Agenda Zilei, ianuarie 2001 (Anul 6, nr. 1-25)

2001-01-15 / nr. 11

2 «»<' at mitt uite! IM ACTUALITATE 15 ianuarie 2­0­0­1 PUNCTUL Două congrese întâmplarea face ca în această săptă­mână să se producă două evenimente hotărâtoare pentru evoluția scenei poli­tice românești: Partidul Național Țără­nesc Creștin Democrat și Partidul Demo­crației Sociale din România, până în acest an polii fundamentali ai spectrului, își desfășoară Congresele în care vor fi aleși noii lideri ai formațiunilor. Similitudinile se opresc însă, aici, pentru că în rest semnificațiile și opțiunile sunt net diferite. Pentru că, în timp ce PNȚCD va alege un președinte care - vorba lui Cătălin Chiriță - să conducă dricul pe ultimul său drum, PDSR parcurge primul transfer impor­tant de putere din istoria sa. Un partid înfrânt categoric în alegeri și un altul învingător categoric, se confruntă de la distanță, cântărindu-și șansele și azimu­tul. în PNȚCD, degringolada pare a nu mai putea fi oprită. Dezastrul electoral pe care l-a parcurs formațiunea lăsată moș­tenire de către Corneliu Coposu nerepre­zentativului său succesor Diaconescu este negociat de vreo trei-patru facțiuni mâ­nate de interese centrifuge și de rivalități ireconciliabile. Nu mai este vorba despre clasica dispută între generații, ci de o disperată agățare de scândura care i-ar mai putea ține la suprafață pe supra­viețuitorii naufragiului. Este previzibilă o rupere a partidului, pentru că mi se pare puțin probabil ca învinșii să se resemneze respectând o disciplină de partid care nu mai există­ în ce privește PDSR, lucrurile stau exact invers. Aici victoria a strâns rân­durile, iar interesele guvernării au întărit disciplina. Transferul de putere este, practic, o formalitate, Adrian Năstase neavând contracandidat și neîntâmpinând nici o piedică în a aduce modificările statutare care să-i permită să conducă cu mâna de fier un partid pe care l-a mana­geriat, în fapt, chiar și în timpul în care acesta a avut un alt președinte. Alternanța puterii aduce, în 2001, și o puternică debalansare a echilibrului ei. Locul lăsat liber de PNȚCD va trebui să fie ocupat de cineva. Deocamdată nu se știe sigur de cine. PE OCTAVIANl ANDRONId Adrian Severin se implică în elucidarea cazului „sindromul Balcanilor" Oficialul român susține că nu există o legătură certă între muniția cu uraniu „sărăcit” și îmbolnăvirile militarilor Polemica apărută pe marginea efectelor nocive ale muniției fo­losite de Statele Unite în Balcani, pornită din Italia, continuă să ia proporții în întreaga Europă, după descoperirea unui număr de 20 de decese suspecte în rândul mili­tarilor europeni care au participat la misiuni în Bosnia și Kosovo. Președintele Adunării Parlamentare a OSCE, Adrian Severin, a declarat, recent, că a discutat cu un grup de parlamentari italieni asupra lipsei, în acest moment, a dovezilor „cer­te” privind legătura dintre muniția cu uraniu sărăcit și cazurile de îmbolnăvire și deces semnalate în rândul militarilor care au participat la misiuni în Balcani. „Am căzut de acord că, totuși, pentru moment, nu există o dovadă certă a legăturii dintre utilizarea muniției cu uraniu sărăcit și cazurile de îmbolnăvire și deces în rândul militarilor care au participat la misiuni în Bosnia și Kosovo”, a afirmat Severin. „Deci nu se impune căutarea de vinovați și nu este încurajată nici o atitu­dine de suprainflamare a proble­mei”, a spus președintele AP-OSCE. Statele Unite, Marea Britanie și Franța au respins o propunere italiană referitoare la instituirea unui moratoriu asupra utilizării muniției cu uraniu sărăcit până când vor fi clarificate riscurile sani­tare. în cadrul întrevederilor cu președintele AP­ OSCE, care și-a anunțat, joi, intenția de a numi un reprezentant sau un grup de rapor­tori pe problema sindromului Bal­canilor, parlamentarii italieni au ridicat problema legăturii dintre decese și îmbolnăviri și utilizarea tehnologiei cu uraniu „sărăcit”. VIOREL BOTA Președintele AP­ OSCE nu caută vinovați Constantin Dudu Ionescu e acuzat de superficialitate Ministrul coordonator al Secretariatului General al Guvernului a prezentat date privind sustragerile din conductele de petrol Ministrul coordonator