Adevěrul, februarie 1949 (Anul 63, nr. 17378-17401)
1949-02-01 / nr. 17378
mi w - i& nm w wvefl» $ AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921—1936 B. BRANIŞTEANU 1897—1947 FONDATORI: * Dlrí Proprietari S. A. »Sărindar" EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL” Şl „DIMINEAŢA" Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Som. Nr. 142/948 Două documente istorice Declaraţia Ministerului de Afaceri Externe al Uniunii Sovietice şi răspunsurile date de Generalissimul Stalin la întrebările puse de ziaristul american Kingsbury Smith constitue un tot; cele două documente reflectă o singură politică: politica de pace a Uniunei Sovietice; şi impresia produsă de publicarea lor este cu atât mai puterniccă cu cât au fost cunoscute la un foarte mic interval de timp şi cu cât pun Inlfr’un contrast mai puternic ţelurile politicii externe a Uniunii Sovietice cu ţelurile corespunzătoare ale statelor anglo-saxone. Declaraţia Ministerului de Afaceri Externe al Uniunii Sovietice constituie un amplu şi puternic act de acuzare. Documentarea lui este complectă, înlănţuirea faptelor este în chip desăvârşit pusă în lumină; succesiunea lor in timp este scoasă în evidenţă; ceaţa ideologică in care se încearcă ascunderea unor ţeluri inavuabile este risipită. Apare limpede efortul persistent, continuu multilateral, de a se organiza, în toate colţurile lumii, de la Kirkenes la Singapore, din Groenlanda până în ţinuturile antartice, un şir de alianţe a căror ţintă nu este numită, dar care este evidentă din simplul fapt că Uniunea Sovietică şi ţările de democraţie populară nu au fost invitate să facă parte din de. Pe măsură ce aceste alianţe, denumite cu un eufemism care nu poate înşela pe nimeni, acorduri regionale, principiile şi scopurile proclamate în cursul războiului şi imediat după războiu, în comun, de marile puteri învingătoare ale hitlerismului, sunt abandonate; pactele şi acordurile încheiate pentru materializarea acelor principii, pentru asigurarea păcii in Europa şi în lume, sunt uitate; obligaţiile asumate de a se lucra pentru democratizarea şi demilitarizarea foştilor agresori sunt înlocuite cu încercarea febrilă de a se înarma din nou braţul acelor agresori şi de a se împiedica încheierea tratatelor de pace cu Germania şi Japonia. Declaraţia Ministerului de Afaceri Externe al Uniunii Sovietice atrage atenţia asupra a doua serii de fapte şi trage două concluzii principale. Faptele asupra cărora se atrage atenţia sunt: deoparte, nu toate ţările vor fi de acord să se alăture ,,acordurilor regionale” încheiate nu pe temeiul, ci In pofida Chartei Naţiunilor Unite, şi nu toate ţările care s'au alăturat acestor acorduri se vor supune în toate împrejurările şi în mod necondiţionat directivelor angloamericane. După 48 de ore, eşecul conferinţei statelor scandinave de la Oslo, a confirmat această prognoză. De altă parte, trebuesc luate în considerare crescândele dificultăţi economice şi sociale cari sguduie statele angajate intr’o politică ce este departe de a avea chiar o contingenţă îndepărtată cu interesele naţionale. Şi declaraţia Ministerului de Afaceri Externe al U.R.S.S. scoate din faptele pe larg analizate, două concluzii principale: Uniunea Sovietică este silită să ia notă de alcătuirea pactelor şi acordurilor cu scopuri agresive şi îşi va intensifica lupta împotriva acestei politici, considerând drept aliaţi ai săi „pe toate celelalte state iubitoare de pace şi pe nenumăraţii sprijinitori ai păcii democratice universale din lumea întreagă”. A doua concluzie este că Uniunea Sovietică îşi va mări eforturile pentru a face din O.N.U. o piedică în