Adevěrul, octombrie 1949 (Anul 63, nr. 17582-17607)

1949-10-14 / nr. 17593

mi 83­­ Nr. 17.593 Al. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 CONST. GRAUR 1921—1936 B. BRANIȘTEANU 1897—1947 FONDATORII Taxa poștală plătită In numerar conform aprobării Direcțiunii Generale P. T. T. Nr. 140.306/946 și 261.020/947 4 PAGINI 4 LEI Proprietar: S. A. „Sărindar” EDITOAREA ZIARELOR „ADEVERUL“ ŞI „DIMINEAŢA“ Registrul de publicaţii al Trib. Ilfov S. I. Corn. Nr. 142/946 Vineri 14 Octombrie 1949 Directori H. sorBANU BIROURILE: BUCUREŞTI I str. BREZOIANU 14 | t-»-- | I Redacţia 5.3S.56 Mai mulţi lăptari au fost condamnaţi fiindcă au făcut „declarații false". Or fi declarat că vând lapte ! Inovatori, descoperitori, raţionalizatori Zilele acestea a avut loc o con­ferinţă pe toată ţara care ni s’a părut a fi foarte semnificativă, atât în sectorul ei limitat — acela al tehnicienilor inovatori, descoperi­tori şi raţionalizatori din industria noastră carboniferă —cât şi în ce priveşte întreaga categorie a ace­stui fel de tehnicieni, din toate ce­lelalte domenii de activitate indu­strială. Vom mai reţine deaseme­­nea faptul că fostul AGIR s’a transformat intr’o grupare mai largă, devenind o Asociaţie Ştiinţi­fică a Tehnicienilor. Se pune astfel într’o lumină nouă un aspect dintre cele mai re­levante ale activităţii tehnice: as­pectul îmbunătăţirii progresului ştiinţific şi al stimulării invenţiuni­­lor, descoperirilor şi raţionalizări­lor procesului tehnologic. Ştiinţa în regimul socialist coboară din sfe­rele ei abstracte pe terenul practic al utilităţii tehnice şi sociale ime­diate. Munca propriu zisă şi mun­ca ştiinţifică trebue să se’ conto­pească şi să se împletească in ace­­laş scop al unei producţii sporite şi al­ obţinerii unei cantităţi şi unei calităţi de bunuri cât mai remar­cabile. Această chestiune nu a rămas nu­mai pe planul îndrumării acade­mice generale, ci a trecut pe tere­nul muncii, aşa cum ne-a dovedit-o prima conferinţă pe ţară a tehni­cienilor din industria carboniferă. Am putut afla cu acest prilej ca mijloacele practice pentru sporirea randamentului muncii de extracţie a cărbunelui, se pot obţine nu nu­mai prin mărirea efortului cantita­tiv, adică prin înmulţirea braţelor de muncă şi a uneltelor, ci şi prin eforturi calitativ, adică prin sforţa­rea intelectuală a perfecţionării procesului tehnologic, graţie in­venţiilor, descoperirilor şi raţionali­zărilor. Stimulat de încurajarea fo­rurilor superioare, omul din câm­pul muncii, oricare ar fi el, îşi în­cordează atenţia şi îşi pune mintea la contribuţie pentru a înlesni acti­vitatea industrială şi mai ales suc­cesul ei productiv. O astfel de perfecţionare a ma­şinilor şi procedeurilor de muncă are, în afară de efectele generale de ridicare a nivelului tehnic al ţării, şi efecte economice imediate. Alături de ceilalţi factori, care sunt: economiile la materiale, re­ducerea consumurilor specifice, e­­liminarea timpilor morţi, disciplina în muncă etc., perfecţionarea in­ventivă a tehnicii se răsfrânge asu­pra preţului de cost al produselor. Invenţiile şi descoperirile ţintesc să reducă nu numai ce este înapoiat în metoda de exploatare, ci de ase­­menea tot ce este complicat şi co­stisitor. Ele aduc o simplificare, care se traduce intr’o micşorare de cheltueli a procesului tehnolo­gic. Alături de această simplificare, ele duc totodată la o amplificare a randamentului muncii. îmbinaţi la un loc, toţi aceşti factori, la care se adaugă râvna individuală, duc la sporirea productivităţii mun­cii, la o producţie mai mare obţi­nută cu aceleaşi mijloace, care însemnează în ultimă analiză o lăr­gire a