al Secre­tariatului General al Guvernului, Petru Șerban Mihăilescu, l-a acu­zat, sâmbătă, pe fostul ministru de interne, Constantin Dudu Ionescu, că a tratat superficial întreaga acțiune de distrugere a conduc­telor din țară de către hoții de combustibil. Petru Șerban Mihăi­lescu susține că, în august anul trecut, la solicitarea societății Conpet, în urma spargerilor orga­nizate de hoți la conducte, Con­stantin Dudu Ionescu ar fi refuzat să semneze o hotărâre prin care jandarmii să se ocupe de paza acestora, motivând că „asta-i refor­ma în Ministerul de Interne”. Ulterior, când a fost de acord, fostul ministrul de interne, Con­stantin Dudu Ionescu, ar fi spus că-i mai trebuie 4 000 de jan­darmi. în opinia lui Șerban Mihăi­lescu, Poliția trebuie să-și facă datoria în limita posibilităților actuale. O comisie de anchetă a Corpului de control al Inspec­toratului General al Poliției, care a verificat la Inspectoratul Jude­țean de Poliție Constanța dosarele înregistrate în 2000, care se referă la cazuri de furturi de combustibil din conductele petroliere, a stabilit că polițiștii constănțeni au acționat potrivit legii. în anul 2000, IJP Constanța a organizat peste 400 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost depistate peste 90 de per­soane care furaseră diverse cantități de combustibil, din care 19 erau angajate ale societăților de profil. Cantitatea confiscată de la hoții de combustibil depășește valoarea de 2,15 miliarde­ de lei. Poliția jude­țului Constanța a întocmit 91 de dosare penale, propunând trimi­terea în judecată a 52 de persoane, în 14 cazuri Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, apli­când în schimb amenzi. V. B. Culmea sindicalismului # JfA kill fizcUt CffTRo&Hi fl NDo Furturi non-stop Semnalul de fermitate dat de actualul Executiv în direcția stopării furturilor de tot soiul care se practică în România nu pare să-i sperie pe infractori. La finele săptămânii trecute, rafinăria Petromidia a fost lăsată fără energie electrică de... doi hoți, Clementin Marian Enache și Valentin Dicu, care au distrus cablul principal de alimentare. A fost nevoie de o mobilizare a mai multor echipe de specialiști, care au lucrat intens pentru a remedia stricăciunea produsă de cei doi „cabliști”. Aceștia au fost prinși, rapid, de Poliția din Năvodari. Potrivit unor surse din Poliția Năvodari, cei doi au săpat un șanț până au dat peste un cablu electric pe care l-au tăiat pentru a-l comercializa. Lângă cablul tăiat se afla un alt cablu din aluminiu despre care hoții nu știau­­ că alimentează Rafinăria Petromidia, în încercarea de a fura și acest al doilea cablu, infractorii au dat în el cu târnăcopul, provocând un scurt circuit puternic, iar flama care s-a produs a ars fața și mâinile unuia dintre hoți. Speriați, cei doi au luat-o la fugă. Totuși, polițiștii au reușit­­­­ să îi prindă, prezentându-i Parchetului Tribunalului­­ Constanța pentru a fi arestați. Paguba produsă este de 500 de milioane de lei. V. BOTA Anghel Stanciu se judecă cu ziariștii Vicepreședintele PRM a lansat acuze celorlalte partide parlamentare Vicepreședintele Partidului România Mare, Anghel Stanciu, a anunțat, sâmbătă, la Iași, că este posibil să nu mai candideze în alegerile viitoare, din cauza atacurilor repetate ale presei împotriva sa și a avertizat, totodată, că îi va da în judecată pe ziariști „pe bandă rulantă”, în special pe cei care, în opinia sa, primesc instrucțiuni de la șefii instituțiilor de presă privind conținutul articolelor pe care le scriu. „Mulți ziariști scriu nu ceea ce eu spun, ci numai ce convine. Voi da în judecată până voi ajunge la o sută de procese, iar în ăstia patru ani de mandat mai dau și la Facultatea de Drept”, a spus Stanciu. „Opt ani de zile, de când sunt parlamentar și membru PRM, am tot îndurat, dar am și eu oase”, a mai spus el, în altă ordine de idei, vicepreședintele Partidului România Mare, a declarat că „România este condusă de un patrulater de mucava” format din PDSR, PNL, PD și UDMR. „Dacă patrulaterul roșu din 1992, compus din PDSR, PUNR, PRM și PSM, avea totuși o logică, noul patrulater are ca logică salvarea propriilor demnitari co­rupți”, a spus Anghel Stanciu. V. BOTA

Next