Magazin Estival Cinema, 1982
El este Vuk ți vă puteți imagina cine e în stare să facă! Nimfa cu suflet fideli Am văzut-o, în sfîrșit, pe Nastasia Kinski, nu numai în fotografii, încremenită în fața aparatului, ci în pielea unui personaj, Tess. Tînăra de 19 ani (la ora filmului lui Polanski) apare ca o actriță formată, toată numai candoare, participare, gînd interior, privire nostalgică. Filmul era dedicat „to Sharon...“ (...Tare, desigur, fosta soție a realizatorului, victimă a acelei atroce nopți semnată Manson, semnată nu cu cerneală, ci cu sînge, pe pereții locuinței de la Bel-Air din Hollywood). Nastasia Kinski, despre care s-a scris atîta după Tess, a început o carieră deloc comună: un film alături de Newman, un film sub regia altui nume sonor — dar parcă cuprins de derută — dintre cei mari din cetatea filmului, Francis Ford Coppola. Și de astă dată „Tess" vorbește deloc cu candoare, ci cu dezamăgire despre noua ei experiență de platou. „Coppola s-a folosit — spune ea — de notorietatea mea în Tess, al lui Roman Polanski, lăsîndu-mă sa cred că în filmul lui am să dețin rolul principal, in realitate, n-a fost vorba pînă la urmă decît de un rolișor. Nu eu sunt vedeta filmului". Lucrurile se complică însă cu noul eșec al peliculei lui Coppola care nu merge deloc la public (după cum remarcă presa). Dar nu e vorba doar de o carieră mediocră a unui film, ci de o adevărată catastrofă, care l-ar putea face pe respectabilul american să-și scoată la licitație studioul, cu atîta trudă făcut de el. Vuk Cine-i Vuk? Un pui de vulpe, personajul central al unui lung metraj de animație, personaj simpatic pe care l-a creat mai întîi în romanul său scriitorul István Fekete. După roman s-a făcut scenariul, animatorii au imaginat „o mutră" acestui vulpoiaș care are astfel o expresie de copil neascultător, simpatic, candid, dar și năuc. Filmul face succes și nu e lucru ușor să reții atenția micuților spectatori timp de 75 de minute , frumoasă cu defect împreună cu Candice Bergen, actrița engleză Jacqueline Bisset se află acum pe ecranele lumii, în filmul care poartă titlul, evident nu lipsit de ironie, Bogate și celebre, un film despre care se vorbește mult, dar în primul rînd pentru ca distribuția specială atrage spectatori. Este vorba de cele doua capete de afiș sus citate Bergen și Bisset. Unii comentatori nu ezită să atribuie succesul filmului (atît cît este) acestor două interprete de mare sonoritate. Și totuși, Jacqueline Bisset sau Jackie Bisset cum i se spune în lumea filmului, nu este o mare amatoare de glorie și nici nu suportă prea ușor meseria pe care și-a ales-o. Ea ar fi vrut sa devină dansatoare. Dar n-a devenit. „Am prea mult trac — mărturisește ea — și apoi am o mare jenă să apar în fața publicului aproape goală, așa cum apar dansatoarele. Și astăzi, ori de cîte ori intru pe platoul de filmare, fie că este vorba de Hollywood sau în altă parte, am un truc care mă face să fiu gata în orice clipă să fug, mai degrabă decît să pășesc pe scîndurile studioului“. Prietena delfinilor Au văzut-o desigur și la noi, pe micul ecran, pe Olivia Newton John cîntînd, dar și jucîndu-se cu niște foarte simpatici delfini. Publicul o cunoaște în genere ca pe o cîntăreață foarte lansată, cu show-uri în care totul este regizat ca ea să se afle în centrul atenției. A jucat doar în două filme și se gîndește tot timpul să facă un altul, dar nu unul oarecare. Pentru Olivia Newton John, filmul este o veche pasiune: — Cînd aveam 15 ani, în Anglia, săream de multe ori gardul ca să mă duc în ascuns la cinema și să văd filmele cu Alain Delon. Olivia Newton John — acea Sandie din filmul Grease, unde apărea alături de John Travolta, — devine foarte serioasă ori de cite ori cineva îi propune o discuție despre filmul pe care l-ar prefera. S-ar părea, deși nu o spune fățiș, că experiența de pînă acum de pe platouri nu a satisfăcut-o. Pentru că, departe de beția succesului, Olivia Newton John este o persoană lucidă și rezonabilă, iar succesul de care se bucură azi nu o face să-și piardă mințile. De altfel este, cum se spune, o fată foarte cuminte, nu bea, nu fumează, și face în fiecare zi gimnastică spre a-și păstra forma. — Fără îndoială că ăsta e rezultatul educației mele foarte tradiționaliste. M-am născut într-o familie de universitari — bunicul era laureat al premiului Nobel pentru fizică, iar tatăl meu era profesor la Cambridge. Nimic nu mă predispunea să devin cîntăreață, dar mie asta mi-a plăcut. După filmul Grease, producătorii par interesați de atragerea ei pe platouri. Dar, atunci cînd i s-a propus Grease II, ea a lăsat răspunsul în suspensie, spunînd. ..Depinde de cum o să arate scenariul". Critica criticată Astăzi, zice Jean Louis Comolli — regizor francez foarte respectat, și care are la activul său filme considerate de ținuta — astăzi, în actuala stare a cinematografului francez, faptul de a nu te lăsa capturat de rutină, care nu este decît o rutină de producție, îmi pare a fi ceva vital. Industria te împinge la asta și e probabil normal. Dar te împinge la o asemenea rutină chiar și reacția unor critici în măsura în care imaginația lor despre cinema este săracă și repetitivă. Ce ar însemna oare un cinematograf francez în care cineaștii ar deveni doar niște specialiști ai unui anume tip de filme, de același format și de aceeași expresie, în care cineaștii ar fi ca niște atleți incapabili să alerge în astfel de cursă decît în cea cuprinsă în programul oficial? Debutanți in ’82 Trei filme de lung metraj realizate pe platourile de la Gottwal- 172