Agenda Magazin, iulie-decembrie 2003 (nr. 28-52)

2003-08-09 / nr. 32

. DIN UNIEA [starurilor! • Michael Jackson, frații și surorile sale, LaToya, Jackie, Tito, Marlon, Maureen, Rando și Janet, împreună cu mama lor Katherine, se vor reuni la Los Angeles pentru a par­ticipa la aniversarea prilejuită de împlini­rea celor 75 de ani ai lui Joe Jackson, capul familiei. • Alain Delon și fiul său Anthony vor fi protagoniștii unui film în care vor juca exact rolurile lor din viața­­ reală, cel de tată și fiu. • Anna Kournikova și-a reglat conturile cu revista „Penthouse”, pe care a dat-o în ju­decată pentru că i-a publicat o fotografie trucată; ea a cerut 10 milioane de dolari des­păgubiri, dar nu se știe exact suma la ca­re s-a ajuns. • Will Smith și so­ția sa, Jada Pinkett, sunt producătorii exe­cutivi ai serialului „All Of Us”, inspirat din propria lor viață, în care joacă și ei ală­turi de copiii lor. • Cântărețul Tom Jones a fost inclus în „Gaming Hall of Fame” cu ocazia celei de-a 15-a ceremonii ce a avut loc la Atlantic City, la împlinirea celor 25 de ani ai cazinoului. • Jennifer Lopez și iubitul ei, Ben Affleck, susțin că fixarea datei­­ nunții lor nu a fost decât o farsă pentru presă. • Matt LeBlanc, ve­deta din serialul „Friends“, va fi pro­tagonistul unui serial pe care îl va produce chiar el și va fi difuzat de NBC. M.S. KE> Festivalul de la Veneția Cea de-a 66-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția va avea loc între 27 august și 6 septembrie, în cadrul acesteia fiind prezentat și mult așteptatul film „Intolerable Cruelty”, regizat de frații Joel și Ethan Coen, cu George Clooney și Catherine Zeta Jones în rolurile principale; pelicula va fi proiectată în afara competiției. Pentru „Leul de Aur” se vor bate 20 de filme, majoritatea coproducții, printre aces­tea figurând „Imagining Argentina” de Christopher Hampton, cu Antonio Banderas și Emma Thomp­son, „Un filme falade” de Manoel de Olivera, cu John Malkovich și Catherine Deneuve, ambele cu mari șanse de a fi pre­miate; în afara competi­ției, în deschiderea festi­valului vor fi proiectate fil­­mule „Anything Else”, re­gizat de Woody Allen, cu Danny De Vito în rolul principal, precum și „The human Stain” de Robert Benton, cu Anthony Hop­kins, Nicole Kidman, Ed Harris și Gary Sinise. Nu s-a precizat dacă invazia de vedete hollywoodiene de pe afișul festivalului va onora cu prezenta a­­ceastă ediție, dar un lucru e cert: Woody Allen se va afla la Lido di Venezia pe întreaga durată a fes­tivalului. M.S. ■ Marie Trintignant, fiica celebrului actor și regizor francez Jean-Louis Trintignant, a încetat din viață la câteva ore după ce a fost adusă în Franța, după ce a stat în comă timp de câteva zile la Vilnius. Ea se afla în Lituania pentru niște turnaje la un -----------------------------------film de televiziune, dar a avut câteva dispute vio­lente cu iubitul ei, muzi­cianul Bertrand Cartat, solistul trupei Noir Desir, în urma cărora a ajuns imediat la spital, fiind o­­perată de două ori. Me­dicii nu i-au dat însă vreo șansă de supraviețuire. Marie avea 41 de ani și din clipa internării la Vil­nius, alături de ea s-au aflat tatăl său în vârstă de 72 de ani, mama sa, Na­dine, precum și fiul actri­ței, Roman, de 17 ani. Can­tat a fost arestat. M.S. c/tixiem de sine Unul dintre starurile cele mai reprezentativ­e ale showbizz-ului fran­cez, celebrul Johnny Hallyday, care doar în anul 2002 a câștigat 3,4 milioane de euro din vânzarea discurilor sale, are o mulțime de alte afaceri care îi aduc bani. în anul 2000, el s-a aso­ciat cu un bucătar cele­bru și și-a deschis res­taurantul „Le Balzac", aflat în inima Parisu­lui; au urmat rând pe rând clipurile publici­tare pentru Dior, linia masculină, cafeaua Le­gal, Optic 2000, Banca de Credit Mutual și bri­chetele Zippo... A de­venit propriul său edi­tor o dată cu lansarea cărții „Privirea altora”; prin societatea Lansay își comercializează jocu­rile video în care chiar el e eroul, iar la 1 oc­tombrie își va inaugura discoteca „Amnesia”, al cărei cost e estimat la 60 de milioane de euro. La cei 60 de ani ai săi, Johnny a vân­dut peste 100 de mi­lioane de albume, a cân­tat peste 1000 de melodii și deține 19 discuri de platină. M.S. mondo-monderie

Next