calea respectării acelei politici de izolare a ei care a dus la deslăşiţuirea ultimului război mondial şi la distrugerea aproape totală a civilizaţiei europene. Citite după Declaraţia Ministerului de Afaceri Externe al U. R. S S., răspunsurile concise şi limpezi ale generalissimului Stalin arată şi mai pregnant ţelurile pacinice şi dorinţa de colaborare internaţională a Uniunei Sovietice. Ceea ce trebue remarcat în răspunsurile Generalissimului. V. Stalin este că ele oferă, în atât de puţine cuvinte, un program, atât de complect, atât de cructet, al construirii păcii. Dasphne Generalissimul Stalin, Uniunea Sovietică este gata să examineze publicarea unei declaraţii comune sovieto-americane. Uniunea Sovietică ar putea colabora cu guvernul Statelor Unite , aplicarea măsurilor care urmăresc realizarea unui pact al păcii şi dezarmarea treptată, cu anumite condiţii, perfect echitabile, Uniunea Sovietică nu vede nici o piedică la ridicarea restricţiilor asupra transporturilor în regiunea Berlinului, cu condiţia însă ca restricţiile asupra transporturilor şi comerţului, introduse de către cele trei puteri, să fie ridicate în acelaş timp, guvernul sovietic nu vede aici o obiecţiune împotriva unei întâlniri Stalin Truman. Faţă de acest program constructiv, faţă de aceste declaraţii limpezi, toată agitaţia bizuită pe legenda „imposibilităţii“ unei colaborări cu Uniunea Sovietică se prăbuşeşte. Cele două documente ale politicii externe a Uniunii Sovietice — declaraţia Ministerului de Afaceri Externe al U.R.S.S. şi răspunsurile Generalissimul Stalin — pun guvernul american în faţa unui „Hic Rhodus!“. Este vorba de fixarea unor răspunderi istorice, este vorba de judecata pe care o va formula opinia publică mondială. In orice caz, politica de pace şi de colaborare internaţională a Uniunii Sovietice apare mai puternic conturată şi mai solid întemeiată pe voinţa de pace a popoarelor din întreaga lume. Ad. § GIPSE POLITICE împrumutul D. Petsche, ministrul de finanţe francez, a vorbit la radio în termeni entuziaşti de împrumutul de 100 miliarde franci lansat acum câteva, zile de guvern. Caracteristica acestui împrumut, — observă „CD soir” — o constiue faptul că nu s'au emis decât titluri de 10.000 şi de ÎOO.OOO franci, ceea ce exclude din capul locului pe subscriitorii mărunţi. împrumutul apare deci ca o afacere rentabilă pentru posesorii de mari capitaluri şi, fireşte, pentru întreprinderile bancare cărora l se oferă un plasament sigur. D. Petsche a declarat in alocuţiunea, sa că împrumutul va marca „întoarcerea încrederii şi stabilizarea francului”, punct de vedere optimist care nu e împărtăşit de toată lumea. Chiar d. Petsche a precizat ceva mai târziu că prin „întoarcerea încrederii” n’a înţeles o întoarcere imediată — şi prin ,,stabilizarea francului” n’a vrut să zică... stabilizare definitivă. E vorba de o stabilizare până la... viitorul împrumut] a adăugat un membru al comisiei financare a Camerei... & Vizite 'Aviatorii americani din Germania Și aviatorii lui Franco își fac vizite reciproce. Un grup de aviatori spanioli au făcut recent o vizită la Wiesbaden, unde se află cartierul general al forţelor aeriene americane, întorcând astfel, vizita pe care a făcut-o recent la Madrid generalul WHlam Turner, şeful formaţiunilor aşa numitului ,,pod aerian” de la Berlin. Achitat Un tribunal de denazificare din Weinheim, Bavaria, a achitat acum câteva zile pe Ernst „Putzi” Hanfstaengl, unul din primii şefi de presă ai lui Hitler. Tribunalul a apreciat că d-rul Hanfstaengl, care s’a numărat printre primii aderenţi la mişcarea pornită din Hitler în 1922 în Bavaria, nu trebue socotit