Adevěrul, ianuarie 1949 (Anul 62, nr. 17355-17377)

1949-01-05 / nr. 17356

MUL 63 - Nr. 17.356 e jrnocmmr ^Ba&iNi 4 LEI T«t postali pîlttfl fa putuertr ieatera cprobrrl DirecțîtmB Generale P/T.T. Nr. 140.306/948 șl 261.020/947, ( AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORII f CONST. MILLE 1897-1920 * CONST. GRAUR 1921 — 1936 B. BRANIȘTEANU 1897—1947 Proprietari S. A. »Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL” ŞI „DIMINEAŢA” Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Com. Nr. 142/946 ASPECTELE PRINCIPALE IPRUNCII MAHARAJARULUI ALE PLANULUI ECONOMIC — Fiindcă a fost vorba despre natalitate Ţin minte că acum un pătrar de veac, In toamna anului 1923, marea vedetă a Societăţii Naţiu­nilor In plină seziune pe ţărmul lacului Leman, era Jam Saheb, Mahara­jahul Nawanagarului şi primul reprezentant al Indiei, în delegaţia condusă de lordul Har­­dinge. Bărbat înalt şi chipeş, falnic şi încă tânăr, cu obrazul mat şi cu părul luciu ca pana corbului, îm­brăcat cu o savantă sobrietate în straie europeneşti, numitul Ma­­harajah se bucura de o faimă de­osebită. Nu atât prin copioasele mese pe care le oferea celorlalţi delegaţi mai pirpirii, acestea de un fast superoriental, servite de sclavi hinduşi cu turbane roz şi cu mantii de catifea brodate cu flori de argint. Nici prin celebre­­le sale bijuterii asiatice, evaluate la şase miliarde de franci elveţie­ni. Ci faimos, printr’o întrerupe­re rămasă de pomină, la una din şedinţele plenare ale Societăţii Naţiunilor. Vorbea Motta, preşedintele de­legaţiei elveţiene, care nu după mult avea să ajungă preşedintele republicei federale a Elveţiei. Şi vorbea cu patos, despre proble­ma natalității alarmantă pentru Europa, dându-se pre sine exem­plu de urmat, ca vrednic părinte a unsprezece copii. Atunci, tam-nesam, l-a între­rupt vigurosul Jam Saheb Maha­­rajul Nawanagarului, anunțând cu modestie, ca un banal fapt divers: — Și ce-i cu asta? Pai ca ott n’am o sută zece ? O sută zece băieți, ca de fete ni mai țin nici o socoteală!... Bietul Motta a rămas mot à mot, cum ar fi spus răposatul Tănase pe scena dela Cărăbuș, contem­porană scenelor dela Geneva. După care, i s’a sleit elanul și a ingaimat o incheere demoraliza­tă, fâstâcită, penibilă, renunţând în ilaritatea generală la prea chibzuitele sale concluzii pregă­tite de acasă. La distanţă de un sfert de se­col, nu ştiu cam ce vor fi ajuns cei o sută zece băieţi ai Mahara­­jahului indian, inclusiv fetele ne­­trecute la Inventar. Habar n’am, nici ce-au ajuns cei unsprezece prunci al lui Motta, expreşedin­­tele Elveţiei. Ţinând insă socoteală de cal­culul probabilităţilor, n’ar fi prea greu de reconstituit o aproxima­tivă realitate. Copiii lui Motta s’au încadrat de bună seamă în anonimatul ca­rierelor libere şi diferitelor pro­fesii de rigoare în patria şvei­­ţerului, a cronometrelor de precizie, a băncilor cu depozite internaţionale şi a hotelurilor turistice nu mai puţin inter­naţionale. Iar din cei o sută zece flăcăi ai Maharajahului indian, mare , lucru să nu fi sucombat măcar câţiva intrigilor şi complo­turilor de palat, după­ datina au­tocraţilor asiatici, unde Sulta­nul tăia capul Vizirului să-l înfi­gă în proţap la poartă şi unde Vizirul picura oarecare ingredi­ente mortale in gingîrlca Sulta­nului, mai pu­rtând gu­j­a ir­ prea­labil să gâtuie cu şnur de mătase şi câteva duzini de viitori auto­­craţi în leagăn, pentru a-i înlătu­ra dela viitoarele competiţiuni la tron şi la visteria cu lăzile de mărgăritare, diamante, safire şi alte scumpeturi. Chiar dacă faptele nu se vor fi petrecut