Amfiteatru, 1976 (Anul 11, nr. 1-3)

1976-01-01 / nr. 1

comermii comermn DRUMURILE POEŢILOR Pe vremea lui Labiş, la Şcoala de literatură „documentarea“ era o disciplină care făcea parte din programul şcolar, obiect de stu­diu pentru tinerii scriitori. Pro­fitabilă pentru poeţi, „docu­mentarea“ ia azi înfăţişarea in­­tilnirilor cu publicul şi a călăto­riilor prin ţară. La Tîrgovişte, la Alexandria, la Slobozia, la Cluj-Napoca, în comunele jude­ţului Bihor, în comunele din jurul Iaşului, la Segarcea, la Fe­teşti, la Rm. Vîlcea au avut loc dialoguri ale tinerilor poeţi cu lumea. Sînt nelipsiţi de la aceste întîlniri şi poeţii genera­ţiei tinere : Paul Balahur, Da­niela Crăsnaru, Mircea Dinescu, Dinu Flămând, Dumitru M. Ion, Vasile Igna, Mircea Florin Şan­­dru, Mihai Ursachi, Duşan Pe­­trovici, Dan Verona. (Petru URIANU) DAN CONDURACHE Dan Condurache este de cinci luni actor al Teatrului Mic. Absolvent al I.A.T.C.-ului din Bucureşti, promoţia 1974, el a continuat, în calitate de profe­sionist, colaborarea cu acelaşi teatru la o piesă dificilă, ce so­licita o participare actoricească complexă : „Galileo Galilei“. Brecht-ul de la Teatrul Mic a însemnat şi primul mare succes, încredinţîndu-i-se în continuare rolul Petre în piesa lui Paul Ioachim „Nu suntem­ îngeri“. Ex­perienţa dobîndită la un teatru profesionist, în anii studenţiei (i s-au acordat roluri, la Tea­trul „Bulandra“ în piesele „Chiţi­­­mia“ şi „Trei generaţii“), con­tinuă o activitate prodigioasă pe scena „Cassandrei“. Despre rolu­rile realizate la clasă, în anii studenţiei, Dan Condurache îşi aminteşte, deja „cu nostalgie“. Unele i-au prilejuit mari emo­ţii ; erau roluri complexe, con­tactul cu scena abia se stabilea. Menţionează totuşi între aceste roluri pe cel din „Răzvan şi Vidra“, din „Excursie în aer liber“ de I. Băieşu, „Priveşte înapoi cu mînie“ (Jimmy Por­ter), „Căsătorie fără voie“, „O noapte furtunoasă“ (Chiriac) etc. Şi tot cu nostalgie îşi aminteşte de examenul de admitere pen­tru care pregătise zeci de poezii, iar acolo, pe scenă, în faţa comi­siei nu-şi mai amintea decît vreo trei sau patru : Prevert, Maiakovski, Ritsos şi un mono­log din „Iona“ de M. Sorescu. Inerent, unui actor tînăr i se pune întrebarea : la ce lucrează acum, ce roluri are între proiec­tele viitoare. Dan Condurache repetă intens, la Teatrul Mic pentru o piesă foarte frumoasă scrisă de Saul Levitt, „Dosarul Andersonville“ unde rolul Da­vidsohn va fi jucat, alternativ de un alt tînăr actor Mihai Din­­vale, iar pentru televiziune pre­găteşte, sub îndrumarea Soranei Coroamă rolul Ionel din ..Dom­nişoara Nastasia“. (Simelia REDLOW) JURNALELE SCRIITORILOR Se pare că începutul interesu­lui pentru jurnalele intime ale scriitorilor a fost marcat, la noi, de apariţia jurnalului lui N. D. Cocea în Ed. politică , un volum care trăda faţa sentimentală a pamfletarului, compasiunea lui pentru destinele denaturate de politicianismul epocilor trecute ale ţării. în acelaşi timp, apă­reau fragmente din jurnalul lui Gala Galaction, colegul său de luptă socialistă din anii tinereţii. Autorul „Papucilor lui Mahmud“ nu se comunica mai mult la nivelul senzualităţii sale stilisti­ce, decît ca observaţia, al socia­lului. In paginile revistei „Ma­­nuscriptum“ au apărut paginile de jurnal reconstituit ale lui