Agenda Zilei, iunie 2005 (Anul 10, nr. 128-152)

2005-06-29 / nr. 152

4 a­le­i DO O U­M­­­EIN­­T­AR 29 iunie 2005 Până să vină leii grei, asigurați-vă bani în monedă veche Mult așteptata și de multe ori contestata operațiune de denominare a leului va deveni efectivă pe data de 1 iulie, când va începe puterea circulatorie a leului nou. Chiar dacă operațiunea este una tehnică, trecerea la leul greu va afecta întreaga societate, de la omul de rând la societățile comerciale, ins­­­­tituții publice. Pentru punerea efectivă în activitate a noii monede, „ușurată“ de patru zerouri, zilele de 30 iunie și 1 iulie au fost declarate zile neban­care. Aceasta înseamnă că băncile nu vor lucra, ceea ce va influența toată activitatea economică. în această perioadă se vor trans­forma toate conturile din lei vechi în lei noi, se vor adapta automatele bancare la formatul noilor bancnote. De asemenea, societățile comerciale vor fi obligate să transforme con­tabilitatea în lei noi să își adapteze casele de marcat și programele informatice de emitere a facturilor. Una dintre principalele probleme care vor a­­părea este le­gată de pla­tă avansuri­lor salariale ale angaja­ților, majo­ritatea a­­c­e­s­t­o­r­a primind banii pe carduri. Băncile au reco­mandat plata acestor avansuri până astăzi, astfel încât oamenii să aibă bani în cele două zile nebancare. Pe lângă inoperabilitatea ban­­comatelor, afectate de modificarea progra­melor informatice de operare și la dimensiunea noilor bancnote, nici POS existente în maga­zine nu vor funcționa datorită inoperabilității sistemelor informatice de gestiune. Deci, oa­menii nu vor putea nici obține bani de la ban­comate și nici să plătească cu cârdul la maga­zine. în aceste condiții, angajații vor încerca să retragă de la bancomate cash destul pentru a face față perioadei de întrerupere. Aceasta poate crea aglomerație la bancomate sau chiar blocarea acestora din lipsă de numerar dispo­nibil. Totuși, reprezentanții băncilor au preci­zat că vor face față acestei cereri de numerar. Legat de plata salariilor, o altă problemă este cea a plății diferitor facturi sau a ratelor la credite. Acestea trebuie plătite cel târziu astăzi, chiar dacă scadența va fi în cele două zile nebancare. Din nou, situația poate crea aglomerație la ghișeele prestatorilor de ser­vicii. Desigur, există și posibilitatea plății fac­turilor cu începere de luni, 4 iulie, dar aceasta va presupune plata unor penalizări. Trebuie menționat că majoritatea instituțiilor și-au adaptat programul la cele două zile nebancare, programul cu publicul fiind suspendat Firmele au de realizat numeroase operațiuni contabile Activitatea firme­lor va trebui de ase­menea adaptată la re­­glementările BNR. Trezoreria, în zilele de 30 iunie și 1 iulie, declarate zile ne­bancare, nu va e­­fectua operațiuni de încasări și plăți prin sistemul elec­tronic și nici o­­perațiuni efectuate cu nume­rar. Afectați vor fi și comercianții care trebuie să își adapteze casele de marcat fiscale. Chiar dacă inițial data limită de adaptare a acestora a fost 1 iulie, statul a mai acordat o păsuire, de cinci zile, în vederea realizării o­­perațiunii. Distribuitorii au­torizați să comercializeze a­­parate de marcat electronic fiscal sunt obligați să efec­tueze, la cererea utilizatorilor, contra cost, în mod direct sau prin intermediul unităților de service acreditate din teritoriu, modificările de software impuse ca urmare a denominării monedei naționale, la toate apa­ratele de marcat electronice aflate în dotarea utilizatorilor. Neefectuarea operațiunii de deno­minare constituie contravenție și se sancțio­nează cu