taman la fel cu proba din seraiurile Ţarigradului de o­­dinioară (fiindcă, oricum, India s’a Înfruptat din civilizaţia occi­dentală, cu toate haremurile şi castele care subzistă), fără Îndo­ială că realitatea nu va fi fost prea departe de indicele probabi­lităţilor de mai sus. ‘Slavă Dom­­nului! Destui şahi, sultani, regi, vice-regi, prinţi moştenitori, ma­harajah­, emiri şi califi, au pierit într’un sfert de veac, ba in acci­dente mal mult sau mal puţin bi­zare, ba dispărând fără urme, ba murind subit peste noapte de gâlci, de îndată ce In cutare re­­giune a Asiei ori Asiei­ mici, se isca o controversă pentru conce­sii petrolifere, pentru traseuri de conducte, baze aeriene şi alte a­­semenea binecuvântări ale civili­zării. Civilizează-te, că te tai! Cei o sută zece prunci ai Ma­harajahului cu pricina, dece s’ar fi bucurat de o providenţială ex­cepţie ? Erau de unde, într’ales. Mal era şi de unde să rămâ­nă. Şi odată aventuraţi pe terenul lunecos al prezumţiilor şi proba­bilităţilor, de ce adică nu ne-am imagina şi concluziile cuvântării despre natalitate, pe care o pre­gătise de-acasă delegatul Elveţiei CEZAR PETRESCU (Construire în pag. 9­ a) Planul general economic care a intrat în vigoare în prima zi a noului an, are o semnificaţie ca­re a fost sezisată pe deplin de toată lumea. Odată cu punerea în aplicare a acestui plan, tre­cem­ la construirea socialismului în ţara noastră. Alături de acea­stă valoare şi de acest înţeles is­toric, planul general economic ţinteşte, după cum lesne se poate vedea, la obţinerea unor avanta­­gii de ordin imediat, care să se răsfrângă asupra condiţiilor de viaţă ale tuturor oamenilor din câmpul muncii. Este vorba, în primul rând, de avantagii econo­mice. Fără îndoială, cheia unei înlesniri substanţiale a vieţii de toate zilele rezidă în cele trei o­­biective de bază care sintetizea­ză sarcinile fixate industriei: îm­bunătăţirea calităţii produselor, creşterea productivităţii muncii şi scăderea preţului de cost. Un efort orchestrat, ca mijloace şi materii prime, pe raza aşa de vastă a unor sectoare esenţiale ale economiei naţionale, nu poa­te să nu dea rezultatele dorite. Până în prezent, am uzat de toa­te posibilităţile de stat şi organi­zatoare, pentru a comprima pre­ţurile, oriunde şi oricând a fost posibil, şi a menţine puterea de cumpărare a salariilor la limi­ta unde ea a ajuns. Desigur, nu însemnează că, până la consuma­rea dispoziţiilor stabilite de planul general economic, acele posibilităţi s-au epuizat complet, întreprin­derile naţionalizate, comerţul de stat şi cooperatist, ca şi produc­ţia agricolă de stat, şi în general oficiile de aprovizionare şi de or­ganizare a difuzării mărfurilor de strictă necesitate, sunt în per­manentă funcţiune ca nici un ac­cident să nu se petreacă pe piaţa produselor manufacturate, indus­triale şi alimentare de care de­pinde astăzi stabilitatea preţuri­lor. Dar la aceste mijloace obiş­nuite se adaugă azi un altul; se adaugă această coaliţie de princi­pii, metode, unelte şi substanţe, armonizate într’o formă cuprin­zătoare, din care în decurs de un an trebue să ieşim la capăt cu determinate rezultate favorabile, care se vor repartiza asupra in­tereselor fiecăruia din noi. Lu­crul nu are nevoie de a fi de­monstrat. El se impune atenţiei noastre de la sine. Desprindem două din aspectele principale ale planului, în ce pri­veşte şansa lui de a ameliora si­tuaţia economică imediată: 1) ar­monizarea producţiei agricole cu cea tehnică-industrială, pe care o va realiza prin concentrarea e­­forturilor; 2) paralel cu desvolta­­rea