Adevěrul, octombrie 1937 (Anul 51, nr. 16464-16490)
1937-10-01 / nr. 16464
ANUL 51.No. 16.464 8 PAGINI 2 LEI Vineri 1 Octombrie 1937 FONBATOItT • V- BELDIMâNUWUAlUm. CONST. MILLE 1888—1897 1897—1920 Director politic : MIHAIL SADOVEANU ABONAMENTE 600 LEI PE UN AN 300 LEI PE 6 LUNI 150 LEI PE 3 LUNI BIROURILE: București. Str. Const. Mille (fostă sărindar) 5-7-9 DUPA PARADA Luminile s’au stins. Muzicile au amuţit. Surlele şi tobele aşteaptă o nouă întrebuinţare. Ducele e pe punctul să se întoarcă în ţara sa. Opinia publică a Europei, a lumei, stă nedumerită şi se întreabă: ce va urma? . . . „Axa Roma—Berlin — a scris în „Giornale d’Italia“ d. Virginio Qaida, gazetarul care se bucură’de'încrederea ducelui — axa Roma- Berlin nu este un bloc. Ea reprezintă o solidaritate, din care nu e exclus nici un stat cu bunăvoinţă, începând cu Franţa prin Anglia până în Polonia“. Aceasta este Şi nota care s’a degajat din toate discursurile pe care şi ducele şi Fuehrerul le-au rostit în decursul vizitei celui dintâi. Dezbrăcate de grandilocvenţa care e, după cum vroiţi, slăbiciunea sau tăria dictaturilor, aceste discursuri au accentuat mereu solidaritatea dintre cele două ţări, dar au subliniat totodată că această solidaritate nu e îndreptată contra nimănui, că Berlinul şi Roma nu, vor decât pacea, că uniunea lor nu urmăreştedecât stăvilirea bolşevismului. Totuşi vizita ducelui a fost organizată de regimul nazist ca o manifestaţie ostentativ militară. Manevre, defilări, vizite la Krupp, toate acestea nu miroase a pace. Mai au şi alte ţări armate, dar nu se servesc de existenţa lor pentru a scoate mereu ochii vecinilor. Armatele în statele democratice sunt marile mute, totdeauna gata să-şi facă datoria, dar rămân discrete îndărătul acţiunii diplomatice care în scopuri şi metode, urmăreşte apărarea, menţinerea, consolidarea păcii. Şi aşa, pe când la Berlin se desfăşura marea paradă, care manifestaţie aparentă de forţă, nu putea ascunde ochiului unor observatori iscusiţi, realitatea pe care o acoperă, acţiunea diplomatică a puterilor democratice se pregătia, discretă dar hotărîta să desfăşoare operaţiile pe cari le-a început la Nyon. Fără zgomot, fără fanfare, această acţiune e într’adevăr menită să clarifice situaţia din Europa, să readucă omenirea la respectul tratatelor şi al dreptului ginţilor, să asigure fiecăruia locul ce i se cuvine după dreptate şi echitate, dar în acelaş timp să înfrunte acele forţe cari în realitate nu vor atâta răz,boiul, cum zăngănitul lor cu armele lasă să se conchidă, cât sunt de dispuse, s’ar putea chiar spune: obişnuite să abuzeze de infinita şi sincera dorinţă de pace a democraţiilor. Pe când era încă în Germania şi mai ales după ce va descinde iar în sălile odihnitoare ale palatului Venezia, d. Mussolini a constatat şi va constata că Liga a înviat deodată, a ascultat protestele Spaniei, a protestat ea însăşi contra procedeelor japoneze; că Anglia prepară o notă care va remisă guvernului japonez şi care „va depăşi sensibil caracterul platonic al protestelor pe care l-au avut demersurile de până acum în legătură cu bombardarea oraşelor chineze de către aviaţia japoneză; şi, în fine, că Anglia şi Franţa au preparat o notă în chestia neintervenţiei în Spania, despre conţinutul căreia se spune că e foarte categoric şi că este corespunzător atitudinii pe care d. Delbos a luat-o în ultimul discurs pe care l-a rostit la Geneva. Pe lângă acestea ducele are desigur şi alte griji. Italia refuzând să meargă la Nyon, a pierdut încă odată ocazia de a vedea Societatea Naţiunilor dacă nu recunoscând imperiul etiopian, dar înregistrând conform propriei dorinţe a d-lui Mussolini decesul imperiului Negusului. Această recunoaştere ar fi pentru politica ducelui mai mult decât satisfacerea unei ambiţiuni, mai mult decât recunoaşterea