Matheiu I. Caragiale, de o deo­sebită importanţă pentru cu­noaşterea biografiei sale interi­oare, controversată şi aflată incă „sub pecetea tainei“. Aces­tor incitări ale gustului beletris­tic pentru literatura jurnalelor li se adaugă fragmentele din jurnalul lui Liviu Rebreanu, publicate de revista „Luceafă­rul“, de la al cărui conţinut inte­gral se aşteaptă unele revelaţii asupra formării destinului său literar şi social. Pe acest fundal al memorialisticii au apărut de curînd „Notele zilnice“ ale lui Camil Petrescu, „însemnările zilnice“ ale lui Titu Maiorescu şi „Jurnalul“ lui Octav Şuluţiu. Toate aceste cărţi, epuizate din librării cu destulă repeziciune, işi aşteaptă comentatorii lor, deoarece ele sunt interesante nu numai pentru istoria literară, ci şi pentru critica, estetica şi sociologia literară. Jurnalele scriitorilor par să fie preferate de cititori, operelor de ficţiune. De ce anume, iată o întrebare la care se pot da cele mai neaşteptate răspunsuri. (M. R.) O INEDITĂ, VASILE PÂRVAN în activitatea sa, autorul Ge­ticii, de la a cărei apariţie se împlinesc 50 de ani, a avut pri­lejul să cunoască nenumăraţi oameni de cultură, cu care a stabilit raporturi prieteneşti şi livreşti, în calitate de director al prestigioasei edituri Cultura Naţională, face cunoştinţă cu Igena Floru (1852—1926), care a tipărit în editura amintită două cărţi de traduceri : Prinţul feri­cit de Oscar Wilde (1922) şi Basme englezeşti (1923). Igena Floru a manifestat o admiraţie constantă faţă de acest pontif al culturii noastre, întreţinînd discuţii şi scriindu-şi, uneori unul altuia. Misiva de mai jos, pe care o publicăm datorită surorii scriitoarei, Sandi Floru este o mărturie elocventă în acest sens : „Muzeul Naţional de antichităţi / Cabinetul directoru­lui / Histria, 13 sept(embrie), 1922 / Scumpă prietenă. Ai făcut bine de mi-ai dat ştiri despre d­umnea­ta. La rîndul meu îţi comunic că marţi 19 sept (embrie) voi fi în Bucureşti (la 12, ca de obicei, la Muzeu). Aş fi mai perletor. (V. Andronache : Texte de fiinţă) . — poezie maternă : Cînd simt cum tresaltă în pintec / cu pi­cioare golaşe / copilul de viaţă nouă // Ieri, din braţele mele Am cioplit un leagăn / S-adorm în el feciorul. (Doina Ieremia Safirescu , Simetrie) . — poezie letală : în ceasul ar­derii nimeni nu ştie / că viaţa e moarte / şi moartea e vie. // Pe undele vîntului / Amurgul amintirilor mă cheamă mereu / Dincolo de sufletul meu. (Ion Pîslaru : Sunete de argilă) Da. Cordul meu va înceta odată. II Mi s-au pierdut nişte destine / Cîndva şi am ucis un vis. (Va­lentin Deşliu : Pasărea fără somn) . Şi dacă n-a vrut să fi fost murit / o mai fi trăind şi azi... (Doina I. Safirescu: Sime­trie). (G. Ionescu-OLBOJAN) PRIMIM Stimate tovarăşe Redactor-şef, în legătură cu nota colabora­torului dr. S. Vuciu, Coinciden­ţe întîmplătoare ? din nr. 11 ATELIER: CORNEL ANTONESCU Se uită deseori că materia primă, minereul ales pe care artistul îl modelează în retor­tele creaţiei, este însăşi fiinţa umană, omul cu multiplele nuanţe, nu rareori contrastante, ale personalităţii sale. Aventura creaţiei pictorului este adeseori, de aceea, o aventură dramatică. Dramele lumii sunt reale şi nu-i pot fi străine. Iar dramele lumii devin, pe pînza sa, dra­mele luminii. Pictura lui Cornel Antonescu ■e