Agenda Zilei, aprilie 2002 (Anul 7, nr. 76-101)

2002-04-22 / nr. 94

z'feÊtÊÊÊtÊÊKÊBâÊÊÊËÈÊÊÊÊÊÊÊÊË flHHHHHHHBHBHB 22 aprilie 2002 întâlnire Horia Ciocârlie, prefectul județului Timiș, a avut dumi­nică, 21 aprilie, o întâlnire cu amba­sadorul Republicii Slovacia la Bucu­rești. Excelența sa Jan Soth. Au fost discutate probleme legate de vizita, în cursul lunii mai, în județele Timiș și Arad, a președinte­lui Slovaciei, Rudolf Schuster. (L. C.) ■ Proiect respins Executivul a luat în discuție cererea formulată de unele asociații pentru protecția cumpărătorilor de autoturisme, cât și a unor persoane fi­zice, de promovare a unui proiect de lege prin care să a­­corde acestor per­soane despăgubiri în limita sumei im­puse. Pe baza ele­mentelor furnizate de Ministerul Justi­ției și de alte minis­tere care au fost consultate, Executi­vul a ajuns la con­cluzia că o astfel de cerere nu poate fi promovată. (M. N.) 71 Patronul Domului Mâine, de Sfân­tul Gheorghe, Cate­drala romano-cato­­lică din Piața Unirii va celebra hramul printr-o liturghie, având în vedere că patronul acestui lă­caș de cult este Sfântul "Mare Mu­cenic " Gheorghe, purtătorul de biru­ință. Slujba va în­cepe la ora 10. (D. F.) EXPOTIM M7V<! *1» fjffj 1"l mm m­­ B %-71 APWUE m­m HNMTVU/i jmm electrice electronice energetice automatizări industriale corpuri de iluminat tehnică de calcul servicii ownoMirc în Consiliul Local se decide soarta CET Primarul și prefectul pledează pentru aprobarea transferului­ ­ sosit și pentru Timișoara Ziua cea mare în care admi­nistratorii orașului vor trebui să-și pună amprenta pe decizia Guvernului de a transfera cen­tralele termice CET Sud și CET Centru de la Termoelectrica la Primărie. Astăzi, de la ora 10, Consiliul Local Timișoara va discuta în plen condițiile pre­luării centralelor, în prezența­­ prefectului Horia Ciocârlie și a membrilor executivului local, primarul Gheorghe Ciuhandu, cei doi viceprimari și secretarul Ioan Cojocari. Aleșii locali sunt conștienți de faptul că se înhamă la o treabă grea, luând pe umerii proprii și pe seama bugetului local o parte din responsabilitățile de ordin ma­terial ce rezultă din preluarea celor două componente ale Termoelectricii. Bineînțeles că Bucureștiul, în dorința de a se vedea ușurat de provara cen­tralelor ce înghițeau bani cu nemiluita, a promis marea cu sarea, asumându-și verbal doar implicarea în ce privește spri­jinirea municipiilor forțate să accepte administrarea centra­lelor. La nivel local, atât pri­marul Gheorghe Ciuhandu cât și prefectul Horia Ciocârlie au transmis, zilele trecute, chiar din Olanda, un mesaj con­silierilor, sfâtuindu-i să voteze astăzi transferul, că apoi vom vedea ce va mai fi. DELIA FOLTEAN LĂCRĂMIOARA CONDEA Iarăși după bani Șipoș vrea să obțină fonduri pentru alimentarea cu apă Astăzi, președin­tele Consiliului Jude­țean Timiș, Ioan Și­poș, și-a propus să aibă o întrevedere la Ministerul Lucrărilor Publice, Transporturi­lor și Locuinței cu au­toritatea centrală pen­tru a solicita o cerere de finanțare din fon­dul special al minis­terului. Șipoș va înainta o documentație pentru realizarea alimentării cu apă în zece loca­lități timișene, proiecte ce se doresc realizate pe lângă lucrările deja începute și finanțate prin bugetul pe 2002. Președintele Ioan Și­poș va încerca să a­­mintească și de promi­siunea alocării unor fonduri substanțiale și pentru reabilitarea drumului Timișoara­Cenad. Artera este foarte importantă pentru ju­deț din perspectiva uinei vămi (Cenad-Kis­­zombor) și pentru tra­fic greu, pe unde va fi deviat tot transportul tirurilor care­­­ la ora actuală, intră și ies din țară prin vama Nădlac spre Occident. C. BOGDAN Săracii n-au trecere Ajutoarele pentru încălzire au acum o sursă în plus La nivelul județu­lui Timiș, până acum s-au alocat puțin peste patru miliarde ca ajutoare sociale la ni­velul minim garantat de Legea nr. 416/2002, din cele peste 87 de miliarde alocate Timi­șului. Având în ve­dere mersul greoi în întocmirea și verifica­rea dosarelor solicitan­ților, CJT a decis Ch din sumele pentru a­­plicarea Legii nr. 416/ 2002 să acorde și aju­toare pentru energia termică. „Dacă Timi­șoara și Lugojul au transmis o parte din dosarele pentru sub­venționarea încălzirii, la Buziaș lucrurile nu se mișcă, deși sunt foarte multe proble­me“, s-a arătat vice­președintele Ostafi­­ciuc nemulțumit de a­­patia din această pri­mărie. Luna trecută, la ra­portarea privind dife­rențele de preț­ tarif la energia termică erau de aproape 40 de mi­liarde, iar ajutoarele bănești datorate