Adevěrul, august 1937 (Anul 51, nr. 16411-16436)
1937-08-01 / nr. 16411
ANUL 51.No. 16.411 6 pagini DUMINICĂ 1 AUGUST 1937 fONDATORIifi^f8^“ iKt ,; Director politie MIHAIL SADOVEANU ABONAMENTE !300 lei pe 6 luni . c»rSlni»«f«C. C & . 1 ' Centrala: 3-84-30. Sotei^aMun? dub,n 'fcuer BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 5—7—9 TELEFOANE străinătatea : 3-84-33. Tipografia : 4-67-39. D. EDEN ŞI SOCIETATEA NAŢIUNILOR Se făcuse tăcere în jurul Societăţei Naţiunilor. Ea n’a putut opri destinul Abisiniei; n’a putut impune în Spania guvernul legitim; nu poate interveni în conflictul din Extremul Orient, fiindcă, cum se pretextează, Japonia nu mai face parte din ea şi Statele Unite ale America nu i-au aparţinut nici o Clipă. Apărea deci că dictatorii şi admiratorii lor sau cei cari ar vroi să le imite politica, au triumfat. Că laGeneva există încă o clădire somptuoasă şi o biurocraţie numeroasă, dar că de fapt rolul cel mare ce-i atribuisem Ligii fondatorii ei, e isprăvit, fără glorie și fără zgomot, iar organismul prin care președintele Wilson a voit să realizeze idealul cu care în ochi — după o vorbă a d-lui Paul Boncour — au expirat milioane de oameni pe toate câmpiile de bătaie ale marelui război, nu mai face decât să Vegeteze, ignorat fiind în clipa în Care ar fi fost cel mai logic ca toţi să-şi amintească de el, în clipa Când lumea e ameninţată de un nou războiu mai uriaş, mai sângeros, mai sălbatec decât cel din 1914—1918, despre care s’a spus ,totuşi că a fost cel mai grozav din câte a cunoscut omenirea. Şi de ar fi aşa, ce om cu inima la locul ei şi care a trăit catastrofa ale cărei morminte şi ruine nu pot fi uitate, s’ar putea bucura? Din fericire însă nu e aşa. Ordinea cea nouă a lumii e prin sute de fire atât de strâns legată de Societatea Naţiunilor, încât diplomaţia nu o mai poate scoate la capăt fără ea. Dacă ar mai fi trebuit o dovadă că diplomaţia secretă nu mai poate fi rodnică, ea s’a făcut în decursul tratativelor dela Londra asupra neamestecului în Spania. Niciodată o desbatere publică a problemei, cum ar fi reclamat evocarea ei la Geneva, nu ar fi putut da aspectul lamentabil şi nu ar fi putut îngădui politica de struţ, adevărată primă de încurajare pentru agresori. Ea ar fi desluşit răspunderile şi ar fi întors opinia publică a lumii contra celor ce le-ar fi purtat. De aceasta îşi dau seama toţi cei cari în fondul gândirei lor nu au disperat niciodată de la viitorul Ligei. De aceasta îşi dau seama şi cei cari o urăsc de moarte. In marele discurs pe care l-a rostit zilele acestea în Camera Comunelor la budgetul resortului său, id. Eden a spus: „In dispreţul evenimentelor din anul trecut, Societatea Naţiunilor nu este nici moartă, nici muribundă. Câmpul ei de acţiune e poate restrâns prin numărul limitat al membrilor ei şi absenţa de la Geneva a unor numeroase şi puternice naţiuni. Dar Societatea Naţiunilor exercită încă o influenţă apreciabilă.” Cu puţin înainte de a pronunţa aceste cuvinte, d. Eden a rostit ca un fel de prolog la versiunea engleză a filmului de propagandă pentru Ligă ce a fost luat la Geneva. In acest prolog el a spus între altele: „Politica Societăţii Naţiunilor ne dă o bază permanentă de acţiune pentru pace şi ne oferă metoda cea mai plină de speranţe, pentru a asigura prosperitatea generală şi a ridica nivelul vieţii. „Această convingere a noastră se bazează pe temelii atât de durabile, că nu există nici un motiv de a presupune, că ar putea fi desminţită de evenimente. „Societatea Naţiunilor nu e perfectă. Activitatea ei practică e adesea îngreuiată de absenţa sau ostilitatea câtorva mari puteri. Dar noi credem că principiile Ligei sunt drepte şi că ea ar putea deveni temelia propriu zisă a păcei şi prosperităţei lumei întregi." Astfel