Amfiteatru, 1966 (Anul 1, nr. 1-12)

1966-01-01 / nr. 1

apare lunar preţul 1 leu Cuvînt înainte O dată cu venirea noului an, o dată cu începutul unui plan de perspectivă care mobilizează toate forţele creatoare ale întregului popor, se naşte astăzi „Amfiteatru", publi­caţie scrisă de tineri, pentru tineri, oglindă a creaţiei lite­rare şi artistice a tineretului universitar din Republica So­cialistă România. Apariţia revistei noastre este, înainte de toate, corolarul intensificării fără precedent a activităţii literare studenţeşti, cercurilor de iubitori ai literaturii şi artei din institute şi facultăţi, acele tradiţionale dar atît de tinere, viguroase şî efervescente organisme, dinlăuntrul cărora se ivesc necon­tenit, cresc şi se impun atenţiei opiniei publice adevărate constelaţii de talente. „Amfiteatrul" îşi propune să ofere în paginile sale un cîmp larg de afirmare acestor speranţe vii ale literaturii şi artei româneşti , nu ca o simplă gazdă — deşi, desigur, extrem de primitoare — a producţiilor res­pective, ci, mai ales, ca un îndrumător entuziast şi exigent, apropiat şi obiectiv, dornic să deschidă, în mod real, în faţa prietenilor săi, porţile de aur ale afirmării. îndeplinirea acestui deziderat este condiţionată de crearea acelor opere literare şi artistice mereu mai strîns legate de realităţile acestor timpuri şi ale acestui pămînt, opere oglindind dinamicele prefaceri pe care le cunoaşte ţara noastră, recolta succeselor obţinute prin elanul, hărni­cia şi talentul întregului popor, sub steagul de luptă al comuniştilor. Avem deplina credinţă că, aflînd aici izvoare inepuizabile de inspiraţie, hotărîţi să afirme cu mijloacele artei ideile şi idealurile nobile care guvernează eforturile celor ce muncesc, ucenicii din amfiteatre ai literaturii şi artei nu-şi vor precupeţi strădaniile pentru ca să adauge rînduri vii la cronica sensibilă a României socialiste. Prin tot ce va întreprinde, „Amfiteatru" îşi impune ca sarcină de onoare să reflecte profilul tînărului intelectual din epoca noastră, devotat trup şi suflet poporului său şi la care setea de cultură, aspiraţia spre frumos, combustia spi­rituală bogată au ca unică linie de perspectivă servirea cauzei Partidului Comunist Român. Trăiri adînci, capabile să declanşeze uriaşe elanuri creatoare, dragostea fierbinte pentru patria socialistă, încrederea în înaintarea României spre culmile civilizaţiei şi progresului — iată firul roşu al activităţii noastre, numitorul comun al celor 16 pagini. Aprindem astăzi o nouă făclie în concertul de lumini al culturii româneşti. Fie ca în cercul ei de raze să cuprindem nu numai toate amfiteatrele ţării, ci şi idealurile generoase ale acelora care, plecînd din aceste amfiteatre, vor duce cunoştinţele şi energia lor clocotitoare spre toate zările patriei. UN SUKlET AL NOSTRU MODA Şl ■' „ ■ • *£!“••■ *. •" f­­.ft t '-*„£ . -Vi. MODERN1 TINEREŢEA POEZIEI militante înţeleg prin specific naţional particularităţile psihice dobîndite de un popor de-a lungul evoluţiei sale istorice, fizionomia proprie a creaţiilor lui spirituale, ceea ce face ca opera unui Homer să fie grecească, a lui Dante italiană, a lui Shakespeare engleză, a lui Goethe germană, a lui Puşkin rusă, a lui Eminescu românească. Există în creaţia oricărui mare artist un sunet aparte care e semnul originalităţii lui, dar şi o notă comună artiştilor aparţi­­nînd aceluiaşi popor determinată de condiţii de spaţiu şi timp. Poetul, putem spune altfel, se expr­imă pe el însuşi, dar exprimă în aceeaşi vreme epoca şi ţara sa, modul de a fi şi de a gîndi al său, dar şi modul de existenţă şi gîndire al comunităţii din care face parte. Ştiinţa a infirmat supoziţia că specificul naţional ar fi un dat fatal, biologic, condiţionat de culoarea pielii sau compoziţia sîngelui (rasă), dar a recunoscut că existenţa în anumite con­diţii economice şi politice dă naştere unui anumit fel de a privi şi interpreta fenomenele care nu-i altceva decît specific sau caracterul