nazist, fiindcă d-rul Goebbels l-a înlăturat din postul pe care-l definea imediat după venirea la putere în ianuarie 1933. Se vede că funcţiunea principală a acestor tribunale de denazificare nu este alta decât de a da certificate de bună purtare foştilor fruntași naziști. TEPI Peste 58 milioane metr 5 cubi de apă, consumată de Capitală în 1948. Din cantitatea cunoscută De metri cubi ce nu revin, O parte-am consumat-o brută Iar altă parte-o bem... in vin ! F. LeSpodă immmfeZh I *■• * $ -» - - --. ^»r «jWMg.y«*?. -1‘ Noul ministru de finanţe al Turciei a declarat că fiecare turc trebue să fie conştient de rolul său...«Rol» ...fiscal ? Marţi 1 Februarie 1849 IN SPRIJINUL CREATORILOR Dotă liri pentru două categorii de creatori, «deopotrivă de urgisiţi Noul decret pentru stimularea activităţii ştiinţifice, literare şi artistice, prevede 15 premii anuale ale Academiei în valoare de câte 200.000 lei fiecare, intru încununarea celor mai valoroase creaţii sau lucrări ştiinţifice, literare şi artistice. Prevede o seamă de îmbunătăţiri in condiţiile de viaţă şi de lucru ale academicienilor Şi în sfârşit, în ultimul articol, mai prevede şi înfiinţarea a două instituţii ,,Fondul Literar al Scriitorilor“ şi „Fondul de Stat pentru încurajarea creaţiei artistice în domeniul plasticei şi muzicei“ — amândouă înzestrate, deocamdată, pe lângă celelalte surse de venituri, cu alocaţiuni bugetare de câte 30.000.000 lei. Stăruim asupra acestor două aşezăminte din urmă şi stăruim asupra cifrelor, fiindcă ele ne scutesc de prea îndelungi discuţii în vidul consideraţiunilor generale. Sunt fapte. Fapte pentru care mulţi am luptat de peste trei decenii, pe toate căile şi cu toate armele. Tragica soartă a creatorilor dinaintea generaţiei noastre, ne-a îndemnat nu odată să ne solidarizăm, nu atât pentru a ne apăra modestele drepturi la viaţa pământească, la asigurarea bătrânelelor şi a familiei, cât mai ales la asigurarea condiţiilor de creaţie pentru operele care adesea trec peste capetele noastre. A fost tragic destinul pământesc, individual, al lui Grigore Alexandrescu, Eminescu, Luchian, Andreescu, etc., etc. Dar încă mai tragic a fost pentru destinul culturii noastre, scoaterea pretimpurie din luptă a acestor creatori, care n’au apucat să-şi dea măsura şi au fost seceraţi de boli, de mizerie, de vitregia contemporanilor, înainte de a făuri opera lor de maturitate, care ar fi însemnat aportul specificului nostru naţional in marile valori ale culturii universale. A înălţa glorioase monumente după moartea creatorilor, nu repară nimic. Datoria era să nu-i fi lăsat să moară şi să-i fi ajutat să creeze. Repet , nu pentru vremelnicul pumn de humă, ci pentru operele pe care nu le-a mai putut crea nimeni şi au rămas pentru totdeauna pierdute. După asemenea devastatoare, experienţă a trecutului, cele două aşezăminte cu fondurile respective, pregătesc în sfârşit viitorul. Adică îngăduie creatorului răgazul de a făuri opera sa fără hărţuielile lipsurilor materiale de toată ziua, fără panica bolii de mâine şi de mizeria familiei de poimâine, împrumuturi, ajutoare de boală şi de invaliditate, pensii pentru familie, case de odihnă, sanatorii, creşe, cantine, cooperative de consum — toate acestea încadrează scriitorul, artistul plastic sau compozitorul, in societatea în mijlocul căreia trăieşte şi pentru care traieşte cu misiunea de a eterniza clipa trecătoare, epoca, oamenii, luptele şi fizionomia epocii. Creatorul nu mai este un pariu. Nici o apariţie bizară, excentrică şi oarecum, chiar prin duhul său creator, expulzat din sânul societăţii. Căci fost-a altceva în trecut, in afară de câteva rare