accesibilităţii unui număr cât mai mare de produse pentru massele muncitoare şi deci o ridi­care a nivelului de trai. ANDREI FIUMON NEGLIJENŢĂ Au trecut şapte luni de la naţiona­lizarea farmaciilor. In acest timp, ministerul sănătăţii a reuşit să reor­ganizeze serviciul farmaceutic pentru marele public şi să asigure aprovi­zionarea farmaciilor rămase, o ope­ră destul de grea, dusă la capăt. Se pare însă că cei însărcinaţi cu reorganizarea farmaciilor lucrează după un vechi dicton latin şi nu-şi bat capul cu lucruri mărunte. Astfel, dintre localurile farmaciilor desfiin­ţate, unele au fost atribuite altor scopuri, altele au rămas goale. Iar dintre acestea se găsesc unele răma­se exact în starea în care au fost lă­sate după ce s’a ridicat materialul a­­flător în ele. Cine face o plimbare pe str. Th. Masaryk vede la colțul cai str. Al. Sahia, într’un bloc impunător, un magazin gol, la stradă, cu ferestre mari. Dar nu e chiar gol de tot. înă­untru se vede de pe stradă un mor­man de gunoaie, de cutii de medica­mente, de borcane sparte, care se lă­­făeşte pe duşumeaua magazinului, aşa cum a fost lăsat la naţio­naliza­­re. Nu găsit încă o femee de ser­viciu şi o mătură pentru a-l înlătura. Tocmai pentru că acest local este proprietatea ministerului sănătăţii, el nu ar trebui să servească drept su­biect de ironii pentru trecători. Hi­giena se cere oricărui cetăţean, dar autorităţile publice trebue să dea exemplu. Iar între aceste autorităţi, cele dependente de ministerul sănă­tăţii trebue să fie in fruntea celor­lalte. Spectacolul din fosta farmacie din str. T. G. Masaryk Nr. 1 nu face cinste serviciului de higienă al Capi­talei. Gama GLOSE POLITICE Anatole France Se ştie că puţin înainte de a demisiona, guvernul Queuille şi-a serbat aniversarea, fenomen rar în a patra republică, dacă ne amintim că nici un guvern din ultimii patru ani n’a atins o ase­menea vârstă. După o şedinţă a consiliului de miniştri, ministrul de război Ramadier a înmânat d-lui Queuille o ediţie completă a operelor lui Anatole France, ca un omagiu din partea guver­nului — Anatole France e autorul meu favorit, glumi d. Queuille— şi de mult doream... să-l citesc! Cineva a făcut reflecţia urmă­toare: — Şi când mă gândesc că da­­c’ar mai fi trăit bietul Anatole France, Moch l-ar fi retras drep­turile cetăţeneşti, aşa cum i le-a retras lui Aragon! A cerut Treptat, treptat politicienii din Bonn încep să scoată din cartoa­nele fostei arhive a ultimului Reich hitlerist toate chestiunile preferate de numeroşii teoretici­eni ai „spaţiilor vitale”. Astfel, zilele trecute „cancelarul” Ade­nauer a cerut nici mai mult, nici mai puţin decât restituirea fos­telor colonii germane. El s-a re­ferit, de pildă, la teritoriile din nordul Nouei Guinee Temerara cerere a „primului ministru” al Trizoniei a fost pri­mită cu surprindere în special în Australia, unde se urmăreşte cu nelinişte evoluţia expansio­nismului japonez, încurajat de sugestiile care pornesc de la car­tierul general al lui MacArthur, în legătură cu colonizarea câtor­va milioane de japonezi în Noua Guinee. Urna pentru pace Cu prilejul zilei de 2 octom­brie „Ziua inter­naţională a lup­tei pentru Pace”, poporul fran­­cez a votat pentru pace. La Chatillon-sous-Bagneux, o loca­litate din Franţa, organiza­ţia „Luptătorii pentru pace ’ cutre era străzile cu urna în care se depuneau voturile. La un colţ, un sergent de stradă în­cearcă să risipească mulţimea care vota. — Nu ştiţi că nu e voie? vo­ciferează el. — N’ai de cât să iei urna, îi replică un membru al organiza­ţiei pentru pace. Sergentul n’a mai spus nimic şi s’a îndepărtat. Trebuie să precizăm că urna de vot avea patru metri înălţi­me şi un volum de aproximaţii 12 metri cubi. Ţ­EPI Colectarea noii recoll de vin. Spre centrele de colectare, Purtând voios recolta nou”. Vin poloboace pe-o cărar Şi'nsoţitorii lor ...pe două! F. Lobodă In incinta şi pe culoarele O. N. U.