alcătuită din astfel de drame care­ au, însă, în general, o fi­nalitate purificatoare. Pe pîn­­zele sale, tensiunea, fără­­ a-şi pierde misterul, se rezolvă to­tuşi în claritate. Printr-o inte­rioară nevoie de limpezime, for­mele sunt aduse la certitudinea geometriei. Sub limpiditatea so­luţiei finale se ascunde însă o istorie, de multe ori o dramă consumată. Şi este mult­ mai bogată, mai profitabilă înseni­narea care vine după furtună, cristalizarea formelor care se nasc din tumultul lor. Simţim aceasta în „Autoportretul“ pre­miat, cu una din medalii, cele două ale concursului internaţio­nal de portrete Paul Louis Weil­­ler, Paris, 1974, compus după schema unei monumentale pira­mide. Roşul hainei se aşează la baza tabloului ca o afirmaţie categorică. Dar privirea nu se odihneşte pe suprafaţa-i de o tranşantă netezime decît după ce a parcurs geografia întune­cată a figurii plasate în partea superioară a tabloului şi care include zona de necunoscut a­­trăgînd privitorul întru rezolva­rea sa. Nu este vorba aici de insolitul gratuit devenit scop în sine, de bizareria neserioasă. Fiecare tablou este rezultatul unei probleme puse cu vigoare şi totodată cu rigoare, o rigoare aproape matematică. Coerenţa ansamblului este nu exterioara, ci dirijată organic ; există o coerenţă psihică a personajelor, de pildă, în marea compoziţie dedicată corului Madrigal, a­­flată deocamdată pe şevaletul artistului. Dincolo de străluci­rea de cloisom­e a culorilor, ceea ce impresionează în arta lui Cornel Antonescu este epica concentrată a imaginii. Persona­jele care o populează sunt, de fapt, elemente ale vocabularu­lui artistic, simboluri ale afec­telor, drama lor este drama su­fletului omenesc. (Mihai ISPIR). bucuros însă să te știu undeva la aer, după oribila viligiatură pe care ai făcut-o în București toată vara. In acest caz ne vom vedea destul de tîrziu, căci eu voi sta pînă la 1 oct(ombrie), iar la 5 oct(ombrie) plec la Roma.­ Al d(umitale) devotat V(asile) Pârvan. Adresa de pe plic : (Domnișoarei Igena Floru Str(ada) Aurel Vlaicu 115, Bucu­rești. Recomandată: Prof(esor) V (asile) Pârvan. Cetatea His­tria“. Tot în arhiva surorii scriitoa­rei, Sandi Floru se mai păstrea­ză cîteva materiale referitoare la Vasile Pârvan, printre care amintim cîteva file de jurnal, unele scrisori netrimise lui V. Pârvan, precum şi o scrisoare a acestuia adresată Igeniei pri­vitoare la editarea „Prinţului fericit“. Le vom încredinţa ti­parului cu alt prilej. (Nicolae SCURTU). (1975) al revistei pe care o con­duceţi, vă rog să aveţi bună­voinţa publicării următorului text : Absenţa trimiterii la Adrian Marino, în urma frazei începînd cu : „Spiritul baroc al autoru­lui...“, din prefaţa Melanholiei neasemuitului Inorog, Editura Dacia, 1973, p. 9, mă învinovă­ţeşte cu atît mai mult cu cât în aceeaşi ediţie, pagina 195, nota 16, scriam : „In problemele structurii spiritului baroc, vezi Adrian Marino, Barocul, în Cla­sicism Baroc Romantism, Edi­tura Dacia, 1971“. Sperînd să acceptaţi acorda­rea unui spaţiu acestor rînduri, adresez aici, în „Amfiteatru“, scuze istoricului şi criticului li­terar Adrian Marino pentru o­­misiunea datorată neglijenţei mele inadmisibile. Cu mulţumiri. (Doina CURTICAPEANU) GAME ŞI TEME Gama largă de teme abordate de autorii publicaţi de Editura