excepţii? Fost-a altfel tratat de contemporani un Grigore Alexandrescu ori Eminescu, un Creangă ori,un Andreescu, un Luchian ori un St. O. Iosif? ori un Chendi? ori un Ionescu-Raicu Rion? Cum au trăit? Cum au murit? In ce condiţii ingrate au realizat, abia o umbră din ceea ce ar fi putut să realizeze? Când un Caragiale cu gustul cenuşii în gură şi-a părăsit ţara, pentru a-şi rosti de dincolo de hotare strigătul de patriotică alarmă din anul răscoalelor ţărăneşti, strigătul de dreptate socială pentru milioanele de clăcaşi — nu ajunge atât, pentru a defini poziţia creatorului român, în mediul său contemporan de Mitici şi de Caţavenci şi de Pristandale? Pentru aceştia, Caragiale era un bufon, un măscăriciu, nevrednic primar de un premiu literar al Academiei. Iar academicienii erau nişte nemuritori care muriseră din viaţă, şi despre care astăzi nimeni nu mai pomeneşte, nici măcar cât despre Cilibi Moisi, analfabetul plin de duh şi de înţelepciunea mulţimilor. CEZAR PETRESCU $c Se notează ca fapte cu nuanţă de noutate, crearea feluritelor şcoli, ce se deosebesc de ceea ce eram obişnuiţii în materie de educaţie a tinerimii şi anume, şcoli de pregătire profesională, în direcţii in care se credea că simplul empirism era suficient ca sa dea bune roade. Ne gândim la şcoli de perfecţionare începând de la factori poştali până la pregătirea funcţionarilor din felurite birouri administrative. Şi tot în direcţia aceasta notăm şi inovaţia ca in şcolile ce urmăresc educaţia artistică, să se dea o atenţie oarecum specializată asupra depistării talentelor în faşe, şi a personalităţilor care nu aşteaptă decât stimulentul Inteligent din afară, pentru ca virtualitatea să devină realitate. Şi această atenţie dată unor şcoli, indirectă legătură cu viaţa, este bine de a fi relevată, deoarece şcoala — în accepţia ei cea mai largă — trebue să fie o pregătire a vieţii sociale şi individuale. A treia oameni care să trăiască în regiuni abstracte, fără a cunoaşte condiţiiile concrete şi reale în care sunt chemaţi a lucra, este o operă inutilă, dacă nu chiar dăunătoare. Cei cu cultură pur abstractă, chemaţi a fi factori activi în compartimentele concrete, sunt de multe ori desorientaţi. S’ar fi putut crede că un diplomat academic ar fi şi un bun funcţionar administrativ, — ceea ce de multe ori nu se adevereşte, căci funcţionarilor li se cer anumite cunoştinţe, altă pregătire decât a celui ce şi-a consumat energia pentru a concentra Digestele lui Justinian ori a face traduceri din Homer. Atenţia dată vieţii practice, e necesară, chiar şi prin accentuarea acelor cursuri care au direct ecou cu concretul vieţii. In programele de şcoli secundare, e nevoe de o intensificare a lecţiilor de higienă, căci este oarecum o curiozitate ca un tânăr ce cunoaşte bine succesiunea dinastiilor egiptene să nu ştie cum să-şi apne viaţa de microbi, ori ce trebue să facă atunci când este victima unui accident, care la început poate fi inofensiv, dar grav, mai târziu, fără o pricepută îngrijire. Sunt învăţăminte practice foarte utile, care în aparenţă minore, fac totuşi pe om mai tare în lupta vieţii. Montaigne povesteşte cu humorul lui obişnuit, cum un mare învăţat grec, nevoit să facă un drum pe apă cu barca, nu ştia exact încotro bate vântul, până ce servitorul lui i-a spus să ude degetul şi să-l ridice in sus, şi unde va simţi că e degetu’ mai rece, de acolo bate vântul Poate că reţeta nu e infailibilă In materie de navigaţie, dar e caracteristică prin ironia cu care se înţeapă preocupările teoretice, cu ignorarea acestor cunoştinţe practice atât de necesare condiţiei umane însăşi; tipul învăţătorului care etiv ca un copil