-ului - Impresiile unui ziarist sovietic - Activitatea la Adunarea genera­lă a ONU-lui intră în a patra săp­tămână. Agenda extrem de încăr­cată a actualei sesiuni cuprinde peste 80 de probleme, a căror des­­batere este in toiu în faţa diverse­lor comitete, după ce plenul Adu­nării generale a asculat expunerea făcută la discuţia generală de că­tre delegaţiile celor 59 de naţiuni membre. Reproducem în cele ce urmează câteva fragmente dintr’o intere­santă corespondenţă transmisă de la Flushing Meadows de către zia­ristul sovietic A. Moscvin, publi­cată în ultimul număr din revista „Temps Nouveaux“. In aparenţă nu s’a schimbat ni­mic la Flushing Meadows, unde se ţin şedinţele plenare ale Adunării generale­ ale ONU-lui. Culorile al­bastru şi alb ale drapelului ONU- lui flutură deasupra clădirii cenuşii şi dreptunghiulare, cu un singur etaj, lipsită de orice ornamente arhitecturale. La câţiva metri dis­tanţă de edificiu, pe o mică pe­luză rotundă, se înalţă port dra­pelele celor 59 de state. De patru ori pe zi, numeroasele drumuri care duc spre clădirea care adăposteşte ONU-ul, sunt brăzdate de nesfârşitele şiruri de automobile care aduc sau duc pe delegaţii, consilierii, coresponden­ţii de presă şi interpreţii care par­ticipă zilnic la lucrări! Profitând de timpul frumos, şi de absenţa vântului, un avion al unei agenţii de publicitate evoluează lent pe cer, descriind în imense litere albe cuvintele „Pepsi-Cola”... Pe culoarele lungi şi strâmte ca ale unei cazărmi, care înconju­ră vasta sală de şedinţe a Adună­rii generale, este un dute-vino de delegaţi, de ziarişti, de reporteri fotografi. Se vorbeşte în toate limbile. Numai două încăperi afu­mate, ţinând de sala de şedinţe, sunt mobilate. Ele sunt tot timpul pline de lume. Sunt încăperile în care funcţionează barul. Se consu­mă whisky and soda, în timp ce amatorii de amintiri se înghes­e la mesele unde se vând cărţi poştale, cocarde ale tuturor ţărilor şi chiar batiste imprimate cu emblema ONU-lui. Pe culoarele Adunării generale se pot auzi adesea reflecţii şi apre­cieri care se deosebesc fundamen­tal de declaraţiile făcute la tribu­nă sau destinate presei. La primul şi singurul etaj este situat domeniul presei, al radio­ului şi cinematografului. Cele mai mari agenţii din lume, numeroase corporaţii radiofonice americane, engleze şi canadiene, ca şi nume­roase ziare new-yorkeze îşi au încăperile lor speciale. Cât despre reporterul mărunt, el îşi bate te­legramele la maşinile de scris în­tr-o sală comună şi plină de sgo­mot. Asta nu deranjează deloc pe aceşti profesionişti, deoarece mai tot timpul ei cutreeră nesfârşitele culoare în goană după noutăţi şi schimbă impresiile, alergând de la un delegat la altul sau se mai odih­nesc din când în când pe la me­­saţele incomode ale barului rezer­vat presei. Galeria presei este ara­reori plină. La prima vedere nimic nu s’a schimbat de anul trecut. Chiar și ordinea de zi a celei de a patra sesiuni a Adunării generale nu s’a schimbat prea mult. Se găsesc în­scrise pe agendă numeroase ches­tiuni care au fost desbătute în cursul celei de a treia şi chiar ce­lei de a doua sesiuni. După ce arată că puterile occi­dentale şi in special Statele Unite şi Marea Britanie au îngăduit incăr­carea agendei cu tot felul de pro­bleme secundare, cu intenţia de a abate interesul discuţiilor de la ade­văratele probleme­­ esenţiale, — autorul stărue asupra marelui dis­curs rostit de către şeful delega­ţiei sovietice în desbaterea gene­rală a Adunării. Vineri, 23 Septembrie, a fost „o zi mare” la Adunare. Minis­trul afacerilor străine al U.R.S.S., A. I. Vîşinski, şeful delegaţiei so­vietice, luase cuvântul. Se ştia că avea să vorbească in acea zi, iar discursul său era aşteptat cu ne­răbdare. Era aşteptat de către amici, ca şi de către adversari. Cu câteva ore înaintea discur­sului lui A. I. Vîşinski, preşedinte­le Truman făcea la Washington senzaţionala sa declaraţie cu pri­vire la „explozia bombei atomice în Uniunea Sovietică”. Mai mul, exact cu câteva minute înainte ca ministrul afacerilor străine al U.R.S.S. să-şi fi început discursul, Acheson convocase la Flushing Meadows o conferinţă de presă „atomică”. Nimic surprinzător, dacă numeroase persoane au con­siderat această coincidenţă mai mult decât stranie, a discursului şefului delegaţiei sovietice şi a de­claraţiilor senzaţionale ale bărba­ţilor de stat americani, ca o ten­tativă de a neutraliza discursul pe care avea să-l rostească A. I. Vîşinski, de a deturna atenţia opiniei publice mondiale, de a sus­cita o recrudescenţă a agitaţiei atomice. Dar toate aceste soco­teli s’au dovedit false. Recunoaşterea tardivă de către oamenii politici americani a fap­tului că Uniunea Sovietică pose­dă arma atomică a trezit reac­­ţiuni cu totul contrare celor scon­tate la Washington. Părerea gene­rală care a domnit în acea zi în cercurile Adunării a fost foarte bine exprimată de către un ziarist francez, care a spus: „Uniunea Sovietică a procedat la devalori­zarea bombei atomice ameri­cane”. CARNETUL DE SÂNÂTATE — A început distribuirea pentru salariaţi — A Început repartizarea carne­telor de sănătate pentru toţi cei îndreptăţiţi la asistenţă sanitară gratuită din partea organelor mi­nisterului sănătăţii, adică pentru toţi salariaţii publici şi particu­lari şi pentru pensionarii de ori­ce categorie. Prin aceasta se fa­ce un mare pas înainte in orga­nizarea asistenţei medicale. Noul sistem al asigurărilor so­ciale, care a adus cu sine asisten­ţa medicală gratuită pentru un număr imens de locuitori ai ţării, pretinde o organizare specială. Statul face sacrificii atât de mari acordând nu numai consultaţii medicale, dar şi tot felul de tra­tamente, internarea în spitale, etc­, în­cât trebue pe de o parte să se îngrijească de aproape ca aceste prestaţiuni să se desfă­şoare în condiţii satisfăcătoare atât pentru solicitanţi cât şi pen­tru personalul medical şi ajută­tor, iar pe de alta să înlăture ori­ce abuz. Dacă s‘ar lăsa deplina libertate pentru oricine, să se prezinte la oricare dispensar, la orice policli­nică, la orice spital, s‘ar putea ca la unele din aceste instituţii să se constate aglomerări prea mari, ceea ce ar căşuna neplăceri bolna­vilor şi ar îngreuna mult munca personalului sanitar. Pe de altă parte, medicul care ar consulta un bolnav n'ar cunoaşte istoricul şi mersul boalei decât din spu­sele bolnavului, care în majori­tatea cazurilor n‘ar putea spune nici ce a constatat alt medic care l-ar fi văzut înainte, nici ce medi­camente luase anterior. La această dificultate se mai a­daugă şi abuzurile la care s-ar putea deda unii bolnavi. Faptul că numeroase laboratoare de a­­nalize medicale se află azi, gra­tuit, la dispoziţia bolnavilor, ar face pe mulţi ipocondrici sau ne­încrezători să circule de la un la­borator la altul, făcând mereu a­­nalize de control, în cele mai multe cazuri inutile.Singura po­sibilitate pentru că importantele avantagii pe care ni le pune la dispoziţie noua orânduire sanita­ră să dea efectele dorite, este ca