Agenda Zilei, octombrie 2006 (Anul 11, nr. 232-257)

2006-10-14 / nr. 243

Tzecu a curtat Zeița de turcoaz Timișoreanul Cristian Tzecu și piteșteanul Că­tălin Neacșu au atins, pe 2 octombrie, vârful Cho Oyu (în traducere, Zeița de turcoaz), înalt de 8­201 metri, din Himalaya, fără a folosi tuburi de oxigen și șerpași, a anunțat ieri Clubul Sportiv Al­ternative. Zsolt Torok (Arad), cel de-al treilea mem­bru al expediției De partea ta, a încercat să urce vâr­ful prima dată în 29 septembrie, când a fost silit să se întoarcă după ce a fost primul ce a bătut urme până la cota 7 650, renunțând, din cauza oboselii, cu o oră înainte de a atinge vârful. „A fost un vârf mult mai greu, dar în același timp mai frumos decât cel din expediția de anul trecut. Din respect pentru cauza persoanelor cu dizabilități care nu vor ajunge nicio­­datată pe un asemenea vârf, nu am vrut să calc ulti­mii 50 de centimetri până în punctul cel mai înalt”, a declarat Cristian Trecu; în paralel cu echipa ple­cată din Timișoara, vârful a fost atins și de o echi­pă de alpiniști bucureșteni. LUCIAN SAVA Alpinistul timișorean a fost în Himalaya mtAmm­.mia; COTIDIAN DE INFORMAȚII ȘI DIVERTISMENT ■ Jffl M­ v ANUL XI gj I y NR. 243 (3­058)­­ini sâmbătă C Fondat de Zoltan Kolvacs­­ - K­lliliI HI 14 octombrie 2006 24 pagini Vremurile grele sunt istorie După 62 de ani de la semnarea decretului de înființare a instituției care astăzi se numește Univer­sitatea de Medicină și Farmacie Victor Babeș Timișoara, Majestatea Sa Regele Mihai I a intrat în mijlocul corpului acade­mic ca reprezentant de elită al vieții politice ro­mânești și internaționale. Ieri, conducerea universi­tății i-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa, în cadrul unei ceremonii de rang înalt, urmată de o expoziție cu amintiri de pe vremea domniei. De­spre istoria Casei Regale și a familiei a vorbit pro­fesorul Victor Neumann, iar laudatio a fost citit de rectorul UMF, Ștefan Drăgulescu. „Această distincție, ce mă onorea­ză, nu o privesc ca pe o recompensă, ci ca pe o legătură între generațiile care au suferit și cele de azi“, a declarat Majesta­tea Sa Regele Mihai I, sfatuindu-i pe studenți să respecte omul și umanita­tea, să ridice fruntea, căci vremurile grele sunt deja în istorie. Printre oaspeți de seamă s-au aflat și oa­meni obișnuiți, precum Steluța Mihăilescu, care nu a putut să-și abțină la­crimile de emoție. Aflat la Timișoara împreună cu familia, programul Majes­­tății Sale de ieri a cuprins și o întâlnire la Casa A­­dam Müller Guttenbrunn, unde s-a întâlnit cu nemții din Banat. ADRIANA NICA Majestatea Sa regele Mihai I este Doctor Honoris Causa Pagina 5 Supliment Weekend Sfârșitul lumii Oamenii de știință au aflat când va avea loc sfârșitul omenirii. Potrivit estimărilor, a­­cest lucru­ se va întâm­pla la 31 octombrie, anul 2­252 006. Con­cluzia aparține unei e­­chipe de specialiști în geologie și paleontolo­gie, ca urmare a studi­erii unor fosile din Spania, vechi de 22 de milioane de ani. Echipa - condusă de Jan Van Dam, de la Universitatea din U­­trecht­­ a precizat că speciile de mamifere au o durată medie de via­ță de 2,5 milioane de ani, iar omul modern trăiește de doar 250 000 de ani. Cercetătorii au descoperit că la fieca­re 2,5 milioane de ani există o schimbare bruscă a orbitei Terrei, cauzată de influențe astronomice. Modifi­carea are drept scop împiedicarea­ Pământu­­lui să se apropie de Soare, declanșând ast­fel o răcire bruscă a cli­mei. Oamenii de știință menționează că era glacială rezultată va cauza dispariția rasei umane. Lănțișor de aur în salam Un brașovean în vârstă de 50 