în complexul existenţei nu e nou. E un tip de comedie des întâlnit. Şi a evita pe cât posibil aceste excrescenţe educative, ori lacunare pregătiri, şcolile practice sunt bine venite. GR. TAUSAN OL CU PROGRAME NOUI ■Fgp JK» Fruntaşii partidului comunist din Statele Unite, al căror proces se desfăşoară actualmente la New-York. Reia stânga la dreapta în râtului de sus : Robert Thompson, Hsîsh Wiinston, Eugene Dennis, Dus Ha-S8 și Jim William scm. în rândul de jos . Jack Stacker, Irving Potash, Carl Winter, Bejamin J. Davis jr., John Gates și Gilbert Green. IN UNIUNEA SOVIETICĂ Stalinabad, capitala R. S. Tadjikistan: Magazinul universal central Sunt subiecte înduioşătoare. Sunt şi cărţi înduioşătoare, — în format şi coperţi de cutii de bonboane fondante. Eie au clienţii lor, — ca orice marfă. Altfel nu s’ar fabrica. Stim bune chiar şi pentru oamenii normali. Conţin oarecare vitamine, dulcege, necesare pentru organism. Ca siropurile, ca vinurile tonice Numai văzul lor te predispune la Un lirism naiv şi feciorelnic. Iată, în gen, o mică ediţie Nilsson. O ediţie de buzunar de vestă, care se poate fine şi la pantaloni, în puniguliţe inutil rezervate pentru un ceas clandestin. Are şi mici desene, care servesc de model pentru cărţi poştale tandre de sărbători: două păsărele care se sărută în sbor deasupra urui pancraş cu trandafiri, — şi o copertă de culoarea unei plapume de domnişoară, cu ghirlănzi în flori de dafin, ca la o cămăşuţă de noapte stânsă la gât. E un fel de prezentare, mimetic. E vorba de „Cele mai frumoase cugetări” despre... prietenie. Cartea-i ca un fel de mic album al unei fetiţe de pension, care-a umblat îmbujorată, zâmbitoare şi timidă, pe la defuncţi, să-i scrie câte un panseu asupra floarei care se cheamă prietenie. Şi a întâlnit, fetiţa, şi entuziaşti, şi sceptici, şi desamagifi, de toate felurile, după cum au păţit-o cu prieteniile în propria lor viaţă. Cugetările cu caracter de proverbe din înţelepciune individuală, nu sunt de loc un fruct al rafiunei precum se pretind, ci numai al experienţei. Desamăgifii sunt acri şi „cortra”; ăştia, mi se pare mie, au fost adevăraţii prieteni; ăştia au dat acestui sentiment calm şi rezonabil, adevăratul lui sens. înşelaţi, ei au devenit „contra” şi au început să aibă cuvinte nepoliticoase la adresa prieteniei, aşa precum bărbaţii cafemeiaţi.in momente de insucces sau la bătrâneţe când insuccesul... este permament, devin misoghini. Fiindcă suntem în materie de cugetări, prin contaminare, aş putea să spun că „nu urăşte femeia decât cine a iubit-o”. Se vede însă că celebrităţile din albumaşul cu coperţi roz — inocent, exagerează, ca artiştii, sau măcar, ca intelectualii. Aristot spune, de pildă că „prietenia este un suflet cu două trupuri”. Cicero, mi se pare ceva mai actual, mai modern: prietenia este o necesitate”. Greu de văzut pe stradă sau în case, acri demi-gemeni de mitolo■egie despre care vorbeşte Aristot. Prieteni, — în accepţia curentă şi contemporană, — pe tot drumul, — eventual mimai cu un trup şi cu nimic altceva. „Prieten” încoace, „prieten” încolo... cuvântul a înlocuir pe cel de „cunoscut”. Mă rog, cu cine nu-i omul prieten, din acei de care eventual ar avea nevoie ". Dacă l-ai mai invitat şi la masă, fie şi numai odată, şi a venit, atunci prietenia se cheamă „la cataramă” (catarama având o legătură cu o masă copioasă, ca pentru un prieten căruia ai de cerut ceva). Asta cât eşti sănătos şi-ţi merg® bine, nu numai tu eşti darnic cu titulatura asta, sunt şi ceilalţi. Prietenia devine aproape generală, ca cetăţenia. Buletinul de populaţie ar fi un fel de carte de membru al prieteniei cu toţi