Amfiteatru, 1976 (Anul 11, nr. 1-3)
1976-01-01 / nr. 1
comermii comermn DRUMURILE POEŢILOR Pe vremea lui Labiş, la Şcoala de literatură „documentarea“ era o disciplină care făcea parte din programul şcolar, obiect de studiu pentru tinerii scriitori. Profitabilă pentru poeţi, „documentarea“ ia azi înfăţişarea intilnirilor cu publicul şi a călătoriilor prin ţară. La Tîrgovişte, la Alexandria, la Slobozia, la Cluj-Napoca, în comunele judeţului Bihor, în comunele din jurul Iaşului, la Segarcea, la Feteşti, la Rm. Vîlcea au avut loc dialoguri ale tinerilor poeţi cu lumea. Sînt nelipsiţi de la aceste întîlniri şi poeţii generaţiei tinere : Paul Balahur, Daniela Crăsnaru, Mircea Dinescu, Dinu Flămând, Dumitru M. Ion, Vasile Igna, Mircea Florin Şandru, Mihai Ursachi, Duşan Petrovici, Dan Verona. (Petru URIANU) DAN CONDURACHE Dan Condurache este de cinci luni actor al Teatrului Mic. Absolvent al I.A.T.C.-ului din Bucureşti, promoţia 1974, el a continuat, în calitate de profesionist, colaborarea cu acelaşi teatru la o piesă dificilă, ce solicita o participare actoricească complexă : „Galileo Galilei“. Brecht-ul de la Teatrul Mic a însemnat şi primul mare succes, încredinţîndu-i-se în continuare rolul Petre în piesa lui Paul Ioachim „Nu suntem îngeri“. Experienţa dobîndită la un teatru profesionist, în anii studenţiei (i s-au acordat roluri, la Teatrul „Bulandra“ în piesele „Chiţimia“ şi „Trei generaţii“), continuă o activitate prodigioasă pe scena „Cassandrei“. Despre rolurile realizate la clasă, în anii studenţiei, Dan Condurache îşi aminteşte, deja „cu nostalgie“. Unele i-au prilejuit mari emoţii ; erau roluri complexe, contactul cu scena abia se stabilea. Menţionează totuşi între aceste roluri pe cel din „Răzvan şi Vidra“, din „Excursie în aer liber“ de I. Băieşu, „Priveşte înapoi cu mînie“ (Jimmy Porter), „Căsătorie fără voie“, „O noapte furtunoasă“ (Chiriac) etc. Şi tot cu nostalgie îşi aminteşte de examenul de admitere pentru care pregătise zeci de poezii, iar acolo, pe scenă, în faţa comisiei nu-şi mai amintea decît vreo trei sau patru : Prevert, Maiakovski, Ritsos şi un monolog din „Iona“ de M. Sorescu. Inerent, unui actor tînăr i se pune întrebarea : la ce lucrează acum, ce roluri are între proiectele viitoare. Dan Condurache repetă intens, la Teatrul Mic pentru o piesă foarte frumoasă scrisă de Saul Levitt, „Dosarul Andersonville“ unde rolul Davidsohn va fi jucat, alternativ de un alt tînăr actor Mihai Dinvale, iar pentru televiziune pregăteşte, sub îndrumarea Soranei Coroamă rolul Ionel din ..Domnişoara Nastasia“. (Simelia REDLOW) JURNALELE SCRIITORILOR Se pare că începutul interesului pentru jurnalele intime ale scriitorilor a fost marcat, la noi, de apariţia jurnalului lui N. D. Cocea în Ed. politică , un volum care trăda faţa sentimentală a pamfletarului, compasiunea lui pentru destinele denaturate de politicianismul epocilor trecute ale ţării. în acelaşi timp, apăreau fragmente din jurnalul lui Gala Galaction, colegul său de luptă socialistă din anii tinereţii. Autorul „Papucilor lui Mahmud“ nu se comunica mai mult la nivelul senzualităţii sale stilistice, decît ca observaţia, al socialului. In paginile revistei „Manuscriptum“ au apărut paginile de jurnal reconstituit ale lui