Agenda, aprilie-iunie 1999 (Anul 10, nr. 14-26)

1999-04-03 / nr. 14

SAPTAMANA PE SCURT 3 a­p­rilie 1999 Sâmbătă, 27 martie . Premierul Radu Vasile l-a desemnat, în urma consultărilor cu președintele Emil Constantinescu, pe ministrul de stat, ministrul justiției, Valeriu Stoica, să asigure „conducerea treburilor curente ale Guvernului“, în perioada 27 martie - 2 aprilie. Premierul­ a fost internat vineri seară la Spitalul „Elias“, cu diagnosticul de infarct miocardic necomplicat. • în cea de-a patra zi a bombardamentelor N.A.T.O. în Iugoslavia, atacurile au fost îndreptate spre obiective militare de pe tot teritoriul țării; între timp, purificarea etnică în provincia Kosovo s-a intensificat, zeci de mii de albanezi refugiindu-se în Albania și Macedonia, după ce satele și orașele au fost bombardate și incendiate. • Președintele american, Bill Clinton, a declarat că ofensiva forțelor sârbe în Kosovo demonstrează încă o dată că N.A.T.O. trebuie să-și continue atacurile aeriene asupra țintelor iugoslave. Luni, 29 martie • Alianța Nord-Atlantică a distrus, în cursul nopții, cartierul general al poliției speciale sârbe din Priștina, au declarat surse diplomatice. • Șeful guvernului italian, Massimo D’Alema, a adresat autorităților de la Belgrad „un apel la rațiune“, pentru a opri „spirala războiului" în Iugoslavia. • Președintele Paraguayan Raul Cubas Grau a anunțat că renunță la funcția sa, în favoarea lui Luis Angel Bonzales Macchi, președintele Senatului. • Un puternic seism, cu magnitudinea de 6,8 grade pe scara Richter, a zguduit nordul Indiei, în noaptea de duminică spre luni, soldându-se cu cel puțin 32 de morți și provocând panică în rândul populației din mai multe orașe, între care și capitala New Delhi. • Premierul rus, Evgheni Primakov, a anunțat că a convenit cu FMI asupra eliberării unui important credit pentru Rusia. Duminică, 28 martie • Congresul Național al P.N.R. l-a ales președinte al partidului pe Viorel Cataramă și l-a desemnat drept candidat al acestui partid la funcția de prim-ministru. • Congresul P.N.R. a hotărât schimbarea denumirii acestei formațiuni în Uniunea Forțelor de Dreapta. Congresul i-a desemnat pe Varujan Vosganian și Adrian Iorgulescu drept co­președinți ai acestei formațiuni. • N.A.T.O. a angajat „faza a doua“ a operațiunii sale împotriva Iugoslaviei, ceea ce presupune luarea drept ținte directe a forțelor armate iugoslave, a anunțat purtătorul de cuvânt al Alianței, Jamie Shea. • Un bombardier american „invizibil“ de tip F-117 a fost doborât la 40 de kilometri vest de Belgrad; pilotul, care s-a catapultat, a fost recuperat de o unitate specială a N.A.T.O. Marti, 30 martie 9­7 • Parlamentul României a adoptat o declarație cu privire la situația din Iugoslavia, în care se precizează că România se pronunță pentru încetarea operațiunilor militare în spațiul iugoslav și reluarea negocierilor în paralel cu asigurarea drepturilor cetățenilor aparținând minorităților și revenirea refugiaților albanezi. • Ambasadorul Statelor Unite la București, James Rosapepe, a declarat că imediat ce președintele Slobodan Miloșevici va decide să pună capăt purificărilor etnice și terorismului etnic în Kosovo împotriva propriei populații, criza din Iugoslavia se va încheia. • La Belgrad au avut loc convorbiri între delegația rusă condusă de premierul Evgheni Primakov și președintele iugoslav, Slobodan Miloșevici. Din delegația rusă au mai făcut parte ministrul de externe, cel al apărării și șefii serviciilor de informații. Primakov a declarat că s-au obținut rezultate, dar nu a precizat care sunt acestea. știrea