concetăţenii. Dar, să te ferească Dumnezeu să cazi din ce-ai fost, sau să fii bolnav! Omul are două categorii de prieteni: unii pe care-i doreşte el, şi unii care-l doresc ei pe dânsul. Nici unii, nici alţii nu mai răspund la apel. Nici măcar la cel telefonic... « „Prietenia este o necesitate”... da! una de iluzii. Victor Hugo ştia ceva. El, nul numai a scris, — « şi trăit. De aceia ştia: , Că „mulţi amici sunt precum cadranul solar , nu arată orele decât când, e soare”. DE MO STENE BOTEZ CARNETUL NOSTRU CEVA DESPRE PRIETENIE CE SE PETRECE In BIZONIA REAPARIŢIA IN ARim A LUI OTTO STRASSER Pilitica anglo-americană in Germana occidentală a înaripat forţele oculte ale reacţiunii germane In uttmul timp, au început să-şi ridice capul şi susţinătoriilitarizării Germaniei, fapt care nu poate să nu provoace neliniştea adevăraţilor apărători ai păci-Recent, a fost eliberat, în urma deciziei comisiunii germane pentru denazificare, fostul şef de stat major al armatei hitleriste, generalul colonel Halder- In prezent conduce sub un nume străin la Muenchen, lucrările „Comitetului pentru controlul economic“, transformat într’un centru de remilitarizare a Germaniei. După ştirile apărute în presă, Halder urmează să fie înaintat „în grad“. Autorităţile americane intenţionează să-l numească în postul de şef al poliţiei militare industriale, adică un fapt, şef al formaţiilor militare de pe teritoriul zonelor de ocupaţie anglo-americane. Eliberarea lui Halder, utilizarea lui Guderian, instruirea şi pregătirea soldaţilor germani sub firma „batalioanelor de muncă“, — toate acestea sunt verigi ale aceluiaş lanţ. Presa germană aflătoare sub conducerea autorităţilor occidentale face propagandă în mod făţiş pentru înarmarea Bizoniei. Reacţionarii germani au devenit atât de cinici, încât îndrăsnesc să formuleze ideea de utilizări ale armatei germane pentru apărarea Europei, având în vedere după cum se vede, participarea Germaniei occidentale la faimosul „Bloc al Atlanticului“. Astfel, ziarul „Hessische Nachrichten“ scrie că „soldaţii germani au început din nou să joace un rol şi de aceea trebue să avem grijă de concentrarea tuturor soldaţilor eliberaţi din prizonierat“. Ziarul „Zeit“ merge şi ma departe şi declară pur şi simplu „Noi trebue să atacăm“Lucrurile nu se mărginesc numai la propagandă. In Germania occidentală se iau măsuri pentru renaşterea partidului fascist sub o altă fomă Presa a anunţat recent că la Braunschweig va avea loc în curând congresul constituirii noului partid, care a adoptat titulatura de „Uniunea germană“. Judecând după ştirile de presă, acest partid va întruni toate elemente fasciste şi de extremă dreapta. Ziarul „Telegraf“ anunţă că fondarea „Uniunii germane“ nu este altceva decât o reînviere a „frontului negru“, sub conducerea lui Otto Strasser, unul din activiştii notorii ai partidului fascist, care, după cum se ştie, până în prezent se găsea în America şi conducea acolo organizaţia fascistă „Uniunea pentru renaşterea Germaniei“. Nu este câtuşi de puţin întâmplător faptul că tocmai acum Otto Strasser intenţionează să părăsească America şi să se întoarcă in Germania. După informaţiile ziarului „Telegraf“ mişcarea lui Strasser a şi primit din partea cercurilor industriale germane un sprijin material în sumă de un milion de mărci. Apariţia lui Otto Strasser In arena politică este foarte simptomatică. Autorităţile de ocupaţie anglo-americane sunt gata să utilizeze orice elemente naziste- La 11 Ianuarie, agenţia „Telepress" a anunţat că ministrul de finanţe din regiunea Rinului de nord — Westfalia (zona engleză de ocupație), Doctor Weiz a înaintat o (Continuare in pag. 2-3)