Matheiu I. Caragiale, de o deosebită importanţă pentru cunoaşterea biografiei sale interioare, controversată şi aflată incă „sub pecetea tainei“. Acestor incitări ale gustului beletristic pentru literatura jurnalelor li se adaugă fragmentele din jurnalul lui Liviu Rebreanu, publicate de revista „Luceafărul“, de la al cărui conţinut integral se aşteaptă unele revelaţii asupra formării destinului său literar şi social. Pe acest fundal al memorialisticii au apărut de curînd „Notele zilnice“ ale lui Camil Petrescu, „însemnările zilnice“ ale lui Titu Maiorescu şi „Jurnalul“ lui Octav Şuluţiu. Toate aceste cărţi, epuizate din librării cu destulă repeziciune, işi aşteaptă comentatorii lor, deoarece ele sunt interesante nu numai pentru istoria literară, ci şi pentru critica, estetica şi sociologia literară. Jurnalele scriitorilor par să fie preferate de cititori, operelor de ficţiune. De ce anume, iată o întrebare la care se pot da cele mai neaşteptate răspunsuri. (M. R.) O INEDITĂ, VASILE PÂRVAN în activitatea sa, autorul Geticii, de la a cărei apariţie se împlinesc 50 de ani, a avut prilejul să cunoască nenumăraţi oameni de cultură, cu care a stabilit raporturi prieteneşti şi livreşti, în calitate de director al prestigioasei edituri Cultura Naţională, face cunoştinţă cu Igena Floru (1852—1926), care a tipărit în editura amintită două cărţi de traduceri : Prinţul fericit de Oscar Wilde (1922) şi Basme englezeşti (1923). Igena Floru a manifestat o admiraţie constantă faţă de acest pontif al culturii noastre, întreţinînd discuţii şi scriindu-şi, uneori unul altuia. Misiva de mai jos, pe care o publicăm datorită surorii scriitoarei, Sandi Floru este o mărturie elocventă în acest sens : „Muzeul Naţional de antichităţi / Cabinetul directorului / Histria, 13 sept(embrie), 1922 / Scumpă prietenă. Ai făcut bine de mi-ai dat ştiri despre dumneata. La rîndul meu îţi comunic că marţi 19 sept (embrie) voi fi în Bucureşti (la 12, ca de obicei, la Muzeu). Aş fi mai perletor. (V. Andronache : Texte de fiinţă) . — poezie maternă : Cînd simt cum tresaltă în pintec / cu picioare golaşe / copilul de viaţă nouă // Ieri, din braţele mele Am cioplit un leagăn / S-adorm în el feciorul. (Doina Ieremia Safirescu , Simetrie) . — poezie letală : în ceasul arderii nimeni nu ştie / că viaţa e moarte / şi moartea e vie. // Pe undele vîntului / Amurgul amintirilor mă cheamă mereu / Dincolo de sufletul meu. (Ion Pîslaru : Sunete de argilă) Da. Cordul meu va înceta odată. II Mi s-au pierdut nişte destine / Cîndva şi am ucis un vis. (Valentin Deşliu : Pasărea fără somn) . Şi dacă n-a vrut să fi fost murit / o mai fi trăind şi azi... (Doina I. Safirescu: Simetrie). (G. Ionescu-OLBOJAN) PRIMIM Stimate tovarăşe Redactor-şef, în legătură cu nota colaboratorului dr. S. Vuciu, Coincidenţe întîmplătoare ? din nr. 11 ATELIER: CORNEL ANTONESCU Se uită deseori că materia primă, minereul ales pe care artistul îl modelează în retortele creaţiei, este însăşi fiinţa umană, omul cu multiplele nuanţe, nu rareori contrastante, ale personalităţii sale. Aventura creaţiei pictorului este adeseori, de aceea, o aventură dramatică. Dramele lumii sunt reale şi nu-i pot fi străine. Iar dramele lumii devin, pe pînza sa, dramele luminii. Pictura lui