Litera poate fi defalcată cam aşa : — poezie profund filosofică : Cînd am crescut îndeajuns / Ca să-mi pot face o praştie, / Am tras în lună / Şi m-am mirat / Că nu-mi cad în ochi cioburi... (N. Tudor : Poemele verii) . Dar / A muri, / A vedea, / A auzi, / Înseamnă eu. (Alee Duma : Poeme) ; înmuguresc sub un platan / din cimitirul meu / dar nici nu-mi pot închi­pui / cit e de greu. (Maria Măr­­gineanu : Nopţi şi sînziene) ; — poezie mai puţin filosofi­că : Nu mi-a spus nimeni / Că înăuntrul piciorului / Am un ochi // Talpa lăcrimează argint / Pe gura pietrelor. (Vasile An­­dronache : Texte de fiinţă) . M-am surprins la început ca pe o lopată de­­ moarte, ca pe un talger de oase puţine, cu­­­ un calendar de zile cînd genunchiul se ri-/dică din dărimături.... Cu­treieram printr-un fund din su­fletul meu / într-o noapte de vară — şi mintea era obo-­sită, mina nu mai ştia veşnicia... (Du­mitru Pietraru : Eu însumi) . — poezie de dragoste : Tu eşti doar o aromă / de vise pergamu­­te / eu scad urcînd în vreme / iar tu abia te vezi. // La trei răscruci de vreme / ţi-am aştep­tat ivirea, / te plăsmuiam din ceţuri / şi te zăream incert. (Valentin Deşliu : Pasărea fără somn) ; Pulpele tale ard / Ca zăpezile crescute / / Pe ecuatorul SPAŢIUL EXHAUSTIV AL TRADUCERILOR Ultimii ani au conturat perso­nalitatea a două colecţii aparţi­­nînd Editurii Univers : Studii şi Eseuri care au oferit de cele mai multe ori cărţi de mare im­portanţă despre fenomenul lite­rar şi estetic, opere profunde şi incitante prin felul în care au supus unor restructurări esen­ţiale fenomene estetice, lingvisti­ce, poetice, folclorice etc. Indi­cată prin prisma unei mici re­trospective galeria numelor de notorietate ştiinţifică şi publi­cistică care au semnat apariţiile acestei colecţii este impresio­nantă : Marcel Raymond, Albert Béguin, Tzvetan Todorov, Nort­hrop Frye, Renee Wellek, J. Huizinga, Paul Hazard ş.a. Consecinţa unei ştachete ridi­cate a calităţii operelor publi­cate a fost principiul stabil al colecţiei Studii, deşi cealaltă colecţie, Eseuri, a părăsit cu timpul acest principiu, în ulti­mele luni editînd lucrări sub prestigiul celor din perioada de debut. O sugestie privind aria geografică a selectării lucrărilor prezentate în Studii credem că ar merita să stea în atenţia edi­turii : pentru orice fidel cititor al colecţiei nu este greu de re­marcat că majoritatea traduceri­lor sale vizează cu predilecţie autori francezi apoi englezi şi in sfîrşit se pot nota apariţii spora­dice de teoreticieni aparţinînd unor alte arii geografice. Recu­noaştem cu toţii fără îndoială importanţa de anvergură mon­dială a tuturor curentelor şi tendinţelor de origine franceză sau engleză, totuşi în ultimele două decenii, se pot întîlni opi­nii şi idei interesante, demon­straţii suple apelînd la conexiuni îndrăzneţe care vizează dome­niul culturii şi al artei şi în alte arii geografice mai puţin cunos­cute. (A. SAVULESCU) ECHINOX nr. 11—12. Cu acest număr dublu, revista clujeană a Universităţii rotunjeşte şapte ani de apariţie. Revista a ajuns la un echilibru propriu, ea are ru­brici cu o frumoasă continuitate cărora echipa redacţională le asigură, prin rotaţie, o evidentă supleţe. Mai cu seamă sectorul de critică literară se situează la zi ; în acest număr, de exem­plu, sunt