popu­lației de primării se apropiau de zece mi­liarde. C. BOGDAN Multe drumuri pot să ducă ••• la Roma în Timiș există deja relații statornicite cu Italia Integrarea­ europeană este pentru guver­nele țărilor occidentale foarte importantă la nivelul colaborării între comunitățile locale, fapt pentru care și după recenta vizită a lui Silvio Berlusconi, premierul italian, ministrul Octav Cozmâncă a cerut prefecților și preșe­dinților de consilii județene să lanseze pro­puneri, la nivel național dorindu-se realizarea a o sută de înfrățiri cu comunități din Italia. La Prefectura județului există o evidență a tuturor formelor de colaborare pe­ relația cu Italia. Astfel, Primăria Timișoarei a deschis încă din 12 martie ’91 calea, prin înfrățirea cu Faenza, iar mai recent au fost puse bazele colaborării cu Treviso. Și la nivelul Con­siliului Județean Timiș încă din 1995 există un protocol de colaborare cu regiunea Piemonte, iar din 2001 o colaborare punc­tuală cu Regiunea Veneto, fiind derulate sau în curs de derulare o serie de proiecte. Cel mai important ca valoare economică este cel al Interporto. Cât despre alte localități, la Ciacova a fost un schimb de scrisori în 1998 cu Massi Torresa - Regiunea Ferrara, iar la Ghiroda s-a realizat o înfrățire în 27 de­cembrie 1999 cu Montalbano Jonico, Re­giunea Matera pentru colaborare în dome­niul cultural. Și Primăria din Recaș a avut un schimb de scrisori în 1999 în vederea înfrățirii cu Pontecarone, în timp ce Primăria din Traian Vuia are din 199­2 acorduri de cooperare și prietenie cu Campogalliano. Toate pro­punerile de înfrățiri din Timiș pentru viitor se vor centraliza cât mai curând la Bucu­rești, prin Prefectura județului, direcția relații externe. LĂCRĂMIOARA CONDEA Peste 50 de firme olandeze, interesate de Timiș " . Recenta vizită a unei delegații locale în Țara Lalelelor s-a dovedit a fi una destul de fructuoasă, pentru că s-a soldat cu o serie de propuneri concrete La sfârșitul săptămânii trecute s-a încheiat vizita în Germania și Olanda a dele­gației timișene formată din prefectul Horia Ciocârlie, primarul Timișoarei, Gheor­ghe Ciuhandu, și directorul Elba, Gheorghe Cocian. încă din primele zile au avut loc întâlniri importante cu membri din conducerea unor firme de prestigiu. Trebuie să vă spunem și despre punctul ultim al deplasării, Eindhoven, unde reprezen­tanții Timișului au avut în­tâlniri cu cei ai Camerei de Comerț a Provinciei Est Brabant din Olanda, Jos Van Hulten, director pentru afaceri externe și Roger F.W. Rossmeisl, responsabil cu afacerile internaționale. Discuțiile au vizat deschi­derea, la sfârșitul lunii mai, a Centrului de Afaceri Ro­­mâno-Olandez la Timișoara și promovarea Timișului, de către Camera de Comerț din regiunea olandeză, care a captat deja interesul a peste 50 de firme pentru colaborări economice în Timiș. Apoi a fost vizitat concernul Philips, atât par­tea de sisteme medicale, cât și cele de iluminat. Au fost purtate discuții cu David Hammil, președinte al di­viziei și membru în board­ul concernului, Van Der Aa, vicepreședinte, și K.R. Der Daas, vicepreședinte executiv și președinte pen­tru Philips Lighting Eu­ropa, stabilindu-se ca în ur­mătoarele luni o delegație a concernului să viziteze Timișul. L. CONDER D. FOLTEAN CCIAT Centru de consiliere pentru orfani Tinerii vor învăța să devină independenți Clubul Femeilor Creștin-Democrate din Banat a avut inspirata inițiativă de a accede un program Phare în baza căruia a obținut fonduri în valoare de 40 000 euro în vederea creării, la Timișoara, a unui Centru de moni­torizare, asistare și o­­rientare a tinerilor dez­­instituționalizați. Pro­blema sediului a fost rezolvată prin aceea că în noul spațiu re­partizat clubului de către CS, din str. Ște­fan cel Mare nr. 7, se va desfășura și activi­tatea centrului. Coor­donatorul proiectului este Anamaria Ciu­handu. Centrul a fost inaugurat festiv sâm­bătă, în prezența a nu­meroși invitați, din do­meniul social și din mediul de afaceri timi­șorean, între care: Ro­­dica Bara, directoarea Direcției pentru Pro­tecția Copilului Timiș, Maria Grapini, direc­toarea Pasmatex, Vio­rel Prelici, profesor la Universitatea de Vest, preotul Claudiu Ră­­ducu de la Mitropolia Banatului și preotul greco-catolic Daniel Munteanu, Mariana Zirbău, din partea fir­mei Kromberg - Schubert, Aura Junie, de la Primăria Timi­șoara, Dora Sarafo­­lean, președinta orga­nizației de femei a PNȚCD, Petru Ilieșu, președintele Organiza­țiilor Umanitare Timiș etc. D. FOLTEAN, C. BOGDAN Anamaria Ciuhandu a prezentat proiectul

Next