Cornel Antonescu ■e alcătuită din astfel de drame care au, însă, în general, o finalitate purificatoare. Pe pînzele sale, tensiunea, fără a-şi pierde misterul, se rezolvă totuşi în claritate. Printr-o interioară nevoie de limpezime, formele sunt aduse la certitudinea geometriei. Sub limpiditatea soluţiei finale se ascunde însă o istorie, de multe ori o dramă consumată. Şi este mult mai bogată, mai profitabilă înseninarea care vine după furtună, cristalizarea formelor care se nasc din tumultul lor. Simţim aceasta în „Autoportretul“ premiat, cu una din medalii, cele două ale concursului internaţional de portrete Paul Louis Weiller, Paris, 1974, compus după schema unei monumentale piramide. Roşul hainei se aşează la baza tabloului ca o afirmaţie categorică. Dar privirea nu se odihneşte pe suprafaţa-i de o tranşantă netezime decît după ce a parcurs geografia întunecată a figurii plasate în partea superioară a tabloului şi care include zona de necunoscut atrăgînd privitorul întru rezolvarea sa. Nu este vorba aici de insolitul gratuit devenit scop în sine, de bizareria neserioasă. Fiecare tablou este rezultatul unei probleme puse cu vigoare şi totodată cu rigoare, o rigoare aproape matematică. Coerenţa ansamblului este nu exterioara, ci dirijată organic ; există o coerenţă psihică a personajelor, de pildă, în marea compoziţie dedicată corului Madrigal, aflată deocamdată pe şevaletul artistului. Dincolo de strălucirea de cloisome a culorilor, ceea ce impresionează în arta lui Cornel Antonescu este epica concentrată a imaginii. Personajele care o populează sunt, de fapt, elemente ale vocabularului artistic, simboluri ale afectelor, drama lor este drama sufletului omenesc. (Mihai ISPIR). bucuros însă să te știu undeva la aer, după oribila viligiatură pe care ai făcut-o în București toată vara. In acest caz ne vom vedea destul de tîrziu, căci eu voi sta pînă la 1 oct(ombrie), iar la 5 oct(ombrie) plec la Roma. Al d(umitale) devotat V(asile) Pârvan. Adresa de pe plic : (Domnișoarei Igena Floru Str(ada) Aurel Vlaicu 115, București. Recomandată: Prof(esor) V (asile) Pârvan. Cetatea Histria“. Tot în arhiva surorii scriitoarei, Sandi Floru se mai păstrează cîteva materiale referitoare la Vasile Pârvan, printre care amintim cîteva file de jurnal, unele scrisori netrimise lui V. Pârvan, precum şi o scrisoare a acestuia adresată Igeniei privitoare la editarea „Prinţului fericit“. Le vom încredinţa tiparului cu alt prilej. (Nicolae SCURTU). (1975) al revistei pe care o conduceţi, vă rog să aveţi bunăvoinţa publicării următorului text : Absenţa trimiterii la Adrian Marino, în urma frazei începînd cu : „Spiritul baroc al autorului...“, din prefaţa Melanholiei neasemuitului Inorog, Editura Dacia, 1973, p. 9, mă învinovăţeşte cu atît mai mult cu cât în aceeaşi ediţie, pagina 195, nota 16, scriam : „In problemele structurii spiritului baroc, vezi Adrian Marino, Barocul, în Clasicism Baroc Romantism, Editura Dacia, 1971“. Sperînd să acceptaţi acordarea unui spaţiu acestor rînduri, adresez aici, în „Amfiteatru“, scuze istoricului şi criticului literar Adrian Marino pentru omisiunea datorată neglijenţei mele inadmisibile. Cu mulţumiri. (Doina CURTICAPEANU) GAME ŞI TEME Gama largă de teme abordate de autorii