Almanah Bucurie Turism Tinerețe, 1988
mari maeștrii pe meridianele culturii Neuniform este Palermo , în același timp, unitar și veșnic. Cîmpia care-l împresoară, în timpul verii, cînd soarele înfierbîntă totul și orbește privirea, devine un peisaj în basorelief, galben-brun și negru, sub albastrul absolut al cerului. Munții bătrîni, galbenul miriștilor, roșcovii de un verde intens, grădinile și potecile prăfuite, trasate de turmele de oi, îmbătătorul parfum al florilor de lămîi, bîlbîiala frenetică a greierilor sau lătratul cîinilor — altfel spus, „culorile“, „mirosurile“ și „glasurile“ —, toate devin corpuri solide ; plasticitatea umbrei și a luminii , o imensă sculptură, impresionantă și imanentă. Aburii căldurii care tulbură aerul nu te pot face să te gîndești la mătăsoasele vibrații ale luminii impresioniștilor. Nu, aici lumina este africană, și nu amintește asemenea delicatețe. Orașul — acesta mai mult decât orice altceva — trebuie perceput în aparențele sale cotidiene și în culorile sale „reale“, adică acelea înțelese dincolo de aparențe, într-o infinitate de succesiuni ale realităților care l-au precedat , așadar, cu memoria istoriei și capacitatea pe care o avem de a o ne închipui. Este un oraș antic, bogat și fastuos : frumusețea sa pare indestructibilă: între Papireto (zona unde în mlaștini creștea papirusul) și fluviul Creto, fenicienii și-au dezvoltat comerțul lor. Astfel a luat naștere Palermo. Orașul a resimțit influența grecească, a fost dominat de romani, a cunoscut o mulțime de popoare și culturi. Dar cei care și-au lăsat amprenta cea mai durabilă asupra lui au fost arabii (care l-au stăpînit timp de două secole) și apoi spaniolii. Arabii au întemeiat o mare cetate, un emirat cu două sute de moschei, foarte bogat, cu o bună agricultură și legi deloc aspre. Războinicii normanzi, după ce se opreau în Puglia la întoarcerea din cruciade, profitînd de rivalitatea dintre înșiși ocupanții arabi, de slăbiciunile lor, cu lovituri rapide și puternice îi goniră și, deveniți noii stăpîni ai Siciliei, distruseră aproape toată arhitectura existentă, moscheile, palatele. Au creat o alta, eterogenă, menținînd însă tradiția poeților arabi (pe care au îmbogățit-o) ; au păstrat, de asemenea, rafinamentul oriental, corpul de gardă african și haremul ; pentru regele normand. într-o succesiune seculară de francezi, spanioli aragonezi, suedezi, anglolini, burboni, englezi nelsonieni și piemontezi risorgimentali, sicilianul din Palermo cred că ascunde înlăuntrul său această infinită moștenire de visuri, de teamă și apărare, de enigme învălmășite, de antagonisme istorice, de iubiri fățișe și secrete, de scepticism și lucruri închipuite, de curtoazie și violență, de gingășie amestecată cu „sentimentul ofensei“, de tot ceea ce înseamnă Orient ; un Orient al realității poate, sau al literaturii, al imaginației. Cred UGO ATTARDI Palermo - culorile unui oraș însă că prima culoare, cea mai importantă, a unei localități este dată de oamenii săi. Există la Palermo o „culoare“ care i-a fost dată de înțelepciunea melancolică a „nobililor“ săi, amestecată cu vigoarea forței imbatabile a poporului său. Exemplul cel mai grăitor sunt piețele. PIEȚELE Ballaro, Vuccinia, Capo sunt zgomotul de voci al mulțimii, piețe pestrițe, parfumate de ierburile aromate, de tarabele cu pește proaspăt și munții piramidali de măsline, acoperite icicolo de felii subțiri de lămîie, pe tejghele împodobite cu ghirlande de hîrtie transparentă roșie, albastră închis, galbenă ; apoi, iată oalele cu anghinare și cartofi fierți, tocmai buni de mîncat cu sare pe stradă ; alături, cei care trăiesc de pe o zi pe alta, negustorii de apă și anason (zamu), cu tarabele lor sculptate și pictate în felul căruțelor pe două roți ; mai încolo, cei care prosperă, stăpînii unor cuptoare adinei ca peșterile, cu tigăi uriașe pline de ulei încins, în care frig pește, panelle (turte subțiri din făină de porumb), cazzilli (un fel de crochete din cartof), quaglie (vinete cu sămînța scoasă), raschiatura (o chiftea făcută din rămășițele de la celelalte preparate prăjite), chiftelele săracilor — cum mai sunt numite, cele mai gustoase probabil, dar, cu siguranță, ucigătoare pentru stomac. Piețele, așadar, sunt zona cea mai colorată a orașului, locul zilnic de întîlnire a diferitelor clase sociale : cei mai puțin înstăriți, clasa medie, a funcționarilor și cea a „nobililor“, care nu consideră rușinos și defăimător să facă piața