săptămânii RACHETE LA VECINI îngrijorarea țărilor vecine zonei de conflict din Iugos­lavia începe să fie justificată, locuitorii orașului bulgar Tran având ocazia să vadă o ra­chetă N.A.T.O. explodându-le deasupra capetelor. Ministrul de externe de la Sofia a anun­țat că o rachetă aer-aer s-a autodistrus în spațiul aerian bulgar, resturile ei răspân­­dindu-se deasupra orașului Tran. Miercuri, o altă rachetă N.A.T.O. a pătruns pe terito­riul bulgar și a explodat la 500 m de satul Elovdol, aflat la 55 km vest de Sofia. Din fericire, nu au fost victime sau dis­trugeri materiale. Tot miercuri s-a aflat că o rachetă a fost pierdută duminică de un avion american F-16 și că ar fi explodat în Macedonia. Este vorba de o rachetă Harm, antiradar, ale cărei bucăți au fost găsite la Bence, 30 km sud-vest de Skopje. Miercuri, 31 martie • Aproximativ două sute de etnici albanezi au organizat un marș în București, în semn de solidaritate cu albanezii din Kosovo. Marșul a fost precedat de o slujbă religioasă, la Biserica Albaneză, în memoria tuturor victimelor din Iugoslavia, indiferent de naționalitatea lor. • Reprezentanții centralelor sindicale și ministrul Traian Băsescu, șeful echipei române de negociatori cu Banca Mondială, s-au întâlnit în cadrul unei noi runde de discuții pentru detensionarea conflictului anunțat de sindicate. Sindicaliștii s-au declarat nemulțumiți de faptul că nu au fost consultați și nu au cunoscut conținutul acordului cu Banca Mondială înainte ca acesta să fie semnat. • O dată cu respingerea propunerilor de pace formulate de Slobodan Miloșevici și remise Occidentului prin intermediul lui Evgheni Primakov, aliații din N.A.T.O. au declarat că raidurile aeriene vor continua. • Alianța atlantică a declarat că în ultimele atacuri au fost distruse la sol aproximativ 30 de avioane iugoslave, a fost lovit un aeroport, o garnizoană militară și comandamentul unei brigăzi aeropurtate, precum și cel al poliției militare din Serbia. • Ministrul rus de externe, Igor Ivanov, a declarat la Moscova că deține informații despre un plan al Washingtonului de desprindere a provinciei Kosovo de Iugoslavia. în acest scop, în provincie se vor desfășura circa 100 000 de soldați ai N.A.T.O., a spus șeful diplomației ruse politicianul săptămânii Ion Sturza prim-ministru al Republicii Moldova S-a născut la 9 mai 1960, în localitatea Pâr­­jolteni. Este economist, absolvent al Universității de Stat din Chișinău. A participat la crearea Aso­ciației de Stat de Comerț Exterior „Moldex“, în 1996, a devenit președin­tele Consiliului de obser­vatori al „Fincombank“, una dintre cele mai dina­mice și stabile bănci din țară. A fost membru al Consiliului Economic Su­prem de pe lângă preșe­dintele Republicii Mol­dova. în urma scrutinului e­­lectoral din primăvara anului 1998, a fost ales deputat în Parlamentul țării; ulterior, la 22 mai 1998, a fost numit în func­ția de viceprim-ministru, ministru al economiei și reformelor. Președintele Petru Lucinschi l-a în­sărcinat, la 19 februarie 1999, cu formarea gu­vernului, după ce, la 16 februarie, Serafim Ure­­cheanu a renunțat la a­­ceastă sarcină, în baza votului de încredere a­­cordat de Parlament, prin decret prezidențial, din 12 martie 1999, a fost numit în funcția de premier al Republicii Moldova. Vineri, 2 aprilie • A fost semnat contractul de privatizare a Banc Post­ General Electric Capital Corporation din S.U.A. și Banca Portugheză de Investiții au achiziționat un pachet de 45% din acțiunile băncii. • La București, a fost semnat protocolul celei de-a 3-a sesiuni a Comisiei interguvernamentale româno-ruse