asistenţa sanitară să fie organi­zată, sistematizată. Pentru aceasta este absolut ne­­voe de carnetul de sănătate­ Când fiecare îndreptăţit la asistenţa sanitară Îşi va avea carnetul sau de sănătate spre a obţine orice fel de asistenţă sanitară, el va trebui să prezinte Carnetul de Sănăta­te în care medicul, farmacis­tul, șeful laboratorului sau al serviciului de proteze, etc., va nota diagnoza, rezultatul anali-GR. GRAUR (Continuare in pag. 2-a) EXPOZIŢIA INDUSTRIEI SOV­IETICE DIN PAK­ CI­L NAŢIONAL Uriaşul escavator, în greutate de 165 tone, care dislocă 250—300 n­. c. de pământ pe oră. Există, după cum se ştie, o ordo­­na­nţă care interzice blocarea trotua­relor, rezervate, in teorie, pietonilor. Or, cu toate că nimeni n’a abrogat ordonanţa pomenită, lucrurile sunt departe de a se petrece in realitate aşa cum trebue să se întâmple. Pie­tonii, pe care fluerul miliţianului şi c°nstrânge la observarea strictă a regulelor de circulaţie, se ciocnesc a­­desea de obstacole ocazionale aşe­zate pe trotuar, în aşa fel încât între a păşi prin mijlocul drumului, unde îi pândeşte amenda legiuită şi a es­calada, obstacolul căţărându-se pe garduri, bieţii oameni preferă, după o explicabilă ezitare, prima formulă Ceea ce, trebue recunoscut, nu poate conveni absolut la toată lumea, din motive lesne de priceput. Nu este absolut indispensabil ca cineva să fie dotat cu un excepţional spirit de observaţie pentru a-şi da seama că materialele de construcţie — cărămizi, ni­­ip, ciment, etc. — sau lemnele de încălzit, depozitate de a­­latul trotuarelor împiedecă respec­tarea ordonanţei miliţiei care inter­zice categoric pietonilor utilizarea părţii carosabile a arterelor publice. Cu toate acestea, abuzurile de care vorbim se săvârşesc zilnic, în văzul tuturor. Am putea cita exemple de trotuar central blocat de un morman de că­rămizi pe lângă care pietonii trec, de mai bine de o lună, enborind in mij­locul străzii; am putea cita, de ase­­menea, cazul binalei ale cărei ma­teriale descind de pe trotuar până la câţiva centimetri de linia tramvaiu­lui, obligând astfel pe trecători să-şi ia un risc îngrijitor, oride câte ori ne­voile îi aduc prin partea locului, am putea pomeni, iarăşi, despre condam­nabilul nărav de care dau dovadă u­­nii autom­obilişti transformând tro­­tuarele publice in garaje particulare, câte­odată ambele fiind ocupate in întregime de maşini, iar pietonii ne­voiţi să se aventureze prin mijlocul străzii, unde îl pândeşte pericolul vehiculelor în goană sau... fluerul miliţianului. Toate acestea sunt cunoscute de­oarece, cum am spus, se petrec la lumina zilei şi în mai multe părţi deodată. Cu atât mai mult ar fi de dorit ca­ autorităţile in sarcina că­rora cade reglementarea circulaţiei să amintească, mai der, celor în cu­­­pă, necesitatea de a pune la dispozi­ţia pietonului — c°nsîderat ca etern... infractor — toate mijloacele apte să-i Înlesnească respectarea ordonan­țelor. FRED GHEPSERESCU Carnetul nostru SĂI DĂM AJUTOR! CHESTIA ZILEI Pe frontul chinez Armatele populare chineze au a­­juns le 60 KM. de CANTON Ciang-Kai-Shek: X’o să nu'ajungă ! Desen de ROSS CRONICA EVENIMENTELOR EXTERNE - Noua Chină şi politica angio-americana in Extremul Orient­­ Ultima fază a operaţiilor milita­re din China se desfăşoară acum chiar în liniile de apărare exterio­ară a Cantonului. Trupele de eli­berare chineze sunt la şaizeci de kilometri de oraş, de unde, cu mare grabă Kuomintangul îşi transferă cu avioane mari de transport, do­cumentele şi averea, funcţionarii şi familiile, spre insula Formosa şi spre Ciang-King. In toată alarma şi spaima care au cuprins rându­rile naţionaliste, nu