Agenda Magazin, iulie-decembrie 2000 (nr. 27-53)

2000-11-04 / No. 45

> BLITZ • BLITZ • BUTZ • BUTZ • BUTZ • • În 1994, ADRIANO CELENTANO a apărut ulti­ma oară pe o scenă, deși ultimul său album „Io non so parlar d’amore“ s-a vândut într-un tiraj record: 2 milioane de exemplare! Popularul artist italian își lansează pe 10 noiembrie un nou album al cărui tiraj precomandat­e de aproape un milion de exemplare. Așadar, un comeback ful­minant, la Roma! • Și tot despre o lan­sare, dar de această dată la Londra, unde grupul OASIS a terminat finisa­rea CD-ului „Familiar To Millions“, ce urmează a fi pus la dispoziția fanilor pe 13 noiembrie. Precizăm că e vorba despre un dublu album live care cu­prinde înregistrările de pe Wembley Arena „captate“ în concertul din luna iulie a.c. • Pe albumul deja pre­gătit pentru lansare numai prin Internet, intitulat „No Commercial“, interpreta CHER a inclus o piesă scrisă în memoria lui KURT COBAIN, fostul lider al gru­pului NIRVANA. „«The Fall» am compus-o imediat după ce am aflat vestea sinuci­derii lui Kurt, dar n-am găsit până acum contextul nime­rit spre a o face publică“, a declarat artista. • ROB HALFORD, fostul pilon al cunoscutului band JUDAS PRIEST, a declarat că va participa în ianuarie 2001 la Festivalul Rock din Rio de Janeiro, Brazilia. Ar­tistul n-a dat alte explicații despre echipa ce-l va se­conda la manifestarea la ca­re vor fi prezente și forma­țiile THE DEFTONES, IRON MAIDEN (foto), SOULFLY, QUEENS OF THE STONE AGE. Rapper-ul timișo­rean PACHA MAN a fost invitat de membrii grupu­lui B.U.G. MAFIA să parti­cipe la realizarea noului album „întotdeauna pen­tru totdeauna“, recent lansat la București. Pe amintitul disc mai apar MANI-A, PUYA și M.G. • Solista ANDA ADAM întoarce spatele muzicii pop, considerând-o „siro­poasă“. Ea a trecut de partea promotorilor Hip­Hop IL­EGAL și GASHEA, intenționând totodată să se exprime în modalitățile muzicii House, „mult mai antrenantă“. • BRYAN ADAMS con­lucrează cu BABY SPICE, alias EMMA BUNTON, la realizarea albumului solo al componentei formației SPICE GIRLS. Față de precedentul proiect în care Bryan și MELANIE C au lansat anul trecut single-ul „Where You’re Gone“, de această dată artistul canadian nu se implică vocal, participarea sa constând în piese R&B, compuse special pentru BABY SPICE. Calendarul vedetelor 4 NOIEMBRIE - Kavana (1977); Louise Nurding (Eternal, 1974). 5 NOIEMBRIE - Bryan Adams (1959); Jean-Pierre Papin (1963). 6 NOIEMBRIE - Ethan Hawke (1971); Glenn Frey (Eagles, 1948). 7 NOIEMBRIE - Mark Philippasis (1976); Dorina Lazăr (1940). 8 NOIEMBRIE - Alain Delon (1935); Courtney Thorne-Smith (1969). 9 NOIEMBRIE - Alessandro del Piero (1974); Axel Schultz (1968); Andreas Brehme (1960). 10 NOIEMBRIE - Jens Lehmann (1969); Patrik Berger (1973). eh 'T>cviți un &u6c(j KATHLEEN TURNER - c/o Susan Geller & Ass./335 N. Marple Dr., Suite 254/Beverly Hills/CA 90210/USA. • ERIC STOLTZ - c/o Creative Artists Agency, lnc./9830 Wilshire Blvd. Beverly Hills/CA 90212/USA. • KURT RUSSELL - c/o Creative Artists Agency, lnc./9830 Wilshire Blvd. Beverly Hills/CA 90212/USA. • PRETENDERS - c/o WEA Re­­cords/20 Broadwick Street/London W1/England. TRIKV CHAPMAN Născută în Cleve­land, oraș în care în 1986 termină cursurile de antropologie ale Uni­versității Tufts, TRACY CHAPMAN se stabileș­te în Boston. în 1987 semnează un contract cu Elektra Records, unde, un an mai târziu, îi apare primul album omonim. Grație glasu­lui său particular, dar și profunzimii pieselor compuse, cucerește Grammy Award la ca­tegoria „Best New Ar­tist“. în 1988 participă la concertul închinat zilei lui Nelson Mande­la, cântând alături de STEVIE WONDER. Al­bumul de debut al cân­tăreței urcă pe primul loc în Top UK. Titluri ca „Fast Car" sau „Cros­sroads“ sunt apreciate până și de exclusivis­tul NEIL YOUNG. Multe din spectacolele pe ca­re TRACY le susține au ca scop sprijinirea acțiunilor Amnesty In­ternational. Un succes notabil are al treilea său LP, „Masters Of The Heart“ (1992). Pagină realizată de PETRU UMANSCHI m­u­z­ic­a

Next