industriei grele care să pro­ducă maşinile şi uneltele necesa­re avântului industriei şi agricul­turii, planul dă o atenţie specială şi desvoltării Industriei bunurilor de consum destinate să satisfacă nevoile masselor. Ce alte fructe imediate vom mai putea recolta din punerea în aplicare a planului general eco­nomic? Odată cu nivelul material se urmăreşte şi ridicarea nivelu­lui cultural al masselor munci­toare. La mijloc, între aceste două principale obiective, cel eco­nomic și cel cultural, stau des­­voltările sectorului edilitar, de transporturi, de sănătate publică. Dar realizarea planului pe anul 1949 impune o solidarizare gene­rală în jurul lui. Cea mai mică scădere într’un sector al produc­ţiei transmite ondulaţiunea ei ne­gativă celorlalte sectoare, chiar dacă aceste repercusiuni nu sunt directe sau imediate. Iată de ce fiecare trebue să cunoască pla­nul şi obligaţiile pe care le com­portă. ANDREI FILIMON Femeie m­ecanic O informaţie din „Viaţa Sindicală” ne destăinuieşte un interesant aspect al condiţiei femeilor în noua orân­duire distribuitoare de drepturi şi răspunderi, făcând abstracţie de pri­vilegii de sex ori de inegalităţi tra­diţionale. E vorba de cererea, ferm prezentată de o tânără de a deveni mecanic de cale ferată.. Femeia de azi nu se mulţumeşte acum cu mun­ca, în trecut atât de disproporţionat plătită faţă de bărbaţi, în fabrici şi uzine. Ea voeşte să dovedească pu­teri de iniţiativă — activităţi pe plan de răspundere, socotindu-se în­tru nimic inferioară capacităţilor intelectuale ale bărbaţilor. Această atitudine contrastează In chip viu cu tratamentul el In trecut şi chiar In ţările legate cu un renu­me de civilizaţie, necontestat. Ia Franţa, de pildă, după marea revo­luţie, care a înscris pe portalul nou­lui templu social, lozinca „Libertate, Egalitate şi Fraternitate”, femeilor, a­­cum 50—60 ani, nu li se recunoştea dreptul de a urma cursurile juridi­ce. Ele erau socotite ca inapte de a fi avocate sau magistrate. Şi se in­vocau motive care provocau râsul. Unii mari profesori socoteau că fe­meile nu au drept a da examene, pentru că nu puteau Îmbrăca roba ce­rută studenţilor la solemnităţile a­­cademice... Ridicolul putea a mers, — dar se vede că azi femeile pot avea destulă putere în Universitate, pot Intra In câmpul muncii celei mai grele, chiar şi acolo unde se cere spirit de iniţia­tivă, deoarece nici un fel de studiu serios şi obiectiv nu a stabilit infe­riorităţi native. Iar din punct de ve­dere social, era o inechitate ce nu putea dura, ca o femee să nu aibă dreptul a trăi economiceşte indepen­dent. Ieşind dintr’un minorat nedrept şi dăunător vieţii economice în an­samblul ei, GRA­TAUSAN GLOSE POLITICE »*Musafir de marcă” "Ar fi o greşeală să se creadă că­­toţi spaniolii din Franţa au deve­nit deodată indezirabili... Iată, bunăoară, un spaniol care n’are să se plângă de ospitalitatea franceză: e­d. Nicolas Franco, fra­tele lui Francesco, torţionarul de la Madrid. El se află la Paris „în misiune", ducând tratative cu gu­vernul francez... O delegaţie a grupului parla­mentar al „Amiciţiei franco-spa­­niole“ condusă de d-na Madeleine Braun şi d. Charles D’Aragon s-a prezentat d-lui Queuille, primul­­ministru, protestând împotriva expulzării lui Fernandez în timp ce Franco e tratat ca musafir de marcă. ...De­­marcă germană, a precizat un ziarist care n’a uitat originea regimului franchist. O mărturisire Arestarea generalului republi­can Lister, cunoscutul comandant al forţelor spaniole anti-franchi­­ste, de către poliţia franceză con­tinuă să stârnească vâlvă. Evocând