formală a unui faptîndeplinit. Căci după cum proclamă deputatul englez Philip G. Noel Baker, un asemenea fapt îndeplinit nici nu există. Deşi trebuie să i se lase întreaga răspunedere a afirmaţiei sale, totuşi acest deputat a citat o serie întreagă de fapte, în favoarea ei. Abisinia nu eîncă cucerită, spune el. Acum, patru luni măcelul din Addis- Abeba a dovedit aceasta în mod limpede. In toată istoria colonială, plină de pagini sângeroase, nu s’a mai pomenit ceva aşa de grozav ca acest masacru sistematic care a durat trei zile. Şi totuşi — constată d. Noel Baker — italienii sunt departe de a fi fioroşi. Ei sunt dimpotrivă printre popoarele cele mai blânde. Cum a fost deci cu putinţă aşa ceva? Numai un răspuns e cu putinţă: frica, o frică justificată, a silit pe fiecare italian să fie brutal. Risipiţi în mijlocul unei populaţii ostile, de douăzeci de ori mai numeroasă decât dânşii, italienii au trecut zi şi noapte într’o permanentă bănuială că vor fi atacaţi, fără siguranţa legăturilor şi aprovizionărilor lor, — şi aşa garnizoanele italiene au trăit opsprezece luni în condiţiuni cari nu se putea să nu influenţeze moralul lor. Represaliile din Addis-Abeba au fost astfel o explozie determinată de o tensiune nervoasă insuportabilă. Aceste represalii nu puteau rămâne fără urmări. Deşi — relatează tot d. Noel Baker — autorităţile italieneşti au expulzat aproape toţi străini din Abisinia, au răzbit veşti de acolo despre lupte înverşunate. Abisinienii sunt nu numai în plină organizare a unui război de guerilla dar ar avea încă oştiri de mii de oameni. Ele taie comunicaţiile, tabără asupra detaşamentelor de rezervă, răpesc adversarilor lor arme şi muniţii etc. etc. Chiar dacă numai o mică parte din afirmaţiile deputatului englez e adevărată, încă ducele trebuie să fie îngrijorat. Câtă vreme imperiul nu e recunoscut de statele, europene, îndeosebi de Anglia, abisinienii nu se vor linişti. O colonie cuceri-tă nu este încă una posedată. Şi cel mai puţin lucru ce se poate spune este că şi pentru această colonie vor trebui încă ani pentru instaurarea liniştei şi ordinei şi multe decenii • pentru • punerea, în valoare a Etiopiei. Nouă însă ne apare că mai mult încă decât grijile situaţiei descrise de d. Noel Baker, trebuie să-l preocupe pe duce valorifcarea aceasta, fără de care nimeni nu va înţelege, la ce au servit enormele jertfe pe cari le-a reclamat războiul abisinian. Fără considerabile mijloace financiare, pe cari Italia nu Ie are şi pe cari numai lumea anglo-saxonă şi Franţa, care rămâne una din ţările cele mai bogate ale globului, îi le-ar putea procura, fundamentul regimului fascist rămâne precar. Ducele e un om prea serios, prea încercat şi prea clar văzător, pentru ca să nu-şi dea seamă că idealul autarchiei economice, de care a vorbit la Berlin, în special în ce priveşte Italia, este, pentru a varia faimoasa vorbă a lui Moltke, un vis şi nu e măcar un vis frumos. Nu credem ca exemplul drastic al Germaniei naziste, aşa cum se prezintă ea în realitatea acoperită de dejunurile şi prânzurile opulente oferite ducelui şi suitei sale, să nu fie cunoscut d-lui Mussolini şi de aceia din axa Berlin-Roma „care nu e un bloc ci o solidaritate din care nu e exclus nici un stat începând cu Franţa prin Anglia până la Polonia” accentul trebuie pus asupra Angliei şi a Franţei. Iată dece nu trebuie crezut nici că după parada din Muenchen , şi Berlin, solidaritatea' italo-germană va fi mai solidă şimai durabilă decât a fost »cea* italo-sovietică. : Situaţia''geografică şi interesele decide de politica statelor, nu declaraţiile sentimentalei fie ele învelite în cele mai energice gesturi.Situaţia geografică a Italiei şi interesele ei cele mai esenţiale însă, o orientează spre Anglia şi deci spre Franţa. B. Brănişteanu RĂZBOIUL DIN CHINA ... ...... » » ....