lipseşte insă şi o notă comică. Ştirile anunţă astfel că Ciang Kai Shek s’a apropiat de Canton, — este drept „în largul mării” şi că a ţinut „un consiliu de război” pe bordul unui crucişă­tor. După ce a dat şi un „manifest” mareşalul Ciang s’a Înapoiat in insula Formosa. Trebue adăugat că, manifestul lui Ciang Kai Shek şi Îndemnurile lui, s-au produs exact în ziua în care poporul chinez sărbăto­rea, cu mari manifestaţii, procla­marea Republicii Populare Chineze. In ziua în care la Peking un mi­­lion de oameni aclamau formarea guvernului popular central chinez — iar Mao Tse Dun era desemnat ca preşedinte al Comitetului naţi­onal. In ziua în care se anunţa că încă o nouă provincie, provincia Kansu a fost complet curăţată de trupele Kuomintangului, iar din di­ferite capitale de ţări europene se afla că personalul ambasadelor chineze de acolo s-a declarat pen­tru noua Republică Populară . Evenimentele acestea care duc toate spre limpezirea şi pacificarea Chinei, spre o nouă orânduire soci­ală, economică şi politică în vas­tele regiuni, evenimentele acestea schimbă însă întreaga strategie pe care se sprijineau Marea Britanie şi Statele Unite. Surprinse de precipitarea şi pu­terea ofensivei militare a forţelor populare, de incapacitatea răsboi­­nică a armatelor lui Ciang Kai Shek. Statele Unite şi Anglia au adoptat, pentru un prim moment, o atitudine de expectativă. Se mi­za, la Washington şi Londra, pe ceai ce se numeşte factorul timp. Trupele populare îşi opriseră îna­intarea în faţa râului Yang-Tse. Se credea atunci într-o localizare a răsboiului, in posibilitatea ca Clang Kai Shek să-şi regrupeze forţele. Câţiva senatori americani au propus imediat Congresului aju­toare militare urgente pentru Kuo­mintang, încurajat Ciang Kai Shek dădea o raită la Manila. Îm­preună cu preşedintele Filipinelor punea bazele „unui pact anticomu­nist” la care urma să se alăture şi Coreea de sud. Iată insă, că ofensiva forţelor populare isbucneşte pe neaştepta­te. Oprirea nu fusese dictată nici de oboseală, nici de lipsă de arma­ment. Ploile care căzuseră din a­­bundenţă făcuseră impracticabil­, pentru un timp, fluviul Yang-Tse. Acum, şase armate treceau fluviul şi se desfăşurau impetuos, spre provinciile sudice ale Chinei, a­vând drept obiectiv final Cantonul. La Washington nu mai este vor­ba de ajutorarea Chinei naţionalis­te. In ce priveşte pactul in trei semnat de Ciang la Seu! — se de­clară că „Statele Unite nu aderă la el, întrucât politica americană rămâne neschimbată“. Se adaugă Insă că ţările Pacificului sunt li­bere „să acţioneze cum vor“. Car­­tea alba publicată de departamen­tul de stat relevă — cam în acelaş timp — fapte uluitoare. Ciang Ka’i Shek este tratat împreună cu gu­vernul său drept o bandă de „dic­tatori venali, corupţi şi militar­­mente incapabili“. Statele Unite se spală pe mâini: „milioane de dolari şi imens armament au fost prăpă­dite de Ciang, care s-a dovedit nu numai risipitor, rapace şi incapa­bil, dar şi de rea credinţă faţă de misiunile militare americane“. Trei luni după apariţia „Cărţii Albe“ se observă că factorul timp nu lucrează în folosul strategiei anglo-americane. La Shanghai este proclamată noua Republică Popu­lară Chineză, reprezentanţii noului guvern (recunoscut între timp de Uniunea Sovietică şi de republi­cile populare) îşi fac apariţia la ONU, unde tulbură quietudinea de­legaţiei Chinei naţionaliste, care T. S. (Continuare în pag. 2-a) CITIŢI în PAG. 11l-a: Lucrările Comitetului politic OXU D. IVranuilski, şeful delegaţiei R. S. S. Ucraina, a­­cuză Statele Unite şi Anglia că instigă în viaţa internă a Republicilor Populare.

Next