de colaborare econo­mică și tehnico-științifică. A participat ministrul român al industriei și comerțului, Radu Berceanu, și ministrul muncii și dezvoltării sociale a Federației Ruse, Serghei Viaceslavovici Kalașnikov. • Statele Unite își întăresc forța aeriană în Europa cu încă 12 bombardiere F-117 care vor lua parte la atacurile împotriva Iugoslaviei, s-a anunțat la Pentagon. • Autoritățile de la Belgrad au anunțat că cei trei soldați americani, capturați miercuri, au fost deferiți unui tribunal militar. • O primă navă de război rusească a părăsit portul Sevastopol îndreptându-se spre Adriatica. Această navă de recunoaștere va fi urmată de alte șase nave trimise de Moscova în zona conflictului iugoslav, pentru a evalua situația. • La Washington, emisarul american în Balcani, Richard Holbrooke, a cerut conducerii iugoslave să permită liderului etni­cilor albanezi, Ibrahim Rugova, să se întâlnească cu oficialități americane. Această solicitare survine după întâlnirea surpriză de jos între Rugova și Miloșevici, ocazie cu care cei doi au fost de acord cu oprirea bombardamentelor N.A.T.O. asupra Iugoslaviei agenda evenimentelor 3.04 - 8.04.1999 SÂMBĂTĂ • Sofia de­vine capitala Bulgariei în 1879 (120 ani). DUMINICĂ • 50 de ani de la crearea (în 1949) Orga­nizației Tratatului Atlan­ticului de Nord - N.A.T.O. LUNI • Lucrările Co­misiei mixte româno-argen­­tiniene (Buenos Aires). MARȚI • Vizita președin­telui Autorității Naționale Palestiniene, Yasser Arafat, la Moscova. MIERCURI • „Ziua mon­dială a sănătății“ (aniversarea creării Organizației Mondiale a Sănătății la 7.IV.1948; este marcată din 1950. JOI • Licitație dedicată casei imperiale de Habs­­burg. Vor fi scoase la lici­tație obiecte aparținând îm­păratului Franz Josef și îm­părătesei Elisabeta (Sissi) (Viena). Joi, 1 aprilie . Adjunctul comandantului suprem al Forțelor Aliate din Europa, generalul Ruppert Smith, a făcut o vizită în România cu scopul de a informa autoritățile române asupra acțiunilor desfășurate de N.A.T.O. și de a da asigurări că Alianța prețuiește poziția clară a României în această chestiune. • Miniștrii apărării din România și Grecia, care au purtat convorbiri la București, au declarat că intervenția N.A.T.O. împotriva Iugoslaviei nu reprezintă soluționarea crizei din Kosovo, ea trebuie obținută prin soluții politico-diplomatice. • Secretarul general al N.A.T.O., Javier Solana, a declarat într-o conferință de presă că Alianța dorește, în primul rând, oprirea asasinatelor în Kosovo, în al doilea rând să se pună capăt situației umanitare dezastruoase, revenirea refugiaților în Kosovo și, în al treilea rând, crearea condițiilor pentru o soluționare politică a acestei crize în baza acordului de la Rambouillet. • Președintele iugoslav, Slobodan Miloșevici, și liderul moderat al albanezilor din Kosovo, Ibrahim Rugova, s-au angajat în scris să acționeze în direcția păcii, în comunicatul șefului statului iugoslav și al liderului albanez, cei doi constată că sunt pe deplin de acord cu o soluție politică a crizei. • Ministrul de externe al Papei Ioan Paul al lI-lea s-a întâlnit, la Belgrad, cu președintele iugoslav, Slobodan Miloșevici, căruia i-a remis un mesaj personal al Suveranului Pontif. El a mai avut convorbiri cu omologul său iugoslav, cu președintele Serbiei și cu Patriarhul ortodox sârb, Pavle. Din Timișoara în Europa și SUA în 24 de ore ! III” Servicii expres de livrare a documentelor urgente, a coletelor și a expedierilor multiple în întreaga lume Post Zis și făcut Tel./Fax: 197616 Timișoara, Str. V. Babeș nr. 9 / e-mail: worldups@lasting.ro

Next