amendă de la 10 la 30 de milioane lei, exprimați în moneda veche, fiind sancționați atât distribuitorii, dacă au fost solicitați și nu au realizat adaptarea sof­tului, cât și utilizatorii care după 5 iulie 2005 nu emit bonuri fiscale în moneda no­uă. Totodată, declarațiile privind obligațiile de plată aferente lunii iunie 2005,­­ cu scadența de plată in iulie 2005, se vor­­ întocmi în moneda no­uă, la nivel de leu, raportări­le contabile semestriale: la 30 iunie 2005, se întocmesc în lei vechi, la nivel de mii lei; situațiile anuale financiare pentru anul 2005 se vor întocmi în moneda nouă, la nivel de leu, fără subdiviziunile leu­lui; la data de 1 iulie 2005, se va realiza conversia în lei noi a soldurilor inițiale, ru­lajelor și soldurilor finale din balanța de verificare la data de 30 iunie 2005 (operațiunea de conversie se va realiza potrivit OMF 1840/ 2004); începând cu data de 1 iulie 2005, fac­normal, încasările de taxe și impozite, la Con­siliul Județean Timiș, sunt oprite începând de astăzi, urmând să se reia conform programului normal de luni, 4 iulie. Ghișeele serviciilor publice comunitare pentru eliberarea permiselor de conducere și în­matricularea autovehiculelor vor fi închise de joi, 30 iunie, ora 16,00, până în 4 iulie, ora 8,00. La ser­viciul Pa­șapoarte au loc eli­berări de acte, chiar și pre­luări pentru cei care au ta­xele achitate deja. Și la Serviciul de evidență a populației, programul cu publicul nu se modifică, preluarea documentelor derulându-se normal, în schimb ghișeul Trezoreriei din incintă nu va fi operațional. Inspecto­ratul Teritorial de Muncă (ITM) Timiș își va întrerupe programul cu publicul în 1 iulie. De asemenea, inspectoratul înștiin­țează angajatorii că statele de plată aferente lunii iunie 2005 și care sunt achitate până la data de 30 iunie 2005 se întocmesc în monedă veche, iar statele de plată aferente lunii iunie 2005 și care sunt achitate în cursul lunii iulie 2005 se vor întocmi în monedă nouă. La ITM Timiș, programul cu publicul va fi reluat luni, 4 iulie, de la ora 9:00. Casierii închise temporar în perioada 29 iunie - 1 iulie, ca urmare a lurile și toate documentele justificative și financiar-contabile, registrele de contabilitate, registrele privind TVA, precum și orice alte registre sau jurnale, inclusiv registrul de casă, se întocmesc în lei noi, începând cu ope­rațiunile lunii iulie 2005, contabilitatea se va ține tot în lei noi; pentru veniturile din salarii și cele asimilate salariilor, precum și­­ drepturile­­ și obligațiile ce se rapor­tează la acestea, se vor rotunji la un leu­­ pentru fracțiunile de peste 50 bani, inclu­siv, și se neglijează fracțiunile de până la 49 bani, inclusiv. Instituții cu program întrerupt în vederea adaptării aplicației Tax-Con­­nect pentru a permite efectuarea plăților în leul greu, vor avea loc unele modificări ale orarului încasărilor la impozite și taxe locale la Primăria Timișoara. Astfel, mâine, 30 iunie, după ora 12, nu se vor mai face încasări de taxe și impozite, atât la casieriile Primăriei, cât și la oficiile poștale, începând cu ora 12, programul nu va mai fi funcțional, nimeni nemaiavând acces, până vineri, î iulie, când programul va funcționa conform orarului procedurii de denominare a leului, programul subunităților Poștei Române va fi modificat. Oficiile poștale din mediul urban vor fi închise de mâine, 30 iunie, ora 12.00, până vineri, 1 iulie, ora 10.00; în mediul rural, oficiile poștale vor fi închise în 29 și 30 iunie. Activitatea de distribuire se va efectua normal în mediul urban, iar în mediul rural nu­i se vor efectua servicii financiare în­­ 