivă. La concursul internaţional de afişe turistice de la Breslau, România a obţinut premiul I Anestin şi Pierre Grant au fost apreciaţi, aşa cum se cuvine. O izbândă, care — după cât se pare — se va repeta şi la expoziţia internaţională de la Paris. Să subliniem, de asemenea, cu satisfacţie, prezenţa, printre expozanţii de la Atheneu, a câtorva nume de pictori cu totul remarcabili: Lucia Demetriad-Bălăcescu, Paul Miracovici, Florica şi Marcela Cordescu, Al. Phoebus, Drăguţescu, etc.... Propaganda turistică este pe mâini şi... culori dintre cele mai sigure! Eugen Jebeleanu NAZBATIS E ALTCEVA... Nu s’au luat măsuri pentru punerea în funcţiune a Creditului Agricol şi a Creditului meşteşugăresc. Măsuri s’ar lua. Nu ştim de unde s’ar putea lua bani. Kix sa „VIITORUL“ pledează pentru pedeapsa cu moartea. Guvernul vrea să facă și a cin*cea etapă? # PENTRU combaterea lăcustelor, s’au luat măsuri preventive, alocăndu-se fondurile necesare.„ „.Care vor fi mâncate de alte lăcuste. D. TITULESCU DESPRE DEMOCRAŢIE RISCĂ DESPRE CEVA Sărbătorirea preşedintelui Republicii cehoslovace a dat ocazie d-lui Nicolae Titulescu să-şi exprime — odată cu sentimentele de caldă prietenie ce-l leagă de d. Eduard Beneş — şi câteva opinii extrem de interesante asupra unor probleme cari formează preocuparea omului politic încadrat fidel concepţiilor democratice şi dornic să servească statul căruia îi aparţine, fără nici o rezervă, fără nici o credinţă alta decât aceea închinată binelui obştesc. Făcând o paralelă între dictatorii cari conduc unele ţări graţie „mai mult ascendentului lor personal asupra popoarelor decât graţie ideologiei pe care o incarnează“ şi şefii de stat liber aleşi de massele populare, d. Titulescu scrie: „Caracteristica Preşedintelui Beneş constă în faptul că puterea lui nu este alcătuită din totalul libertăţilor pierdute de concetăţenii săi”. Este o admirabilă definiţie nu numai a funcţiunii preşedintelui Cehoslovaciei, ci o lapidară şi în acelaş timp cuprinzătoare definiţie şi elogiere a democraţiei. Intr’adevăr, pe când dictatorii îşi trag forţa din suma libertăţilor răpite concetăţenilor lor şi continuă să guverneze prin opresiune substituindu-şi voinţa lor celei a masselor puse în imposibilitate de a-şi spune cuvântul, şeful statului democratic e expresia insăşi a acestei voinţe populare, liber manifestată în momentul alegerii şi lăsată mai departe liberă să controleze actele de fiecare clipa ale magistratului suprem al statului. Numai astfel au putut Cehoslovacia şi toate ţările cu regim democratic să progreseze şi să se afirme ca elemente utile civilizaţiei şi numai datorită acestei colaborări nestingherite dintre naţiune şi conducătorul ei, aceste state pot sta mândre pe linia de apărare a drepturilor lor. Dar d. Titulescu mai face o constatare în legătură cu forţa morală a statului ale cărui destine le conduce astăzi d. Eduard Beneş. Rememorând activitatea d-lui Beneş care timp de optsprezece ani a fost conducătorul afacerilor străine ale Cehoslovaciei și stăruind asupra încrederei ce i-a fost acordată de patria sa în îndeplinirea importantei misiuni ce o avea, d. Titulescu spune: „Continuitatea acestei încrederi a fost atât de mare, atât de mult deasupra oricărei îndoeli care ar fi putut să-i micşoreze prestigiul, încât ea a impus opiniei publice mondiale obligaţiunea de a asocia în chip permanent numele Cehoslovaciei cu acela al ministrului ei de afaceri străine”. Şi adaugă d. Titulescu: „Personalitatea Beneş, transformată in capital politic prin încrederea nelimitată şi neîntreruptă a ţării sale, este pe punctul de a produce dobândă în folosul colectivităţii, care l-a susţinut fără slăbiciune şi pentru care el a lucrat cu un devotament ce n’a cunoscut niciodată limită”. Există domenii de activitate publică unde se pot realiza progrese în folosul colectivităţii numai prin menţinerea fără şovăire a continuităţii. O încredere nelimitată şi neîntreruptă în cei însărcinaţi să activeze în acele domenii este necesară, pentru că numai astfel pot fi create opere trainice care să formeze temelia statului. Cehoslovacia — cum arată d. Titulescu — a înţeles acest lucru şi de aceea „personalitatea Beneş“ îşi produce dobânda spre binele patriei sale. Constatarea aceasta e un omagiu adus şi d-lui Beneş şi statului amic şi aliat cu noi, care dă un exemplu rar de cunoaştere a intereselor sale şi recunoaştere a muncii depusă în slujba acestor interese de unul din cei mai străluciţi fii ai săi. Pe marginea opiniilor exprimate de d. Nicolae Titulescu, este cazul să se mediteze cu deosebită atenţiune, G. Spina Edilitate Prin însemnările de faţă, încerc să nu reprezint nimic altceva, decât unul din multele glasuri ale acelora pe care treburile zilnice i-au mânat, cumva, de curând, prin dreptul şantierului municipal din Piaţa 8 Iunie. Nu este prea multă vreme de când s-a modernizat Dealul Patriarhiei. A fost o lucrare grea şi — lucru neobişnuit la noi — făcută nu numai la suprafaţă, pentru o singură zi sau o singură împrejurare, ci făcută cu grije, solid, pentru a dura multă vreme, în cuprinsul din ce în ce mai bogat al confortului şi al esteticei municipale. Astăzi, această lucrare este de ION ZAMFIRESCU desfundată mai bine de jumătate. De câteva zile încoace locatarii din împrejurimi au ocazia să constate zgomotul și munca infernală a spărgătoarelor cu aer comprimat, concentrate în serie pentru a disloca baza puternică de beton armat a străzii. Deşi această realizare a costat milioane, totuşi distrugerea ei pare că a fost hotărîtă uşor, foarte uşor chiar, cam aşa cum s’ar proceda cu o tribună de bârne, a doua zi după desfăşurarea paradei. Nu este nici un an măcar de când s’a terminat şi inaugurat cea de-a doua porţiune din planşeul Dâmboviţei, cea dintre Aşezămintele Brâncoveneşti şi podul Şerban Vodă. Cu toate acestea, pentru nu ştiu care modificare urbanistică, această porţiune este astăzi în multe locuri spartă şi se lucrează intens la desfundarea altora. La fel, se mai poate spune despre soarta liniilor de tramvaiu care de doi ani încoace s’au schimbat de vreo trei ori şi continuă încă să se schimbe. Intre toate, însă, faptul cel mai pitoresc şi mai caracteristic îl formează povestea orologiului. Este vorba de orologiul dela întretăerea Bulevardului Maria cu strada Bibescu Vodă, datorită căruia, până mai zilele trecute, toţi trecătorii locului puteau să afle, cu aproximaţii variabile de la o zi la alta, cam cât ar putea să fie ora. Lucrările lui au durat mult, câteva luni, sau mai bi-' (Continuarea în pagina a II-a)