vorbeşte, nu un idealist oarecare, nu un palavragiu oarecare, ci ministrul răspunzător de politica externă a unui din cele mai puternice state ale lumei, ministru de externe al Angliei, a cărei politică realistă este proverbială ca şi tenacitatea ei. Iar şi iată Anglia va reveni la politica bazată pe Societatea Naţiunilor. In acest sens trebuie interpretat şi răspunsul pe care d. Eden l-a dat Miercuri în Camera Comunelor, deputaţilor cari au interpelat guvernul britanic asupra chestiunei dacă nu crede că a venit momentul ca să recunoască starea de fapt din Abisinia. „Guvernul Maiestăţii Sale, a răspuns d. Eden, nu poate face o declaraţie, pentru că nu se pune chestiunea. Dacă ea s’ar pune însă, răspunsul ar avea să-l dea Societatea Naţiunilor. Problema reclamă o hotărire colectivă”. Cu alte cuvinte, în tratativele ce duce acum cu Italia d. Eden face să intre iar în scenă Liga. Şi nu încape îndoială că simplu faptul acesta, arată că Anglia urmăreşte readucerea în Ligă a Italiei şi a Germaniei, şi întărirea instituţiei de la Geneva. Altfel nu ar fi ţinut ca noul stat independent al Egiptului să fie introdus, laprima ocazie, în rândurile ei. De altfel trebuie amintit aci că în sforţarea sa de a repune Societatea Naţiunilor în centrul politice internaţionale, Anglia are sprijinu preşedintelui Roosevelt, care s-a pronunţat destul de clar în această privinţă. Statele Unite ale Americii continuă a refuza să intre în Ligă. Aceasta în conformitate cu politica lor tradiţională de a evita orice angajament ce le-ar putea implica în mod automatic, fatal, într’un războiu european. Dar aceasta nu însemnează că ele se desinteresează de instituţia de la Geneva. Nicăieri Asociaţia pentru sprijinirea Ligei, nu e mai puternică, mai activă decât în marea republică americană. Şi cum pământul e mic şi convingerea că într’un război viitor, nici o ţară din lume nu se va putea ţine până în cele din urmă, de o parte, e astăzi generală, — se poate întrevedea că într’o zi se va realiza totuşi planul marelui preşedinte Wilson, ca prin participarea Statelor Unite la Ligă, aceasta să capete caracterul de universalitate pe care el l-a considerat, cum se vede azi, cu drept cuvânt, ca condiţiune indispensabilă pentru că ea să-şi poată îndeplini pe deantregui rolul. Până atunci însă, sprijinul moral al poporului american, îi este asigurat şi necesităţile politice ale lumii, marea sete de pace a omenirei, găsesc şi vor găsi tot mai mult satisfacţie în Societatea Naţiunilor. Şi dacă ea, prin slăbiciunea oamenilor, nu ar putea împiedeca grozava nenorocire a unui nou războiu, ^— încă nu încape nici o îndoială, că dacă civilizaţia umană va scăpa îndemnă din el, Liga va forma baza viitoarei ordine a lumei, care, de astă dată, îi va asigura puterea necesară pentru a sfărâma în germene pe orice agresor. B. Brănişteanu „ŢARA NOASTRĂ" vorbeşte de „guvernul care ne trebue". Cui? Gogo-cuziştilor?! * D. Vaier Pop nu mai acceptă şefia organizaţiei de Alba... Asta... după alegeri! ŢĂRĂNIMEA ÎMPOTRIVA AVENTURII de G. SPINA Totalizarea voturilor exprimate de colegiul comunal şi judeţean de la începutul anului acestuia cu priejul alegerilor pentru consiliile municipale, comunale şi judeţene, a fost dată publicităţii. Analizarea cifrelor e cu atât mai interesantă, cu cât de rezultatele acestor alegeri cu caracter pur gospodăresc, a fost legată, de toate partidele în luptă — bineînțeles afară de partidul liberal care vede în aceste rezultate dovada că după patru ani de guvernare popularitatea lui nu e măcinată şi că deci opera lui de guvernământ a fost ratificată de massele populare — indicaţia pentru factorul constituţional în rezolvarea problemei succesiunii. Cifrele sunt categorice. Partidul iberal şi cel naţional-ţărănesc