de ani s-a dus, ieri, la Oficiul Județean de Protecție a Consumatorului (OJPC) Brașov fiind hotărât să reclame „un corp străin” găsit într-un salam pe care tocmai în cumpărase, însă acesta s-a dovedit a fi, de fapt, un lănțișor de aur ca premiu. „I-am spus omului că, într-adevăr, este un corp străin în salam și că vom face demersuri să își primească banii înapoi de la vânzător. Abia apoi am citit eticheta pe care scria despre promoție și ne-am dat sea­ma că s-ar putea să fie vorba despre unul dintre premii. Am deschis capsu­la și, într-adevăr, am găsit un lănțișor de aur“, a spus Nicoleta Buta, șef ser­viciu în cadrul OJPC Brașov. După ce a văzut premiul, bărbatul s-a calmat și a renunțat la ideea de a mai face re­­clamație, preferând să-și recupereze atât salariul, cât și premiul găsit. VIP în cultură Pagina 2 Proiectul de buget încurajează investițiile Proiectul de lege pri­vind bugetul general consolidat pentru 2007 a fost aprobat, ieri, de Gu­vern, urmând să fie trans­mis Parlamentului spre dezbatere și adoptare. în noul proiect de buget sunt încurajate mai ales investițiile, dar și micșo­rarea impozitelor. Premie­rul Călin Popescu Tări­­ceanu a precizat că aces­ta este cel mai mare bu­get alocat pentru inves­tiții din 1990 încoace, în­dreptat către cetățean și nu către clientela politi­că, gândit pentru nevoi­le unui cetățean al Uniu­nii Europene. Marile in­vestiții se vor face în in­frastructura rutieră. Su­mele alocate cu această destinație vor asigura re­alizarea, în perioada 2007-2010, a 505 km au­tostrăzi și 3 523 drumuri reparate. Fondurile aloca­te vor permite de aseme­nea și majorarea pensiilor, în termeni reali. Cu alte cuvinte, de la 1 septem­brie 2007, pensia medie va fi de o sută de euro, învățământul va primi o finanțare fără precedent, spune premierul, de 5,2% din PIB, iar pentru cerce­tare va fi alocat 0,5% din PIB. Nici sănătatea nu a fost uitată, la acest capi­tol fiind alocat un pro­cent de 4, 12% din PIB, în ceea ce privește câști­gul mediu brut și acesta va fi majorat. Potrivit an­gajamentelor europene, România trebuie să con­tribuie la bugetul Uniunii Europene cu 1,1 miliarde euro. LUJANAIEDU Pagina 3 Guvernul a aprobat un buget gândit pentru nevoile unui cetățean al Uniunii Europene Bancherul săracilor primește Premiul Nobel pentru pace Câștigătorul Nobelului pentru pace desemnat, ieri, de secretosul co­mitet Nobel de la Oslo este Muham­­med Yunus, din Bangladesh. El a înfii­­țat, în 1976, Banca Grameen, pentru acordarea de credite celor mai săraci dintre locuitorii țării sale, pentru a le permite să pună pe picioare mici afa­ceri. Cu timpul, inițiativa sa a avut succes, așa că el a ajuns să fie cunos­cut, între timp, drept bancherul săra­cilor. Yunus a reușit să scoată din să­răcie milioane de oameni. Sistemul pus la punct de economistul din Bangla­desh a fost adaptat în peste o sută de țări ale lumii, de la SUA la Uganda. „Sunt foarte fericit să aflu asta, la fel și țara mea. Dar acest lucru ne-a așe­zat pe umeri noi responsabilități“, a anunțat Yunus după ce i s-a comuni­cat decizia comitetului Nobel. Mem­brii săi au declarat că eliminarea sără­ciei este calea spre pace și democra­ție. „Dincolo de culturi și civilizații, Yunus și Grameen Bak au arătat că și cei mai săraci dintre s­ăraci își pot de­mara propria lor dezvoltare“, se afir­mă în anunțul comitetului Nobel. Yu­nus a fost ales de pe o­­ listă cu 191 de canditați la Premiul Nobel pentru pace. Distincția (și cecul de 1,36 de milioane de dolari) va fi înmânată la data de 10 decembrie, la Oslo. SILVIU GENESCU Muhammed Yunus i-a ajutat pe mulți necăjiți

Next