publicaţi de Editura Litera poate fi defalcată cam aşa : — poezie profund filosofică : Cînd am crescut îndeajuns / Ca să-mi pot face o praştie, / Am tras în lună / Şi m-am mirat / Că nu-mi cad în ochi cioburi... (N. Tudor : Poemele verii) . Dar / A muri, / A vedea, / A auzi, / Înseamnă eu. (Alee Duma : Poeme) ; înmuguresc sub un platan / din cimitirul meu / dar nici nu-mi pot închipui / cit e de greu. (Maria Mărgineanu : Nopţi şi sînziene) ; — poezie mai puţin filosofică : Nu mi-a spus nimeni / Că înăuntrul piciorului / Am un ochi // Talpa lăcrimează argint / Pe gura pietrelor. (Vasile Andronache : Texte de fiinţă) . M-am surprins la început ca pe o lopată de moarte, ca pe un talger de oase puţine, cu un calendar de zile cînd genunchiul se ri-/dică din dărimături.... Cutreieram printr-un fund din sufletul meu / într-o noapte de vară — şi mintea era obo-sită, mina nu mai ştia veşnicia... (Dumitru Pietraru : Eu însumi) . — poezie de dragoste : Tu eşti doar o aromă / de vise pergamute / eu scad urcînd în vreme / iar tu abia te vezi. // La trei răscruci de vreme / ţi-am aşteptat ivirea, / te plăsmuiam din ceţuri / şi te zăream incert. (Valentin Deşliu : Pasărea fără somn) ; Pulpele tale ard / Ca zăpezile crescute / / Pe ecuatorul SPAŢIUL EXHAUSTIV AL TRADUCERILOR Ultimii ani au conturat personalitatea a două colecţii aparţinînd Editurii Univers : Studii şi Eseuri care au oferit de cele mai multe ori cărţi de mare importanţă despre fenomenul literar şi estetic, opere profunde şi incitante prin felul în care au supus unor restructurări esenţiale fenomene estetice, lingvistice, poetice, folclorice etc. Indicată prin prisma unei mici retrospective galeria numelor de notorietate ştiinţifică şi publicistică care au semnat apariţiile acestei colecţii este impresionantă : Marcel Raymond, Albert Béguin, Tzvetan Todorov, Northrop Frye, Renee Wellek, J. Huizinga, Paul Hazard ş.a. Consecinţa unei ştachete ridicate a calităţii operelor publicate a fost principiul stabil al colecţiei Studii, deşi cealaltă colecţie, Eseuri, a părăsit cu timpul acest principiu, în ultimele luni editînd lucrări sub prestigiul celor din perioada de debut. O sugestie privind aria geografică a selectării lucrărilor prezentate în Studii credem că ar merita să stea în atenţia editurii : pentru orice fidel cititor al colecţiei nu este greu de remarcat că majoritatea traducerilor sale vizează cu predilecţie autori francezi apoi englezi şi in sfîrşit se pot nota apariţii sporadice de teoreticieni aparţinînd unor alte arii geografice. Recunoaştem cu toţii fără îndoială importanţa de anvergură mondială a tuturor curentelor şi tendinţelor de origine franceză sau engleză, totuşi în ultimele două decenii, se pot întîlni opinii şi idei interesante, demonstraţii suple apelînd la conexiuni îndrăzneţe care vizează domeniul culturii şi al artei şi în alte arii geografice mai puţin cunoscute. (A. SAVULESCU) ECHINOX nr. 11—12. Cu acest număr dublu, revista clujeană a Universităţii rotunjeşte şapte ani de apariţie. Revista a ajuns la un echilibru propriu, ea are rubrici cu o frumoasă continuitate cărora echipa redacţională le asigură, prin rotaţie, o evidentă supleţe. Mai cu seamă sectorul de critică literară se situează la zi ; în acest număr, de