Agenda Magazin, iulie-decembrie 2005 (nr. 27-53)

2005-08-13 / No. 33

Războiul mărcilor I echipament sportiv •3,8 miliarde $ pentru Reebok I lupta pentru supremație Compania germa­nă Adidas și-a anun­țat intenția de a cum­păra compania ame­ricană Reebok contra sumei de 3,8 miliarde de dolari; tranzacția va fi finalizată la în­ceputul anului viitor. Vestea fuziunii a fost dată publicității odată cu raportul financiar al companiei Adidas pe prima jumătate a anului, care arată o creștere cu 30% a profitului, la 67 de milioane de euro, față de 45 de milioa­ne în primul semestru al anului trecut. în 1997, Adidas a cum­părat firma producă­toare de echipament de ski Salomon, pe care a vândut-o în urmă cu trei luni companiei finlandeze Ammer Sports cu 485 milioane de eu­ro. Cele două mărci, Adidas și Reebok, își vor păstra fiecare numele și individua­litatea sa, scopul tranzacției fiind acela de a realiza o me­­gacompanie care să fie capabilă să-i facă față gigantului Nike, care în momentul de față deține supremația mondială pe piața e­­chipamentelor sportive. Vânzările anuale ale companiei Nike se ci­frează la 14 miliarde $, urmează Adidas, cu 8 miliarde, și apoi Re­ebok cu 4 miliarde. Nike deține 50% din piața americană a pantofilor de sport; per total la echipament sportiv, piața S.U.A. este împărțită între Ni­ke (36%), Reebok (12,2%) și Adidas (8,9%). Noua compa­nie Adidas-Reebok se așteaptă să își dubleze vânzările din SUA, o­­dată ce Adidas va a­­vea acces la piața de­ja consacrată a firmei Reebok - aceea din domeniul baschetului, a fotbalului american, a hockey-ului și a echipamentului sportiv pentru femei. Adidas este bine înrădăcinată pe piața fotbalului, fiind extrem de puternică în FIFA, Liga Campionilor Europeni și în cadrul Jocurilor Olimpice. Firma Reebok, care are 9 100 de angajați, va continua să opereze sub propriul său nume și își va păstra sediul principal în Canton, Massachusets, o su­burbie a orașului Bos­ton. c.C. Mke Compania Nike, liderul mondial în echi­pament sportiv, și-a primit numele după cel al zeiței victoriei din Grecia antică. în 1964, unui student în economie de la universitatea din Oregon, atlet amator, și antrenorului său le-a venit ideea să im­porte din Japonia pantofi de sport hi-tech la prețuri mici. în 1966 și-au deschis primul magazin propriu, în Santa Monica. Logo­­ul, numit „Swoosh”, a fost creat în 1971 de o studentă la grafică, Carolyn Davidson, care a fost plătită cu 35$. în 1979, Nike a introdus tehnologia Air - pernuțele cu aer din talpă, iar în 1984 a lansat faimoșii „Air Jordan”. în 1986, profitul firmei a depășit­ pentru prima oară un miliard de dolari. în 1988, Nike a introdus sloganul „Just Do It”. în 2003, vânzările interna­ționale le-au depășit pentru prima oară pe cele din S.U.A. 2 Reebok Compania Reebok își are rădăcinile în afacerea de familie „J.W. Foster și fiii’’, înființată în 1895 în Marea Britanie, produ­cători ai pantofilor folosiți de alergătorii de la Jocurile Olimpice din 1924, portretizați în filmul „Carele de foc”. în 1958, doi dintre nepoții fondatorului au deschis o filială pe care au numit-o Reebok, după numele unei antilope africane. în 1979, pantofii Reebok au pătruns pe piața americană, fiind, la prețul de 60$, cei mai scumpi pantofi de alergat de pe piață. în 1982, Reebok a lansat pantofii Freestyle, cu un design specific feminin; lansarea acestora a co­incis cu febra aerobic­ului, ceea ce i-a făcut extrem de populari. La sfârșitul anilor 1980, Reebok a lansat linia de pantofi cu pompă, care umflă limba și astfel fixează glezna. Reebok este furnizorul oficial de pantofi al NFL, NBA și Major League Baseball. Adidas în 1924, frații Dassler din Herzo­genaurach și-au înființat o compa­nie producătoare de pantofi. în 1948, drumurile lor s-au despărțit: Rudolf și-a înregistrat fir­ma sub denumirea „PUMA”, în timp ce Adolf („Adi”) Dassler a înființat compania Adidas, nume derivat din al său. Firma lui Adi a căpătat notorie­tate în 1954, odată cu câștigarea nes­perată a finalei Campionatului Mondial de Fotbal de către echipa Germaniei, împo­triva celei a Un­gariei. Meciul s-a desfășurat pe o ploaie torențială, iar crampoanele speciale, lungi, de­­șurubabile ale pan­tofilor Adidas pur­tați de jucătorii germani s-au do­vedit miraculoase pe terenul alune­cos. Adidas a tre­cut prin nenumă­rate scandaluri fi­nanciare: în 1987, compania a ajuns în pragul falimen­tului și a fost în cele din urmă cum­părată cu 1,6 mi­liarde de franci de politicianul-actor Bernard Tapie, pa­tron al echipei de fotbal Olym­pique Marseille, în 1992, Tapie n-a putut să plătească dobânda pe suma împrumu­tată, astfel încât Credit Lyonnaise a vândut Adidas lui Robert-Louis Dreyfus, vărul ac­triței Julia Louis- Dreyfus (Elaine din „Seinfeld”). reflector

Next