Magazin Estival Cinema, 1982

El este Vuk ți vă puteți imagina cine e în stare să facă! Nimfa cu suflet fideli Am văzut-o, în sfîrșit, pe Nas­­tasia Kinski, nu numai în foto­grafii, încremenită în fața apara­tului, ci în pielea unui personaj, Tess. Tînăra de 19 ani (la ora fil­mului lui Polanski) apare ca o actriță formată, toată numai can­doare, participare, gînd interior, privire nostalgică. Filmul era de­dicat „to Sharon...“ (...Tare, desi­gur, fosta soție a realizatorului, victimă a acelei atroce nopți semnată Manson, semnată nu cu cerneală, ci cu sînge, pe pereții locuinței de la Bel-Air din Hol­lywood). Nastasia Kinski, despre care s-a scris atîta după Tess, a înce­put o carieră deloc comună: un film alături de Newman, un film sub regia altui nume sonor — dar parcă cuprins de de­rută — dintre cei mari din ceta­tea filmului, Francis Ford Cop­pola. Și de astă dată „Tess" vor­bește de­loc cu candoare, ci cu dezamăgire despre noua ei expe­riență de platou. „Coppola s-a folosit — spune ea — de noto­rietatea mea în Tess, al lui Ro­man Polanski, lăsîndu-mă sa cred că în filmul lui am să dețin rolul principal, in realitate, n-a fost vorba pînă la urmă decît de un rolișor. Nu eu sunt vedeta fil­mului". Lucrurile se complică însă cu noul eșec al peliculei lui Coppola care nu merge deloc la public (după cum remarcă presa). Dar nu e vorba doar de o carieră me­diocră a unui film, ci de o adevă­rată catastrofă, care l-ar putea face pe respectabilul american să-și scoată la licitație studioul, cu atîta trudă făcut de el­. Vuk Cine-i Vuk? Un pui de vulpe, personajul central al unui lung metraj de animație, personaj simpatic pe care l-a creat mai în­­tîi în romanul său scriitorul Is­tván Fekete. După roman s-a fă­cut scenariul, animatorii au ima­ginat „o mutră" acestui vulpoiaș care are astfel o expresie de co­pil neascultător, simpatic, can­did, dar și năuc. Filmul face succes și nu e lu­cru ușor să reții atenția micuților spectatori timp de 75 de minute , frumoasă cu defect împreună cu Candice Bergen, actrița engleză Jacqueline Bisset se află acum pe ecranele lumii, în filmul care poartă titlul, evi­dent nu lipsit de ironie, Bogate și celebre, un film despre care se vorbește mult, dar în primul rînd pentru ca distribuția specială atrage spectatori. Este vorba de cele doua capete de afiș sus citate Bergen și Bisset. Unii co­mentatori nu ezită să atribuie succesul filmului (atît cît este) acestor două interprete de mare sonoritate. Și totuși, Jacqueline Bisset sau Jackie Bisset cum i se spune în lumea filmului, nu este o mare amatoare de glorie și nici nu suportă prea ușor meseria pe care și-a ales-o. Ea ar fi vrut sa devină dansatoare. Dar n-a deve­nit. „Am prea mult trac — mărtu­risește ea — și apoi am o mare jenă să apar în fața publicului aproape goală, așa cum apar dansatoarele. Și astăzi, ori de cîte ori intru pe platoul de fil­mare, fie că este vorba de Hol­lywood sau în altă parte, am un truc care mă face să fiu gata în orice clipă să fug, mai degrabă decît să pășesc pe scîndurile studioului“. Prietena delfinilor Au­ văzut-o desigur și la noi, pe micul ecran, pe Olivia Newton John cîntînd, dar și jucîndu-se cu niște foarte simpatici delfini. Publicul o cunoaște în genere ca pe o cîntăreață foarte lansată, cu show-uri în care totul este regi­zat ca ea să se afle în centrul atenției. A jucat doar în două filme și se gîndește tot timpul să facă un altul, dar nu unul oare­care. Pentru Olivia Newton John, filmul este o veche pasiune: — Cînd aveam 15 ani, în An­glia, săream de multe ori gardul ca să mă duc în ascuns la ci­nema și să văd filmele cu Alain Delon. Olivia Newton John — acea Sandie din filmul Grease, unde apărea alături de John Travolta, — devine foarte serioasă ori de cite ori cineva îi propune o dis­cuție despre filmul pe care l-ar prefera. S-ar părea, deși nu o spune fățiș, că experiența de pînă acum de pe platouri nu a satisfăcut-o. Pentru că, departe de beția succesului, Olivia New­ton John este o persoană lucidă și rezonabilă, iar succesul de care se bucură azi nu o face să-și piardă mințile. De altfel este, cum se spune, o fată foarte cu­minte, nu bea, nu fumează, și face în fiecare zi gimnastică spre a-și păstra forma. — Fără îndoială că ăsta e re­zultatul educației mele foarte tra­diționaliste. M-am născut într-o familie de universitari — bunicul era laureat al premiului Nobel pentru fizică, iar tatăl meu era profesor la Cambridge. Nimic nu mă predispunea să devin cîntă­­reață, dar mie asta mi-a plăcut. După filmul Grease, producă­torii par interesați de atragerea ei pe platouri. Dar, atunci cînd i s-a propus Grease II, ea a lăsat răspunsul în suspensie, spunînd. ..Depinde de cum o să arate scenariul". Critica criticată Astăzi, zice Jean Louis Co­­molli — regizor francez foarte respectat, și care are la activul său filme considerate de ținuta — astăzi, în actuala stare a cine­matografului francez, faptul de a nu te lăsa capturat de rutină, care nu este decît o rutină de producție, îmi pare a fi ceva vital. Industria te împinge la asta și e probabil normal. Dar te împinge la o asemenea rutină chiar și reacția unor critici în măsura în care imaginația lor despre ci­nema este săracă și repetitivă. Ce ar însemna oare un cinema­tograf francez în care cineaștii ar deveni doar niște specialiști ai unui anume tip de filme, de ace­lași format și de aceeași expre­sie, în care cineaștii ar fi ca niște atleți incapabili să alerge în astfel de cursă decît în cea cuprinsă în programul oficial? Debutanți in ’82 Trei filme de lung metraj reali­zate pe platourile de la Gottwal- 172

Next