naţional. AL. PIRU (Continuare în pag. 15) Fiecare generaţie nouă din artă şi literatură este preocupată de ideea de modernitate , strădania de a înnoi, de a găsi necontenit alte forme pentru cuprinderea cît mai largă a obiectului artei şi a mijloacelor de expresie stă în firea intimă a oricărui creator. „Artei şi literaturii — se spune în Raportul prezentat de tovarăşul Nicolae Ceauşescu la al IX-lea Congres al P.C.R. — le sunt proprii preocuparea pentru continua înnoire şi perfecţionare creatoare a mijloacelor de exprimare artistică, diversitatea de stiluri , trebuie înlăturată orice tendinţă de exclusivism sau rigiditate manifestată în acest domeniu. Esenţial este ca fiecare artist, în stilul său propriu, păstrîndu-şi individualitatea artistică, să manifeste o înaltă respon­sabilitate pentru conţinutul operei sale, să urmărească ca ea să-şi gă­sească drum larg spre mintea şi inima poporului". De aceea nu pot fi decît salutare preocupările pentru descoperirea timbrului propriu, pentru afirmarea unei personalităţi originale, pentru contactul cu stilurile cele mai diverse, pentru cunoaşterea datelor noi şi esenţiale privind universul social şi moral al omului contemporan. în acest sens, tinerii scriitori, printre care şi studenţi, au adus şi aduc contribuţii de seamă la dezvoltarea lite­raturii noastre socialiste. Formaţi şi educaţi o dată cu ţara nouă, ei impun I. D. BĂLAN (Continuare în pag. 15) Trăim epoca prefacerilor sociale de structură, care schimbă, în ter­mene istorice scurte, faţa continentelor eliberate de lanţuri seculare. în ritmurile fiecărei mişcări revoluţionare pot fi desluşite şi cadenţele poeziei. Trăim vremea uluitoarelor cuceriri ştiinţifice şi tehnice. Ele sînt impli­cit poetice, chiar dacă nu oricînd sesizăm la prima vedere, în limbajul specializat al comunicărilor, valenţa poetică. Trăim, în sfîrşit, timpurile unei continue clarificări a orizonturilor spirituale, afirmării pe planul conştiinţei individuale a valorilor reale, în ascuţită luptă cu prejudecăţile, concepţiile închistate, gusturile îndoielnice. Şi î­n aceste vaste defrişări interioare poezia îşi are locul. Este vorba de o anumită poezie — aceea pe care, pentru valoarea ei de armă, obişnuim s-o numim militantă. Altfel spus, o poezie care cu­noaşte elixirul veşnicei tinereţi, pentru că a ştiut să contribuie la o victorie. Vă invităm să citiţi în pagina în reflecţiile pe această temă ale criti­cilor literari Matei Călinescu şi Constantin Stănescu şi ale studentului Gh. Lupaşcu Marchidan. O ANCHETĂ A REVISTEI NOASTRE­­!Ki!!l»llil ERAM BĂRBATUL CARE.. li!­! Nu l-am văzut niciodată şi — nu luaţi aceasta drept îndrăzneală superfluă, ci ca o mărturisire a spaimei ce mi-ar fi inflamat orbitele — sînt bucuros că nu l-am văzut. Dintr-un colţ al nopţii am pîndit prin ani, cînd şi cînd, casa vegheată de dragoni şi în zidurile căreia stă îngropată — o credinţă care trăieşte în mine nestrămutată şi grea — sabia lui Othelo şi, cînd perdeaua se clătina pe geam ameninţînd să-i descopere umbra, mă retrăgeam, ducînd în suflet fascinaţia unei clipe unice, aceea în care aş fi putut să descopăr aievea fruntea lui leonină sub care goneau fulgere şi se rînduiau în cadenţă lumi necunoscute. Plămădit din pasiuni arzătoare, el a despicat timpul îndărăt, culegînd din uliţi de demult istoria marilor bărbaţi ai neamului, şi s-a avîntat, lucid şi neîndu­rător, şi în timpul care este înainte, şi acest gest prometeic, plătit cu suferinţă şi cu sînge, l-a ridicat în piscul recunoştinţei noastre, acolo unde popoarele îi situează pe aceia care, singuri într-un veac, culeg din viitor, arzîndu-şi braţele, cupa de aur cu băuturi vrăjite şi pe care o întind, generoşi, ca să soarbă din ea, tuturor oamenilor. Cîntecul lui dur, fluviu sub arcul carpatic, curge în adîncul arterelor ţării. Iar sub tîmpla, în sîngele nostru, numele său înaintează în veșnicie și în legendă. FĂNUȘ NEAGU ■J'Wmb RIDENDO CASTIGAT MORES ianuarie 1966 ,n anul I numărul 1 1

Next