au obţinut la alegerile comunale peste o sută de mii de voturi şi la cele judeţene aproape un milion de voturi, iar partidele de dreapta, vaidiştii şi gogo-cuziştii, la cele comunale 29 mii voturi şi la cele judeţene 420 mii voturi, mai puţin decât fiecare în parte din cele două mari partide de guvernământ. O recapitulare a celor petrecute în campania electorală nu e de prisos. Grupările de dreapta s’au dedat la cea mai anarhică propagandă, — prin vorbe şi fapte — crezând că astfel vor reuşi să zăpăcească pe alegătorii de la sate, mai ales, în privinţa cărora şi-au îngăduit o condamnabilă subestimare a maturităţii lor politice. Făgăduelile cele mai irealizabile au fost făcute sătenilor: o nouă expropriere a pământurilor o va mări actualele loturi, luarea banilor de la populaţia evreească şi împărţirea lor ţărănimii pentru a avea capitalul necesar exploatării agricole, exproprierea imobilelor urbane aparţinând străinilor şi împărţirea lor tot la ţărani pentru a avea unde să locuiască pentru sezonul de iarnă, au fost punctele principale ale „programului“ cu care grupările de dreapta s’au prezentat în alegeri. Şi acolo unde li se părea că trebue să dea pe loc o dovadă a „puterii lor“, nu s’au sfiit să provoace tulburări şi agresiuni: la Rădăuţi, la Panciu şi în alte localităţi. Rezultatul acestei propagande deşănţate s’a văzut: imensa majoritate a corpului electoral şi în primul loc a corpului electoral format din ţărani, s’a pronunţat pentru cele două partide devotate ordinei constituţionale în fiinţă, repudiind grupările anarhice şi acţiunea de destrămare a statului democratic la care îi invitau prin incitaţiunile lor propagandiştii acestor grupări. Maturitatea politică a ţărănimii s’a manifestat cu prilejul ultimelor alegeri. Dacă mai există numeroase probleme în legătură cu viaţa satelor: credit eftin, ridicarea stării sanitare, combaterea analfabetismului, aceste probleme vor fi rezolvate în cadrul ordinei actuale, în conformitate cu principiile Constituţiei democratice care ne guvernează, și nicidecum prin răsturnări (Continuarea în pag. II-a col. I) LA PORŢILE PEKINULUI Porţile oraşului Pekin in jurul căruia se desfăşoară ponez conflictul chino-ja Oficiosul gogo-cuzist cere guvern de alegeri... Nu se mulţumeşte cu o singură înfrângere ?! CHESTIA ZILEI SCHIMBARE LA FAȚĂ | S3 1 jW i | «V; v’’A , B&JI Wsm r ^9 Hhf f: I (rtmm WNmfmVt & m fl I WrvWaaSMSEIl— ------Ce-ai pățit, șefule? -----D. GOGA.— Păi,nu vezi, am fuzionat cu pomii.... ION POSADA ARE CUVÂNTUL Rezultatele a_ ■ legerilor coif la mm munale şi jum m deţene au im-MBB dH HHB Pus, cum era şi ''•itrrri îresc, nu numai o limpezire a situaţiei politice interne dar şi câteva indicaţiuni certe asupra felului cum va fi soluţionată, de factorul constituţional, problema succesiunii. Ziarul „România Nouă“, organul oficial al grupului maniştilor din partidul naţional-ţărănesc, a publicat recent un articol semnificativ, intitulat „A sosit momentul Mihalache”. Precizările confratelui de la Cluj, în legătură cu dreptul consfinţit de voinţa populară, al partidului de sub conducerea d-lui Ion Mihalache, de a forma viitorul guvern, fac odată mai mult dovada că naţional-ţărănismul, în faţa marilor probleme şi comandamente ale ţării, a fost şi rămâne o forţă unitară — singura în măsură, de altfel, prin disciplina şi conştiinţa civică a cadrelor şi prin programul său economic, social şi naţional, să-şi asume greaua răspundere a guvernării. Cercurile liberale, pe de altă parte, nu mai fac o taină din felul cum vor decurge evenimentele politice, după întoarcerea M. S. Regelui din străinătate. Guvernamentalii, îndeosebi, dau — în acest sens — indicaţiuni destul de serioase asupra viitorului. Nu mai e vorba de acele zvonuri de cafenea, sortite