trecutul glorios al lui Lister, ziarul „L-Humanité“ a­minteşte că „acest lucrător zidar “, înjghebat în 1936 la Madrid o armată de 80.000 de oameni în trei luni, fără a înceta să lupte îm­potriva bandelor franchiste coman­date de generalul fascist von Faupel". Generalul Lister a fost arestat în ziua de 23 Decembrie la orele şase, câteva zile după ce un ordin de expulzare fusese lansat contra altui fost combatant republican, generalul Fernandez, întrebat de poliţişti dacă ştie care este datoria unui ofiţer străin în Franţa, Fernandez a răspuns:­­ Să nu se amestece in aface­rile ţării care-i acordă azil. Ceea­­ce, dealtfel, am făcut. — Nu v’aţi amestecat niciodată în treburile Franţei? stăruiră po­liţiştii. Fernandez răspunse limpede: — Desigur. O singură dată to­tuşi m’am... amestecat în aface­rile Franţei. Poliţiştii ciuliră urechile. — Da, continuă generalul de­corat cu Legiunea de Onoare — o singură dată m’am amestecat, luptând cu arma în mână împotri­va ocupanţilor nazişti, pentru eli­berarea Franţei! •­ Dacă punem faţă în faţă pro­­ectul de buget pe anul 1949 cu cel din anul expirat constatăm că, spre deosebire de trecut, de astă dată nu putem face o comparaţie. Dificultatea nu provine din fap­tul că bugetul expirat nu a trăit decât nouă luni, pe când bugetul viitor este alcătuit pentru un an. Şi bugetul expirat a fost menit să dureze un an, încât cifrele cuprin­se într’ânsul se referă la aceiaşi perioadă de timp ca şi cel viitor. Dar între cele două bugete se constată mari deosebiri structu­rale, provenite din mai multe fap­te. Pe când în trecut se punea mare bază pe veniturile din Impo­zitele comerciale şi industriale, de astădată graţie naţionalizării, cele mai importante întreprinderi indu­striale şi comerciale, aparţinând statului, nu mai sunt impuse; în schimb vor vărsa statului toate veniturile care In trecut mergeau In punga proprietarilor lor, parti­culari sau societăţi. Astfel, în bu­getul pe anul 1949 este trecut un capitol important: cote-părţi din beneficiile întreprinderilor econo­mice, care se soldează cu o sumă totală de peste 19 miliarde lei. În afară de aceasta, chiar la im­pozite vedem deosebiri impor­tante, la diverse capitole. Impozi­tul pe lux şi cifra de afaceri a fost evaluat în Aprilie trecut pen­tru exerciţiul viitor cu 24 mili­arde ; de astă dată impozitul pe cifra de afaceri — este caracteri­stic faptul că* nu se mai vorbeşte de ,,lux“ — trebue să producă 95 miliarde, ceea ce se explică prin aceea că de astă dată impozitul va fi unificat, cuprinzând in el toate impozitele şi taxele perce­pute asupra aceluiaş produs atât de ministerul finanţelor, cât şi de alte autorităţi centrale sau locale. A doua deosebire constă în fap­tul că în trecut regiile autonome erau trecute cu întregul lor buget de venituri şi cheltueli, însumând pentru exerciţiul 1948—1949 nu mai puţin de 85 miliarde. Această enormă sumă a dispărut din bu­getul pe 1949. Nu mai găsim la capitolul venituri decât C. A. M.-ul cu extrem de modesta sumă de 120 milioane de lei sub titlul „redevenţă“. Presupunem că ve­niturile nete ale celorlalte regii autonome de altă dată sunt cu­prinse în cele 19 miliarde din be­neficiile Întreprinderilor econo­mice. Mai găsim un buget un venit de 8 miliarde lei din impozitul pe „veniturile gospodăriilor sătești“ care în mare parte trebue să co­respundă cu venitul de 6 miliarde şi jumătate ale bugetului trecut din impozitul pe veniturile pro­prietăţilor agricole, păduri şi vii. Un impozit nou creat este nu­mit „asupra operaţiilor de execu­tări de lucrări, prestaţiuni de ser­viciu