discutate nouă cărţi aparţinind unor autori contem­porani : Constantin Noica, Şte­fan Cazimir, Aurel Şorobetea, Miron Cordun, Gh. Tomozei, Valentin Taşcu, George Bălăiţă, Cezar Ivănescu, Al. Ivasiuc. In­tre acestea, se remarcă în deo­sebi articolele semnate de Alex. Cistelecan şi Gheorghe Perian. Semnează poezie şaptesprezece poeţi, mai vechi sau mai noi co­laboratori ai revistei (ne-au plă­cut mai cu seamă poeziile Mo­­nicăi Lazăr, ale lui loan Moldo­van şi ale Petronellei Pantiş). Mai notăm o frumoasă pagină despre Sadoveanu (Ioan Simuţ), cit şi interviul acordat de criti­cul Radu Enescu. UNIVERSITATEA COMUNIS­TA nr. 27, octombrie 1975. Cum scriam şi altădată, o nouă echi­pă redacţională reuşeşte să în­vioreze această publicaţie a Uni­versităţii bucureştene. în numă­rul de faţă, acest lucru îl dove­desc îndeosebi două grupaje : cel de poezie, intitulat „Sub semnul vîrstei de bronz“ şi gru­pajul de reportaje numit „Co­legi de generaţie“. Iată aşa­dar o revistă cu serioşi şi ta­lentaţi reporteri (Eugen Mihă­­escu, Elena Cantemir, Ioan Pa­­raschiv, Mihnea Octav-Enoşeşti, şi Ioan Sbârnea, în acest nu­măr). Bună intenţia de a discuta pe tema „Asociaţia — teorie şi metodă“, păcat însă că artico­lele cu care este ilustrată nu au nerv şi campează în generali­tăţi. Ar trebui să mai spunem că sectorului de critică literară îi lipseşte deocamdată energia. Interesant este eseul de pe ul­tima pagină despre Malraux şi Marquez, semnat de George Purdea. De asemenea, plină de energie poezia cu care se des­chide numărul, semnată de Ga­briel Stănescu. Cuvinte bune avem şi pentru ţinuta grafică. FORUM STUDENŢESC nr. 12, 1975. Din nou sunt bune în aceas­tă revistă articolele critice pri­vind viaţa de asociaţie (cele semnate de Dana Dinu şi „ra­dar“­­, apoi raid-ancheta lui Ovi­­diu Corduneanu. Ceva mai vie se arată şi ultima pagină, sem­nată în sfîrşit de studenţi. Ne place combativitatea revistei, cît şi faptul că urmăreşte ecoul pe care-l au articolele publicate aici. Regretăm însă că nu putem spune lucruri bune nici de astă dată despre literatura pe care o publică revista. Ce părere să ne facem despre asemenea versuri care plonjează irecuperabil în umor involuntar : „Gorjul un­tărim simplu cu dealuri / şi tur­me de capre ca nişte oraşe mai mici / cu morminte în formă de valuri / şi oameni plecaţi de­­acasă la servici“... etc ? Cum să credem invective de genul : „Poeţii care scriu poezii pentru bani / se suspectează continuu între ei înşişi...“ ? îi dorim lui Mircea Bîrsilă, autorul acestor texte, să nu mai „suspecteze“ pe alţii, ci să-şi suspecteze vo­caţia sa proprie. (C. FLAVIU) ICONOGRAFIA ISTORICA O parte din paginile de faţă ale revistei noastre sunt ilus­trate cu fotocopii ale unor documente iconografice de e­­pocă. Unele dintre ele sunt opere de artă, chiar dacă inten­ţia autorilor a fost numai aceea de a le conferi valoare de „mar­tor ocular“ al câtărui moment istoric, în unele din ele recu­noaştem momente ale Revoluţiei de la 1848, Unirii Principatelor, războiului pentru Independenţă, în altele, imagini reprezentînd pagini din istoria mai îndepăr­tată a poporului român. Toate se vor un itinerar pe scurt al evoluţiei documentului iconogra­fic, de la miniatură la gravură și pictură, precedând apariția fotografiei propriu-zise.

Next