să inducă opinia publică în eroare şi să deruteze adversarii, ci de manifestările unor factori determinanţi în politica noastră interna. Astfel, cu prilejul Întrevederilor pe care d. I. Inculeţ le-a avut acum câteva zile la Iaşi, cu prietenii şi colaboratorii săi politici, a fost desbătută în special problema retragerii de la putere şi a succesiunii. Amicii vice-preşedintelui consiliului de minştri ne asigură că d. Gh. Tătărescu, imediat după sosirea Suveranului în ţară, va prezintă demisia cabinetului şi că dorinţa sinceră a colaboratorilor săi — dorinţă ce va fi formulată la vreme — este ca rezolvarea crizei să se facă în sensul unei guvernări de lungă durată şi de continuitate, a unui partid de ordine, care să aibă şi timpul şi mijloacele necesare să ducă la bun sfârşit opera de înzestrare şi consolidare a ţării, începută de înaintaşi. Din cele relatate mai sus rezultă, în mod evident, că liberalii au renunţat la formulele de aventură preconizate odinioară şi că partidul naţional-ţărănesc are toate şansele să se bucure, după votul de încredere al masselor populare, şi de înaltă încredere a forului suprem. Fără îndoială, însărcinarea d-lui Ion Mihalache cu formarea viitorului guvern ar fi impusă de uzanţa constituţională, în măsura în care ar rămâne un act de mare cuminţenie politică. Situaţia, peste hotare, devine din ce în ce mai critică, mai ameninţătoare. Orice acţiune lăturalnică, orice tentativă de abatere de pe linia tradiţională a alianţelor şi a intereselor româneşti, în afară, ar fi un atentat împotriva integrităţii noastre naţionale şi teritoriale. Numai un guvern Ion Mihalache, sincer ataşat marilor democraţii europene, prin structura sa ideologică dar nu mai puţin prin opera strălucită a fostului său ministru de externe, d. N. Titulescu, poate să ofere garanţii serioase de continuitate, în lupta comună pentru pace prin respectarea alianţelor şi a tratatelor existente, in litera şi în esenţa lor. Situaţia internă nu-i mai puţin îngrijorătoare. Suntem după patru ani de guvernare liberală. „Viitorul“ recunoaşte că echipa d-lui Gh. Tătărescu a cerut „sacrificii de la toate clasele sociale“. In traducere liberă: salarii de mizerie, excesivitate fiscală, scumpete tot aşa de excesivă. O ţară de săraci şi de năpăstuiţi, de-o parte, luptând din răsputeri cu nevoile şi pacostele — de alta, câţiva favorizaţi ai regimului, afacerişti de profesiune şi delapidatori ai banului public, nesancţionaţi încă. Rezultat firesc: carenţa autorităţii şi propaganda demagogică a extremiştilor, cari au profitat de împrejurări şi deseori de misterioasa colaborare a unor suspecte simpatii de la centru, crescând şi adâncind sentimentul de nemulţumire generală. Avem nevoe, mai mult ca oricând, de un guvern de ordine şi de autoritate, care să se facă înţeles şi ascultat. Suntem dornici de linişte, de împăcare a spiritelor, de o viaţă mai liberă şi mai uşoară. Sacrificiile cerute tuturor, pentru consolidarea şi înzestrarea ţării, ar fi mai puţin apăsătoare, dacă s’ar întrona cinstea şi buna rânduială în gospodăria publică. O acţiune energică, susţinută, de trezire a conştiinţelor cetăţeneşti şi de informare a masselor populare, ar anihila, cu vremea, influenţa nefastă a demagogiei extremiste şi ar favoriza o epocă de realizări efective, în spiritul unui program de guvernământ stabilit pe baza şi în interesul realităţilor româneşti contemporane. „Mâine când vom fi chemaţi la guvern , a promis d. Ion Mihalache, în cuvântarea de la „Gib“ — lăsăm sabia şi punem mâna pe mistrie, să zidim Ţara cea Nouă”.... Ţara lui Ion Posadă nu a uitat legământul acesta şi aşteaptă, cu o încredere nu odată încercată, porunca de sus. George Mihail Zamfirescu NĂZBÂTII ŞOMAJ Aflăm că la ministerul muncii există un... „comitet