«gag Aviatorii japonezi primesc instrucţiuni înainte de plecarea în raid 1b. OHS’ NĂZBÂTII MANEVRE SI MANEVRE „Situaţia politică va fi clarificată, — spune „îndreptarea“, — după manevrele din Octombrie“... ...Probabil, ■ în vremea manevrelor din Noembrie. . . .*x D. NEGURĂ a plecat in străinătate. • ? Pentru a realiza o cooperaţie internaţională? * SE înfiinţează un nou post de radio. Cu mai multe posturi... * APELUL pentru libertăţi, spune oficiosul guvernului, — este „apelul fiecărui om de gândire şi de demnitate". Guvernul menţine pesemne starea de asediu pentru a avea cetățeni — tot oameni de gândire și de demnitate... Dm toate deciziile autorităţii®?. —* prețurile cresc. : Ce-ar fi să fiu se mai dea decizii ! CHESTIA ZILEI PREPARATIVE Se vor pune în circulaţie 10 trenuri aerodinamice. (ZIARELE) D. TATARESCU. Zie aerodinamice ? D. FRANASOVICI. — ce faci atâtea trenuri Ca să plecăm mai... rapid. Cum se hrănesc pacifiştii de C. BALEANU „Tuturor celor cari se întreabă cu îngrijorare in lumea întreagă, ce va putea ieşi din, întrevederea.' dela Sgrimn, noi, Fuehrerul şi cu mine, Ie putem răspunde cu voce. puternică: *Polce". /Aşa* a vorbit d. Mussolini, în' capitala Germaniei. Şi e impresionant. . Şi e adevărat. O credem chiar pentru d. Hitler. Şi d-sa vrea Pace. Pentru că, în definitiv, oricât ar fi de înclinat un om, temperamental vorbind, înspre aventurile răsboinice,nu se poate să nu aibe măcar momente în viaţă, în care să nu aprecieze şi gustul liniştii, al păcii tihnite. Cu atât mai mult ■ când în răspunderea lui stă soarta unui popor întreg. Şi pe urmă oricât de pregătită ar fi o armată, de soarta răsboiului tot nu poate fi sigură... Deci, când un conducător spune că vrea pace, e normal să fie crezut. E posibil să fie sincer. Ce fel de pace vrea? Asta e altceva. Din nenorocire, pacea pe care o vor dictatorii, e pacea lor, înţeleasă dintr’un unghiu în care nu intră’siguranţa zilei de mâine. Să dea Dumnezeu să ne înşelăm în privinţa păcii în numele căreia s’au rostit cei doi dictatori. Sunt însă unele fenomene care arată cu atâta elocinţă că Italia d-lui Mussolini şi Germania d-lui Hitler vor o pace duşmană întregei Europe de azi, încât nicio ţară cu adevărat pacifistă nu-şi poate permite să doarmă pe urechea aceea. E o anumită înlănţuire de lucruri care nu poate fi desmintită. In orice caz nu ni s’a dat până acum cheia"*care să ne îngădue o interpretare ’a fenomenelor la care asistăm, altfel decât ni se impune firesc. Să zicem de-o pildă, că-' Germania a .început să se înarmeze în epoca în care toate statele dezarmau și a rupt astfel un fel de pânză de vraje în care toropea Europă, numai pentru că demnitatea ei cerea aşa. Dar astăzi? De la începutul acela, care coincide cu venirea d-lui Hitler şi a regimului, Germania a trecut la o fază de uluitoare eforturi. Pentru ea nu există nici un pericol. Nimeni n’o ameninţa, nimeni nu are nimic de revendicat de la ea nici teritorial nici moral. Totuş sforţările la care se supune, sacrificiile pe care Ie face îi întrec cumult puterile. Călători veniţi din Germania ne povestesc, în această privinţă, lucruri mereu noui... încă din primele luni ale nazismului statul german a fost chemat să deatot ce poate. Şi dela efortul surd, dela lupta nevăzută, din biurourile armatei, ale finanţelor statului, ale industriei, s’a trecut la presiunea vizibilă şi simţită în public. Poporul german a fost pus sub teasc. Intr’o vreme, ştirile apărute în presa străină care (Continuare în pag. 1-a col. I-a) Naţionalismul totalitar şi discursul de la Brăila Discursul pe care l-a rostit d. Dinu Brătianu, la Brăila, i-a indispus — după cum era şi natural — pe partizanii mici şi mari ai naţionalismului totalitar. Pescuitorii în apă tulbure şi amatorii de aventură nu au preferat niciodată