personal. Da, pentru că la Palermo, deseori, bărbatul are obiceiul să cumpere pește, găsind în asta un prilej de a se mîndri cu faptul că știe să aleagă ceea ce-i proaspăt cu adevărat: în piață e o înghesuială de nedescris, dominată de strigăte, de chemări nesfîrșite, oferte, tocmeli. Negustorul are vocea puternică, răgușită, violentă, repezită, lăudăroasă. Rar suride. Este amabil, dar serios, aproape grav. Cînd îți împachetează marfa, o face cu gesturi solemne, elegante. Adesea are loc o adevărată reprezentație teatrală, pentru ca să se stabilească un respect reciproc între vînzător și cumpărător (fiindcă, e bine să se știe, „a vinde și a cumpăra nu-i o glumă“). Totul are loc într-un decor dominat de coviltire, felinare electrice sau lămpi cu acetilenă, balcoane, ferestre, reclame, afișe. Sursele de apă — pentru reîmprospătarea mărfii — înnămolesc caldarîmul ; printre străzile înguste se zăresc palatele și bisericile în stilul barocului spaniol ; o vociferare neîncetată se revarsă asupra canalului de cer, care se strecoară în înalt, printre pereții caselor ce se prăbușesc peste ulițele strivte, cele care reflectă puternic sentimentul siciliano-spaniol al vieții. Cunoscut pictor și sculptor italian, născut la Lori, în Liguria. Se revendică ținutului trist și înapoiat al Siciliei, cu „legi“ ancestrale și discrepanțe zguduitoare, datorită descendenței strămoșilor. A abordat și genul literar, publicând în 1971 romanul L’EREDE SELVAGGIO (Moștenitorul sălbatic — tipărit în traducere românească în 1975, la Editura Univers), roman care a repurtat „un succes fulminant, neprevăzut“, fiind distins în același an cu prestigiosul premiu literar „VIAREGGIO“. Lucrarea este născută dintr-o mare iubire de oameni, din conștiința unei suferințe comune, din admirația resurselor de grandoare morală prezente în ființa umană. Un roman-expoziție, în care fiecare capitol-tablou nu e decit o parte din întregul artistic străbătut de fiorul poeziei și acordurile culorilor. BALCOANELE Arhitectura orașului este foarte variată : e arabo-normandă (de un fastuos catolicism arabizat), apoi e renascentistă (extravagantă, plină de fantezie), barocă. Dar mai e un oraș, cel de la periferie. E marele Palermo , unic, inconfundabil, pe care l-aș numi arabo-cubist. Această periferie apare făcută din case joase, din tuf gălbui și maroniu, cu tencuială albă sau rozalie. Nu e anonimă, e unică : e Palermo. Se mîndrește cu balcoane din fier forjat de o rară frumusețe, cu ghivece cu flori la ferestre. Trebuie amintit un lucru : balcoanele erau, și parțial sînt și acum, salonul femeilor. Era Palermo un oraș unde (așa se întîmpla în vremea tinereții mele) femeile erau visate, închipuite. Trăiau în vile, femeile aristocrate și cele aparținînd marii burghezii, în spatele gardurilor dese de iasomie. Fetele din familii mai modeste stăteau numai pe balcoane, flecărind între ele ; și băieții le priveau de departe, pentru a fura imaginea cîte unui chip încîntător, în timpul unor plimbări istovitoare. în cartierele populate, bărbații tineri vegheau pe propriul teritoriu, pentru ca alții, străinii, să nu reușească să răpească priviri, parfumuri, suspine. Era un mod profund și romantic de a înțelege dragostea, mai mult chiar, de a te lăuda cu propria supremație. Urmau căutări, obrăznicii, înfruntări bărbătești, încăierări, înfrîngeri, amărăciuni. Cîteodată, „străinul“, prin intermediul unor „prieteni“ de prestigiu, sau în schimbul plății unor sume — o formă gangsterească exercitată ca căpii cartierului — obținea permisiunea să se plimbe pe strada frumoasă din visele sale obsesive, și „discret“ putea să suspine, să cifreze privind-o de departe , în timp ce ea, habar n-avînd de toate astea, se întreținea pe balcon cu prietenele. Parfumul palermitan al mării este puternic, se amestecă cu miasma florilor albe de portocal, cu a grădinilor de lămîi ce se întind sub munți, prelungind orașul , un oraș bogat în fantasme , care cer să fie visate. ...Astăzi, ceva a dispărut din vechiul Palermo. E aproape complet dispărută Via Liberta (mă refer la stilul ei). Era un bulevard unic, splendid, particularizat de vile în stilul liberty, castele de operetă, mici palate care copiau scenografia din „Aida“, înconjurate de grădini tropicale bogate în magnolii, ficuși, palmieri. Multe lucruri au rămas, unele au dispărut, altele s-au ivit. Orașul e viu, puternic, expresiv, plin de fermecătoare creații ale fanteziei. Traducere și adaptare FRANCESCO GERARDI 88