executiv al șomajului”. Sperăm că măcar comitetul nu șomează! Kix RĂSPUNSUL BAROULUI DE OLT Acţiunea hitleristo-fascistă a conducătorilor (conducători contestaţi) baroului Ilfov, nu primeşte adesiunea marei majorităţi a avocaţilor. Profesioniştii barei sunt conştienţi că un corp de nobleţea şi valoarea baroului, cu misiunea pe care acesta o are în stat, nu poate proclama răzvrătirea împotriva aşezării legale a statului, nu poate îmbrăţişa practicile reacţionare, contrare ideii de justiţie. Chemarea baroului e tocmai de a combate anarhia şi nedreptatea, de a respinge obscurantismul şi a aprinde lumina dreptăţii. Pe această linie se situează răspunsul pe care baroul de Olt l-a dat chestionarului ,,Uniunii avocaţilor“ cu privire la numerus valahicus. Memoriul avocaţilor de la Slatina documentează că atât din punct de vedere al dreptului pozitiv intern, cât şi din acela al dreptului politic extern, măsuri restrictive pe temei de deosebire de credinţă religioasă, de origină etnică şi de limbă, nu se pot lua în barou. Legea Corpului Avocaţilor din 1931 asigură tuturor cetăţenilor români dreptul de a deveni avocaţi, iar în ce priveşte calitatea de cetăţean, Constituţia noastră nu face nici o distincţie de natura celora pe care vor s’o impună reacţionarii în barou. Deasemeni memoriul baroului Olt aminteşte că prin tratatele de pace „România se obligă a recunoaşte ca supuşi români de plin drept şi fără nici o formalitate, pe evreii locuind in toate teritoriile României şi care nu pot a se prevala de nicio altă naţionalitate“. Tot în tratatele de pace ale României se prevede că „toţi supuşii români vor fi egali în faţa legii şi se vor bucura de aceleaşi drepturi civile şi politice, fără deosebire de rasă, de limbă sau religie. Deosebirea de religie, de credinţă sau de confesiune nu poate fi o piedică pentru nici un supus român cu privire la folosinţa drepturilor sale civile şi politice şi în special admiterea în serviciile publice, în funcţiuni şi onoruri sau exercitarea diferitelor profesiuni şi industrii“. E destul de limpede şi de precis Constituţia, pactul organic al aşezării statului român şi tratatele de pace, temeiul hotarelor României întregite, garantează TUTUROR cetăţenilor TOATE DREPTURILE civile şi politice. Agitatorii hitlerişti din barouri ştiu că acţiunea lor se izbeşte de un „non possum“ juridic. Ei mai ştiu că agitaţiile lor dăunează ţării, împingând-o la anarhie înăuntru şi slăbindu-i prestigiul în afară. Dar ambiţiile personale şi calculele politice prevalează. Ca la toţi „hiper-patrioţii“, A- Munte VIQSE PO PROBLEMA SECETEI Intr’un interview, eminentul specialist care e d. Garoflid se ocupă de una din cele mai dureroase probleme ale agriculturei noastre: seceta. Anul acesta seceta a făcut ravagii. Recolta de porumb va fi din această pricină foarte slabă. Chestiunea va trebui să intereseze guvernul. D. Garoflid crede însă că problema secetei — care la noi e periodică — trebue odată studiată şi rezolvată. Nu putem trăi cu regiuni din ţară care la doi sau la trei ani vieţuesc din mila publică. După d. Garoflid sunt două mijloace: irigaţiile şi metodele speciale de cultură. Irigaţiile cer capitaluri mari şi timp. Insă sunt soluţia radicală a problemei. De aceia, trebuesc începute. Cel de al doilea mijloc, metodele speciale de cultura, este mai uşor de înfăptuit. D. Garoflid spune: „Ţăranul se specializează din ce în ce mai mult în cultura porumbului. Şi în scurtă vreme, atunci când pământul se va îmbunătăţi, pământul ţărănesc va fi destinat exclusiv producţiei acestei cereale. Ţăranii trebuesc învăţaţi să cultive porumbul. Metoda lor actuală de cultură e greşită. Cu sistemul cunoscut sub numele de „dry farming" de obţin în America de Nord şi de Sud, recolte mai bune