situaţiile limpezi şi acţiunile sincere, categorice, de afirmare a unei credinţe sociale şi naţionale, bazată pe realităţi. Supărarea acestor matadori ai violenţelor de limbaj şi ai echivocului politic pare destul de îndreptăţită, dacă nu uităm că şeful partidului naţional-liberal nu s’a mulţumit numai să le dea o lecţie frumoasă de naţionalism conştient, constructiv, dar să şi le anuleze câteva din principalele motive de sterilă agitaţie politicianistă. Adevărurile formulate, in acest sens, de d. Dinu Brătianu, au — în egală măsură — prestigiul autorităţii de care se bucură, mai presus de orice considerent de grupare sau de partid, continuatorul tradiţiei liberale şi greutatea pe care le-o acordă realităţile sociale şi politice de la noi. Pornind de la aceste realităţi, şeful partidului naţional liberal s’a păstrat, în declaraţiunile pe care le-a făcut la Brăila, pe linia marilor comandamente ale ţării, în actuala conjunctură politică. Tineretul a fost chemat la muncă. Singura posibilitate de afirmare a elementelor de valoare şi de conştiinţă — a spus, în esenţă, d. Dinu Brătianu — rămâne efortul, experienţa şi cultura profesională. Naţionalismul în sine ne impune, tuturor, imperativul acesta al muncii închinate binelui obştesc. Precizările făcute, în privinţa promovării elementului românesc în toate ramurile de activitate socială, economică şi spirituală a ţării, sunt nu mai puţin bazate pe realităţi. „Elementul românesc — a spus d. Dinu Brătianu — ocupă aproape toate slujbele publice In teritoriile noui, in care el era un element asuprit, l-am pus deocamdată pe picior de egalitate £«*. celelalte populaţiuni, atât prin împroprietărire, cât şi prin creare de centre de cultură, prin dreptul de vot obştesc, prin introducerea lui în corpul conducător al statului, prin încurajarea Instituţiilor lui economice, prin ridicarea moralului de a şti că el este elementul dominant în ţara românească”. Sunt, fără îndoială, in câteva părţi de ţară, probleme ce nu pot fi rezolvate fără să se ţină cont de împrejurările speciale ce le-au condiţionat. Nu putem să le soluţionăm „precipitând remediile“, pentru că ar însemna „să otrăvim economia noastră naţională, dându-i deodată medicamente care astfel o pot distruge“... După cum vedem, d. Dinu Brătianu nua şovăit să spună adevărul fără înconjur. Ne aflăm în faţa unui act de conştiinţă naţională şi de curaj civic, pe care era firesc să-l aşteptăm de la conducătorul unui partid de guvernământ. Ceva mai mult: presa democrată, care s’a făcut întotdeauna ecoul acestui adevăr, găseşte în lapidara profesiune de credinţă dela Brăila o confirmare pe care ne simţim datori s’o reţinem. Fără îndoială, un motiv în plus ca şeful partidului naţional-liberal să fie declarat de patriotarzii de circumstanță „judeo-comunist“, dacă nu pur şi simplu „vândut streinilor“... George Mihail-Zamfirescu TELEFON : Redacţia şi Adiţia 3.84.30; Adm. G-ral 3.63.53; Tip. 4.67.39; Cota. Tip. 4.29.44; Publ. 4.98.13; Provincia 3.84.31 La Tg.-Jiu s’a vorbit răspicat. M tm S’au făcut eri JrfL jjsJjE în „Adevărul“, iSs m «jS judicioase co-JlPjm... HH mentarii în ju-BBI MB MM nil marelui dis■mHBHBOHBH curs rostit Duminică la Tg.Jiu de către d. Gr. Iunian. Revenim pentru a face o nouă subliniere acestei importante manifestări politice. Vom reţine, în primul rând, tonul plin de urbanitate cu care răspunde un om atacat din toate fronturile dreptei cu afirmaţiile cele mai triviale şi cu cea mai stridentă rea credinţă. Inseninătatea cu care d. Iunian şi-a formulat replica, se oglindeşte liniştea sufletească a celui împăcat în conştiinţa sa cu acţiunea pe care o desfăşoară. „Cazul“ d-lui colonel Petre Petrescu a format întâia parte a discursului rostit la Tg. Jiu. D. Iunian a demonstrat legalitatea şi spiritul patriotic de care a fost