exemplu, sunt discutate nouă cărţi aparţinind unor autori contemporani : Constantin Noica, Ştefan Cazimir, Aurel Şorobetea, Miron Cordun, Gh. Tomozei, Valentin Taşcu, George Bălăiţă, Cezar Ivănescu, Al. Ivasiuc. Intre acestea, se remarcă în deosebi articolele semnate de Alex. Cistelecan şi Gheorghe Perian. Semnează poezie şaptesprezece poeţi, mai vechi sau mai noi colaboratori ai revistei (ne-au plăcut mai cu seamă poeziile Monicăi Lazăr, ale lui loan Moldovan şi ale Petronellei Pantiş). Mai notăm o frumoasă pagină despre Sadoveanu (Ioan Simuţ), cit şi interviul acordat de criticul Radu Enescu. UNIVERSITATEA COMUNISTA nr. 27, octombrie 1975. Cum scriam şi altădată, o nouă echipă redacţională reuşeşte să învioreze această publicaţie a Universităţii bucureştene. în numărul de faţă, acest lucru îl dovedesc îndeosebi două grupaje : cel de poezie, intitulat „Sub semnul vîrstei de bronz“ şi grupajul de reportaje numit „Colegi de generaţie“. Iată aşadar o revistă cu serioşi şi talentaţi reporteri (Eugen Mihăescu, Elena Cantemir, Ioan Paraschiv, Mihnea Octav-Enoşeşti, şi Ioan Sbârnea, în acest număr). Bună intenţia de a discuta pe tema „Asociaţia — teorie şi metodă“, păcat însă că articolele cu care este ilustrată nu au nerv şi campează în generalităţi. Ar trebui să mai spunem că sectorului de critică literară îi lipseşte deocamdată energia. Interesant este eseul de pe ultima pagină despre Malraux şi Marquez, semnat de George Purdea. De asemenea, plină de energie poezia cu care se deschide numărul, semnată de Gabriel Stănescu. Cuvinte bune avem şi pentru ţinuta grafică. FORUM STUDENŢESC nr. 12, 1975. Din nou sunt bune în această revistă articolele critice privind viaţa de asociaţie (cele semnate de Dana Dinu şi „radar“, apoi raid-ancheta lui Ovidiu Corduneanu. Ceva mai vie se arată şi ultima pagină, semnată în sfîrşit de studenţi. Ne place combativitatea revistei, cît şi faptul că urmăreşte ecoul pe care-l au articolele publicate aici. Regretăm însă că nu putem spune lucruri bune nici de astă dată despre literatura pe care o publică revista. Ce părere să ne facem despre asemenea versuri care plonjează irecuperabil în umor involuntar : „Gorjul untărim simplu cu dealuri / şi turme de capre ca nişte oraşe mai mici / cu morminte în formă de valuri / şi oameni plecaţi deacasă la servici“... etc ? Cum să credem invective de genul : „Poeţii care scriu poezii pentru bani / se suspectează continuu între ei înşişi...“ ? îi dorim lui Mircea Bîrsilă, autorul acestor texte, să nu mai „suspecteze“ pe alţii, ci să-şi suspecteze vocaţia sa proprie. (C. FLAVIU) ICONOGRAFIA ISTORICA O parte din paginile de faţă ale revistei noastre sunt ilustrate cu fotocopii ale unor documente iconografice de epocă. Unele dintre ele sunt opere de artă, chiar dacă intenţia autorilor a fost numai aceea de a le conferi valoare de „martor ocular“ al câtărui moment istoric, în unele din ele recunoaştem momente ale Revoluţiei de la 1848, Unirii Principatelor, războiului pentru Independenţă, în altele, imagini reprezentînd pagini din istoria mai îndepărtată a poporului român. Toate se vor un itinerar pe scurt al evoluţiei documentului iconografic, de la miniatură la gravură și pictură, precedând apariția fotografiei propriu-zise.