şi, în orice caz, mai constante, în regiuni cu ploi mai puţine ca la noi. Ţăranul trebue învăţat aşadar să cultive porumbul, căci numai aşa va scăpa de foamete". Problema atât de interesantă şi atât de vitală ridicată de d. Garoflid va fi, desigur, studiată de guvernul de mâine. SPECULA Iar s’a întrunit comisia speculei. Hotărîrile pe care le-a luat n’au importanță — fiindcă tot nu duc la vreun rezultat. Opinia publică a rămas convinsă că oricâte bunăvoințe s’ar mobiliza nu se ajunge, la o înlesnire a consumatorului. Măsurile cu caracter poliţist au în cele mai multe cazuri efecte contrarii. Nu s’a putut măcar lămuri specula unor articole — al căror preţ urcat nu găseşte o explicaţie logică. S’a înregistrat, in ultimele şase luni, o scumpire a tuturor mărfurilor. Acest fenomen nu s’a semnalat numai la noi — ci și în străinătate. In regulă generală urcarea sau scăderea preturilor nu se poate determina de măsuri administrative. Jocul liber al fenomenelor economice decide. Iar în ce privește specularea unor articole de primă necesitate —care este evidentă — măsurile luate sunt fără efect. Din ce pricină — rămâne să ni se explice. H. Sr. Cronica literară Zaharîa Stancu: Taifunul, romani *) de ŞERBAN CIOCULESCu Uliul din fenomenele literare vrednice de urmărit cu luare aminte, este trecerea câte unui scriitor, de la poezie la roman. Nu e vorba de adaptarea sa la ritmul, dacă se poate spune, al prozei. In definitiv un poet nu e o fiinţă curioasă, cum ar putea crede naivii, care se exprimă direct şi unic în vers. Dimpotrivă, limbajul prozaic îi este mai familiar decât versul, care rămâne pentru poet până la capăt un experiment mereu deschis şi niciodată rezolvat. Ceeace însă constitue pentru scriitorul în vers o dificultate de adaptare, este structura proprie romanului. Când aşadar, un poet se hotărăşte să „atace” forma romanului, greutatea constă în integrarea spiritului său într’o structură nouă. *) Edit. „Naţionala Ciornei“, Să rostim cuvântul, în aparenţă didactic şi rebarbabr, epicul. Sunt unii, sceptici sau nominalişti, cari socotesc că aceste clasificări, ca epicul şi liricul, nu corespund câte unei deosebiri de esenţă. Ei consideră că diferenţele se stabilesc doar dintr’un spirit leneş de comoditate, dar că în realitate, liricul şi epicul se învecinează, convieţuesc şi se amestecă până la indisponibilitate. După cum natura nu cunoaşte corpurile simple, care se izolează doar în laboratoriu, aşa şi puritatea genurilor ar fi un concept fumuriu al amatorilor de abstracţii. Prin alte cuvinte, epic sau liric n’ar fi decât nişte etichete, puse fără rost pe frontonul câte unei opere literare. In sprijinul acestui punct de vedere, vine într’adevăr un factor peste care nu se poate trece uşor. Romanul, „genul literar“ prin excelenţă al epocei, s’a depărtat dela epica pură, care este povestirea. El e un complex sau o adiţiune de elemente dintre cele mai eterogene. Povestea îi serveşte doar de pretext, sau de uşor fir conducător, pentru reprezentarea totalitară a vieţii, cu aspectele ei multiple, de ordin psihologic, economic, social, politic, filozofic, religios, metafizic, ş. a. m. d. In romanul, astfel înţeles, nu lipseşte nici ceea ce se numeşte „liricul” şi anume subiectivitatea emotivă a autorului, intervenţia sa directă, exprimarea de sine, a contemplativului. A interzice romancierului lirismul, apare în aceste condiţii de elasticitate a conceptului de „roman”, ca o constrângere cu totul nesuferită, care ar împuţina opera de un element viu. Susţinătorii romanului, să-i spunem integral sau totalitar, găsesc, o îndreptăţire firească lirismului infuz în „epică”. Romanul d-lui Zaharia Stancu este binevenit pentru limpezirea acestei chestiuni, care nu poate fi (Continuarea în pag. II-a) .