însufleţiă faimoasa interpelare a deputatului de Gorj. Nimeni — şi în niciun caz Patriarhul ţării — nu a fost jignit în interpelare. Se cereau acolo, guvernului, unele lămuriri de ordin politic. Erau în discuţie probleme prea grave pentru a nu necesita o explicaţie imediată. Oricare cetăţean al ţării — şi mai cu seamă un reprezentant ALES al cetățenilor — era în drept să ceară acele lămuriri. Ele nu s’au produs. S’a deslănțuit, în schimb, o sălbatecă, o furibundă campanie de presă. Dar toate infamiile cu care a fost acoperit colonelul Petre Petrescu nu au ilustrat decât platforma șubredă a adversarilor săi. " „Colonelul Petrescu a vorbit ca un om politic cuminte dublat de un excelent român“. Constatarea aceasta, a d-lui Iunian, va avea un mare ecou. Prestigiul moral şi politic al preşedintelui tătărtist radical a pălmuit sever pe toţi cei ce şi-au făcut o profesiune din calomnie, din şantaj şi rea credinţă. In a doua parte a discursului de la Tg. Jiu, d. Gr. Iunian a expus linia politică a partidului său. Vom cita, pentru frumuseţea ideilor exprimate acolo, câteva pasagii, în întregime: „Ştiu că ne găsim în luptă cu o bună parte a opiniei publice înşelate prin campanii calomnioase. Nu ne impresionăm. Politica cinstită înseamnă curaj. NI avem. L-am dovedit repetat... „...Când am apărat la Chişinău. Pe cei învinuiţi de comunism, nu m-am temut că mi se va aduce învinuirea de comunism. Şi nici acum în urmă, când am luat apărarea reprezentanţilor muncitorilor şi funcţonarilor C. F. R. In toate aceste împrejurări, n’am apărat oameni şi nici opiniile lor. Am apărat o idee. Am apărat un regim. Ideea de libertate şi regimul democrat. Am apărat aşezarea în cadrul legal în care opiniile să poată fi manifestate cu sinceritate şi în ordine. Nu am cerut niciodată un serviciu în schimb. Nici recunoştinţă şi nici măcar respect. Aş fi fost în drept să aştept respectul opiniilor mele, cum am respectat eu ale altora. In lumea ce nu aparţine democraţiei se pare că lucrul nu e posibil. Sunt unii cari folosesc libertatea pentru a cărei păstrare m’am trudit, ca să împroaşte cu insulte şi calomnii. Voi merge mai departe în opera de lămurire. Fiind mulţumit că sunt împăcat cu conştiinţa mea şi mândru că sunt înţeles de dvs. şi de oameni de bună credinţă. Pentru a face ca lumina să birue întunericul, trebue însă trudă şi poate şi jertfă. Să le dăruim binelui ţării noastre. Vom avea în curând prilejul“. * Democraţie, libertate, legalitate... La Tg. Jiu d. Iunian a pus în circulaţie formule car — nu-i aşa, domnilor democraţi ? — le-am neglijat, în ultima vreme. Şi când un om politic cu mare răspundere îşi propune să sfarme această linişte ţesută din laşităţi şi abdicări, el face, mai presus de toate, un act de curaj. Un act care merită stima şi admiraţia tuturor. Hopia Roman HOSE POUTICE9 9 9 RĂSPUNDEREA OPOZIŢIE Parhiele de opoziţie stau în aşteptare. Unele partide îşi amână inaugurările locale, pentru că cutare şef de partid să prezideze solemnităţile din calitate de prim-ministru... Iar alte partide, dându-şi seamă de insuficienţa propriilor forţe, fac sondagii in vederea unei coaliţii. Problema succesiunii se va pune astăzi in alt spirit, decât in trecut. Nu-i vorba acum ca mai demult de un regim efemer: după un guvern de un an — un guvern de un an şi jumătate... După guvernarea liberală de patru ani, realizându-se stabilitatea politică — opinia publică aşteaptă o guvernare tot de durată.Efectele unei guvernări lungi s’au rugat: liberalii au încheiat un frumos bilanţ de realizări. Chiar adversarii au recunoscut acest lucru. Discursul d-lui Iunian de la Chişinău este o mărturie. Guvernarea de mâine nu poate fi determinată de unele curente de suprafaţă, trecătoare — ca însăşi moda străină care le-a provocat aici. Deasemeni o guvernare trebue să se încadreze in complexul politic international — şi tot din punctul de vedere al continuităţii. Durata actualului regim implică şi durata regimului de mâine. Am intrat intr’o nouă fază politică. Iar candidaţii pentru postul de cârmaciu al statului sunt datori să se prezinte cu programul şi cu planul lor de durată. Aceasta-i problema succesiunii: care-i forţa politică în stare să dea cel mai durabil regim? 