şi transporturi“ şi este me­nit să realizeze un venit de 3 mi­liarde şi jumătate. Acest impozit va varia intre 2 şi 15 la sută asu­pra oricăror reparaţii, lucrări şi prestaţiuni de serviciu. Un capitol important la teriliuri poartă titlul „economii realizate prin simplificarea şi raţionalizarea aparatului de stat“, In total 8 mi­liarde. Presupunem că e vorba de venituri ce se vor realiza în cursul anului. Noul buget cuprinde şi admini- GR. GRAUR (Continuare în parf. S-a) .......... II ll II ll'll——M — INOVATII STRUCTURALE IN BUGET II. mareşal Zymierski, ministrul apărării naţionale al Poloniei (dreapta), în vizită la Praga, întreţi­­nându-se cu d. general Ludwig Swoboda, ministrul apărării naţionale al Cehoslovaciei Caietul este un lucru plăcut pentru elev­. Aşezându-se prin fi­zionomia lui alături de carte, el totuşi nu-i nim­ic altceva de­căt nişte foi albe de hârie. O carte e ceva sfârşit, în care nu mai poţi schimba nimic; hârtia, cerneala, litera Şi-au încheiat o realizare. Caietul, din contra, este total dis­ponibil pentru orice năzbâtie a spiritului. Dacă întâmplător eşti Shakespeare (ceia ce din neferici­­re s’a întâmplat numai odată) şi iei un caiet, pe dânsul, aşa de ne­însemnat şi virgin cum este, poţi scrie Hamlet. Caietul are deci o disponibili­tate fără margini. Poate că de asta el este legat de­ un fel de bucurie nedefinită. Un caiet e o speranţă, —­ aproape o incitare la scris şi la reverie, la­tăd, cu o scoarţă lucie ca de muşama, — cum se prezenta pe vremuri, — cu un tarta­ de car­ton, pretenţios şi dur ca un pla­caj, sau numai cu o cămăşuţă al­bastră, subţire, aproape transpa­rentă. Dar totdeauna cu un pătră­ţel alb, în mijloc, ca o carte de vi­zită fără nume. Pe acest careu, scris uneori: „Caiet de... al elevu­lui...". Precum se vede, şi atunci, totul e vacant, disponibil ilimbat, şi destinaţie şi elev, adică om. Când îl deschizi, de­odată vezi pagini lucioase, albe ca un câmp de zăpadă, sau liniate cu linii pa­ralele, întinse orizontal ca firele de telegraf, sau în pătrăţele mici ca modelele pentru nu ştiu ce fa­­guri piitori. Totul e curat, totul aşteaptă. Instinctiv, îl mănueşti cu grijă, îl întorci pe-o parte, şi pe alta, mai fonetezi paginile. Cuvin-* tele pe care le ai în cap, dacă ai şti să le aranjezi între ele într’un. nurrjt sens şi să le înşiri pe fdle caietului, pot însemna c*ne ştie c&, mare operă literară sau ştiinţifică. Te uiţi, — paginile stau albe. Parcă te-aştepţi ca, nu ştiu cum, cu vreo cerneră simpatică, pe file să apară încet, apoi tot mai citeţ, ceva care să spune un mare ade­văr, un adevăr capital,... Şi când colo, îl iei, îi dai so­­lemn fiului tău, care e-un bătăuş şi-un de­sor­donat, şi care-l ia, îl aruncă în geantă, cât un colţ în­doit, îşi şterge pepita de tartajul lui, târind-o, ca şi cum se şterg ghetele de noroi, şi pătează cu cer­neală cu pete neregulate, negrea ca nişte pete în soare; t­ desprin­de cârligele subţiri de la mijloc, îi răsuceşte colţurile şi, ca culme, scrie înăuntru grav: 2+2=4. Soartă! ^ 1 Alt caiet, tăiat cu ghilotina, o* dată cu acesta, a­r fi căput pe mâna­ poetului. Gândurile, visurile um* blă prin foile lui, în libertate, în* tre ele, ca într’un paradis, şi caie­tul e strâns, preţios, mai preţios ăs cât o carte. E undeva într’un sal­tar ca într’un sarcofag, cu bruma de eternitate pe care-o poartă în el, în tonul uvic al Unui vers ine­­dic. Soartă!