29 și 30 iulie, în schimb distri­­­­buindu-se corespondența, abona­mentele la presă, trimiteri Prioripost etc. Casa de Economii și Consem­­națiuni (CEC) precizează că, datorită acti­vităților premergătoare denominării, pen­tru creditele acordate clienților non-bancari, cu scadența în 30 iunie sau 1 iulie, data scadentă este astăzi, 29 iunie. Tot as­tăzi, agențiile CEC din Timișoara vor desfășura toate operațiunile specifice până la ora 16,00. De luni, 4 iulie, va fi reluat programul normal de lucru cu publicul. Având în vedere că 30 iunie și 1 iulie sunt declarate zile nebancare, casieriile principalilor furnizori de servicii de utilitate publică Electrica Banat, Distrigaz Nord, A­­quatim, Colterm etc.­­ vor fi închise. Referitor la Distrigaz Nord și E­lectrica Banat trebuie precizat că și sâmbătă, 2 iulie, casieriile vor fi închise. Achitarea fac­turilor RomTelecom se va putea face în funcție de programul Poștei Române și a băncilor. Multe bănci nu vor avea activitate cu publicul Deoarece zilele de 30 iunie și 1 iulie sunt declarate nebancare, majoritatea băncilor au decis suspendarea activității cu pu­blicul. La BCR, se va lucra totuși cu­­ publicul în 30 iunie, respectiv 1 și 2­1 iulie dar se vor oferi numai operațiuni care nu implică sistemul informatic al băncii, care nu necesită înregistrări în conturi, consiliere, acceptarea cererilor de credite și analiza documentației pentru credite, monitorizarea acestora, acceptare cereri de carduri, accesul la casete de valori. ATM și POS aparținând BCR vor fi închise de mâine 30 iunie, ora 8, până cel târziu vineri 1 iulie, ora 8, în funcție de rapiditatea operării modificărilor informatice. Plățile de facturi și rate de la bancomate se suspendă de astăzi, ora 8, până în 1 iulie, ora 8. La BRD, ATM și POS vor fi oprite din 30 iunie, ora 0, până în 1 iulie, în cursul dimineții. Azi și mâine unitățile BRD nu vor avea activitate cu pu­blicul, aceasta fiind reluată luni, 4 iulie. Banca Țiriac va avea întreruptă activitatea cu publicul azi și mâine, sâmbătă unitățile func­ționând conform programului aferent zilei de sâmbătă. Bancomatele băncii vor fi oprite numai mâine, între orele 0 și 24, pentru ca în data de 1 iulie, de la ora 0 să funcționeze normal. Facturile nu se vor putea plăti astăzi de la ATM, iar mâine cu nici un mijloc de plată. La Banca Românească nu va fi acti­vitate cu publicul mâine și poimâine, aceasta fiind reluată luni. Bancomatele vor fi închise mâine, de la ora 14, până vineri, la ora 8. La Raiffeisen Bank activitatea cu publicul va fi suspendată în zilele de 30 iunie, 1,2 și 3 iulie. Bancomatele vor fi oprite din 30 iunie, ora 10, până la ora 10 a zilei următoare. Bancpost va avea program cu publicul până mâine la ora 12, fiind reluată luni 4 iulie. Rețeaua de bancomate va fi oprită de la ora 8 a zilei de mâine pentru cârdurile Master­Card ale altor bănci și de la ora 10 a zilei de 30 iunie și pentru cele VISA emise de alte bănci, pentru ca de la ora 18 să fie oprite și cârdurile emise de Bancpost. Tranzacțiile se reiau integral în 1 iulie, de la ora 18. La banca Transilvania, zilele de 30 iunie, 1 și 2 iulie vor fi dedicate operațiunilor de trecere la leul nou, ATM și POS fiind oprite între 30 iunie, ora 11, și 1 iulie, ora 7. Unitățile Cooperativei Begacoop nu vor avea acti­vitate cu publicul mâine și poimâine. La majoritatea caselor de schimb valutar se va lucra, dar aceasta numai în limita sumelor existente în casierie. Pagină realizată de: C. BOGD­AN. D. BI DICE M. HOSTER, T. M. LENGHER și C. TENCHE 100 BAH­NEU LEI lrd La bancomate se așteaptă un aflux mai ridicat de clienți 500

Next