15 NOEMBRIE După informaţii din sursă serioasă, parlamentul va fi prorogat pentru o lună. Iar la 15 Noembrie „se va examina situaţia Regimul liberal se apropie de aniversarea celor patru ani de guvernare. Şi-i natural ca — la împlinirea acestui termen — să se pună în discuţie chestia noului parlament. Guvernările de după război — în afară de cea liberală din 1922—1926 — au avut o scurtă durată. Viaţa politică se desfăşura in nesiguranţă. Nici partidele, nici opinia publică nu ştiau sfârşitul unui regim — deşi Constituţia noastră specifică termenul parlamentului. Un accident, o „cărămidă“ — şi totul era dat peste cap... Iu dările constituţionale din apus, parlamentele — chiar când guvernele se schimbă — au un termen fix. Cu ani înainte, se ştie că — în cutare lună şi în cutare zi — va interveni schimbarea politică legală. De la nestabilitatea politicii româneşti care a durat până în 1933, — s’a trecut la o nouă epocă de soliditate a regimurilor.. Ca’n alte ţări, se pot anunţa şi la noi datele legale a schimbărilor politice —, totul intrând în ordine, nefiind lăsat la discreţia întâmplărilor. Data de 15 Noembrie marchează caracteristica unui sistem politic normal. M. Sevastss (Citiţi continuarea în pagina II-a) Puricele este o insectă provincială, întru atât Capitala l-a redus la o existenţă individuală, la exemplarele necesare unei colecţii complecte. Dacă nu se poate concepe, fauna unei capitale- - fără speciile rare, provincia constituea însă locul obişnuit al producerii lui în serie. Uitat aproape zece luni, puricele se răsbună întâmpinându-mă la Fălticeni, de la gară — adică chiar — de cum urc în trăsura, rufoasă a birjarului, care îmi urează de pe capră: „bine aţi venit, »cucoane Lovinescu“. In timp ce mă silesc să descopăr un loc, sau un sfert de loc, mai puţin rupt şi slinos, cu mai puţini cărţi revărsaţi dintr’un pântece sfâşiat, puricele natal îşi semnalează salutul prin o înţepătură dureroasă; iar, de cum trec pragul curţii," din îmbrăţişarea afectuoasă a lui Ursu, mă aleg cu transmisiunea câtorva nouă exemplare. Vorbesc de prezenţa puricelui, ca de un lucru nu numai natural, ci chiar onorabil, — căci, împotriva înţelepciunii latine, sunt şi lucruri naturale considerate ca ruşinoase. Puricele» este o insectă ce se poate mărturisi. In altă ordine de idei, pentru nimic în lume nu şi-ar recunoaşte cineva lipsa de inteligenţă, desensibilitate,de gust; nimeni nu va zice : „sunt puţin cam... prost“; în schimb, pe drept sau pe nedrept, fiecare îşi recunoaşte, fără să fie întrebat, lipsa de memorie. „Vai, nu mai ţin minte numele proprii“, „Uit toate figurile”, „Cât despre memoria mea!...“ — auzi din toate părţile cu o grabă aproape bucuroasă- S’ar putea crede chiar că lipsa de memorie e un merit întrucât mulţi o afectează; am văzut oameni ce nu se simt umiliţi ca de o infirmitate, când li se prezintă apelat persoană de cinci-şase ori, fără să pară că o recunosc. „A! memoria mea!“ au aerul să se scuze în cazul ce! mai bun, dacă nu preferă să se arate indiferenţi. La fel şi cu insectele, privite ca ruşinoase, de unele nu se vorbeşte; simpatice, altele se pot mărturisi. Când dormi peste noapte într’o casă străină, gazda te întreabă dimineaţa, din politeţă : „dacă nu te-au tulburat puricii?“; oricâte ar fi, niciodată nu te va întreba de ploşniţe, de pildă, eufemistic, întreaga faună a patului este BUCOLICE TrrPICELE de E. LOVINESCU