­­ DEMOSTENE BOTEZ ! CARNETUL NOSTRU C­AIETUL * N­o­u­­­ sistem al impozitelor pe clădiri — El interesează şi pe proprietari şi pe chiriaşi — Nouile impozite pe clădiri aduc modificări importante faţă de cele de până acuma. De unde până în prezent impozitul se aşeza pa va­loarea locativă, indiferent dacă i­­mobilul era folosit de proprietar sau era închiriat, pe viitor tabelul de impozite se referă numai la i­­mobilele în folosinţă proprie, iar la imobilele închiriate cotele din tabelă se dublează. Nouile impozite, pentru imobi­lele locuite de proprietari sunt a­­semănătoare cu cele actuale însă uşor scăzute la imobilele mici şi uşor urcate la clădirile mari. De unde până acuma cota era de 32% până la un venit net de 20 mii lei, pe viitor prima tranşă merge numai până la 10.000 lei, la care impozitul este de 30 lei de fiecare sută de lei, adică 30%, iar pentru veniturile între 10.000 şi 20.000 de lei Va fi de 3000 lei, plus 32 lei de fiecare sută ce de­pășește 10.000 lei. Va să zică la un venit impozabil de 20.000 lei, până cum impozitul era de 6400 lei, iar de acum înainte va fi de 6200 lei. In total vor fi numai 5 clase de impunere; în afară de cele două arătate, va mai fi o clasă dela 20— 50.000 lei cu un impozit de 6200 lei plus 35 lei de fiecare sută ce depăşeşte 20.000 lei; 0 clasă cu ve­nitul impozabil dela 50.000 la 100 mii lei, cu un impozit de 16.700 lei plus 40 lei de fiecare sută ce de­păşeşte 50.000 lei şi ultima clasă, peste 100.000 lei cu un impozit de 36.700 lei plus 45 lei de fiecare sută ce depășește 100.000 lei. Până acuma, la 100.000 lei venit, impozitul vna: Până la 20.000 Iei 32% adică 6.400 Până la 50.000 lei 35% adică­ 10.500 Până la 100.000 lei 36% adică 18.000 Total 34.900 Pe viitor, la 100.000 lei Impozi­tul va fi de 16.700 plus 40 lei de fiecare sută care depășește 50.000 lei, adică în total 36.700 lei, iar dacă imobilul e închiriat, impozitul va fi de 73.400; la un imobil de un milion, impozitul era până a­­cum de 427.900 lei, iar pe viitor va fi de 441.700, și dacă va fi în­chiriat impozitul va fi de 883.400. Venitul impozabil se socoteşte ca şi până acum scăzând 20% din venitul brut, drept cheltueli de întreţinere şi amortizare. Cum am spus, aceste impozite sunt valabile numai dacă proprie­tarul foloseşte personal aparta­mentul. Dacă imobilul e dat cu chirie, impozitul se va dubla. Pentru stabilirea veniturilor se vor face comisii de recensământ care vor stabili trei valori: valoa­rea locativă, venitul brut și veni­tul impozabil. Până atunci, impunerile se vor stabili,­­a sigur, după aceleași cri--­ terii, dar pe baza datelor existent­­e acuma. In ce privește valoarea locati­­vă, aceasta­ va putea avea import­­anţă în viitor, dar pentru mo­ment, ea nu poate avea efecte practice. Valoarea locativă se sta­bileşte după contractele de închid­riere sau prin comparaţie cu imo­bile similare. Dar acest sistem nu poate fi eficace de­cât atunci când chiriile urmează jocul liber al ce­rerii şi ofertei. Chiriile actuale se bazează ori pe chirii vechi, din 1938 sau 1940, la contractele pre­lungite, ori pe valoarea locativă din 1942 la contractele nou­. Iar dacă determinarea se face prin comparaţie, imobilele luate ca mo­del sunt la rândul lor supuse aces* lor chirii fixe. Dacă chiria este în funcţie de calitatea chiriaşului, valoarea lo­cativă se determină prin compa­raţie cu imobile similare având chirii neinfluenţate de calitatea ___________________ (Continuare în pag. 2-a) Citiţi în pag. 1l-a: Lista decoraţilor ets .,Or­du­tul Munţii” şi „Steaua Republicii Populare Române” Mira-fl X­ismia pe 1949 ? Un cetățean vinele un «cântas? pentru sugă­st». De câte vedre? LA BERLIN V- ' '' V»' >ţvfW - % > " ■ '• ' * 'r ' p&.sd O demonstrație im­potriva războiului

Next